Societatea nu poate exista în absenţa impozitelor, a căror necesitate este, pe de o parte,

statuată prin Constituţie şi, pe de altă parte, demonstrată de realitatea istorică.

. În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan
financiar şi social deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a
resurselor financiare necesare acoperirii necesităţilor publice. În plan social, rolul
impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la
redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale şi
indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.


funcţia de distribuire, realizată prin impozite şi cheltuieli publice, devine necesară în
măsura în care distribuirea veniturilor şi averii între persoanele fizice şi juridice
(influenţate de modul de repartizare a factorilor de producţie şi a formelor de proprietate)
nu este în concordanţă cu necesităţile şi justiţia socială;

 funcţia de stabilizare, prin care se urmăreşte atingerea unui grad înalt de ocupare a forţei
de muncă, stabilitatea preţurilor, o situaţie solidă a balanţei de plăţi externe, precum şi o
rată a creşterii economice.

Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenţei la impozite”,
care se manifestă prin următoarele riscuri:

 Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a

evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă, prin care o
persoană activă caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un
anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă produse care sunt
impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).

 Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee
deosebit de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională (delocalizarea
producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală mai favorabilă);

 Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a se

răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta
astfel inflaţia.

 Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone.

 Riscul micşorării capacităţii de investire şi modernizare.

a) Diminuarea eforturilor productive reprezintă efectul firesc al formulelor de descurajare,

printr-o fiscalitate ridicată, de inhibare a muncii, investiţiilor, economiilor şi consumului. Cel mai grav
efect este însă afectarea spiritului antreprenorial, datorită senzaţiei de zădărnicie indusă de o
impozitare prea mare. Reacţiile contribuabililor se pot manifesta în două direcţii:

- scăderea timpului de muncă a unui individ datorită reducerii

remuneraţiei sale nete, ceea ce reprezintă un efect de substituţie;
 - creşterea cantităţii (surselor) de muncă pentru a compensa pierderile
prin impozitele mărite, ceea ce reprezintă un efect de venit.

b) Evaziunea şi frauda fiscală survin în situaţii de mistificare a veniturilor obţinute, fie la

adăpostul unor lacune din cadrul legislativ, fie încălcând prevederi legale şi acte normative explicite
(cum s-a arătat anterior). În astfel de situaţii, rezistenţa contribuabililor se materializează prin:

- economie subterană, când sunt sustrase de la impozitare activităţi

întregi şi sume considerabile şi

- evaziune internaţională, când se practică diferite forme de migrare a

firmelor şi veniturilor către zone cu o fiscalitate permisivă promovată de
autorităţi foarte discrete.

 c) Inflaţia prin fiscalitate este provocată de repercusiunea impozitelor majorate asupra

mecanismelor de formare a preţurilor şi salariilor. Firmele caută să camufleze în preţurile
de vânzare toate creşterile prelevărilor fiscale, iar salariaţii tind să-şi compenseze cu
salarii mărite pierderile suferite de puterea lor de cumpărare.
 d) Concurenţa internaţională şi capacitatea firmelor de a-i face faţă întră în opoziţie pe
fondul creşterii presiunii fiscale. Sporirea prelevărilor obligatorii pun firmele în dificultatea
de a investi şi/sau de a se moderniza, iar acest fapt le diminuează competitivitatea şi, în
consecinţă, le obstaculează accesul la circuitul economic internaţional.

O presiune fiscală ridicată, ce depăşeşte un anumit "prag", începe să apese asupra

economiei şi are consecinţe negative economice, sociale şi psihologice în societate,
fără a aduce resurse suplimentare bugetelor publice. Fiscalitatea exagerată determină
încetinirea activităţii economice, atrăgând diminuarea bazei impozabile şi, în
consecinţă, a veniturilor publice. În acelaşi timp, stimulează munca la negru şi
dezvoltarea economiei subterane.

O presiune fiscală ridicată generează următoarele riscuri: riscul diminuării efortului

productiv (descurajarea prin impozite şi taxe ridicate, a incitaţiei la muncă, la economisire şi
investiţii); riscul fraudei şi al evaziunii fiscale; riscul inflaţiei prin fiscalitate.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple şi complexe. în primul rând, o cauză a evaziunii fiscale o
constituie tocmai excesivitatea sarcinilor fiscale, care însă are drept motive tocmai amploarea pe
care o are acest fenomen. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre un adevărat cerc vicios,
deoarece, cu cat presiunea fiscală este mai mare, cu atât fenomenul evaziunii fiscale capătă
amploare, si, cu cât evaziunea fiscală este mai mare, cu atât sarcina şi deci şi presiunea fiscală vor
apăsa contribuabilii care îşi îndeplinesc obligaţiile legale.

O altă cauza a evaziunii fiscale o reprezintă absenta unei legislaţii fiscale clare, precise,
unitare şi mai ales stabile care să îngrădească posibilităţile contribuabililor de a recurge la
aceste practici. Desele modificări ale dispoziţiilor legale, reglementarea legislativă anapoda, de la
cazul particular la general etc. nu fac altceva decât să faciliteze orientarea contribuabilului spre
evaziune fiscală întrucât acest fenomen este rezultatul logic al „defectelor şi inadvertenţelor unei
legislaţii imperfecte, al metodelor defectuoase de aplicare, precum şi al neprevederii şi nepriceperii
legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată pe cat sunt cei pe care îi provoacă
prin aceasta la evaziune“.

În final, o altă cauză majoră, de ordin subiectiv de această dată, o constituie insuficienţa
educaţiei cetăţeneşti (fiscale) a contribuabililor, dar şi excesul de zel al organelor fiscale,
predispuse uneori la încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale plătitorilor de impozite.

Este ştiut că eficienţa unui sistem fiscal se măsoară mai ales prin gradul de consimţire la
impozit, care este invers proporţional cu gradul de rezistenţă a contribuabililor la impozite, şi deci cu
evaziunea fiscală. În locul unei campanii care creează confuzie în rândul populaţiei, prin sloganuri
de genul „Plăteşte cu bani, nu cu ani!“ (şi care, după cum am mai arătat, este înşelătoare întrucât în
cazul infracţiunilor de evaziune fiscală ne aflam în plin câmp de acţiune a intenţiei directe ca formă
de vinovăţie), este de preferat o campanie de conştientizare a contribuabililor cu privire la importanţa
şi necesitatea achitării taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi celorlalte sume datorate la bugetul de
stat.

Aceasta deoarece principala trăsătură a impozitelor este reversibilitatea acestora, adică

reîntoarcerea sumelor concentrate de stat pe această cale sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi
către cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii, beneficiar al obligaţiei
fiscale fiind societatea în ansamblul ei.

EFECTELE EVAZIUNII FISCALE ASUPRA FORMĂRII VENITURILOR STATULUI

Existenţa fenomenului de evaziune fiscală duce în mod direct şi obligatoriu la diminuarea

volumului veniturilor statului. Această diminuare a veniturilor statului determină automat un buget
de stat mai mic care nu mai poate să acopere cererea de fonduri financiare necesare statului pentru
îndeplinirea funcţiilor sale de bază.

În urma lipsei, uneori acute, de fonduri financiare, statul nu poate lua decât o singură măsura
eficientă şi cu efect imediat – creşterea cotelor de impunere la impozitele existente şi chiar
înfiinţarea de noi impozite şi taxe. Existenţa unui fenomen de evaziune fiscală crescută determină o
diminuare şi mai accentuată a volumului veniturilor.
 Între politica economică și cea fiscală există relații de interdependență , politica fiscală
fiind implicată în rezolvarea cerințelor economiei naționale prin intervenția unor anumite
instrumeste fiscale.
Societatea nu poate exista în absenţa impozitelor și taxelor , a căror necesitate este
demonstrată de realitatea economică . În cadrul statului , rolul cel mai important al impozitelor se
manifestă pe cele 3 planuri financiar şi social și economic . Acestea reprezintă mijlocul principal
de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesităţilor publice. În plan social, rolul
impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea
unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale şi indivizi, între
persoanele fizice şi cele juridice.
Din punct de vedere economic politica fiscală atingerea unui grad înalt de ocupare a
forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, o situaţie solidă a balanţei de plăţi externe, precum şi o
rată a creşterii economice.
Statul mereu va tinde spre realizarea acestor obiective propuse , pentru o creștere
economică durabilă , însă bineînțeles că de foarte multe ori nivelul presiunii fiscale poate genera
în cadrul statului anumite care nu sunt unele din cele mai plăcute .