Prof.

Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăți generale ale corpurilor

Prima parte a cursului „Materiale electrotehnice” este

consacrată prezentării unor noțiuni de bază din domeniul fizicii
materialelor, cu scopul de a sublinia anumite aspecte legate de
structura şi proprietățile corpurilor. Un spațiu mai amplu este alocat
prezentării proprietăților asociate corpurilor cristaline, a căror
cunoaştere este importantă pentru înțelegerea fenomenelor fizice care
vor fi prezentate în cadrul acestei discipline.
În general, din punct de vedere macroscopic, corpurile existente
în natură prezintă două stări de agregare şi anume starea fluidă şi
starea solidă. În cadrul stării fluide pot fi distinse starea gazoasă,
starea lichidă şi starea de plasmă. De asemenea, în fizică este
acceptată şi ideea conform căreia, lichidele şi corpurile solide se
găsesc în aşa numita stare condensată.

1.1. Corpuri gazoase

Gazele se caracterizează prin faptul că distanţele care separă
particulele constitutive (molecule sau atomi) sunt mari, fiind cu cel
puțin un ordin de mărime superioare dimensiunilor acestora. Prin
urmare, forţele de legătură dintre aceste particule sunt mici şi, deci,
interacţiunile lor pot fi în general neglijate. Proprietățile gazelor reale
aflate la temperaturi şi presiuni uzuale sunt foarte apropiate de acelea
ale gazelor ideale.
În teoria cinetico-moleculară, proprietățile gazelor sunt explicate
pe baza mișcării particulelor (moleculelor) de gaz. Conform acestei
teorii, moleculele de gaz se mişcă liber, continuu, dependent de
temperatură, influențându-se reciproc numai în momentul ciocnirii.
Între două ciocniri consecutive moleculele de gaz se deplasează
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

2 MATERIALE ELECTROTEHNICE
rectiliniu. Schimbarea direcției de mişcare a particulelor se produce
numai în urma ciocnirilor. Aceasta reprezintă mişcarea de translație a
moleculelor unui gaz. De asemenea, moleculele de gaz pot avea, pe
lângă mişcările de translație (dintr-un punct într-altul) şi mişcări de
rotație în jurul unei anumite axe sau mişcări intramoleculare cum ar fi,
de exemplu, mişcările de vibrație sau rotație ale atomilor care compun
molecula.
Relația fundamentală a teoriei cinetico-moleculare stabileşte
legătura dintre parametrul macroscopic ce caracterizează gazul şi
anume presiunea p şi parametrii microscopici ai gazului: numărul de
particule (molecule) din unitatea de volum n, masa unei molecule m0
şi viteza de translație a acestora v :
1
p  nm0v 2 .       (1.1) 
3
Relația (1.1) este valabilă numai în ipoteza în care toate
moleculele gazului au aceeaşi viteză de translație v.
Notând cu N numărul total de molecule din volumul V, rezultă n = N /
V şi relația (1.1) se poate scrie: 
2 m  v2 2
pV  N  W, (1.2)
3 2 3
în care W reprezintă energia cinetică de translație a tuturor
moleculelor.
Aşa cum s-a menționat, relațiile (1.1) şi (1.2) sunt valabile în
cazul în care moleculele gazului au aceeaşi mişcare de translație
(aceeaşi viteză v). În realitate, însă, moleculele de gaz au viteze de
translație diferite. Totuşi, în regim staționar un număr mare de
molecule, relativ constant în timp, prezintă aceeaşi viteză, ceea ce face
ca relația (1.1) să poată fi utilizată.
Se defineşte energia cinetică medie a unei molecule de gaz
notată cu w , ca fiind media energiilor cinetice ale moleculelor:
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 3

m0 v2
w  ,        (1.3) 
2
în care v 2 reprezintă media pătratelor vitezelor de translație ale
moleculelor gazului. Prin urmare, energia tuturor moleculelor gazului
din volumul V poate fi exprimată cu relaţia:
m0  v 2
W N  N  w .        (1.4) 
2
În cazul unui mol de gaz ce ocupă volumul V = VM, unde VM
reprezintă volumul unui mol de substanță care conține NA = 6,023ˑ1023
mol-1 molecule (numărul lui Avogadro), rezultă că N = NA/VM şi
relația (1.2) se poate scrie:
2
pV  N A w .         (1.5)
3
Dacă se consideră un mol de gaz ideal, atunci ecuația de stare
se poate scrie:
pVM  RT ,        (1.6) 
în care R = kˑNA = 8,315 J/Kˑmol reprezintă constanta universală a
gazelor şi k = 1,38ˑ10-23 J/K este constanta lui Boltzmann.
Din relațiile (1.5) şi (1.6) rezultă expresia energiei medii a unei
molecule de gaz:
3 R 3
w  T  kT ,        (1.7) 
2 NA 2
care indică faptul că energia cinetică medie a unei molecule de gaz
este proporțională cu temperatura termodinamică T. Prin urmare, se
poate considera ca temperatura unui gaz are o semnificație cinetică,
determinând, aşa cum s-a arătat mai sus, energia cinetică medie a
moleculelor gazului. Totuşi, trebuie precizat faptul că energia cinetică
a moleculelor nu este determinată numai de energia cinetică asociată
mișcării lor de translație, ci ea poate să includă şi energia cinetică
asociată mişcărilor de rotație sau de vibrație a moleculelor.
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

4 MATERIALE ELECTROTEHNICE
Calculul energiei determinate de toate tipurile de mişcări ale
moleculelor, face necesară introducerea noţiunii de număr al gradelor
de libertate. Pentru un corp, numărul gradelor de libertate este
numărul coordonatelor independente care trebuie introduse pentru a
determina poziţia lui în spaţiu. Fiecare moleculă de gaz are un anumit
număr de grade de libertate, din care trei corespund mişcării ei de
translaţie în spaţiu. În teoria cinetico-moleculară a gazelor se
consideră că mişcarea moleculelor este complet dezordonată. Acest
caracter dezordonat al mişcării moleculelor se referă la toate felurile
de mişcări pe care le execută molecula (translaţie, rotaţie, vibraţie).
Nici unul dintre tipurile de mişcări nu este favorizat în raport cu
celelalte, deci fiecărui grad de libertate îi revine în medie aceeaşi
energie egală cu w . Aceasta este cunoscută ca fiind principiul
echipartiției energiei pe grade de libertate. Ținând cont de faptul că o
moleculă aflată în mişcare de translaţie are trei grade de libertate şi că
energia cinetică medie corespunzătoare acestei mişcări este dată de
relația (1.7), înseamnă că unui grad de libertate îi revine energia
medie:
1
w  kT . (1.8) 
2
Presupunând cazul în care gazul este constituit din molecule
identice, fiecare moleculă având i grade de libertate, energia medie a
unei molecule este:
i
  w  kT . (1.9) 
2
În această situație, energia totală care reprezintă energia internă a
gazului U, se poate exprima astfel:
i
U W  N  w  N kT .   (1.10) 
2
Scriind N = ˑNA, în care  reprezintă numărul de moli de gaz, ecuaţia
(1.10) ia forma:
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 5

i
U  RT .    (1.11) 
2
Pe de altă parte, dacă se consideră expresia de definiție a căldurii
specifice la volum constant cv  dW dT (reprezentând căldura necesară
unității de masă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad), rezultă
că, în ipoteza în care energia internă a gazului U = 0 la T = 0 K, la o
valoare oarecare a temperaturii T, energia internă a gazului poate fi
scrisă, ținând cont de (1.6), astfel:
U  cv  T .  (1.12)
Moleculele de gaz sunt caracterizate printr-o mişcare continuă
dezordonată, ciocnindu-se între ele. Între două ciocniri consecutive,
molecula se deplasează liniar şi uniform iar după fiecare ciocnire
viteza moleculei variază în modul şi în direcţie. Distanța medie pe
care o parcurge o moleculă între două ciocniri succesive se numeşte
~
drum liber mijlociu şi se notează cu l . O expresie matematică ce
permite calculul drumului liber mijlociu se poate obține considerând
un model fizic simplificat. Astfel, se consideră o moleculă de rază r şi
se notează cu N concentrația de molecule de gaz. În unitatea de timp
particula considerată suferă ciocniri cu toate moleculele care au
centrul într-un cilindru de rază Rc şi cu lungimea numeric egală cu
viteza medie relativă vr a moleculei considerate în raport cu celelalte
m

Tabelul 1.1. Valori ale drumului liber mijlociu şi ale vitezei medii
pătratice corespunzătoare unor gaze uzuale la presiunea atmosferica şi
T  0C .

~
Gazul l  107 [m] v 
2 1/ 2
[m/s]

Azot 0,67 454

Argon 0,72 380

Metan 0,48 588

 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

6 MATERIALE ELECTROTEHNICE
molecule. Rezultă expresia matematică:
~ 1
l  .  (1.13) 
2N    r 2
În tabelul 1.1 sunt prezentate valorile drumului liber mijlociu şi cele
ale vitezei medii pătratice pentru anumite gaze.
Dacă într-un gaz apare o neuniformitate sau neomogenitate,
generată de variaţia unuia sau mai multor parametrii de stare
(temperatura, densitatea etc.), atunci sistemul fizic (gazul) tinde să
diminueze aceste neuniformităţi, evoluând spre o stare de echilibru.
Acest proces prin care se trece dintr-o stare de dezechilibru într-o stare
de echilibru este valabil pentru toate corpurile şi, deci, şi pentru gaze
şi poartă denumirea de fenomen de transport. Mai precis, fenomenele
de transport în gaze se referă la transportul de masă (difuzia),
transportul de energie (conductibilitatea termică) şi transportul de
impuls (vâscozitatea).
Difuzia constă în apariţia unui flux de substanţă datorită
existenţei unui gradient de concentraţie sau densitate ca urmare a
faptului că numărul de molecule diferă de la un punct de altul.
Densitatea curentului (fluxul) de difuzie J dif reprezintă masa de
substanţă transportată prin unitatea de suprafaţă, în unitatea de timp:
dm
J dif  ,  (1.14) 
S  dt
în care S reprezintă suprafaţa normală la direcţia curentului de difuzie
străbătută de acesta. Densitatea curentului de difuziune se poate scrie:
d ρ gaz
J dif   D  ,      (1.15) 
dx
relaţie cunoscută sub denumirea de legea lui Fick, în care D reprezintă
coeficientul de difuzie sau difuzivitatea. Semnul minus care apare în
relaţie indică faptul că transportul de masă se face spontan în sensul
descreşterii densităţii gazului.
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 7

Transferul de căldură prin conducţie este fenomenul de
propagare a căldurii din zonele cu temperatură mai mare spre zonele
cu temperatură mai scăzută. Acest proces are loc în corpurile încălzite
neuniform, pentru care există un gradient de temperatură. Considerând
un exemplu simplu, în care temperatura unui gaz variază numai în
lungul axei Ox , o suprafaţă S perpendiculară pe axa considerată va fi
străbătută de acelaşi număr de molecule dintr-o parte într-alta, cu
menţiunea că energiile moleculelor care străbat suprafaţa S în cele
două sensuri sunt diferite. Astfel, într-un interval de timp dt apare un
transfer de căldură dQ pe direcţia Ox . Fluxul de căldură , care
reprezintă căldura transportată în unitatea de timp prin unitatea de
suprafaţă are expresia: 
dQ
 .      (1.16) 
S  dt
Fluxul de căldură este dat de legea lui Fourier:
dT
  λ  ,     (1.17) 
dx
în care  reprezintă conductivitatea termică a gazului.
De asemenea, aşa cum se va prezenta mai pe larg în paragraful
următor, în corpurile gazoase poate avea loc şi transfer de impuls între
straturile de gaz care se deplasează cu viteze diferite. Transferul de
impuls este legat de caracteristica gazelor (fluidelor) numită
viscozitate dinamică . Transferul de impuls se produce de la 
straturile de gaz care se deplasează cu viteză mai mare, la straturile de
gaz mai lente.

1.2. Corpuri lichide

Corpurile lichide sunt constituite din molecule situate la distanţe
mai reduse unele faţă de altele, în raport cu cele existente în cazul
gazelor. De aceea, forţele de interacţiune dintre molecule sunt mai
puternice, ceea ce face ca lichidele să fie foarte puțin compresibile (în
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

8 MATERIALE ELECTROTEHNICE
comparaţie cu gazele, compresibilitatea lichidelor este extrem de
redusă). Aşa cum s-a menţionat în paragraful anterior, fluidele sunt
vâscoase. Aceasta se referă la proprietatea fluidelor de a se opune
deformărilor prin dezvoltarea unor tensiuni tangenţiale la suprafeţele
de separaţie dintre straturile care se deplasează cu viteze diferite.
Proprietatea de vâscozitate este însoţită de proprietatea de aderenţă la
perete.
Dacă S este suprafaţa de separaţie dintre două straturi de lichid
care alunecă unul în raport cu celălalt, iar pe unitatea de suprafaţă dS
se exercită forţa tangenţială dFt , tensiunea tangenţială  s care ia
naştere la suprafaţa de separaţie dintre cele două straturi are expresia:
dFt
σs  . (1.18)
dS
În cazul unei curgeri laminare, pentru care liniile de curent sunt
paralele, se constată că tensiunea superficială este proporţională cu
componenta gradientului vitezei de curgere v la normala suprafeţei S .
Conform legii lui Newton, vâscozitatea dinamică a lichidului 
reprezintă factorul de proporţionalitate:
d
σs  η  .    (1.19)   
dn
Vâscozitatea dinamică a lichidelor nu este influenţată
semnificativ de presiunea dar variază destul de mult cu temperatura. În
general, odată cu creşterea temperaturii valoarea vâscozităţii dinamice
scade, ceea ce se explică prin faptul că la temperaturi mai mari,
mişcările moleculelor se intensifică. Pe lângă vâscozitatea dinamică 
se defineşte şi vâscozitatea cinematică  a unui lichid cu densitatea dl:
η
 . (1.20)
dl
Mobilitatea M a unei molecule de lichid se defineşte ca fiind

raportul dintre modulul vitezei relative a moleculei vr faţă de celelalte
molecule de lichid şi modulul forţei care se opune deplasării
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 9

moleculei. Admiţând că moleculele lichidului sunt sfere de rază r , cu
ajutorul legii lui Stokes se poate scrie expresia forţei care se opune
mişcării unei moleculei în volumul lichidului:
 
F   6 π r ηv r . (1.21)
Din relaţiile (1.18) şi (1.19) rezultă expresia mobilităţii unei molecule:
vr 1
M  . (1.22)
F 6π  r  η
Rezultă, deci, că mobilitatea moleculelor unui lichid variază
invers proporţional cu vâscozitatea dinamică. Cum  scade odată cu
creşterea temperaturii, rezultă că mobilitatea M creşte atunci când
temperatura lichidului creşte.
În aplicaţiile practice, lichidele pot fi în repaus sau pot prezenta
diferite regimuri de curgere. Pentru a studia dinamica lichidelor, în
mecanica fluidelor se defineşte noţiunea de particulă de fluid. Aceasta
reprezintă un element de volum din interiorul unui lichid mult mai
mare decât o moleculă de lichid care păstrează toate caracteristicile
întregului fluid şi interacţionează între ele ca entităţi independente.
Curgerea fluidelor este caracterizată cu ajutorul noţiunilor de
linie de curent, tub de curent şi câmp de curgere (de viteze). Linia de
curent reprezintă curba imaginară din volumul unui fluid, care are
proprietatea că, în fiecare punct al său, vectorul viteză a particulelor
de fluid este tangent. Suprafaţa formată de liniile de curent care trec
prin punctele unei curbe închise poartă numele de tub de curent.
Curgerea unui lichid poate fi caracterizată prin variaţia în timp a
parametrilor acestuia şi prin regimul de curgere. În funcţie de primul
criteriu, curgerea poate fi staţionară (permanentă) şi nestaţionară.
Curgerea staţionară se caracterizează prin faptul că mărimile care
descriu mişcarea fluidului (viteză, presiune şi densitate) sunt
invariabile în timp iar liniile de curent nu se modifică în timp, ceea ce
înseamnă că particulele de fluid nu părăsesc liniile de fluid pe care se
găsesc.
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

10 MATERIALE ELECTROTEHNICE
Regimul de curgere al unui lichid poate fi laminar sau turbulent.
Curgerea este laminară este aceea în care fluidul curge în straturi
paralele între ele, astfel încât particulele de fluid aflate într-un strat nu
trec în alte straturi. În practică, regimul de curgere poate fi observat
prin introducerea în lichid a unui fluid trasor (colorat). În cazul
curgerii laminare se observă că fluidul trasor nu este dispersat în
volumul lichidului de bază. Din contră, dacă filamentul de fluid trasor
se va dispersa în lichidul de bază, „spărgându-se” în turbioane cu
dimensiuni diferite, curgerea este turbulentă. În acest caz, peste viteza
medie de curgere se suprapun mici fluctuaţii de viteză care dau naştere
vârtejurilor. Datorită acestora, particulele de fluid trec dintr-un strat
într-altul (ceea ce produce practic dispersarea rapidă a particulelor de
fluid trasor).
Regimul de curgere (laminar sau turbulent) a unui lichid se
stabileşte în funcţie de valoarea numărului lui Reynolds care este o
mărime adimensională. De exemplu, în cazul curgerii printr-un tub cu
secţiune circulară de rază R, numărul lui Reynolds Re are următoarea
expresie:
2 R  vm
Re  , (1.23)

în care vm reprezintă viteza medie de curgere a lichidului (viteza cu
care ar curge lichidul prin tub dacă ea ar avea aceeaşi valoare în toate
punctele secţiunii transversale) şi  este vâscozitatea cinematică. Se
constată experimental că, în general, în cazul lichidelor dacă Re <
2000 curgerea este laminară, iar dacă Re > 3000 aceasta este
turbulentă. În domeniul 2000 < Re < 3000 curgerea este instabilă,
putând trece de la un regim la altul.

1.3. Corpuri solide

În cazul corpurilor solide, forţele de interacţiune dintre
particulele constitutive sunt foarte puternice ceea ce face ca, în
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 11

condiţii date (temperatură, presiune), solidele să aibă formă şi volum
propriu. Schimbarea mărimilor de stare corespunzătoare unui corp
solid poate conduce la modificarea stării de agregare şi, deci, a formei
şi volumului acestuia.
Din punct de vedere al structurii microscopice, corpurile solide
se pot afla în stare amorfă sau cristalină (uzual corpurile sunt
împărţite în corpuri amorfe şi corpuri cristaline). Diferenţa
fundamentală dintre cele două stări vizează modul în care sunt aşezate
particulele constitutive (atomi, ioni, molecule). Astfel, în cazul
corpurilor amorfe, particulele sunt dispuse dezordonat şi numai pe
distanţe foarte scurte, de ordinul câtorva diametre de particule, poate fi
identificată o aranjare ordonată a acestora. Datorită acestei structuri,
corpurile amorfe nu prezintă o valoare netă a temperaturii de topire,
trecerea din stare solidă în stare lichidă făcându-se într-un interval de
temperatură.
Materialele amorfe pot fi împărţite în două grupe. În prima grupă
se găsesc acele materiale care trec în starea amorfă în timpul
procesului de fabricaţie. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt
sticlele (sau materialele sticloase) naturale. În cea de-a doua grupă se
găsesc materialele care în momentul solidificării (normale) prezintă o
structură cristalină (ordonată) şi care, apoi, trec în stare amorfă în
urma unui anumit proces (de exemplu, o răcire bruscă). De asemenea,
se aminteşte faptul că un astfel de comportament se întâlneşte şi în
cazul materialelor constituite din macromolecule. Dată fiind mărimea
macromoleculelor, acestea nu se pot roti şi, prin urmare, aranjarea lor
este dezordonată. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt unii
polimeri ca de exemplu polistirenul, cauciucurile şi răşinile epoxidice.
Corpurile cristaline (cristalele) sunt constituite din particule
aranjate ordonat, periodic, atât pe distanţe scurte cât şi pe distanţe
mari. Datorită acestei structuri ordonate, cristalele prezintă o
compactitate maximă. Aşezarea periodică a atomilor sau moleculelor
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

12 MATERIALE ELECTROTEHNICE
în cristale determină o anizotropie a proprietăţilor fizice cum sunt
conductivitatea electrică şi termică, proprietăţile optice, modulul de
elasticitate şi chiar anizotropia formei exterioare a corpului solid. De
asemenea, faţă de solidele amorfe, cristalele prezintă o valoare netă a
temperaturii de topire Tt . La T  Tt , cristalele absorb căldura latentă de
topire care produce distrugerea reţelei cristaline şi trecerea în stare
amorfă.
Între stările cristalină şi amorfă există stări intermediare, numite
mesomorfe. De exemplu, o astfel de stare intermediară este atinsă când
moleculele lungi ale unor corpuri organice se aşează paralel, ordonat,
în anumite zone, în timp ce, în zone vecine, acestea sunt aşezate
dezordonat. Dacă aceste zone se pot deplasa (aluneca) uşor unele faţă
de altele, atunci starea în care se găseşte corpul se numeşte nematică
(dacă nu există o astfel de deplasare, starea se numeşte smectică). În
starea nematică corpurile au caracteristici apropiate de lichide, motiv
pentru care se mai numesc şi cristale lichide.
Din punct de vedere termodinamic, starea unui sistem condensat
(cum este cazul unui corp solid) format dintr-un număr mare de
particule, este caracterizată cu ajutorul energiei libere F . Energia
liberă reprezintă acea parte din energia internă W a unui corp care se

Fig. 1.1. Corespondenţa dintre valorile energiei libere a unui corp şi

stările amorfe şi cristalină.
 Prof. Laurentiu Marius Dumitran

1. Proprietăţi generale ale corpurilor 13

poate transforma în alte forme de energie (de exemplu, în lucru
mecanic). Între energia internă, energia liberă şi energia legată (care
reprezintă produsul dintre entropia S şi temperatura T ) a unui sistem
există relaţia:
F W T S . (1.24)
În cazul corpurilor solide, starea cristalină corespunde unei
valori minime absolute a energiei libere F . Valorile minime relative
pe care energia liberă a unui corp le poate lua corespund unor stări
amorfe (fig. 1.1).