Electronica – Domeniul ştiinţei şi tehnicii care se ocupă cu studiul şi aplicaţiile fenomenelor legate de

mişcarea purtătorilor de sarcină electrică în corpurile solide, în gaze rarefiate sau in vid.

Electronica fizică – Studiul teoretic şi experimental al fenomenelor legate de mişcarea purtătorilor de

sarcină electrică în diferite medii şi cu realizarea dispozitivelor electronice bazate pe aceste fenomene.

Electronica aplicată – Teoria şi practica folosirii dispozitivelor şi circuitelor electronice în diferite

domenii.

Semnalul – Este acea mărime fizică măsurabilă care este capabilă să transmită o anumită informaţie.

Semnalul electric – Este un semnal reprezentat printr-o mărime electrică (tensiune, curent, intensitate

câmp electric etc.)

Semnalul electric

Definiţie matematică

Fie T o mulţime înzestrată cu o relaţie de ordine totală ≤, numită mulţime de momente.

Dacă M este o mulţime oarecare fixată, atunci prin semnal definit pe mulţimea-timp T cu valori în M se
înţelege orice aplicaţie

x : T → M, t → x(t),

care asociază fiecărui moment t Î T un element x(t) din M, bine determinat, numit eşantionul semnalului
x la momentul t.

Observaţii:

⚫ Această definiţie este restrictivă (de exemplu, nu cuprinde semnalele multidimensionale şi nici
impulsurile), dar constituie o bază de discuţie şi arată că studiul semnalelor este strâns legat de
studiul funcţiilor, de analiza reală şi complexă, ca şi de analiza funcţională, pentru T şi M
particulare.

⚫ Deşi nu este obligatoriu, mulţimea T este de cele mai multe ori timpul. În astfel de situaţii, un
semnal se reprezintă ca orice funcţie matematică în care pe orizontală se reprezintă timpul
(momentele de timp din mulţimea T) iar pe verticală mărimea fizică (valorile din mulţimea M).

Notaţii utilizate pentru semnale electrice

Clasificarea semnalelor după tipul domeniilor

⚫ După valorile timpului / după domeniul lor de definiţie T:

 Semnale continue în timp (T este un interval al axei reale R)

 Semnale discrete în timp sau eşantionate (T este inclus în Z sau N)

⚫ După valorile sau nivelurile acestora / după mulţimea M în care ia valori:

 Semnale cu valori continue (M este un interval al lui R)

 Semnale cu valori discrete - cuantizate (M are un număr finit de valori)

Observaţie:

⚫ Orice semnal poate fi aproximat printr-un număr finit de eşantioane având valori cuantizate pe
un număr finit de niveluri. Discretizarea (trecerea de la valori continue la valori finite) în timp,
adică în mulţimea T de definiţie a semnalului) se face prin eşantionare, iar în valoare, adică în
mulţimea M în care ia valori semnalul, se face prin cuantizare. Acest operaţii sunt esenţiale în
reprezentarea (codificarea) numerică a semnalelor, care asigură posibilitatea de stocare,
prelucrare şi transmisie de informaţie, prin mijloacele cele mai perfecţionate actuale (sub formă
digitală).

Reprezentarea semnalelor
Clasificarea semnalelor după tipul informaţiei reprezentate

 Semnale digitale/numerice
(reprezintă informaţii numerice, în majoritatea cazurilor binare, care se modifică la
momente de timp discrete)

 Semnale analogice
(reprezintă informaţii cu variaţie continuă permanentă în timp)

Observaţii:

⚫ Ambele tipuri de semnale sunt aproape întotdeauna semnale continue în timp cu valori
continue.

⚫ În sistemele electronice reale, fie că sunt digitale sau analogice, semnalele sunt întotdeauna
continue în timp cu valori continue. Dar, semnalele pot fi reprezentate pentru simplificare în una
din cele 4 tipuri prezentate anterior.

⚫ Caracteristicile semnalelor digitale şi analogice vor fi prezentate ulterior într-un subcapitol

separat.

Clasificarea semnalelor după dependenţa lor de alte evenimente

 Semnale deterministe
(ale căror valori sunt bine determinate)

 Semnale aleatoare / întâmplătoare

(ale căror valori pot fi prezise doar cu o anumită probabilitate)

Observaţii:

⚫ Semnalele reale sunt întotdeauna aleatoare (au cel puţin o componentă aleatoare, zgomotul).

⚫ Semnalele deterministe sunt de fapt idealizări matematice absolut necesare pentru înţelegerea
celor aleatoare şi pentru analiza simplificată a proceselor reale.

Clasificarea după modul de transmitere a informaţiei utile

 Semnale în banda de bază

(informaţia este transmisă direct, prin semnalul care îl conţine)

 Semnale modulate
(informaţia este transmisă prin intermediul unui semnal de frecvenţă mult mai mare
decât a semnalului care conţine informaţia)

Observaţii:

⚫ Modul de transmisie utilizat depinde de caracteristicile informaţiei, de mediul prin care se

transmite informaţia (cabluri electrice, optice, aer, apă etc.), de performanţele dorite pentru
transmisia informaţiei (distanţă, zgomote admise, distorsiuni, erori acceptabile etc.)
 ⚫ Informaţia transmisă poate fi atât sub formă continuă (analogică) cât şi sub formă discretă
(digitală/numerică). Exemplificările următoare vor fi făcute pentru semnale continue.

⚫ Caracteristicile semnalelor modulate vor fi prezentate ulterior într-un subcapitol separat.

Semnale digitale şi analogice

Semnale digitale (numerice)

Semnalele digitale sunt reprezentate de tranziţii bruşte între două nivele de tensiune aflate în două
domenii disjuncte de valori, fiecare domeniu fiind asociat cu valoarea logică corespunzătoare unei
variabile.

Evident însă, pentru a face tranziţii între două nivele semnificative, tensiunea v va trebui să se găsească
în anumite momente de timp între cele două domenii (zonele gri). Pentru aceste intervalele de timp,
citirea valorilor tensiunii v constituie o eroare. Aceste treceri de la un nivel la altul sunt însă marcaje de
timp. Tranziţiile sunt cele care pot stabili o cronologie a evenimentelor.

Rezoluţia semnalelor digitale

Utilizarea unei singure variabile binare v furnizează o mulţime de valori cam săracă – 2 valori posibile; ea
poate distinge numai între două obiecte. Pentru a putea reprezenta mărimi cu mai multe valori, sunt
necesare mai multe variabile binare care să fie privite simultan, ele constituind de fapt un vector binar
de forma v = {v1, v2, …, vN} unde fiecare componentă este o variabilă booleană vi Î {0, 1}. În acest fel,
vectorul constituit din N biţi poate avea 2N combinaţii distincte şi deci poate distinge între 2N obiecte sau
valori. Se spune în acest caz că reprezentarea unei mărimi se face cu o rezoluţie de N biţi.

Concluzie:

Orice reprezentare numerică a unui semnal este legată de o rezoluţie, specifică reprezentării respective.
Dacă această rezoluţie este mai bună, mai fină decât rezoluţia proprie a semnalului, atunci
reprezentarea acestuia prin valori numerice pe N biţi nu introduce erori. În caz contrar, două sau mai
multe valori semnificative, distincte, din semnal se vor confunda prin reprezentarea lor cu valori
numerice identice, ceea ce înseamnă o scădere a rezoluţiei acestuia.
Semnale analogice

Semnalele analogice pot fi definite ca fiind variaţii continue de tensiune sau curent situate într-un
anumit interval, permanente în timp.

Semnalele sunt procese aleatoare. În caz contrar, ele sunt perfect cunoscute dinainte şi, ca urmare, nu
prezintă interes în a fi transmise, măsurate etc. Orice expresie analitică a unui semnal trebuie să conţină
cel puţin o componentă aleatoare care să-i dea acea caracteristică de necunoaştere, care o transformă
dintr-o mărime complet cunoscută şi care poate fi generată local pe baza unei anumite reguli, într-o
mărime care trebuie observată şi urmărită pentru a-i afla evoluţia.

Toate valorile unui semnal, anterioare în raport cu un moment de timp dat, reprezintă "istoria" sau
trecutul acestuia. Practic la toate semnalele, valorile s(t), anterioare momentului de timp dat,
contribuie, sub o formă oarecare, la stabilirea valorii semnalului la momentul . Semnalele sunt în
general funcţii de timp controlate de istoria lor.

Semnale modulate

Se utilizează pentru transmiterea informaţiei atunci când semnalul cu anumiţi parametrii care conţine
informaţia nu poate fi transmis printr-un anumit mediu la anumite performanţe dorite.

Se prezintă semnalele modulate pentru care se foloseşte o oscilaţie sinusoidală pentru a transmite
informaţia utilă.

O mărime (curent, tensiune, intensitate de câmp, flux luminos etc.) cu o variaţie sinusoidală în timp se
reprezintă matematic prin expresia:

F ( t ) = A  cos( t +  )
în care:

A - reprezintă amplitudinea oscilaţiei;

ω - frecvenţa unghiulară (pulsaţia);

ωt + φ - faza instantanee (unghiul de fază);

φ - faza iniţială.
Cât timp parametrii A, ω şi φ sunt constanţi, oscilaţia F(t) nu conţine informaţie. F(t) poate constitui
semnalul purtător. Spre deosebire de semnalul care conţine informaţia, F(t) poate fi transmis în
condiţiile dorite.

Dacă se face cumva ca amplitudinea A sau unghiul de fază φ să varieze în ritmul semnalului care conţine
informaţia de transmis, atunci semnalul F(t) va conţine informaţia de transmis şi va putea fi si el transmis
în condiţiile dorite.

Se spune în acest caz că semnalul F(t) este modulat, iar semnalul care conţine informaţia se numeşte
semnal modulator.

Dacă amplitudinea A este variată în ritmul semnalului de modulaţie, se obţine o modulaţie de

amplitudine – pe scurt, MA.

Dacă unghiul de fază φ este variat în ritmul semnalului modulator, se obţine o modulaţie de fază - MP; o
formă a modulaţiei de fază este modulaţia de frecvenţă - MF.

Aceste semnale sunt prezentate în diapozitivul următor.

Expresia unei oscilaţii armonice reprezentând semnalul modulat se poate pune în general sub forma:

F (t ) = A(t )  cos[ (t )  t +  (t )] = A(t )  cos  (t )

Aceste oscilaţii sunt de fapt cvasiarmonice, totuşi şi în acest caz se păstrează pentru A(t) şi F(t)
denumirile de amplitudine şi unghi de fază.

Exemplificarea semnalelor modulate

a) Semnal modulator (de joasă frecvenţă);
b) Semnal MA;
c) Semnal MP;
d) Semnal MF.
 Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Componenta electronică – un element (dispozitiv) care permite trecerea curentului electric după o
anumită lege de variaţie şi este caracterizată de o relaţie (o funcţie matematică) între tensiunea care i se
aplică la borne şi curentul care circulă prin ea.

Caracteristica unei componente este reprezentarea grafică a funcţiei matematice de legătură între
curentul prin componentă şi tensiunea la bornele sale.

⚫ Clasificare componentelor electronice după forma caracteristicii

 Componente electronice liniare

 Componente electronice neliniare

Clasificarea “energetică” a componentelor electronice

 Componente pasive
Elemente de circuit care nu pot prelucra semnalul; ele pot conduce curentul electric şi
pot disipa sau/şi înmagazina energie electrică sau magnetică. Componentele pasive
ideale sunt reprezentate în general prin dipoli şi pot fi caracterizate complet în circuit
printr-o singură mărime. (Exemple: rezistoare, condensatoare, bobine)

 Componente active
Elemente de circuit care alimentate în curent continuu se comportă ca o sursă de putere
electrică comandată de o mărime electrică (curent sau tensiune). O componentă activă
este capabilă să îndeplinească o funcţie de prelucrare (amplificare, redresare etc.) a
mărimii de comandă. O astfel de componentă se reprezintă în general printr-un
cuadripol. (Exemple: diode, tranzistoare bipolare, TEC-uri, tiristoare, TUJ-uri etc.)

Circuite

Circuit electric - Un ansamblu de componente pasive interconectate între ele prin intermediul unor
conductoare, care stabileşte o relaţie matematică între semnalele obţinute la ieşire şi semnalele aplicate
la intrare. Reprezentarea grafică a acestei relaţii reprezintă caracteristica circuitului. În multe cazuri
circuitul electric conţine şi surse de curent sau/şi de tensiune. Pentru fiecare componentă în parte este
posibil să se determine tensiunea la borne şi curentul prin componentă prin aplicarea adecvată a Legilor
lui Kirchhof şi a Legii lui Ohm.

Circuit electronic - Un circuit electric care conţine pe lângă elementele menţionate la circuitele electrice
şi componente active de circuit. Determinarea tensiunilor şi curenţilor pentru fiecare componentă este o
sarcină dificilă datorită caracteristicilor neliniare ale componentelor active. În anumite condiţii
simplificatoare, componentele active se pot înlocui cu circuite echivalente liniare (modele) conţinând
surse de tensiune şi/sau curent comandate şi elemente pasive interconectate astfel încât să
îndeplinească o anumită funcţie. Circuitele electronice echivalente în care componentele active au fost
înlocuite cu circuitele lor echivalente pot fi tratate similar cu circuitele electrice.
Clasificarea circuitelor electronice după tehnologia de realizare

⚫ Circuite discrete - componentele active şi pasive încapsulate separat sunt conectate între ele
prin cablaje imprimate;

⚫ Circuite integrate - componentele active şi pasive precum şi interconexiunile lor sunt realizate
inseparabil şi sunt încapsulate unitar; se pot realiza:

 circuite integrate monolitice la care întreaga structură se obţine în volumul unui

monocristal semiconductor,

 circuite integrate peliculare la care elementele de circuit şi interconexiunile se obţin sub

forma unor pelicule rezistive, conductoare sau dielectrice depuse pe un suport izolator;

⚫ Circuite hibride realizate parţial cu componente discrete, parţial cu componente integrate, dar
încapsulate împreună astfel încât formează un întreg inseparabil.

Sisteme electronice

Un sistem electronic este un ansamblu format din mai multe circuite electronice interconectate între ele
care îndeplinesc o anumită funcţie bine stabilită.

Analiza unui sistem constă în stabilirea funcţionării sale, adică în determinarea semnalelor de ieşire
atunci când se cunosc configuraţia sistemului şi semnalele aplicate la intrare.

Sinteza unui sistem constă în stabilirea structurii (configuraţiei) sale atunci când se cunosc semnalele
aplicate la intrare şi semnalele generate de sistem la ieşire.

Echipamente electronice

Echipamentele electronice sunt formate din unul sau mai multe circuite şi/sau sisteme electronice,
construite unitar, destinate să funcţioneze independent pentru rezolvarea unei aplicaţii concrete.

⚫ După destinaţie echipamentele pot fi clasificate astfel:

 Echipamente profesionale

 Echipamente de larg consum

⚫ După condiţiile de exploatare echipamentele pot fi:

 Echipamente staţionare
 Echipamente mobile

 Echipamente cu destinaţie specială