1.Noţiune de probabilitate. Exemple.

Densitatea de
probabilitate (funcţia de distribuţie). Deducerea formulei
barometrice şi obţinerea cu ajutorul ei a distribuţiei
Boltzmann.

exemplu

Densitatea de probabilitate (funcţia de distribuţie).

Deducerea formulei barometrice şi obţinerea cu ajutorul ei a
distribuţiei Boltzmann.
2.Distribuţia Maxwell după vitezele moleculelor gazului ideal şi
după energiile lor. Obţinerea expresiilor pentru viteza cea mai
probabilă şi medie aritmetică. Experienţa lui Stern.
Distribuţia lui Maxwell permite calcularea probabilităţii dP v
de a înregistra o particulă a corpului cu valoarea absolută a vitezei
inclusă în intervalul v;v  dv. În sistemul de referinţă, pe axele
căruia sunt depuse componentele vitezei, intervalul v;v  dv se
reprezintă printr-un strat sferic.
pentru corpurile ce se află în stare de echilibru termodinamic,
probabilitatea de a înregistra o moleculă (atom) a corpului cu
valoarea absolută a vitezei inclusă în intervalul mic
v;v  dv  , este

dP v
care are sensul limitei raportului
dv
dintre probabilitatea de a
înregistra o particulă cu valoarea absolută a vitezei în limitele unui
anumit interval şi acest interval, atunci când valoarea acestuia tinde
la punctul ce determină valoarea v . Ţinând seama de (6.41),
obţinem

 v  dN Ndv
 , (6.48)
adică funcţia de distribuţie  v are, de asemenea, sensul limitei
raportului dintre partea moleculelor cu valori absolute ale vitezei
din limitele unui anumit interval şi mărimea acestui interval când
ultimul tinde la punctul ce determină valoarea v .
Poziţia acestui maxim este determinată de
m v2
0

produsul a doi factori concurenţi: e 2kT ce descreşte monoton şi v2 ,
care creşte monoton. Mărimea vitezei ce corespunde maximului
funcţiei  v se numeşte viteza cea mai probabilă.
 3. 3. Energia internă. Variaţia energiei interne. Gradele de
libertate a moleculelor. Teorema despre echipartiţia energiei
după gradele de libertate.

Energia internă a unui sistem de corpuri este egală cu

suma energiilor interne a corpurilor sistemului.
Energia internă a unui corp este o funcție de starea lui,
adică ea depinde de parametrii termodinamici de stare ai
corpului.
Energia interna a unui corp poate fi variată efectuând
asupra lui un lucru mecanic.
Variația energiei interne a corpului ca rezultat al
schimbului termic se numește cantitatea de căldură sau pur
și simplu căldura primită sau cedată de corp într-un astfel de
proces.
S. n. Număr al gradelor de libertate ale unui sistem ,
numărul de mărimi liniar independenta , cu ajutorul cărora
se poate indica univoc poziția sistemului în spațiu.
Poziția unui punct material poate fi indicat cu ajutorul
coordonatelor x, y, și z. Respectiv, punctul material are 3
grade de libertate. Moleculele gazelor biatomice posedă 5
grade de libertate: trei translaționale și două rotaționale. Însă
, atomii moleculelor pot sa mai efectueze și mișcări
oscilatorii. Astfel i se mai adaugă un grad de libertate numit
oscilatoriu.
Molecula triatomică cu legătură rigidă între atomi posedă 6
grade de libertate, 3 translaționale și 3 rotaționale. Molecula
triatomică cu legătură elastică dintre atomi are 9 grade de
libertate, 3 translaționali, 3 oscilatorii, 3 rotaționale. Astfel
rezultă că oricare ar fi numărul gradelor de libertate ale
moleculei, 3 dintre ei sunt obligatoriu translaționale.
Teorema echipației energiei după gradele de libertate:
fiecărui grad de libertate, nu obligatoriu translațional, îi
corespunde în mediu una și aceeași energie cinetică egală cu
kT/2, k – constanta lui Boltzman=1,38*10-23J/K, T –
temperatura.

4.Principiul întâi al termodinamicii. Lucrul efectuat de un gaz la

expansiunea sa cvasistatică. Lucrul în procesul ciclic.
Principiul întâi a termodinamicii:
Cantitatea de caldură Q comunicată unui sistem se consumă
pentru creșterea energiei interne a sistemului ∆U=U2-U1 și
pentru efectuarea unui lucru mecanic asupra corpurilor
exterioare.
Lucrul efectuat de un gaz la expansiunea sa cvasistatică este
egal cu δL=pSdx sau δL= pdV, întrucât creșterea volumului
este dV=Sdx, S- aria suprafeței pistonului.
Ciclurile termodinamice se pot prezenta în diagrame care au
ca parametri conjugați , cum sunt p-V, si repsectiv T-s. Într-
o astfel de diagramă un ciclu termodinamic este o buclă
închisă. Suprafața închisă de buclă este chiar o măsură a
lucrului mecanic ciclic, L.
L = ɠpdV
Lucrul mecanic ciclic este egal cu bilanțul de căldură al
ciclului:
L = Q- |Q0|, unde Q și Q0 sunt căldurile intrată, respectiv
evacuată din ciclu.

5.Capacitatea termică. Energia internă şi capacitatea termică a

gazelor ideale. Relaţia lui R.Mayer. Aplicarea principiului întâi al
termodinamicii la procesele izocor, izobar, izoterm şi adiabatic.
Procesele politropice.

Capacitatea termică sau căldura specifică este o mărime care exprimă

proprietăți termice de material.

Energia internă şi capacitatea termică a gazelor ideale Relaţia lui

R.Mayer
Energia internă a unei anumite mase de gaz ideal este: Um=CvT (1)

sau (1’)conform definiţiei energiei

interne Um   k . Ţinând seama că fiecare moleculă a

gazului ideal posedă în medie energia unde i este

numărul gradelor de libertate, obţinem:
 (2) unde R este constanta
universală a gazelor . Comparind 1 si 2

obtinem ; din (1’) se obtine

Relatia lui Mayer : Cp=Cv+R

Formula lui Mayer pentru caldurile specifice

Aplicarea principiului întâi al termodinamicii la procesele izocor,
izobar, izoterm şi adiabatic.

Procesul izocor V  const. . Graficul acestui proces (izocora) în

coordonatele p,V este reprezentat printr-un segment de dreaptă paralel
cu axa ordonatelor .Aici procesele 1-2 şi 1-3 reprezintă încălzirea şi,
respectiv, răcirea izocoră. Pe parcursul procesului izocor gazul nu
efectuează lucru asupra corpurilor externe, adică
 L  pdV  0.
De aceea din principiul I al termodinamicii  Q  dU   L rezultă că
toată căldura comunicată gazului în acest proces se consumă pentru
creşterea energiei lui interne:
 Q  dU . Ţinând seama de pentru o masă arbitrară de gaz obţinem
 Procesul izobar  p  const.. Graficul acestui proces (izobara) în
coordonatele p,V este reprezentat printr-un segment de dreaptă paralel
cu axa absciselor (fig. 7.8). După cum am clarificat în p.7.1, pe
parcursul expansiunii de la volumul V1 până la V2 gazul ideal
efectuează un lucru mecanic, egal numeric cu aria dreptunghiului
colorat, adică L  p V2 V1  . Scriind ecuaţia de stare a gazului ideal
pentru stările alese 1 şi 2:
6. Legile experimentale ale difuziei, conductivităţii termice şi
viscozităţii şi teoria lor cinetico-moleculară pentru gazul
ideal. Obţinerea expresiilor pentru coeficienţii de difuzie,
conductivitate termică şi viscozitate. Obţinerea formulelor
pentru numărul mediu de ciocniri şi parcursul liber mediu al
moleculelor gazului ideal.
Fenomenul de interpătrundere şi de amestecare
reciprocă şi spontană a moleculelor a două gaze,
lichide sau solide ce se află în contact se numeşte
difuzie.

Procesul de transfer al energiei interne din

regiunile mai calde ale corpurilor spre cele mai
reci, care conduce la egalarea temperaturilor se
numeşte conductibilitate termică.
Conductibilitatea termică are loc atunci când în
gazul cercetat există o diferenţă de temperaturi
provocată de anumite cauze externe.

Fenomenul frecării interioare (viscozităţii)

constă în apariţia forţelor de frecare între straturile
unui gaz sau lichid, ce se deplasează paralel cu
viteze diferite ca mărime.

Obţinerea expresiilor pentru coeficienţii de difuzie,

conductivitate termică şi viscozitate.

coeficientul de difuzie D este numeric egal cu

masa de gaz transportată într-o unitate de timp
printr-o unitate de arie plană, perpendiculară
direcţiei de transport, când gradientul densităţii
este egal cu unitatea.
coeficientul de conductibilitate termică 𝛋 este
numeric egal cu fluxul specific de căldură, când
gradientul temperaturii dT/dx este egal cu unitatea.

coeficientul de frecare interioară 𝛈 este numeric

egal cu forţa ce acţionează asupra unei unităţi de
arie a straturilor adiacente când gradientul
modulului vitezei este egal cu unitatea
Obţinerea formulelor pentru numărul mediu de ciocniri şi
parcursul liber mediu al moleculelor gazului ideal

  4 r2   d 2 ,
7) Procese reversibile şi ireversibile. Procese ciclice. Maşini termice şi
frigorifice. Formulările Thomson şi Clausius ale postulatului celui de-
al II-lea principiu al termodinamicii. Echivalenţa lor. Ciclul Carnott.
Teorema Carnott. Entropia şi deducerea legii creşterii ei.

Procesele se numesc cvasistatice sau reversibile, dacă se produc cu o

viteză foarte mică, riguros vorbind, cu o viteză infinit mică. Însă,
toalte procesele reale se produc cu viteză finită. De aceea ele pot fi
reversibile numai cu o anumită precizie. Din contra, caracterul
ireversibil este o proprietate caracteristică a proceselor termice.
dacă în rezultatul unui proces, sistemul trece din starea A în altă
stare B şi dacă există cel puţin un procedeu de reîntoarcere a
acestuia în starea iniţială A, astfel încât în toate celelalte corpuri
să nu se producă nici o schimbare, atunci procesul se numeşte
reversibil.
toate procesele termice ce se produc în natură cu viteză finită
sunt ireversibile.
Ireversibilitatea proceselor se poate manifesta în diferite moduri. De
exemplu, la răcirea unui corp încălzit are loc un proces ireversibil de
egalare a temperaturilor corpului şi a mediului înconjurător prin
intennediul schimbului termic (convecţie, conductivitate termică şi
schimb termic prin radiaţie). Dizolvând sare de bucătărie într-un vas
cu apă, are Ioc un proces ireversibil ce conduce Ia formarea unui
amestec omogen de molecule de apă, ioni de sodiu şi ioni de clor.
Dintre procesele ciclice ce se întâlnesc în termodinamică o importanţă
deosebită o are ciclul Carnot. Acesta este un proces cvasistatic ce
constă din două izoterme şi două adiabate
Pe parcursul procesului ciclic energia internă a sistemului nu se
schimbă şi de aceea conform principiului I al termodinamicii avem
Q  Q1  Q2  L12  L23  L34  L41
Postulatul lui Clausius: Căldura nu poate trece spontan de la un
corp mai rece la altul mai cald.
Conţinutul postulatului lui Clausius constă în faptul că este imposibil
să se găsească un procedeu pentru a lua căldură de la un corp mai rece
şi a o transmite altuia mai cald, astfel încât în mediul înconjurător să
nu aibă loc vre-o modificare. Procesul imaginar în care s-ar produce o
astfel de transmitere de căldură se numeşte procesul lui Clausius.
Postulatul lui William Thomson (lord Kelvin): Este imposibil un
proces ciclic, unicul rezultat al căruia ar fi efectuarea lucrului
mecanic pe seama răcirii unui depozit de căldură.
teorema Carnot: Randamentul maşinii Carnot depinde numai
de temperaturile T1 şi T2 ale încălzitorului şi răcitorului şi nu
depinde de structura maşinii şi nici de tipul corpului de lucru.
A doua teoremă Carnot: randamentul oricărei maşini termice
nu poate întrece randamentul maşinii ideale ce funcţionează
după ciclul Carnot între aceleaşi temperaturi ale încălzitorului
şi răcitorului.
Căldura redusă primită de un sistem pe parcursul oricărui
proces ciclic cvasistatic este egală cu zero.
Căldura redusă primită de un sistem într-un proces cvasistatic
nu depinde de traiectoria de tranziţie şi se determină numai de
stările iniţială şi finală ale sistemului.
Asadar caldura specifica a primit denumirea de entropie.
8) Sarcina electrică şi proprietăţile ei. Legea conservării
sarcinii electrice. Câmpul electric. Intensitatea câmpului
electrostatic. Principiul superpoziţiei şi aplicarea lui la
calculul câmpului electric.
Sarcina electrică sau cantitatea de electricitate este
o mărime fizică ce exprimă o proprietate fundamentală
a particulelor subatomice, care le determină acestora
interacțiunile electromagnetice.Materia încărcată electric este
influențată de câmpul electric, și în același timp produce câmp
electric. Interacțiunea dintre o sarcină în mișcare și un câmp
electromagnetic este sursa forței electromagnetice, care este
una dintre cele patru forțe fundamentale
Sarcina electrică totală, adică suma algebrică a sarcinilor
pozitive şi negative ale unui sistem izolat de corpuri, se
păstrează constantă pe parcursul timpului - cest rezultat, a
căpătat denunirea de lege a conservării sarcinii electrice
Câmpul electric reprezintă o formă particulară de existenţă a
materiei, prin intermediul căruia se realizează interacţiunea
dintre particulele încărcate ale substanţei.
F1 F2 Fn
, ,…, se constată că ele sunt egale între ele şi
q1 q2 qn
depind numai de mărimea sarcinii q şi de pozitia punctului
în care au fost plasate sarcinile mentionate. Această mărime
caracterizează câmpul electric al sarcinii q în punctul
considerat şi se numeşte intensitate a cimpului electric
Intr-un punct oarecare, câmpul electric poate fi caracterizat 
printr-o marime vectoriala ,numita
intensitate a campului electric in punctul respectiv, egala
cu raportul dintre f or ț a e l e c t r i c ă
la care estesupusă o particulă încărcată electric și
sarcina acestei particule

Intensitatea câmpului electric a unui sistem de sarcini

punctiforme este egală cu suma vectorială a
intensităţilor câmpurilor electrice create de fiecare
sarcină aparte.
Această afirmaţie se numeşte principiul superpoziţiei
câmpurielor electric.

În fizică și în teoria sistemelor, principiul superpoziției (sau principiul

suprapunerii) exprimă faptul că, pentru orice sistem liniar răspunsul
generat la un moment dat și la o anumită poziție de către mai mulți
stimuli este egal cu suma răspunsurilor generate de fiecare stimul în
parte. Printre domeniile în care se aplică acest principiu se pot enumera:
studiul radiațiilor electromagnetice, optica, mecanica cuantică.

9. Deducerea teoremei lui Gauss în formă integrală şi diferenţială

pentru câmpul electrostatic în vid şi aplicarea ei la calculul
câmpului electrostatic. Calculul câmpului unui plan şi fir infinit
încărcate uniform. Calculul câmpului unei sfere încărcate
uniform după suprafaţă şi după volum.

Teorema lui Gauss pentru campul electrostatic in vid in forma :

a) integrala: si poate fi formulata in modul

urmator : Fluxul vectorului intensitatii cimpului electric prin orice
suprafata inchisa este egal cu suma algebrica a tuturor sarcinilor aflate
in interiorul aceste suprafete impartita la constatnta electrica ℇ0.
 b) diferentiala din deducere rezulta ca
teorema lui gauss sub forma diferentiala este o consecinta a acestei
teoreme sub forma integrala.

Aplicarea teoremei lui gaus la calculul cimpului electrostatic

Calculul câmpului unei sfere încărcate uniform după suprafaţă şi după

volum.

10. Lucrul forţelor câmpului electrostatic la deplasarea

sarcinii electrice Potenţialul câmpului electrostatic.
Deducerea legăturii dintre intensitatea şi potenţialul
câmpului electrostatic în formă diferenţială şi integrală.
Obţinerea ecuaţiilor lui Poisson şi Laplace.

Lucrul forţelor câmpului electrostatic la deplasarea sarcinii

electrice Potenţialul câmpului electrostatic.
Deducerea legăturii dintre intensitatea şi potenţialul câmpului
electrostatic în formă :
a) integrala
Diferenta de potential

Ecuatia lui Poisson:

Ecuatia LaPlace:
Circulaţia vectorului intensitate a câmpului electrostatic. Condiţia de potenţialitate a câmpului electrostatic în
formă integrală şi diferenţială. Dipolul electric.
Circulaţia vectorului intensitate a câmpului electrostatic.

Condiţia de potenţialitate a câmpului electrostatic în formă integrală şi diferenţială

Dipolul electric.

12.Sarcini electrice libere şi legate în mediile dielectrice. Dielectrici polari şi nepolari. Polarizarea
dielectricilor. Vectorul de polarizare. Susceptibilitatea dielectrică a mediilor şi dependenţa ei de
temperatură
Sarcini electrice libere şi legate în mediile dielectrice.
Când sarcina netă este zero, ea poate fi distribuită neuniform (de exenplu din cauza unui câmp electric extern),
atunci spunându-se despre material că este polarizat), iar sarcinile legate de polarizare sunt numite sarcini
legate (iar sarcinile în exces aduse din exterior se numesc sarcini libere).
Dielectrici polari şi nepolari.

Polarizarea dielectricilor.

Vectorul de polarizare.
Susceptibilitatea dielectrică a mediilor şi dependenţa ei de temperatură

14.Câmpul electrostatic la suprafaţa şi în interiorul conductoarelor. Distribuţia sarcinilor în conductoare.

Capacitatea electrică a unui conductor izolat. Deducerea formulei pentru capacitatea conductorului
sferic.Capacitatea electrică a două conductoare. Condensatoarele. Deducerea formulelor pentru
capacităţile condensatorului plan, cilindric şi sferic

 Repartitia sarcinii pe suprafata conductorilor.   Pentru a studia repartitia sarcinii electrice pe suprafata unui conductor care are
suprafata formata din regiuni cu raze de curbura diferite, se va considera conductorul din figura 3.3.a. Un astfel de conductor poate fi
modelat prin doua sfere cu razele egale cu razele de curbura maxima, a si minima, b si un fir conductor ce le uneste (Fig. 3.3.b).

                                       Figura 3.3.a                           Figura 3.3.b

            Datorita firului conductor de legatura, in conditii de echilibru electrostatic potentialul celor doua sfere este acelasi  . Pe
de alta parte, daca qa si qb sunt sarcinile de echilibru de pe cele doua sfere, se poate scrie:

                        

sau

                                                                                                                           (3.9)

Deci raportul densitatilor superficiale de sarcina de pe cele doua sfere este invers proportional cu razele lor. In concluzie, pe regiunile
conductorului pentru care curbura este mai mare si densitatea superficiala de sarcina este mai mare.

  Campul si potentialul in volumul conductorului

            Se spune ca un conductor este in echilibru electrostatic daca nu exista in interiorul sau o deplasare macroscopica de sarcini.
Cum singura forta ce ar putea determina aceste deplasari in interiorul conductorului este forta electrostatica, rezulta ca valoarea
intensitatii campului electric intern trebuie sa verifice relatia:

                                                                                                                             (3.1)

            Aceasta relatie apare ca o ecuatie constitutiva (ecuatie de material) a unui mediu conductor in echilibru electrostatic.

            Conductorului in echilibru electrostatic i se aplica teorema Gauss. In acest scop se alege o gaussiana interioara conductorului
pentru care se poate scrie:

                        

Cum  , se deduce ca si raportul  =0 si deci:

                                                                                              (3.2)

Deci pentru un conductor incarcat distributia de sarcina este superficiala.    Tot din relatia (3.1) se poate arata ca in tot volumul
conductorului, potentialul este constant. Intr-adevar, considerand doua puncte A si B oarecare in interiorul conductorului putem scrie:

                        

Cum functia potential este continua, potentialul Vin este cel de la suprafata conductorului.

CAPACITATEA  ELECTRICA  A   UNUI  CONDUCTOR  IZOLAT

Capacitatea electrica a unui conductor izolat si departat de alte corpuri este o marime fizica scalara si
pozitiva, definita prin relatia:
 Simbol: C

unde Q este sarcina pe conductor, iar V este potentialul sau.

            U.m.:  (Farad)

            FARADUL:

               1 F   ESTE  CAPACITATEA  ELECTRICA   A  UNUI  CONDUCTOR

IZOLAT   SI   DEPARTAT   DE  ALTE   CORPURI,  CARE  SE  INCARCA  CU   O SARCINA  DE 1
C  CAND POTENTIALUL   SAU  ESTE  DE 1 V.

           In definirea capacitatii unui conductor izolat, se considera ca starea de referinta pentru potential
corespunde starii in care Q = 0.

            Capacitatea unei sfere metalice de raza R este:

            

             
16. Intensitatea şi densitatea curentului. Condiţiile de existenţă a curentului electric. Obţinerea ecuaţiei
de continuitate. Forma diferenţială şi cea integrală a legilor lui Ohm şi Joule-Lenz.
Intensitatea curentului electric este definită ca fiind sarcina electrică ce trece prin unitatea de suprafaţă în
unitatea de timp, iar densitatea curentului electric (J) este o mărime vectorială de stare, ce caracterizează starea
electrocinetica, fiind un câmp vectorial, care asociază fiecărui punct din spațiu un vector al cărui modul este
derivata în raport cu unitatea de suprafață.
Pentru ca prin suprafata respectiva sa circule curent electric sunt necesare doua conditii: existenta sarcinilor
libere care pot usor sa se deplaseze, sub actiunea campului electric si existentea diferentei de potential.

Forma diferenţială a legii lui Ohm este densitatea de curent ce poate fi exprimată : j = σ ·E , iar integrala
Forma diferenţială şi cea integrală a legii Joule-Lenz.
– forma integrala
-forma diferentiala