Lista intrebarilor pentru examen PS

1.Prelucrarea numerica a semnalelor

Prelucrarea numerica a semnalelor (PNS) este un domeniu al stiintei care s-a dezvoltat foarte
rapid in ultimii 30 de ani, ca urmare a progresului inregistrat de tehnologia calculatoarelor si fabricarea
circuitelor integrate.Prelucrarea numerica a semnalelor are aplicatii in orice domeniu in care informatia
poate fi prezentata sub forma numerica. Dintre acestea se amintesc:

1. Procesarea de imagini: facsimil, harta vremii prin satelit, animatie etc.

2. Instrumentatie/control: analiza spectrala, controlul pozitiei si al vitezei, compresie de date etc.
3. Vorbire/audio: recunoasterea vocii, sinteza vorbirii, egalizare etc.
4. Militar: securitatea comunicatiilor, procesare radar, procesare sonar, ghidarea proiectilelor etc.
5. Telecomunicatii: anulare ecou, egalizare adaptiva, conferinte video, comunicatii de date etc.
6. Biomedical: scanare computer-tomografie, electroencefalografie, electrocardiografie,
electromiografie etc.

Avantajele acestui mod de prelucrare a semnalelor sunt:

1. Acuratete (точность) garantata – determinata de numarul de biti folositi in reprezentarea semnalului;
2. Reproductibilitate perfecta – se obtin performante identice de la unitate la unitate, daca nu variaza
tolerantele componentelor, de exemplu o inregistrare numerica poate fi copiata.
3. Nu are abateri cu temperatura sau vechimea;
4. Sistemele de PNS pot fi realizate sub forma de circuite integrate care prezinta siguranta crescuta,
gabarit redus, putere mica, cost mic;
5. Flexibiliate crescuta – sistemele de PNS pot fi programate si reprogramate pentru a realiza o varietate
de functii, fara modificarea hardului;
6. Performante superioare – sistemele de PNS pot realiza functii inaccesibile prelucrarii analogice, de
exemplu obtinerea unui raspuns de faza liniara, implementarea de algoritmi pentru filtrarea adaptiva.

Evident (очевидно), exista si dezavantaje ale PNS:

1. Viteza si cost – sistemele de PNS pot fi scumpe când sunt implicate semnale de banda larga. în
prezent, convertoarele analog/numerice si numeric/analogice sunt costisitoare (дорогостоящие) sau nu
au suficienta rezolutie pentru aplicatii PNS de banda larga.
2. Timpul de proiectare – uneori proiectarea unui circuit poate consuma nejustificat (необоснованно)de
mult timp;
3. Problema lungimii finite a cuvintelor – in situatiile de prelucrare in timp real, consideratii economice
impun ca algoritmii PNS sa fie implementati pe un numar limitat de biti. Daca acesta nu este suficient
(достаточно)pentru a reprezenta variabilele, apar degradari serioase ale performantelor
(производительность)circuitului.
PNS se ocupa cu reprezentarea numerica a semnalelor si utilizarea procesoarelor numerice pentru a
analiza, modifica sau extrage informatii din semnale.
2.Terminologie în Preclucrarea digitală a semnalelor

1. Bitrate (BR, Bit Rate) - măsurare a vitezei de rata de transfer de date. ▫ viteza la care datele sunt
codificate şi transmise (date) De obicei, măsurată în kilobiţi pe secundă. (Kb / s) şi pot fi în intervalul de 8
- 320 kbit / c. Când de codificare pentru a format MP3 cu un bitrate de 256 kbit / c
2.Termenul "timp discret" înseamnă că timpul (variabila independentă) este cuantificat. semnale
discrete de timp sunt definite numai pentru valori discrete ale variabilei independente.
3 Termenul "» digital (digital), înseamnă că si timp şi amplitudine sunt cuantificate. Sistem digital este
un sistem în care semnalele sunt reprezentate ca secvenţe de numere, luând numai un număr finit de
valori.

3.Semnalele şi particularităţile lor

4.Tipurile de semnale şi circuitele corespunzătoare lor

Un semnal poate fi definit ca o entitate purtătoare de informaţii cu privire la prezenţa sau evoluţia unui
sistem fizic. El poate fi privit ca un model al informaţiei – poate fi obţinută informaţia. Există o mare
varietate de semnale:
  semnalele luminoase emanate de diverse surse de lumină (corpuri cereşti, materiale
incandescente sau fosforescente);
 semnalele acustice eliberate de aproape orice proces fizic;
 semnalele nervoase emise de creierul uman către organele corpului în vederea efectuării
diverselor acţiuni;
 semnalele radio emise de posturile de radio şi televiziune, sateliţi de comunicaţie, sonare,
radare;
 semnale electrice emise pe cablu, cum ar fi sem-nalul telefonic;
 semnalele optice emise pe fibrele optice;
 semnale analogice (continuu în timp şi în valori);
 semnale digitale (discontinuu în timp şi în valori, se mai numeşte semnal în timp discret şi cu
valori discrete. Semnalul în timp discret se mai numeşte semnal eşantionat), etc.

5.Clasificarea sistemelor

1)Sisteme analogice/sisteme digitale

Sisteme analogice- sisteme care prelucreaza semnale analogice(semnale continue in timp
continuu).Exemplu amplificatorul de semnale audio,construit su rezistoare,condensatoare,tranzistoare.
Sisteme digitale-sisteme care prelucreaza semnale in timp discret. Exemplu cele care redau semnale
audio inregistrate numeric pe CD.

2)Sisteme liniare/neliniare.
Sistemul se numeste liniar atunci cind marimea de iesire se poate exprimata in functie de marimea de

intrare dupa o lege de forma: y(t)= . Atributul de system

liniar/neliniar este valavil si pentru sistemele digitale.

3)Sisteme variate/invariate in timp

Sisteme invariate in timp sunt acele sisteme la care raspunsul sistemeului va fi acelasi,indifirent de
momentul aplicarii semnalului de intrare.

4)Sisteme cauzale/necauzale
Sisteme cauzale sunt cele la care marimea de iesire nu depinde decit de valori ale marimii de
intrare,anterioare momentului current. Sistemele necauzale iesirea depinde si de valori viitoare ale
marimii de intrare.

Sisteme variante / invariante în timp

Prin definiţie, un sistem relaxat, descris de operatorul H este invariant în timp dacă şi numai dacă
H
x[n] ⎯⎯→ y[n]

Sisteme Cauzale/ Necauzale

Sistemele cauzale sunt cele lacare marimea de iesire nu depinde decit de valori ale marimii de intrare,
anterioare momentului curren.Altfel spus, iesirea nu depinde decit de trecut, nu si de viitor. Spre deoseb
ire de acestea, la sistemele necauzale iesirea depinde si de valori viitoare ale marimii de intrare.
6.Procesare analogică versus procesare numerică

Relaţia dintre cele două semnale (excitaţie şi răspuns) este determinată de construcţia procesorului de
semnal.

Un procesor de semnal este reprezentat simbolic printr-o cutie (dreptunghi), cu o săgeată intrând în
această cutie (excitaţia) şi o alta ieşind ieşind. (răspuns)

Modurile de implementare a celor două tipuri de sisteme diferă semnificativ unul faţă de celălalt.

Sisteme analogice. Datorită faptului că semnalele analogice pot fi convertite aproape întotdeauna în
semnal electric, sistemele analogice sunt implementate în majoritatea cazurilor prin reţele electrice
formate din elemente convenţionale: rezistenţe, condensatoare, bobine, transformatoare, tranzistori,
amplificatoare operaţionale etc. Aceste elemente efectuează diverse operaţii elementare asupra
semnalelor: Multiplicare, Diferenţiere, Integrare, Însumare a mai multor semnale

Sisteme digitale. Spre deosebire de sistemele analogice, în sistemele digitale semnalele nu mai au
semnificaţie fizică, ele fiind codificate numeric, astfel că singurele metode de procesare a acestui tip de
semnale sunt diversele metode matematice, bazate pe operaţii elementare (adunări, multiplicări, etc),
ecuaţii diferenţiale, tranformate de diferite tipuri (Fourier, Laplace, Wavelet, Z), metode estimative şi
statistice etc., operaţii efectuate fie hardware, prin diverse circuite logice, fie în software, prin programe
pe calculator.

Operaţiile de bază care pot fi efectuate de sistemele digitale, sunt operaţii de:
- multiplicare cu o constantă K (K<1 => Atenuare, K>1 => Amplificare);
- însumarea mai multor semnale (la fel ca la procesoarele analogice);
- operaţia de întârziere cu un anumit număr k de eşantioane.

7.Teorema eşantionării Cotelnicov-Şinon

Eşantionarea (samples-) semnalului constă în schimbarea semnalului continuu x(t) cu o succesiune a

lui în anumite momente de timp discrete t 0, t1, t2, … tn. Intervalul de timp Tk=ti-ti-1 între 2 momente de
timp fixate vecine în care are valoare funcţia discretă se numeşte intervalul contării de timp. Mărimea
inversă lui Tk se numeşte frecvenţa de contare fk=1/Tk.
Frecvenţa de contare trebuie să fie aleasă în aşa mod încât după valorile date x(t i) va fi posibil cu o
anumită exactitate de obţinut funcţia iniţială.
La criteriile de selectare a frecvenţei de contare se referă criteriul de frecvenţă care a primit
denumirea teorema Kotelnicov-Şinon. Acest criteriu se bazează pe următoarele modele de semnale:
- semnalul reprezintă prin sine un proces aleator staţionar;
- spectrul semnalului – este continuu şi limitat de o anumită frecvenţă în afara căreia
semnalul este nul.
 Conform teoremei date un semnal continuu x(t) care are spectrul s(ω) limitat de ω=2πft (t-top,
de sus), este caracterizat de valorile x(kΔt) care rămân în urmă unul de altul cu Δt=1/(2ft).
Dovada se bazează pe descompunerea funcţiei x(t) în şirul:

Şirul reprezintă o consecutivitate de evidenţă a semnalelor x(kΔt) înmulţită la o funcţie de tipul

sin (x)/x.
Teorema Kotelnicov e validă şi pentru cazul când funcţia continuă de timp are spectru inclus
într-o fâşie limitată de frecvenţă de la f bottom şi ftop
Δt=1/(2Δf); Δf=ftop-fbottom
Δf – lăţimea spectrului funcţiei x(t)

8.Erorile eşantionării

9.Consecintele teoremei esantionarii

10.Cuantizarea

Este operatia prin care semnalul analogic esantionat este cuantizat in amplitudine, alocandu-i-se o
valoare dintr-un set finit de valori discrete; este un process ireversibil.

Este un proces de aproximare a unui domeniu de valori continue (sau a unui set de valori) cu un set
de valori pe intervale finite;
Prin cuantizare, fiecărui eşantion i se alocă o valoare dintr-un set finit de valori. Distanţa dintre două
nivele consecutive de cuantizare este numit pas de cuantizare. Dacă pasul de cuantizare este constant,
atunci cuantizarea este uniformă, în caz contrar cuantizarea fiind neuniformă. în cazul cuantizării
uniforme, nivelul semnalului de la ieşiea cuantizorului este multiplu al pasului de cuantizare, în timp ce la
cuantizarea neuniformă nivelul semnalului de ieşire este o funcţie monotonă de întregi care pot avea
orice valoare. Majoritatea convertoarelor A/D lucrează cu cuantizare uniformă. Cele mai folosite două
metode pentru cuantizarea uniformă sunt cuantizarea prin rotunjire respectiv cuantizarea prin
trunchiere.

11.Eroarea de cuantizare

-Eroarea de cuantizare depinde de numarul de intervale de cuantizare utilizat.

-daca sunt folositi pentru reprezentare numere binare de N biti, numarul de intervale distincte este 2 N.
-Raportul semnal/eroare-de-cuantizare este de aproximativ 6N dB.
(Intr-adevar, 20·log(2N/1) ~ 6N dB)

12.Convertor analogic-digital

CAN sau Convertor analogic-numeric (convertor analogic-digital) reprezintă un bloc sau un circuit care
poate accepta o mărime analogică (curent, tensiune) la intrare, furnizând la ieşire un număr care
constituie o aproximare (mai mult sau mai puţin exactă) a valorii analogice a semnalului de la intrare.

Spre deosebire de o mărime analogică ale cărei valori se pot găsi în orice punct din domeniul său de
variaţie, mărimea numerică (sau digitală) posedă numai o variaţie în trepte. Astfel, întreg domeniul de
variaţie este divizat într-un număr finit de „cuante” (trepte elementare) de mărime determinată de
rezoluţia sistemului, în acest mod, diferenţa între cele mai apropiate valori numerice nu poate fi făcută
mai mică decât această treaptă elementară, ceea ce face ca, principial, reprezentarea informaţiei sub
forma numerică să fie legată de introducerea unei erori, numită eroare de cuantificare.

Cu toate că un sistem pur analogic este capabil (cel puţin în mod teoretic) de o acurateţe mai bună decât
un sistem hibrid (analog/numeric) această acurateţe este rar folosită în mod complet. Acest lucru se
datorează formei analogice a semnalului care nu permite o citire, înregistrare sau interpretare de mare
exactitate. Pe de-altă parte, datele sub formă numerică reprezintă deja o formă în care se face
manipularea, prelucrarea sau memorarea lor, teoretic fără nici o eroare sau practic, cu erori extrem de
mici. Odată transformate în forma numerică, datele pot fi prelucrate matematic, sortate, analizate sau
folosite pentru diverse funcţii de control mult mai precis, rapid şi flexibil decât sub formă analogică, în
plus, dacă după achiziţia lor este nevoie de un volum mare de prelucrare, forma numerică prezintă din
nou avantaj deoarece posibilitatea de acumulare a unor erori prin manipulări succesive este extrem de
mică. De asemenea, forma numerică prezintă un avantaj considerabil în cazul păstrării datelor pentru
durate mari, prin posibilitatea stocării lor în memorii nevolatile de mare capacitate.

Orice mărime electrică, având o formă analogică trebuie transformată în prealabil, într-o formă numerică
pentru a putea fi prelucrată sub o formă sau alta de un astfel de sistem de prelucrare.
Este evident că un convertor A/N care prelucrează un semnal provenind de la un traductor de
temperatură nu poate fi folosit la codificarea unui semnal video produs de o cameră de luat vederi.
Cerinţele impuse de fiecare dintre cazurile de mai sus sunt extrem de diferite, ele fiind determinate de
caracteristicile diferite de frecvenţă (lărgimea de bandă) ale semnalelor supuse conversiei, precum şi de
exactitatea cu care este necesară codificarea numerică a informaţiei analogice.

13.CAD cu simpla rampa

Relativ simplu, dar lent, timpul de conversie depinzând liniar de numărul de biţi pentru cuantificare
Compus din trei sub-blocuri:
 numărător binar
 convertor numeric-analogic
 comparator analogic
Mod de operare:
 Numărătorul este resetat
 Intrarea analogică este eşantionată
 Cât timp tensiunea pe borna pozitivă a comparatorului V a este mai mare decât cea de pe borna
negativă Vb, numărătorul binar este incrementat
 Când Va este egal cu Vb numărătorul este oprit, iar codul binar echivalent (rezultatul conversiei)
este disponibil la ieşire.

14.CAD cu aproximatii successive

Registrul de aproximări succesive este un bloc specific acestui tip de convertor. El
funcŃionează secvenŃial, cu tactul aplicat la intrarea T . Pe intrarea SC (“start conversie”) se aplică
semnalul de comandă pentru inceperea unui ciclu de conversie, iar D este o intrare de date.

Registrul de aproximări successive generează pe iesirile 1... n Q Q , numerele N după un anumit

algoritm . După primirea semnalului SC =1, pe frontul primului impuls de tact, se pune bitul cel mai
semnificativ 1 Q =1 si 0 i Q = , i ≠ 1.Valoarea corespunzătoare a tensiunii c U generată de CNA, este
aplicată comparatorului si comparată cu tensiunea de intrare, in U . Pe următorul tact, semnalul de la
iesirea COMP, aplicat pe D , este memorat in Q1 , rămanand astfel pană la sfarsitul ciclului de
conversie, iar 2 Q =1. Procesul continuă pană la epuizarea celor n biŃi. Sfarsitul conversiei este
semnalizat prin semnalul “conversie completă”, CC =1.

15.CAD cu dubla rampa

Elemente de bază:
 Circuit integrator
 Circuit detector de trecere prin zero
 Numărător binar
 Logică de comandă şi circuite de comutare
Mod de operare:
 Numărătorul este resetat şi comutatorul este conectat la intrarea analogică
 Integratorul generează o tensiune negativă de tip rampă, cu o înclinare ce depinde de mărimea
intrării analogice
 Comparatorul prezintă la ieşirea sa nivel ridicat, ce permite impulsurilor de ceas să comande
numărătorul
 Când numărătorul indică depăşire (semnal overflow activ), este resetat la zero şi circuitele de
control schimbă poziţia comutatorului la o tensiune negativă de referinţă
 Aceasta comandă integratorul să genereze a rampă cu înclinare pozitivă
 Când această rampă trece prin zero, comparatorul generează la ieşire valoare coborâtă, ce
stopează numărătorul, iar valoarea din acel moment reprezintă echivalentul numeric al
semnalului analogic de la intrare.
Caracteristici:
 Rezoluţie înaltă, dar viteză de conversie modestă; cost mai ridicat ca anteriorul
 Utilizat în special în construirea aparatelor de măsură
 Puţin sensibil la zgomot sau la modificările semnalului de ceas
16.CAD parallel

Elementele componente de bază:

 Circuit divizor multiplu de tensiune
 Set de circuite comparatoare
 Circuit codificator bazat pe prioritate
Compară tensiunea de intrare în mod paralel, folosind un set de comparatoare ataşate la o reţea de
rezistenţe. Se produce astfel o ieşire numerică într-un singur ciclu de operare, ceea ce dă viteza
deosebită a acestui CAN
Dezavantajul este preţul ridicat, dat de necesitatea fabricării de rezistenţe cu valori foarte precise, şi a
creşterii exponenţiale a numărului de componente odată cu creşterea numărului de biţi folosiţi la
conversie
Mod de operare:
• Intrarea analogică este aplicată la toate intrările comparatoarelor
• Codificatorul bazat pe priorităţi converteşte valorile de la ieşirile comparatoarelor în informaţie
binară, bazat pe o tabelă specifică. Pentru un CAN pe trei biţi, se dau exemplele următoare şi
tabela:
• Pentru 0001111 codificatorul generează 100
• Pentru 0111111 codificatorul generează 110

17.Tipuri de microfoane

Microfoanele sunt niste echipamente electro-mecanice care transforma undele sonore (sunetele) in
impulsuri electrice (altfel spus, un microfon este un traductor acustic-electric).

1. Microfoane cu condensator: in acest caz membrana capsulei microfonului constituie una dintre placile
incarcate electric ale unui condensator iar vibratiile acesteia duc la modificarea usoara a distantei dintre
placi, ceea ce poate fi apoi tradus prin modificarea tensiunii din sistem si transformarea lor in impulsuri
electrice. Acest tip de microfoane condensator este folosit atat in domeniul audio amator (microfoane
ieftine pentru calculatoare, sisteme karaoke, etc) cat si in domeniul inregistrarilor audio de inalta
fidelitate (ex. in studiouri de inregistrari). Aceste tipuri de microfoane au nevoie de o sursa de alimentare
cu curent pentru a face posibila functionarea condensatorului si preamplificarea semnalelor.
2. Microfoane dinamice: in acest caz o bobina mobila este actionata mecanic de diafragma capsulei
microfonului si se misca intr-un camp electric, producand prin fenomenul de inductie electromagnetica
un curent electric de o anumita intensitate. Deoarece o membrana nu poate sa raspunda cu aceeasi
eficacitate undelor sonore de frecvente diferite, de cele mai multe ori se folosesc mai multe membrane
si bobine pentru a surprinde vibratiile produse de un spectru mai larg de frecvente si apoi se combina
iesirile acestora. Un astfel de microfon este microfonul cu banda.

3. Microfoane piezoelectrice. Functionarea acestui tip de microfoane se bazeaza pe fenomenul de

piezoelectricitate. Anumite materiale convertesc vibratiile externe in curent electric. Acestea sunt foarte
des folosite ca microfoane de contact pentru instrumentele muzicale.

Acestea la randul lor se pot clasifica din punct de vedere constructiv :

Microfoane cu rezistenta variabila
• microfoane cu carbune
Electrodinamice
• microfoane cu bobina mobila
• microfoane cu banda
Electroacustice
• microfoane condensator
• microfoane cu electret
Piezoelectrice
• microfoane cu cristal

18.Impedansa microfonului

Dupa impedanta de iesire se disting doua tipuri de microfoane de impedanta mica si de impedanta mare.

Microfoanele din primul tip au impedanta de 50Ω, 150 Ω, 200-500 Ω ; microfoanele din al doilea tip au
impedanta cuprinsa intre 20K Ω-50K Ω.

19.Microfonul dinamic

Microfoanele dinamice sunt mai rezistente si pot capta surse de sunet puternice, de aceea, sunt foarte
des folosite. Totodata nu fac zgomot atunci cand sunt manevrate si sunt folosite de obicei de solistii
vocali. Neajunsul este ca sunetul nu este atat de rafinat ca la alte tipuri de microfoane, insa in live
diferentele sunt neglijabile

Microfonul dinamic foloseste principiul bobinei. Avem o bobina de cupru, inauntru ei este un magnet iar
la capatul magnetului diafragma.
In pozna aveti
1. undele audio
2. diafragma
3.bobina
4.miezul

Miezul magnetic este conectat la diafragma, astfel acesta in momentul in care diafragma este impinsa
culiseaza inauntru si in afara ca un piston. Astfel bobina produce mici impusuri electrice care sunt mai
apoi preluate de urmatorul component, preamplificatorul care il transforma intr-un semnal mai
puternic , semnalul analog propriu zis.
In functie de cat de bun este microfonul cu atat curentul produs de bobina este mai mare, si deci
microfonul genereaza un semnal mai puternic. Acest lucru se numeste sensibilitate si se masoara in
milivolti (mV). Cu cat sensibilitatea este mai mare cu atat este mai sensibil microfonul si deci mai de
calitate.
Ca sa exemplificam cel mai cunoscut microfon in lume este legendarulSM 58 pe care este imposibil sa nu
il fi vazut vreodata, el fiind o piatra de temelie in foarte multe sisteme audio.

20.Prelucrarea digitala a imaginilor Codarea imaginilor

Structura tipica a unui sistem de prelucrarea (evident digital ˘ a) ¸ ˘ si analiza imaginilor este alcatuit ˘ a
din punct de vedere func¸ ˘ tional dintr-un numar mic de blocuri (vezi ˘ figura 1.1):

• sistemul de formare a imaginii (de exemplu sistemul de lentile al camerelor de luat vederi): strânge
radia¸tia electromagnetica a obiectului studiat pentru a forma ˘ imaginea tras˘ aturilor de interes ˘

• convertorul de radi¸tie: converte¸ste radia¸tia electromagnetica din planul imaginii ˘ într-un semnal
electric.

21.Modele de culori

Denumirea de RGB provine din limba engleza: Red Green Blue si este folosit pentru a reda imagini pe
dispozitive electronice cum ar fi televizoarele si monitoarele. RGB este un model de culoare aditiv in care
lumina este emisa, iar prin suprapunerea culorilor primare (rosu, verde, albastru) se obtin culori
secundare. Prin unirea celor trei culori se obtine alb. Fiecare dintre culorile primare are 256 nuante,
totalizand 16.777.216 de nunte de culoare (R: 256 x G:256 x B:256).

RGB este un model cromatic dependent de dispozitive, adica doua monitoare diferite pot reprezenta in
mod diferit o anumita valoare RGB. Acest lucru are mai multe cauze posibile: calibrare diferita,
monitoare cu displayuri diferite in functie de tehnologie si/sau producator, uzura in timp.

Sistemul CMYK este folosit in tiparirea / printarea color. Modelul de culoare CMYK este un sistem
substractiv care se bazeaza pe absorbtia luminii de catre suportul pe care este tiparita imaginea, de
regula imprimare pe hartie. Redarea nuantelor de culoare este realizata prin suprapunerea, in diverse
concentratii, a celor patru culori de baza: Cyan, Magenta, Yellow si BlacK.

Nuantele de culoare se masoara procentual, de la 0 la 100%, iar o culoare cu saturatie (concentratie)

maxima este exprimata prin 100%, iar lipsa acelei culori 0%. Tiparirea se face in 4 etape deoarece
imaginea este separata in 4 imagini, una pe fiecare canal de culoare, apoi prin suprapunerea celor 4
imagini rezulta imaginea printata.

In sistemul PAL (asemănător cu NTSC), semnalul de crominanţă se obţine prin modularea în cuadratură a
unei subpurtătoare de crominanţă cu frecvenţa fsc cu semnalele ( U şi V) diferenţă de culoare
ponderate U = ku (B - Y), V = kv (R - Y ) după schema bloc din fig. 2.4.

22.Esantionarea vorbirii Codec G.711

G.711 este un standard ITU-T pentru Companding audio. Acesta este utilizat în principal în telefonie.
Standardul a fost lansat pentru utilizare în 1972. Numele său oficial este codul de modulaţie cu impulsuri
(PCM) a frecvenţelor vocale. Este un standard necesar în multe tehnologii, de exemplu în specificaţiile
H.320 şi H.323. Acesta poate fi de asemenea utilizat pentru comunicarea prin fax prin intermediul
reţelelor IP (aşa cum sunt definite în specificaţia T.38). G.711, de asemenea, cunoscut sub numele de
puls Code Modulation (PCM), este un codec de undă foarte frecvent utilizate. G.711 este un codec audio
de bandă îngustă, care oferă audio de taxare de calitate la 64 kbit / s. G.711 trece semnale audio în
intervalul 300-3400 Hz şi le eşantioane la rata de 8.000 de eşantioane pe secundă, cu toleranţă la această
rată de 50 părţi per milion (ppm). Non-uniformă (logaritmică) cuantizare cu 8 biţi este utilizat pentru a
reprezenta fiecare probă, rezultând o rată de biţi de 64 kbit / s. Există două versiuni uşor diferite: μ-lege,
care este utilizat în principal în America de Nord, şi A-lege, care este utilizat în cele mai multe alte ţări din
afara Americii de Nord.

23.PCM si ADPCM

Pulse-code modulation (PCM) este o metodă folosită pentru a reprezenta digital semnale analogice
incluşi în eşantion. Este forma standard audio digitale în calculatoare, discuri compacte, telefonia digitală
şi alte aplicaţii audio digitale. Într-un flux PCM, amplitudinea semnalului analogic este eşantionat
periodic la intervale uniforme, iar fiecare probă este cuantificată la cea mai apropiată valoare într-un
interval de etape digitale.

Adaptive differential pulse-code modulation (ADPCM) este o variantă a diferenţialului puls cod de
modulare (DPCM), care variază dimensiunea pasului de cuantizare pentru a permite reducerea în
continuare a lăţimii de bandă necesară pentru un anumit raport semnal-zgomot.

În mod tipic, adaptarea la semnal de statistici în ADPCM constă pur şi simplu dintr-un factor de scală de
adaptare înainte de a cuantiza diferenţa în codificator DPCM.

24.Structura arhitecturei GSM

Reţelele GSM sunt considerate ca având un nivel mediu de securitate. Autentificare utilizatorului se face
prin intermediul unui protocol de tip înterogare-răspunsfolosindu-se o cheie de criptare cunoscută în
prealabil.Comunicaţiile între utilizator şi celula GSM pot fi criptate. În Europa şi în Statele Unite este
folosit sistemul de criptare A5/1, din el fiind derivat sistemul A5/2 folosit de alte ţări. Acesta din urmă
este mai slab şi poate fi spart în timp real, adică în timp ce utilizatorul poartă o conversaţie. Sistemul
A5/1 are la rândul său o serie de vulnerabilităţi, în 2006 fiind făcut public un articol care prezenta mai
multe tipuri de atacuri practice asupra sa. El ar putea fi spart chiar şi în timp real, cu atât mai mult dacă
este înregistrat schimbul de date între telefon şi celulă. Ca şi o consolare, providerii de telefonie mobilă
pot schimba algoritmii folosiţi de A5/1 cu unii mai puternici, sporind nivelul de securitate şi îngreunând
munca atacatorilor.

25.2G 2.5G 3G si 4G

2G se referă la a doua generaţie de reţelele de telefonie mobilă. Cea lansată în 1991 în Finlanda de
Radiolinja este considerată prima reţea 2G, ea fiind în totalitate digitală. Reţelele analogiceanterioare
sunt considerate de tip 1G. În funcţie de tehnologiile folosite, reţelele 2G se împart în cele bazate
pe TDMA şi cele bazate pe CDMA. Acestea din urmă sunt folosite în special în Statele Unite şi în Asia.
Reţelele de tip 2.5G sunt considerate cele de tip 2G care oferă servicii de date la viteză mai mare de
transfer, cum ar fi GPRS (56-114 kbps). Protocolul EDGE este considerat şi el ca fiind specific reţelelor
2.5G, în ciuda vitezei de transfer de patru ori mai mare decât cea oferită de GPRS. Teoretic, prin EDGE se
poate atinge o rată de transfer de 473 kbps, dar în practică ea ajunge la aproximativ237 kbps (29 kB/s).
Cea de-a treia generaţie de reţele GSM, cele 3G, au fost create din dorinţa de a permite transferul de
date la viteze şi mai mari. Folosind protocoalele High Speed Packet Acces (HSPA) se pot obţine
teoretic până la 14.4 Mbps (1.8 MB/s). Actualele implementări ale tehnologiei HSDPA (High Speed
Downlink Packet Acces) permit o viteză maximă de 7.2 Mbps, însă doar 21% din reţelele 3G comerciale
actuale o suportă. Celelalte sunt limitate la 3.6 Mbps. În ţara noastră,
providerii Orangeşi Vodafone oferă acoperire 3G în oraşele reşedinţă de judeţ şi în alte localităţi şi zone
importante.
Tehnologia UMTS (Universal Mobile Telecommunications System) despre care se vorbeşte de ceva timp
face parte din sfera 3G şi va fi folosită pentru dezvoltarea reţelelor 4G. Ea combinătehnologiile GSM
pentru serviciile de voce cu cele pentru trasfer rapid de date, cum ar fi W-CDMA. Frecvenţele folosite
sunt în benzile de 1885-2025 MHz pentru datele de la telefon la celulă şi2110-2200 MHz pentru cele în
sens invers. În ţara noastră, providerii Orange şi Digi.Mobil au implementat reţele UMTS.
Telefonul iPhone 3G, spre exemplu, dispune de un chipset tri-band 850/1900/2100 MHz care-i permite
să funcţioneze în aproape toate ţările unde se găsesc reţele UMTS.
Aşa cum fiecare generaţie de reţele de telefonie mobilă a dus la schimbarea totală a infrastructurii şi a
terminalelor, reţelele 4G vor fi create pentru a le înlocui pe cele de tip 3G. Printreobiectivele care se
doresc a fi atinse se numără o viteză de transfer de 100 Mbps (12.5 MB/s)pentru utilizatorii aflaţi în
mişcare şi de până la 1 Gbps (125 MB/s) pentru cei staţionari.

Arhitectura retelei GSM

GSM este prima retea de telecomunicatii mobile ce s-a dezvoltat pe intreg globul pamantesc.
Initial Groupe Spécial Mobile, acum Global System for Mobile Communications, GSM este un standard
dezvoltat de ETSI (European Telecommunications Standards Institute) ce descrie reteaua de comunicatii
digitala celulara de generatia a doua.

Despre GSM se pot spune multe. Reteaua a fost lansata la inceputul anilor ’90 (in 1991 a fost primul apel
iar in 1992, primul SMS). De atunci si pana in zilele noastre, GSM a trecut prin multe imbunatatiri si a
asistat la nasterea 3G-ului si a LTE-ului, dar inca este cea mai folosita tehnologie in comunicatiile mobile
terestre.

De ce se numeste celulara? GSM se bazeaza pe acces multiplu in timp si in frecventa (TDMA si FDMA),
refolosind frecventele la distante suficient de mari pentru a nu exista interferente. Suprafata pe care este
folosita o frecventa se numeste celula si este deservita de o statie de baza. De aici si denumirea de retea
celulara.

Arhitectura retelei GSM este impartita in trei: partea de acces, de agregare si de core. Partea de
acces este partea in care echipamentul userului, adica telefonul mobil, se conecteaza la retea prin
intermediul undelor radio. Mai departe, in partea de agregare, informatia transmisa de mai multi useri
se aduna (se agrega) si se trimite catre inima retelei (core), unde apelurile sunt rutate.

25.Retele neironale in prelucrarea semnalelor si a imaginii

Corespunzator conceptelor de abordare rezulta urmatoarele variante pentru utilizarea retelelor

neuronale:
A. Retele neuronale care realizeaza transformari liniare bidimensionale

B. Retele neuronale care realizeaza transformari neliniare

C. Retele neuronale care realizeaza transformari locale.

In mod unitar, acesti operatori pot fi tratati si implementati cu ajutorul retelelor neuronale.
Retelele deterministe cu neuroni binari sunt ideale pentru reprezentarea functiilor logice
(booleene), respectiv a functiilor a caror argumente si valori iau doua stari posibile: "1"
(adevarat) sau "0" (fals) respectiv +1 sau -1. Domeniul de definire a unei functii booleene cu N
elemente acopera 2N elemente (alegerea corespunzatoare a doua valori a functiei pentru fiecare
element). Rezulta deci existenta a 2^2N functii booleene cu N argumente. Orice functie
booleeana poate fi reprezentata prin intermediul unei retele tip feef-forward cu un singur strat
ascuns. In scopul justificarii acestei afirmatii vom considera o retea cu urmatoarea structura:
nivelul de intrare, având N neuroni binari { k} k=1,N si care reprezinta argumentele functiei; un
singur neuron de iesire  respectiv  =f( 1, 2… N); un nivel ascuns format din 2N neuroni {sj}
j=0,2N-1.

Reteaua este total conectata, in directia directa. Se fixeaza ponderile sinaptice intre stratul de
intrare si cel ascuns in mod uniform ( wjk =1) cu exceptia semnului, acesta fiind determinat
dupa urmatoarea regula: consideram fiecare neuron din stratul ascuns si ii exprimam indexul j in
forma binara. Pentru j=0,2N-1, acest numar - j - are N biti: (j)binar=(b1,b2,…bN) cu bp de valoare 0
sau 1. Se asociaza valorile:

wjk=+W cind bk=1

wjk=-W cind bk=0 deci wjk=(2bk-1)W.

Polarizarile neuronilor ascunsi se aleg in mod uniform:  =(N-1)W. Rezulta ca potentialul

sinaptic al unui neuron j din stratul ascuns va fi:

Toti cei N termeni din suma sunt egali cu 1 in modul, deci suma va fi egala cu N când toti
termenii sunt pozitivi (+1) respectiv, in caz contrar, suma va fi cel mult egala cu N-2. Aceasta
implica faptul ca potentialul sinaptic total este strict pozitiv daca (2bk-1)= k pentru orice k, adica
un singur neuron (din stratul ascuns) poate deveni activ pentru o secventa de intrare data. Acest
neuron este dat in reprezentare binara de:

adica:

unde .

Rezulta ca fiecare argument al functiei booleene va activa un singur neuron din stratul ascuns.
Problema care trebuie rezolvata in continuare este modul in care se genereaza raspunsul corect
pe baza starii specificate. In acest scop trebuie determinate ponderile w j (intre stratul ascuns si
iesire) si polarizarea. Deoarece fiecare neuron din stratul ascuns corespunde unei singure intrari
(adica unei combinatii unice  1,  2,…  N) exprimam:

pentru rezulta ca polarizarea neuronului de iesire va fi:

unde j0 este numarul binar care specifica argumentul functiei, iar semnul corect al iesirii va fi
obtinut ca  =sign(h). Dupa cum s-a observat nu s-au impus restrictii asupra naturii sau formei
functiei booleene, deci se pot reprezenta orice functii booleene in aceasta maniera (dezavantajul
acestei metode rezulta din numarul mare de neuroni necesari dar aceasta se poate rezolva prin
metoda eliminarii dinamice a nodurilor redundante).

26. Circuit de esantionare

Circuitele de esantionare si memorare S/H (conform prescurtarii sample and hold) sunt
componente esentiale ale sistemelor de achi-zitii de date si ale structurilor ce contin convertoare analog-
numerice.
Aceste circuite urmaresc evolutia unei tensiuni in intervalul prin functia de esan-tionare si
memoreaza ultima valoare a acesteia, pe durata intervalului si prin functia de memorare.
Principiul realizarii celor doua functii se prezinta in figura 8.83. Din examinarea ei rezulta ca
precizia de reproducere a semnalului esantionat creste cu cresterea frec-ventei de esantionare.

Pentru indeplinirea functiunilor rezultate din princiipiul de functionare in schema acestor circuite
intalnim ca elemente spe-cifice comutatoarele analogice bidirectionale.
Calitatea esentiala a acestora trebuie sa fie rezistenta in conductie (r on ) cat mai mica si rezistenta in stare
blocata (roff) cat mai mare.
Ele se realizeaza cu tranzistoare cu efect de camp (cu jonctiune sau MOS) sau cu diode.

Pentru realizarea unui circuit S/H per-formant componentele sale trebuie sa indepli-neasca
cateva conditii severe si anume:

1. A1 trebuie sa aiba:
- capacitate mare de a furniza (si ab-sorbi) curent;
 - SR de valoare mare
- decalaj initial de tensiune redus
- deriva redusa
- amplificare foarte mare

2. A2 trebuie sa aibe:
- curent de polarizare mic
- SR suficient de mare

3. Condensatorul de memorare, avand valori de ordinul sutelor de picofarazi, trebuie sa aibe

curenti de scurgere prin izolatie cat mai mici. Din acest motiv se recomanda utilizarea condensatoarelor
cu teflon sau polistiren.

Dezavantajul esential al circuitului S/H prezentat anterior este efectul produs de exis-tenta capacitatii
grila-drena a tranzistorului comutator.
Prezenta acestei capacitati face ca la trecerea in regim de memorare sa apara cu salt negativ de
tensiune la bornele condensatorului de memorare si implicit si la iesire. Valoarea acestui salt, ue, se
apreciaza conform relatiei 8.194.
Intrucat in intervalele de esantionare si de memorare sunt valabile respectiv relatiile 8.195 si
8.196.

27. CNA cu retea de rezistente R-2R

Bazat pe rezistori cu valori similare, deci prezintă avantaje pentru integrare.

Mod de operare:
Când bitul k este 1, comutatorul corespunzător este conectat la tensiunea de referinţă VREF
Când bitul k este 0, comutatorul corespunzător este conectat la masă GND
Exemplu: dacă se presupune că toate liniile, cu excepţia uneia sunt conectate la masă:
Linia conectată la VREF va genera un curent ce va circula către intrarea invertoare a amplificatorului
operaţional.
Acest curent este înjumătăţit la fiecare nod al reţelei de rezistenţe.
Astfel contribuţia fiecărei intrări este dată de poziţia bitului aferent în cadrul configuraţiei binare.

28.Digitizarea semnalului (cuantificarea)

Cuantificarea se defineşte ca interpretarea unei cantităţi continue prin folosirea unui set de valori
discrete

Stabilirea de valori numerice pentru valoarea dată a semnalului analogic

Dacă se folosesc N biţi, se obţin 2 N nivele; prin cuantificare, fiecare valoare a fiecărui eşantion va avea
asociată o valoare binară pe N biţi. Cu cât N este mai mare, cu atât acurateţea este mai bună.

Se defineşte un pas de cuantificare:

Eroarea de cuantificare este definită ca diferenţa între valoarea reală a semnalului analogic şi valoarea
binară asociată

Eroarea poate fi dată atât de procesul de eşantionare şi reţinere (valoarea eşantionului curent este
menţinută ca valoare pentru semnal până la următoarea eşantionare), cât şi de procesul de cuantificare,
care urcă sau coboară valoarea eşantionată, după cum dictează reprezentarea digitală

29. Can sigma delta

Delta-sigma (ΔΣ sau sigma-delta, ΣΔ) modulaţie este o metodă de codare a semnalelor analogice în
semnale digitale, aşa cum se găseşte într-un ADC. Este, de asemenea, utilizat pentru a transfera semnale
digitale de înaltă biţi de numărare de joasă frecvenţă în mai mică bit conta semnale digitale de frecvenţă
mai mare, ca parte a procesului de a converti semnalele digitale în analogice.

Într-un ADC convenţional, un semnal analogic este integrat sau incluşi în eşantion, cu o frecvenţă de
eşantionare şi, ulterior, cuantificaţi într-un cuantificator mai multe niveluri, într-un semnal digital. Acest
proces introduce zgomot de eroare de cuantificare. Primul pas într-o modulaţie delta-sigma este
modulaţie delta. În modulaţie delta modificarea semnalului (delta) este codificat, mai degrabă decât
valoarea absolută. Rezultatul este un flux de impulsuri, spre deosebire de un flux de numere aşa cum
este cazul cu PCM. In modularea delta-sigma, precizia modulare este îmbunătăţită prin trecerea de ieşire
digitală printr-un 1-bit DAC şi adăugarea (sigma) semnalul analogic rezultat la semnalul de intrare,
reducând astfel eroarea introdusă de delta-modulare.

Aceasta tehnica a constatat utilizarea tot mai frecventă în componente electronice moderne, cum ar fi
convertoare de frecvenţă, sintetizatoare, surse de alimentare şi controlorii de motoare, în primul rând
datorită eficienţei costurilor şi reducerea complexităţii circuitului de comutare. [1]

Atât analog-digital convertoare (ADC) şi digital-analogic (CDA) poate folosi modularea delta-sigma. Un
ADC delta-sigma codifică mai întâi un semnal analogic, folosind de înaltă frecvenţă delta-sigma de
modulare, şi apoi se aplică un filtru digital pentru a forma o rezoluţie mai mare, dar de ieşire digitală mai
mică probă de frecvenţă. Pe de altă parte, o delta-sigma DAC codifică un semnal de intrare digital de
înaltă rezoluţie, într-o rezoluţie mai mică, dar semnalul eşantion de frecvenţă mai mare, care este mapat
la tensiuni şi apoi netezit cu un filtru analogic. În ambele cazuri, utilizarea temporară a unui semnal cu
rezoluţie mai mică simplifică proiectarea circuitului şi îmbunătăţeşte eficienţa.

Ieşirea cuantificaţi-grosieră a unui modulator delta-sigma este utilizat ocazional, în mod direct în
procesul de prelucrare a semnalului sau ca o reprezentare de stocare a semnalului. De exemplu, CD-ul
audio Super (SACD) stochează ieşirea unui modulator delta-sigma direct pe un disc.

30. Seria Fourier Trigonometrica (SFT)

31. Seria Fourie Armonica(SFA)
 32. Seria Fourier Complexa(SFC)

33. Coduri CRC

Codurile ciclice sunt coduri bloc, având aceeaşi lungime a cuvintelor de cod, în care cele n simboluri ale
cuvântului de cod sunt coeficienţii unui polinom. Din combinaţiile acestor coeficienţi se pot forma
polinoame diferite, iar numărul acestor polinoame este 2n. Pentru a realiza detecţia şi corecţia erorilor,
se aleg astfel pentru codare doar polinoamele divizibile printr-un polinom, numit polinom generator al
codului.
Principiul codurilor ciclice de detecţie a erorilor constă în calcularea la emisie a restului împărţirii
polinomului ce conţine cuvântul de cod ce trebuie emis la polinomul generator. Acest rest al împărţiri
constituie suma ciclică de control. Dacă în procesul de transmisiune nu s-au introdus erori, polinomul ce
reprezintă cuvantul recepţionat va fi divizibil prin polinomul generator, deci restul va fi zero. Faptul că
există un rest diferit de zero, poate constitui un criteriu pentru detecţia erorilor. Dacă poziţiile în care s-
au introdus erorile pot fi specificate din structura restului, atunci corecţia erorilor poate fi efectuată. În
acest sens, se consideră polinoame generatoare primitive(ireductibile şi divizibile prin xn SAU EXCLUSIV 1
).
Codurile ciclice se clasifică în coduri sistematice şi nesistematice.
 codurile sistematice: simbolurile de informaţie pot fi amplasate grupat, la începutul sau sfârşitul
cuvintelor de cod
 codurile nesistematice: simbolurile de informaţie şi cele de control sunt amestecate
 34. Algoritmul de criptare RSA

În criptografie, RSA este un algoritm criptografic cu chei publice, primul algoritm utilizat atât pentru
criptare, cât şi pentru semnătura electronică. Algoritmul a fost dezvoltat în 1977 şi publicat în 1978 de
Ron Rivest, Adi Shamir şi Leonard Adleman la MIT şi îşi trage numele de la iniţialele numelor celor trei
autori.
Puterea sa criptografică se bazează pe dificultatea problemei factorizării numerelor întregi, problemă la
care se reduce criptanaliza RSA şi pentru care toţi algoritmii de rezolvare cunoscuţi au complexitate
exponenţială. Există însă câteva metode de criptanaliză care ocolesc factorizarea efectivă, exploatând
maniere eronate de implementare efectivă a schemei de criptare.
RSA este un algoritm de criptare pe blocuri. Aceasta înseamnă că atât textul clar cât şi cel cifrat sunt
numere între 0 şi n-1, cu un n ales. Un mesaj de dimensiune mai mare decât log n este împărţit în
segmente de lungime corespunzătoare, numite blocuri, care sunt cifrate rând pe rând.De asemenea, ca
algoritm criptografic cu chei publice, funcţionează pe baza unei perechi de chei legate matematic între
ele: o cheie publică, cunoscută de toată lumea, şi una secretă, cunoscută doar de deţinătorul acesteia.

35. Structura arhitecturii GSM

GSM este prima retea de telecomunicatii mobile ce s-a dezvoltat pe intreg globul pamantesc. Initial
Groupe Spécial Mobile, acum Global System for Mobile Communications, GSM este un standard
dezvoltat de ETSI (European Telecommunications Standards Institute) ce descrie reteaua de comunicatii
digitala celulara de generatia a doua.
Despre GSM se pot spune multe. Reteaua a fost lansata la inceputul anilor ’90 (in 1991 a fost primul apel
iar in 1992, primul SMS). De atunci si pana in zilele noastre, GSM a trecut prin multe imbunatatiri si a
asistat la nasterea 3G-ului si a LTE-ului, dar inca este cea mai folosita tehnologie in comunicatiile mobile
terestre.
De ce se numeste celulara? GSM se bazeaza pe acces multiplu in timp si in frecventa (TDMA si FDMA),
refolosind frecventele la distante suficient de mari pentru a nu exista interferente. Suprafata pe care este
folosita o frecventa se numeste celula si este deservita de o statie de baza. De aici si denumirea de retea
celulara.
Arhitectura retelei GSM este impartita in trei: partea de acces, de agregare si de core. Partea de acces
este partea in care echipamentul userului, adica telefonul mobil, se conecteaza la retea prin intermediul
undelor radio. Mai departe, in partea de agregare, informatia transmisa de mai multi useri se aduna (se
agrega) si se trimite catre inima retelei (core), unde apelurile sunt rutate.

36. Avantajele si dizavantajele GSM

Avantaje

•GSM a început la mijlocul anilor '80 din cauza căreia este o reţea mai stabilă, cu caracteristici sanatoase ce
sunt disponibile.

•Accesibilitatea Subscriber Identity Module (cartele SIM), care sunt carduri inteligente; furnizează criptarea
datelor securizate pentru a da GSM m-commerce avantaje.
• Calitatea de asteptare GSM este mai buna şi de asemenea mai bine asigurate decât CDMA.

• Consumul de energie este mai mic în telefoane mobile GSM.

Dezavantaje

• Apelurile efectuate prin intermediul telefoanelor mobile GSM pot fi falsificate.

• Algoritmi de securitate utilizate în GSM, de ex A3, A5 şi A8 sunt toţi algoritmi care nu trebuie divulgati. Dar,
acesti algoritmi nu poate garanta securitatea 100%.
 37. IIR Filtre

In cazul filtrelor de tipul FIR,(filtre recursive) iesirea curenta y n se calculeaza pe baza esantioanelor
semnalului de intrare (xn,xn-1xn-2...), cit a unui numar de valori de iesire precedente (y n-1,yn-2,...). Pentru filtrele IIR
(Infinite Impulse Response). răspunsul la impuls este de durată infinită.

Ecuatia generala a filtrelor recursive:

 y[n] – iesirea curenta

 a[], b[] – vectorii de coeficienti

 x[] - vectorul de esantioane ale semnalului de intrare

y[] – vectorul iesirilor, in care sunt memorate iesirile anterioare

38. FIR Filtre

In cazul filtrelor de tipul FIR, iesirea curenta y n se calculeaza doar pe baza esantionului current si a unui
numar de esantioane precedente (xn,xn-1xn-2...). Filtrele FIR sunt numite si filter nerecursive. Termenul de Finite
Impulse Response se refera la raspunsul filtrului la un impuls singular aplicat la intrare, in acest caz iesirea
revenind la zero dupa un numar finit de esantioane.

Ecuatia generala a filtrelor nerecursive:

 y[n] – iesirea curenta

 a[] – vectorul de coeficienti

 x[] - vectorul de esantioane ale semnalului de intrare

39. Accesul multiplu cu divizarea de frcventa (FDMA)

40. Accesul multiplu cu divizarea in timp(TDMA)
41. Accesul multiplu cu divizareza in cod(CDMA)

Acces multiplu cu diviziune în cod (CDMA) – utilizatorii se disting în funcţie de forma de undă de
semnătură (sau cod) care diferă de la un utilizator la altul.

Inventarea tehnicilor cu spectru împrăştiat pentru sistemele de comunicaţii, tehnici care au bune
proprietăţi antibruiaj şi probabilitate mică de interceptare, a condus la ideea accesului multiplu cu
diviziune în cod. Astfel semnalul de informaţie care este de bandă îngustă este lărgit cu ajutorul unei
secvenţe de împrăştiere care are perioada numită perioadă de “chip” de câteva ordine de mărime mai
mică decât cea a datelor. La receptor datele sunt refăcute (comprimate) prin corelare cu secvenţa de cod
alocată fiecăruia. Deci pentru a detecta corespunzător mesajul care îi este adresat receptorul respectiv
trebuie să cunoască secvenţa de cod folosită la emisie şi deasemenea să fie sincronizat cu aceasta.

În acest caz partajarea resurselor nu este realizată nici în domeniul timp, nici în domeniul frecvenţă ci în
cod. Toţi utilizatorii au acces la întregul spectru (folosesc aceeaşi frecvenţă purtătoare şi aceeaşi bandă
de frecvenţă) tot timpul. Semnalele utilizatorilor sunt separate în funcţie de forma de undă de cod sau de
semnatură atribuită fiecăruia.

Sistemele CDMA nu au un număr fix de utilizatori. Capacitatea sistemului depinde de calitatea legăturilor
existente. Însă nivelul zgomotului recepţionat creşte cu numărul utilizatorilor conducând astfel la
descreşterea calităţii legăturilor curente. Creşterea numărului de canale face ca performanţele să se
degradeze în aceeaşi măsură pentru toţi utilizatorii, [VIT]. Pentru că secvenţele de împrăştiere care sunt
folosite nu sunt perfect ortogonale între ele poate apare problema bruiajului propriu (interferenţei).

42. Procese Aleatoare

Un proces sau semnal aleator, numit şi stochastic, este un proces care se desfăşoară în timp şi este
guvernat, cel puţin în parte, de legi probabilistice. Importanţa teoretică şi practică a studiului semnalelor
aleatoare rezidă în faptul că semnalele purtătoare de informaţie, indiferent de natura lor, şi zgomotele
care apar în procesul transmisiunii sunt modelate cel mai bine prin astfel de semnale.

Pentru a defini un semnal aleator se consideră o experienţă oarecare. Prin rezultatul unei experienţe se
înţelege una din posibilităţile de realizare a acesteia. Mulţimea rezultatelor posibile se va numi în
continuare spaţiul eşantioanelor şi va fi notat cu  . Din punct de vedere matematic, un semnal aleator
este o funcţie de două variabile

, unde k ia valori în spaţiul eşantioanelor. Funcţiile reprezintă realizări particulare ale semnalului
aleator. O reprezentare geometrică intuitivă a unui semnal aleator este dată în figură.

În figură, prin e1 , e2 ,..., en s-au notat elementele din spaţiul eşantioanelor, iar prin
realizările particulare ale semnalului aleator notat cu f(t). Cu alte cuvinte,
semnalul aleator este format din mulţimea realizărilor particulare, adică:

43. Sisteme numerice invariabile de timp

În practică (electronică, telecomunicaţii) astfel de sisteme (figură) sunt realizate printr-o aparatură ce
funcţionează cu semnale numerice, prin circuite de comutaţie (comutatoare electronice comandate
periodic) care eşantionează (discretizează) semnalele sau prin blocuri operaţionale care implementează
funcţia de transfer (relaţia intrare-ieşire) între semnale numerice. În funcţie de natura funcţiei intrare-
ieşire, pot exista mai multe tipuri de SNI :

 SNI fără memorie, la care relaţia intrare-ieşire este de tipul: y[n] = A * x[n], cu A = ct ;

 SNI cu memorie finită, la care relaţia intrare-ieşire este de tipul:

  SNI cu memorie infinită, la care relaţia intrare-ieşire este de tipul:

 SNI cu memorie finită definite recursiv, la care relaţia intrare-ieşire este de tipul:

Primele trei tipuri sunt SNI nerecursive, întrucât ieşirea este dependentă numai de eşantioanele
semnalului de intrare, spre deosebire de al patrulea, la care ieşirea depinde atât de intrare, cât şi de un
număr de eşantioane precedente ale ieşirii. Un exemplu tipic de sistem numeric este un sistem analogic
alimentat periodic prin intermediul unui comutator (electronic), astfel încât durata t1 a impulsului de
comandă să fie foarte mică în comparaţie cu perioada acestuia, T.

44. Reducerea Zgomotului

Sistemele complementare de reducere a zgomotului prelucreaza semnalul atât la înregistrare, cât si la

redare. La înregistrare se face o compresie a semnalului, reducându-se nivelele mari. La redare are loc o
prelucrare inversa atenuându-se nivelele mici. În felul acesta este redus zgomotul fara sa se afecteze
spectrul semnalului. Din aceasta categorie fac parte sistemele Dolby, HIGH-COM (creat de firma
Telefunken), ANRS (JVC), dbx (dbx incorporated), Super D (Sanyo), Adress (Toshiba), etc. Vom prezenta în
continuare în detaliu sistemul Dolby. Cresterea raportului semnal-zgomot al înregistraruii dupa un
procedeu de compresie la înregistrare si extensie la redare este ilustrata în diagrama din figura 14.1. Se
observa o crestere cu circa 6¸10 dB.

Unul din sistemele de reducere a zgomotului bazat pe compandarea neliniara selectiva este
sistemul Dolby B. Acesta lucreaza în domeniul 300¸18000 Hz si produce o ameliorare a
raportului semnal-zgomot de 8¸10dB. Modul în care are loc expandarea semnalelor medii-înalte
functie de nivelul lor este reprezentat în figura 14.2.
 45. Structura unui sistem de televiziune digitala

Ochiul, receptorul sistemului vizual uman, este un receptor de tip analogic. Televiziunea analogică (cu
definiţie normală) transmite imagini color şi sunetul însoţitor într-o bandă de 6-8 MHz în cazul
distribuţiei terestre şi într-o bandă de 18-30 MHz în cazul distribuţiei prin satelit sau prin reţele terestre
de microunde (pentru a realiza un raport S/Z mare la modulaţia FM). Un semnal digital TV de calitate ar
putea fi transmis într-o bandă de frecvenţă mult mai mică, dependentă şi de raportul semnal / zgomot
de pe canalul de comunicaţie.

Dar lărgimea de bandă în care poate fi transmis semnalul TV digital nu este singurul argument în
favoarea televiziunii digitale. Al doilea argument important este avantajul prelucrării şi transmisiei
digitale faţă de prelucrarea şi transmisia analogică a semnalelor. Calitatea originală a semnalului poate fi
refăcută ori de câte ori este nevoie în transmisie, înregistrare sau prelucrare în studiouri de televiziune,
ceea ce nu este valabil pentru semnalul analogic. Se pot folosi tehnici de codare pentru protecţie la
perturbaţii specifice canalelor digitale. Trebuie totodată remarcat faptul că există o tendinţă evidentă
spre dezvoltarea masivă a reţelelor digitale integrate tip ISDN (Integrated Service Digital Network), care
sunt deosebit de avantajoase pentru distribuţia televiziunii digitale.

În sistemele TV digitale trebuie transmis şi sunetul însoţitor (mono sau stereo) precum şi semnalele de
sincronizare pe orizontală şi verticală în acelaşi timp cu secvenţele video. Un alt aspect important este că
la transmisia digitală a semnalului de televiziune se poate realiza uşor criptarea, necesară atăt pentru
rezolvarea unor probleme legate de licenţa de transmisie pe anumite zone cât şi pentru sistemele de tip
televiziune interactivă. Nu în ultimul rând trebuie spus că transmisia digitală a semnalului de televiziune
elimină problemele create în studiourile analogice la conversia de standard şi sistem atunci când sursele
de program TV sunt din ţări cu standarde şi norme TV diferite.

46. Prelucrarea numerica a semnalelor in sisteme radiotehnice

Radiotehnica este un domeniu al tehnicii care se ocupă cu studiul generării, amplificării, transformării şi
transmiterii oscilaţiilor de înaltă frecvenţă şi undelor electromagneticepurtătoare de informaţii (sunete,
imagini, semne, date etc.)
O altă definiţie a Radiotehnicii este: ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicaţiile oscilaţiilor şi undelor
electromagnetice pentru transmiterea şi recepţionarea informaţiilor. Al doilea sens este: tehnica
fabricării aparatelor pentru radiocomunicaţii.
Din cadrul Radiotehnicii fac parte:
1. Radiocomunicațiile - transmiterea şi recepţia la distanţă a unor sunete, semnale şi imagini cu ajutorul
undelor radio. În radiocomunicaţii intră:
- radiodifuziunea - radiocomunicaţie unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde
electromagnetice neghidate a unui program (sonor sau sonor şi vizual) destinat recepţiei publice.
- radiofonia - sistem special de transmisie şi recepţie a mesajelor sonore prin unde electromagnetice,
fără a folosi fire conducătoare între postul de emisiune şi cel de recepţie.
- televiziunea - tehnică a transmiterii la distanţă a imaginilor unor obiecte (în mişcare) pe calea undelor
electromagnetice.
- radiotelefonia - sistem de comunicaţie telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două
posturi de radioemisiune şi a două posturi de radiorecepţie.
- radiotelegrafia - comunicaţie telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir.
2. Radiolocația - detectarea şi determinarea poziţiei unui obiect (în mişcare) faţă de un reper, cu ajutorul
unor fascicule de unde electromagnetice emise, şi vizualizarea acestora după reflectarea lor de către
obiectul detectat.
3. Radioastronomia - studiul fenomenelor din univers cu ajutorul undelor radioelectrice emise de
corpurile din spaţiul cosmic şi al undelor radioelectrice emise de pe pământ şi reflectate de aceste
corpuri.
4. Radionavigația - conducerea navelor (în special a aeronavelor) cu mijloace radiotehnice.

47. Circuite de esantionare memorare(cu bucla de reactie negativa, cu integrare)

Orice semnal eşantionat sau multiplexat trebuie reconstituit într-o manieră aproximativă prin stocarea
amplitudinii fiecărui impuls. Rolul memoriei (analogice) este de a menţine informaţia originală a
eşantionului pe întreg intervalul de eşantionare. Din figura se poate observa că prin eşantionare
memorare se creează un semnal în trepte, aproximaţie a semnalului analogic original.

Cel mai simplu circuit de eşantionare-memorare, prezentat în figura de mai jos, ilustrează natura
limitărilor în performanţele circuitului. Informaţia este transferată în condensatorul de memorare C prin
conectarea în conducţie a tranzistorului (comutator) MOS, funcţionând ca un chopper serie.

Reacţia negativă poate fi folosită pentru realizarea unui factor de scală a semnalului memorat (tensiunea
de ieşire), prin intermediul câştigului etajului neinversor cu amplificator operaţional. În figura de mai jos
se arată cum reacţia negativă poate aduce o îmbunătăţire majoră a performanţelor într-un circuit de
eşantionare-memorare.
Condensatorul de memorare este conectat în bucla de reacţie negativă a unui amplificator cu mare
câştig. Când tranzistorul poartă (MOS) este în conducţie (contact închis) pe durata intervalului de
eşantionare, reţeaua rezistivă formată din R1 şi R2 este conectată în circuit şi începe perioada de lucru cu
reacţie negativă a amplificatorului.

48. Prelucrarea digitala a semnalelor audio

Semnalele cu spectrul în intervalul 10-20Hz ... 20-25kHz sunt considerate semnale de audiofrecvenţă
(audio, AF), deoarece sunt percepute de urechea umană când sunt sub formă de variaţii ale presiunii
aerului. Semnalul audio poate fi: vocal sau muzical. Semnalul vocal (vorbire) are spectrul extins de la 20-
40 Hz la 8 –10 kHz (componentele din afara acestui interval transportă sub 10-3 din puterea totală).
Folosind esantioane de vorbire – fraze tip, s-a calculat spectrul folosind FFT; s-au obţinut curbe ale
densităţii spectrale de putere ca în fig. 2.3. S-a constatat că cea mai mare parte din energie este
concentrată într-un interval mic de frecvenţe, înjurul a 300 – 2000Hz. Pe de altă parte, timbrul – care
face identificabilă vorbirea, este determinat de componentele cu frecvenţă ceva mai mare, până pe la 3 –
4 kHz. Ca urmare, se consideră acceptabilă banda 240-300 ... 2700-3400 Hz. Desi componentele sub circa
300Hz au destul de multă putere, s-a constatat experimental că nu contribuie esenţial la inteligibilitatea
vorbirii. Semnalul (provenit din vorbire) cu spectrul limitat la banda 240-300 ... 2700-3400Hz se numeste
uzual semnal telefonic (deoarece sub această formă este vehiculat în telefonie). Semnalul muzical are
spectrul extins de la sub 20-40Hz la peste 20kHz. S-a constatat că fidelitatea audiţiei este satisfăcătoare
dacă se transmite numai banda 50-100 ... 8000-10000Hz; un asemnea semnal (provenit din vorbire sau
muzică) este numit adesea semnal radiofonic.

49. Metode si algoritmi pentru siteza vocii

Sinteza semnalului vocal constă în generarea automată a semnalului vocal artificial. In ultimii ani
această tehnologie s-a implementat pentru mai multe limbi. Deocamdată nu s-a reuşit obţinerea unui
semnal vocal sintetizat pe care ascultătorul să nu reuşească să-l deosebească de semnalul vocal natural.
In funcţie de domeniul de analiză abordat, metodele de sinteză a vorbirii se împart în două
categorii: metode de sinteză în domeniul timp şi metode de sinteză în domeniul frecvenţă.

Metodele de sinteză în domeniul timp realizează concatenarea directă a formelor de undă stocate
în prealabil în baza de date vocală. Cele mai simple sintetizatoare bazate pe aceste metode nu utilizează
parametrizarea unităţilor acustice, utilizând direct forma de undă a semnalului în domeniul timp.

Cele mai cunoscute metode de sinteză în domeniul timp sunt:

- metoda PSOLA, ce foloseşte principiul compunerii de segmente vocale care se întrepătrund, şi

- metoda bazată pe corpus, ce foloseşte o bază de date (corpus vocal) de dimensiuni mari în scopul
producerii unei vorbiri de calitate cât mai naturală.
 Metodele de sinteză în domeniul frecvenţă realizează sinteza vocală pe baza unor parametrii
acustici generaţi în urma aproximării unor caracteristici spectrale din domeniul frecvenţă. Astfel, pentru a
realiza sinteza unui text, mai întâi se generează parametrii acustici corespunzători rostirii, şi apoi sunt
generate formele de undă ale semnalului vocal

Ca exemple de metode ce utilizează analiza semnalului vocal în domeniul frecvenţă putem aminti:

- metoda de sinteză prin predicţie liniară (LPC – Linear Prediction Coding), ce utilizează pentru
generarea semnalului vocal o serie de parametrii numiţi coeficienţi de predicţie;

metoda de sinteză formantică, ce utilizează informaţiile despre formanţii spectrali în procesul

generării unităţilor acustice.

50. Analiza spectrala a semnalului vocal

Metodele de analiză spectrală au ca obiective :

 analiza spectrală continuă a semnalului vocal (necesară în procesul recunoaşterii vorbirii sau a
vorbitorului);
 utilizarea rezultatelor analizei spectrale în tehnicile de sinteză a semnalului vocal (bazate pe
prelucrarea în domeniul frecvenţă).
Principalele metode de analiză spectrală :
 analiza cu ajutorul densităţii spectrale pe termen scurt, pornind de la definirea transformatei
Fourier pe termen scurt;
 analiza spectrală cu ajutorul bancului de filtre ;
 analiza parametrică – parametrizarea semnalului vocal pe baza modelării autoregresive
(codarea prin predicţie liniară) si a analizei cepstrale (homomorfice) .