SEMNALE

Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat pentru a transmite o
informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen fizic.
Suntem înconjuraţi de semnale; întradevăr, conectarea noastră la lume se face prin
intermediul unei varietăţi de semnale, al căror sens este dat de corespondenţa lor cu
fenomenele fizice, de exemplu: vocea umană, sunetele naturii, lumina, căldura sau frigul etc.
Clasificarea semnalelor este bazată pe:
- reprezentarea lor în timp;
- limitele de variaţie a amplitudinii acestora.

Clasificarea semnalelor

O clasificarea temporală a semnalelor este următoarea:

Aleatoare
Semnale
Invariabile
Deterministe
Neperiodice
Variabile în timp
Sinusoidale
Periodice
Nesinosoidale

Referitor la clasificarea temporală, se menționează că un semnal determinist poate fi

previzionat în evoluția sa în timp și poate fi descris matematic printr-o relație sau un set de
relații, pe când un semnal aleator (întâmplător) nu poate fi nici prezis, nici descris într-o formă
clară, dar poate fi uneori, estimat; în general, semnalele aleatoare se prelucrează prin metode
statistice. Pentru că nu li se poate prezice evoluția temporală, se spune că semnalele aleatoare
sunt purtătoare de informație. De exemplu, un simplu salut între două cunoștiințe nu conține
nicio informație, pe când enunțarea unei noutăți este purtătoare de informație, prin aceasta
fiind un semnal aleator. În domeniul electric, faptul că la prizele dintr-o încăpere există o
tensiune alternativă, care are o valoare standardizată nu oferă informație, dar la pornirea
televizorului, care este alimentat din priza electrică, vom avea parte de informație, prin faptul
că nu putem prezice diferitele evoluții din lumea înconjurătoare.
Semnalele se reprezintă în funcție de evoluția lor în timp, dar atunci când se analizează prin
diferite metode matematice, se preferă reprezentarea lor în funcție de frecvență.

Perturbații

În general peste evoluția în timp a semnalului se suprapun zgomote, care pot perturba
informația purtată.
Se definește raportul semnal / zgomot SNR (Signal to Noise Ratio) ca:
SNR = Informația purtată de semnal / Informația purtată de zgomot

Pentru că domeniul de variație a semnalelor poate fi extrem de larg, se definește raportul

semnal / zgomot ca raportul amplitudinilor semnalului și a zgomotului:
A
SNR = 20 log10 semnal [dB]
Azgomot
În figura de mai jos se prezintă un semnal sinusoidal peste care se suprapune zgomot în
două cazuri cu SNR diferite.
 SNR = 26 dB SNR = 14 dB

SNR = -6 dB SNR = -10 dB

Suprapunerea zgomotului peste un semnal sinusoidal pentru diferite SNR.

Reprezentarea semnalelor

Atunci când se reprezintă un semnal, în general se utilizează timpul ca variabilă

independentă, totuși există multe cazuri în care semnalele sunt reprezentate depinzând de alte
variabile. De exemplu, în aplicații proprii autovehiculului, semnalul poate fi presiunea dintr-o
conductă de alimentare cu combustibil în funcție de lungimea conductei, evoluția periodică a
presiunii din camera de ardere în funcție de poziția arborelui cotit, forța de apăsare pe pedala
de frână în funcție de viteza autovehiculului etc.
O soluție comodă de reprezentarea a semnalelor este în funcție de frecvență și anume,
desfășurate pe domenii de frecvențe, cum se prezintă în tabelul de mai jos.

Domeniul de frecvențe Aplicații generale

< 20 Hz Infrasunete
20 Hz…20 kHz Domeniul audio
20 kHz…80 kHz Ultrasunete
120 kHz…< 1 GHz Unde radio, TV, telefonie
Infraroșu, Spectrul vizibil, Ultraviolet, Radiații α, β, γ etc.

Există patru tipuri de bază ale semnalelor, ale căror evoluții în timp sunt reprezentate în
tabelul următor:
Semnal continuu variabil în timp:
· Semnale analogice;
· Semnale generate de către
traductoare.

Semnal continuu variabil în timp, definit în

momente discrete de timp.

Semnal care ia valori discrete în timp:

· Semnalul este eşantionat la valori
discrete de timp, unde capătă valori
discrete.

Semnal cu valori discrete, în timp discret:

· Semnal digital.

O importantă clasă a semnalelor este cea a celor periodic variabile în timp x(t), care
din punct de vedere matematic respectă relația:

x(t) = x( t + nT), pentru n = 1, 2, 3, ... unde T este numită perioda semnalului x(t).

Cele mai des întâlnite forme de semnale periodice sunt:

 Semnale tehnice uzuale
a – sinusoidale, b – rectangulare, c – tren de impulsuri, d – triunghiular,
e – în dinte de ferăstrău, f – semnal aleatoriu peste care se suprapune zgomotul

Definirea unui semnal sinusoidal

Cel mai des întâlnit și utilizat semnal în diverse aplicații este cel sinusoidal, care este
descris prin relația:

x(t )  A sin(t   )

Se face observația că, semnalul sinusoidal este important în studiul altor forme de
semnale și, după cum se va vedea mai departe, el poate fi utilizat ca esențială componentă a
semnalelor periodice sau neperiodice.
Parametrii principali descriși de ecuația de mai sus sunt următorii:
A – amplitudinea, care este exprimată în unități de măsură SI (V, A, N, Cd etc);
ω – frecvența unghiulară [rad/s];
 – faza [rad];
 Parametrii principali ai undei sinusoidale.

De obicei, în studiul sistemelor, semnalele de orice natură sunt reprezentate în funcție

de frecvența lor f [Hz], care derivă din frecvența unghiulară ω, adică:

  2f [rad/s]

Perioda semnalului T este inversul frecvenței, adică:

1 2
T  [s]
f 
Faza  a semnalului reprezintă deplasarea semnalului dintr-o poziție, considerată ca
origine la momentul t = 0, după cum se poate observa în figura de mai jos. Dacă se reprezintă
simultan o undă sinusoidală și una cosinusoidală, atunci defazajul dintre ele va fi de  , sau
2
1800.

Defazajul  dintre două unde sinusoidale

Valoarea efectivă, care stabilește energia trasmisă de către semnalul sinusoidal este
definită după formula:

T
1

2
Vef  V (t )dt
T 0

Semnale tehnice

În știința inginerească se întâlnesc deseori evoluții ale semnalelor cu certă semnificație

fizică, astfel se vor prezenta două din cel mai des utilizate semnale, numite semnale tehnice.
 Impuls unitar δ(t), numit în literatura tehnică – impuls Dirac, descris prin relațiile:

0, t    2
1

  (t )   ,  2  t   2

0, t   2

Evoluția în timp a impulsului Dirac este arătată mai jos, iar din punct de vedere fizic,
acesta reprezintă o lovitură de scurtă durată de exemplu, atunci când una din roțile unui
autovehicul trece peste o groapă în asfaltul unei străzi.

Impulsul Dirac.

În condițiile teoretice în care   0 , impulsul ar deveni tot mai scurt, ceeace din
punct de vedere mecanic, presupune accelerații infinite și atunci se impune condiția fizică:


W     (t )dt  1
-
adică, energia impulsului este necesar să fie finită, în condiția în care:

 (t)  lim   (t )
 0

Semnalul treaptă unitar h(t), uneori denumit 1(t), sau treapta Heaviside, este descris
reprezentat grafic mai jos; acest tip de semnal reprezintă o intervenție brutală în funcționarea
unui sistem de exemplu, atunci când un autovehicul lovește cu o roată o bordură:
0, t  0
1

h(t )   , t  0
2
1, t  0

Impulsul treaptă (Heaviside).