TRADUCTOARE DE PRESIUNE

Întrucât presiunea se definește pe baza forţei, rezultă că cel puţin pentru anumite domenii
metodele de măsurare vor fi asemănătoare cu cele pentru măsurarea forţelor; în acest sens se
folosesc traductoare complexe ce conţin elemente sensibile elastice.
Pentru măsurarea presiunii în domeniile vaccum și suprapresiuni, ca elemente sensibile
elastice se folosesc membrane, tuburi și pistoane cu resort.
Membranele sunt plăci elastice de grosime mică, de formă circulară, încastrate pe margine;
sub acţiunea unei presiuni asupra uneia din suprafeţele membranei se produce o deformaţie
care poate fi măsurată prin metode electrice. Membranele pot fi plane, gofrate (suprafaţa cu
profil ondulat) sau sferice. Membranele plane pot fi metalice (cu rigiditate mare) sau
nemetalice (cu rigiditate mică), ultimele fiind de obicei foarte flexibile. La membranele rigide
se măsoară de regulă deformaţia, iar la membranele semirigide și flexibile se măsoară săgeata
maximă, eventual multiplicată prin procedee mecanice. Ca materiale se folosesc: oţelul inox,
alpaca, bronzuri, alamă și, respectiv, cauciuc, ţesături cauciucate, piele etc.
Trebuie menţionat faptul că traductoarele mecanice elastice sunt relativ sensibile la mărimile
de influenţă ca: vibraţii și șocuri, temperatură, umiditate, cuplul de fixare sau de strângere a
traductorului; în timpul funcţionării lor pot apărea derive de zero, cât și variaţia sensibilităţii
sau fenomene de histerezis. Pentru compensarea variaţiilor cu temperatura se fac compensări
termice sau se folosesc circuite de răcire. Durata de viaţă a acestor traductoare depinde de
numărul de șocuri sau cicluri la care sunt supuse, dar și de suprasarcină.
Elementele sensibile elastice transformă presiunea într-o deformaţie sau o deplasare; rezultă
că traductoarele electrice asociate au rolul de a converti mărimile intermediare de mai sus
într-o informaţie electrică. Din punct de vedere constructiv se urmărește ca modul de cuplare
al traductorului electric la elementul sensibil elastic să se realizeze cât mai simplu, eventual,
fără contact mecanic.
Traductoare complexe pentru măsurarea presiunilor
- Folosirea traductoarelor tensometrice se face prin lipirea acestora direct pe
membranele plane sau pe un subansamblu (tijă, lamă) care se deformează sub acţiunea
altui element sensibil elastic. În ceea ce privește folosirea membranelor plane, trebuie
precizat că, sub acţiunea presiunii, deformaţia produsă creează atât tensiuni mecanice
radiale, cât și tangenţiale.
- Folosirea traductoarelor inductive este avantajoasă atunci când trebuie măsurate
deplasări mari; de exemplu, în figura de mai jos este prezentată schema unui traductor
de presiune pentru măsurarea fără contact a unei presiuni diferenţiale cu traductor
inductiv diferenţial; de remarcat că, în acest caz, membrana traductorului poate fi și
gofrată, însă este de dorit ca zona din mijloc să fie plană. ţentru această construcţie pot
fi întîlnite două situaţii:
1) membrana este magnetică (eventual și corpul traductorului); în acest caz
traductorul este traductor inductiv diferenţial cu armătură mobilă;
2) membrana este nemagnetică, caz în care traductorul inductiv diferenţial
funcţionează pe baza modificării curenţilor Foucault ( vezi traductoare de
proximitate).
Adaptări similare pot fi imaginate și pentru celelalte tipuri de elemente sensibile
elastice.
- Folosirea traductoarelor capacitive are la bază faptul că o armătură poate fi chiar
membrana, care este fixată de un corp, prin intermediul unui inel izolator; asupra ei
acţionează presiunea p și în interior este vacuum.

- Folosirea traductoarelor electrooptice este mai redusă în comparaţie cu cele

prezentate anterior, deși ea poate fi avantajoasă, deoarece permite eliminarea
contactului cu elementul sensibil elastic. Schema unui asemenea traductor care poate
avea dimensiuni de ordinul milimetrilor, este prezentată mai jos.

Elementul sensibil elastic - membrana - reflectă lumina adusă printr-o fibră optică de
la o sursă de lumină; lumina reflectată este preluată de către o altă fibră optică și adusă
la fotodetectorul FD. La apariţia unei presiuni p, membrana se deformează și produce
dispersare a fasciculului de lumină, ceea ce va conduce la scăderea fluxului de lumină
ce ajunge la fotodetector. Această metoda sus prezintă avantajul că partea electrică
poate fi situată la o distanţă apreciabilă de traductor, fapt ce permite reducerea
nivelului de perturbaţii.
Traductoare piezoelectrice de presiune
Deoarece chiar termenul de piezoelectricitate are la bază noţiunea de presiune, este normal ca
acest efect să stea la baza construirii unor traductoare pentru măsurarea presiunii. Se pot folosi
două procedee de măsurare:
- folosirea efectului piezoelectric direct;
- dependenta frecventei proprii de rezonanţă de presiunea aplicată traductorului.

Senzori de presiune
MĂSURAREA DEBITULUI
Măsurarea debitului este o problemă legată de curgerea unui fluid; dacă curgerea este
constantă în funcţie de timp, ea se numește curgere laminară, iar dacă este variabilă în timp
este curgere turbulentă. ţentru reducerea numărului de parametri ce caracterizează curgerea au
fost introduse o serie de mărimi specifice adimensionale; astfel, pentru a caracteriza o curgere
incompresibilă,izotermă - ceea ce presupune ca densitatea și temperatura să fie constante -
este necesară cunoașterea numărului lui Reynolds (Re) ce se calculează prin relaţia:
Re=uD/v
unde u reprezintă viteza caracteristică a fluidului printr-o conductă de diametru D, iar v -
viscozitatea cinematică a fluidului definită ca raportul dintre viscozitatea dinamică și
densitatea fluidului.
Două curgeri pot fi considerate identice dacă au același număr Reynolds; se consideră că o
curgere este laminară pentru Re<2200 și turbulentă în caz contrar. Pentru curgeri mai
complicate trebuie luaţi în cnsiderare și alţi parametri ca numărul lui Mach - (Ma) - egal cu
raportul dintre viteza de curgere și viteza de propagare a sunetelor prin mediul respectiv etc.
De remarcat faptul că prezenţa traductorului în fluid poate influenţa curgerea acestuia, în
special la viteze mici de curgere.
Curgerea este caracterizată prin viteza de curgere, însă de cele mai multe ori în tehnică
interesează debitul. Debitul poate fi volumic Qv dacă se definește ca fiind volumul ce trece
printr-o secţiune S a conductei în unitaea de timp:
Qv=V/t=uS [m3/s, m3/h, l/s]
sau debit masic Qm - reprezentând masa fluidului ce trece prin secţiunea conductei în unitatea
de timp:
Qm=m/t=ρuS=ρQv [kg/s, kg/h]
unde: ρ este densitatea fluidului.
Atât la măsurarea vitezei, căt și a debitului prezintă importanţă caracteristicile lichidului:
caracterul curgerii, viscozitatea, transparenţa, temperatura, conţinutul de impurităţi, existenţa
suspensiilor etc., caracteristici ce stabilesc metoda de măsurare.
Măsurarea debitului fluidelor se poate realiza ca urmare a modificării curgerii prin
intermediul unui corp fizic sau prin intermediul unor fenomene care sunt influenţate de
curgere.