schemă

- prima întâlnire cu m engti

creatură care se hrănește cu fericirea falsă

- strâmbăturile
- ceai, broască

Ceea ce urmează să vă spun vi se va părea, fără îndoială, o poveste imaginată, și poate cel
mai trist lucru e că n-am niciun mijloc la îndemână să vă conving că nu e așa, sau cel puțin că așa
a reținut memoria mea lucrurile, niciunul poate afară de mărturiile prietenilor mei, însă ei
amândoi mi-au spus deja că, în ceea ce-i privește, nu vor mai vorbi cu nimeni despre această
întâmplare niciodată.
După o despărțire te simți, ei bine, te simți despărțit, în ciuda evidenței mi se pare cel mai
potrivit cuvânt, nu atât despărțit de persoana pe care ai iubit-o, și cum ar zice Neruda, uneori te-a
iubit și ea – asta a trecut deja – cât mai degrabă despărțit de tine însuți, de cine ești și de ce îți
place să faci, și-n funcție de caracterul fiecăruia, revenirea durează mai mult sau mai puțin, iar la
cei mai slabi sau lipsiți de noroc dintre noi nici nu se mai întâmplă.
Într-o astfel de nefericită stare mă găseam și eu acum aproape un an. Insist și încep cu
asta nu doar de dragul ornamentului, ci pentru că așa cum se va vedea, va avea relevanță mai
departe pe parcursul întâmplării. N-aveam chef de nimic și, ce e și mai rău, mi se părea că nimic
nu are chef de mine.

Într-o seară, sătul până peste cap de așteptarea asta fără sfârșit, m-am hotărât să dau curs
invitației unui amic de a petrece timp înpreună la el acasă, împreună cu o altă prietenă și câteva
sticle de vin și jointuri; planul era să umplem noaptea cu câteva boardgames (amicul avea o
grămadă), niște sticle de vin și jointuri.
Știam că nici ei nu sunt prea fericiți / în apele lor– tipul își pierduse jobul, iar fata ratase
nu știu ce examen important la facultate și m-am gândit că o astfel de reuniune ne-ar prinde bine
tuturor.
Amicul ăsta al meu stătea destul de aproape de mine (n-am să precizez nici numele lui, nici pe al
fetei, deoarece ar trebui, la rugămintea lor, să le inventez nume noi, și încă, deși a trecut mai bine
de un an, n-am găsit unele care să mi se pară cât de cât potrivite).
Pe la opt seara am luat-o așadar pe jos spre apartamentul lui. Un fel de lapoviță rece,
susținută de un vânt tăios, acoperea orașul, și m-am bucurat când am intrat într-un supermarket
să iau niște vin, înăuntru era cald și casierul avea și el o privire plină de căldură, ceea ce mai rar
se întâmplă la cineva aflat la sfârșitul programului, mai ales dacă munca nu e cea mai plăcută.
 Odată ajunși la el, ne-am destins și după câteva pahare cu vin, uitasem complet de
problemele noastre.

Lucrurile care au urmat sunt mai greu de redat în cuvinte, mai ales într-o ordine logică, pe
care de altfel nici nu mi-o amintesc foarte bine; îmi amintesc mai degrabă, ca după un vis, stările