PRELUCRAREA SEMNALELOR

Modularea semnalelor
Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se folosesc diferite metode de
prelucrare a acestora. Principalele motive pentru a apela la procesarea semnalelor sunt
următoarele:
 transmisia semnalelor la distanță;
 energia necesară transmiterii trebuie să fie minimă;
 transmisia să se facă fără distorsiuni;
 recombinarea semnalelor, pentru reconstruirea informației;
 transferul de energie de la controler către actuator.
Din punct de vedere istoric, prima aplicație a transmisiei semnalelor la distanță a fost
utilizarea codului MORSE, care a reprezentat o aplicație a principiilor de codare digitală.

Transmisia semnalelor la distanță se bazează pe următoarele moduri de procesare a

semnalelor:

Modulația în amplitudine

Acest tip de prelucrare este valabil în domeniul de frecvențe radio relativ scăzute,
astfel modulația în amplitudine este utilizată în gama de până la 600 kHz, care corespunde
undelor radio și care este denumită AM (Amplitude Modulation). În aplicațiile tipice
autovehiculelor, acest mod de procesare se întâlnește în lanțurile de măsură definite cu undă
purtătoare, des utilizate, mai ales în aplicații tensometrice. Reprezentarea grafică a unui
semnal modulat în amplitudine este ca în figura:

Modulația în amplitudine (AM) și cea în frecvență (FM)

Modulația în frecvență

Modul de procesare prin modulația în frecvență este foarte uzual, permițând transmisia
mai multor canale de informație decât cel prin modulare în amplitudine, într-o gamă de
transmisie echivalentă; denumirea comercială este FM (Frequency Modulation). În procesarea
semnalelor de la bordul autovehiculelor, FM este utilizată la transmisia informațiilor fără
contacte, cum ar fi informațiile legate de roata în mișcare (presiunea și temperatura pneului),
(figura de mai sus). Atât în cazul AM cât și în cel FM, frecvența purtătoare este una
sinusoidală.

Prelucrarea impulsurilor rectangulare

Un tren de impulsuri rectangular este reprezentat ca mai jos și este caracterizat prin
amplitudine, perioadă și factor de umplere.

Tren de impulsuri rectangulare, desfășurat pe trei perioade

Definiții
 Amplitudinea maximă ymax, pentru 0 < t < D.T ;
 Amplitudinea minimă ymin, pentru D.T < t < T ;
 Factorul de umplere D, exprimat în procente ;
 Valoarea medie y t  , definită de relația
1 T
y t    f (t )dt
T 0

Modularea impulsurilor în amplitudine

În loc de sinusoidă ca undă purtătoare se utilizează un tren de impulsuri, cum se

ilustrează în figura următoare.

Modularea în amplitudine cu impulsuri rectangulare

 Modularea impulsurilor în lățime (PWM)

Acest mod de modulare are acronimul consacrat PWM (Pulse Width Modulation), iar
procedeul se aplică pe autovehicul, în principal pentru atingerea următoarelor scopuri:
 reglarea puterii electrice transmise diferiților consumatori, prin modificarea factorului
de umplere D;
 obținerea tensiunilor alternative mono sau trifazice, prin utilizarea invertoarelor, mai
ales în cazul autovehiculelor hibride.

Obținerea PWM este relativ simplă, din punct de vedere electronic, prin compararea unei
unde în dinte de ferăstrău cu o referință, comparare care se poate face prin panta
descrescătoare (defazaj înainte), crescătoare (defazaj în urmă) sau centrat, procedee ilustrate
în figura următoare.

Cele trei metode de a modifica lățimea impulsurilor PWM

 Modularea impulsurilor în fază

Acest tip de modulare are aplicații în telecomunicații și în radiolocație, sisteme radar

de depistare a vitezei unui autovehicul sau în sistemele inteligente de transport, de atenționare
la apropierea periculoasă de un alt autovehicul; vitezele, respectiv distanțele detectate sunt
funcții de defazajul dintre unda transmisă și cea reflectată.

Codarea impulsurilor

Procedeul este indispensabil funcționării unei largi game de produse industriale sau
media, astfel el este utilizat în transmisiuni, televiziunea digitală, calculatoare, telefonia
mobilă etc.

Conversia semnalelor
Majoritatea semnalelor din lumea fizică sunt continuu variabile în timp, cum ar fi
sunetele, lumina etc., care au o evoluție proprie în timp, iar prelucrarea lor prin conversia
ADC nu face decât să implice mijloacele moderne de calcul, pentru viitoare aplicații, impuse
de cerințele moderne.
Conversia semnalelor comportă două aspecte:
 Conversia anolg – digitală ADC (Analog to Digital Conversion);
 Conversia digital – analogică DAC (Digital to Analog Conversion).
Ambele tipuri de conversie pot face parte din același bloc de prelucrare a semnalelor.

Conversia analog – digitală implică trei operațiuni importante:

 eșantionarea, proces prin care semnalul este achiziționat în puncte discrete în timp –
proces neliniar, când o parte a informației se pierde ireversibil;
 cuantizarea, proces prin care fiecărei valori discrete achiziționate i se alocă o valoare
numerică – proces deasemenea neliniar, prin care se pierde o cantitate de informație;
codarea, unde fiecare valoare numerică este convertită într-un număr binar.

În continuare se ilustrează procesele caracteristice unei conversii ADC și se

exemplifică eroarea inerentă unor astfel de operațiuni, eroare exprimată prin ½ bit, din cel mai
puțin semnificativ bit (LSB – Least Significant Bit).
 Exemplificarea proceselor de conversie ADC; a – semnalul analog original,
b – semnalul eșantionat, c – digitizarea, d – eroarea de cuantizare.

Teorema eșantionării (Nyquist – Shannon)

În procesul de conversie ADC, prima fază de procesare este eșantionarea, care

transformă un semnal analogic într-unul discret în timp. Această transformare se bazează pe
existența unor impulsuri cu o anumită perioadă τs, în fiecare din momentele respective,
realizându-se digitizarea semnalului original.
Pentru exemplificare, se presupune că acest semnal este unul sinusoidal, procesul de
eșantionare fiind ilustrat în figura de mai jos.
Problemele importante care se cer a fi soluționate sunt următoarele:
 cât trebuie să fie perioada de eșantionare τs, astfel încât semnalul discretizat să
rețină cantitatea de informație care a fost supusă procesării;
 care trebuie să fie lățimea impulsurilor de eșantionare pentru o eroare minimă.
Practic impulsurile de eșantionare sunt produse de un circuit de ceas (Clk – Clock),
definit de o anumită frecvență, cum ar fi frecvența de lucru a calculatorului, care va trebui să
aibă o valoare optimă pentru o reconstituire corectă a semnalului original.
Teorema Nyquist – Shannon enunță restrângerile necesare procesului de digitizare,
pentru o reconstituire corectă a semnalului, anume:
1. Semnalul original trebuie să fie de bandă limitată în frecvențe;
2. Frecvența de eșantionare fs = 1 / τs trebuie să fie cel puțin dublul frecvenței
maxime fH conținută în spectrul Fourier al semnalului original, adică fs = 2fH.
Se face observația că fH se numește frecvența Nyquist, iar 2fH – frecvența de
eșantionare Nyquist.
În figură (c), valorile semnalului discretizat sunt cele supuse conversiei ADC.
 Procesul de eșantionare; a – semnalul original, b – impulsurile de eșantionare, c –
semnalul discretizat.
În continuare se ilustrează două semnale de frecvențe diferite supuse unui proces de
digitizare cu aceeași frecvență de eșantionare fs.

Semnale de frecvențe diferite eșantionate cu aceeași frecvență de eșantionare

Se observă că în cazul b, semnalul s-ar putea reconstitui, cu o anumită eroare, dar în

cazul a, cel al semnalului cu frecvență mai mare, semnalul este complet compromis.
 Transformate Fourier

Transformata Fourier (FT) face, din punct de vedere matematic, conversia unui
semnal din domeniul timp x(t) în domeniul frecvență X(f), după relația:

X ( f )   x(t )e  j 2ft dt


În mod reciproc, se poate converti un semnal din domeniul frecvență în domeniul

timp, cu relația:

x(t )   X ( f )e j 2ft df


Dacă se preferă utilizarea frecvenței unghiulare ω [rad/s], atunci în relațiile de mai sus
se face substituția dω = 2πdf și rezultă:


X ( )   x(t )e  jt dt


1 
x(t ) 
2  
X ( )e jt d

Transformata Fourier este cea mai utilizată funcție matematică în procesarea

semnalelor și în analiza datelor experimentale. Dacă în domeniul timp reprezentarea
semnalelor este intuitivă, în domeniul frecvență reprezentarea grafică este mai puțin intuitivă.