Tinerețea[modificare 

| modificare sursă]
S-a născut la Iași, în familia boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie Kogălniceanu
și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în anul 1749 documentul
prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de Prințul Constantin Mavrocordat).[1] Mama lui
Mihail, Catinca (născută Stavilla – sau Stavillă), a fost, conform spuselor lui Kogălniceanu, „dintr-o
familie românească din Basarabia”.[2] Deși Kogălniceanu a scris, la un moment dat, cu mândrie că
„familia mea nu și-a avut originile în oameni sau țări străine”.[2], într-un discurs susținut cu ceva timp
înainte de moartea sa, Kogălniceanu a afirmat că mama sa Catinca Stavilla a fost descendentă „a
unei familii genoveze, stabilită de secole în colonia Genoveză a Cetății Albe (Akerman), care s-a
răspândit în toată Basarabia”.[3]
În timpul vieții lui Mihail Kogălniceanu au existat confuzii în privința datei nașterii sale, unele surse
indicând anul 1806, drept an al nașterii, dar în discursul susținut în fața Academiei Române, a
indicat data exactă a nașterii sale așa cum a fost notată de tatăl său în registrul familiei.
[3]
 Menționând, de asemenea, că nașa sa a fost Marghioala Calimach, o boieroaică provenită
din familia Callimachi, care s-a măritat cu un membru al familiei Sturdza, și era mama lui Mihail
Sturdza (care avea să-i fie lui Kogălniceanu protector, dar și adversar).[3]
Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, înainte de a fi de instruit de
către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școlii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe
Șincai.[4] A terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim.[5] În acea
perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri (ambii au studiat la Vida și
Cuénim), pe Costache Negri și pe Cuza.[6] În acea perioadă, Kogălniceanu și-a dezvoltat o pasiune
pentru istorie, cercetând vechile cronici moldave.[7]
Ajutat și de prințul Sturdza, Kogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate, inițial în orașul
francez Lunéville (unde a fost îngrijit de fostul tutore al lui Sturdza, abatele Lhommé) și mai târziu
la Universitatea Humboldt din Berlin.[8] Unul dintre colegii săi a fost și viitorul filozof Grigore Sturdza,
fiul domnitorului.[9] Șederea sa în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților ruse, care
implementaseră în Moldova Regulamentul Organic și care considerau că, deși se afla sub influența
lui Lhommé (participant la Revoluția Franceză), studenții erau influențați de idei rebele. Astfel toți
studenții moldoveni, inclusiv fiii lui Sturdza și ai altor nobili, au fost retrași din școlile franceze la
sfârșitul anului 1835 și au fost înscriși la instituțiile de învățământ din Prusia.[10]