CARACTERIZAREA GENERALA A GÎNDIRII

vederea circumscrierii unui fenomen atît de complex cum este gîndirea, găsim potrivită abordarea lui din
cel puțin trei perspective:

(1) funcțională, (2) psihogenetică și (3) structural-operatorie.

•41). Din punct de vedere funcțional, adică al rolului sau funcției pe care îl joacă în dinamica
personalității, gândirea este o modalitate specifică a vieții de relație, un schimb specific între organism și
mediu. Specificitatea acestui schimb rezidă în procesul complementar de asimilare a mediului la
structurile cognitive ale subiectului și de acomodare a acestor structuri la constrângerile realității.
Rezultatul principal al acestui proces este cunoașterea realității și, ca urmare, sporirea adaptabilității
ființei umane. Prin gândire, omul iși dirijează comportamentele, își planifică acțiunile, proiectează
scopuri, alege mijloacele pentru realizarea lor optimă etc.

Prin aportul pe care și-l aduce la cunoașterea structurilor invariante ale realității, gândirea conferă
comportamentului uman trăsătura raționalității.

Gândirea, ca funcție adaptativă, nu se exercită permanent. Omul gândește îndeosebi atunci când este
solicitat de probleme, de situații inedite pentru care nu dispune, în repertoriul său — de acte învățate,
de soluții gata-făcute.

(2). Din punct de vedere istoric și psihogenetic, gândirea este — prin origine — acțiune. Principala
condiție a apariției gîndirii este deci interiorizarea acțiunii. Procesul de constituire a gîndirii prin
„interiorizarea acțiunii" antrenează două mecanisme: mecanismul operator iu (transformarea acțiunii în
operație) și mecanismul semiotic (trecerea de lâ acțiunea asupra obiectelor la operații asupra
reprezentărilor, semnelor, simbolurilor acestor obiecte).

O operație nu este o acțiune pur și simplu mintală. în definiția lui Piaget, o operație de gîndire este o
acțiune interiorizată, devenită reversibilă și gata de a „se compune" cu altele în cadrul unui sistem,
constituind astfel demersul logic, inferența propriu-zisă, care, virtual,

face inutil apelul la experiență. Prin urmare, nu putem vorbi de operații propriu-zise pînă ce acțiunea
mintală nu este reversibilă și în același timp solidară cu altele intr-un sistem. O asemenea achiziție este
consemnata la copil în medie în jurul vîrstei de 6—7 ani. La vțîrsta preșcolară se întîlnesc copii care fac
singuri drumul de acasă la grădiniță și înapoi, dar dacă li se cere să reconstituie traseul folosind mici
obiecte tridimensionale din carton (căsuțe, străzi, părculețe, cheiul unui rîu), ei nu reușesc acest lucru.
Ceea ce a fost dobîndit deja pe planul acțiunii nu poate fi reconstituit imediat pe planul reprezentării.
Interiorizarea unei acțiuni, transpunerea ei pe plan mintal presupune, ca o premisă, capacitatea de
reprezentare, atestată la copii încă din cel de-al doilea an de viață. Dar o reprezentare izolată nu
înseamnă încă suportul unei operații; se cere o articulare a reprezentărilor drept condiție a interiorizării
acțiunii. în jurul vîrstei de 6—7 ani — așa cum s-a arătat — apare și reversibilitatea, adică posibilitatea
compunerii pe plan mintal a acțiunii directe (T) cu inversa ei (T~’), ceea ce indică formarea sistemelor de
operații.

în ceea ce privește funcția semiotică, aceasta este capacitatea individului de a opera cu semne/simboluri
ca substitute ale obiectelor șî actelor externe. Omul — scrie P. Fraisse -r- ajunge să opereze prin și cu
semnele, în primul rînd cele lingvistice, ca și cu/prin referemij acestora. Limbajul verbal reprezintă la om
mecanismul semiotic prin excelență, fără să fie unicul. Ca urmare, deși dobîndirea limbajului sporește
considerabil capacitatea operatorie a omului, eîndirea logic;', se poate dobîndi independent de limbaj.
Studiile făcute pe copiii surzi au arătat că aparatul logic al gîndirii se dezvoltă și în absența lirpbajului
verbal, deși cu o întîrziere de 1—2 ani; în plus, el prezintă aceleași stadii de evoluție ca și la copilul
normal.

Aceasta implică faptul căi planul mental — al semnelor și simbolurilor obiectelor din realitate — chiar
dacă e consolidat prin limbai — apare totuși înaintea limbajului. Se consideră că la originea reprezentării
realității în mintea noastră se află actul imitației. în opinia lui Piaget, de pildă, reprezentarea este
„imitație interiorizată", efectul interiorizării mecanismului imitativ. Psihologul elvețian înfățișează o
trecere sau filiație continuă de la imitație la imaginea mintală. Mai întîi este vorba de imitația amînată,
cînd gestul imitativ apare în absența obiectului- model; urmează jocul simbolic, cînd copilul repetă
independent gesturi copiate din jur (de exemplu, se face că doarme); intervine apoi deservii ca
reprezentare grafică și în sfîrșit, imaginea mintală ca „imitație interiorizată". Pornind de aici, Piaget va
susține că imaginea mintală, ca evocare a unui obiect sau act extern — în absența acestuia — nu
constituie un fapt primar, un simplu reziduu senzorial, ci mai curînd o copie activă. în sprijinul acestei
afirmații se citează două argumente Întîi, evocarea interioară a unei mișcări declanșează aceleași unde
electrice, corticale (EEG) sau musculare (EMG) ca și executarea materială a mișcării, deci, evocarea unei
mișcări presupune schițarea ei în minte. în al doilea rînd, dacă imaginea ar fi o sMiplâ ‘prelungire ă'
percepției, ar trebui să intervină imediat după naștere; or indiciile apariției evocării reprezentative sint
consemnate numai începînd din al doilea an al vieții- Qpușă acestei .poziții este concepția -curentă eăre
leagă reprezentarea' de. codul .pșihobîplogic. d .

(3). Din punct de vedere structural-operatoriu, gîndirea cmstă■ din structuri cognitive (— informații
structurate) și operații sau secvențe de Operații (=strategii) ce poartă asupra acestor structuri.

Structura cognitivă tipică pentru gîndire este noțiunea. Noțiunea structurează informațiile generale,
necesare și esențiale despre un obiect sau stare de lucruri. Ea depășește datul nemijlocit al percepției,
deși se bazează sau se sprijină pe informația perceptivă. în percepție esențialul coexistă pe același plan
cu neesențialul, avem un sincretism al percepției. Dimpotrivă, noțiunea este un model informațional
integrativ, care subordonează o mulțime de cazuri particularo, individuale [If. Gm- direa, în cel mai înalt
grad al său, înseamnă operarea cu noțiuni. Formarea no.ionilor este un proces îndelungat, care se
desfășoară în strînsă interdependență cu dezvoltarea repertoriului do operații cognitive ale subiectului.

Operațiile sau 'prelucrările (procesările) la care e supusă informația psihică sînt extrem de variate și au o
organizare ierarhică. Operațiile de nivel inferior; intră ca subcomponente într-o operație de nivel
superior. La nivelul mediu de analiză a gîndirii, operația cea mai însemnată este raționamentul
(inferența). Pentru a rezolva probleme mai complexe, subiectul e nevoit să folosească o serie bine
ordonată de operații numită strategie rezolutivă. Există două mari tipuri de strategii: algoritmi și euristici
asupra cărora se va insista într-un paragraf ulterior. Deocamdată să rezumăm, spunînd că în expresia ei
matură gîndirea constă dintr-un ansamblu de operații și strategii, ce au loc asupra noțiunilor. Ea are ca
rezultat reflectarea (reprezentarea) generalizată și mijlocită a realității.