CAPITOLUL 2 ASPECTE CLINICE ŞI PARACLINICE

Simptomatologia amigdalitei nu are o precizare clinică bine definită. Este imposibil de pus
diagnosticul de amigdalită acuta numai pe aspectul exterior al amigdalelor corespunzătoare lor.
Eforturile medicului și asistentei medicale au ca scop, ca pacientul să afirme starea de bine
fizic și psihic, să aibă respirație liberă, ușoară, eficientă, să se poată alimenta pe cale naturală și să
nu intervină complicații.
Inspecția de ansamblu a feței cu regiunea gâtului, cu mișcările laringelui în deglutiție, apoi
regiunea auriculară, care ne pot arăta în cazuri patologice o culoare a tegumentului în leziuni
dermatologice, o inflamație, o afecțiune traumatică sau tumorală, o malformație, o paralizie
facială un triaj. Palparea ganglionilor pericervicali cu capul în ușoară flexiune se face cu ambele
mâini, începând cu ganglionii submandibulari, apoi ganglionii cervicali profunzi de-a lungul
marginii anterioare a sternocleidomastoidianului, fosele subclaviculare, căutându-se și elementul
laringian. Se palpează apoi punctele dureroase ale sinusurilor feței, se trece apoi la palparea
ganglionilor cefei și a regiunii mastoidieni, prin ținerea frunții cu o mână, iar cu cealaltă ceafa,
ceea ce ne permite ca să aplicăm policele mâinii de pe ceafă pe regiunea mastoidiană, pe care s-o
palpăm la nivelul antrului (înapoia și puțin deasupra conductului auditiv extern la marginea
posterioară și la nivelul vârfului mastoidei).
Patologic putem constata durere la palparea sinusurilor paranazale, a mastoidei, crepitații
emfezematoase etc.

2.1 Aspecte clinice

Semnele și simptomele clinice generale pot să fie un inspir dificil, sforăit în somn, în cazul
amigdalelor foarte mari care strâmtează în măsură importantă istmul faringian. Pot apărea
modificări de timbru (voce amigdaliană), uneori pronunțare dificilă, determinate de limitarea
mobilității vălului și pilierului posterior prin perturbarea contracției peristafilinilor. Aceste
simptome nu sunt însoțite de temperatură sau pot prezenta mici oscilații termice ( 37 0 – 37,20 C ),
stare de adinamie cu dureri articulare vagi, după ingerare de lichide reci.
Alteori bolnavul prezintă o senzație de iritare a faringelui cu accese de tuse și intermitent
eliminarea unor grunji alb-gălbui de cazeum fetid, gura exhală un miros din cauza fermentațiilor
de la nivelul criptelor.
 Semne obiective: Semne subiective:

Examenul faringelui trebuie făcut metodic, Senzații dureroase, discrete, cu înțepături,

prin inspecție, palpare cu degetul, explorare cu mai ales în timpul înghițiturilor. Aceste
stiletul sau spatula, recoltarea conținutului senzații sunt localizate la nivelul amigdalelor
criptelor pentru examenul bacteriologic. La și în special în regiunea înlocuirii treptate a
inspecție: țesutului limfoid cu țesut conjunctiv, se
Volumul amigdalelor care poate fi vizualizat nu întâlnesc mai rar în cursul amigdalitelor
numai prin simpla inspecție a faringelui, ci cronice, în această formă de amigdalită acuta,
trebuie executată și o apăsare cu vârful unei atrofiată, focarul infecțios se află mai profund
spatule privind partea laterală a stâlului și izolat de suprafața amigdalei unde deseori
anterior, pentru a încerca să scoatem amigdala apar cicatrici; un simptom important al
din loja ei. amigdalitei cronice este roșeața stâlpului
Amigdalele mult hipertrofiate la adulți, anterior cu marginea lui liberă, puțin
produse de o iritare a țesutului limfatic cât și a edematială și aderentă de amigdala
celui conjunctiv, constituie un semn valoros în hipersensibilă la palpare; aspectul și
diagnosticarea unei amigdale cronice. conținutul criptelor au o deosebită valoare în
Inspectând fața internă a amigdalelor se diagnosticul amigdalei cronice.
observă că ea poate fi netedă sau brăzdată. În Palparea ganglionului – satelitului amigdalian
amigdalita acuta, forma cea mai des întâlnită înapoia unghiului mandibulei, când poate
este cea brăzdată. apărea și o durere cu iradiere spre urechea
respectivă.

2.2. Aspecte paraclinice

La faringoscopie se constată acele dopuri de cazeum alb-gălbui, închistate în cripte, mai

ales la nivelul polului superior sau înapoia stâlpului anterior, care trebuie îndepărtat pentru a pune
în evidență acest cazeum.
Pentru bucofaringoscopie se invită bolnavul să deschidă gura și se constată că la unii aerul
expirat are un miros caracteristic pentru unele boli. Limba se poate examina mai bine prin
invitația bolnavului de a o proecta în afară cât mai mult posibil, când putem observa o eventuală
hemipareză a limbii cu lipsa de tonicitate a mușchilor pe partea paralizată etc. Cu ajutorul spatulei
linguale și sub controlul luminii reflectate, examinăm apoi fața internă a obrajilor, bolta palatină,
arcadele dentare și planșeul bucal, prin proiectarea limbii spre bolta palatină. Vălul palatului și
faringele bucal adeseori sunt greu de examinat, din cauza rezistenței limbii și a reflexelor de
volum, care pot fi suprimate prin o badijonare sau pulverizare cu cocaină 2 – 5%.

Recoltarea exudatului faringian

Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian. Scopul
recoltării acestui exudat este explorator pentru a depista germenii patogeni de la nivelul faringelui
în vederea tratamentului și depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni. Pentru
recoltarea exudatului faringian avem nevoie de trei feluri de materiale: de protecție (mască de
tifon); sterile (spatulă linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic sau glicerină 15%); și
nesterile (tăviță renală, stativ pentru eprubete). Se face pregătirea psihică și fizică a pacientului și
se așează pacientul pe un scaun. Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează cu alcool, își pune
masca de protecție și invită pacientul să deschidă gura și inspectează fundul de gât. Deschide
eprubeta cu tamponul faringian, apasă limba cu spatula linguală, cu tamponul faringian șterge
depozitul de pe faringe și amigdale și introduce tamponul faringian în eprubeta care se închide. Se
spală pe mâini cu apă și săpun. Se notează în F.O. data recoltării, numele persoanei căreia i s-a
efectuat recoltarea și se transportă produsul la laborator. Se execută și recoltarea secreției nazale,
care se face cu un tampon mai subțire fixat pe un porttampon de sârmă ușor îndoită, cu care se
poate pătrunde în nazo-faringe. Pacientul este așezat în poziție șezând, cu capul în extensie forțată
și i se injectează în fosele nazale o soluție izotonică de NaCl sterilă cu ajutorul unei seringi ce se
prelungește cu un tub de cauciuc de 2-4 cm. Capătul liber al tubului se introduce în una din fosele
nazale, se injectează soluția de spălătură, pacientul aplecând imediat capul înainte și lăsând să se
scurgă lichidul într-o cutie Petri sterilă. Lichidul se trece imediat în eprubete etichetate și se
trimite la laborator.

Recoltarea probelor de laborator

Examenele de laborator sunt utilizate pentru precizarea diagnosticului și pentru a aprecia

starea bolnavului care este amenințat de unele complicații. Sub controlul luminii reflectate trebuie
să observăm în mod normal: lueta, vălul palatin, stâlpul anterior și posterior de ambele părți.
Asistenta medicală recoltează sânge pentru determinarea VSH-ului, ASLO, hemoleucograma, TS,
TC, uree, creatinină, glicemie, urină pentru examene de laborator. V-a ține în evidență rezultatele
pe foaia de observații a pacientului.
 2.3 Diagnostic pozitiv

Diagnosticul unei amigdalite acute, ca infecție de focar, se face pe baza anamnezei

bolnavului, care trebuie cercetată cu multă minuțiozitate, mai ales că procesul acut amigdalian
care precede o nefrită sau un reumatism este de cele mai multe ori atenuat și deci, neglijată de
bolnav în majoritatea cazurilor. Anginele din copilărie, flegmoanele amigdaliene și
periamigdaliene, anginele difterice sau scarlatinoase joacă un rol important în producerea
condițiilor unei infecții de focar.

2.4. Diagnostic diferențial

Se face cu diferite alte fenomene generale accentuate: forma hipertrofică a sifilisului

secundar se manifestă printr-o și de pozitivitate serologică; hipertrofia amigdaliană bacilară, care
evoluează în pusee, interesând toate formațiunile limfoide faringiene. Amigdalele apar mărite de
volum, mai solide și însoțite constant de adenopatie cervicală; apofiza stiloidă alungită anormal
apasă asupra amigdalei palatine și dă o jenă dureroasă în regiunea amigdaliană și dificultate în
deglutiție; forma latentă a flegmonului amigdalian cu evoluție subacută; calculul amigdalian ne dă
o senzație pietroasă la palparea digital sau controlul cu stiletul, este de obicei unilateral; forma
infiltrativă a cancerului amigdalian și mai ales sarcomul, în primele stadii de evoluție pot fi
confundate cu hipertrofia simplă a amigdalei.
Se vor controla elementele caracteristice, eventual se va face examenul biopsie:
limfogranulomatoza malignă, în care aderența cervicală, hipertrofia splinei, examenele biologice
și sanguine(polinucleoze, euzinofilie, celulele Sternberg) precizează diagnosticul; leucemia
limfoidă, tradusă prin hipertrofia amigdaliană, inițial monolaterală, dar bilateralizată în scurt timp,
prin adenopatie voluminoasă, indoloră generalizată, prin creșterea considerabilă a numărului de
globule albe și prin modificările din formula leucocitară, hipertrofie bruscă, generalizată la întreg
nivelul limfatic Waldezer, leziuni cutaneo-mucoase specifice.