1. Deci ce vom zice ca a dobandit dupa trup stramosul nostru Avraam?

Dupa ce Sf Ap Pavel a aratat ca toti si Iudei si Elini adica neamurile, se

indrepata numai prin credinta si au trebuinta de credinta �ntru Hristos, Apostolul
arata aceasta o data mai mult si prin Avraam care era cinstit de Iudei, Iudeii se
faleau ca au pe Avraam ca stramos al lor si un exemplu luat din viata si din
purtarea lui ar fi fost deosebit de puternic, dar zice ca nici el �nsusi, care a
savarsit atatea fapte bune, nu s-a indreptat din faptele sale ci din credinta, Si
zice ca: Ce a dobandit stramosul Avraam dupa trup? Credinta ca draptate.. El nu s-
a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta
lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si
implineasca. De aceea credinta aceasta "i-a fost socotita ca dreptate."

Daca faptul indreptatirii prin credinta exclude orice lauda si nu face nici o
deosebire �ntre iudeu si cel provenit dintre neamuri ce vom spune atunci cu privire
la indreptatirea lui Avraam? Sf Ap Pavel �ncepe acum sa explice, ca pana si Avraam
a fost �ndreptatit pe acelasi temei prin care este oferita paganilor �ndreptatirea.
Mai mult, Avraam s-a bucurat de aceasta �nainte ca sa fie taiat �mprejur. �n felul
acesta iudeii nu mai puteau zice ca Sf Ap Pavel prezenta vreo doctrina noua si
straina sustinand ca �ndreptatirea vine tocmai prin credinta.

"Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat sa plece din pamantul sau in alt loc, pe
care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat, fara sa stie unde se
duce" . Ascultarea neconditionata a lui Avraam este una dintre cele mai izbitoare
dovezi ale credintei ce poate fi aflata �n �ntreaga Scriptura. Pentru el, credinta
era "o �ncredere neclintita �n lucrurile nadajduite, o puternica �ncredintare
despre lucrurile care nu se vad"
Marele act al credintei lui Avraam sta asemenea unui stalp de lumina, iluminand
calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile.
Caci zice: �I s-a socotit lui Avraam credinta ca dreptate�. Dar cum i s-a socotit?
Cand era taiat �mprejur sau cand era netaiat �mprejur? Nu cand era taiat �mprejur,
ci cand era netaiat �mprejur. Iar semnul taierii �mprejur l-a primit ca pecete a
dreptatii pentru credinta lui din vremea netaierii �mprejur, ca sa fie el parinte
al tuturor celor ce cred, netaiati �mprejur, pentru a li se socoti si lor
(credinta) ca dreptate, Si parinte al celor taiati �mprejur. Dar nu numai al celor
care sunt taiati �mprejur, dar care umblau pe urmele credintei pe care o avea
parintele nostru Avraam, pe cand era netaiat �mprejur� Deoarece iudeii insistau ca
Avraam, ca prieten al lui Dumnezeu, a primit cel dintai taierea �mprejur, atunci
Apostolul voieste a arata ca si acela s-a �ndreptat prin credinta ceea ce era
pentru Apostol biruinta cea mai completa.

Faptul ca Avraam a ridicat cutitul ca sa-l aduca pe fiul sau ca jertfa n-a fost o
fapta buna, ci un act al credintei sale. Cand Dumnezeu i-a promis ca va avea un
fiu, Avraam a crezut lucrul acesta. Cand Dumnezeu i-a cerut sa-si aduca acest fiu
ca jertfa, el a crezut ca Dumnezeu poate sa-l si invie din morti. Ceea ce a facut
Avraam nu a fost de domeniul faptei, ci de domeniul credintei. Actul lui Avraam a
dovedit ca el avea credinta. Avraam nu putea fi socotit indreptatit prin omorarea
fiului sau. Dar, scotandu-si cutitul, el a dovedit ca avea credinta. Dovada
credintei lui Avraam consta in faptul ca el a fost gata sa-si aduca fiul ca jertfa.
Dar cui ii era necesara o astfel de dovada ? Oare Dumnezeu nu stia ca Avraam avea
credinta ? Ba da, Dumnezeu stia, dar noi am fi putut sa ne indoim de acest lucru
daca n-am fi avut nici o dovada. In alta parte vedem ca Avraam a crezut promisiunea
lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a socotit lucrul acesta ca dreptatee. Credinta a fost
suficienta ca Avraam sa fie justificat inaintea lui Dumnezeu. Dar fapta despre care
se vorbeste aici a fost necesara pentru ca Avraam sa poata fi justificat inaintea
oamenilor. Fapta sa a fost manifestarea credintei sale. Nimeni nu poate vedea
credinta ta, decat daca aduci o dovada a manifestarii ei. Daca am spune ca l-am
primit pe Dumnezeu in inima, dar trairea noastra este tot in felul lumii atunci
faptul trairii vadeste credinta ori necredinta. Noi suntem mantuiti prin credinta �
asta este clar. Dar daca din credinta nu rezulta nici o fapta, ceilalti nu vor sti
nimic despre acea credinta.

Avraam este numit parintele dupa trup chiar si al lui �Iisus Hristos, fiul lui
David, fiul lui Avraam� (Matei 1, 1). Despre el, Mantuitorul spune iudeilor care
cautau sa-L omoare: �Parintele vostru Avraam a fost bucuros sa vada ziua Mea si a
vazut-o si s-a bucurat� (Ioan 8, 56). Adica �n ziua si �n �ncercarea de jertfire a
lui Isaac, el a vazut pre�nchipuita ziua jertfei rascumparatoare a lui Hristos.

Sfantul Apostol Pavel aminteste deseori pe Avraam, pentru credinta lui � cand i s-a
fagaduit un fiu si cand apoi, pus la �ncercare, i s-a cerut sa-l jertfeasca �
pentru care i s-a socotit credinta si fapta ca dreptate �naintea lui Dumnezeu,
pentru ca nu era o fapta a legii, sau o fapta omeneasca, era o fapta al harului,
De aici, Sfantul Pavel vorbeste mai mult de �dreptatea prin� sau �din credinta�,
iar Sfantul Iacov pe de-alta parte accentueaza la Avraam �dreptatea din fapte� cand
a vrut sa jertfeasca pe Isaac. El numeste pe Avraam si �prietenul lui Dumnezeu�
Sfantul Pavel numeste pe Avraam si parintele lui Iisus Hristos, dupa trup � Care,
venind �n lume �n-a luat firea �ngerilor, ci samanta lui Avraam a luat, Avraam
mostenind fagaduinta lui Dumnezeu si dobandind dreptatea din credinta si din fapte,
este si �n cer parintele celor fericiti si drepti.