GRIGORE CONSTANTIN MOISIL

Grigore Constantin Moisil (1906–1973) a fost un matematician român, considerat părintele

informaticii românești în urma inventării circuitelor electronice tristabile, și datorită
contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România.
Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui (Liceul Teoretic Mihail
Kogălniceanu) și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922.
În anul 1923 intră ca student la Facultatea de Matematică la Universitatea din București.
În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția construcții, deși o chemare mai
puternică îl menține legat de Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe
Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se
face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al
Universității din București.
În anul 1929 își susține teza de doctorat în matematică Mecanica analitică a sistemelor
continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie
Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura
Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-
Civita, Paul Lévy.
În 1932 devine profesor provizoriu la Universitatea din Iași în 1932, apoi Conferențiar
universitar în 1935, și Profesor universitar în 1939. Ține primul curs de algebră modernă
din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași.
În anii 1940-1950 publică intensiv în domeniul circuitelor electronice.
În anii 1950 devine pasionat de domeniul informaticii. Pe vremea aceea, dicționarul
oficial de filosofie, tradus din limba rusă și publicat în 1953, descria domeniul
ciberneticii ca „o știință burgheză reacționară îndreptată împotriva clasei muncitoare”.
În ciuda acestei atitudini guvernamentale, Moisil și-a folosit influența științifică să
încurajeze oamenii de știință români în studiul domeniului calculatoarelor.
Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la instalarea
primului calculator de construcție românească în 1957 la Institutul de Fizică Atomică. În
aceeași perioadă Moisil a avut și inițiativa importantă de a crea un Centru de Calcul la
Universitatea din București. Astfel, Universitatea din București a devenit una dintre
primele zece universități din lume care aveau un centru de calcul.
A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor
generații de informaticieni. În anii 1960, a început să țină cursuri de logică matematică
și la alte facultăți din afara Universității din București, inclusiv la Politehnica din
București, de unde a recrutat și a pregătit inițial ca cercetători pe viitorii oameni de
știință Paul Cristea, Petre Dimo, Ion Filotti și Gheorghe Mărâi. Deasemenea, Moisil este
cel care a avut ideea introducerii liceelor și facultăților de informatică în România,
idee pusă în practică de prietenul său Mircea Malița, Ministru al Invățământului.
Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de
știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului. Există multe vorbe de
duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele
care s-au scris despre el.
A fost membru al Academiei Române (din 1948), al Academiei din Bologna și al Institutului
Internațional de Filosofie. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare
Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul „Om de
știință emerit”.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie
1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.
În 1996, societatea internațională a inginerilor în electronică IEEE i-a acordat
distincția rară de Computer Pioneer Award (post-mortem).

Sursa: wikipedia