CURS 10

SEMNALE MODULATE

6.1. ELEMENTE GENERALE

6.1.1.Necesitatea modulaţiei

Mesajul în comunicaţii poate lua diferite forme: secvenţe de litere, de cifre, de impulsuri,
frecvenţe audio şi video etc. Unele semnale pot fi transmise fără să sufere modificări pe liniile de
comunicaţii. De exemplu, semnalul video de la ieşirea unei camere video de supraveghere a unei
incinte. Acest semnal este transmis până la monitor fără să sufere o prelucrare particulară.
Pe de altă parte, multe sisteme de comunicaţii necesită modificarea frecvenţei, prin trecerea la
frecvenţe mult mai înalte decât cea a semnalului iniţial. Este cazul transmisiei prin propagare
radioelectrică (radio, transmisii prin satelit) sau al sistemelor ce utilizează un suport fizic: telefonia,
televiziunea prin cablu sau fibră optică etc.
Să luăm ca exemplu difuzarea emisiunilor radio pentru publicul larg. Serviciul trebuie să acopere
o anumită suprafaţă geografică pentru a fi util multor ascultători. Echipamentele terminale
(receptoarele) trebuie să aibă un cost scăzut,o utilizare simplă, dar cu parametrii calitativi superiori.
Rolul modulaţiei este de a oferi semnalului de transmis anumite modificări, prin deplasarea
spectrului său de frecvenţă către frecvenţele înalte. Principalele avantaje ale utilizării modulaţiei
constau în:
- transmisia semnalului într-un domeniu de frecvenţă care îi este favorabil, funcţie de canalul
de transmisie folosit (dimensiunile antenelor, lărgimea de bandă disponibilă etc.). Este cazul,
de exemplu, al frecvenţelor din zona audio, care, în lipsa modulaţiei, se atenuează mult chiar
pe distanţe scurte;
- o mai bună protecţie a informaţiei contra zgomotelor, interferenţelor sau bruiajului. Este
cazul multor surse de semnal ce emit în zona frecvenţelor audio;
- se permite multiplexarea în frecvenţă, transmiţându-se simultan mai multe mesaje în benzi de
frecvenţă adiacente. Se asigură o mai bună utilizare a benzii de frecvenţă autorizată.
Modulaţia îşi găseşte o largă aplicare în domeniul telecomunicaţiilor (radiofonie, televiziune,
telefonie). Este, de asemenea, utilizată în sistemele de detecţie (radar) sau în instrumentaţia
electronică.
161
 Modulaţia serveşte la transmiterea unui semnal sursă (semnal modulator) cu ajutorul unui alt
semnal de frecvenţă mai mare (semnal purtător)-Fig.6.1.

Fig.6.1. Principiul modulaţiei.

6.1.2. Tipuri de modulaţii

Se întâlnesc diferite tipuri de modulaţii:

- modulaţie continuă: unda modulată este emisă fără nici o întrerupere;
- modulaţie în impulsuri;
- modulaţie analogică: unul din parametrii semnalului purtător variază proporţional cu
semnalul modulator.
Dintre criteriile de comparaţie între diferitele tipuri de modulaţie se pot aminti:
- banda de frecvenţă ocupată de semnalul modulat. Această bandă trebuie să fie cât mai redusă
posibil, pentru a cuprinde un număr sporit de emiţătoare în banda de frecvenţă dată;
- randamentul energetic: transmiterea cu o putere redusă şi cu o antenă de dimensiuni minime
a mesajelor pe distanţe lungi;
- complexitatea circuitelor la nivelul recepţiei, în scopul reducerii costului la milioanele de
receptoare. Din contră, se poate tolera o mai mare complexitate la emiţător;
- insensibilitatea la perturbaţii exterioare, ceea ce revine la căutarea unui raport mai bun
semnal/zgomot.

6.1.3. Elemente specifice modulaţiei analogice

Fie un semnal sinusoidal ce constituie semnalul purtător:

u(t)=U0cos(ω0t+φ0) (6.1)
unde: U0 este amplitudinea semnalului purtător, ω0 = 2πf0 este pulsaţia purtătoarei de frecvenţă f0 iar φ0
este faza iniţială a purtătoarei. Aceste trei mărimi nu depind de timp.
Să considerăm că semnalul modulator g(t), purtător de informaţie, este tot sinusoidal.
Semnalul modulat de la ieşire are forma:
x(t) = a(t)cosψ(t) (6.2)

162
unde:
- a(t) este amplitudinea instantanee a semnalului modulat;
- ψ(t) = ω0t+φ(t)+φ0 este faza instantanee.
Pentru pulsaţia instantanee există dependenţa:
dψ (t ) dϕ ( t )
ωi(t) = = ω0 + (6.3)
dt dt
Aceste expresii indică posibilitatea apariţiei a două mari clase de modulaţii:
- modulaţia de amplitudine. Forma semnalului modulat este (cu φ0=0):
u MA ( t ) = U 0 [1 + k MA g ( t ) ] cos ω 0 t (6.4)
deci amplitudinea este o funcţie liniară de semnalul modulator g(t) de joasă frecvenţă.
- modulaţie unghiulară, pentru care ψ(t) este funcţie de semnalul modulator. Acest caz
cuprinde modulaţia de fază (modulaţia de frecvenţă este un caz particular al modulaţiei de
fază).
Modulaţia de fază conduce la un semnal modulat de forma:
u MP ( t ) = U 0 cos [ω 0 t + k MP g ( t ) ] (6.5)
Se observă că faza instantanee a purtătoarei devine o funcţie liniară de semnalul modulator g(t):
ψ(t) = ω0t+kMP g(t) (6.6)
Modulaţia de frecvenţă conduce la modificarea frecvenţei instantanee a semnalului purtător,
aceasta fiind o funcţie liniară de semnalul modulator g(t):
[
u MF ( t ) = U 0 cos ω0 t + k MF ∫ g (τ ) dτ ] (6.7)
dϕ
În acest caz : ω= ; ω = ω0 + k MF g ( t )
dt

6.2. MODULAŢIA DE AMPLITUDINE

6.2.1. Definire

Principiul modulaţiei de amplitudine MA (Amplitude Modulation AM) constă în multiplicarea

unui semnal sinusoidal de frecvenţă ridicată (purtător) cu un semnal compus din însumarea unui
semnal continuu şi a unuia de joasă frecvenţă (modulator, care reprezintă informaţia utilă) – Fig.6.2.

Fig.6.2. Principiul modulaţiei de amplitudine.

Semnalul modulat de la ieşirea circuitului multiplicator din Fig.6.2 are expresia:

163
 u MA ( t ) = U 0 [1 + k MA g ( t ) ] cos ω 0 t (6.8)
În cazul în care semnalul modulator este armonic:
g ( t ) = U m cos ωt
u MA ( t ) = U 0 [1 + k MA U m cos ωt ] cos ω0 t = (6.9)
= U 0 [1 + m cos ωt ] cos ω0 t

unde m este gradul de modulaţie.

Termenul care precede cosω0t corespunde amplitudinii semnalului modulat.
Pentru reprezentare grafică a semnal MA determinăm:
- anvelopa superioară: u + ( t ) = u MA ( t ) cos ω t =1 = U 0 [1 + m cos ωt ] (6.10)
0

- anvelopa inferioară: u − ( t ) = u MA ( t ) cos ω t =−1 = −U 0 [1 + m cos ωt ] (6.11)

0

Semnalul uMA(t) variază între cele 2 anvelope. În Fig.6.3 este prezentat semnalul MA pentru două
grade diferite de modulaţie. Gradul de modulaţie, ce depinde de amplitudinea semnalului modulator,
poate depăşi 100% pentru amplitudini mari ale semnalului util. Se vorbeşte în această situaţie despre
supramodulare, care este cauza pierderii unei părţi din informaţia utilă la recepţie. Gradul de modulaţie
determină valorile maxime ale amplitudinii semnalului modulat AM. Expresia pentru gradul de
modulaţie este:
AM − A0 U 0 (1 + m ) − U 0 A − Am
m= = =m= M (6.12)
A0 U0 2 A0

164
 Fig.6.3. Semnal MA.

În cazul m>1, la momentele de timp la care anvelopa superioară taie axa timpului, are loc un salt
de fază de 180 grade pe frecvenţa purtătoare.

6.2.2. Reprezentare spectrală

Să dezvoltăm semnalul:
u MA ( t ) = U 0 (1 + m cos ωt ) cos ω0 t (6.13)
utilizând relaţii trigonometrice simple. Se obţine expresia:
mU 0 mU 0
U MA ( t ) = U 0 cos ω 0 t + cos ( ω 0 + ω ) t + cos ( ω 0 − ω ) t
2 2
(6.14)
Semnalul modulat în amplitudine este compus din trei unde:
- unda purtătoare, de pulsaţie ω 0;

165
 - două unde de pulsaţie ω 0+ω şi ω 0-ω , numite componente
laterale (superioară şi inferioară).
Reprezentarea spectrală a semnalului MA conduce la trei linii la pulsaţiile ω 0-ω , ω 0 şi ω 0+ω
- Fig.6.4.

Fig.6.4. Reprezentare spectrală semnal MA.

Se observă că lărgimea de bandă a semnalului MA este:

B = 2ω (6.15)
Dacă modulaţia se face cu o sumă de oscilaţii armonice:
mg ( t ) = ∑m k cos ωk t (6.16)
k

semnalul MA are forma:

[ ]
u MA ( t ) = U 0 1 + ∑m k cos ωk t cos ω0 t =
= U 0 cos ω0 t + U 0 ∑mk cos ωk t cos ω0 t =
1 1
= U 0 cos ω0 t + ∑ mk U 0 cos ( ω0 + ωk )t + ∑ mk U 0 cos (ω0 − ωk )t
k 2 k 2

(6.17)
În domeniul frecvenţelor pozitive (ω >0) spectrul este constituit din purtătoare, o bandă laterală
superioară USB (Upper Side Band) ω ∈(ω 0, ω 0+ω M) şi una laterală inferioară LSB (Lower Side
Band) ω ∈(ω 0-ω M,ω 0) – Fig.6.5.

Fig.6.5. Cazul unei benzi de frecvenţe modulatoare.

În acest caz banda de frecvenţă este:

B = 2ω M (6.18)

166
 Modulaţia MA (în cazul radiodifuziunii) necesită teoretic o bandă totală utilă pentru emiţător de
40 kHz, ceea ce înseamnă că banda se întinde de la (f0-20 kHz) la (f0+20 kHz). Până de curând,
difuzoarele folosite la recepţie aveau o bandă de trecere limitată la 4,5 kHz. În plus, frecvenţele
ridicate (spre 20 kHz) nu afectează decât foarte puţin calitatea sunetului. Din aceste considerente,
staţiile de emisie în MA au limitat la 4,5 kHz frecvenţa cea mai ridicată, ceea ce conduce pentru
fiecare emiţător la o bandă utilă totală de 9 kHz în locul celei teoretice de 40 kHz.

6.2.3. Consideraţii asupra puterii

Puterea medie a unei unde modulate în amplitudine poate fi exprimată în funcţie de puterea
medie a purtătoarei şi de puterea medie a fiecărei benzi laterale.
Se demonstrează că puterea medie a semnalului MA este proporţională cu pătratul valorii
efective a tensiunii:
2 2
 mU 0 ef   mU 0 ef   m2 
U ef2 = U 02 ef +   +  = U 02 ef 1 + 
 (6.19)
 2   2   2 
Se constată că:
PUSB=PLSB=Ppurtătoare m2/4 (6.20)
Indicele de modulaţie putând să fie 1, se remarcă faptul că puterea vehiculată în fiecare din cele
două benzi laterale nu poate depăşi ¼ din puterea purtătoarei. Cel puţin 2/3 din puterea totală emisă
este transportată de purtătoare, semnal ce nu conţine nici o informaţie. Această putere nu foloseşte
pentru nimic şi este pierdută. De aceea, se poate spune că această modulaţie MA cu purtătoare
conservată conduce la o pierdere semnificativă de energie.

6.2.4. Dezavantaje şi avantaje pentru semnalele MA

Principalul dezavantaj al modulaţiei de amplitudine cu purtătoare conservată constă, pe de o

parte, în faptul că cea mai mare parte a puterii utilizate serveşte pentru vehicularea purtătoarei ce nu
conţine informaţii şi pe de altă parte, în faptul că banda necesară pentru emiţător se întinde pe cele
două benzi laterale, deci pe o bandă totală mare.
Avantajul modulaţiei MA constă în simplicitatea circuitelor de detecţie (circuite de demodulare).
Numărul componentelor este limitat şi costul este scăzut. Acest avantaj explică unul din motivele
alegerii modulaţiei MA la începutul dezvoltării transmisiilor fără fir.

6.2.5. Modulaţie MA fără purtătoare, cu două benzi laterale

S-a arătat că cel puţin două treimi din puterea emisă este pierdută inutil de către purtătoare. De
aici, ideea de a suprima purtătoarea, ceea ce ar permite un câştig important de putere la nivelul
emiţătorului.
167
 Un semnal modulat fără purtătoare (DSB-SC, Double Side Band - Suppressed Carrier) se scrie
sub forma:
x(t) = Xcosωt cosω0t (6.21)
iar spectrul său se reduce la două componente sau benzi laterale,
de o parte şi de alta a frecvenţei f0 - Fig.6.6.

Fig.6.6. Reprezentarea spectrală a semnalului modulat DSB-SC.

Acest tip de modulaţie păstrează inconvenientul unei lărgimi mari a benzii. În plus, acest tip de
modulaţie nu este uşor de detectat la nivelul receptorului, demodularea impunând cunoaşterea sau
reconstrucţia exactă a fazei purtătoarei. Circuitele la nivel de recepţie sunt mult mai complexe şi
scumpe.
Modulaţia MA fără purtătoare şi cu două benzi laterale nu este utilizată ca atare în domeniul
transmisiei analogice. Ea serveşte mai mult ca tehnică de multiplexare. Este cazul, de exemplu, al
modulaţiei în frecvenţă stereofonică, care face apel la DSB-SC pentru obţinerea efectului stereofonic.
Se întâlneşte DSB-SC şi în sistemele de televiziune PAL.

6.2.6. Modulaţie cu bandă laterală unică

Modulaţia de amplitudine DSB-SC permite un câştig la nivelul puterii necesare la emisie, dar
spectrul de frecvenţe rămâne ca la modulaţia MA cu purtătoare conservată.
Pe de altă parte, spectrul semnalului util este conţinut în întregime în una din benzile laterale.
Eliminând una din aceste benzi laterale la emisie se face economie suplimentară de energie.
Având o singură bandă în spectrul de frecvenţe se reduce de două ori lărgimea benzii ocupate,
ceea ce conduce la dublarea numărului de emiţătoare în cadrul aceleiaşi benzi afectate pentru emisie
(gama de unde scurte, de exemplu).
Semnalul modulat cu bandă laterală unică se scrie sub forma:
x(t)= KSS0cos[(ω0- ω)t] (6.22)
unde KSS0 este o tensiune proporţională cu produsul amplitudinilor respective ale semnalelor de joasă
şi de înaltă frecvenţă.
Acest tip de modulaţie este cunoscut în literatura franceză sub numele de BLU (Bande Laterale
Unique) iar în literatura engleză ca SSB-SC (Single Side Band-Suppressed Carrier). După cum se
168
elimină una din benzile laterale se întâlnesc emiteri în USB (Uper Side Band) sau LSB (Lower Side
Band).
Elaborarea semnalului modulat în amplitudine cu bandă laterală unică este dificilă în cazul unei
lărgimi mari a benzii laterale, altfel spus, când raportul dintre frecvenţa cea mai ridicată a semnalului
modulator şi frecvenţa cea mai joasă a semnalului modulat este mare. În acest caz, apar distorsiuni de
fază sau de amplitudine. Amplificarea şi defazajul nu pot rămâne constante pe un interval larg de
frecvenţe.
Din această cauză, modularea de amplitudine cu bandă laterală unică se utilizează în cazul
transmiterii de mesaje într-un domeniu spectral îngust, de ordinul unei decade. Este cazul, de exemplu,
al telefoniei, la care banda de frecvenţă se întinde de la 300 Hz la 3 kHz.
Pentru semnalele de videofrecvenţă, banda se întinde de la 30 Hz la 5 MHz, raportul indicând
imposibilitatea folosirii modulaţiei MA cu bandă laterală unică. Se utilizează o modulaţie cu bandă
laterală atenuată sau fără purtătoare VSB-TC (Vestigeal Side Band - Transmitted Carrier). Una din
benzile laterale este transmisă integral, pe când cealaltă nu conservă decât o parte α.
Lărgimea benzii totale transmise este:
Btotal =(1+α)B 0<α<1 (6.23)

6.3. MODULAŢII UNGHIULARE

6.3.1. Aspecte teoretice

Fie un semnal sinusoidal:

∧
u ( t ) = U cos φ ( t ) (6.24)

unde φ (t) este faza. Se defineşte pulsaţia instantanee:

dφ
ω= (6.25)
def dt
şi frecvenţa instantanee:
1 dϕ
f = (6.26)
def 2π dt
Dacă se consideră că u(t) este un semnal sinusoidal de frecvenţă fixă f = f0= ct., atunci:
ω 0 = 2πf 0 → φ ( t ) = ω 0 t + ϕ 0 (6.27)
∧
deci : u ( t ) = U cos ( ω 0 t + ϕ 0 ) (6.28)

Se regăseşte definiţia clasică a semnalului sinusoidal.

Un semnal u(t) este modulat unghiular de s(t) dacă faza sa instantanee este funcţie liniară de s(t).
Să considerăm că şi s(t) este de formă sinusoidală. După cum am arătat, frecvenţa instantanee a

169
semnalului este derivata fazei sale. A modula frecvenţa sau faza este aceeaşi operaţie cu o integrare
sau derivare a semnalului modulator - Fig.6.7.

Fig.6.7. Echivalenţa între modulaţia de frecvenţă şi cea de fază.

6.3.2. Modulaţia de frecvenţă

6.3.2.1. Expresii teoretice

Vom studia modulaţia de frecvenţă MF (FM- Frecquency Modulation) care este astăzi universal
folosită pentru calităţile sale, în special în radiodifuziune.
Fie s(t) = S cos(ωt) semnalul modulator şi u(t)=U0cos (ω0t) semnalul purtător nemodulat.
Semnalul modulat în frecvenţă are forma:
 t

u MF (t ) = U 0 cos ω0 t + k MF ∫ s (θ )dθ  (6.29)
 0 
Pulsaţia instantanee a semnalului modulat în frecvenţă este:
dΦ
Ω( t ) = = ω0 + ∆ω ⋅ f ( t ) (6.30)
dt
are partea variabilă: ∆ω ⋅ f ( t )
Semnalul se poate scrie şi sub forma:
u MF ( t ) = U 0 cos[ω0τ ( t ) ] (6.31)
θ
∆ω
cu : τ (t ) = t + ∫ f (θ )dθ (6.32)
ω0 0

Rezultă că τ dă o scară modificată a timpului şi faţă de această scară deformată semnalul MF

este o sinusoidă cu pulsaţia ω0 .
Tratarea semnalelor MF, în cazul semnalelor modulator oarecare este, în general, dificilă. Se
prezintă cazul semnalului modulator armonic.
Dacă semnal modulator s(t) este de forma: s(t ) = Am cos ωm t
rezultă:
[
u MF (t ) = U 0 cos ω0 t + k MF Am ∫ cos (ωm t ) dt ]
 k A 
u MF (t ) = U 0 cos ω0 t + MF m sin ( ωm t )  ((6.33)
 ωm 
Se pot face notaţiile:
170
- deviaţia maximă de frecvenţă: ∆ω = k FM Am (6.34)
k FM Am
- indicele de modulaţie în frecvenţă : β= (6.35)
ωm
În aceste condiţii, expresia semnalului MF cu modulatoare armonică este:
u MF ( t ) = U 0 cos[ω 0 t + β sin( ω m t ) ] (6.36)

Indicele de modulaţie în cazul modulaţiei de frecvenţă β poate lua orice valoare, chiar net mai
mare decât 1 – Fig.6.8.

Fig.6.8. Semnale modulate MF.

Spectrul semnalului modulat MF se calculează folosind descompunerea în serie Fourier

complexă a echivalentului de joasă frecvenţă a semnalului MF:
u MF (t ) = U 0 ∑ J k ( β ) cos (ω0 + kωm )t (6.37)
Dezvoltarea în serie Fourier a expresiei semnalului modulat în frecvenţă conduce la utilizarea
funcţiei Bessel de ordinul unu de indice n întreg.

6.3.2.2. Funcţii Bessel

Funcţiile Bessel sunt definite ca funcţii de variabilă complexă z:
2 p +n

∞
( −1) p  z 
z (6.38)
J n ( z) = ∑
p =1 p!( n + p )!

ce sunt soluţii ale ecuaţiei diferenţiale:

1  n 2 
y"+ 
y '+
1 −
 2

y
 =
0
z  z 

(6.39)
cu:

171
 J 0 ( 0) = 1
J n ( 0) = 0 ∀n ≠ 0
Jn ( z ) = ( −1) n
J n ( z)
+∞ (6.40)
∑J n2 ( x ) = 1 ∀ x ∈R
−∞
2( k −1)
Jk ( z) = J k −1 ( z ) − J k −2 ( z ) k ≥2
z
Reprezentarea lor grafică este indicată în Fig.6.9.

Fig.6.9. Funcţii Bessel.

Dezvoltarea în serie Fourier a funcţiei :

+∞
e jz sin θ = ∑ J ( z )e
n =−∞
n
jnθ

cos ( m sin θ ) + j sin ( m sin θ ) = e jm sin θ = ∑ J k ( m ) e jkθ (6.41)

cos ( m sin θ ) + j sin ( m sin θ ) = ∑ J k ( m ) cos kθ + j ∑ J k ( m ) sin kθ

conduce la:
cos ( m sin θ ) = ∑J k ( m ) cos kθ
(6.42)
sin ( m sin θ ) = ∑J k ( m ) sin kθ

6.3.2.3. Preaccentuare şi dezaccentuare

În general, dacă semnalul modulator nu este o sinusoidă pură, se lucrează la deviaţie constantă şi
nu la indice constant, în scopul conservării amplitudinilor relative ale diferitelor componente ale
spectrului transmis. De exemplu, în radiodifuziune, banda de frecvenţă a purtătoarei este de la 88 la
108 MHz, cu deviaţia normalizată de 75 kHz.
Dar, în practică, nu se lucrează riguros la deviaţie constantă. Studiind zgomotele se observă
faptul că la modulaţia MF cu deviaţie Δf constantă raportul semnal util/zgomot este cu atât mai mic cu
cât frecvenţa semnalului modulator este mai ridicată. Spectrul zgomotului după demodulare are o
repartiţie parabolică (triunghiulară pentru tensiuni). De aceea, apare interesul de a utiliza modulaţia de
fază pentru că ea furnizează o excursie de frecvenţă de tip triunghiular. Astfel, raportul semnal
util/zgomot va fi practic constant în toată banda transmisă.
În realitate, această soluţie nu protejează corect frecvenţele joase contra altor zgomote
(intermodulări etc.). Soluţia aleasă adesea este intermediară între modulaţia în frecvenţă şi cea de fază.
172
 Creşterea densităţii zgomotului este proporţională cu pătratul frecvenţei. De aceea, un filtru de
dezaccentuare cu o caracteristică de tip 1/f2, plasat după demodulator, permite menţinerea unei
densităţi de zgomot constante. Trebuie însă plasat un filtru de preaccentuare în partea de modulaţie.
Se creşte deviaţia de frecvenţă Δf, deci şi β, la frecvenţe ridicate, ceea ce revine la a face o
modulaţie de fază. Această soluţie permite creşterea raportului semnal util/zgomot. La recepţie se
realizează operaţia inversă.

6.3.2.4. Descompunerea spectrală a semnalului MF

Expresia semnalului modulat MF este:
x(t)=U0cos[ω0t+βsin(ωt)]
x(t)=U0[cos(ω0t)+cos(βsin(ωt))-sin(ω0t)sin(βsin(ωt))] (6.43)
Introducând funcţiile Bessel şi utilizând expresiile (6.42) rezultă:
x(t)=U0{J0(β)cos(ω0t)+J1(β)[cos(ω0+ω)t-cos(ω0-ω)t]+…
…+ Jn(β)[cos(ω0+nω)t-cos(ω0-nω)t]+… (6.44)
Spectrul semnalului modulat MF cuprinde componente de pulsaţii ω0+ω şi ω0-ω, ca şi în cazul
modulaţiei MA, dar cu o infinitate de componente depărtate de purtătoare cu nω. Amplitudinea
acestora este determinat[ de funcţia Bessel de ordinul considerat. Se remarcă faptul că pentru ordin n
par coeficienţii sunt în fază iar pentru cei de ordin n impar ei sunt în opoziţie de fază. Spectrul are
simetrie în raport cu frecvenţa purtătoare f0. În Fig.6.10 se prezintă spectrele de amplitudine pentru un
semnal modulat MF pentru doi indici diferiţi de modulare: β =1 (semnal MF de bandă îngustă) şi
β = 4 (semnal MF de bandă largă). Spectrul este teoretic infinit, o transmisie în MF fiind acompaniată

de o distorsiune datorată benzii de trecere limitată a emiţătorului şi a benzii de trecere a receptorului.

Fig.6.10. Spectre de amplitudine pentru semnal

modulat MF de către un semnal sinusoidal.

173
 Funcţiile Bessel sunt, global, descrescătoare cu k. Pentru z dat, Jk(z) tinde către zero când k tinde
către infinit, chiar dacă se poate găsi pentru k2>k1 Jk2(z)>Jk1(z). Spectrul nu este descrescător regulat,
dar, pentru valori ale lui k suficient de mari, se pot neglija amplitudinile componentelor, fără a afecta
prea mult aspectul general. Spectrele prezentate în Fig.6.10 ţin cont de această remarcă: un indice de
modulaţie important implică o bandă de frecvenţă mai mare. Pentru indici de modulaţie foarte mici
(β<<1):
J0(β)=1 J1(β)=β/2 … Jk(β)=0 pentru k>1 (6.45)

6.3.2.5. Banda Carson

Modulaţia în frecvenţă se face cu o deviaţie de frecvenţă Δf constantă. Este una din definiţiile de
bază, ce permite diferenţierea modulaţiei de frecvenţă de modulaţia de fază. În aceste condiţii, spectrul
este cu atât mai larg cu cât frecvenţa semnalului modulator este mai joasă.
Banda de frecvenţă fiind infinită, este imposibil de a conserva semnalul în totalitate deoarece
componentele cele mai îndepărtate vor fi suprimate. Se admite, în general, o pierdere de putere egală
cu 2% provocată de distorsiuni acceptabile. Aceasta constituie regula lui Carson. Carson a demonstrat
că Jk(β) este practic zero pentru k>β+1. Spectrul util este astfel constituit din componentele aflate între
ω0-(β+1)ω şi ω0+(β+1)ω. Se poate deduce banda utilă Carson, valabilă doar pentru semnal modulator
sinusoidal de frecvenţă f:
B = 2(β+1)f=2(Δf/f +1)f=2(f+Δf) (6.46)
Regula Carson se poate simplifica în două situaţii:
- β<<1. Spectrul se reduce la purtătoare şi două componente laterale. Este vorba de modulaţia
MF de bandă îngustă;
- β>>1. Banda Carson devine practic 2Δf şi cuprinde un mare număr de componente. Este
vorba de modulaţie MF de bandă largă.
În radiodifuziune, deviaţia de frecvenţă normalizată este de 75 kHz, frecvenţa maximă a
semnalului modulator este de 15 kHz, rezultând banda Carson de 180 kHz.

6.4. MODULAŢIA DE IMPULSURI

6.4.1. Principiu

Semnalul modulator acţionează asupra parametrilor semnalului purtător – Fig.6.11 - reprezentat

+∞
de o succesiune de impulsuri periodice: f p ( t ) = ∑ f ( t − kT1 ) .
−∞

Informaţia se poate transmite prin modificarea amplitudinii poziţiei sau duratei impulsurilor
purtătoare, funcţie de semnalul modulator x(t).

174
Fig.6.11. Semnal purtător–succesiune Fig.6.12. Impulsuri modulate în
de impulsuri dreptunghiulare. amplitudine (MAI).

6.4.2. Modulaţia impulsurilor în amplitudine (MAI)

Forma acestui semnal – Fig.6.12- este:

+∞
x MAI ( t ) = [1 + mx ( t ) ] ∑ f ( t − kT1 ) (6.47)
−∞

Această formă a impulsului purtător se schimbă după forma semnalului modulator.

Exprimând în serie Fourier rezultă:
∞
A0
x MAI ( t ) = [1 + mx ( t ) ] + ∑ An [1 + mx ( t ) ] cos ( nω1t + ϕ n )
2 n =1

(6.48)
A0 mA 0
Spectrul conţine o componentă continuă , o componentă x( t ) ce variază la fel ca
2 2

semnalul modulator (informaţional) şi componente ale succesiunii periodice An cos ( nω1t + ϕ n )

modulate MA de către x(t) – Fig.6.13.

Fig.6.13. Spectrul semnalului MAI.

Demodularea se realizează trecând xMAI(t) printr-un filtru trece-jos, care lasă să treacă doar
frecvenţe f ≤ Ω /2π.
Amplitudinea undei demodulate este :
mA0 Eτ ω1
=m = mE τf1 cu f1 = (6.49)
2 T1 2π

6.4.3. Modulaţia în poziţie a impulsului (MPI)

Constă în deplasarea impulsurilor pe axa timpului.

Dacă această deplasare este proporţională cu x(t), modulaţia este de fază.
Dacă deplasarea este proporţională cu ∫x(t )dt , modulaţia este de frecvenţă.

175
 6.4.4. Modulaţia în durată a impulsurilor (MDI)

Constă în modificarea duratei impulsului corespunzător cu x(t). Fie un impuls f(t) nenul pe
t∈[t1,t2] şi transformata sa Fourier F(jω ). Există relaţia:
+∞
1
f (t ) = ∫ F ( jω ) e
jωt
dω (6.50)
2π −∞

Integrala :
+∞
1
f (t ) = ∫ F ( jω ) e
jmωt
dω (6.51)
2π −∞

t 2 − t1
reprezintă un impuls f(mt) contractat sau dilatat, de durată .
m
În general:
+∞
1
f ( mt + n ) = ∫ F ( jω ) e
jω ( mt + n )
dω (6.52)
2π −∞

şi deoarece:
  n 
f ( mt + n ) = f m t +  (6.53)
  m 
integrala reprezintă un impuls ce se deduce din impulsul iniţial f ( t ) = F −1 { F ( jω )} printr-o translaţie

−n
cu pe axa timpului şi printr-o dilatare (contractare) de m ori.
m
Dacă f(t) este o funcţie pară, m nu are influenţă asupra formei impulsului transformat. Semnul lui

n
indică sensul translaţiei impulsului.
m
De exemplu, considerând semnalul γ (t) cu variaţia triunghiulară formată din segmente de
dreaptă – Fig.6.14:
kT T T T
γ ( t ) = mt + n − <t <k +
2 4 2 4
T
m = ( −1) tg α ; n = k
k
(6.54)
2

Fig.6.14. Semnal triunghiular.

rezultă din integrala:

176
 +∞
1
∫ F ( jω)e
jωγ ( t )
dω
2π −∞

că în intervalul:

( 2k −1) T < t < ( 2k + 1)

T
4 4
integrala reprezintă un impuls transformat, obţinut prin contractarea sau dilatarea de m ori a impulsului
generator. Deci, această integrală, cu γ (t) de variaţie triunghiulară, este expresia unei succesiuni
periodice de impulsuri. Forma impulsurilor este dată de F(jω ).
T T
Impulsurile sunt centrate în punctele t k = k , au perioada T1 = şi duratele:
2 2
τ τ
τ1 = = (6.55)
m tg α

Dacă se înlocuieşte funcţia triunghiulară cu una sinusoidală:

2π
γ ( t ) = γ 0 sin t (6.56)
T
T 2π
în jurul punctelor de anulare t 0 k = k , funcţia γ ( t ) ≅ γ 0 t variază liniar.
2 T
Rezultă:
2π τ τT τT
m = γ 0 ; τ1 = = = 1 (6.57)
T m 2π γ0 π γ0

Se obţine expresia matematică a succesiunii de impulsuri:

+∞ 2π
1 jωγ0 sin
f p (t ) = ∫ F ( jω)e
t
T
dω (6.58)
2π −∞

Dacă se acceptă dependenţa:

 2π 
γ ( t ) = γ 0 sin  t + ax ( t )  (6.59)
 T 
punctele de anulare se obţin din relaţia:
2π
t 0 k + ax ( t ) = kπ
T
(6.60)
T
t 0k = [ kπ − ax ( t ) ]
2π
şi deci, punctele de anulare se deplasează pe axa timpului, funcţie de semnalul x(t), în jurul poziţiilor

T T
kπ = k .
2π 2
Integrala:
+∞  2π 
1 jωγ0 sin  t +ax ( t ) 

2π ∫ F ( jω)e
−∞
T 
dω (6.61)

reprezintă o succesiune de impulsuri cu modulaţie de poziţie, dată de x(t)→MPI.

177
 Observaţie: pentru a trece de la succesiunea de impulsuri nemodulate la cea modulată, se face
înlocuirea:
2π 2π
t→ t + ax ( t ) (6.62)
T T
unde T este dublul perioadei T1 a succesiunii nemodulate.
Spectrul semnalului MPI se obţine din seria Fourier a semnalului nemodulat cu această înlocuire.
Semnalul MDI se poate analiza scriind că mărimea γ 0 este modulată:
γ 0 = b[1 + ax ( t ) ] (6.63)
Rezultă pentru durata impulsurilor modulaţia:
τT1 τ0
τ1 = = (6.64)
πb[1 + ax ( t ) ] 1 + ax ( t )
În ipoteza
ax ( t ) << 1 → τ 1 ≅ τ 0 [1 − ax ( t ) ] (6.65)
semnalul MDI se exprimă prin seria Fourier a succesiunii nemodulate în care τ →τ 1.
Exemplu. Succesiunea de impulsuri este cea dreptunghiulară, având dezvoltarea în serie :
∞
1
f p ( t ) = πf 1 E + 2 E ∑ sin nτf 1π cos nω1t
n =1 nπ

Modulaţia de poziţie este făcută cu semnalul :

x( t ) = φ sin Ωt

Se face înlocuirea :
ω1t → ω1t + 2ax ( t )
ω1 → ω1 + 2aΩφ cos Ωt
aΩ
f1 → f1 + φ cos Ωt
π
Cu notaţia :
aΩ
2aφ = ∆ϕ ; φ = ∆f
π
ω1t →ωt + ∆ϕ sin Ωt
f 1 → f 1 + ∆f cos Ωt

rezultă:
2 E ∞ +∞ 1
x MPI ( t ) = πEf 1 + πE∆f ⋅ cos Ωt + ∑ ∑ J k ( n∆f ) sin τ π( nω1 + kΩ) ⋅
π n =1 k =−∞ n
⋅ cos ( nω1 + kΩ) t
Rezultă că spectrul conţine - Fig.6.15: o componentă continuă, o componentă de frecvenţa
oscilaţiei modulatoare şi componente de frecvenţe nω1 + kΩ.
1
Pentru k = 0, componentele au frecvenţe nω 1 şi amplitudini J 0 ( n∆ϕ ) sin nτ π ω
1 . În jurul lor se
n

plasează componente laterale de frecvenţe nω1 + kΩ.

178
 Fig.6.15. Spectrul semnalului MDI.

Amplitudinea componentei de frecvenţă Ω separată prin filtrare este π E.∆ f. Faţă de rezultatul
demodulării la MAI :
mτf 1 E mf 1
= >> 1
τE∆t ∆f

179