Sunteți pe pagina 1din 44

CURSURI 9 - 12 SEMNALE, SENZORI, TRADUCTOARE

Introducere
Informaţia este transmisă în cadrul unui sistem (inclusiv prin autovehicul)
prin semnale. Semnalele sunt captate de senzori şi prelucrate în prima fază de
traductoare, mărimile măsurate sau recepţionate fiind transformate în mărimi
electrice.
Această unitate de învăţare cuprinde o introducere în teoria semnalelor,
clasificarea acestora, transmisia şi prelucrarea lor. În continuare vor fi prezentate
principalele tipuri de senzori, clasificaţi după construcţia şi funcţia lor. Traductorul
este un dispozitiv care stabileşte o corespondenţă între valorile unei mărimi
specifice sistemului şi valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem
(utilizat în tehnică, electricitate şi telecomunicaţii).

3.2 Competenţe dobândite


Prin parcurgerea acestui material studenţii vor dobândi cunoştinţe despre
semnale, tipuri de semnale, modul de transmisie şi prelucrare a acestora, şi de
asemenea despre senzori şi traductoare. Se pune accent pe senzorii şi traductoarele
ce se utilizează în mod curent în construcţia automobilelor.

Durata medie de parcurgere a acestui material este de 8 ore.

33
3.3 Semnale
Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat pentru a transmite o
informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen fizic.
Suntem înconjuraţi de semnale; întradevăr, conectarea noastră la lume se face prin
intermediul unei varietăţi de semnale, al căror sens este dat de corespondenţa lor cu
fenomenele fizice, de exemplu: vocea umană, sunetele naturii, lumina, căldura sau frigul etc.
Clasificarea semnalelor este bazată pe:
• reprezentarea lor în timp;
• limitele de variaţie a amplitudinii acestora.

3.3.1 Clasificarea semnalelor


O clasificarea temporală a semnalelor este următoarea:

Aleatoare
Semnale
Invariabile
Deterministe
Neperiodice
Variabile în timp
Sinusoidale
Periodice
Nesinosoidale

Referitor la clasificarea temporală, se menționează că un semnal determinist poate fi


previzionat în evoluția sa în timp și poate fi descris matematic printr-o relație sau un set de
relații, pe când un semnal aleator (întâmplător) nu poate fi nici prezis, nici descris într-o formă
clară, dar poate fi uneori, estimat; în general, semnalele aleatoare se prelucrează prin metode
statistice. Pentru că nu li se poate prezice evoluția temporală, se spune că semnalele aleatoare
sunt purtătoare de informație. De exemplu, un simplu salut între două cunoștiințe nu conține
nicio informație, pe când enunțarea unei noutăți este purtătoare de informație, prin aceasta
fiind un semnal aleator. În domeniul electric, faptul că la prizele dintr-o încăpere există o
tensiune alternativă, care are o valoare standardizată nu oferă informație, dar la pornirea
televizorului, care este alimentat din priza electrică, vom avea parte de informație, prin faptul
că nu putem prezice diferitele evoluții din lumea înconjurătoare.
Semnalele se reprezintă în funcție de evoluția lor în timp, dar atunci când se analizează
prin diferite metode matematice, se preferă reprezentarea lor în funcție de frecvență.

3.3.2 Perturbații
În general peste evoluția în timp a semnalului se suprapun zgomote, care pot perturba
informația purtată.
Se definește raportul semnal / zgomot SNR (Signal to Noise Ratio) ca:
SNR = Informația purtată de semnal / Informația purtată de zgomot

34
Pentru că domeniul de variație a semnalelor poate fi extrem de larg, se definește
raportul semnal / zgomot ca raportul amplitudinilor semnalului și a zgomotului:
Asemnal
SNR = 20 log 10 [dB]
Azgomot
În figura de mai jos se prezintă un semnal sinusoidal peste care se suprapune zgomot în
două cazuri cu SNR diferite.

SNR = 26 dB SNR = 14 dB

SNR = -6 dB SNR = -10 dB


Suprapunerea zgomotului peste un semnal sinusoidal pentru diferite SNR.

3.3.3 Reprezentarea semnalelor


Atunci când se reprezintă un semnal, în general se utilizează timpul ca variabilă
independentă, totuși există multe cazuri în care semnalele sunt reprezentate depinzând de alte
variabile. De exemplu, în aplicații proprii autovehiculului, semnalul poate fi presiunea dintr-o
conductă de alimentare cu combustibil în funcție de lungimea conductei, evoluția periodică a
presiunii din camera de ardere în funcție de poziția arborelui cotit, forța de apăsare pe pedala
de frână în funcție de viteza autovehiculului etc.
O soluție comodă de reprezentarea a semnalelor este în funcție de frecvență și anume,
desfășurate pe domenii de frecvențe, cum se prezintă în tabelul următor.
Domeniul de frecvențe Aplicații generale
< 20 Hz Infrasunete
20 Hz…20 kHz Domeniul audio
20 kHz…80 kHz Ultrasunete

35
120 kHz…< 1 GHz Unde radio, TV, telefonie
Infraroșu, Spectrul vizibil, Ultraviolet, Radiații α, β, γ etc.

Există patru tipuri de bază ale semnalelor, ale căror evoluții în timp sunt reprezentate în
tabelul următor:

Semnal continuu variabil în timp:


• Semnale analogice;
• Semnale generate de către
traductoare.

Semnal continuu variabil în timp,


definit în momente discrete de timp.

Semnal care ia valori discrete în timp:


• Semnalul este eşantionat la
valori discrete de timp, unde
capătă valori discrete.

Semnal cu valori discrete, în timp


discret:
• Semnal digital.

O importantă clasă a semnalelor este cea a celor periodic variabile în timp x(t), care din
punct de vedere matematic respectă relația:

36
x(t) = x( t + nT), pentru n = 1, 2, 3, ... unde T este numită perioda semnalului x(t).
Cele mai des întâlnite forme de semnale periodice sunt:

Semnale tehnice uzuale


a – sinusoidale, b – rectangulare, c – tren de impulsuri, d – triunghiular,
e – în dinte de ferăstrău, f – semnal aleatoriu peste care se suprapune zgomotul

3.3.4 Definirea unui semnal sinusoidal


Cel mai des întâlnit și utilizat semnal în diverse aplicații este cel sinusoidal, care este
descris prin relația:
x(t ) = A sin(t +  )
Se face observația că, semnalul sinusoidal este important în studiul altor forme de
semnale și, după cum se va vedea mai departe, el poate fi utilizat ca esențială componentă a
semnalelor periodice sau neperiodice.
Parametrii principali descriși de ecuația de mai sus sunt următorii:
A – amplitudinea, care este exprimată în unități de măsură SI (V, A, N, Cd etc);

37
ω – frecvența unghiulară [rad/s];
 – faza [rad];

Parametrii principali ai undei sinusoidale.

De obicei, în studiul sistemelor, semnalele de orice natură sunt reprezentate în funcție


de frecvența lor f [Hz], care derivă din frecvența unghiulară ω, adică:
 = 2f [rad/s]
Perioda semnalului T este inversul frecvenței, adică:
1 2
T= = [s]
f 
Faza  a semnalului reprezintă deplasarea semnalului dintr-o poziție, considerată ca
origine la momentul t = 0, după cum se poate observa în figura de mai jos. Dacă se reprezintă
simultan o undă sinusoidală și una cosinusoidală, atunci defazajul dintre ele va fi de  , sau
2
0
180 .

Defazajul  dintre două unde sinusoidale


Valoarea efectivă, care stabilește energia trasmisă de către semnalul sinusoidal este
definită după formula:
T
1
T 0
Vef =
2
V (t )dt

3.3.5 Semnale tehnice


În știința inginerească se întâlnesc deseori evoluții ale semnalelor cu certă semnificație
fizică, astfel se vor prezenta două din cel mai des utilizate semnale, numite semnale tehnice.

38
Impuls unitar δ(t), numit în literatura tehnică – impuls Dirac, descris prin relațiile:
0, t  −  2
1

  (t ) =  ,−  2  t   2

0, t   2

Evoluția în timp a impulsului Dirac este arătată mai jos, iar din punct de vedere fizic,
acesta reprezintă o lovitură de scurtă durată de exemplu, atunci când una din roțile unui
autovehicul trece peste o groapă în asfaltul unei străzi.

Impulsul Dirac.
În condițiile teoretice în care  → 0 , impulsul ar deveni tot mai scurt, ceeace din punct
de vedere mecanic, presupune accelerații infinite și atunci se impune condiția fizică:

W =    (t )dt = 1
-

adică, energia impulsului este necesar să fie finită, în condiția în care:


 (t) = lim   (t )
 →0

Semnalul treaptă unitar h(t), uneori denumit 1(t), sau treapta Heaviside, este descris
reprezentat grafic mai jos; acest tip de semnal reprezintă o intervenție brutală în funcționarea
unui sistem de exemplu, atunci când un autovehicul lovește cu o roată o bordură:
0, t  0
1

h(t ) =  , t = 0
2
1, t  0

Impulsul treaptă (Heaviside).

39
3.4 Prelucrarea semnalelor
3.4.1 Modularea semnalelor
Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se folosesc diferite metode de prelucrare
a acestora. Principalele motive pentru a apela la procesarea semnalelor sunt următoarele:
• transmisia semnalelor la distanță;
• energia necesară transmiterii trebuie să fie minimă;
• transmisia să se facă fără distorsiuni;
• recombinarea semnalelor, pentru reconstruirea informației;
• transferul de energie de la controler către actuator.
Din punct de vedere istoric, prima aplicație a transmisiei semnalelor la distanță a fost
utilizarea codului MORSE, care a reprezentat o aplicație a principiilor de codare digitală.
Transmisia semnalelor la distanță se bazează pe următoarele moduri de procesare a
semnalelor:
Modulația în amplitudine
Acest tip de prelucrare este valabil în domeniul de frecvențe radio relativ scăzute, astfel
modulația în amplitudine este utilizată în gama de până la 600 kHz, care corespunde undelor
radio și care este denumită AM (Amplitude Modulation). În aplicațiile tipice autovehiculelor,
acest mod de procesare se întâlnește în lanțurile de măsură definite cu undă purtătoare, des
utilizate, mai ales în aplicații tensometrice. Reprezentarea grafică a unui semnal modulat în
amplitudine este ca în figura:

Modulația în amplitudine (AM) și cea în frecvență (FM)

Modulația în frecvență
Modul de procesare prin modulația în frecvență este foarte uzual, permițând transmisia
mai multor canale de informație decât cel prin modulare în amplitudine, într-o gamă de
transmisie echivalentă; denumirea comercială este FM (Frequency Modulation). În procesarea
semnalelor de la bordul autovehiculelor, FM este utilizată la transmisia informațiilor fără
contacte, cum ar fi informațiile legate de roata în mișcare (presiunea și temperatura pneului),

40
(figura de mai sus). Atât în cazul AM cât și în cel FM, frecvența purtătoare este una
sinusoidală.
Prelucrarea impulsurilor rectangulare
Un tren de impulsuri rectangular este reprezentat ca mai jos și este caracterizat prin
amplitudine, perioadă și factor de umplere.

Tren de impulsuri rectangulare, desfășurat pe trei perioade

Definiții
• Amplitudinea maximă ymax, pentru 0 < t < D.T ;
• Amplitudinea minimă ymin, pentru D.T < t < T ;
• Factorul de umplere D, exprimat în procente ;
• Valoarea medie y (t ) , definită de relația

y (t ) =  f (t )dt
1 T
T 0

Modularea impulsurilor în amplitudine


În loc de sinusoidă ca undă purtătoare se utilizează un tren de impulsuri, cum se
ilustrează în figura următoare.

Modularea în amplitudine cu impulsuri rectangulare

41
Modularea impulsurilor în lățime (PWM)
Acest mod de modulare are acronimul consacrat PWM (Pulse Width Modulation), iar
procedeul se aplică pe autovehicul, în principal pentru atingerea următoarelor scopuri:
• reglarea puterii electrice transmise diferiților consumatori, prin modificarea
factorului de umplere D;
• obținerea tensiunilor alternative mono sau trifazice, prin utilizarea invertoarelor,
mai ales în cazul autovehiculelor hibride.
Obținerea PWM este relativ simplă, din punct de vedere electronic, prin compararea
unei unde în dinte de ferăstrău cu o referință, comparare care se poate face prin panta
descrescătoare (defazaj înainte), crescătoare (defazaj în urmă) sau centrat, procedee ilustrate
în figura următoare.

Cele trei metode de a modifica lățimea impulsurilor PWM

42
Modularea impulsurilor în fază
Acest tip de modulare are aplicații în telecomunicații și în radiolocație, sisteme radar de
depistare a vitezei unui autovehicul sau în sistemele inteligente de transport, de atenționare la
apropierea periculoasă de un alt autovehicul; vitezele, respectiv distanțele detectate sunt
funcții de defazajul dintre unda transmisă și cea reflectată.

Codarea impulsurilor
Procedeul este indispensabil funcționării unei largi game de produse industriale sau
media, astfel el este utilizat în transmisiuni, televiziunea digitală, calculatoare, telefonia
mobilă etc.

3.4.2 Conversia semnalelor


Majoritatea semnalelor din lumea fizică sunt continuu variabile în timp, cum ar fi
sunetele, lumina etc., care au o evoluție proprie în timp, iar prelucrarea lor prin conversia
ADC nu face decât să implice mijloacele moderne de calcul, pentru viitoare aplicații, impuse
de cerințele moderne.
Conversia semnalelor comportă două aspecte:
• Conversia anolg – digitală ADC (Analog to Digital Conversion);
• Conversia digital – analogică DAC (Digital to Analog Conversion).
Ambele tipuri de conversie pot face parte din același bloc de prelucrare a semnalelor.
Conversia analog – digitală implică trei operațiuni importante:
• eșantionarea, proces prin care semnalul este achiziționat în puncte discrete în
timp – proces neliniar, când o parte a informației se pierde ireversibil;
• cuantizarea, proces prin care fiecărei valori discrete achiziționate i se alocă o
valoare numerică – proces deasemenea neliniar, prin care se pierde o cantitate de
informație;
• codarea, unde fiecare valoare numerică este convertită într-un număr binar.
În continuare se ilustrează procesele caracteristice unei conversii ADC și se exemplifică
eroarea inerentă unor astfel de operațiuni, eroare exprimată prin ½ bit, din cel mai puțin
semnificativ bit (LSB – Least Significant Bit).

a) b)

43
c) d)
Exemplificarea proceselor de conversie ADC; a – semnalul analog original,
b – semnalul eșantionat, c – digitizarea, d – eroarea de cuantizare.

Teorema eșantionării (Nyquist – Shannon)


În procesul de conversie ADC, prima fază de procesare este eșantionarea, care
transformă un semnal analogic într-unul discret în timp. Această transformare se bazează pe
existența unor impulsuri cu o anumită perioadă τs, în fiecare din momentele respective,
realizându-se digitizarea semnalului original.
Pentru exemplificare, se presupune că acest semnal este unul sinusoidal, procesul de
eșantionare fiind ilustrat în figura de mai jos.
Problemele importante care se cer a fi soluționate sunt următoarele:
• cât trebuie să fie perioada de eșantionare τs, astfel încât semnalul discretizat să
rețină cantitatea de informație care a fost supusă procesării;
• care trebuie să fie lățimea impulsurilor de eșantionare pentru o eroare minimă.
Practic impulsurile de eșantionare sunt produse de un circuit de ceas (Clk – Clock),
definit de o anumită frecvență, cum ar fi frecvența de lucru a calculatorului, care va trebui să
aibă o valoare optimă pentru o reconstituire corectă a semnalului original.
Teorema Nyquist – Shannon enunță restrângerile necesare procesului de digitizare,
pentru o reconstituire corectă a semnalului, anume:
1. Semnalul original trebuie să fie de bandă limitată în frecvențe;
2. Frecvența de eșantionare fs = 1 / τs trebuie să fie cel puțin dublul frecvenței
maxime fH conținută în spectrul Fourier al semnalului original, adică fs =
2fH.
Se face observația că fH se numește frecvența Nyquist, iar 2fH – frecvența de eșantionare
Nyquist.
În figură (c), valorile semnalului discretizat sunt cele supuse conversiei ADC.

44
Procesul de eșantionare; a – semnalul original, b – impulsurile de eșantionare, c –
semnalul discretizat.
În continuare se ilustrează două semnale de frecvențe diferite supuse unui proces de
digitizare cu aceeași frecvență de eșantionare fs.

Semnale de frecvențe diferite eșantionate cu aceeași frecvență de eșantionare

45
Se observă că în cazul b, semnalul s-ar putea reconstitui, cu o anumită eroare, dar în
cazul a, cel al semnalului cu frecvență mai mare, semnalul este complet compromis.

Transformate Fourier
Transformata Fourier (FT) face, din punct de vedere matematic, conversia unui semnal
din domeniul timp x(t) în domeniul frecvență X(f), după relația:

X ( f ) =  x(t )e − j 2ft dt
−

În mod reciproc, se poate converti un semnal din domeniul frecvență în domeniul timp,
cu relația:

x(t ) =  X ( f )e j 2ft df
−

Dacă se preferă utilizarea frecvenței unghiulare ω [rad/s], atunci în relațiile de mai sus
se face substituția dω = 2πdf și rezultă:


X ( ) =  x(t )e − jt dt
−

1 
x(t ) =
2 
−
X ( )e jt d

Transformata Fourier este cea mai utilizată funcție matematică în procesarea semnalelor
și în analiza datelor experimentale. Dacă în domeniul timp reprezentarea semnalelor este
intuitivă, în domeniul frecvență reprezentarea grafică este mai puțin intuitivă.

3.5 Senzori şi traductoare


Senzor = dispozitiv care sesizează un anumit fenomen (variaţia unui parametru într-un
fenomen).
Traductor = dispozitiv (sistem tehnic) care stabileşte o corespondenţă între valorile
unei mărimi specifice sistemului şi valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem
(utilizat în tehnică, electricitate şi telecomunicaţii).
Electronica si tehnica de calcul oferă cele mai mari posibilităţi de valorificare a
informaţiilor primite sub forma electrica (precizie, sensibilitate, consum mic de putere, viteza
mare de răspuns, prelucrare operaţionala a mai multor semnale, stocare etc).
Mărimile de măsurat au o natură foarte diferită (suntă mărimi termice, mecanice, radiaţii
etc.).

46
Rezultă necesitatea unificării semnalelor purtătoare de informaţii şi alegerea mărimilor
electrice pentru acest scop.
Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare neelectrice într-o mărime
de ieșire de natura electrica (tensiune, curent, sarcina electrica, rezistenta) se numesc
traductoare.

3.5.1 Clasificarea traductoarelor


Se poate face după următoarele criterii:
1. După forma semnalului electric obţinut, traductoarele se pot grupa în:
• traductoare analogice, la care semnalul produs depinde continuu de mărimea
de intrare:
• traductoare numerice, la care semnalul de ieșire variază discontinuu, după un
anumit cod (operaţie de codificare).
2. După modul de transformări efectuate si modul de interconectare, traductoarele se
împart în:
• traductoare directe care realizează o singura transformare;
• traductoare complexe care înglobează mai multe tipuri de traductoare directe si
uneori chiar elemente de aparate.
3. După domeniul de utilizare, traductoarele având denumirea mărimii măsurate pot fi:
pe presiune, de debit, de temperatura, de umiditate, de deplasare etc.
4. După natura mărimii de ieșire, traductoarele electrice directe se împart:
• traductoare pasive, la care ca mărime de ieșire este rezistenta, inductanta sau
capacitatea si care necesita o sursa de energie auxiliara;
• traductoare generatoare la care ca marime de iesire este o t.e.m. termoelectrica,
piezoelectrica, fotoelectrica, electrochimica sau de inductie.

3.5.2 Caracteristici şi performanţe


Caracteristicile funcţionale ale traductoarelor reflectă (în esenţă) modul în care se
realizează relaţia de dependenţă intrare-ieșire (I-E).
Performanţele traductoarelor sunt indicatori care permit aprecierea măsurii în care
caracteristicile reale corespund cu cele ideale și condiţiile necesare pentru o bună concordanţă
între acestea.
Caracteristicile și performanţele de regim staţionar se referă la situaţia în care mărimile
de intrare și de ieșire din traductor nu variază, adică parametrii purtători de informaţie
specifici celor două mărimi sunt invarianţi.
Caracteristica statică a traductorului este reprezentată prin relaţia intrare – ieșire (I-E):
y = f(x)
în care y și x îndeplinesc cerinţele unei măsurări statice.
Relaţia poate fi exprimată analitic sau poate fi dată grafic printr-o curbă trasată pe baza
perechilor de valori (x , y).
Caracteristica y = f(x) redă dependenţa I-E sub forma ideală deoarece, în realitate, în
timpul funcţionării traductorului, simultan cu mărimea de măsurat x, se exercită atât efectele

47
mărimilor perturbatoare externe ξ1, ξ2, ξ3, ..., ξn cât și a celor interne ν1, ν2, ν3, ..., νr care
determină modificări nedorite ale caracteristicii statice ideale.
În afara acestor perturbaţii (nedorite), asupra traductorului intervin și mărimile de reglaj,
notate prin C1,C2, C3, ..., Cq . Aceste reglaje servesc la obţinerea unor caracteristici adecvate
domeniului de variaţie al mărimii de măsurat în condiţii reale de funcţionare a traductorului.
"inând seama de toate mărimile care pot condiţiona funcţionarea traductorului, acesta se poate
reprezenta printr-o schemă funcţională restrânsă, ilustrată în figura de mai jos.
Reglajele C1, C2, C3, ..., Cq nu provoacă provoacă modificări nedorite ale
caracteristicii statice ideale și sunt necesare pentru:
- alegerea domeniului de măsurare;
- prescrierea sensibilităţii traductorului,
- calibrarea internă și reglarea zeroului.

Mărimile perturbatoare externe ξ1 , ξ2 , ξ3 , …, ξn cele mai importante sunt de


natura unor factori de mediu: presiunea, umiditatea, temperatura, câmpuri electrice sau
magnetice etc. Aceste perturbaţii (nedorite) pot acţiona atât asupra mărimii de măsurat, cât și
asupra elementelor constructive ale traductorului.
Mărimile perturbatoare interne se datorează zgomotelor generate de rezistoare, de
semiconductoare, frecări în lagăre, îmbătrânirea materialelor care-și schimbă proprietăţile,
variaţii ale parametrilor surselor de alimentare etc. Datorită mărimilor perturbatoare,
traductorul va funcţiona după o relaţie de dependenţă (I-E) reală, descrisă de funcţia:
y = f (x, ξ1, ξ2, ξ3, ..., ξn , ν1, ν2, ν3, ..., νr )
Erorile sunt generate de variaţiile mărimilor perturbatoare și nu de valorile lor absolute,
care dacă ar rămâne constante ar putea fi luate în considerare ca atare.
Din relaţia de mai sus rezultă (prin derivare) sensibilităţile:
- Utilă (derivata după x)
- Parazite (derivate după celelalte mărimi – perturbatoare).

Cu cât sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar sensibilităţile parazite vor fi mai mici, cu
atât caracteristica reală a traductorului va fi mai apropiată de cea ideală.
Dacă sensibilităţile parazite au valori ridicate se impune introducerea unor dispozitive
de compensare automată.
Prin concepţie (proiectare) și construcţie, traductoarele se realizează astfel încât
mărimile perturbatoare să determine efecte minime si deci să se poată considera valabilă
caracteristică statică ideală y = f(x), în limitele unei erori tolerate.

48
Exemple de caracteristici statice pentru traductoare:

y = k (x − x0 ) + y0 - caracteristica statică unidirecţională

y=kx - caracteristica proporţională liniară bidirecţională

- caracteristica proporţională liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate și saturaţie

49
- caracteristica proporţională liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate, saturaţie și
histerezis

Pentru traductoarele cu ieșiri numerice caracteristica statică este cvasiliniară:

Prin unirea punctelor corespunzătoare valorilor medii ale nivelelor de cuantificare se


obţine o dreaptă (reprezentată printr-o linie discontinuă) ce reprezintă caracteristica statică a
traductorului numeric.
Exceptând discontinuităţile datorate operaţiei de cuantificare, această caracteristică se
consideră liniară. Estimarea mărimii de ieșire a traductorului (YN) este cu atât mai precisă, cu
cât intervalul de cuantificare Δx este mai mic.

Caracteristicile statice sunt determinate de legile fizice pe care se bazează funcţionarea


elementelor componente din structura traductorului. Aceste caracteristici se deduc prin calcul
sau experimental. Raportate la un domeniu larg de variaţie a mărimii de intrare,
caracteristicile statice se obţin neliniare.
Datorită avantajelor pe care le au caracteristicile liniare se procedează fie la limitarea
funcţionării traductorului pe anumite zone ale caracteristicii (unde neliniaritatea este redusă),
fie se liniarizează pe porţiuni caracteristica cu ajutorul unor dispozitive special introduse în
structura traductorului. Astfel, caracteristicile statice liniare constituie o aproximare a

50
caracteristicilor reale neliniare, aproximare acceptabilă pentru condiţiile de utilizare a
traductorului.
O măsură a aproximării o reprezintă abaterea de la liniaritate sau eroarea de
neliniaritate.
Alt tip de eroare, care poate fi estimată pe caracteristicile statice este eroarea de
histerezis. Eroarea de histerezis este dată de diferenţa dintre cele două niveluri ale semnalului
de ieșire (y).

Domeniul de măsurare se situează pe caracteristica statică în zona în care aceasta este


liniară. Domeniul de măsurare se exprimă prin intervalul [x min…xmax] în cadrul căruia
traductorul permite efectuarea corectă a măsurării.
Valorile limită minime atât pentru intrarea x min, cât și pentru ieșirea ymin pot fi zero sau
diferite de zero, de aceeași polaritate sau de polaritate opusă limitei maxime.

Sensibilitatea (S)
Sensibilitatea traductorului se definește în raport cu mărimea de intrare, neglijând
sensibilităţile parazite introduse de mărimile perturbatoare. Pentru variaţii mici Δx și Δy
sensibilitatea se definește prin raportul dintre variaţia ieșirii și variaţia intrării. În cazul unei
caracteristici statice liniare sensibilitatea este reprezentată de coeficientul unghiular al dreptei.
S = dy/dx = Δy/Δx = k = tgα
Sau:

Rezultă că sensibilitatea este constantă pentru întregul domeniu de măsurare. În cazul


unor caracteristici statice neliniare se pot defini numai valori locale ale sensibilităţii.

Rezoluţia
Sunt traductoare care au caracteristici statice ce nu sunt perfect netede. Ca urmare, la
variaţii continue ale mărimii de intrare (x) în domeniul de măsurare, semnalul de ieșire (y) se
modifică prin salturi având valori bine precizate (deoarece are variaţii discrete).
Intervalul maxim de variaţie al mărimii de intrare necesar pentru a determina apariţia
unui salt la semnalul de ieșire, se numește rezoluţie.
Rezoluţia este utilizată, mai ales, la traductoare cu semnale de ieșire numerice, a căror
caracteristică statică este dată printr-o succesiune de trepte.

Pragul de sensibilitate
Cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate determina o variaţie sesizabilă
(măsurabilă) a semnalului de ieșire, se numește prag de sensibilitate.
Pragul de sensibilitate este important, întrucât condiţionează variaţiile minime la intrare
care pot fi măsurate prin intermediul semnalului de ieșire.

51
Factorii care determină pragul de sensibilitate sunt fluctuaţiile datorate perturbaţiilor
interne și externe: zgomotul în circuitele electrice, frecările statice și jocurile în angrenaje
pentru dispozitive mecanice. Calitatea traductoarelor este cu atât mai bună cu cât
sensibilitatea S este mai mare, iar rezoluţia și pragul de sensibilitate sunt mai reduse.

Precizia (eroare de măsurare)


Scopul fundamental al oricărei măsurări, acela de a determinarea și exprima numeric
valoarea mărimii de măsurat, poate fi realizat numai cu un anumit grad de incertitudine.
Oricât de perfecţionate ar fi metodele și aparatele utilizate și oricât de atent ar fi controlat
procesul de măsurare, rezultatul măsurării va fi întotdeauna diferit de valoarea reală sau
adevărată.
Eroarea de măsurare reprezintă diferenţa dintre rezultatul măsurării și valoarea reală.
Este evident că, din punct de vedere calitativ măsurările sunt cu atât mai bune cu cât erorile
respective sunt mai mici.
La traductoarele cu ieșiri numerice, datorită faptului că adaptorul conţine un convertor
analog-numeric, apare o eroare inerentă de metodă, numită eroare de cuantificare, egală cu
1/2 din intervalul de cuantificare Δx, adică 1/2 din bitul cel mai puţin semnificativ. Reducerea
acestor erori la valori acceptabile se face prin micșorarea lui Δx.

Caracteristici și performanţe în regim dinamic


Regimul dinamic al unui traductor corespunde funcţionării acestuia în situaţia în care
mărimea de măsurat (x) și implicit semnalul de ieșire (y) variază în timp. Variaţiile mărimii
de intrare nu pot fi urmărite instantaneu la ieșire, datorită inerţiilor care pot fi de natură:
mecanică, electromagnetică, termică etc.

3.6 Traductoare de viteză şi turaţie


Viteza, prin definiţie, este o mărime vectorială. Dacă direcţia (suportul) de deplasare a
corpului în mișcare este dată, atunci traductoarele de viteză furnizează un semnal care
reprezintă modulul vitezei și uneori sensul acesteia.
Viteza liniară a unui punct material în mișcare pe o dreaptă la momentul t este dată de
relaţia:

În cazul unui punct material în mișcare circulară, viteza unghiulară la momentul t va fi:

De obicei, în loc de viteza unghiulară se folosește mărimea denumită turaţie sau viteză
de rotaţie, exprimată în [rot/min] sau [rot/s].

52
3.6.1 Principii și metode utilizate în măsurarea vitezei
Principiile de măsurare a vitezei derivă din relaţiile de mai sus. Uneori principiile și
metodele de măsurare pot fi consecinţe ale unor legi fizice ca de exemplu: legea inducţiei
electromagnetice, efectul Doppler etc.
a) Măsurarea vitezei (liniare sau unghiulare) prin intermediul distanţei parcurse
într-un interval de timp dat.
- Se marchează pe traiectoria mobilului, repere situate la o distanţă constantă și relativ
mică între ele, notate cu Δx respectiv Δφ.
- Considerând un interval de timp T0 cunoscut, suficient de mare, astfel încât mobilul să
treacă prin dreptul mai multor repere (i) - distanţa parcursă de mobil în acest timp va fi
x = i • Δx.
- Viteza liniară a mobilului se exprimă prin:

b) Cronometrarea timpului de parcurgere a unei distanţe date


Considerând pe dreapta (pe suportul) pe care se deplasează mobilul, două repere fixe
situate la distanţa L0 (cunoscută), viteza mobilului se poate determina prin măsurarea
intervalului de timp Δt în care mobilul parcurge distanţa L0 dintre cele două repere.

c) Legea inducţiei electromagnetice.


Tensiunea electromotoare indusă pe o curbă închisă (C) nedeformabilă, din material
conductor, este egală și de semn contrar cu viteza de variaţie în timp a fluxului magnetic ΦC
printr-o suprafaţă oarecare, Sc , care se sprijină pe curba c:

În aplicaţiile industriale, mișcarea de translaţie se obţine dintr-o mișcare de rotaţie.


Cunoscând viteza unghiulară ω, a unui disc de rază r, viteza liniară (pe direcţia tangentei) la
periferia discului va fi :
v=ωr
Această relaţie arată proporţionalitatea vitezei liniare cu cea unghiulară. Întrucât
traductoarele de turaţie sunt mai ușor de realizat decât traductoarele de viteză liniară, în
aplicaţiile industriale, cele mai utilizate sunt traductoarele de turaţie.
Traductor de viteză liniară bazat pe măsurarea distanţei parcurse într-un interval
de timp dat
Mobilul se mișcă solidar cu rigla gradată (R). Reperele sunt fante echidistante cu Δx.
Rigla se află între sursa de lumină (SL) și elementul sensibil fotoelectric (ES).

53
Schema de principiu a traductorului de viteză liniară utilizează principiul traductorului
de deplasare incremental și este prezentată în figura de mai jos.

Impulsul de durată T este obţinut de la un generator de tact (GT) prin intermediul


generatorului monoimpuls (GMI) – la comanda “Start”. Poarta logică P (care reprezintă un
circuit ȘI) este deschisă pe durata T, iar impulsurile generate de elementul sensibil și formate
prin circuitul formator de semnal (FS) sunt numărate de numărătorul N. În acest numărător
(pe durata T) se înscrie numărul
n=f T
unde f este frecvenPa impulsurilor date de elementul sensibil ES.
Dacă pe durata T mobilul parcurge distanţa X, atunci:

şi

Deci numărul de impulsuri (n) înscris în numărătorul N, este direct proporţional cu


viteza liniară (v).

Traductor de viteză liniară bazat pe cronometrarea timpului de parcurgere a unei


distanţe cunoscute
Se montează, paralel cu traiectoria mobilului (M) două sonde fotoelectrice SF1 și SF2
(formate din emiţător și receptor de flux luminos) în dreptul punctelor fixe x 1 și x2 situate pe
traiectoria mobilului. Distanţa dintre punctele (fixe) x1 și x2 este L0 . Pe mobilul M, ce se
deplasează, se aplică o bandă reflectorizantă (BR).
Când mobilul ajunge cu BR în dreptul reperului x 1 sonda SF1 dă un impuls care pune
bistabilul B în starea "1" logic (iniţial B se află în starea "0" logic), iar când ajunge cu BR în
dreptul reperului x2, sonda SF2 dă un impuls care determină trecerea bistabilului în starea "0"
logic.

54
Notând cu t durata impulsului dat de bistabil (timp ce reprezintă durata în care mobilul
parcurge distanţa L) și raportând distanţa L la timpul t rezultă viteza liniară:
v= L/t

3.6.2 Traductoarele de turaţie


Aceste traductoare convertesc turaţia într-un semnal electric calibrat, utilizând
principiile de măsurare menţionate.
O primă clasificare a traductoarelor de turaţie trebuie făcută după destinaţia acestora în
sistemele de reglare a turaţiei. Astfel, traductoarele de turaţie pot fi:
a) Traductoare analogice de turaţie, când acestea au semnalul de ieșire unificat (curent
continuu sau tensiune continuă) fiind utilizate în cadrul sistemelor de reglare analogică a
turaţiei.
b) Traductoare numerice de turaţie, când acestea generează la ieșire semnale numerice
(într-un anumit cod) fiind utilizate în cadrul sistemelor de reglare numerică a turaţiei.

O altă clasificare a traductoarelor de turaţie se poate face după tipul (natura) elementelor
sensibile. Din acest punct de vedere, traductoarele de turaţie sunt:
a) Traductoare cu elemente sensibile generatoare, la care semnalul de ieșire este o
tensiune electrică dependentă de turaţie, obţinută pe baza legii inducţiei electromagnetice. Din
această categorie, cele mai utilizate sunt tahogeneratoarele de curent continuu sau de curent
alternativ și elemente sensibile cu reluctanţă variabilă. Tahogeneratoarele de curent
continuu sunt micromașini electrice (microgeneratoare) de c.c. care furnizează la borne o
tensiune continuă proporţională cu turaţia având niveluri și puteri suficient de mari.
Traductoare cu reluctanţă variabilă - Elementul sensibil la aceste traductoare este
compus dintr-un magnet permanent - prelungit cu un miez de fier (pe care este înfășurată o
bobină) aflat la mică distanţă de periferia unui disc din material feromagnetic Discul poate fi
danturat sau prevăzut cu fante echidistante. Acesta este montat pe axul a cărui turaţie se
măsoară.

55
Magnetul, miezul de fier și discul formează un circuit magnetic a cărui reluctanţă
variază în funcţie de poziţia dinţilor discului faţă de miezul magnetic. Când un dinte al
discului se află în prelungirea miezului, reluctanţa este minimă, iar când în prelungirea
miezului se află un spaţiu liber al discului, reluctanţa este maximă. Variaţia de reluctanţă duce
la variaţia de flux magnetic prin bobină, ceea ce va induce o tensiune Ue( t ) în bobină
conform legii inducţiei electromagnetice.

b) Traductoare cu elemente sensibile parametrice, la care variaţia turaţiei modifică


un parametru de circuit electric (R, L, C), care modulează o tensiune sau un curent generat de
o sursă auxiliară. Cele mai utilizate elemente sensibile în construcţia traductoarelor de turaţie
sunt cele fotoelectrice sau de tip senzori integraţi de proximitate.

Traductoare de turaţie cu elemente fotoelectrice


Aceste traductoare utilizează elemente sensibile de tip fotoelectric care detectează
variaţiile unui flux luminos, dependente de viteza de rotaţie, folosind în acest scop un
dispozitiv modulator acţionat de axul a cărui turaţie se măsoară.
După modul în care se obţin variaţiile fluxului luminos, dispozitivele modulatoare sunt
de două tipuri:
a – cu întreruperea fluxului luminos
b – cu reflexia fluxului luminos.

56
Constructiv, sursa SL, lentilele L1 și L2 cât și elementul fotoelectric (FF) sunt
încapsulate într-o sondă sau cap de citire. Creșterea sensibilităţii elementului sensibil
presupune utilizarea unui fototranzistor ca element fotoelectric (EF). Pentru eliminarea
erorilor de măsurare, cauzate de lumina naturală se utilizează optocuploare cu funcţionare în
domeniul infraroșu. Astfel, SL este înlocuită de un LED cu emisie în infraroșu, iar EF este un
fototranzistor pentru domeniul de infraroșu.

Domeniul de utilizare al elementelor sensibile fotoelectrice este cuprins între 1 rot/m in


și 107 rot/min, dacă discul sau axul în rotaţie este prevăzut cu un singur reper, dar limita
superioară poate fi micșorată la turaţii mai mici, folosind mai multe repere pe disc (sau ax).
Traductoarele de turaţie cu elemente fotoelectrice sunt foarte răspândite datorită
următoarelor avantaje: gamă largă de turaţii (inclusiv turaţii foarte joase); construcţie simplă;
încărcare a axului cu un cuplu neglijabil sau nul (în cazul ES cu reflexie) și lipsa uzurii
mecanice. Dezavantajul esenţial îl reprezintă apariţia erorilor de măsurare în medii cu praf,
fum sau lumini exterioare puternice.

57
Frecvent utilizat ca element sensibil magnetic în construcţia traductoarelor de turaţie
este senzorul magnetic comutator, integrat, bazat pe efectul Hall.

Domeniul de turaţii în care poate fi utilizat senzorul magnetic comutator este larg: 1 …
7
10 rot/min.
Un avantaj important îl constituie structura integrată, miniaturizată a SMC.
Dezavantaje: Necesitatea atașării unui disc feromagnetic pe axul aflat în mișcare de
rotaţie. Senzorul magnetic comutator, ca oricare detector de turaţie cu funcţionare în
impulsuri, poate fi introdus într-o schemă de traductor analogic pentru turaţie.

3.6.3 Utilizarea traductoarelor rezistive


Traductoarele rezistive de deplasare sunt constituite dintr-un senzor potentiometric a
carui rezistenta se modifica datorita unui cursor ce se deplaseaza sub actiunea marimii de
masurat, deplasarea putând fi liniara sau circulara.
Prin deplasarea cursorului are loc o modificare a lungimii l din senzor, care este inclusa
în circuitul de masurare, ceea ce conduce la relatia:
R= f ( x)

58
Traductoarele potentiometrice se utilizeaza pentru masurarea deplasarilor liniare pentru
lungimi pâna la 50 cm sau pentru deplasari unghiulare.
De asemenea senzorii potentiometrici pot fi întâlniti în structura traductoarelor
complexe pentru masurarea nivelelor, presiunilor, fortelor etc.

3.6.4 Utilizarea traductoarelor capacitive


Traductoarele capacitive utilizate pentru masurarea electrica a deplasarii liniare sau
unghiulare se bazeaza pe modificarea ariei de suprapunere a electrozilor.
Traductoarele capacitive de deplasare unghiulara sunt construite din doi senzori
capacitivi cu un electrod comun. Cei trei electrozi sunt formati din placi de forma
dreptunghiulara cu laturile de ordinul a 20-30 mm si grosime de 1-2 mm. Electrozii inferiori
sunt imobili si sunt separati cu o spatiu mic (1 mm).

59
Traductoarele capacitive se utilizeaza pentru masurarea deplasarilor liniare pentru
lungimi pâna la 20mm (egale cu lungimea electrozilor).

3.6.5 Utilizarea traductoarelor inductive


Senzorii inductivi utilizati pentru realizarea traductoarelor de deplasare pot fi clasificate
în:
- senzori inductivi la care este influentata o singura inductivitate;
- senzori inductivi la care sunt influentate doua inductivitati;
- senzori inductivi la care sunt influentate inductivitati mutuale.

Senzori inductivi la care este influentata o singura inductivitate.


Formele cele mai raspândite de astfel de traductoare de deplasare au senzorul construit
dintr-o singura bobina a carei inductivitate este modificata prin deplasarea unui miez sau a
unei armaturi.
De exemplu, pentru masurarea deplasarilor se utilizeaza traductorul inductiv cu o
singura inductivitate si miez mobil. Traductorul inductiv cu miez mobil este format dintr-o
bobina cilindrica lunga, fixa, în interiorul careia se poate deplasa axial un miez mobil din
material feromagnetic, de aceeasi lungime cu bobina, solitar cu piesa a carei deplasare se
masoară. Inductivitatea bobinei variază în functie de poziţia miezului între valorile L0 si Lmax
corespunzatoare miezului scos din bobina, respectiv complet introdus în bobină.

3.7 Traductoare de presiune


Întrucât presiunea se definește pe baza forţei, rezultă că cel puţin pentru anumite
domenii metodele de măsurare vor fi asemănătoare cu cele pentru măsurarea forţelor; în acest
sens se folosesc traductoare complexe ce conţin elemente sensibile elastice.
Pentru măsurarea presiunii în domeniile vaccum și suprapresiuni, ca elemente sensibile
elastice se folosesc membrane, tuburi și pistoane cu resort.
Membranele sunt plăci elastice de grosime mică, de formă circulară, încastrate pe
margine; sub acţiunea unei presiuni asupra uneia din suprafeţele membranei se produce o
deformaţie care poate fi măsurată prin metode electrice. Membranele pot fi plane, gofrate
(suprafaţa cu profil ondulat) sau sferice. Membranele plane pot fi metalice (cu rigiditate mare)
sau nemetalice (cu rigiditate mică), ultimele fiind de obicei foarte flexibile. La membranele
rigide se măsoară de regulă deformaţia, iar la membranele semirigide și flexibile se măsoară

60
săgeata maximă, eventual multiplicată prin procedee mecanice. Ca materiale se folosesc:
oţelul inox, alpaca, bronzuri, alamă și, respectiv, cauciuc, ţesături cauciucate, piele etc.
Trebuie menţionat faptul că traductoarele mecanice elastice sunt relativ sensibile la
mărimile de influenţă ca: vibraţii și șocuri, temperatură, umiditate, cuplul de fixare sau de
strângere a traductorului; în timpul funcţionării lor pot apărea derive de zero, cât și variaţia
sensibilităţii sau fenomene de histerezis. Pentru compensarea variaţiilor cu temperatura se fac
compensări termice sau se folosesc circuite de răcire. Durata de viaţă a acestor traductoare
depinde de numărul de șocuri sau cicluri la care sunt supuse, dar și de suprasarcină.
Elementele sensibile elastice transformă presiunea într-o deformaţie sau o deplasare;
rezultă că traductoarele electrice asociate au rolul de a converti mărimile intermediare de
mai sus într-o informaţie electrică. Din punct de vedere constructiv se urmărește ca modul de
cuplare al traductorului electric la elementul sensibil elastic să se realizeze cât mai simplu,
eventual, fără contact mecanic.

3.7.1 Traductoare complexe pentru măsurarea presiunilor


- Folosirea traductoarelor tensometrice se face prin lipirea acestora direct pe
membranele plane sau pe un subansamblu (tijă, lamă) care se deformează sub acţiunea
altui element sensibil elastic. În ceea ce privește folosirea membranelor plane, trebuie
precizat că, sub acţiunea presiunii, deformaţia produsă creează atât tensiuni mecanice
radiale, cât și tangenţiale.
- Folosirea traductoarelor inductive este avantajoasă atunci când trebuie măsurate
deplasări mari; de exemplu, în figura de mai jos este prezentată schema unui traductor
de presiune pentru măsurarea fără contact a unei presiuni diferenţiale cu traductor
inductiv diferenţial; de remarcat că, în acest caz, membrana traductorului poate fi și
gofrată, însă este de dorit ca zona din mijloc să fie plană. ţentru această construcţie pot
fi întîlnite două situaţii:
1) membrana este magnetică (eventual și corpul traductorului); în acest
caz traductorul este traductor inductiv diferenţial cu armătură mobilă;
2) membrana este nemagnetică, caz în care traductorul inductiv
diferenţial funcţionează pe baza modificării curenţilor Foucault ( vezi
traductoare de proximitate).
Adaptări similare pot fi imaginate și pentru celelalte tipuri de elemente sensibile
elastice.

61
- Folosirea traductoarelor capacitive are la bază faptul că o armătură poate fi chiar
membrana, care este fixată de un corp, prin intermediul unui inel izolator; asupra ei
acţionează presiunea p și în interior este vacuum.

- Folosirea traductoarelor electrooptice este mai redusă în comparaţie cu cele


prezentate anterior, deși ea poate fi avantajoasă, deoarece permite eliminarea
contactului cu elementul sensibil elastic. Schema unui asemenea traductor care poate
avea dimensiuni de ordinul milimetrilor, este prezentată mai jos.

Elementul sensibil elastic - membrana - reflectă lumina adusă printr-o fibră


optică de la o sursă de lumină; lumina reflectată este preluată de către o altă fibră
optică și adusă la fotodetectorul FD. La apariţia unei presiuni p, membrana se
deformează și produce dispersare a fasciculului de lumină, ceea ce va conduce la
scăderea fluxului de lumină ce ajunge la fotodetector. Această metoda sus prezintă
avantajul că partea electrică poate fi situată la o distanţă apreciabilă de traductor, fapt
ce permite reducerea nivelului de perturbaţii.

3.7.2 Traductoare piezoelectrice de presiune


Deoarece chiar termenul de piezoelectricitate are la bază noţiunea de presiune, este
normal ca acest efect să stea la baza construirii unor traductoare pentru măsurarea presiunii.
Se pot folosi două procedee de măsurare:
- folosirea efectului piezoelectric direct;
- dependenta frecventei proprii de rezonanţă de presiunea aplicată traductorului.

62
Senzori de presiune

3.7.3 Măsurarea debitului


Măsurarea debitului este o problemă legată de curgerea unui fluid; dacă curgerea este
constantă în funcţie de timp, ea se numește curgere laminară, iar dacă este variabilă în timp
este curgere turbulentă. ţentru reducerea numărului de parametri ce caracterizează curgerea au
fost introduse o serie de mărimi specifice adimensionale; astfel, pentru a caracteriza o curgere
incompresibilă,izotermă - ceea ce presupune ca densitatea și temperatura să fie constante -
este necesară cunoașterea numărului lui Reynolds (Re) ce se calculează prin relaţia:
Re=uD/v
unde u reprezintă viteza caracteristică a fluidului printr-o conductă de diametru D, iar v
- viscozitatea cinematică a fluidului definită ca raportul dintre viscozitatea dinamică și
densitatea fluidului.
Două curgeri pot fi considerate identice dacă au același număr Reynolds; se consideră
că o curgere este laminară pentru Re<2200 și turbulentă în caz contrar. Pentru curgeri mai
complicate trebuie luaţi în cnsiderare și alţi parametri ca numărul lui Mach - (Ma) - egal cu
raportul dintre viteza de curgere și viteza de propagare a sunetelor prin mediul respectiv etc.

63
De remarcat faptul că prezenţa traductorului în fluid poate influenţa curgerea acestuia,
în special la viteze mici de curgere.
Curgerea este caracterizată prin viteza de curgere, însă de cele mai multe ori în tehnică
interesează debitul. Debitul poate fi volumic Qv dacă se definește ca fiind volumul ce trece
printr-o secţiune S a conductei în unitaea de timp:
Qv=V/t=uS [m3/s, m3/h, l/s]
sau debit masic Qm - reprezentând masa fluidului ce trece prin secţiunea conductei în
unitatea de timp:
Qm=m/t=ρuS=ρQv [kg/s, kg/h]
unde: ρ este densitatea fluidului.
Atât la măsurarea vitezei, căt și a debitului prezintă importanţă caracteristicile
lichidului: caracterul curgerii, viscozitatea, transparenţa, temperatura, conţinutul de impurităţi,
existenţa suspensiilor etc., caracteristici ce stabilesc metoda de măsurare.
Măsurarea debitului fluidelor se poate realiza ca urmare a modificării curgerii prin
intermediul unui corp fizic sau prin intermediul unor fenomene care sunt influenţate de
curgere.

3.8 Tipuri de senzori, aplicaţii


3.8.1 Elemente sensibile rezistive
Fenomenul fizic pe care se bazează conversia Aplicaţii pentru mărimi măsurate
Variaţia lungimii conductorului sau a numărului • deplasări liniare şi
de spire, în cazul rezistorului bobinat unghiulare;
• grosimi;
• nivel.
Variaţia rezistivităţii ρ cu temperatura: • temperatură;
• termorezistenţa; • umiditate;
• termistorul. • concentraţie de gaze;
• viteză sau debit gaze;
• presiuni.
- variaţia permeabilității magnetice µ sub • câmpul magnetic;
influenţa câmpului magnetic (efect Gauss) • inducţie magnetică.
Variaţia permitivității electrice ɛ sub acţiunea • intensitate luminoasă;
radiaţiilor: • flux luminos;
• fotorezistenţe; • deplasări (prin modulaţia
• fotoelemente. fluxului de radiaţii).
Variaţia lungimii l și a secțiunii S prin
intermediul unui element elastic deformabil:
• forţă;
• tensorezistenţe; • presiune.
• piezorezistenţe.

64
3.8.2 Elemente sensibile inductive

Fenomenul fizic pe care se bazează conversia Aplicaţii pentru mărimi măsurate


Variaţia l, µ, s, pentru porţiuni de circuit • deplasări liniare;
magnetic, prin plasarea unor armături • dimensiuni piese;
feromagnetice – întrefier variabil sau miez • grosime;
mobil. • nivel.
Variaţia l, µ, s, prin asociere cu elemente • acceleraţie;
elastice, amortizoare, mase. • viteză;
• vibraţii.
Variaţia lui µ, prin magnetostricţiune. • forţă;
• presiune.

3.8.3 Elemente sensibile capacitive


Fenomenul fizic pe care se bazează conversia Aplicaţii pentru mărimi măsurate
• deplasări liniare sau
Variaţia d sau S prin deplasare. unghiulare;
• presiuni.
Variaţia d sau S prin deplasare prin asocierea • altitudine,
unui element elastic. • presiuni relative;
• concentrații de gaze,
prin IR.
• nivel;
Variaţia permitivităţii ɛ a dielectricului. • grosime;
• umiditate.

3.8.4 Elemente sensibile de tip generator


Elementele sensibile de tip generator sunt utilizate în cazul mărimilor active, adică a
acelor mărimi care asociază o putere ce poate fi utilizată pentru conversie fără a afecta
valoarea mărimii măsurate. Aceste elementele sensibile furnizează la ieşire un semnal electric
(curent, tensiune sau sarcină electrică) având variaţii dependente de mărimea de intrare (x).
În tabelul de mai jos sunt dprezentate principalele tipuri de elemente generatoare,
fenomenele fizice pe care se bazează conversia şi aplicaţiile posibile.
Elementele sensibile piezoelectrice, electrochimice şi fotoelectrice impun cerinţe
speciale, datorită impedanţelor de ieșire foarte mari, ceea ce atrage condiţii severe pentru
impedanţa etajului de intrare în adaptor cât şi modul de realizare a conexiunilor electrice.

Tipul elementului Fenomenul fizic ce stă la baza Aplicaţii pentru mărimi


sensibil conversiei măsurate
Generarea prin inducţie a tensiunii • viteza de rotaţie;
electromotoare sub acţiunea • debite de fluide;
Electromagnetic
mărimii de măsurat. • vibraţii.

65
Generarea tensiunii termoelectro- •
motoare, prin efect termoelectric.
Termoelectric • temperatură
Piezoelectric Polarizarea electrică a unui cristal • forţe;
sub acţiunea unei forţe sau presiuni. • presiuni.
Magnetostrictiv Generarea tensiunii electromotoare • forţe;
prin variaţia inducţiei remanente. • presiuni.
Generarea tensiunii electromotoare • concentraţia
între doi electrozi, în soluţii cu ionilor de
Electrochimic
concentraţii de ioni diferite. hidrogen (pH).
Generarea unui curent electric pe • deplasări liniare
Fotoelectric baza fenomenului fotoelectric şi unghiulare;
extern sub acţiunea unei radiaţii • dimensiuni piese;
luminoase. • viteză de rotaţie.

3.9 Senzori utilizaţi pe autovehicul


La bordul unui autovehicul modern este necesară măsurarea mai multor mărimi fizice,
ceea ce se realizează cu ajutorul unei largi game de traductoare. În continuare, se vor prezenta
diferitele traductoare după domeniul de variație al mărimii de interes și aplicațiile tipice de
măsurare.

3.9.1 Măsurarea turațiilor


Senzorii de turaţie sunt des utilizaţi pentru măsurarea turaţiilor următoarelor
subansambluri:
- arborelui cotit al motorului;
- arborelui cu came;
- arborelui de intrare în cutia de viteze;
- arborelui de ieşire din cutia de viteze;
- roţilor.

Practic, se utilizeazǎ următoarele tipuri de senzori de turaţie:


- inductivi, cu reluctanţǎ magneticǎ variabilǎ;
- cu efect Hall.
- Optici.
-
Sistemul de management al motorului utilizează senzorul de turaţie pentru calculul
unghiului de avans şi a timpilor de injecţie. Astfel, ansamblul disc danturat-senzor furnizează
60 de impulsuri la o rotaţie a arborelui motor, inclusiv un impuls de marcare a punctului mort
superior al motorului generat de lipsa a unui dinte, care foloseşte ca impuls de strobare a
proceselor de calcul.

66
În stânga – traductorul inductiv de turație; 1 – magnet permanent, 2 – conector
electric, 3 – suport metalic, 4 – piesă polară, 5 – bobinaj electric, 6 – disc danturat;
În dreapta – ansamblul traductor de turație; 1 – senzor, 2 – disc danturat, 3 – marcajul
de strobare prin lipsa unui dinte.

Efectul Hall este de naturǎ galvanometricǎ şi constǎ în modificarea liniilor de câmp ale
densităţii curentului de comandǎ Iv, care duce la modificări ale intensităţii câmpului electric
dintr-o placǎ semiconductoare plasatǎ transversal într-un câmp magnetic B, produs de un
magnet permanent. Tensiunea Hall UH, este datǎ de relaţia:
UH=RHBiv/d
unde RH este constanta Hall, care este o caracteristicǎ de material.

Senzorul de tip Hall; B – câmp magnetic, IH – curent Hall, IV – curentul de alimentare,


UH – tensiunea Hall, d – grosimea semiconductorului.

Diferenţierea între modurile de funcţionare ale celor douǎ tipuri de senzori se poate
analiza în figura de mai jos, unde în a se prezintă vizualizarea semnalului generat de un
senzor inductiv, cu marcarea PMS, cu precizarea cǎ la turaţii joase amplitudinea semnalului,
aproximativ sinusoidal, poate scădea până la 0.3 Vef, ceea ce face necesarǎ o prelucrare
ulterioarǎ pentru a se obţine un semnal procesabil de către unitatea electronicǎ, pe când
senzorul Hall furnizează un semnal rectangular, cu fronturi clare b, care sunt mai puţin supuse
perturbaţiilor exterioare, apte de a fi procesate.
În ambele cazuri, frecvenţa trenului de impulsuri este proporţionalǎ cu turaţia arborelui
n şi cu numărul de dinţi ai discului z, şi este datǎ de relaţia:
f = nz/60 [Hz]

67
Semnalul generat de un senzor de turaţie a) inductiv; b) de tip Hall.

O metodă modernă de măsurare atât a turației, cât și marcarea punctului mort superior al
motorului este metoda optică, a cărei ilustrare a principiului ei de funcționare este dat în
figura următoare. Acesta este un traductor de tip incremental, el permițând determinarea atât a
turației, cât și a sensului de rotație.

Senzor optic de turație și de marcaj de unghi mort

3.9.2 Măsurarea debitului aerului de admisie


Senzorii de debit al aerului de admisie sunt utilizaţi de către managementul grupului
motopropulsor pentru măsurarea indirectǎ a momentului dezvoltat de către motor şi se pot
clasifica în douǎ mari grupe, după următoarele mărimi caracteristice:
- debitul volumetric, proporţional cu viteza aerului v şi cu secţiunea conductei A
Qv = dV/dt = d/dt(Al) = adl/dt = Av
- debitul masic, proporţional cu densitatea aerului ρ
Qm = dm/dt = d/dt(ρV) = ρQv
Mǎsurarea debitului volumetric se reduce la mǎsurarea vitezei v de curgere a aerului
printr-o secţiune cunoscutǎ, iar pentru mǎsurarea debitului masic este necesar a se cunoşte
densitatea ρ; ambele mǎrimi fiind dependente de temperaturǎ se impune o corecţie cu aceasta,
cu ajutorul unui senzor de temperaturǎ. Funcţionarea unui debitmetru volumetric de aer este
ilustratǎ în figura de mai jos (a), unde se prezintǎ un debitmetru cu corp plutitor sub forma
unei aripi rabatabile, iar în aceeaşi figură, (b), este arǎtat un debitmetru masic, care
funcţioneazǎ dupǎ principiul termoanemometriei, cu peliculǎ termicǎ, denumită hot film.

68
a) Debitmetru volumetric de aer; 1 - reglaj amestec la mers în gol; 2 - clapetǎ de măsura; 3 -
opritor; 4 - clapetǎ de compensare; 5 - camerǎ de amortizare; 6 - senzor de temperaturǎ a
aerului; b) Debitmetru masic de aer; 1 - element de încălzire; 2 - distanţier;
3 - etaj electronic de ieşire; 4 - etaj formator; 5 - element sensibil.
Amplasarea debitmetrului volumetric în colectorul de admisie al unui motor cu
aprindere prin scânteie:

1 – clapeta de accelerație, 2 – debitmetru de aer, 3 – semnalul emis de senzorul de


temperatură, 5 – semnalul emis de debitmetru, 4 – modulul electronic, 6 – filtrul de aer

O desfășurare a dispozitivului mecatronic, cu evidențierea elementului sensibil:

69
În stânga – debitmetrul cu fir cald; 1...3 – suportul electronic, 4...9 – elemente ale
corpului debitmetrului, 11, 12 – elemente sensibile de tip fir cald, 13 – element sensibil de tip
rezistență peliculară;
În dreapta – elementul sensibil 13, de tip pelicuar; a – secțiune transversală, b – secțiune
longitudinală; 1 – corp, 2...4 – suportul electronic, 5 – elementul sensibil (hot film).

O secțiune prin corpul debitmetrului și schema electrică de principiu de măsurare a


debitului prin metoda termoanemometrică.

În stânga – secțiune prin corpul debitmetrului, 1 – elementul sensibil;


În dreapta – puntea de măsură, care constituie un termoanemometrul cu temperaturǎ
constantǎ; R1, R5 - braţ de compensare termicǎ; R2 - senzor cu peliculǎ metalicǎ; R3, R4 -
rezistenţe de calibrare la viteze nule, respectiv la viteze maxime

Puntea de mǎsurǎ din figura de mai sus va livra o tensiune de ieşire, care va fi prelucratǎ
de cǎtre ECU și care este datǎ de o relaţie de forma:
U² = vo² +Kt v

70
3.9.3 Măsurarea conținutului de oxigen rămas nears din gazele de evacuare
Senzorii λ închid bucla generalǎ de reacţie negativǎ în sistemele moderne de
management a grupului motopropulsor prin mǎsurarea conţinutului de oxigen rǎmas nears în
urma combustiei, fiind parte integrantǎ a sistemului de management şi conducând într-un final
la reducerea emisiilor poluante.

În stânga – Sonda λ cu zirconiu; 1 – substratul ceramic, 2, 3 – electrozi din platină, 4 –


conexiunile electrice, 5 – electrodul comun, Uλ – tensiunea λ;
În dreapta – caracteristica de transfer a sondei λ
Senzorul λ de tip EGO (Exhaust Gas Oxigen senzor) are o caracteristicǎ de funcţionare
de tip releu; el prezintă în jurul valorii λ = 1, un salt de tensiune de aproximativ 1 V, care
delimiteazǎ cele douǎ regimuri caracteristice de funcţionare a motorului, respectiv cu amestec
bogat sau sǎrac. În figura următoare se reprezintǎ variaţia aproximativ liniarǎ a unui senzor
universal de oxigen denumit Breiston sau UEGO (Universal Exhaust Gas Oxigen senzor),
capabil sǎ reproducǎ pe o scarǎ a mǎrimilor electrice rapoarte de aer / combustibil de pânǎ la
35:1, necesare în cazul arderii amestecurilor sǎrace.
Semnalul furnizat de un senzor λ de tip EGO este continuu comparat de cǎtre unitatea
de control cu o valoare de referinţǎ stabilitǎ la 0.45 V, care reprezintǎ frontiera de separaţie
marcatǎ de valoarea λ = 1.

Schema sondei Breiston; a – 1...5 – electrozi de control și de achiziție semnal, 6 –


blocul electronic de condiționare; b – Caracteristica de ieșire.

71
În figura de mai jos se prezintă o machetă didactică în care se exemplifică un
aranjament cu trei sonde λ, care închid trei bucle de reacție negativă, asistate de măsurarea
temperaturii gazelor de evacuare.
O soluţie constructivǎ se prezintǎ în figura de mai jos (a), unde se ilustreazǎ modalitatea
de încǎlzire a senzorului, datoritǎ faptului cǎ acesta nu intrǎ în funcţiune decât la temperaturi
de peste 350 ºC, iar în aceeaşi figură (b) se aratǎ modul de procesare al semnalului util, în
jurul valorii λ = 1.

a) Senzor λ; 1 - carcasǎ; 2 - inel ceramic; 3 - mufǎ de ieşire; 4 - carcasǎ de protecţie cu


fanta de mǎsurǎ; 5 - element activ; 6 - contact electric; 7 - protecţie termicǎ;
8 - element de încǎlzire; 9 - contact de încǎlzire. b) Modul de variaţie al semnalului procesat

3.9.4 Măsurarea temperaturii


Senzorii de temperaturǎ sunt utilizaţi pentru determinarea temperaturii aerului de
admisie sau a motorului, prin mǎsurarea temperaturii apei de rǎcire sau a uleiului de ungere,
pe baza cǎrora sistemul ia decizii asupra unghiului de avans, a duratei de injecţie etc. Dintre
diferitele modalitǎţi de mǎsurare a temperaturii, sau impus în ultimii ani metodele de
mǎsurare cu termistoare, datoritǎ avantajelor oferite de acestea faţǎ de alte metode (cu
termorezistenţe sau termocupluri), şi anume:
• domeniul de temperaturi –100...300ºC;
• sensibilitate ridicatǎ;
• variaţii mari ale rezistenţelor mǎsurate;
• dimensiuni reduse, care duc la timpi de rǎspuns extrem de mici.
Modul de variaţie al rezistenţei intrinseci a unui termistor este descris de o relaţie
exponenţialǎ cu forma tipicǎ urmǎtoare:
b
Rt = a·exp
t
unde, a – constantǎ dependentǎ de forma şi dimensiunile termistorului;
b – constantǎ caracteristicǎ materialului semiconductor utilizat şi care poate avea
valori pozitive sau negative, dupǎ care termistoarele se pot grupa în douǎ categorii:
- PTC – Pozitive Temperature Coefficient, care au o variaţie a rezistenţei pozitivǎ cu
creşterea temperaturii;
- NTC – Negative Temperature Coefficient, care au o variaţie a rezistenţei negativǎ cu
creşterea temperaturii.
Pentru exemplificare, în continuare se prezintǎ modul de variaţie al rezistenţei şi
tensiunii de ieşire din puntea de mǎsurǎ a unui termistor de tip NTC.

72
Variaţia rezistenţei intrinseci şi a tensiunii de ieşire în cazul unui NTC

3.9.5 Măsurarea presiunilor


Senzorii de presiune sunt larg utilizaţi de cǎtre managementul grupului motopropulsor,
care pe baza informaţiilor primite ia decizii privind furnizarea şi formarea amestecului
carburant, recircularea gazelor arse, momentele optime de schimbare a vitezelor etc. şi
mǎsoarǎ presiunea în urmǎtoarele puncte principale ale grupului motopropulsor:
• presiunea aerului de admisie, cu ajutorul senzorilor de presiune absolutǎ, numiţi
MAP (Manifold Absolute Pressure), una dintre informaţii referinduse la
altitudinea de funcţionare a grupului motopropulsor;
• presiunile de lucru şi cele corectate din circuitele de alimentare cu combustibil;
• presiunile de lucru şi cele corectate din circuitele hidraulice ale transmisiilor
automate, semiautomate şi ale sistemelor ABS/ASR;
• presiunile din circuitele sistemelor automate ale distribuţiei variabile, ale
supraalimentǎrii sonice sau forţate, etc.
Din multitudinea constructivǎ a senzorilor de presiune, se prezintǎ în figura de mai jos
un senzor piezorezistiv de presiune absolutǎ, de largǎ întrebuinţare şi care face parte din clasa
senzorilor inteligenţi. El este necesar pentru măsurarea presiunii atmosferice, care depinde de
altitudine; un astfel de senzor poate detecta o diferență de altitudine de 0.4 m, la sensibilitate
maximă.
Pentru asigurarea unei rulări cu pierderi minime, autovehiculul trebuie echipat cu pneuri
corespunzătoare; o scădere a presiunii în pneu cu 0.3 bar conduce la o creștere a rezistenței la
rulare cu aproximativ 20 %. Controlul umflării pneurilor este asigurat de senzori de presiune
și de temperatură, care transmit informația prin unde radio prin modulare în frecvență; în
Europa, sistemul utilizează o frecvență purtătoare de 433 MHz. În figură se prezintă un astfel
de senzor, care se poate utiliza cu o gamă largă de ventile.

73
Senzor de presiune absolutǎ;
În stânga – MAP, 1 - borne de ieşire; 2 - circuit de condiţionare a semnalulului; 3 -
membranǎ piezoelectricǎ de mǎsurǎ; 4 - canal de aducţiune; 5 - corp de prindere;
În dreapta – senzor combinat de presiune și de temperatura pneului

3.9.6 Măsurarea deplasărilor


Senzorii de deplasare sunt utilizaţi pentru mǎsurarea deplasǎrilor unghiulare ale
volanului, mai ales ale clapetei de acceleraţie, sau liniare – ale deplasǎrilor ambreiajului,
levierelor de comandǎ ale cutiei de viteze, etc.
În figurile de mai jos se prezintă un senzor incremental digital de deplasare unghiulară,
care poate fi codat binar reflectat sau binar natural și codorul său.

Senzor digital incremental.

a – Encoder digital codat binar reflectat; b – codat binar natural.

74
Un senzor inductiv de deplasare liniară este constituit de un ansamblu inductiv bazat pe
trei bobine amplasate cilindric, în interiorul căruia culisează un miez magnetic, a cărui
deplasare l este proporțională cu variația inductanței mutuale a celor trei bobine, după
relația:
l = KL B1− B 2

Senzor de deplasare inductiv

3.9.7 Măsurarea detonațiilor


Senzorii de detonaţie măsoară vibraţiile blocului motor într-unul sau mai multe puncte,
în momentele apariţiei regimurilor de ardere detonantǎ. Ei fac parte din categoria senzorilor
piezoelectrici, o secţiune printr-un model reprezentativ fiind ilustratǎ în figura de mai jos şi
furnizează un semnal, pe care ECU îl descompune în serie spectralǎ. Analiza spectrului
Fourier determinǎ cu ajutorul unui filtru trece-bandǎ o componentǎ dominantǎ, carcateristicǎ
fiecǎrui tip de bloc motor şi decide micşorarea unghiului de avans, în general cu 6 ºRAC, la o
detonaţie singularǎ şi cu 12 ºRAC la detonaţii multiple.

Senzor piezoelectric de detonație, 1, 2, 5 – elemente de montaj, 3 – lamelă de


pretensionare,
4 – masă inerțială, 6 – element piezoelectric

75
3.10 Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare au fost prezentate noţiuni de bază
despre semnale, senzori şi traductoare.
Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat
pentru a transmite o informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen
fizic. Semnalele se reprezintă în funcție de evoluția lor în timp, dar atunci
când se analizează prin diferite metode matematice, se preferă reprezentarea
lor în funcție de frecvență. Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se
folosesc diferite metode de prelucrare a acestora. Principalele motive pentru a
apela la procesarea semnalelor sunt: transmisia semnalelor la distanță, energia
necesară transmiterii trebuie să fie minimă, transmisia să se facă fără
distorsiuni, recombinarea semnalelor, pentru reconstruirea informației,
transferul de energie de la controler către actuator.
Electronica si tehnica de calcul oferă mari posibilităţi de valorificare a
informaţiilor primite sub forma electrica (precizie, sensibilitate, consum mic
de putere, viteza mare de răspuns, prelucrare operaţionala a mai multor
semnale, stocare etc). Mărimile de măsurat au o natură foarte diferită (suntă
mărimi termice, mecanice, radiaţii etc.). Rezultă necesitatea unificării
semnalelor purtătoare de informaţii şi alegerea mărimilor electrice pentru
acest scop. Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare
neelectrice într-o mărime de ieșire de natura electrica (tensiune, curent,
sarcina electrica, rezistenta) sunt traductoarele.

3.11 Evaluarea cunoştinţelor


Răspundeţi la întrebările de mai jos.
1. Cum se pot grupa traductoarele, după forma semnalului electric
obţinut?
2. Ce fel de senzor folosesc traductoarele rezistive de deplasare?
3. Care poate fi cauza perturbaţiilor interne într-un traductor?
4. Cum se numesc elementele care realizează convertirea unei mărimi
de intrare neelectrice într-o mărime de ieșire de natură electrică?
5. La traductoarele cu elemente sensibile parametrice, ce modifică
variaţia turaţiei?
6. Ce este semnalul de ieşire al unui traductor de turaţie cu element
sensibil generator?

76