Prof. univ. dr.

Mihail CRISTEA
Sala BN137 ; e-mail : mcristea@physics.pub.ro , mihail.cristea@physics.pub.ro
________________________________________________________________________________
FIZICĂ GENERALĂ - NOŢIUNI INTRODUCTIVE
6. Elemente de termodinamică
=======================================================================

CURS 8. Se discută despre: - transformarea politropă, principiul al II-lea al termodinamicii,

principiul al III-lea al termodinamicii, motoare termice.

6.5.3.2. Transformarea politropă. Transformarea adiabatică

Transformarea politropă este acea transformare termodinamică caracterizată printr-o căldură

molară constantă, C  const .
Diferenţiind ecuaţia termică de stare pV  RT , avem pdV  Vdp  RdT şi eliminând dT
din expresia primului principiu al termodinamicii, obţinem:
pdV  Vdp
(CV  C )    pdV (6.26)
R
relaţie care după câteva calcule elementare poate fi pusă în forma:
(C p  C ) pdV  (CV  C )Vdp  0 (6.27)
sau încă
npdV  Vdp  0 (6.28)
(C p  C )
unde n  este indicele politropic.
(CV  C )
Ecuaţia (6.25) este o ecuaţie diferenţilă cu variabile separabile:
dp dV
 n (6.29)
p V
care prin integrare conduce la:
ln p   n ln V  C (6.30)
adică:
pV n  const (6.31)
numită ecuaţia politropei.
Observaţie: Ecuaţia politropei poate fi particularizată în câteva cazuri
1). În cazul în care căldura molară tinde către infinit, C   , indicele politropic ia valoarea
n  1 , astfel că ecuaţia politropei de indice unitate este pV  const . Transformarea în care căldura
Q
molară C    are loc atunci când T  0 , adică în cazul transformării izoterme.
T
2). În cazul în care căldura molară C  0 ( Q  0 ), indicele politropic devine chiar exponentul
Cp
adiabatic n    , iar ecuaţia politropei este ecuaţia adiabatei (ecuaţia Poisson44):
CV
pV   const (6.32)
0
3). Dacă C  C p , atunci n  0 şi ecuaţia politropei devine pV  const , sau p  const ,
adică transformarea este izobară
4). Se poate arăta că dacă C  CV , când n   , atunci ecuaţia politropei devine ecuaţia
transformării izocore, V  const .
 6.5.4. Al doilea principiu al termodinamicii. Din primul principiu rezultă că în procesele
ciclice U  Q  L  0 şi Q  L . Ar părea că există posibilitatea transformării integrale a lucrului
mecanic în căldură şi invers. Din punct de vedere tehnic, ar exista o sursă inepuizabilă de energie
transformabilă în lucru mecanic. Experienţa arată că în timp ce lucrul mecanic se poate transforma
integral în căldură, niciodată nu e posibilă transformarea integrală a căldurii în lucru mecanic.
Dificultatea legată de transformarea integrală a căldurii în lucru mecanic este înlăturată prin
introducerea principiului al doilea al termodinamicii sau principiul entropiei.
Formularea lui Clausius45: “Nu e posibilă o transformare care să aibă ca rezultat trecerea de
la sine a căldurii de la un corp cu temperatură dată la un corp cu temperatura mai ridicată.”
Formularea lui Thomson (Lord Kelvin): “Într-o transformare ciclică monotermă sistemul nu
poate ceda lucru mecanic în exterior.”
Formularea lui Caratheodory46: “O adiabată şi o izotermă nu se pot intersecta de două ori
astfel încât să formeze un ciclu.”
Se poate arăta că formulările de mai sus sunt echivalente.
Căldura elementară nu admite diferenţială totală exactă. Există însăun factor integrant, 1 / T
care transformă diferenţiala căldurii în diferenţiala totală exactă a unei funcţii de stare numită
entropie S :
1
dS  dQ (6.33)
T
Pentru procese cvasistatice-reversibile adiabatice entropia rămâne constantă, variaţia acestei
mărimi de stare fiind posibilă numai dacă sistemul schimbă căldură cu exteriorul.
Experienţa arată că în cazul proceselor reale care sunt nestatice-ireversibile, entropia variază
şi pentru procese adiabatice. Această variaţie a entropiei, datorată exclusiv caracterului ireversibil al
procesului, este întotdeauna pozitivă.
“Ori de câte ori un sistem termodinamic izolat adiabatic suferă un proces necvasistatic-
ireversibil, entropia lui creşte”. Această afirmaţie reprezintă principiul al doilea al termodinamicii
pentru procese ireversibile. Din acest principiu rezultă că un sistem izolat, care suferă un proces
ireversibil elementar, prezintă o creştere a entropiei d i S  0 datorată ireversibilităţii procesului,
deşi nu intervine schimb de căldură cu exteriorul.
Dacă sistemul nu este izolat, entropia creşte continuu. Astfel, entropia este mărimea fizică ce
a dat sens (orientare) curgerii timpului. Ecuaţiile de mişcare a sistemelor mecanice nedisipative
sunt ecuaţii diferenţiale de ordin doi în raport cu timpul şi schimbarea lui t în t '  t nu schimbă
forma ecuaţiilor. Pare că timpul poate curge de la   la   , dar şi invers. Procesele mecanice în
care apar frecări sunt însoţite de degajări de căldură. În astfel de procese entropia creşte continuu
dQ
( dS   0 ), procesul fiind ireversibil. Pentru astfel de procese timpul curge doar de la   la
T
  . În ecuaţiile de mişcare apar forţe de frecare ce depind, în general, de viteză şi deci de o
derivată de ordin întâi în raport cu timpul. Acest termen face ca schimbarea t '  t să modifice
radical ecuaţia de mişcare.

A. Semnificaţia statistică a entropiei. Principiul al doilea al termodinamicii stabileşte că în

procesele ireversibile entropia creşte tinzând spre o valoare maximă, care se atinge atunci când
sistemul este în echilibru. Principiul general al termodinamicii arată pe de altă parte că starea de
echilibru este starea cea mai probabilă, ireversibilitatea fenomenelor termice fiind o consecinţă a
acestei comportări. Rezultă că există o legătură directă între entropie şi probabilitatea de realizare a
unei stări, legătură dată de legea lui Boltzmann47:
S  k B ln W (6.34)
unde W este probabilitatea termodinamică, iar k B este constanta lui Boltzmann.
Probabilitatea termodinamică reprezintă numărul de microstări (numărul în care pot fi
aranjate particulele în ansamblul termodinamic) compatibile cu o macrostare dată (p, V şi T).
Deducerea formulei (6.34) va fi făcută la cursul de Fizică Statistică.
 B. Entropia gazului ideal. Ţinând cont de expresia variaţiei energiei interne a gazului ideal
dU T   CV  dT şi a lucrului mecanic dL  p  dV şi folosindu-ne de principiul I al
termodinamicii se obţine pentru entropie:
dU  pdV CV dT  pdV dT dV
dS    CV  R (6.35)
T T T V
Integrând această relaţie se ajunge la expresia entropiei gazului ideal:
S  CV ln T  R ln V  const . (6.36)

6.5.5. Principiul al treilea al termodinamicii (Principiul lui Nernst48). În studiul a

numeroase sisteme termodinamice se constată că utilizarea principiilor întâi şi al doilea ale
dQ
termodinamicii este insuficientă. Din principiul al II-lea al termodinamicii rezultă S    S0
T
fără a putea preciza valoarea constantei aditive S 0 .
T
De asemenea, din expresia randamentului unui ciclu Carnot49 reversibil   1  2 se
T1
constată că s-ar putea obţine un perpetuum mobile de speţa a doua dacă T2  0 K ,   1 . Deşi
principiul al doilea al termodinamicii exclude posibilitatea transformării integrale a căldurii în lucru
mecanic, el nu exclude posibilitatea ca T2 să fie 0 K, astfel încât randamentul sa fie 1. Astfel a fost
necesară introducerea unui nou principiu.
Pe măsură ce temperatura sistemului scade, variaţiile entropiei sunt din ce în ce mai mici,
astfel încât lim S  0 . Ca urmare, în vecinatatea lui 0 K, entropia nu mai este o funcţie de stare, ea
T 0K
tinde către o valoare finită pozitivă, independentă de parametrii de stare ai sistemului S  S 0
lim S  S 0 (6.37)
T 0 K
Teorema lui Nernst se poate enunţa astfel: “La 0 K entropia oricărui sistem termodinamic are
o valoare constantă ( T  0 K  S  ct. )”. Izoterma de zero absolut coincide cu adiabata (formulare
echivalentă cu teorema anterioară)
Planck50 a îngustat aria de valabilitate a teoremei, afirmând că în cazul în care T  0 K , nu
numai lim S  0 , ci şi
T 0K
lim S  0 (6.38)
T  0K
Observaţie: Formularea lui Planck este valabilă numai pentru anumite sisteme. Starea de
echilibru corespunzătoare temperaturii de zero absolut nu are sens întotdeauna, după cum rezultă
din interpretarea statistică a entropiei. Starea de entropie minimă este acea stare macroscopică
compatibilă cu o singură stare microscopică:
S  k B ln W  S  0 numai dacă W  1 (6.39)
O astfel de stare trebuie să fie o stare de ordine totală. Cu creşterea temperaturii creşte agitaţa
termică ce implică dezordine. Orice creştere a dezordine face ca entropia S să crească.
Prin gruparea celor două teoreme se obţine teorema Nernst - Planck. Astfel, formularea celui
de-al treilea principiu al termodinamicii este: “în cazul sistemelor omogene condensate, entropia
tinde către o valoare limită nulă atunci când temperatura tinde către zero absolut”.
O consecinţa teoremei lui Nernst este că nu se poate atinge temperatura de 0 K.

6.6. Motoare termice

6.6.1. Randamentul unui motor termic. Motorul termic este o instalaţie care transformă
căldura primită de la o sursă cu temperatura mai ridicată, rezultată în urma arderii unui combustibil,
în lucru mecanic util şi cedează căldură unei alte surse, aflată la o temperatură mai scăzută. Acest
tip de transformare în care sistemul termodinamic schimbă căldură cu două termostate de
temperaturi diferite se numeşte transformarea bitermă.
Mărimea fizică ce caracterizează un motor termic este randamentul:
L Q
  1 2 (6.40)
Q1 Q1
Randamentul este o mărime fizică adimensională, subunitară.

6.6.2. Ciclul Carnot. Motorul Carnot. În 1820 inginerul francez Sadi Carnot a imaginat un
motor ideal ce funcționează după un proces ciclic compus din două izoterme și două adiabate (v.
fig. 6.2). Una din izoterme este caracterizată de temperatura T1 (izoterma caldă), iar cea de a 2-a
izotermă este de temperatură T2 (izoterma rece). În transformarea 1→2 sistemul primește căldura
2
= 12 = 1 > 0, iar în transformarea 3→4 cedează căldura = 34 =
1
4
2 < 0. În cursul transformărilor adiabatice 2→3, respectiv 4→1, sistemul termodinamic
3
nu se schimbă căldură, ca atare randamentul acestui motor poate fi scris folosind formula (6 40) în
forma:
3
| 34 | 2
4
=1− =1− 2
(6.41)
12 1
1
Folosind transformările adiabatice în reprezentarea (T,V) se poate scrie pentru transformarile
2→3, respectiv 4→1:
−1 −1
1 2 = 2 3 (6.42)
−1 −1
1 1 = 2 4 (6.43)
de unde rezultă prin împărțirea acestor relații:
2
= 3 ⇒ 2
= 3
(6.44)
1 4 1 4
drept urmare, randamentul ciclului Carnot devine:
=1− 2 (6.45)
1
Se vede că randamentul este întotdeauna subunitar și că el ar tinde către 1 dacă temperatura
sursei reci ar tinde către zero sau dacă temperatura sursei calde ar tinde la infinit. Temperatura
sursei calde poate fi ridicată mult (sute de milioane de grade în cazul reacțiilor de fuziune nucleară),
însă limitarea practică este dată de
temperaturile la care rezistă materialele
din care este făcută o mașină termică.
Temperatura sursei reci (T2) nu poate fi
zero, aceasta fiind o consecinţă a
principiului Nernst (al III-lea principiu
al termodinamicii.
De asemenea Carnot a demonstrat
o teoremă (numită Teorema Carnot):
“Randamentul motorului termic Carnot
este mai mare decât randamentul
oricărui motor funcționând între
aceleași temperaturi extreme”.

Fig. 6.2. Ciclul Carnot.

6.6.3. Motorul Otto51 (motorul cu aprindere prin scânteie). Motorul Otto foloseşte drept
combustibil amestecul de vapori de benzină şi aer. Ciclul de funcţionare este format din două
adiabate (1→2, 3→4) şi două izocore (2→3 şi 4→1). Aprinderea amestecului carburant are loc
datorită scânteii produse de bujie. Fluidul de răcire primeşte căldură în transformarea 2→3 şi
cedează căldură în transformarea 4→1. În transformările 1→2 şi 3→4 nu face schimb de căldură
deoarece acestea sunt adiabate.
Randamentul motorului Otto poate fi exprimat în funcţie de raportul de compresie   V1 /V2 .
Q CV T4  T1  T  T1
  1  41  1   1 4
Q23 CV T3  T2  T3  T2
Din ecuaţiile adiabatelor 1→2 şi 3→4 se obţine:
 1
V 
T1V1 1  T2V2 1  T2  T1  1   T1  1
 V2 
 1  1
V  V 
T3V3 1 T4V4 1
 T3  T4  4   T4  1   T4   1
 V3   V2 
astfel că randamentul motorului Otto devine:
T T 1
  1   1 4 1  1   1
 T4  T1  

6.6.4. Motorul Diesel52 (motorul cu aprindere prin compresie). Motorul Diesel foloseşte drept
combustibil motorină care este pulverizată cu ajutorul pompei de injecţie. Aprinderea se produce
datorită compresiei puternice (p≈50 atm) când temperatura atinge valori ridicate. Ciclul de
funcţionare este format din două adiabate (1→2 şi 3→4), o izobară (2→3) şi o izocoră (4→1).
Fluidul de răcire primeşte căldură în transformarea 2→3 şi cedează căldură în transformarea 4→1.
În transformările 1→2 şi 3→4 nu face schimb de căldură deoarece acestea sunt adiabate.
Randamentul motorului Diesel poate fi exprimat în funcţie de rapoartele de compresie:
  V1 /V2 ,   V3 /V2 şi  /   V3 / V1 .
Q41 CV T4  T1  1 T4  T1
 1  1  1
Q23 C p T3  T2   T3  T2
Folosind ecuaţiile transformarilor adiabatice, izobară şi izocoră
se pot determina temperaturile T2 , T3 şi T4 în funcţie de temperatura
T1 . Cu acestea, se obţine pentru randamentul motorului Diesel
expresia:
1   1
  1
   1   1

===

Aplicaţii

Aplicaţia 1. Un gaz ideal conţinând  moli suferă o destindere izobară ireversibilă de la

f
dQ
volumul iniţial Vi la volumul final V f  3Vi .Să se găsească variaţia de entropie calculând  ,
i
T
unde dQ  C p  dT .
Răspuns: S  C p ln 3

Aplicaţia 2. Un sistem termodinamic conţinând  moli de gaz ideal de căldură molară la

presiune constantă C p , suferă două procese ireversibile. Starea iniţială este caracterizată de
presiunea p i şi volumul Vi . Gazul suferă o destindere izotermă urmată de o comprimare adiabatică,
starea finală fiind caracterizată de presiunea p f  pi şi volumul V f  3Vi . (a) Găsiţi variaţia de
entropie în procesul izoterm. (b) Explicaţi de ce răspunsul de la (a) este acelaşi cu răspunsul din
Aplicaţia 1. (c) Folosind formula (6.36) calculaţi variaţia de entropie în comprimarea adiabatică.
Răspuns: (a) S  C p ln 3 ;
Tf 3Vi
(c) S  CV ln  R ln  0 unde V2 este volumul ocupat de gaz la
Ti V2
sfârşitul destinderii izoterme.

= == === == =

44 Simeon Denis Poisson (1781-1840) a fost un matematician, astronom şi fizician francez. Cunoscut pentru
studiile asupra integralelor Fourier, calculul variaţional si teoria probabilităţilor (legea Poisson) In fizicaă a
introdus parantezele Poisson din Mecanica analitică, ecuaţia Poisson din electromagnetism ş. a. în
astronomie a studiat variaţia axzelor mari ale planetelor si mişcarea Pământului în jurul centrutrului de
greutate.

45 Rudolf Julius Emanuel Clausius (1822-1888) a fost un fizician și matematician german care este considerat
fondatorul termodinamicii. Prin reformularea concluziilor lui Sadi Carnot cu privire la ciclul Carnot,
Clausius a pus bazele teoriei căldurii. A introdus notiune de entropie.

46 Constantin Caratheodory (1873-1950) a fost un matematician grec. Contribuțiile sale din matematică au vizat
teoria funcţiilor reale de variabilă reală, calculul variaţional şi teoria măsurării. De asemenea, s-a ocupat de
transformările conforme. Este primul care începe axiomatizarea termodinamicii..

47 Ludwig Boltzmann (1844-1906) a fost un fizician şi matematician austriac. A adus contribuții fundamentale
în termodinamică şi teoria cinetico-moleculara a gazelor, a explicat mecanismului prin care procesele
macroscopice ireversibile rezultă din dinamica reversibilă a particulelor microscopice, și a dat explicația
statistica a principiului al doilea al termodinamicii.

48 Walther Nernst (1864-1941) a fost fizician și chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.
Lucrările de bază din domeniul chimieifizice sunt dedicate teoriei soluțiilor, electrochimiei și cineticii
chimice.

49 Nicolas Léonard Sadi Carnot (1796-1832) a fost un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din
1824, Reflecții asupra puterii motrice a focului, a dat prima descriere de succes a motoarelor termice,
descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a
termodinamicii. L-a avut conducator de doctorat pe Simeone Denis Poisson

50 Max Karl Ernst Ludwig Planck (1858-1947) a fost un fizician german, fondator al mecanicii cuantice. A
primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918, „ca apreciere a serviciilor pe care le-a adus la progresul fizicii
prin descoperirea cuantelor de energie.”

51 Nikolaus August Otto (1832-1891) a fost un inventator german. A creat primul motor cu ardere internă care
ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se
de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu ardere internă (de exemplu, de
către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Otto a pus în practică pentru prima oară
conceptul de patru timpi.

52 Rudolf Christian Karl Diesel (1858-1913) a fost un inginer și inventator german. În 1893 a publicat teoria și
construcția unui motor rațional de căldură bazat pe ciclul termodinamic ce îi poartă numele.
["."] Memento.

Au fost introduse noţiunile :

- transformare politropă, indicele politropei, ecuaţia politropei;

- factor integrant ;
- entropie;
- principiul entropiei;
- semnificaţia statistică a entropiei;
- formula lui Boltzmann;
- probabilitatea termodinamică ;
- principiul lui Nernst;
- transformarea bitermă;
- randamentul unui motor termic;
- ciclul Carnot;
- ciclul Otto;
- ciclul Diesel.

["."]