Prelucrări complexe de semnal

în aplicaţii multimedia
 Cuprins

1. Argument
2. Conversia semnalelor analogice în semnale discrete
3. Transmisii analogice şi discrete
4. Compresia analogică
5. Compresia discretă
6. Compresia sunetelor
7. Compresia imaginilor
8. Compresia textelor
 1. Argument

Analogic vs Discret

Semnalele sunt mijloace de comunicare, adică de transmitere a informaţiei de la un

emiţător către un receptor. Ele pot avea ca suport orice mediu fizic pornind de la materiale
solide (piatră, lemn, metal, hârtie), lichide şi aer (sunete) până la undele electromagnetice.
Undele reprezintă propagarea unor perturbaţii în timp şi spaţiu. Perturbaţiile sunt
provocate de scoaterea unui corp din starea de echilibru. Există mai multe tipuri de unde:
- undele elastice (acustice) percepute de noi prin intermediul senzorilor (urechi,
piele) într-un anumit domeniu de frecvenţe (spectrul audio se întinde de la 20Hz
la 20kHz)
- undele electromagnetice percepute prin intermediul ochilor în domeniul vizibil,
spectrul optic care se întinde de la roşu (f=430THz) la violet (f=790THz) sau
exprimat în lungimi de undă, de la roşu (ʎ=700nm) la violet (ʎ=380nm)
Materia are o structură extrem de fină la nivel micro, aspectele analogic şi discret sau
ondulatoriu şi corpuscular pierzându-şi consistenţa pe care o au la nivel macro. Pur şi simplu la
particulele cuantice se manifestă ambele aspecte în explicaţiile pe care le dăm diferitelor
fenomene cum ar fi: efectul fotoelectric (aspectul corpuscular) sau undele asociate electronilor
(aspectul ondulatoriu).

La nivel macro un semnal analogic variază în mod continuu ca amplitudine, frecvenţă sau
fază, pe când un semnal discret variază în trepte putând avea doar valori multiplu întreg al unei
trepte pentru diverşi parametri.
Treapta reprezintă diferenţa între două niveluri consecutive ale unui semnal, acesta
neputând avea o valoare intermediară.
În această lucrare vom trata modul în care semnalele analogice din lumea reală, sunetele,
sunt convertite în semnale numerice (discrete) şi prelucrate (comprimate) pentru a eficientiza
transmisia şi memorarea lor.
 2. Conversia semnalelor analogice în semnale discrete (digitale)

Să luăm de exemplu un semnal analogic. Cel mai simplu semnal analogic este un semnal
alternativ sinusoidal, adică o armonică. El reprezintă un sunet pur, o notă muzicală, care nu
poate fi descompus în alte armonici adică în alte semnale sinusoidale.
 Un semnal este complet determinat dacă se cunoaşte forma sa de undă sau spectrul de
frecvenţă.
Forma de undă a semnalului reprezintă graficul funcţiei
A = A(t) A este amplitudinea semnalului
t este timpul
adică variaţia amplitudinii în funcţie de timp.
Spectrul de frecvenţă al semnalului reprezintă totalitatea armonicelor (sinusoidelor) din
care este alcătuit sau în care se poate descompune semnalul. Spectrul poate fi continuu sau
discret.
Spectrul continuu conţine o infinitate de armonici între oricare două frecvenţe diferite,
analog cu axa reală la care între oricare două numere diferite există o infinitate de numere.
Spectrul discret conţine doar anumite frecvenţe care pot fi precizate analog cu numerele
naturale, putând fi infinit sau finit.
 Acum trebuie să avem în vedere că semnalul analogic poate fi convertit în semnal digital
cu o anumită aproximaţie (eroare) care poate fi oricât de mică în funcţie de rata de eşantionare
şi mărimea pasului de cuantizare (treapta).
Rata de eşantionare reprezintă frecvenţa cu care măsurăm semnalul analogic, iar valoarea
măsurată o convertim într-un număr de trepte.
Există o relaţie de dependenţă între mărimea treptei şi rata de eşantionare, adică nu are
niciun rost să eşantionăm semnalul analogic cu o frecvenţă mare dacă treapta de cuantizare
este mare.
Treapta de cuantizare reprezintă tensiunea dintre două niveluri succesive ale semnalului
digital.
Discretizarea semnalului analogic se face la doi parametri:
Timp – timpul continuu prin eşantionare devine timp discret, adică o succesiune de
momente
Amplitudine – amplitudinea care varia continuu prin cuantizare va varia în trepte şi va
deveni o succesiune de numere
 3. Transmisii analogice şi discrete

Un semnal analogic variază în mod continuu ceea ce înseamnă că emiţătorul este ocupat
permanent iar domeniul de valori este infinit. El poate fi memorat pe un mediu magnetic,
bandă sau disc, dar este sensibil la perturbaţii, orice deteriorare a lui fiind ireversibilă. Se pot
transmite mai multe semnale simultan folosind purtătoare cu frecvenţe diferite mult mai mari
decât frecvenţa maximă a semnalului. De exemplu dacă semnalul audio are 20kHz atunci
frecvenţa purtătoarei va fi de ordinul sutelor de kHz.

Transmisia unui semnal analogic prin intermediul undelor electromagnetice constă în

modularea unui semnal purtător cu semnalul util care conţine informaţia.
Parametrii unei unde sunt: amplitudinea, frecvenţa şi faza
Modularea constă în modificarea unui parametru al semnalului purtător – amplitudine,
frecvenţă, fază – în funcţie de parametrul corespunzător al semnalului util modulat la rândul
său de informaţia de transmis pe care o denumim mesaj. În consecinţă avem mai multe tipuri
de modulări:
- modularea în amplitudine – MA
- modularea în frecvenţă - MF
- modularea în fază – MP
În esenţă există două modulări care se desfăşoară în două etape succesive:
- pasul 1 - modularea parametrului unei unde de către mesaj obţinându-se
semnalul util
- pasul 2 – modularea undei purtătoare (cu frecvenţa mult mai mare) de către
semnalul util obţinându-se semnalul care se propagă către receptor
La recepţie, evident are loc demodularea, ceea ce înseamnă extragerea informaţiei din
semnalul purtător.

Problema care se pune este următoarea: cum să transmiţi cât mai multă informaţie în cât
mai scurt timp
deci cantitate maximă la viteză maximă ceea ce defineşte debitul de informaţie sau
lărgimea de bandă.

Un canal de comunicaţie poate suporta un anumit debit de informaţie sau altfel spus are
o anumite lărgime de bandă.
Rezolvarea acestei probleme implică abordarea tuturor metodelor de maximizare a
debitului până la o limită definită de tehnologia folosită:
- creşterea frecvenţei semnalului util şi implicit a frecvenţei purtătoarei
- comprimarea semnalului util astfel încât să fie cât mai scurt
- folosirea simultană a mai multor frecvenţe purtătoare – multiplexarea în
domeniul frecvenţă
- folosirea alternativă a canalului de comunicaţie de către diverse frecvenţe
purtătoare – multiplexarea în domeniul timp
Pentru a transmite mai repede un mesaj, acesta poate fi spart în blocuri care să fie
transmise simultan pe diferite frecvenţe purtătoare. Această tehnică se numeşte multiplexarea
în frecvenţă.
Există nişte limitări tehnologice în ceea ce priveşte numărul de purtătoare care pot fi
folosite simultan datorită interferenţelor care apar între ele. De aceea pentru a creşte în
continuare debitul se foloseşte multiplexarea în timp, adică sursele de unde purtătoare nu mai
emit în mod continuu ci pe anumite intervale de timp.

4. Compresia analogică

Un semnal analogic poate fi comprimat dacă se măreşte viteza de citire. De exemplu dacă
semnalul este imprimat pe o bandă magnetică sau pe un disc optic sau magnetic putem
comprima semnalul dacă derulăm banda sau rotim discul cu viteză mai mare decât cea folosită
la imprimare (înregistrare). Prin această tehnică banda de frecvenţă a semnalului creşte ceea ce
înseamnă că şi armonicile în care se descompune semnalul vor avea frecvenţe mai mari şi vor
impune ca şi frecvenţa undei purtătoare să crească.
Pentru a elimina expandarea benzii de frecvenţă a semnalului putem folosi un filtru trece
jos (FTJ) care va lăsa să treacă armonicile semnalului pănă la o anumită frecvenţă atenuîndu-le
pe cele superioare dar asta înseamnă că semnalul va fi deformat. Semnalul rezultat va avea
sunetul mai înfundat predominând frecvenţele (armonicile) joase faţă de cele înalte.
Teoretic spectrul unui semnal analogic este infinit. Prin spectrul unui semnal definim
armonicile în care se descompune semnalul. Armonicile sunt sinusoidele de diverse frecvenţe şi
amplitudini în care se descompune semnalul. Orice semnal se poate descompune într-o
sinusoidă cu frecvenţa f1 cea mai mică apropiată cât de cât de forma semnalului, numită
armonica fundamentală. Peste aceasta se suprapun alte sinusoide (armonici) cu frecvenţe
multiplu ale frecvenţei fundamentale. De exemplu armonica a doua are frecvenţa f 2 = 2f1 ,
armonica a treia are frecvenţa f 3 = 3f1 , şamd. Semnalul se descompune teoretic într-o infinitate
de armonici.

Practic este imposibil şi total neeconomic să transmitem toate armonicile unui semnal. De
aceea limităm numărul de armonici ale semnalului cu ajutorul unui filtru rezultând un semnal
(aproximativ) asemănător cu cel iniţial dar cu o dinamică redusă. Reducerea dinamicii se face la
limita percepţiei noastre auditive astfel încât să nu sesizăm această limitare.
Bineînţeles că există diverse aplicaţii cu cerinţe diferite de fidelitate. De exemplu pentru
un semnal telefonic nu este necesară o fidelitate mare a semnalului transmis ci la limită asigură
recunoaşterea timbrului vocii persoanei cu care vorbeşti. O bandă mai mică a semnalului
telefonic permite transmiterea mai multor convorbiri simultan cu aceleaşi echipamente, deci
este un compromis între calitate şi traficul de date.
Pentru a creşte traficul pe un canal de comunicaţie putem transmite semnalele de la mai
multe surse prin multiplexare. Concret, semnalul de la fiecare sursă este eşantionat şi transmis
pe rând prin canalul de comunicaţie. Astfel, la un moment dat o singură sursă transmite
eşantionul său de semnal către receptorul alocat. Dacă sunt n surse, atunci vor exista şi n
receptori alocaţi corespunzător. Sursa 1 comunică cu receptorul 1, sursa 2 comunică cu
receptorul 2 şamd. Multiplexorul alege care sursă are acces la canal şi în acelaşi timp
demultiplexorul alege la care receptor va ajunge semnalul din canal.
La recepţie are loc refacerea semnalului din eşantioane în mod asemănător cu refacerea
unei funcţii din eşantioane prin intermediul polinoamelor de interpolare.
Cel mai simplu, un condensator aproximează semnalul cu o exponenţială între două
eşantioane, deoarece condensatorul se încarcă şi se descarcă după o lege exponenţială. Eroarea
la refacerea semnalului este cu atât mai mică cu cât frecvenţa de eşantionare este mai mare.
 5. Compresia discretă

Algoritmi de compresie
Deşi la nivel hardware performanţele calculatoarelor sunt remarcabile
- frecvenţa de lucru a microprocesoarelor fiind de ordinul gigahertzilor, adică miliarde de
instrucţiuni pe secundă
- memoria de lucru de ordinul gigaocteţilor, adică miliarde de octeţi, cu timp de acces de
ordinul nanosecundelor
- spaţiul de stocare pe disc solid state (SSD) de ordinul teraocteţilor, adică mii de miliarde
de octeţi, cu timp de acces (scriere/citire) de ordinul nanosecundelor

totuşi cantitatea uriaşă de informaţii generate de conţinutul audio sau video face ca tehnologia
să-şi atingă rapid limitele şi să afecteze fluenţa ori calitatea derulării unui clip video sau film.

Pe măsură ce posibilităţile tehnologiei s-au mărit şi au facilitat crearea de conţinut audio-

video, a crescut exponenţial numărul utilizatorilor care folosesc tehnologia pentru a crea sau
accesa diverse materiale: fotografii, clipuri, filme

Presiunea uriaşă se manifestă asupra tuturor componentelor lanţului informatic:

PC, canal de comunicaţie (routere), server, oriunde putând apărea un blocaj în traficul de
date sau o perturbaţie a mesajului.
1. upload = încărcarea informaţiei pe un server (PC --> Server)
Cameră video + microfon conectate la un calculator conectat la un router conectat prin
internet la un server pe care încarcă datele
2. download = descărcarea informaţiei de pe un server (Server --> PC)
Server conectat prin internet la un router conectat la un PC în care se descarcă datele

Blocajul în trafic apare ca urmare a depăşirii capacităţii unui canal de comunicaţie sau
server de a face faţă tuturor cererilor de acces la o resursă – cum ar fi dacă simultan milioane
de utilizatori ar dori să vadă un clip de pe un anumit server.
Perturbaţia mesajului constă în deformarea lui ca urmare a interferenţelor cu zgomotele
din diverse canale de comunicaţie. Zgomotele pot fi alte mesaje care sunt transmise pe alte
frecvenţe, unde electromagnetice produse de alte surse de informaţie, de mediul industrial,
motoare şi transformatoare de putere, linii electrice aeriene, etc.
 6. Compresia sunetelor

Sunetele sunt vibraţii ale unui obiect care se propagă prin mediul solid, lichid sau gazos cu o
viteză care depinde de densitatea şi elasticitatea mediului.
Sunetele sunt unde longitudinale (elastice) la care direcţia de oscilaţie coincide cu direcţia de
propagare.
Domeniul de percepţie al sunetelor pentru urechea umană se întinde de la 16Hz la 20kHz.

7. Compresia imaginilor

8. Compresia textelor

În cazul fişierelor video cum ar fi videoclipuri sau filme, poate apărea necesară introducerea
textului pentru subtitrări, anunţuri sau reclame. Aceste fişiere pot fi incluse în formatul video
sau pot fi tratate separat.

Metode de compresie a textelor

Pentru început să vedem ce conţine un fişier de tip text. Un fişier poate conţine text simplu
neformatat, adică un caracter special de început, apoi corpul textului compus din caractere
alfanumerice (litere, cifre) şi caractere speciale (spaţiu, punct, virgulă, două puncte, etc).
Caracterele standard sunt codate pe 8 biţi conform ASCII (codul standard american pentru
schimbul de informaţii). Asta înseamnă că un text devine o înşiruire de octeţi corespunzători
caracterelor respective.

Codarea HUFFMAN
Să luăm un exemplu:

Interlockingul comandă toate echipamentele din cale.

Textul are 46 de litere 5 spaţii şi un punct, adică în total 52 de caractere. Conform codării
standard vom avea 52*8 = 416 biţi.
Observăm că avem diferite frecvenţe de apariţie ale caracterelor şi că putem reduce
dimensiunea textului (în biţi) codificând caracterele în mod diferenţiat: caracterele cu frecvenţa
de apariţie mai mare să aibă coduri mai scurte, iar celor care apar mai rar să li se atribuie coduri
mai lungi.
Pentru a realiza aceasta vom folosi arbori binari.
Calculăm frecvenţele de apariţie pentru fiecare caracter în parte:
I=1 n=5 t=4 e=7 r=1 l=4
o=3 c=4 k=1 i=3 g=1 u=1
h=1 m=2 p=1 a=4 d=2 ă=1
blanc = 5 punct = 1

construim arborele binar începînd cu caracterele cele mai rare:

epunctIrkatguăhlcpdmblancoin,52
0 1

epunctIrkatguăhlc,31
0 1

epunctIrka,15 tguăhlc,16 pdmblancoin,21

0 1 0 1 0 1

e,7 punctIrka,8 tguăh,8 lc,8 pdmblanc,10 oin,11

0 1 0 1 0 1 0 1 0 1

punctIrk,4 a,4 t,4 guăh,4 l,4 c,4 pdm,5 blanc,5 oi,6 n,5
0 1 0 1 0 1 0 1

punctI,2 rk,2 gu,2 ăh.2 pd,3 m,2 o,3 i,3

0 1 0 1 0 1 0 1 0 1

Punct,1 I,1 r,1 k,1 g,1 u,1 ă,1 h,1 p,1 d,2

Codurile obţinute pentru fiecare caracter sunt în funcţie de frecvenţa de apariţie astfel:
Cu cât caracterul apare mai des, este poziţionat mai sus în arborele binar şi îi corespunde un
cod mai scurt.
e – 000 e apare de 7 ori => 7*3 = 21 biţi
n – 111 n apare de 5 ori => 5*3 = 15 biţi
blanc – 101 blanc apare de 5 ori => 5*3 = 15 biţi
a – 0011 a apare de 4 ori => 4*4 = 16 biţi
t – 0100 t apare de 4 ori => 4*4 = 16 biţi
l – 0110 l apare de 4 ori => 4*4 = 16 biţi
c – 0111 c apare de 4 ori => 4*4 = 16 biţi
o – 1100 o apare de 3 ori => 3*4 = 12 biţi
i – 1101 i apare de 3 ori => 3*4 = 12 biţi
m – 1001 m apare de 2 ori => 2*4 = 8 biţi
d – 10001 d apare de 2 ori => 2*5 = 10 biţi
p – 10000 p apare o dată => 1*5 = 5 biţi
h – 010111 h apare o dată => 1*6 = 6 biţi
ă – 010110 ă apare o dată => 1*6 = 6 biţi
u – 010101 u apare o dată => 1*6 = 6 biţi
g – 010100 g apare o dată => 1*6 = 6 biţi
k – 001011 k apare o dată => 1*6 = 6 biţi
r – 001010 r apare o dată => 1*6 = 6 biţi
I – 001001 l apare o dată => 1*6 = 6 biţi
Punct – 001000 punct apare o dată => 1*6 = 6 biţi
În consecinţă textul astfel codificat va avea lungimea de 210 biţi

Codarea Huffman se execută în trei etape:

1. Parcurgerea textului în întregime şi determinarea frecvenţei de apariţie pentru fiecare
caracter în parte
2. Crearea arborelui binar şi alocarea noului cod fiecărui caracter în parte
3. Rescrierea textului comprimat folosind noile coduri

Compresia este cu atât mai eficientă cu cât mărimea textului creşte şi numărul de caractere
folosite este mai mic.