Cum se vindecă traumele?

Atunci, când avem amintirea unui eveniment traumatizant, emoția este foarte vie în
interiorul nostru, chiar dacă acel eveniment s-a întâmplat acum 15 ani. Pentru a ne putea
vindeca trebuie să ne ocupăm tocmai de aceste amintiri și emoții dureroase pe care le-am
evitat până acum, să ne eliberăm de energia negativă pe care am acumulat-o, să ne
schimbăm perspectiva, să învățăm să ne gestionăm emoțiile, să ne eliberăm, practic, de
vechile tipare după care am funcționat și să învățăm maniere noi de a gândi, a ne gestiona
emoțiile și a ne comporta.

Acest proces se desfășoară în etape în cadrul ședințelor de psihoterapie prin restructurare

cognitvă (pentru a putea schimba emoția, este necesar să ne schimbăm percepția asupra a
ceea ce s-a întâmplat, adică să luăm acel eveniment din trecut și să-l privim dintr-o altă
perspectivă acum, prin alți ochi, să-i dăm altă semnificație, să ne rescriem povestea), lucrul
cu copilul interior etc, pentru că este nevoie să învățăm un nou model de relaționare, o
relaționare sănătoasă (în cadrul relației terapeutice), care să ne ajute să ne schimbăm
viziunea. De asemenea, psihoterapia ne ajută să devenim mai conștienți de factorii care ne
declanșează anxietate în prezent, ne ajută să dobândim unelte prin care să combatem acești
factori și să ne revizuim gândurile automate și comportamentele dăunătoare pentru a ne
putea crea în mod conștient viitorul așa cum ni-l dorim, conștientizând că avem libertate de
alegere chiar dacă simțim că nu mai există soluții pentru noi.
Însă pe lângă asta, este necesar să lucrăm cu noi înșine, adică să fim conștienți de noi
înșine, în fiecare moment. Dacă, de exemplu, ne focalizăm pe ceea ce simțim în corp, putem
observa că simțim furia în stomac și putem simți nevoia să vomităm efectiv pentru a elibera
acea furie, pentru a elibera energia traumei. Putem face diaree sau putem plânge în hohote
și tremura incontrolabil. Aceste manifestări sunt manifestări fizice în procesul de vindecare
a traumelor.
Un alt exemplu prin care putem lucra cu noi înșine este următorul: dacă faptul că o
persoană vorbește pe un ton ridicat ne activează o teamă, o rană a copilului nostru interior,
pentru că în acele momente retrăim clipele când mama sau tatăl nostru țipa la noi, când
trăiam în certuri și scandaluri, să conștientizăm că această reacție din prezent este o reacție
a copilului interior rănit, să luăm acel copil în brațe și să-l asigurăm că nimic rău nu se
poate întâmpla, pentru că acum noi înșine, adultul din noi, îl poate proteja, consola, oferi
afecțiune și protecție. Mai departe, să acceptăm emoția care ne cuprinde, adică să o
observăm și să nu ne mai împotrivim odată ce am conștientizat-o pentru a-i permite să se
elibereze.

Curentele spirituale ne spun că, în momentul în care suferim o traumă, o parte din sufletul
nostru „pleacă/fuge” pentru a se proteja. Adică, din punct de vedere energetic, suntem
incompleți pentru că o parte din energia noastră vitală ne părăsește trupul, fapt ce va duce la
îmbolnăviri, probleme emoționale, psihologice.
Din această perspectivă, șamanii sau alți vindecători ne pot ajuta în procesul de reîntregire
și vindecare pentru că ei lucrează cu energii care nouă nu ne sunt accesibile.
Toate aceste procese, fie că vorbim de psihoterapie sau șamanism, pentru a fi eficiente, este
necesar să fie susținute de schimbarea stilului de viață.
Acest lucru poate părea copleșitor la prima vedere, însă vorbim aici despre acel gen de
schimbare în pași mărunți, dar decisivi.
În plus, în momentul în care munca interioară începe, când vindecarea începe, inevitabil ne
vom simți altfel și nu vom mai găsi plăcere sau nevoie în a continua vechile comportamente
și atitudini. De exemplu, o persoană poate consuma alcool în exces, poate mânca în exces,
ca manieră de a-și umple un gol interior cauzat de un abuz suferit care i-a declanșat rușine
cronică, sentimente de inutilitate, sentimentul că nu este valoros, că nu merită. Însă dacă
acea rană este vindecată, dispare golul, deci și nevoia de a abuza de diferite substanțe.
Pe lângă asta, sunt multe unelte pe care le putem accesa și de care ne putem folosi în
drumul schimbării noastre, începând de la nutriție și mișcare, meditație, yoga, până la
dezvoltarea de noi hobby-uri. Dacă nu ne place să mergem la sală, să găsim un alt sport sau
o altă activitate prin care să facem mișcare, să nu mai mergem cu liftul, să urcăm scările, să
lăsăm în farfurie ultima îmbucătură, astăzi să nu răspundem la acel telefon în afara
programului de lucru, dacă ne este greu să spunem „nu” și avem tendința să le facem
altora pe plac, să învățăm să-i spunem „nu”, de exemplu, taximetristului care ne întreabă
dacă este în regulă să pună muzică deși noi în acel moment nu vrem să ascultăm muzică,
agentului de vânzări care încearcă să ne convingă să cumpărăm un produs de care, de fapt,
nu avem nevoie ș.a.m.d.

Ceea ce vreau să spun este că, în loc să așteptăm să ne simțim noi minunat, în loc să
așteptăm să ne vină curajul și ce mai avem noi impresia că avem nevoie pentru a face acele
schimbări, să începem chiar și așa, chiar de acum, cu lucruri mărunte, pentru că treptat
vom ajunge acolo unde ne dorim. Să învățăm să facem activități pentru noi înșine, pentru
plăcerea și bucuria noastră, să pictăm, să ne înscriem la un curs de dans, orice fel de
activități prin care să ne exprimăm creativitatea, spontaneitatea, care să ne ajute să ne
eliberăm de încorsetări, de rigiditate.
În afara schimbărilor pe care le facem privind stilul nostru de viață, avem nevoie de un
mediu în care să ne simțim în siguranță, să ne îndepărtăm, să limităm interacțiunile cu
persoanele toxice, fie că vorbim de părinți, rude, prieteni, colegi sau partener de viață.

Haideți să ne imaginăm că anxietatea este un balaur care își scoate rând pe rând cele șapte
capete când mintea ta inconștientă percepe un pericol – dacă ai fost abuzat, însă ți s-a
inoculat ideea că părinții sunt sfinți și nu ai voie să le ieși din cuvânt, dacă ți s-au indus
sentimente de vinovăție, dacă ai fost și ești în continuare manipulat și șantajat emoțional,
cel mai probabil și acum ai o relație cu părinții tăi din perspectiva abuzator-victimă. De
fiecare dată când ei vor spune sau face ceva greșit, așa cum făceau în copilărie (chiar dacă
ei susțin că este înspre binele tău), adică te vor critica, te vor jigni, te vor umili, te vor
abuza fizic (da, unii părinți încă își abuzează fizic copiii deveniți adulți, iar aceșta simt că
nu au de ales, că trebuie să stea și să îndure), îți vor contesta alegerile de viață, vor încerca
să plaseze responsabilitatea fericirii lor pe umerii tăi, te vor constrânge, balaurul va mai
scoate un cap. Mintea ta inconștientă îți percepe părinții abuzatori ca pe un pericol și
automat se instalează anxietatea, chiar dacă mintea ta conștientă îți spune „sunt părinții
mei, trebuie să-i iubesc și să-i accept indiferent de cum se comportă cu mine”. Cu greu le
poți impune limite, dacă nu conștientizezi cu adevărat că ei sunt toxici și nu renunți la
credințele disfuncționale în ceea ce-i privește, iar orice tip de relație toxică nu face altceva
decât să-ți blocheze sau îngreuneze vindecarea și să-ți adâncească rănile.
Dacă ai fost abuzat, însă ți-ai reprimat tristețea, furia, neputința, pentru că tu ca și copil nu
ai putut să ți le exprimi, ele vor ieși la suprafață mai devreme sau mai târziu.
Pot ieși rapid în prezența părintelui abuzator, sau nu, dacă mecanismele de apărare sunt
încă foarte active – adică dacă tu aveai în copilărie ca mecanism de apărare negarea, acest
mecanism se poate activa rapid și acum în prezența părintelui, fapt ce te împiedică să
schimbi situația, să-ți eliberezi emoțiile – „ah, nu, el nu este abuzator, așa e el, mai
vulcanic”, însă aceste emoții reprimate care sunt vii în inconștientul nostru pot încerca să
iasă la suprafață indiferent de situație, de oameni, și dacă nu le acceptăm și nu le permitem
să se curețe, anxietatea poate ajunge să ne incapaciteze.

Nu putem schimba o relație sau nu ne putem elibera de o persoană toxică dacă noi
continuăm exact în același fel, după același tipar, dacă nici măcar o schimbare cât de mică
nu suntem dispuși să facem.
Poate că a venit momentul să pui și bunăstarea ta pe primul plan, să nu te mai sacrifici și
să nu mai faci compromisuri pentru alții, să nu mai accepți nimic din ceea ce îți face rău și
îți răpește din bucuria de a trăi.
Pe lângă cele enumerate și descrise mai sus, este important de menționat și faptul că
persoanele care au anxietate și-au antrenat mintea să folosească gândirea negativă. Chiar
dacă avem o predispoziție genetică spre anxietate, am trăit într-un mediu defavorizat sau
am avut anumite experiențe traumatice de viață, ne este extrem de util să conștientizăm că
genele predispun, nu dispun, că cel mai important este cum ne raportăm la experiențele
prin care am trecut, că viața are culoarea „lentilelor” prin care o privim.
O persoană care a trăit într-un mediu stresant sau abuziv în copilărie poate să devină o
victimă în fața vieții, să trăiască în teamă sau poate să înceapă să-și asume
responsabilitatea pentru cine este el/ea, pentru cine vrea să devină, să nu se lase prins în
propria poveste de viață, în „etichetele” care i-au fost impuse sau pe care și le-a stabilit
singur. Dacă ne dăm seama de felul în care gândurile și credințele noastre ne cauzează
anxietate, putem învăța să ne schimbăm acele credințe, putem învăța să gândim într-o
manieră constructivă și rațională.