Sunteți pe pagina 1din 1

NEVOILE ŞI RESURSELE

Economia este ştiinţa socială care studiază utilizarea resurselor rare,


astfel încât nevoile umane nelimitate să fie maxim satisfăcute.

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care


se manifestă la nivelul unui individ, al unui grup sau la nivelul societăţii în
ansamblul său.
Majoritatea nevoilor se manifestă la nivel individual şi au un pronunţat
caracter subiectiv: depind de persoana care şi le formulează.
Nevoile au însă şi o determinare obiectivă: depind de societatea în care
trăieşte individul.

Nevoile pot fi clasificate, în funcţie de diferite criterii, în mai multe


categorii:
1. În funcţie de natura lor:
- Nevoi biologice, cum ar fi nevoia de hrană, de căldură ş.a.
- Nevoi sociale, care ţin de existenţa omului în societate, cum ar fi nevoia
de a avea prieteni, nevoia de realizare profesională ş.a.
2. În funcţie de gradul dezvoltării economice:
- Nevoi elementare, cum ar fi nevoia de apă, nevoia de odihnă ş.a.
- Nevoi complexe, cum ar fi nevoia de frumos, nevoia de informaţii.

Principalele caracteristici ale nevoilor:


- Indiferent de categoria din care fac parte, nevoile sunt dinamice şi
nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel că
niciodată nu putem spune că le-am satisfăcut pe toate.
- Caracterul concurenţial: satisfacerea unei nevoi presupune sacrificarea
alteia.
- Sunt limitate în volum: satisfacerea lor se realizează prin consumul unei
cantităţi date, limitate dintr-un bun.
- Caracterul regenerabil: se sting pe moment, prin consumul de bunuri, dar
reapar.
- Sunt complementare, în sensul că satisfacerea unei nevoi implică şi
acoperirea altora

S-ar putea să vă placă și