Prof. univ. dr.

Mihail CRISTEA
Sala BN137; e-mail :mcristea@physics.pub.ro , mihail.cristea@physics.pub.ro

________________________________________________________________________________
FIZICĂ GENERALĂ - NOŢIUNI INTRODUCTIVE
6. Elemente de termodinamică
=======================================================================

CURS 7. Se discută despre: - sisteme termodinamice, parametri de stare, legile gazului ideal,
coeficienţi calorici, principiile termodinamicii, procese
termodinamice simple;

6.1. Noţiuni fundamentale

Termodinamica studiază fenomenele la scară macroscopică, ocupându-se de proprietăţile

generale ale sistemelor fizice în echilibru termic. Termodinamica porneşte de la trei legi
fundamentale, numite principiile termodinamicii, cu adăugarea unui şir întreg de rezultate
experimentale, fără a apela la structura atomică a substanţei. Termodinamica este o ştiinţă
fenomenologică.
Prin sistem fizic, în general, înţelegem o porţiune finită oarecare din Univers. Sistemul
termodinamic este orice porţiune din Univers pentru care se poate stabili un interior şi un exterior,
interiorul conţinând un număr suficient de mare de constituenţi (atomi, molecule, grupuri de atomi
şi de molecule), dar şi câmpuri (electromagnetic, gravitaţional, etc).
Starea unui sistem termodinamic este totalitatea proprietăţilor lui la un moment dat şi este
descrisă de un anumit grup de parametri. Grupul de parametri se consideră complet dacă stările a
două sisteme termodinamice identice, descrise de aceleaşi valori ale parametrilor, nu pot fi distinse
una de alta prin experienţe efectuate la scară macroscopică.
Parametrii de stare ai unui sistem termodinamic sunt mărimile fizice instantanee care
caracterizează atât sistemul, cât şi interacţiile lui cu mediul exterior. Parametrii de stare ai unui
sistem termodinamic pot fi:
- externi (parametrii de poziţie) ce depind de sistemele înconjurătoare ale sistemului studiat
(exemple: volumul, intensitatea unui câmp exterior electric, magnetic, etc).
- interni ce depind de proprietăţile interne ale sistemului, adică de mişcarea în ansamblu şi de
distribuţia în spaţiu a particulelor ce compun sistemul (exemple: presiunea, polarizaţia electrică,
magnetizaţia, temperatura).
Starea sistemului termodinamic este complet determinată prin cunoaşterea tuturor
parametrilor interni şi externi. Dacă parametrii de stare ai unui sistem termodinamic rămân
constanţi în timp, când nu se schimbă condiţiile exterioare, sistemul se află în echilibru
termodinamic.
Parametrii macroscopici ce caracterizează sistemul în starea de echilibru termodinamic pot fi:
- extensivi – depind de cantitatea de “materie“ din sistem (exemple: volumul, energia,
entropia, etc).
- intensivi – nu depind de cantitatea de “materie“ (exemple: presiunea, temperatura,
intensitatea câmpului magnetic, etc).
Mărimile fizice care nu depind de stările anterioare ale sistemului, ci sunt determinate numai
de starea sistemului la un moment dat, fiind funcţii numai de grupul complet al parametrilor de
stare, se numesc funcţii de stare sau mărimi de stare (exemple: energia interna, entropia, energia
liberă, etc).
În cazul în care un sistem termodinamic trece de la o stare termodinamică la alta, parametrii
de stare se schimbă. Aceasta trecere se numeşte proces termodinamic şi este caracterizată de mărimi
specifice numite mărimi de proces. Mărimile de proces depind în general de “drumul urmat“, adică
de toate stările intermediare ale sistemului.
În funcţie de schimbul de substanţă şi energie cu mediul exterior sistemele termodinamice pot
fi clasificate în :
– sisteme închise: nu fac schimb de substanţă cu exteriorul dar pot face schimb de energie cu
acesta. În funcţie de schimbul de energie cu exteriorul deosebim :
sisteme izolate (variaţia energiei interne este nulă), sisteme izolate adiabatic (variaţia energiei
interne se face doar pe seama lucrului mecanic, schimbul de căldură cu mediul exterior fiind nul) şi
sisteme izolate diaterm (variaţia energiei interne este nenulă) ;
– sisteme deschise: aceste sisteme schimbă, cu exteriorul, atât substanţă, cât şi energie.

6.2. Clasificarea proceselor termodinamice

Procesele termodinamice se clasifică din mai multe puncte de vedere.

a) După mărimea variaţiei relative a parametrilor de stare:
- Procese diferenţiale, pentru care variaţia relativă a parametrilor de stare este foarte
mică.
- Procese finite, când cel puţin un parametru de stare suferă o variaţie relativă mare.
b) Din punctul de vedere al naturii stărilor intermediare:
- Procese cvasistatice (de echilibru), în cazul în care stările intermediare pot fi
considerate suficient de apropiate de stările de echilibru, în tot timpul procesului.
- Procese nestatice, pentru care stările intermediare nu pot fi complet caracterizate din
punct de vedere termodinamic.
Experienţa arată că dacă un sistem termodinamic aflat la echilibru este perturbat, sistemul
revine în starea de echilibru printr-un proces numit de relaxare. Se numeşte timp de relaxare şi se
notează cu , intervalul de timp după care sistemul revine la starea de echilibru. Procesul este
cvasistatic dacă viteza de variaţie a parametrilor de stare este mult mai mică decât viteza de relaxare
a sistemului.
c) Din punct de vedere al trecerii sistemului din starea iniţială I în starea finală F şi invers :
- Procese reversibile. Fie procesul cvasistatic IF. Dacă este posibilă şi trecerea inversă
FI a sistemului prin aceleaşi stări intermediare care au caracterizat procesul direct,
atunci procesul IF se numeşte reversibil. Numai transformările cvasistatice pot fi
reversibile, pentru că implică o succesiune de stări de echilibru.
- Procesele care nu sunt reversibile se numesc procese ireversibile. În toate cazurile reale,
procesele termodinamice sunt ireversibile, originea ireversibilităţii constând în frecările
dintre părţile componente ale sistemului, în diferenţele finite de temperatură dintre
sistem şi mediul înconjurător, în cuplarea procesului cu un proces de difuzie, etc.
Procesele cvasistatice reversibile sunt procese idealizate care îndeplinesc atât condiţia de
cvasistaticitate cât şi cea de reversibilitate. Aceste procese au o mare importanţă, deoarece permit să
se pună uşor în evidenţă mărimile de stare şi să se stabilească principiile termodinamicii.

6.3. Legile gazului ideal

6.3.1. Legea Boyle33–Mariotte34 sau legea transformării izoterme: "Într-o cantitate dată de
gaz menţinut la temperatură constantă, presiunea variază invers proporţional cu volumul".
Matematic, acest lucru înseamnă:
pV  ct (m  ct, T  ct) (6.1)

6.3.2. Legea Gay-Lussac35 sau legea transformării izobare: "Variaţia relativă a volumului
unui gaz menţinut la presiune constantă este direct proporţională cu temperatura".
 V  V0
   t  V (t )  V0 (1  t ) (6.2)
V0
unde coeficientul de proporţionalitate  se numeşte coeficient de dilatare volumică, având valoarea
1 1
  grad 1 , iar t este temperatura măsurată în scara Celsius36.
T0 273,15
Reprezentarea grafică a transformărilor izobare ale unor volume iniţiale diferite de gaz, V0 i ,
este arătată în fig. 5.1
V t 

V02
V01

1

 T0 0  
t oC

Fig. 6.1. Transformarea izobară a două volume diferite de gaz.

Se remarcă din figura 6.1 că oricât am micşora volumul unui gaz menţinut la presiune
constantă nu putem depăşi valoare de -273.15 oC. Corespunzător acestei temperaturi, volumul
gazului ar deveni 0. Acest punct constituie limita de jos a temperaturii posibile (cea mai mică
temperatură din Univers), unde agitaţia termică a moleculelor înceteazş şi totul "îngheaţă". Ea a fost
folosită pentru prima dată de William Thomson37 (lord Kelvin) ca punct de reper termometric
pentru scara de temperatura pozitiv definită, numită temperatura absolută sau temperatura
termodinamică:
T  t  T0 , T  0 (6.3)
Cu această transformare de variabilă, ecuaţia (6.2) devine:
 1 
V  V 0 1  T  T0  (6.4)
 T0 
adică
V V0
  ct (6.5)
T T0
V
Reprezentarea  ct ( m  ct , p  ct ) constituie legea transformării izobare scrisă în
T
coordonate termodinamice.

6.3.3. Legea lui Charles38 sau legea transformării izocore: "Variaţia relativă a presiunii unui
gaz menţinut la volum constant este direct proporţională cu temperatura". Matematic, legea poate fi
scrisă în forma:
p  p0
   t  p(t )  p0 (1  t ) (6.6)
p0
unde coeficientul de proporţionalitate  se numeşte coeficient de variaţie termică a presiunii şi ia
1 1
valoarea    grad1 .
T0 273,15
Cu aceeaşi transformare dată de relaţia (6.3), se obţine:
   p
p  p 0 1 
1
T  T0   p 0  T  p  0  ct (6.7)
 T0  T0 T T0
adică, în sistemul de coordonate termodinamice  p, T  , legea capată forma:
p
 ct ( m  ct , V  ct ) (6.8)
T

6.3.4. Legea tranformării generale afirmă că oricare ar fi masa constantă de gaz modificare
parametrilor de stare se face astfel încât
pV
 ct (6.9)
T
Acestă lege conţine în ea ecuaţia termică de stare, ecuaţie ce face legătura între parametrii de
stare ai unui sistem aflat la echilibru termodinamic. Matematic, această dependenţă este dată de
relaţia Clapeyron39 – Mendeleev40 (ecuaţia termică de stare):
m
pV  RT  RT (6.10)

unde   m /  este numărul de moli de gaz, m este masa totală de gaz,  este masa molară (masa
unui kilomol de substanţă), iar R  8310 J / kmol  K este constanta gazelor ideale.

6.3.5. Legea lui Dalton41 (legea presiunilor parţiale). Legea lui Dalton firmă că presiunea
amestecului de gaze va fi egală cu suma presiunilor parţiale ale componenţilor amestecului aflaţi în
aceleaşi condiţii de temperatura şi volum cu cele ale amestecului de gaze. Astfel, considerând un
volum V de aer în care se găsesc  moli de gaz aflat la temperatura T şi format din 1 moli de
azot,  2 moli de oxigen, ş.a.m.d., conform legii lui Dalton, avem:
ma m m m 
p aV  RT   1  2    n  RT (6.11)
a  1  2 n 
Din relaţia de mai sus rezultă:
n n n
ma mi 1 mi 1 1
a
  i 1
i

a
 
i 1
 
ma  i 
i 1 i
gi (6.12)

unde g i  mi / ma sunt ponderile masice ale fiecărui component gazos.

Condiderând că aerul este un amestec de oxigen (cu ponderea masică de 23.1%), nitrogen
(75.6%) şi argon (1.29%), cu masele molare  N 2  28 Kg / Kmol ,  O2  32 Kg / Kmol ,
 Ar  40 Kg / Kmol atunci masa molară a aerului poate fi calculată astfel:
1 75.6 1 23.1 1 1 1.29
      (6.13)
 a 100  N 2 100  O2 100  Ar
de unde se obţine  a  28.95 kg / kmol .

6.4. Lucrul mecanic şi căldura.

6.4.1. Lucrul mecanic. Lucrul mecanic în termodinamică reprezintă energia pe care o

schimbă sistemul termodinamic cu mediul exterior în cazul în care parametrii de poziţie se
modifică. Într-un proces izobar lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu mediul
exterior este:
L  F  d  pS x2  x1  (6.14)
Lucrul mecanic este o mărime fizică de proces. Lucrul mecanic depinde nu numai de stările
iniţială şi finală valoarea ci şi de drum (de stările intermediare prin care trece).
Convenţii de semn:
 - în situaţia în care volumul sistemului termodinamic creşte, sistemul efectuând lucru mecanic
asupra exteriorului (îl "împinge" mai departe), lucrul mecanic este cedat de sistemul termodinamic
exteriorului şi se consideră pozitiv.
- lucrul mecanic primit de sistemul termodinamic din exterior, se consideră negativ. În această
situaţie volumul sistemului termodinamic scade, exteriorul "comprimând" sistemul.
- dacă nu există variaţie a volumului sistemul termodinamic nu face schimb de energie sub
formă de lucru mecanic. În procesul izocor sistemul termodinamic nu schimbă lucru mecanic cu
exteriorul ( L  0 ).
În general lucrul mecanic efectuat de gaz pentru a trece dintr-o stare 1 în starea 2 este
proporţional (până la un semn) cu aria cuprinsă între curba transformării în reprezentarea (p,V) şi
axa volumelor. Matematic, acest lucru înseamnă:
V2
L12   pV dV (6.15)
V1

6.4.2. Căldura. Căldura este energia pe care o schimbă sistemul termodinamic cu mediul
exterior, dependentă de diferenţa de temperatură şi de procesul termodinamic.
Q ~ T (6.16)
Căldura primită de sistemul termodinamic de la mediul exterior se consideră pozitivă.
Căldura cedată de sistemul termodinamic mediului exterior se consideră negativă. Căldura este o
mărime fizică de proces. Căldura şi lucrul mecanic sunt forme ale schimbului de energie între
sistemul termodinamic şi mediul exterior. Ele nu sunt „forme de energie”. Căldura, ca şi lucrul
mecanic, depinde nu numai de starea iniţială şi finală, ci şi de toate stările intermediare prin care
trece sistemul termodinamic considerat. În procesul adiabatic, sistemul termodinamic nu schimbă
căldură cu mediul exterior ( Q  0 ).

6.4.3 Coeficienţi calorici. Relaţia Robert Mayer42

Coeficienţii calorici sunt mărimi fizice care stabilesc legătura între cantitatea de căldură
schimbată de un corp şi variaţia temperaturii sale. Există trei coeficienţi calorici:
- Capacitatea calorică este mărimea fizică scalară egală cu căldura schimbată de sistem pentru a-şi
varia temperatura cu un grad fără schimbarea stării de agregare
Q J
C ; C SI  (6.17)
T K
- Căldura specifică este mărimea fizică scalară egală cu căldura necesară unităţii de masă a
sistemului termodinamic pentru a-şi varia temperatura cu un grad:
Q J
c ; cSI  (6.18)
mT kg  K
- Căldura molară este mărimea fizică scalară egală cu căldura necesară unui kilomol de substanţă
pentru a-şi varia temperatura cu un grad:
Q J
C  ; C  SI  (6.19)
T kmol  K
Întrucăt în termodinamică se pot schimba călduri la volum constant sau la presiune constantă
se definesc căldurile molare la volum ( C V ), respectiv la presiune constantă ( C p ):
QV , p
CV , p  (6.20)
T
unde QV şi Q p sunt caldurile schimbate la volum constant. respectiv la presiune constantă.
Observaţie: Între caldurile molare şi specifice ale unui gaz ideal există următoarele relaţii:
CV , p    cV , p (6.21)
 R
C p  CV  R ; c p  cV  (6.22)

Relaţiile (6.22) poartă numele de relaţia Robert-Mayer scrisă în călduri molare, respectiv în
călduri specifice.
Căldurile molare pentru gazele ideale sau pentru gaze ce se comportă ca şi gaze ideale, pot fi
i
scrise în funcţie de numărul gradelor de libertate i . Astfel, căldurile molare sunt CV  R , iar
2
i2
C p  CV  R  R.
2
Pentru gazul monoatomic (gazul ideal, He, Ar, Kr, vapori metalici) numărul gradelor de
3
libertate este i  3 (trei translaţii în lungul celor trei axe de coordonate) a.î. CV  R . Gazul
2
biatomic (molecule de tip halteră rigidă, H 2 , O2 , N 2 . etc) are i  5 (3 translaţii + 2 rotaţii) astfel că
5
CV  R . Gaze poliatomice (vapori de apă, vapori ai substanţelor volatile, etc) au i  6 şi
2
6
CV  R . Nu au fost luate în calcul gradele de libertate ce ţin de vibraţiile interne ale moleculelor
2
(molecule de tip halteră nerigidă).

6.5. Principiile termodinamicii.

6.5.1. Primul postulat al termodinamicii (principiul general). Principiul general al

termodinamicii postulează că: “un sistem izolat ajunge întotdeauna, după un interval de timp, în
starea de echilibru termodinamic şi nu poate ieşi de la sine (dacă parametrii externi sunt menţinuţi
constanţi) din această stare.”
Acest postulat indică sensul evoluţiei sistemelor aflate în stare de neechilibru termodinamic şi
ireversibilitatea acestei evoluţii.

6.5.2. Al doilea postulat al termodinamicii (principiul zero) se poate enunţa sub forma:
“Starea de echilibru termodinamic a unui sistem este determinată de parametrii externi şi de o
mărime  , numită temperatură empirică, ce caracterizează starea internă a sistemului.”
Acest postulat referitor la existenţa temperaturii ca parametru de stare pentru un sistem în
echilibru se numeşte principiul zero deoarece, asemenea primului şi celui de al doilea principiu,
care stabilesc existenţa unei funcţii de stare, acesta stabileşte existenţa temperaturii ca funcţie de
stare pentru sistemele în echilibru.
o
În practică se foloseşte mult scara Celsius (scara centigradă) cu 1  0 C (temperatura de
o
topire a gheţii) şi 2  100 C (temperatura de fierbere a apei la presiune atmosferică normală). În
scara Kelvin (scara termometrului cu gaz perfect) punctului triplu al apei ( 1  0.01o C -
temperatura la care gheaţa, apa şi vaporii de apă coexistă) i se atribuie, prin convenţie, valoarea
T0  273.16 K.

6.5.3. Primul principiu al termodinamicii. Prin generalizarea unor rezultate experimentale

s-a obţinut primul principiu al termodinamicii pentru procese adiabatice: Dacă un sistem e izolat
adiabatic atunci lucrul mecanic efectuat într-o transformare oarecare depinde numai de starea
iniţială şi de cea finală a sistemului.
Există deci o funcţie de stare U , energia internă, astfel încât lucrul mecanic efectuat de-a
lungul transformării adiabatice este L ad   (U f  U i ) unde U f , U i reprezintă energia internă în
starea finală respectiv în starea iniţială.
 Primul principiu al termodinamicii afirmă că dacă unui sistem termodinamic i se comunică o
anume cantitate de caldură dQ , aceasta este folosită pentru modificarea energiei interne d U şi
pentru efectuarea unui lucru mecanic d L :
dQ  dU  dL (6.23)
În general, energia internă este o funcţie de temperatură şi volum U  U (T ,V ) , dar pentru un
gaz ideal ea este funcţie doar de temperatură U  U (T ) (legea lui Joule43), astfel că:
dU  CV dT (6.24)
Ţinând cont de expresia lucrului mecanic dL  p  dV efectuat şi de expresia căldurii, primul
principiu al termodinamicii capată forma:
dU  dQ  dL  CV dT  CdT  pdV (6.24)
unde CV căldura molară la volum constant, iar C este căldura molară în timpul transformării.

6.5.3.1. Aplicarea principiul I pentru procese termodinamice simple.

În cele ce urmează prezentăm cu titlu de exemplu particularizarea primului principiu al
termodinamicii pentru procesele simple cunoscute din liceu.
Proces izocor ( m  ct ; V  ct ): LV  0 ; QV  CV T ; U  CV T
Proces izobar ( m  ct ; p  ct ): L p    V   R  T ; Q p   C p  T ;  U   CV  T
Vf pi
Proces izoterm ( m  ct ; T  ct ): U  0 ; LT  QT   RT ln  RT ln
Vi pf
Proces adiabatic ( m  ct ; Qad  0 ): Qad  0 ; U  CV T ; Lad   U (6.25)

===

Aplicaţii

Aplicaţia 1. În cursul transformării unui gaz ideal densitatea acestuia variază după legea
  a  p ; a  ct . Cât este căldura molară în această transformare?
Răspuns: C   .

Aplicaţia 2. Care este fracţiune f din energia internă a unui gaz ideal biatomic reprezentată
de energia de rotaţie?
Răspuns: f = 40%;

Aplicaţia 3. Un sistem termodinamic format din  kilomoli gaz ideal suferă transformarea
T  aV  bV 2 (unde a şi b sunt constante pozitive). Să se determine presiunea gazului atunci
când temperatura lui este maximă
Răspuns: p  aR / 2 ;

Aplicaţia 4. Exponentul adiabatic al unui amestec format din 5 moli de gaz monoatomic cu x
moli de gaz poliatomic este 1,4 . Să se găsească numărul x moli de gaz poliatomic conţinut de
amestec.
Răspuns: x  10 moli
 Aplicaţia 5. O transformare efectuată de un gaz este descrisă de legea p 2  const  T . Ştiind
că în timpul transformării variaţia energiei interne este de 4 ori mai mare decât lucrul mecanic
efectuat, să se calculeze exponentul adiabatic al gazului.
Răspuns:   3 / 2 .

Aplicaţia 6. Un cilindru este închis cu un piston legat de un

resort de constantă elastică k  2  10 3 N / m (v. figura). Când
resortul este netensionat cilindrul conţine gaz un volum V 0  5 dm 3
aflat la presiunea atmosferică p 0  10 5 N / m 2 şi temperatura
 1  20 0 C . Aria pistonului este S  0.01 m 2 , iar masa lui este
neglijabilă. a) La ce înalţime h urcă pistonul dacă gazul este încălzit
pâna la temperatura  2  250 0 C ? b) Care este presiunea gazului la
temperatura  2  250 0 C ?
Răspuns: a)
p S 2  kV0  4kp0V0 S 2 T2  T1  
h 0  1  1  14.8 cm ;
2kS 
  2
T1 p 0 S  kV0
2
 

b) p  p 0  kh / S  1 .296  10 5 N / m .

= == === == =

33 Robert Boyle (1627-1691) a fost un fizician, chimist şi inventator irlandez. A fost un copil-minune, învățând
încă de la o vârstă foarte fragedă limba latină și franceză. În anul 1641 se afla în Florenţa pentru a studia
scrierile lui Galileo. Alaturi de Hook construiește un model îmbunătățit al pompei de aer.

34 Edme Mariotte (1620-1684) a fost un fizician francez cunoscut, în special, pentru formularea legii lui Boyle
independent de Robert Boyle. A fost unul dintre primii membri ai Academiei Franceze de Științe fondată la
Paris.

35 Joseph Louis Gay-Lussac (1778-1850) chimist și fizician francez, cunoscut pentru cercetările sale asupra
proprietăților gazelor.

36 Anders Celsius (1701-1744) fizician şi astronom suedez, profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala
între anii 1730 şi 1744. Cunoscut pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Celsius s-a ocupat
în egală măsură de geodezie și fizică studiind aurorele boreale. A explicat acest fenomen pentru prima dată
prin magnetismul terestru.

37 Sir William Thomson (1824-1907), din 1892 Lord Kelvin, a fost un fizician britanic, renumit îndeosebi prin
lucrările sale științifice în domeniul termodinamicii

38 Jacques Alexandre César Charles (1746-1823) a fost un inventator, om de ştiinţă şi matematician francez.
Cea mai mare parte din scrierile sale aparțin domeniului matematicii cercetând soluțiile singulare ale
ecuațiilor cu diferențe finite. Din 1782 s-a dedicat studiului condițiilor de zbor cu balonul și în acest scop a
studiat utilizarea hidrogenului la aerostate.
39 Benoît Paul Émile Clapeyron (1799-1864) a fost un inginer și fizician francez cu contribuții în
termodinamică și mecanica mediilor continue.

40 Dimitri Ivanovici Mendeleev (1834-1907) chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor
asemănător cu cel actual (Tabelul lui Mendeleev). Cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să
prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente), precum și a proprietăților lor
generale. Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.

41 John Dalton (1766-1844) a fost un fizician și chimist englez. Principalele lui preocupări științifice au fost în
domeniul meteorologiei, al analizei aerului și al comportării amestecurilor de gaze, acestea din urmă
ducându-l la enunțarea teoriei atomice (este considerat părintele teoriei atomiste moderne). A introdus
noțiunea de zero absolut, temperatura la care presiunea gazului se anulează.

42 Julius Robert von Mayer (1814-1878) a fost un fizician naturalist şi medic german. Observațiile sale asupra
culorii sângelui marinarilor, diferită în regiunile tropicale și în cele nordice, i-au sugerat ideea despre
existența unei legături între căldură și lucrul mecanic. A efectuat cercetările corespunzătoare în domeniul
fizicii. A stabilit relația dintre căldurilor molare ale gazelor la presiune și la volum constant (relaţia obert-
Mayer), a formulat legea conservării şi transformării energiei.

43 James Prescott Joule (1818-1889) a fost un fizician englez celebru datorită unei experiențe destinate
determinării echivalentului mecanic al caloriei, efectuată în anul 1842. Prin această experiență, Joule a
verificat principiul conservării și transformării energiei. A investigat și echivalentul electric al căldurii
degajate de rezistoare, ca și efectul magnetostrictiv. Împreună cu William Thomson a lucrat la dezvoltarea
unei scări absolute de temperatură.

["."] Memento.

Au fost introduse noţiunile :

- sistem termodinamic, starea termodinamică, parametrii de stare;

- mărimi de stare, mărimi de proces;
- transformările izotermă, izocoră, izobară, generală;
- coeficient de dilatare volumică,
- temperatura absolută,
- coeficient de variaţie termică a presiunii;
- ecuaţia termică de stare;
- legea presiunilor parţiale (Dalton);
- lucrul mecanic, căldura, convenţia se de semn;
- coeficienţi calorici, numărul gradelor de libertate, relaţia Robert-Mayer;
- principiile termodinamicii.

["."]