Curs III, Psihoterapie 07.03.

2009

CURS 3 Mijloace expresive în psihoterapia copilului

1. FANTEZIA - tehnicile fanteziei presupun folosirea întregului potenţial imagistic şi ele pot fi
combinate sau nu cu desenul şi mişcarea fizică.
Un exerciţiu care pune în evidenţă strategiile copilului de a face faţă obstacolelor este "fantezia
zidului: "Imaginează-ţi că mergi pe un drum şi pe neaşteptate îţi apare în faţă un zid. Ce faci tu în
această situaţie? Cum îţi apare zidul şi ce simţi faţă de el?" iar în fantezia "Peştera" apar temerile şi
conflictele ascunse ale copilului "Imginează-ţi că te afli în faţa unei peşteri, peştera are o uşă mare în
spatele căreia se află ceva care vrea să iasa.Mergi ,deschide uşa şi vezi ce se poate întâmpla." Acest
gen de fantezii pot fi continuate cu dialog gestaltist,astfel încât copilul să poată deveni conştient de
trăirile sale.
2. MODELAJUL - materialele pentru modelaj pot fi lutul, plastilina, aluatul şi poate fi realizat
de un singur copil sau în grup. Copiii supăraţi pot exprima supărarea lor în lut în diverse forme, cei care
sunt nesiguri şi fricoşi pot simţi un sentiment al controlului şi al stăpânirii de sine prin intermediul
lutului.
Limita de timp este de 3 minute pentru fiecare temă şi s-a constatat că aceasta elimină
perfectionismul şi adesea conduce la rezultate mult mai interesante decât timpul îndelungat.
3. COLAJUL - este realizat prin lipirea sau ataşarea de materiale de o mare varietate pe hârtie
sau pânză şi ajută la eliberarea imaginaţiei putând fi utilizat ca exprimare senzorială şi emoţională.
4. JOCUL CU NISIP-este o tehnică terapeutică jungiană şi poate fi interpretat ca o reprezentare
tridimensională a unei situaţii psihice; o problemă inconştientă se exprimă în cutia de nisip jucându-se
acolo ca o dramă. Acest joc al imaginaţiei dinamizează inconştientul şi acţionează astfel asupra
psihicului copilului.
5. CREAREA DE POVEŞTI - reprezintă o practică de primă importanţă în psihoterapia
copilului şi se consideră că poveştile copilului sunt mai uşor de analizat decât visurile, asociaţiile libere
şi alte producţii ale adultului.
Problema principală a terapeutului de copii ar fi să utilizeze insight-urile sale terapeutice.
Dr.Richard Gardner a creat "tehnica mutuală a realizării de poveşti" - în care i se cere copilului
mai întâi să povestească o istorioară şi este atent la atmosfera şi cadrul povestirii, la reacţiile
emoţionale ale copilului atunci când spune povestirea apoi Gardner sune propria sa poveste pornind de
la aceleaşi personaje, atmosfera ca şi în povestirea copilului, oferind o rezolvare mai potrivită la cele
mai importante conflicte. Fiecare poveste se termină cu o lecţie sau o morală derivată din situaţia
povestii, iar copilul trebuie ajutat sa devină conştient de multitudinea de opţiuni care sunt disponibile să
le înlociuască pe cele înguste, autodistructive, alese de el.
6. LUCRUL CU BASMUL - basmele şi legendele oferă un material foarte bun de lucru cu
copiii. Copiii fără a conştientiza refac, generaţie dupa generaţie, drumul eroului mitologic care este
supus unui număr de încercări care-i verifică vitejia, înţelepciunea, forţa fizică.
Prin intermediul basmelor, se consideră ca se stimulează întelegerea de sine şi a celorlalţi,
stimuleaza descentrarea copilului, creându-i jocul de perspectivă, care-l face să se pună în locul altuia
şi să regăsească în altul ceva din el însuşi.
Prin analiza de conţinut a povestirilor născocite de copii s-au desprins 3 maniere prin care
aceştia, aflaţi în situaţii problematice, se raportează la conţinutul basmelor:
1)Transpunerea în lumea imaginativă a basmului
2)Transpunerea personajelor din basm în viaţa reala
3) În povestirile copiilor apar dorinţele ,sentimentele şi frustrările lor ascunse.
Această tehnică imaginativă poate fi utilizată în mai multe moduri:
1) ca mijloc de diagnosticare a personalităţii şi vieţii socio-emoţionale a copiilor ,a tipurilor de
relaţii părinţi-copii,copii-educatoare etc.

1
Curs III, Psihoterapie 07.03. 2009
2)ca mijloc de stimulare a creativităţii
3)ca tehnică psihoterapeutică ce se poate înscrie în rândul celorlalte tipuri de terapie prin
metafora la copii.
7. METAFORA TERAPEUTICĂ
a. Poveştile metaforice - un element pe care atat metafora literară cât şi cea terapeutică îl au în comun
este corespondenţa: "Noi trebuie sa fim capabili să experimentăm o sincronie imdiată între o metaforă
şi referentul său".
Metafora terapeutică trebuie să evoce atât familiaritatea imagistică a metaforei literare, cât şi
familiaritatea raţională bazată pe o înţelegere a experienţei personale. Pentru a funcţiona în sens
terapeutic, este necesar să se creeze ceea ce Rossi numea "porţiune de realitate fenomenologică" în
care lumea creată prin metafora terapeutică este experimentată de către copil, aceasta creând 3 căi de
relaţionare empatică între copil, terapeut şi poveste, care îi dă posibilitatea copilului să se identifice cu
personajele şi evenimentele descrise. Copilul trebuie să creeze o punte de conectare personală între sine
şi evenimentele din poveste, aceasta fiind facilitată prin reprezentarea problemei copilului suficient de
exact astfel încât el să nu se simta singur şi suficient de indirect ca să nu se simtă stânjenit,ruşinat sau
rezistent.
b. Metafora artistică - utilizează strategii de desenare,jocuri din carton create de catre copil dând o
alta dimensiune experienţei terapeutice.
În cartea "Metafore terapeutice pentru copii şi copilul interior", J.Mills si R.Crowley au descris
2 exemple de metafore artistice:
1.Metafora"Cum să faci faţă mai bine suferinţei" - creata pentru a-i ajuta pe copii să facă fată
durerii fizice, scopul fiind acela de a furniza un instrument artistic prin care senzaţiile dureroase pot fi
obiectivate şi să se poată avea acces la resursele interioare. Aceasta presupune 3 paşi simpli în care
copilul este pus să deseneze:
- cum apare durerea chiar acum;
- cum apare starea de bine (lipsa durerii );
- cine poate să ajute primul desen să se transforme în al 2-lea desen.
Aceste desene servesc mai multor scopuri şi anume: îl pot ajuta pe copil să se disocieze de
durere prin transformarea ei într-o imagine pe hartie, îl ajută să câştige un simţ al controlului durerii,
ajută să se manifeste sistemul senzorial care este nefolosit de către copil.
2."Terapia prin desen animat"- este o tehnică utilizată de J.Mills si R.Crowley, care pornesc
de la ideea ca personajele din desenele animate şi aventurile lor sunt simboluri puternice pentru mulţi
copii şi de aceea pot fi utilizate ca alternativă metaforică pentru lucrul cu fricile, anxietăţile, conflictele
acestora.
De exemplu, în cazul unui copil cu coşmaruri, tehnica terapeutică poate decurge astfel:
1.Desenează cum arată coşmarul!
2.Desenează ce personaj din desenele animate ar putea să te facă să te simţi în siguranţa!
3.Cum poate arăta starea ta de mai bine!
8. MARIONETELE - acestea implică detaşare şi copilul se simte în siguranţă să releve ceva din
intimitatea sa, de asemenea este mai uşor pentru copil să vorbească prin intermediul marionetei care
spune în mod direct ceea ce lui îi vine greu să exprime şi chiar comunică mai uşor cu marioneta aleasa
de terapeut decât cu acesta însuşi. Tema poate fi aleasă de către copil sau de către terapeut care se
bazează în alegere pe o situaţie problematică în viaţa copilului sau poate realiza un spectacol vesel doar
de dragul distracţiei; în acest sens copii sunt capabili să-şi rezolve conflictele interioare mai bine, să le
echilibreze şi să integreze multe aspecte din ei înşişi.
9. TERAPIA PRIN JOC (LUDOTERAPIA) - psihanalista M.Klein priveşte jocul ca un tip de
reprezentare simbolică a fanteziei inconştientului şi-l interpretează ca atare, în timp ce, Waelder declară
că jocul aduce copilului oportunitatea de a asimila treptat ceea ce în viaţa reală ar putea fi dificil să
integreze.
În terapie, jocul se poate realiza în acelaşi mod cum se utilizează o poveste, un desen, o scenă în
2
Curs III, Psihoterapie 07.03. 2009
jocul cu nisip, cu marionetele etc.putându-se observa la copil atunci când se joacă multe lucruri despre
maturitatea, inteligenţa, imaginaţia şi creativitatea sa, orientarea în realitate, abilităţile de rezolvare a
problemelor.
10. DRAMATERAPIA - este o formă de psihoterapie în care spontaneitatea jocului dramatic,
ca şi intervenţiile terapeutului ajută copilul să se exprime, să înteleagă şi să lucreze asupra conflictelor
sale.
R.Gardner, creatorul "tehnicii povestirii mutuale" a observat cum, în timpul povestirii, copiii
doreau în mod spontan să gesticuleze, să intoneze, să joace anumite roluri, dramatizarea sporind
eficacitatea tehnicii.
În gestaltterapie este prezentă tehnica scaunului gol - creată de Fritz Pearls ca un mijloc de
provocare a unei conştientizări importante şi aduce mai multă claritate în munca terapeutică.
Pe scaunul gol pot fi puse diferite persoane din viaţa copilului, "parţi" din personalitatea sa,
tehnica fiind un ajutor în clarificarea unei rupturi şi polarităţi din personalitate, o clarificare ce este
esenţială în procesul de centrare. De aemenea, Pearls a creat şi jocul"câinele de sus" şi "câinele de
jos", în care pacientul joacă pe rând cele 2 părţi ale Eului aflate în opoziţie, prezentând şi argumentând
punctele lor de vedere.
În sistemul terapeutic al lui Pearls se pune un accent important şi pe analiza viselor: "diferitele
părţi ale visului nu sunt altceva decât părţi ale personalităţii noastre". În gestaltterapie, scopul este de
a-l ajuta pe copil să înveţe despre el şi despre viaţa sa prin intermediul viselor sale.
11. TEHNICI DE MIŞCARE ŞI DE DANS - mişcările corporale servesc scopuri diferite
precum eliberarea de energie şi de tensiune, deblocarea emoţională, dezvoltarea sensibilităţii către sine
şi către altii,dezvoltarea spontaneităţii.
Exemple de exerciţii de mişcare:
-i se sugerează copilului să realizeze diferite tipuri de mers:să-şi imagineze că merge pe
gheaţa,pe nisip fierbinte,pe nisipuri mişcătoare,prin ploaie.
- i se cere copilului să imită diferie animale,să se mişte ca ele,să se simtă ca el.
- i se cere copilului sa exagereze o anumita mişcare sau gest şi este întrebat ce mişcare
particulară îi aminteşte sau ce-l face aceasta să simtă.
Jocul statuilor poate fi utilizat cu succes într-un grup de copii, astfel:
a) un copil "îngheaţă" într-o statuie, iar altul ghiceşte ce vrea să exprime statuia;
b) copiii se mişcă pe muzică şi când muzica se opreşte "îngheaţă" într-o statuie şi spun apoi ce
emoţie exprimă prin statuile lor.