Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI.

ISTORIA FACULTĂȚII URBANISM SI ARHITECTURA.


CODUL DE ONOARE AL STUDENȚILOR UTM.
CODUL DEONTOLOGIC AL UNUI INGINER.

Șapovalov Nichita,

Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Urbanism și Arhitectură Departamentul Alimentare cu căldură și


gaze, protecția mediului, grupa: ISTGCC-221, Chișinău, Moldova

*Autorul:Șapovalov Nichita, nichita.sapovalov@acagpm.utm.md

0.Universitatea Tehnică a Moldovei


Universitatea Tehnică a Moldovei a fost fondată în anul 1964, cu denumirea
iniţială „Institutul Politehnic din Chişinău”, în baza unor specialităţi inginereşti şi
economice transferate de la Universitatea de Stat din Moldova. În primul an de
studii (1964 – 1965) universitatea avea 5140 de studenţi (dintre care 2085 la secţia
de zi), grupaţi la 5 facultăţi: Electrotehnică, Mecanică, Tehnologie, Construcţii,
Economie. Corpul didactic număra 278 profesori, dintre care numai 36 aveau
grade didactice şi titluri ştiinţifice.
În anii următori universitatea a crescut atât cantitativ, cât şi calitativ, a
devenit un mare centru de învăţământ, ştiinţific şi de cultură.
În prezent, Universitatea Tehnică a Moldovei are un contingent de 11 500 de
studenţi care îşi fac studiile la cca. 150 de specialităţi şi specializări, în cadrul a 11
facultăţi: „Energetică și Inginerie Electrică”, „Inginerie Mecanică, Industrială şi
Transporturi”, „Calculatoare, Informatică şi Microelectronică”, „Electronică și
Telecomunicații”, „Tehnologia Alimentelor”, „Design”, „Construcții, Geodezie şi
Cadastru”, „Urbanism şi Arhitectură”, „Inginerie Economică şi Business”,
„Medicină Veterinară”, „Științe Agricole și Silvice”.
La UTM este organizat şi învăţământul postuniversitar ( masteranzi şi
doctoranzi), funcţionează cursuri de reciclare şi de perfecţionare a cadrelor.
În cei 59 de ani de existenţă au fost pregătiţi specialişti dintre care 85%
dintre ei sunt angajați în câmpul muncii.
În cadrul UTM funcţionează o bibliotecă tehnico-ştiinţifică cu săli de
lectură, cabinete de proiectare, centre informatice.
1. Codul de onoare al studenților UTM
Codul de onoare al studenților UTM este un cod care conține cinci valori
spirituale fundamentale:
1. Onestitatea;
2. Încrederea;
3. Corectitudinea;
4. Respectul;
5. Responsabilitatea
Cele mai importante articole ale Codului de Onoare din punct de vedere
etic și moral sunt:

-1-
1. Studenții UTM trebuie să considere că este obligaţia lor morală să
fie organizaţi, disciplinaţi, sădea dovadă de iniţiativă în procesul de
instruire, să perceapă critica şi observaţiile colegilor şi profesorilor,
precum şi a cetăţenilor mai în vârstă sau cu o poziţie maiînaltă în
mod corect şi cu demnitate(Articolul 2, 2.3)
2. Studenții UTM trebuie să manifeste comportament civic şi respect
faţă de colegi, precum şi faţă de cadrele didactice şi personalul
administrativ şi auxiliar(Articolul 3, 3.5)
3. Se consideră încălcări/infracţiuni deosebit de grave acţiunile legate
de mituire, care cad sub incidenţa Codului Penal al Republicii
Moldova. Studenţii care vor fi atraşi la răspundere penală pentru
mituire vor fi exmatriculaţi din universitate(Articolul 5)

2. Cercetări științifice. UTM(2019-2023)


În cadrul universității:
 4 august 2023
Cercetătorii Departamentului Microelectronică și Inginerie
Biomedicală (DMIB), Facultatea Calculatoare, Informatică și
Microelectronică (FCIM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM),
au publicat în revista ACS Applied Materials and Interfaces o nouă
invenție științifică de excepție, marca UTM, care demonstrează
importanța cercetărilor și descoperirii unui nou tip de nanosenzor de
gaz. Aplicațiile acestei descoperiri pot contribui la reducerea emisiilor
de carbon din sectoarele dificil de decarbonizat, precum producția de
energie electrică și încălzirea rezidențială și industrială.
 7 – 9 iulie 2023
În perioada 7 – 9 iulie 2023, Universitatea „Ștefan cel Mare” din
Suceava a organizat cea de-a VII-a ediție a Expoziţiei
Internaționale de Inovare si Educație Creativă pentru Tineret (ICE-
USV). Unul din cele 3 premii speciale ale ICE-USV-2023 a fost
acordat pentru invenția „Motor hexafazat”, avându-i ca autori pe
UTM-iștii RĂILEANU Corneliu, BURDUNIUC Marcel și GUȚU
Grigorie
 iunie-august 2021
În perioada iunie-august 2021, satelitul TUMnanoSAT, construit
de Universitatea Tehnică a Moldovei, a trecut toate testele
funcţionale la Institutul de Ştiinţe Spaţiale din România, conform
rigorilor JAXA şi NASA. Ulterior, în luna martie, a fost transportat
în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare
JSSOD. În aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo
Dragon-2. Iar pe 15 iulie 2022 satelitul a fost lansat în spaţiu, fiind
transportat la Staţia Spaţială Internaţională cu racheta Falcon 9 a
companiei SpaceX.

-2-
 24 mai 2019
Un grup de savanți de la Universitatea Tehnică din Moldova a
primit din partea UE 1 milion de euro pentru descoperirea unei
substanțe unice în lume. Este vorba de aerogalnitul – un material
inorganic care are proprietatea de a atrage şi în acelaşi timp de a
respinge apa.
Cercetătorii îşi propun să creeze cu ajutorul aerogalnitului un
înveliş special, care blochează câmpul electromagnetic.
În cadrul facultății “Urbanism și Arhitectură”:
Proiecte de cercetare realizate în perioada 2005-2016:
 Prognoza consumului de gaze în sectorul socio-comunal
 Îmbunătăţirea proceselor tehnologice de potabilizare a apelor de
suprafaţă şi subterane (A fost creată o instalaţie pilot de tratare a
apelor subterane şi montată în or. Nisporeni)
 Elaborarea tehnologiei de tratare biologică anaerob-aerobă a apelor
uzate cu obţinerea şi utilizarea biogazului în reducerea economiei
de energie
 Instalaţii pentru eliminarea compuşilor azotului şi fosforului în
vederea epurării avansate a apelor uzate ale localităţilor

3.Istoria facultatății „Urbanism și Arhitectură”


Facultatea Urbanism şi Arhitectură a fost deschisă în august 1972. Aici a
fost concentrată pregătirea universitară la toate specialităţile din domeniul
construcţiilor şi lucrărilor aferente. FUA are însă o istorie anterioară deoarece,
specialităţile şi catedrele existau deja de câțiva ani în cadrul Facultăţii Construcţii,
înfiinţată odată cu fondarea în anul 1964 a Institutului Politehnic din Chișinău, în
baza Facultăţii de Inginerie și Tehnologie a Universităţii de Stat, fondate în anul
1959.
În anul 1968 a avut loc prima promoţie de ingineri-tehnologi cu
specializarea „Materiale şi elemente de constructive” (actualmente specialitatea
„Ingineria materialelor şi articolelor de construcţie”).
În anul 1970 a avut loc prima promoţie de arhitecţi şi ingineri cu
specializarea „Inginerie urbană” (actualmente specialitatea „Urbanism şi
amenajarea teritoriului”).
În anul 1975 a avut loc prima promoţie de ingineri cu specializarea
„Drumuri auto” (actualmente specialitatea „Căi ferate, drumuri şi poduri”).
În anul 1976 a avut loc prima promoţie de ingineri cu specializarea
„Alimentări cu apă şi canalizări” (actualmente specialitatea „Ingineria şi protecţia
apelor”).
În anul 1981 a avut loc prima promoţie de ingineri cu specializarea
„Alimentări cu căldură şi gaze, ventilaţie” (actualmente specialitatea „Ingineria
sistemelor de alimentare cu căldură şi gaze, ventilaţie”).
În anul 1988 Catedra arhitectură, Catedra bazele arhitecturii şi Catedra
desen, pictură şi sculptură au fuzionat în Catedra arhitectură.

-3-
În mai 2015 Senatul Universității a aprobat decizia colectivului privind
reformarea structurii Facultății. În baza catedrelor au fost formate Departamentul
Arhitectură; Departamentul Drumuri, Materiale și Mașini pentru Construcții;
Departamentul Alimentare cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului.
Din anul 1964 până în prezent au fost pregătiţi peste 10 mii de specialişti.

4. Structura FUA în anul 2023


Facultatea Urbanism şi Arhitectură – privire de ansamblu:
1. 4 departamente:
Departamentul Urbanism și Design Urban(Liliana Platon-Șefa
departamentului,lectoră universitară, dr.)
Departamentul Alimentări cu căldura,apă,gaze și protecția
mediului(Vera Guțul- Șefa departamentului, conferențiară universitară, dr.)
Departamentul Ingineria Infrastructurii Transporturilor(Eduard
Proaspăt- Șef interimar departament IIT,conferențiar universitar, dr.)
Departamentul Arhitectură(Angela Munteanu- Șefa departamentului,
conferențiară universitară, dr. în studiul artelor și culturologie)
2. Laboratoare și ateliere didactico-științifice moderne echipate cu standuri,
instalații, machete
3. Săli de calculatoare
4. Săli de proiectare, machetare, desen și pictură
5. Şcoală de Design
6. Centru de Formare Continuă
7. Şcoală de Instruire a Conducătorilor Auto
8. Bibliotecă

Structura decanatului FUA:

Olga Harea- Decană interimară, lect. univ., dr. șt. ing.


Eugeniu Braguţa- Prodecan, conf. univ, dr. șt. teh.
Otilia Rudic- Prodecană, lect. univ.
Ina Șoldan- Specialistă document. studii cat. I
Tatiana Palade- Specialistă document. studii cat. I
5. Codul deontologic al unui inginer
Codul deontologic al unui inginer este un set de principii și norme etice ce
reglementează comportamentul și responsabilitățile profesionale ale inginerilor.
Codurile deontologice pot varia ușor în funcție de țară sau organizație, dar
păstrează principii fundamentale similare.
Codul deontologic al unui inginer ACGV:
Responsabilitate față de societate și mediul înconjurător:
Inginerii trebuie să aibă în vedere interesul și bunăstarea societății și să
respecte mediul înconjurător în exercitarea profesiei lor.
Competență profesională:

-4-
Inginerii trebuie să-și mențină și să-și dezvolte competențele profesionale și
să ofere servicii numai în domeniile în care sunt calificați și experți.
Integritate și onestitate:
Inginerii trebuie să fie onești, cinstiți și integri în toate interacțiunile
profesionale și să evite conflictele de interese.
Confidențialitate și protejarea datelor:
Inginerii trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor și să protejeze
datele și informațiile confidențiale ale clienților și angajatorilor.
Responsabilitatea față de siguranța publică și binele comun:
Inginerii au datoria de a asigura că proiectele lor contribuie la siguranța și
bunăstarea publicului și a comunității.
Respectarea drepturilor și demnității umane:
Inginerii trebuie să respecte drepturile și demnitatea tuturor oamenilor, să
promoveze diversitatea și să evite discriminarea.
Respectarea proprietății intelectuale și a creditului adecvat:
Inginerii trebuie să respecte drepturile de proprietate intelectuală și să acorde
credit corect pentru munca și contribuțiile altor profesioniști.
Responsabilitatea profesională:
Inginerii au responsabilitatea de a-și exercita profesia cu integritate și în
conformitate cu normele și regulamentele profesionale.

Bibliografie

1. https://utm.md/acte_normative/interne/codOnoare.pdf
2. https://www.facebook.com/UTMoldova/?locale=ro_RO
3. https://fua.utm.md/cercetare-stiintifica/
4. https://ru.scribd.com/doc/214932569/Codul-Deontologic-Al-
Inginerului

-5-

S-ar putea să vă placă și