Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Informaţia este transmisă în cadrul unui sistem (inclusiv prin autovehicul)
prin semnale. Semnalele sunt captate de senzori şi prelucrate în prima fază de
traductoare, mărimile măsurate sau recepţionate fiind transformate în mărimi
electrice.
Această unitate de învăţare cuprinde o introducere în teoria semnalelor,
clasificarea acestora, transmisia şi prelucrarea lor. În continuare vor fi prezentate
principalele tipuri de senzori, clasificaţi după construcţia şi funcţia lor. Traductorul
este un dispozitiv care stabileşte o corespondenţă între valorile unei mărimi
specifice sistemului şi valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem
(utilizat în tehnică, electricitate şi telecomunicaţii).
33
3.3 Semnale
Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat pentru a transmite o
informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen fizic.
Suntem înconjuraţi de semnale; întradevăr, conectarea noastră la lume se face prin
intermediul unei varietăţi de semnale, al căror sens este dat de corespondenţa lor cu
fenomenele fizice, de exemplu: vocea umană, sunetele naturii, lumina, căldura sau frigul etc.
Clasificarea semnalelor este bazată pe:
• reprezentarea lor în timp;
• limitele de variaţie a amplitudinii acestora.
Aleatoare
Semnale
Invariabile
Deterministe
Neperiodice
Variabile în timp
Sinusoidale
Periodice
Nesinosoidale
3.3.2 Perturbații
În general peste evoluția în timp a semnalului se suprapun zgomote, care pot perturba
informația purtată.
Se definește raportul semnal / zgomot SNR (Signal to Noise Ratio) ca:
SNR = Informația purtată de semnal / Informația purtată de zgomot
34
Pentru că domeniul de variație a semnalelor poate fi extrem de larg, se definește
raportul semnal / zgomot ca raportul amplitudinilor semnalului și a zgomotului:
Asemnal
SNR = 20 log 10 [dB]
Azgomot
În figura de mai jos se prezintă un semnal sinusoidal peste care se suprapune zgomot în
două cazuri cu SNR diferite.
SNR = 26 dB SNR = 14 dB
35
120 kHz…< 1 GHz Unde radio, TV, telefonie
Infraroșu, Spectrul vizibil, Ultraviolet, Radiații α, β, γ etc.
Există patru tipuri de bază ale semnalelor, ale căror evoluții în timp sunt reprezentate în
tabelul următor:
O importantă clasă a semnalelor este cea a celor periodic variabile în timp x(t), care din
punct de vedere matematic respectă relația:
36
x(t) = x( t + nT), pentru n = 1, 2, 3, ... unde T este numită perioda semnalului x(t).
Cele mai des întâlnite forme de semnale periodice sunt:
37
ω – frecvența unghiulară [rad/s];
– faza [rad];
38
Impuls unitar δ(t), numit în literatura tehnică – impuls Dirac, descris prin relațiile:
0, t − 2
1
(t ) = ,− 2 t 2
0, t 2
Evoluția în timp a impulsului Dirac este arătată mai jos, iar din punct de vedere fizic,
acesta reprezintă o lovitură de scurtă durată de exemplu, atunci când una din roțile unui
autovehicul trece peste o groapă în asfaltul unei străzi.
Impulsul Dirac.
În condițiile teoretice în care → 0 , impulsul ar deveni tot mai scurt, ceeace din punct
de vedere mecanic, presupune accelerații infinite și atunci se impune condiția fizică:
W = (t )dt = 1
-
Semnalul treaptă unitar h(t), uneori denumit 1(t), sau treapta Heaviside, este descris
reprezentat grafic mai jos; acest tip de semnal reprezintă o intervenție brutală în funcționarea
unui sistem de exemplu, atunci când un autovehicul lovește cu o roată o bordură:
0, t 0
1
h(t ) = , t = 0
2
1, t 0
39
3.4 Prelucrarea semnalelor
3.4.1 Modularea semnalelor
Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se folosesc diferite metode de prelucrare
a acestora. Principalele motive pentru a apela la procesarea semnalelor sunt următoarele:
• transmisia semnalelor la distanță;
• energia necesară transmiterii trebuie să fie minimă;
• transmisia să se facă fără distorsiuni;
• recombinarea semnalelor, pentru reconstruirea informației;
• transferul de energie de la controler către actuator.
Din punct de vedere istoric, prima aplicație a transmisiei semnalelor la distanță a fost
utilizarea codului MORSE, care a reprezentat o aplicație a principiilor de codare digitală.
Transmisia semnalelor la distanță se bazează pe următoarele moduri de procesare a
semnalelor:
Modulația în amplitudine
Acest tip de prelucrare este valabil în domeniul de frecvențe radio relativ scăzute, astfel
modulația în amplitudine este utilizată în gama de până la 600 kHz, care corespunde undelor
radio și care este denumită AM (Amplitude Modulation). În aplicațiile tipice autovehiculelor,
acest mod de procesare se întâlnește în lanțurile de măsură definite cu undă purtătoare, des
utilizate, mai ales în aplicații tensometrice. Reprezentarea grafică a unui semnal modulat în
amplitudine este ca în figura:
Modulația în frecvență
Modul de procesare prin modulația în frecvență este foarte uzual, permițând transmisia
mai multor canale de informație decât cel prin modulare în amplitudine, într-o gamă de
transmisie echivalentă; denumirea comercială este FM (Frequency Modulation). În procesarea
semnalelor de la bordul autovehiculelor, FM este utilizată la transmisia informațiilor fără
contacte, cum ar fi informațiile legate de roata în mișcare (presiunea și temperatura pneului),
40
(figura de mai sus). Atât în cazul AM cât și în cel FM, frecvența purtătoare este una
sinusoidală.
Prelucrarea impulsurilor rectangulare
Un tren de impulsuri rectangular este reprezentat ca mai jos și este caracterizat prin
amplitudine, perioadă și factor de umplere.
Definiții
• Amplitudinea maximă ymax, pentru 0 < t < D.T ;
• Amplitudinea minimă ymin, pentru D.T < t < T ;
• Factorul de umplere D, exprimat în procente ;
• Valoarea medie y (t ) , definită de relația
y (t ) = f (t )dt
1 T
T 0
41
Modularea impulsurilor în lățime (PWM)
Acest mod de modulare are acronimul consacrat PWM (Pulse Width Modulation), iar
procedeul se aplică pe autovehicul, în principal pentru atingerea următoarelor scopuri:
• reglarea puterii electrice transmise diferiților consumatori, prin modificarea
factorului de umplere D;
• obținerea tensiunilor alternative mono sau trifazice, prin utilizarea invertoarelor,
mai ales în cazul autovehiculelor hibride.
Obținerea PWM este relativ simplă, din punct de vedere electronic, prin compararea
unei unde în dinte de ferăstrău cu o referință, comparare care se poate face prin panta
descrescătoare (defazaj înainte), crescătoare (defazaj în urmă) sau centrat, procedee ilustrate
în figura următoare.
42
Modularea impulsurilor în fază
Acest tip de modulare are aplicații în telecomunicații și în radiolocație, sisteme radar de
depistare a vitezei unui autovehicul sau în sistemele inteligente de transport, de atenționare la
apropierea periculoasă de un alt autovehicul; vitezele, respectiv distanțele detectate sunt
funcții de defazajul dintre unda transmisă și cea reflectată.
Codarea impulsurilor
Procedeul este indispensabil funcționării unei largi game de produse industriale sau
media, astfel el este utilizat în transmisiuni, televiziunea digitală, calculatoare, telefonia
mobilă etc.
a) b)
43
c) d)
Exemplificarea proceselor de conversie ADC; a – semnalul analog original,
b – semnalul eșantionat, c – digitizarea, d – eroarea de cuantizare.
44
Procesul de eșantionare; a – semnalul original, b – impulsurile de eșantionare, c –
semnalul discretizat.
În continuare se ilustrează două semnale de frecvențe diferite supuse unui proces de
digitizare cu aceeași frecvență de eșantionare fs.
45
Se observă că în cazul b, semnalul s-ar putea reconstitui, cu o anumită eroare, dar în
cazul a, cel al semnalului cu frecvență mai mare, semnalul este complet compromis.
Transformate Fourier
Transformata Fourier (FT) face, din punct de vedere matematic, conversia unui semnal
din domeniul timp x(t) în domeniul frecvență X(f), după relația:
X ( f ) = x(t )e − j 2ft dt
−
În mod reciproc, se poate converti un semnal din domeniul frecvență în domeniul timp,
cu relația:
x(t ) = X ( f )e j 2ft df
−
Dacă se preferă utilizarea frecvenței unghiulare ω [rad/s], atunci în relațiile de mai sus
se face substituția dω = 2πdf și rezultă:
X ( ) = x(t )e − jt dt
−
1
x(t ) =
2
−
X ( )e jt d
Transformata Fourier este cea mai utilizată funcție matematică în procesarea semnalelor
și în analiza datelor experimentale. Dacă în domeniul timp reprezentarea semnalelor este
intuitivă, în domeniul frecvență reprezentarea grafică este mai puțin intuitivă.
46
Rezultă necesitatea unificării semnalelor purtătoare de informaţii şi alegerea mărimilor
electrice pentru acest scop.
Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare neelectrice într-o mărime
de ieșire de natura electrica (tensiune, curent, sarcina electrica, rezistenta) se numesc
traductoare.
47
mărimilor perturbatoare externe ξ1, ξ2, ξ3, ..., ξn cât și a celor interne ν1, ν2, ν3, ..., νr care
determină modificări nedorite ale caracteristicii statice ideale.
În afara acestor perturbaţii (nedorite), asupra traductorului intervin și mărimile de reglaj,
notate prin C1,C2, C3, ..., Cq . Aceste reglaje servesc la obţinerea unor caracteristici adecvate
domeniului de variaţie al mărimii de măsurat în condiţii reale de funcţionare a traductorului.
"inând seama de toate mărimile care pot condiţiona funcţionarea traductorului, acesta se poate
reprezenta printr-o schemă funcţională restrânsă, ilustrată în figura de mai jos.
Reglajele C1, C2, C3, ..., Cq nu provoacă provoacă modificări nedorite ale
caracteristicii statice ideale și sunt necesare pentru:
- alegerea domeniului de măsurare;
- prescrierea sensibilităţii traductorului,
- calibrarea internă și reglarea zeroului.
Cu cât sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar sensibilităţile parazite vor fi mai mici, cu
atât caracteristica reală a traductorului va fi mai apropiată de cea ideală.
Dacă sensibilităţile parazite au valori ridicate se impune introducerea unor dispozitive
de compensare automată.
Prin concepţie (proiectare) și construcţie, traductoarele se realizează astfel încât
mărimile perturbatoare să determine efecte minime si deci să se poată considera valabilă
caracteristică statică ideală y = f(x), în limitele unei erori tolerate.
48
Exemple de caracteristici statice pentru traductoare:
49
- caracteristica proporţională liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate, saturaţie și
histerezis
50
caracteristicilor reale neliniare, aproximare acceptabilă pentru condiţiile de utilizare a
traductorului.
O măsură a aproximării o reprezintă abaterea de la liniaritate sau eroarea de
neliniaritate.
Alt tip de eroare, care poate fi estimată pe caracteristicile statice este eroarea de
histerezis. Eroarea de histerezis este dată de diferenţa dintre cele două niveluri ale semnalului
de ieșire (y).
Sensibilitatea (S)
Sensibilitatea traductorului se definește în raport cu mărimea de intrare, neglijând
sensibilităţile parazite introduse de mărimile perturbatoare. Pentru variaţii mici Δx și Δy
sensibilitatea se definește prin raportul dintre variaţia ieșirii și variaţia intrării. În cazul unei
caracteristici statice liniare sensibilitatea este reprezentată de coeficientul unghiular al dreptei.
S = dy/dx = Δy/Δx = k = tgα
Sau:
Rezoluţia
Sunt traductoare care au caracteristici statice ce nu sunt perfect netede. Ca urmare, la
variaţii continue ale mărimii de intrare (x) în domeniul de măsurare, semnalul de ieșire (y) se
modifică prin salturi având valori bine precizate (deoarece are variaţii discrete).
Intervalul maxim de variaţie al mărimii de intrare necesar pentru a determina apariţia
unui salt la semnalul de ieșire, se numește rezoluţie.
Rezoluţia este utilizată, mai ales, la traductoare cu semnale de ieșire numerice, a căror
caracteristică statică este dată printr-o succesiune de trepte.
Pragul de sensibilitate
Cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate determina o variaţie sesizabilă
(măsurabilă) a semnalului de ieșire, se numește prag de sensibilitate.
Pragul de sensibilitate este important, întrucât condiţionează variaţiile minime la intrare
care pot fi măsurate prin intermediul semnalului de ieșire.
51
Factorii care determină pragul de sensibilitate sunt fluctuaţiile datorate perturbaţiilor
interne și externe: zgomotul în circuitele electrice, frecările statice și jocurile în angrenaje
pentru dispozitive mecanice. Calitatea traductoarelor este cu atât mai bună cu cât
sensibilitatea S este mai mare, iar rezoluţia și pragul de sensibilitate sunt mai reduse.
În cazul unui punct material în mișcare circulară, viteza unghiulară la momentul t va fi:
De obicei, în loc de viteza unghiulară se folosește mărimea denumită turaţie sau viteză
de rotaţie, exprimată în [rot/min] sau [rot/s].
52
3.6.1 Principii și metode utilizate în măsurarea vitezei
Principiile de măsurare a vitezei derivă din relaţiile de mai sus. Uneori principiile și
metodele de măsurare pot fi consecinţe ale unor legi fizice ca de exemplu: legea inducţiei
electromagnetice, efectul Doppler etc.
a) Măsurarea vitezei (liniare sau unghiulare) prin intermediul distanţei parcurse
într-un interval de timp dat.
- Se marchează pe traiectoria mobilului, repere situate la o distanţă constantă și relativ
mică între ele, notate cu Δx respectiv Δφ.
- Considerând un interval de timp T0 cunoscut, suficient de mare, astfel încât mobilul să
treacă prin dreptul mai multor repere (i) - distanţa parcursă de mobil în acest timp va fi
x = i • Δx.
- Viteza liniară a mobilului se exprimă prin:
53
Schema de principiu a traductorului de viteză liniară utilizează principiul traductorului
de deplasare incremental și este prezentată în figura de mai jos.
şi
54
Notând cu t durata impulsului dat de bistabil (timp ce reprezintă durata în care mobilul
parcurge distanţa L) și raportând distanţa L la timpul t rezultă viteza liniară:
v= L/t
O altă clasificare a traductoarelor de turaţie se poate face după tipul (natura) elementelor
sensibile. Din acest punct de vedere, traductoarele de turaţie sunt:
a) Traductoare cu elemente sensibile generatoare, la care semnalul de ieșire este o
tensiune electrică dependentă de turaţie, obţinută pe baza legii inducţiei electromagnetice. Din
această categorie, cele mai utilizate sunt tahogeneratoarele de curent continuu sau de curent
alternativ și elemente sensibile cu reluctanţă variabilă. Tahogeneratoarele de curent
continuu sunt micromașini electrice (microgeneratoare) de c.c. care furnizează la borne o
tensiune continuă proporţională cu turaţia având niveluri și puteri suficient de mari.
Traductoare cu reluctanţă variabilă - Elementul sensibil la aceste traductoare este
compus dintr-un magnet permanent - prelungit cu un miez de fier (pe care este înfășurată o
bobină) aflat la mică distanţă de periferia unui disc din material feromagnetic Discul poate fi
danturat sau prevăzut cu fante echidistante. Acesta este montat pe axul a cărui turaţie se
măsoară.
55
Magnetul, miezul de fier și discul formează un circuit magnetic a cărui reluctanţă
variază în funcţie de poziţia dinţilor discului faţă de miezul magnetic. Când un dinte al
discului se află în prelungirea miezului, reluctanţa este minimă, iar când în prelungirea
miezului se află un spaţiu liber al discului, reluctanţa este maximă. Variaţia de reluctanţă duce
la variaţia de flux magnetic prin bobină, ceea ce va induce o tensiune Ue( t ) în bobină
conform legii inducţiei electromagnetice.
56
Constructiv, sursa SL, lentilele L1 și L2 cât și elementul fotoelectric (FF) sunt
încapsulate într-o sondă sau cap de citire. Creșterea sensibilităţii elementului sensibil
presupune utilizarea unui fototranzistor ca element fotoelectric (EF). Pentru eliminarea
erorilor de măsurare, cauzate de lumina naturală se utilizează optocuploare cu funcţionare în
domeniul infraroșu. Astfel, SL este înlocuită de un LED cu emisie în infraroșu, iar EF este un
fototranzistor pentru domeniul de infraroșu.
57
Frecvent utilizat ca element sensibil magnetic în construcţia traductoarelor de turaţie
este senzorul magnetic comutator, integrat, bazat pe efectul Hall.
Domeniul de turaţii în care poate fi utilizat senzorul magnetic comutator este larg: 1 …
7
10 rot/min.
Un avantaj important îl constituie structura integrată, miniaturizată a SMC.
Dezavantaje: Necesitatea atașării unui disc feromagnetic pe axul aflat în mișcare de
rotaţie. Senzorul magnetic comutator, ca oricare detector de turaţie cu funcţionare în
impulsuri, poate fi introdus într-o schemă de traductor analogic pentru turaţie.
58
Traductoarele potentiometrice se utilizeaza pentru masurarea deplasarilor liniare pentru
lungimi pâna la 50 cm sau pentru deplasari unghiulare.
De asemenea senzorii potentiometrici pot fi întâlniti în structura traductoarelor
complexe pentru masurarea nivelelor, presiunilor, fortelor etc.
59
Traductoarele capacitive se utilizeaza pentru masurarea deplasarilor liniare pentru
lungimi pâna la 20mm (egale cu lungimea electrozilor).
60
săgeata maximă, eventual multiplicată prin procedee mecanice. Ca materiale se folosesc:
oţelul inox, alpaca, bronzuri, alamă și, respectiv, cauciuc, ţesături cauciucate, piele etc.
Trebuie menţionat faptul că traductoarele mecanice elastice sunt relativ sensibile la
mărimile de influenţă ca: vibraţii și șocuri, temperatură, umiditate, cuplul de fixare sau de
strângere a traductorului; în timpul funcţionării lor pot apărea derive de zero, cât și variaţia
sensibilităţii sau fenomene de histerezis. Pentru compensarea variaţiilor cu temperatura se fac
compensări termice sau se folosesc circuite de răcire. Durata de viaţă a acestor traductoare
depinde de numărul de șocuri sau cicluri la care sunt supuse, dar și de suprasarcină.
Elementele sensibile elastice transformă presiunea într-o deformaţie sau o deplasare;
rezultă că traductoarele electrice asociate au rolul de a converti mărimile intermediare de
mai sus într-o informaţie electrică. Din punct de vedere constructiv se urmărește ca modul de
cuplare al traductorului electric la elementul sensibil elastic să se realizeze cât mai simplu,
eventual, fără contact mecanic.
61
- Folosirea traductoarelor capacitive are la bază faptul că o armătură poate fi chiar
membrana, care este fixată de un corp, prin intermediul unui inel izolator; asupra ei
acţionează presiunea p și în interior este vacuum.
62
Senzori de presiune
63
De remarcat faptul că prezenţa traductorului în fluid poate influenţa curgerea acestuia,
în special la viteze mici de curgere.
Curgerea este caracterizată prin viteza de curgere, însă de cele mai multe ori în tehnică
interesează debitul. Debitul poate fi volumic Qv dacă se definește ca fiind volumul ce trece
printr-o secţiune S a conductei în unitaea de timp:
Qv=V/t=uS [m3/s, m3/h, l/s]
sau debit masic Qm - reprezentând masa fluidului ce trece prin secţiunea conductei în
unitatea de timp:
Qm=m/t=ρuS=ρQv [kg/s, kg/h]
unde: ρ este densitatea fluidului.
Atât la măsurarea vitezei, căt și a debitului prezintă importanţă caracteristicile
lichidului: caracterul curgerii, viscozitatea, transparenţa, temperatura, conţinutul de impurităţi,
existenţa suspensiilor etc., caracteristici ce stabilesc metoda de măsurare.
Măsurarea debitului fluidelor se poate realiza ca urmare a modificării curgerii prin
intermediul unui corp fizic sau prin intermediul unor fenomene care sunt influenţate de
curgere.
64
3.8.2 Elemente sensibile inductive
65
Generarea tensiunii termoelectro- •
motoare, prin efect termoelectric.
Termoelectric • temperatură
Piezoelectric Polarizarea electrică a unui cristal • forţe;
sub acţiunea unei forţe sau presiuni. • presiuni.
Magnetostrictiv Generarea tensiunii electromotoare • forţe;
prin variaţia inducţiei remanente. • presiuni.
Generarea tensiunii electromotoare • concentraţia
între doi electrozi, în soluţii cu ionilor de
Electrochimic
concentraţii de ioni diferite. hidrogen (pH).
Generarea unui curent electric pe • deplasări liniare
Fotoelectric baza fenomenului fotoelectric şi unghiulare;
extern sub acţiunea unei radiaţii • dimensiuni piese;
luminoase. • viteză de rotaţie.
66
În stânga – traductorul inductiv de turație; 1 – magnet permanent, 2 – conector
electric, 3 – suport metalic, 4 – piesă polară, 5 – bobinaj electric, 6 – disc danturat;
În dreapta – ansamblul traductor de turație; 1 – senzor, 2 – disc danturat, 3 – marcajul
de strobare prin lipsa unui dinte.
Efectul Hall este de naturǎ galvanometricǎ şi constǎ în modificarea liniilor de câmp ale
densităţii curentului de comandǎ Iv, care duce la modificări ale intensităţii câmpului electric
dintr-o placǎ semiconductoare plasatǎ transversal într-un câmp magnetic B, produs de un
magnet permanent. Tensiunea Hall UH, este datǎ de relaţia:
UH=RHBiv/d
unde RH este constanta Hall, care este o caracteristicǎ de material.
Diferenţierea între modurile de funcţionare ale celor douǎ tipuri de senzori se poate
analiza în figura de mai jos, unde în a se prezintă vizualizarea semnalului generat de un
senzor inductiv, cu marcarea PMS, cu precizarea cǎ la turaţii joase amplitudinea semnalului,
aproximativ sinusoidal, poate scădea până la 0.3 Vef, ceea ce face necesarǎ o prelucrare
ulterioarǎ pentru a se obţine un semnal procesabil de către unitatea electronicǎ, pe când
senzorul Hall furnizează un semnal rectangular, cu fronturi clare b, care sunt mai puţin supuse
perturbaţiilor exterioare, apte de a fi procesate.
În ambele cazuri, frecvenţa trenului de impulsuri este proporţionalǎ cu turaţia arborelui
n şi cu numărul de dinţi ai discului z, şi este datǎ de relaţia:
f = nz/60 [Hz]
67
Semnalul generat de un senzor de turaţie a) inductiv; b) de tip Hall.
O metodă modernă de măsurare atât a turației, cât și marcarea punctului mort superior al
motorului este metoda optică, a cărei ilustrare a principiului ei de funcționare este dat în
figura următoare. Acesta este un traductor de tip incremental, el permițând determinarea atât a
turației, cât și a sensului de rotație.
68
a) Debitmetru volumetric de aer; 1 - reglaj amestec la mers în gol; 2 - clapetǎ de măsura; 3 -
opritor; 4 - clapetǎ de compensare; 5 - camerǎ de amortizare; 6 - senzor de temperaturǎ a
aerului; b) Debitmetru masic de aer; 1 - element de încălzire; 2 - distanţier;
3 - etaj electronic de ieşire; 4 - etaj formator; 5 - element sensibil.
Amplasarea debitmetrului volumetric în colectorul de admisie al unui motor cu
aprindere prin scânteie:
69
În stânga – debitmetrul cu fir cald; 1...3 – suportul electronic, 4...9 – elemente ale
corpului debitmetrului, 11, 12 – elemente sensibile de tip fir cald, 13 – element sensibil de tip
rezistență peliculară;
În dreapta – elementul sensibil 13, de tip pelicuar; a – secțiune transversală, b – secțiune
longitudinală; 1 – corp, 2...4 – suportul electronic, 5 – elementul sensibil (hot film).
Puntea de mǎsurǎ din figura de mai sus va livra o tensiune de ieşire, care va fi prelucratǎ
de cǎtre ECU și care este datǎ de o relaţie de forma:
U² = vo² +Kt v
70
3.9.3 Măsurarea conținutului de oxigen rămas nears din gazele de evacuare
Senzorii λ închid bucla generalǎ de reacţie negativǎ în sistemele moderne de
management a grupului motopropulsor prin mǎsurarea conţinutului de oxigen rǎmas nears în
urma combustiei, fiind parte integrantǎ a sistemului de management şi conducând într-un final
la reducerea emisiilor poluante.
71
În figura de mai jos se prezintă o machetă didactică în care se exemplifică un
aranjament cu trei sonde λ, care închid trei bucle de reacție negativă, asistate de măsurarea
temperaturii gazelor de evacuare.
O soluţie constructivǎ se prezintǎ în figura de mai jos (a), unde se ilustreazǎ modalitatea
de încǎlzire a senzorului, datoritǎ faptului cǎ acesta nu intrǎ în funcţiune decât la temperaturi
de peste 350 ºC, iar în aceeaşi figură (b) se aratǎ modul de procesare al semnalului util, în
jurul valorii λ = 1.
72
Variaţia rezistenţei intrinseci şi a tensiunii de ieşire în cazul unui NTC
73
Senzor de presiune absolutǎ;
În stânga – MAP, 1 - borne de ieşire; 2 - circuit de condiţionare a semnalulului; 3 -
membranǎ piezoelectricǎ de mǎsurǎ; 4 - canal de aducţiune; 5 - corp de prindere;
În dreapta – senzor combinat de presiune și de temperatura pneului
74
Un senzor inductiv de deplasare liniară este constituit de un ansamblu inductiv bazat pe
trei bobine amplasate cilindric, în interiorul căruia culisează un miez magnetic, a cărui
deplasare l este proporțională cu variația inductanței mutuale a celor trei bobine, după
relația:
l = KL B1− B 2
75
3.10 Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare au fost prezentate noţiuni de bază
despre semnale, senzori şi traductoare.
Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat
pentru a transmite o informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen
fizic. Semnalele se reprezintă în funcție de evoluția lor în timp, dar atunci
când se analizează prin diferite metode matematice, se preferă reprezentarea
lor în funcție de frecvență. Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se
folosesc diferite metode de prelucrare a acestora. Principalele motive pentru a
apela la procesarea semnalelor sunt: transmisia semnalelor la distanță, energia
necesară transmiterii trebuie să fie minimă, transmisia să se facă fără
distorsiuni, recombinarea semnalelor, pentru reconstruirea informației,
transferul de energie de la controler către actuator.
Electronica si tehnica de calcul oferă mari posibilităţi de valorificare a
informaţiilor primite sub forma electrica (precizie, sensibilitate, consum mic
de putere, viteza mare de răspuns, prelucrare operaţionala a mai multor
semnale, stocare etc). Mărimile de măsurat au o natură foarte diferită (suntă
mărimi termice, mecanice, radiaţii etc.). Rezultă necesitatea unificării
semnalelor purtătoare de informaţii şi alegerea mărimilor electrice pentru
acest scop. Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare
neelectrice într-o mărime de ieșire de natura electrica (tensiune, curent,
sarcina electrica, rezistenta) sunt traductoarele.
76