19.

Si neslabind în credinta, nu s-a uitat la trupul sau amortit - caci era aproape
de o suta de ani - si nici la amortirea pantecelui Sarei,

Sf Ap Pavel dupa ce a aratat ca Avraam, dincolo de nadejdea omeneasca, a crezut in

nadejdea puterii lui Dumnezeu, Apostolul infatiseaza aici cum Dumnezeu i-a fagaduit
Patriarhului ca semintia lui „va fi numeroasa ca stelele cerului si ca nisipul
marii". Si ca Avraam nu a slabit, ci s-a intarit in credinta in inima sa, si nu s-a
indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, nici nu a socotit ca trupul sau cel amortit de
multa batrinete si de sterpiciune pantecelui Sarei nu va mai putea zamisli..
Avraam fost numit „tatal tuturor celor care au credinta“ . Si Sotia lui Sara a
dovedit, de asemenea, cu o credinta puternica, fiind doi slujitori ai lui Dumnezeu
exemple de credinta prin încercarile ce au trecut, Desigur, Avraam si Sara au fost,
asa cum suntem si noi, cu neputinte si slabiciuni, caci zice duhul este osarguitor
dar trupul neputincios, Însa cand au înteles care era vointa lui Dumnezeu s-au
supus cu toata fiinta lor, Astfel, Avraam e cunoscut ca prietenul lui Dumnezeu iar
Sara drept o ‘femeie sfanta care nadajduia în Dumnezeu’
Chiar daca Dumnezeu îi promisese lui Avraam o samanta, sotia sa era în continuare
stearpa..
Ca batran, Avraam privind la sine si la ceea ce se vedea cu ochiul firesc, ce putea
vedea insa? Slabiciune, neputinta,
Vederea trupului slab si a neputintelor omeneste nu ii da-dea multa nedejde, Daca
uitandu-se la sine, vedea slaciciunea vizibila, insa tocmai credinta implica a nu
privi la ceea ce se vede în mod firesc, ci la lucrurile care nu se vad, bazandu-te
pe puterea si fagaduinta lui Dumnezeu (care nu se vedea, dar exista).
Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci
lucrurile care se vad, Sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt veanice.

Avraam a ignorat slabiciunile trupului sau si al Sarei şi nu a spus: „Nu pot face
aceasta!” sau „Sara nu poste!”, ci s-a bazat pe ce a spus Dumnezeu si a gandit
astfel: „Dumnezeu poate totul iar puterea Sa tocmai in slabiciunea se arata!”.
Avraam nu a fost slab in credinta ci a stiu ca cele ce sunt cu neputinta la oameni
sunt cu putiinta la Dumnezeu,
Tot prin credinta, însasi Sara a primit putere sa conceapa o samanta cand trecuse
deja de limita de varsta,
Avraam nu a tinut seama de dificultatile firii omenesti care însoteau fagaduinta,
chiar si asa credinta lui nu a slabit. Cand totul ii era impotriva el a razbit prin
credinta neslabind deloc,
Sf Ap Pavel il arata pe Avraam ca exemplu de o inalta traire de credinta si o lupta
duhovniceasca tocmai prin faptul ca nu a sovait deloc in credinta cand cele dupa
firea omeneasca erau contrare fagaduintei, insa aceasta fagaduinta nu ii micsoreaza
credinta ci din contra o intareste mai mult,
Sf Ap aratand si piedicile, însa în acelasi timp arata si înalta traire de cugetare
a lui Avraam, care depeseste masura gandiri omenesti pentreu ca Ceea ce i s-a
fagaduit era mai presus de orice nadejde”,Apoi pe cand toti cei din neamul sau
priveau la el ca la un om trecut de varsta pe cand Avraam nu se uita la nimeni nici
la trupul lui amortit, nici la amortirea pantecelui Sarei, decat numai la Dumnezeu,
privea prin credinta tare si neclintita drept care si zice Apostolul: „împotriva
oricarei nadejdi”. ,
viata lui Avraam ne invata de cata rabdare e nevoie uneori (de cele mai multe
ori...) pana ajungem sa vedem roadele credintei...
Oare cati dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Cati nu
cauta dovezi si zic: "Nu cred pana nu vad!" Cati nu cauta sa pipaie ranile si
coasta Mantuitorului, cautând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Insa Credinta
vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta este o piatra de temelie a
creatiei.
Avraam este un model de viata de credinţă, o credinta încercata, zidita pe un
Dumnezeu Viu, Fagaduinta facuta de Dumnezeu peste masura firii omeneste au fost
tocmai ca sa se aratate lucrarea lui Dumnezeu peste omul pe care Dumnezeu il
iubeste atat de mult, pentru ca nimeni sa nu se poata îndoi de minunea Sa.
Împlinirea promisiunilor Lui Dumnezeu în vietile noastre depinde de credinta ca
acele promisiuni sunt pentru noi si de trairea unei vieti în ascultare de El si de
poruncile Lui.
Mantuitorul la un moment dat le zice ideilor,
”Si sa nu credeti ca puteti zice în voi însiva: Parinte avem pe Avraam, caci va
spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”... fii ai
credintei. De ce a spus Dumnezeu ca si din pietre poate sa ridice fii? Dumnezeu
poate sa-i dea lui Avraam oameni chiar din pietre si sa-i ridice la inrudirea cu
el, pentru ca si la inceput asa s-a intamplat... Ca a face din pietre oameni este
la fel cu a scoate copil din pantecele de piatra al Sarrei...care era inaintata in
varsta, Acest lucru l-a lasat profetul Isaia sa se inteleaga cand spunea: " Uitati-
va la piatra cea tare din care ati fost ciopliti si la adancimea gropii din care
ati fost sapati; uitati-va la Avraam tatal vostru si la Sarra care v-a nascut".
Ioan Botezatorul le aminteste saducheilor si fariseilor profetia aceasta, aratandu-
le ca daca dintru inceput Dumnezeu l-a facut pe Avraam tata si Parinte al tuturor
neamurilor intr-un chip atat de minunat, ca si cum chiar din pietre l-a facut, apoi
este cu putinta sa se intample aceasta si acum.A spus ca: "poate sa ridice". N-a
spus ca poate sa faca oameni din pietre, ci ceva cu mult mai mult: rude si fii ai
lui Avraam. Prin Cuvantul Sau, Mantuitorul, le-a infrant mandria scotandu-le din
cap toate inchipuirile lor trupesti si gandul ca-si pot gasi scapare la stramosi,
ca astfel sa-si puna nadejdea mantuirii lor in pocainta si in curatenie trupeasca
si sufleteasca.. dand la o parte inrudirea dupa trup si a pus in locul ei inrudirea
dupa credinta..
Prin fagaduinta facuta lui Avraam Dumnezeu preînchipuia planul Sau de mantuire,
Trebuia sa fie un fiu promis, care era imposibil sa se nasca fara lucrarea in
chipul atat de minunat înfaptuit de Dumnezeu, din care sa se nasca Mantuitorul
Iisus Hristos întrupat, si prin care si neamurile sa fie înfiati în poporul Lui
Dumnezeu