Sunteți pe pagina 1din 4

Transmisia Analogica vs Digitala

Intr-o transmisiune de date, informatia transmisa poate fi de origine analogica


sau numerica. Un semnal este considerat numeric (digital) daca el este discretizat in
timp si in amplitudine, ceea ce inseamna ca amplitudinea sa poate lua doar anumite
valori, care raman constante pe intervale bine precizate de timp (respectiv pe
intervalul corespunzator duratei unui simbol). Pentru semnalele analogice,
amplitudinea acestora variaza de o maniera continua in timp. O informatie analogica
poate fi convertita in numeric, de exemplu semnalele video sau audio. De asemenea
si procesul invers este posibil, respectiv conversia din numeric in analogic. Semnalele
ce reprezinta datele pot fi considerate impulsuri modulate in amplitudine. Aceste
impulsuri, numite semnale in banda de baza, au un spectru de frecvente care include
frecventele foarte joase si ocupa o banda de frecvente mult mai mare decat banda
telefonica vocala. Transmiterea lor se poate face, in functie de caracteristicile
canalului de telecomunicatii, in banda de baza sau, si aceasta este cazul cel mai des
intalnit, prin modularea unui purtator de frecventa adecvat ales. Acea banda de baza
se defineste ca fiind banda de frecvente ocupata de un semnal (de date) inainte ca
acesta sa moduleze un purtator (sau subpurtator) pentru a se obtine semnalul care
trebuie transmis. Un semnal de date in banda de baza este, prin urmare, un semnal de
date asa cum el se prezinta la iesirea sau la intrarea unui echipament de prelucrare sau
de prezentare a datelor. Deci putem spunem despre o transmisie de date ca se face in
aceeasi banda de baza daca semnalul de date nu sufera nici un fel de deplasare
spectrala datorata modulatiei. Semnalele in banda de baza sunt supuse atenuarilor
introduse de catre liniile de transmisie, ele trebuind regenerate periodic in cazul
transmisiilor pe distante lungi.
In prezent transmisiunile de date se realizeaza in cea mai mare parte pe
canalele ce permit mai multe fluxuri simultan, in aceaste cazuri fiind necesara
translatarea spectrului semnalelor din banda de baza in banda (benzile) cablului
respectiv. Sunt insa si cazuri cand este mai avantajoasa transmisia in banda de baza.
Circuitele telefonice bifilare nebobinate, cablurile coaxiale, fibrele optice, permitand
transmisia unor semnale cu frecventa mult mai mare decat frecventa limita a unui
canal telefonic vocal, pot fi echipate pentru transmisiuni in banda de baza, oferind
viteze de transmitere a datelor foarte ridicate. Sistemele de transmisie in banda de
baza pot fi analogice (telefonia analogica, sisteme de televiziune cu circuit inchis) sau
digitale (telefonia digitala, retele locale de calculatoare). In general, semnalul binar
propriu zis nu este transmis pe linia de comunicatie sub forma sa bruta, ci se
utilizeaza diverse tehnici de codare a acestuia in prealabil. Motivele care stau la baza
acestei codari sunt diverse: Recuperarea tactului necesar unei transmisii sincrone este
facilitata de catre secventele binare care prezinta tranzitii cat mai numeroase intre
doua stari care corespund unor simboluri. Este astfel de dorit evitarea transmiterii
unor secvete de date care sa corespunda unor siruri lungi de 1, respectiv 0.
Formarea spectrala a semnalului ce se transmite fara a utiliza tehnici de
modulare sau filtrare. Acest lucru poate fi important de exemplu in aplicatiile pe

liniile telefonice, care introduc atenuari puternice ale semnalului la frecvente mai
mari de 300kHz. Eliminarea componentei continue din semnal. Utilizarea eficienta a
benzii de frecventa. Se pot transmite date cu un debit mai mare utilizand aceeasi
banda de frecventa. Principalele limitari sunt determinate de diafonia prin cuplaj intre
perechile aceluiasi cablu. De asemenea distanta de transmisie este limitata la 10
20 km dar, pentru retelele de tranmisiuni de date locale, aceasta distant este suficient
de mare. Daca este necesar, marirea distantei de transmisie se poate asigura prin
utilizarea repetoarelor regeneratoare si a amplificatoarelor de banda larga inserate pe
liniile de transmisiuni.
In continuare voi vorbi despre ce este un modem si voi prezenta cateva tipuri
de coduri.
Modemul (Modulator - Demodulator) este un dispozitiv care moduleaza un
semnal purtator analog pentru a coda informatie digitala, si de asemenea
demoduleaza un astfel de semnat purtator pentru a decoda informatia transmisa.
Scopul este producerea unui semnal care sa poate fii transmis usor si care sa poate fii
decodat pentru a reproduce datele digitale originale.
Modemurile sunt, in general, clasificate in functie de cantitatea de date pe care
o pot trimite intr-o anumita perioada de timp, masurata in biti pe secunda, sau "bps".
De asemenea, acestea pot fi clasificate dupa BAUD, adica de cate ori apar
modificari de semnal intr-o secunda. Modemuri tot mai rapide sunt folosite de
utilizatorii de Internet in fiecare zi, in special modemuri prin cablu si modemuri
ADSL. In telecomunicatii, modemurile radio de banda larga de frecvente transmit
pachete repetate de date la rate foarte mari prin legaturi de microunde radio.
Modemul radio de banda ingusta este utilizat pentru pachete de date la rate mici, de
pana la 19.2kbps, si este destinat special retelelor private de radio. Unele modemuri
cu microunde transmit mai mult de o suta de milioane de biti pe secunda.
Modemurile optice transmit date prin fibra optica, avand rate de date de peste un
miliard de biti pe secunda. Un kbps, asa cum este definit in telecomunicatii inseamna
1000 de biti pe secunda, si nu 1024 de biti pe secunda cum este definit in binar. De
exemplu, un modem de 56k poate transfera date de pana la 56,000 de biti pe secunda,
care in binar inseamna doar 7,8kB.
Coduri in banda de baza
Codurile din banda de baza se comporta asemanator cu modulatiile,
modificand distributia energiei in banda si ajutand la sincronizarea tactului la
receptie. Diferenta intre un semnal in banda de baza si unul modulat este ca in urma
prelucrarii, semnalul va ocupa aceeasi banda si va ramane dreptunghiular.
Codul NRZ (Non Return to Zero)
Cel mai simplu mod de a reprezenta datele binare este folosind un cod care atribuie
un nivel de semnal valorii 0 logic si alt nivel valorii 1 logic. de obicei pentru 1
se foloseste un nivel pozitiv de tensiune, iar pentru 0 o tensiune nula (0 V).
Codarea NRZ are urmaroarele variante: NRZ-L (Level): echivalent cu NRZ (1 nivel ridicat, 0 nivel zero); NRZ-M (Mark): 1 apare o tranzitie, 0 nu

apare nici o tranzitie; NRZ-S (Space): 1 nu apare nici o tranzitie, 0 apare o


tranzitie; Acest cod nu este recomandat pentru transmiterea directa pe linia de
comunicatii deoarece atenuarea introdusa de transformatoarele de linie va determina
deformarea sa intr-o asemenea masura incat nu va mai fi posibila reconstituirea
datelor la receptie. In plus, pentru un sir lung de simboluri de acelasi tip nu vor fi
tranzitii in semnalul de date, ceea ce inseamna ca nu va fi posibila sincronizarea
tactului de la receptie cu cel de la emisie. Codul NRZ-M este folosit la transmiterea
datelor in retelele de tip FastEthernet 100BaseFX si FDDI, deoarece pe aceste canale
exista un singur emitator, iar comunicarea este unidirectionala.
Codul bifazic
Se utilizeaza trei variante ale acestui cod: BI-L, BI-M si BI-S. Prima varianta
este cunoscuta si sub denumirea de codare Manchester, si va fi prezentata ulterior.
Codurile BI-M si BI-S presupun aparitia unei tranzitii la inceputul oricarui
interval de bit. Pentru codul BI-M daca bitul este de 1, atunci o a doua tranzitie
va apare la mijlocul intervalului de bit. Pentru transmisia unui 0 nu se va mai
produce nici un fel de tranzitie. Codarea BI-S este exact inversa codarii BI-M:
tranzitie la jumatatea intervalului daca se transmite 0 si lipsa unei tranzitii daca se
transmite 1.
Codul Manchester
Codul Manchester determina o tranzitie pentru semnalul emis, tranzitie care apare la
mijlocul fiecarei perioade de bit. Astfel, un 1 este reprezentat printr-o tranzite de la
nivelul -V la nivelul +V, in timp ce unei tranzitii de la nivelul +V la nivelul -V ii
corespunde un 0. In cazul sirurilor de biti identici este necesara o tranzitie
suplimentara care asigura revenirea semnalului la nivelul corespunzator. In acest fel
se asigura sincronizarea intre emitator si receptor, chiar si in cazul transmisiei unor
secvente lungi de 0 sau 1. In plus, deoarece simbolurile binare sunt reprezentate
prin tranzitii si nu prin nivele de tensiune (stari) ca la codurile de tip NRZ, scade
probabilitatea aparitiei unor erori cauzate de zgomotul din mediul de transmisie.
Zgomotul care afecteaza semnalul poate modifica nivelele transmise, dar este putin
probabil ca el sa duca la inversarea tranzitiei sau la eliminarea ei.
Codul Miller
Codul Miller se obtine din codul Bifazic-S prin eliminarea unei tranzitii din doua.
Altfel spus, semnalul codat Miller prezinta tranzitii numai la tranzitiile de un anume
sens ale semnalul bifazic diferential. Acest cod prezinta avantajul unui spectru de
frecvente mai ingust, energia fiind concentrata in banda [0.4-1.2]fN. Tot datorita
acestei concentrari a energiei intr-o banda ingusta, imunitatea la perturbatii este mai
mare decat in cazul codului bifazic. Prin eliminarea a jumatate din tranzitiile codului
bifazic rezulta un debit codat dublu. Exista cel putin o tranzitie la doi biti
(corespunzatoare situatiei cele mai defavorabile 101), avand o buna capacitate de
sincronizare. Codul Miller este recomandat sa fie folosit la debite de peste 2400bps,
si se utilizeaza in inregistrarile magnetice.

Codul AMI (Alternate Mark Inversion)


In codul AMI "1" logic se codeaza alternativ ca +V si V , iar "0" logic este
reprezentat prin tensiune zero. In acest mod, se obtine un semnal cu trei niveluri de
amplitudine (pseudoternar) a carui componenta de curent continuu este nula, iar
componentele de frecventa joasa sunt nesemnificative. Largimea de banda a codului
AMI este mai ingusta decat cea a codului bifazic, puterea este concentrata la
frecvente mai inalte. Energia este concentrata in banda [0.6-1.5]fN, imbinand
avantajele codurilor Manchester si Miller. Capacitatea de sincronizare a codului este
slaba deoarece secventele lungi de "0" sunt codate fara nici o tranzitie.
Codul CMI (Coded Mark Inversion)
Regula de codare la CMI este: bitul "0" este codat cu o tranzitie pozitiva la mijlocul
perioadei de bit (tranzitie LH), iar bitul "1" este codat alternativ cu +V sau -V (nivele
HH sau LL). Codurile CMI se folosesc la transmisii cu viteze de peste 140Mbiti/sec,
asigurand o densitate foarte mare a impulsurilor, iar tactul de sincronizare al
echipamentelor putand fi extras usor. Distributia spectrala de putere a semnalului
codat este asimetrica, energia este concentrate in banda [0.1-0.8]fN, iar semnalul nu
are componenta continua.