VALENTIN COLŢA

GEOGRAFIA UMANĂ REGIONALĂ

ÎN REPREZENTĂRI GRAFICE

CHIŞINĂU 2021
 Aprobat de Consiliul metodico-ştiinţific al IP CEEF
(proces verbal din)
Autor:
Valentin Colţa – profesor de geografie, grad didactic superior,
IP CEEF, Chişinău.
Recenzenţi:
Vitalie Sochircă – doctor conferenţiar universitar, USM.
Mihai Hachi – doctor. conferenţiar universitar, ASEM.
Marcel Revenco – lector superior, Universitatea de Stat
din Moldova.
Ala Craveț – profesor de geografie, grad didactic superior,
IP Liceul Teoretic Republican ,,Aristotel”.
Vladimir Nicodim – profesor de geografie, grad didactic I, IP
Centrul de Excelență în Economie și Finanțe.
 Cuvânt înainte

Lucrarea ,,Geografia umană regională în reprezentări grafice”

materializează ideea autorului de sistematizare, clasificare,
generalizare la disciplina Geografia.
Prezenta lucrare este elaborată ținând cont de prevederile
Curriculumului la disciplina Geografie, pentru învățământul
gimnazial și liceal, ediția 2019, aprobat prin ordinul MECC nr. 906
din 17.07.2019.
Lucrarea este adresată elevilor din ciclul liceal, celor din
colegii, centre de excelență precum şi profesorilor de geografie.
Conținuturile inserate aduc în fața elevilor reprezentările
grafice ale regiunilor și statelor lumii și vor asigura o însușire mai
profundă și mai temeinică a materiei, care va contribui la formarea și
dezvoltarea competențelor elevilor.
Prezenta lucrare va ajuta profesorilor să dezvolte la elevi
gândirea logică, pentru ca aceștia să fie capabili să realizeze
conexiuni logice, să formuleze un punct de vedere și o judecată de
valoare la subiect, să înțeleagă rolul și importanța economiei statelor
și să ia decizii în baza informației sistematizate și a datelor statistice
prezentate.
 Valorificarea instrumentelor propuse va permite profesorului
construirea unui demers didactic eficient, orientat spre formarea
graduală la elevi a competențelor specifice disciplinei prin:
 colectarea, prelucrarea şi interpretarea datelor şi materialelor
geografice;
 clasificarea unor elemente şi obiecte geografice;
 identificarea relaţiilor dintre componente, fenomene şi
procese naturale;
 caracterizarea complexă a unor obiecte, procese şi fenomene
geografice;
 analiza comparativă a informaţiei colectate din diferite
surse.
Suplimentar, lucrarea oferă elevilor pasionaţi de geografie
posibilităţi pentru a-şi sistematiza cunoştinţele achiziționate, dar și
pentru a se antrena în cunoașterea unor situații-problemă despre
problemele economice la nivel regional și global și identificarea unor
eventuale soluții din perspectiva comportamentului personal și
colectiv.
Sper ca lucrarea pe care o aveți în față să devină un instrument
didactic util pentru studierea Geografiei şi formarea competenţelor
specifice la disciplină.
Totodată, voi fi recunoscător pentru obiecţiile şi sugestiile
dumneavoastră de care voi ține cont la elaborarea conţinutului
edițiilor viitoare.
Exprim sincere mulţumiri referenţilor şi tuturor celor care au
contribuit la definitivarea ediției actualizate a lucrării.
Autorul

e-mail: valentin.colta@gmail.com
 CUPRINS
I. Europa.
1.1. Marea Britanie. Caracterizarea economico-geografică
1.2. Franța. Caracterizarea economico-geografică
1.3. Germania. Caracterizarea economico-geografică
1.4. România. Caracterizarea economico-geografică
1.5. Ucraina. Caracterizarea economico-geografică
1.6. Federația Rusa. Caracterizarea economico-geografică

II. Asia.
2.1. China. Caracterizarea economico-geografică
2.2. Japonia. Caracterizarea economico-geografică
2.3. India. Caracterizarea economico-geografică

III. America de Nord.

3.1. Statele Unite ale Americii. Caracterizarea economico-geografică

IV. America Latină.

4.1. Brazilia. Caracterizarea economico-geografică

V. Africa.
5.1. Egipt. Caracterizarea economico-geografică
5.2. Republica Africa de Sud. Caracterizarea economico-geografică

VI. Australia și Oceania

6.1. Uniunea Australiană. Caracterizarea economico-geografică

ANEXE

BIBLIOGRAFIA
 Marea Britanie
Suprafața – 244,1 mii km2
Populația – 63 mil. loc.
Capitala – Londra

Caracteristica economico-geografică Tabelul

Algoritmul Caracteristici
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este
situat în nord-vestul Europei pe insulele Britanice. În
componenţa acestuia intră provinciile istorice: Anglia,
Scoţia, Ţara Galilor sau Wales, şi Irlanda de Nord sau
Olster. Denumirea prescurtată a ţării utilizată mai des
este Marea Britanie (după denumirea celei mai mari
insule) sau Anglia (partea istorică de bază a statului). În
componenţa statului mai intră circa 5 mii de insule
dintre care mai importante sunt arhipelagurile Hebrides,
Orkney şi Shetland.
Componenț Încă în perioada Marilor Descoperiri Geografice, când
a principalele căi maritime internaţionale au fost
teritoriului strămutate din bazinul Mării Mediterane în Marea
si poziția Nordului şi Oceanul Atlantic, Anglia a căpătat o poziţie
economico- “cheie” la întretăierea căilor comerciale de importanţă
geografică mondială. Acest fapt a determinat dezvoltarea flotei
maritime, a comerţului exterior, iar ulterior
transformarea Angliei în principala putere economică şi
politică a lumii. Ea este situată avantajos faţă de ţările
vecine de pe continent, avînd în preajma sa cele mai
puternic industrializate state din Europa (Germania,
Franţa, Olanda, Belgia, Danamarca, Suedia, Norvegia),
întreţinînd cu ele strînse legături economice, în acelaşi
timp, situaţia insulară, izolată faţă de Europa
continentală, a fost un avantaj deosebit în timpul
războaielor din trecut.
Aprecierea Marea Britanie este bine asigurată cu resurse energetice
 economică minerale și deţine unul din primele locuri în Europa
a condițiilor după rezervele de cărbuni de piatră (peste 100 md.
și resurselor tone), dintre care circa 40 md. tone - sigure
naturale (industriale), localizate în 5 bazine mari: Scoţian,
Northumberland, Yorkshire, Lancashire şi Ţara Galilor
de Sud. În anii ’60 au fost descoperite zăcăminte mari
de petrol şi gaze naturale în Marea Nordului, care încep
să fie extrase din anul 1971. Rezervele de petrol sunt
situate în bazinele: Forties, Brent, Piper, Fulmar ș. a.,
apreciate la circa 1,8 md. tone, cu o extracție anuală de
circa 140 mln tone (locul 3 în Europa și locul 12 în
lume). Rezervele de gaze naturale sunt situate în
bazinele bazinele: Leman, Indefatigable, Frigg, Viking
ș. a. și constitue 4,1 trln. m3, cu o extracție anuală de
100 md m3 (locul 4 în Europa și locul 15 pe Glob).
Aceste cantităţi asigură independenţa energetică a ţării.
Zăcămintele principale de minereu de fier sunt
localizate în centrul Angliei, se mai extrag zăcăminte de
cositor de pe peninsula Cornwall și cele polimetalice din
Ţara Galilor. Însemnate sunt rezervele de caolină în
Cornwall şi cele de săruri de natriu şi caliu din
Iorkshire.
Marea Britanie este bine asigurată cu resurse acvatice,
rîurile sunt bogate în apă şi deseori întretaie regiunile
industriale, cele mai mari din ele, Tamisa, Severn, Trent
și sunt navigabile, iar în estuarele lor adînci s-au format
principalele porturi maritime.
Clima ţării este temperat-oceanică. Datorită influenţei
curentului cald al Atlanticului de Nord iernile sunt
blînde (temperatura medie a lunii ianuarie +3, +5,5°C)
şi umede, iar verile sunt răcoroase (temperatura medie a
lunii iulie + 16, + 17°C), foarte frecvente sunt ceaţa şi
vînturile puternice. Umiditatea este mare pe întreg
teritoriul ţării variind de la 2000-3000 mm în partea
vestică pînă la 600-700 mm în cea estică, fapt
determinat de întinderea meridională a principalelor
podişuri şi lanţuri montane (munţii Penini, Cambrieni,
podişurile Nord şi Sud- Scoţian). Aceste condiţii
naturale permit cultivarea tuturor plantelor zonei
 temperate, iar în sud-vestul ţării unele plante, şi chiar
unele culturi ca ovăzul, se cultivă pe tot parcursul
anului, care servesc ca condiţii prielnice pentru
dezvoltarea creșterii bovinelor. Resursele funciare ale
Marii Britanii sunt considerabile: terenurile agricole
deţinînd 74% din suprafaţa ţării (cedează la acest capitol
în Europa doar Danemarcii), din care 45% din ele revin
păşunilor şi fîneţelor (foarte calitative, cu excepţia
nordului Scoţiei) şi doar 28% sunt terenuri arabile.
Solurile predominate sunt podzolurile şi brune de
pădure. Pădurile acoperă doar 11% din suprafaţa ţării,
dar prezenţa multor parcuri şi fîşii împădurite lasă
impresia unei ţări împădurite. Natura “sălbatică”, sau
primară, s-a păstrat doar în regiunile montane ale Scoţiei
şi cele înmlăştinite.
Populația Populaţia. Datorită migraţiilor în masă din secolul XIX
a populaţiei spre alte regiuni din lume (America de
Nord, Australia, Noua Zeelandă), pînă la începutul
secolului XX Marea Britanie a înregistrat o creştere a
populaţiei. După al Doilea Război Mondial are loc
scăderea esenţială a sporului natural datorită micşorării
natalităţii. În anul 2018 rata de creştere a populației a
fost 0,4%, de asemenea a crescut durata medie a vieţii
care este una din cele mai mari din lume (80 ani la
bărbaţi şi 83 ani la femei), ca rezultat a crescut ponderea
vîrstelor înaintate în structura populaţiei (persoanele în
vîrstă de 60 ani şi mai mult constituie 24% din total -
unul din cei mai mari indicatori din lume) şi s-a redus
ponderea vîrstelor tinere (pînă la 15 ani – 17,6%), ceea
ce contribuie la îmbătrînirea demografică. Acest
fenomen determină insuficiența forţei de muncă, Marea
Britanie fiind nevoită să utilizeze braţe de muncă
străine. Numărul imigranţilor atinge 2,4 mln. oameni,
dintre care 2/3 sunt din fostele posesiuni britanice. În
acelaşi timp, în ţară sunt peste 3 mln şomeri sau 10,8%
din populaţia activă. Marea Britanie este o ţară dens
populată, densitatea medie este de 275 loc/km 2 (anul
2018), întrecînd de peste trei ori media europeană. Mai
înaltă este densitatea populaţiei în Anglia - 355 loc/km 2,
îndeosebi în regiunile industriale de sud-est (bazinul
Londrei), şi partea centrală (Midlands, Lancashire), iar
cele mai slab populate sunt Scoţia şi Irlanda de Nord - în
medie 112 loc/km2. Urbanizarea s-a început în Marea
Britanie mai timpuriu decît în alte ţări, la sfîrşitul
secolului XIX în oraşe locuiau mai mult de jumătate din
populaţia ţării, iar în prezent Marea Britanie este una din
ţările cele mai urbanizate - 84% (anul 2018). Circa 25%
din populaţia ţării locuieşte în oraşele ce au peste 1 mln.
locuitori. Cele mai mari aglomeraţii urbane, care în
Marea Britanie au statutul de comitete metropolitane
sunt: Londra (7,7 mln. locuitori), Birmingham (2,6 mil.
loc.), Leeds (2,1 mil. loc.), Liverpool (1,5 mil. loc.),
Manchester (2,1 mln loc.).
La etapa actuală pentru Marea Britanie este caracteristic
procesul de suburbanizare - migraţii din oraşele mari
spre periferii şi localităţile mai mici. Acest proces a
determinat extinderea teritorială a conurbaţiilor, care
treptat s-au contopit una cu alta şi s-a format un areal
înalt urbanizat, de la estuarul Tamisei pînă la cel al
Mersey, numit Megalopolisul Englez. Populaţia rurală
este repartizată în cătune, ce au condiţii de viaţă
asemănătoare celor urbane, dar sunt şi aşezări izolate de
tip dispersat ale fermierilor, castelele landlorzilor. În
componenţa de clasă a populaţiei se deosebesc:
“guleraşele albe” – reprezentate de funționarii
administrativi, banchiri și “guleraşele albastre” –
reprezentate de muncitorii și fermierii. Marea burghezie
şi landlorzii constituie 3% din populaţie, în schimb lor
le revine 1/3 din venitul naîional. Marea Britanie este
ţară multinațională. În structura naţională predomină
englezii (4/5 din totalul populaţiei) - popor apărut în
urma contopirii celţilor (printre care erau şi triburile
“briţilor” de la care provine denumirea “Britania”), a
cuceritorilor și triburilor germanice (printre care erau şi
“anglii” de la care provine denumirea “Anglia”), care
invadează insulele în secolele V-VI. Celelalte popoare
băştinaşe sunt: scoţienii (10%), irlandezii (4%), galezii
 (2%), care fac parte din grupa celtică de limbi. Aceste
popoare şi-au păstrat specificul naţional, obiceiurile,
cultura. Astfel irlandezii sunt de religie catolică, englezii
sunt adepţi ai bisericii anglicane, iar scoţienii - ai
bisericii presbiteriene care vorbesc toţi în limba engleză
– limbă de stat în Marea Britanie. După structura de stat
Marea Britanie este o monarhie constituţională.
Conducătorul statului este monarhul - regele sau regina
(din anul 1952 domneşte regina Elizabeth II).
Activitatea legislativă este executată de Parlament,
compus din Camera Lorzilor si Camera Comunelor, iar
cea executivă exercitată de Cabinetul de Miniştri în
frunte cu prim-ministru. Marea Britanie se află în
fruntea “Comunităţii de Naţiuni” - Commonwealth, care
reprezintă o organizaţie politico-economică a fostelor
colonii britanice care şi-au dobîndit independenţa şi
include în prezent 48 de state. Marea Britanie mai deţine
14 teritorii coloniale, cu o populaţie de circa 1 mln.
oameni: Gibraltar, insulele Bermude, Falkland, Sf.
Elena etc.
Caracteriza- Aproape două secole Marea Britanie a fost ţară cu
rea economia cea mai dezvoltată din lume, ea este patria
generală a modului capitalist de economie (numită în prezent
economiei economie de piaţă). Din secolul XVI Marea Britanie a
început cucerirea coloniilor şi în secolul XIX îşi crează
un vast imperiu colonial (în această perioadă deţinea
60% din coloniile Terrei). Exploatarea coloniilor,
transformate în furnizori de materie primă ieftină şi
pieţe de desfacere, a fost unul din factorii îmbogăţirii
Angliei. La începutul secolului XX pierde în favoarea
SUA şi Germaniei locul de putere principală industrială
mondială. După al Doilea Război Mondial, odată cu
destrămarea imperiului colonial britanic, ea este
întrecută şi de Japonia şi Franţa. O dată cu aceasta, a
slăbit mult influenţa Marii Britanii pe piaţa mondială de
mărfuri şi capital, şi totodată a crescut dependenţa ei
financiară şi economică faţă de SUA. Pierderea
coloniilor şi în rezultat a pieţelor de desfacere, au dus la
stagnarea sau declinul unor ramuri ale economiei şi în
 primul rînd a celor vechi, legate de pieţele respective.
Pentru întărirea poziţiilor în economia mondială era
nevoie de restructurarea radicală a economiei şi
îndeosebi dezvoltarea ramurilor moderne ale industriei.
Astfel, a fost stimulată creşterea industriei
aviarachetare, energia nucleară, electronicii,
electrotehnicii, petrochimică, care s-a dezvoltat în urma
reutilării ramurilor vechi (carboniferă, siderurgică,
industria uşoară, alimentară ş. a.).
Marea Britanie este o țară înalt industrializată,
undeindustria asigură 22% din volumul PNB, pe cînd
agriculturii îi revine doar 0,7%, iar 78% îi revine sferei
serviciilor. Pentru economia Marii Britanii este
caracteristic gradul înalt de monopolizare. Ramuri
industriale sunt controlate de cîteva monopolii
gigantice.
În acelaşi timp, capitalul englez s-a integrat foarte adînc
cu cel străin, formînd companii transnaţionale. Spre
exemplu, locul 5 în lume după valoarea producţiei
printre societăţile industriale îl deține compania
transnaţională anglo-olandeză “Royal Dutch Shell”, care
împreună cu compania “Britsh petroleum” controlează
industria petrolului în Marea Britanie. Industria
automobilelor este monopolizată de 2 mari concerne:
unul englez - “British Leyland” şi cel american “Ford
Motors” etc.
Industria Marea Britanie este patria industriei mondiale, unde a
avut loc prima “revoluţie industrială” de la sfîrşitul
secolului XVIII - începutul secolului XIX, cînd s-a
înfăptuit trecerea de la manufactură la producţia cu
ajutorul maşinilor şi mecanismelor. Mai bine de un
secol Marea Britanie a îndeplinit funcţia de “atelier
mondial", de fabricare a maşinilor şi utilajelor
industriale şi a contribuit la industrializarea multor țări
din lume.
Energetica Marii Britanii se bazează aproape în
întregime pe resursele proprii de combustibil, cu
excepţia uranului pentru energetica nucleară. Aproape
două secole (pînă la Primul Război Mondial) Marea
Britanie a dominat piaţa mondială a cărbunelui, aceasta
a fost sursa energetică ce a contribuit esenţial la
industrializarea ţării.
Marea Britanie își asigură consumul intern cu cărbune
propriu care este de o calitate înaltă şi o mare parte îl
constituie cel cocsificabil, dar sinecostul lui este unul
din cele mai mari în lume (9/10 se extrage în mine).
Circa 60% din producţie revine bazinului Yorkshire,
15% - bazinului Northumberland - Darem, restul
producţiei o dau bazinele carbonifere Scoția, Wales de
Sud, Lancashire s. a. Marea Britanie dispune și de
resurse de petrol (140 mln. tone anul 2018) deţine locul
8 în lume, fiind întrecută în Europa numai de Rusia şi
Norvegia. Extracţia petrolului este exclusiv submarină
(din Marea Nordului), deaceea sinecostul lui este foarte
mare, dar apropierea de consumatori, calitatea bună a
petrolului, au determinat extinderea exploatărilor.
Petrolul este transportat prin conductele subacvatice
spre litoral unde are loc rafinarea lui. Principalele
rafinării se află pe coasta estică a ţării: estuarul Tamisei,
zona Teeside, în sud-estul Scoţiei şi în sudul ţării: zona
portului Southampton, sudul Ţării Galilor, etc. Marea
Britanie îşi asigură pe deplin necesităţile cu petrol
propriu si este un netto exportator de petrol şi îndeosebi
produse petroliere. Ramura este controlată de două mari
companii: “Britsh petroleum” și “Royal Dutch Shell”.
Industria gazului utilizează resursele proprii de gaze
naturale, situate deasemenea pe șelful Mării Nordului,
dar o parte neînsemnată de gaz se importă. La producţia
energiei electrice (342 md. kwh în anul 2018) Marea
Britanie deţine locul 11 în lume, iar în structura
electroenergeticii rolul principal revine CTE (peste 4/5
din producţia totală), care funcţionează pe baza
cărbunelui, păcurii şi a gazului natural. CNE produc
19% din energia electrică. CHE au o pondere
neînsemnată, majoritatea din ele fiind localizate în
nordul Scoţiei şi în Wales, însă crește importanța
centralelor geotermice cărora le revine 9% din totalul
electroenergeticii.
Siderurgia este o ramură veche industrială, care s-a
dezvoltat în Marea Britanie încă din secolul al XVIII-lea
în baza zăcămintelor de cărbune calitativ și minereu de
fier ce se aflau în apropiere unul de altul formînd
condiţii optime pentru dezvoltarea siderurgiei. Marea
Britanie, în present, importă minereu de fier din Suedia,
Liberia, Canada, Australia. Principalele uzine
metalurgice sunt amplasate în regiunile vechi
carbonifere: Yorkshire (se remarcă oraşul Sheffield),
sudul Wales-ului, nord-estul Angliei (Teeside), Scoţia
Centrală, dar cu tendinţa de deplasare spre porturile
maritime, funcționînd în baza materiei prime de import.
Metalurgia neferoasă s-a dezvoltat pe baza materiei
prime din fostele colonii britanice, o mare importanţă îi
revine industriei cuprului și zincului care sunt situate în
marile porturi (Londra, Liverpool) şi în Anglia centrală
(Birmingham). Marea Britanie rămîne și în continuare
lider mondial la producția de plumb – 350 mii tone în
anul 2018. În nordul Scoţiei sunt localizate uzinele de
aluminiu, care utilizează bauxitele importate şi energia
electrică ieftină de la CHE.
Industria constructoare de maşini este ramura
principală a industriei britanice, asigurînd 45% din
costul producţiei industriei şi peste 1/3 din exportul ţării.
Marea Britanie este patria acestei ramuri, aici au fost
inventate şi construite pentru prima dată multe maşini
(maşina de tors, maşina de ţesut, primul “motor
universal” - maşina cu aburi a lui Watt, prima
locomotivă cu aburi, etc.). Din subramurile construcţiei
de maşini se evidenţiază industria maşinilor-unelte şi a
utilajului industrial, după costul producţiei căruia Marea
Britanie deţine locul 10 în lume. Se fabrică utilaj minier,
metalurgic, pentru industria chimică, uşoară, alimentară
și diverse maşini-unelte. Uzinele sunt localizate
predominant în bazinele siderurgice: Newcastle,
Birminglam, sudul Wales-ului, Glasgow. Se dezvoltă
rapid industria electrotehnică şi electronică, care după
valoarea producţiei este prima în acest complex
industrial. Se fabrică, în special, utilaj electroenergetic
greu, maşini electronice de calcul şi alte maşini electrice
şi electronice cu destinaţie industrială şi militară.
Ramura este dominată de companiile americane, doar
1/3 din produsele electronice sunt fabricate de
monopolul britanic “Internaţional computers”.
Amplasarea acestei ramuri tinde spre marile centre
urbane care dispun de forţă de muncă înalt calificată, de
un valoros potenţial ştiinţific: aglomeraţia Londrei,
Glasgow, Birmingham, Coventry. Producţia de
automobile constituie în present 1,4 mln unități în anul
2012. Companiile britanice: “British Leyland”, “Rolls
Royce”se specializează, în fabricarea limuzinelor mici,
a celor de lux, produse la comandă. Producșia de
automobile este controlată și de companiile străine: 40%
o dau firmele americane, 20% - cele japoneze. În cadrul
industriei constructoare de maşini ramura cea mai
dinamică este industria aviarachetară, după costul
producţiei Marea Britanie cedează în lume doar SUA.
Se produce o gamă largă de aparate de zbor civile şi
militare, dar şi motoare cu reacţie. Uzinele sunt
localizate în sudul ţării, unde condiţiile climatice sunt
mai prielnice şi se găsesc braţe de muncă de înaltă
calificare, centre ştiinţifice universitare: aglomeraţia
Londrei, Bristol, Coventry, Portsmouth, Derby, unde
sunt localizate uzinele de motoare ale concernului
“Rolls Royce”. Marea Britanie după producția de nave
maritime ocupă locul 10 în lume.
Ramurile vechi ale industriei chimice, care produc
coloranți, vopsele și acizi sunt situate în regiunile textile
din Lancashire şi Yorkshire. Tot în aceste regiuni sunt
localizate întreprinderile de prelucrare chimică a
cărbunelui, sărurilor. În secolul XX se dezvoltă rapid
chimia sintezei organice şi de producţie a polimerilor, în
porturile mari maritime, unde era adus petrolul importat,
iar în prezent aceste combinate prelucrează petrolul
propriu. Cele mai importante centre sunt Londra -
specializată îndeosebi în chimia “fină”, Liverpool,
Edinburgh, Glasgow, Bristol. Circa 90% din producţia
chimică revine concernelor transnaţionale.
 Industria uşoară. O importanţă mare are industria
uşoară şi mai ales industria textilă, care a fost prima
ramură a „revoluţiei industriale din Anglia”, care s-a
dezvoltat pe baza materiei prime importate – bumbacul
(India, Egipt, Sudan); lînă (Australia, Noua Zeelandă
Africa de Sus), dar și pe baza materiei prime proprii.
S-au format două regiuni mari textile, care sunt
principalele şi în prezent: Yorkshire (Sheffield, Leeds) -
specializată în producţia ţesăturilor de lînă şi Lancashire
(Liverpool) - specializată în fabricarea tesăturilor de
bumbac.
Agricultura Marea Britanie este una din cele mai productive şi
mecanizate din lume. În agricultură sunt antrenate doar
1% din populaţia ocupată, și asigură necesităţile ţării în
produse agroalimentare în proporţie de 80%. Relaţiile
agrare se caracterizează prin predominarea marii
proprietăţi funciare. Cea mai mare parte a terenurilor
agricole aparţine landlorzilor (moşierilor), precum şi
marilor companii. Condiţiile naturale ale Marii Britanii
favorizează dezvoltarea zootehniei, căreea îi revin 70%
din costul producţiei, deoarece este asigurată cu o bază
furajeră bună, iar păşunile şi fîneţele, care ocupă 45%
din terenurile agricole ale ţării, sunt de o calitate înaltă,
bine îngrijite şi pot fi folosite, anul în jur. Deasemenea
se cultivă diverse plante furajere. Se cresc, predominant,
vite cornute mari pentru carne şi lapte. Realizările în
domeniul selecţiei au determinat exportarea masivă a
vitelor de rasă, foarte productive. O îndeletnicire cu
vechi tradiţii pentru agricultorii britanici este creșterea
ovinelor, iar în trecut Marea Britanie era principalul
furnizor de lînă pe piaţa mondială. Şi pînă în prezent
preşedintele Camerei Lorzilor a Parlamentului are în loc
de scaun un sac cu lină, ce aminteşte despre izvorul
îmbogăţirii naţiunii. După şeptelul ovinelor (circa 31
mln. capete în anul 2012) Marea Biitanie ocupă locul 1
în Europa şi al 7-lea în lume. Se mai cresc porcine,
păsări în apropierea marilor aglomeraţii urbane.
Cultivarea plantelor esţe orientată mai ales spre
asigurarea zootehniei cu nutreţuri. Principalele culture
 cerealiere sunt orzul (ocupă 1/3 din terenurile arabile),
grîul şi ovăzul. Datorită selecţiei şi folosiri i
tehnologiilor moderne, în Marea Britanie se obţine o
productivitate foarte înaltă de grîu - 70 chintale la
hectar. Principalele areale de cultivare a cerealelor sunt
regiunile de est şi de sud-est cu climă mai puţin umedă
şi mai însorită. Din plantele industriale se cultivă sfecla
de zahăr (în sud-est), hameiul - pe peninsula Cornwall.
Foarte răspîndit este cartoful, în gospodăriile suburbane
se practică cultivarea legumelor, iar în sudul ţării - a
pomilor fructiferi, florilor. În economia britanică un rol
important îl joacă pescuitul, care se practică în Oceanul
Atlantic, Marea Nordului şi în alte ape.
În structura sistemului britanic de transport sunt
prezente şi bine dezvoltate toate tipurile de transport. În
cadrul transportului terestru, după mărimea traficului de
mărfuri şi de pasageri, locul de frunte îl ocupă în prezent
transportul rutier. Primele şosele asfaltate au apărut în
Marea Britanie la sfîrşitul secolului XIX. Astăzi Marea
Britanie dispune de o reţea deasă de căi asfaltate,
inclusiv şi autostrăzi moderne, ce unesc principalele
oraşe şi aglomeraţii urbane. Datorită concurenţei din
partea transportului rutier, în ultimele decenii are loc
reducerea lungimii căilor ferate (prin demontare). Cea
mai mare densitate a reţelei feroviare este în regiunile
Trasnportur industriale din centrul şi sud-estul ţării. Deoarece Marea
ile Britanie este o ţară insulară, o importanţă mare pentru
economia naţională pe parcursul cîtorva secole o are
transportul maritim, căruia îi revin 90% din totalul
traficului de mărfuri (inclusiv 1/4 - celui de cabotaj). Ea
dispune de o flotă puternică comercială şi de pasageri,
care deserveşte comerţul exterior, traficul de cabotaj,
dar are şi funcţia de “cărăuş maritim”. Ţărmurile
britanice sunt unite printr-o serie de ferryboaturi cu
statele europene vecine. De o deosebită importanţă este
tunelul subacvatic construit sub strîmtoarea Calais între
Marea Britanie şi Franţa şi pus în exploatare în anul
1995. Rapid s-a dezvoltat transportul aerian. Marea
Britanie are linii aeriene permanente cu peste 100 ţări,
 iar Londra este unul din cele mai mari noduri aeriene
mondiale, cu aeroportul “Heathrow” care deserveşte
peste 80 mln. pasageri în an. Compania aeriană “British
Airways” deţine un loc de frunte în lume după traficul
anual de mărfuri şi de pasageri.
Structura economiei britanice s-a format, în mare
măsură, pe baza schimbului internaţional de mărfuri,
care a căpatat o dezvoltare mare încă în secolele XVIII-
XIX dar și în prezent circa 1/3 din venitul naţional este
asigurat de schimbul de mărfuri, servicii, exportul de
capital. Rolul de frunte în relaţiile economice externe
revine comerţului exterior, după volumul căruia Marea
Britanie deţine locul 5 în lume. În ultimele 3-4 decenii
structura importului şi exportului a suferit schimbări
însemnate. În import a scăzut ponderea materiilor prime
şi a sporit cea a produselor finite industriale (utilaje,
maşini-unelte ş. a.), ceea ce se explică prin asigurarea cu
petrol şi gaze naturale proprii şi accelerarea progresului
ştiinţei și tehnicii în toate ramurile economiei. În export
Relațiile s-a redus ponderea industriei uşoare, a maşinelor simple
economice şi a crescut greutatea specifică a producţiei în baza
externe tehnologiilor de vîrf (utilaje, maşini-unelte moderne,
avioane, electronică, produse chimice etc.). S-au produs
schimbări şi în geografia comerţului exterior. După
intrarea în “Piaţa Comună” (anul 1973) s-au lărgit
legăturile comerciale cu ţările industrializate din Europa
şi în primul rînd cu “Uniunea Europeană” căreea îi
revine 60% din valoarea comerţului exterior. O
importanţă mare are comerţul cu SUA şi cu ţările
“Comunităţii Naţiunilor”. Una din principalele forme
ale relaţiilor economice externe ale Marii Britanii este
exportul de capital. După suma investiţiilor făcute peste
hotare, Marea Britanie cedează doar SUA. În acelaşi
timp, în economia britanică s-au făcut investiţii masive
de capital, în special din SUA (60%) şi ţările dezvoltate
europene. “Cărăuşia maritimă”, turismul international
contribuie esenţial la mărirea venitului national al tării
 Franța
Suprafața – 551.5 mii km2
Populația – 65,3 mil. loc.
Capitala – Paris

Caracteristica economico-geografică Tabelul

Algoritmul Caracteristici
Componenț Franţa este una din marile puteri economice, politice şi
a militare ale lumii contemporane, ţară ce a adus un aport
teritoriului deosebit în istoria, ştiinţa şi cultura mondială. După
si poziția suprafaţa teritoriului Franţa cedează în Europa doar
Rusiei şi Ucrainei. Teritoriul Franţei include partea
economico-
continentală (cea mai mare şi importantă parte a ţării)
geografică insula Corsica şi o mulţime de insule mici din Marea
Mediterană si Oceanul Atlantic. După structura de stat
Franţa este republică prezidenţială. Activitatea
legislativă este exercitată de preşedinte şi de Parlament
(compus din Senat şi Adunarea Naţională), iar cea
executivă - de preşedinţie şi de Consiliul de Miniştri.
Din punct de vedere al organizării administrativ-
teritorial Franţa este împărţită în 96 departamente
Statului îi mai aparţin aşa numitele “departamente şi
teritorii de peste mări” - adică posesiunile sale
coloniale: Guiana Franceză, Martinica, Guadelupa,
Noua Caledonie, Polinezia franceză. Franţa este situată
în Europa de Vest, avînd două “ferestre maritime”:
atlantică şi mediteraniană. Ieşirea largă la mare,
prezenţa multor golfuri favorabile pentru navigaţie și a
estuarelor rîurilor mari, a determinat dezvoltarea
transportului maritim, și a comerţului exterior. Teritoriul
Franței este traversat de multe căi comerciale si de
transport terestru, aerien, și maritim de importanță
internațională, care duc spre Europa de Nord, Centrală,
peninsula Pirineică, Bazinul Mediteranian. A crescut
 rolul situaţiei geografice a Franţei după construcţia
tunelului submarin prin Marea Mînecii care realizează
legătura cu Marea Britanie. Franţa se învecinează cu ţări
înalt dezvoltate cum ar fi Belgia, Luxemburg,
Germania, Elveţia, Italia, Spania, majoritatea fac parte
din Uniunea Europeană. În apropiere de hotarele Franţei
se află și cele mai industrializate regiuni ale ţărilor
vecine: Ruhr (Germania); Flandria (Belgia, Olanda);
Piemont și Lombardia (Italia); Catalonia (Spania), fapt
ce permite efectuarea legăturilor strînse de producţie şi
comerciale cu aceste regiuni. Poziția geografică foarte
favorabilă în mijlocul ţărilor înalt dezvoltate ale
Europei, de rînd cu avantajele mari în urma acestea, a
avut şi aspecte negative, atrăgînd cuceritori, Franţa fiind
deseori “arenă de război”. Avantajoasă este şi situaţia
ţârii faţă de bazele de materii prime de importanţă
mondială (Africa de Nord, Orientul Apropiat, Marea
Nordului).
Aprecierea Franța dispune de condiţiile naturale favorabile şi
economică prielnice pentru viaţa şi activitatea economică a
a condițiilor populaţiei. Majoritatea teritoriului ţării este ocupat de
și resurselor cămpii (bazinul Parisului, al Acvitaniei, câmpiile
maritime) şi podişuri (Masivul Central, Armorican, etc.)
naturale
ce nu prezintă dificultăţi pentru economie. Munţii înalţi
de vîrstă alpină (Alpi, Pirinei) şi mijlocii de vîrstă
hercinică (Vosgi) deţin doar fîşii înguste la hotarele
ţării. Clima, pe cea mai mare parte a ţării, este temperat-
oceanică, cu precipitaţii între 600-1000 mm anual, cu
vară caldă şi umedă, și iarnă blîndă (temperaturile de
iarnă sunt pozitive aproape pe întreg teritoriul ţârii) în
perioada căreea rîurile nu îngheaţă. În sud-estul Franţei
clima este subtropicală mediteraneană. Condiţiile
naturale permit cultivarea în Franţa a tuturor culturilor
zonei temperate, iar în sudul ţării şi a celor subtropicale.
Franţa este bogată în variate resurse naturale, dar
rezervele nu acoperă cerinţele foarte mari ale economiei
naţionale, fiind astfel nevoită să apeleze la masive
importuri. Din resursele subsolului cele mai importante
sunt minereurile de fier, rezervele totale fiind apreciate
la 8 md. Tone. Cel mai mare zâcămînt se află în Lorena,
care concentrează 3/4 din rezervele totale a ţârii. Alte
zăcăminte de minereu de fier se găsesc în Normandia şi
munţii Pirinei. Din metalele neferoase Franţa dispune de
rezerve apreciabile de bauxită (circa 70 mii. tone cu un
conţinut de alumină în rocă de 50-60%), localizate în
sudul ţării – în provinciile Provance și Languedoc.
Franţa este slab asigurată cu resurse energetice.
Rezervele de cărbune sunt apreciate la circa 0,5 mlrd
tone, petrol - 30 mil tone, gaze naturale - 70 md. m3,
rezerve care sunt insuficiente pentru economia
naţională. Cărbunele de piatră, de calitate inferioară,
este localizat în provincia Lorena, în nordul ţării şi în
Masivul Central. Pe cămpia Acvitaniei s-au descoperit
mici zăcăminte de petrol (bazinul - Parantis) şi gaze
naturale (bazinul - Lacg). Rezervele de uraniu ale
Franţei, concentrate în special în Masivul Central care
sunt printre cele mai mari în Europa. Din resursele
nemetalifere mai însemnate sunt sărurile de caliu cu
rezervele de 1,5 mlrd. tone din Alsacia, şi cele de natriu.
Franţa este bine asigurată cu resurse acvatice. Reţeaua
hidrografică este densă, cu râuri bogate în apă, care
posedă un important potenţial hidroenergetic de peste
100 mlrd. kwh annual, cedează în Europa doar
Norvegiei şi Suediei. Jumătate din potențialul
hidroenergetic naţional revine Rhonului şi afluenţilor săi
alpini, iar 1/5 - rîurilor din Masivul Central. Franţa
dispune şi de considerabile resurse mareemotrice, mai
ales în peninsula Bretagne unde mareele ating valori de
12-16 m. Este bine asigurată cu resurse funciare,
predomină solurile fertile brune de pădure şi podzolice,
în sudul ţării - solurile cafenii. Natura Franţei are un
grad înalt de valorificare antropică. Astfel 56% din
suprafaţa totală revine terenurilor agricole, și 16% -
localităţilor şi altor construcţii. O mare bogăţie a ţării
sunt păşunile şi fîneţele naturale, care constituie 21%
din suprafaţa ţării, mai extinse fiind în nordul şi nord-
estul Franţei. Gradul de împădurire a Franței este de
28%, iar rezervele forestiere alcătuiesc 1,3 mlrd m 3
 lemn, și deține locul IV în Europa. Mai împădurite sunt
regiunile montane şi Acvitania. Clima prielnică și
favorabilă, natura pitorească, plajele maritime,
patrimoniul cultural crează un valoros potenţial de
resurse recreative.
Populația După numărul populaţiei Franţa deţine locul III în
Europa. Creşterea demografică în prezent, este destul de
lentă. Sporul natural în prezent este în jur de 0,2%.
Franţa făce parte din grupul ţărilor cu tipul “european”
de reproducere a populaţiei. Creșterea lentă se reflectă
asupra structurii pe vărste a populaţiei, în care este
înaltă ponderea vîrstelor înaintate de peste 60 ani şi
constitue 26% (anul 2018). Acest proces de "îmbătrtnire
demografică” cauzează probleme în asigurarea ţării cu
forţă de muncă. Insuficienţa braţelor de muncă este
acoperită de imigraţia muncitorilor din alte ţări. Printre
imigranţi predomină portughezii, algerienii, marocani,
spaniolii, italienii, turci, tunisieni. În acelaşi timp, în ţară
sunt înregistraţi circa 3 mil. șomeri din populaţia activă,
care poate avea consecinţe negative asupra vieţii social-
economice a ţării. În structura populaţiei pentru anul
2018 – 77,4% sunt angajaţi în sfera serviciilor, 20,1% în
industrie şi numai 2,5% în agricultură. Densitatea medie
a populaţiei în Franţa constituie 199 locuitori/km 2 (anul
2018). Mai înaltă este densitatea în regiunile industriale:
pariziană (900 loc/km2), de Nord şi Nord-Est (320
loc/km2), Riviera franceză (290 loc/km2). Slab populate
sunt regiunile cu condiţii naturale mai puţin prielnice:
Champagne-Ardenne, Auvergne, insula Corsica, zonele
montane unde densitatea medie este de circa 30-50
loc/km2. Nivelul de urbanizare în Franţa este înalt - circa
81% (anul 2018). În Franţa predomină oraşele medii şi
mici. Creşterea oraşelor mari a fost reţinută de creşterea
aglomerației Parisului, care constituie peste 13 mil.
Locuitori şi este cea mai mare în Europa Occidentală.
Parisul este de asemenea cel mai dens populat oraş
european - circa 22 mii locuitori la km 2. Alte
aglomeraţii milionare sunt: Lyon (2,1 mln.), Marsilia
(1,7 mln.) Lile (1,1 mln.). Politica regională dusă în ţară
 are ca scop reducerea creşterii aglomeraţiei pariziene
(spre exemplu este interzisă construirea noilor uzine) şi
stimularea dezvoltării centrelor provinciale şi a oraşelor
mici. În componenţa naţională a populaţiei Franţei
predomină francezii – 93,1%, ce aparţin grupei romane
de limbi, popor format în urma cotropirii romanilor,
triburilor celtice (galii) şi a germanilor (inclusiv
“francii” - de la care a și provenit denumirea țării). Din
minorităţile naţionale mai numeroşi sunt alsacienii,
bretonii, corsicanii. Franţa este o ţară catolică, circa
65% din populaţie confesează această religie.
Caracteriza- După volumul PNB (2840 mlrd dolari SUA în anul
rea 2018) Franţa deţine locul V In lume şi al doilea in
generală a Europa, fiind timp de cîteva secole una din principalele
economiei puteri economice mondiale. Franţa are un nivel foarte
înalt de dezvoltare social-economică și conform
estimărilor ONU se situează pe locul 26 în lume după
“Indicele dezvoltării umane” (anul 2018). Economia
Franţei a suferit mult în timpul războiului al II-lea
mondial, în rezultatul ocupaţiei germano-fasciste. După
război a fost restabilită economia, care a înregistrat
ritmuri înalte de dezvoltare în primele decenii
postbelice. Toate ramurile economiei au fost reutilate şi
înzestrate cu tehnologii moderne, un nivel mai avansat
avînd aşa ramuri ca electronica, electrotehnica,
mecanica de precizie, energetica nucleară, aeronautica.
Un rol stimulatoriu însemnat pentru lărgirea pieţei de
desfacere l-a avut integrarea în cadrul Uniunii
Europene, Franţa fiind unul din fondatorii “Pieţei
Comune”. Economia Franţei este înalt monopolizată,
monopolurile naţionale şi transnaţionale deţin poziţiile
cheie în industrie, comerţ, sfera bancară. Peste 90% din
producţia naţională de automobile revine celor două
mari companii: Renault” şi “Peugeot-Citroen”. Capitalul
străin a luat sub control ramurile moderne ale
economiei: tehnologiile de vîrf - 70%, ramurile chimiei
fine - 55%, industria gazopetrolieră - 52%. Franţa se
caracterizează, de asemenea, prin gradul înalt de
participare a sectorului de stat în economie, căruia îi
 revine 1/4 din producţia industrială şi controlează aşa
ramuri ca industria carboniferă, electroenergetica,
transportul feroviar, multe întreprinderi chimice,
metalurgice, constructoare de maşini, inclusiv şi
constructoare de automobile în frunte cu cea mai mare
companie a ţării “Renault” etc. De menţionat că Franţa
cedează SUA, Japoniei, Germaniei după nivelul de
concentrare a producţiei la întreprinderile mari, după
gradul de înzestrare a economiei cu tehnică modernă şi
utilizare a tehnologiilor de vârf, după productivitatea
muncii. În Franţa este încă mare ponderea
întreprinderilor mici şi mijlocii în producţia industrială,
iar în structura pe ramuri industria uşoară şi alimentară
păstrează o pondere înaltă. După structura ramurală a
economiei Franţa este o țară industrială – 19,9% din
volumul PNB revin industriei, ceea ce este aproape de
10 ori mai mult decît contribuţia agriculturii în PNB
(circa 2%). Un rol în economia naţională îl are sfera
serviciilor, in care se realizează deja 77,4% din PNB al
tării (anul 2018).
Industria Industria este ramura principală a economiei naţionale și
dispune de tot complexul de ramuri industriale
cunoscute în economia mondială. Pentru industria
Franţei este specific ponderea mare a producţiei
obiectelor de consum, îndeosebi textile, confecţii,
articole de lux, parfumerie etc. După al Doilea Război
Mondial ramurile principale ale industriei au devenit:
industria constructoare de maşini (în special au avansat
ramurile moderne: electronica, industria automobilelor,
aviarachetară), industria chimică, energetica nucleară,
care de rînd cu industria uşoară și alimentară, sunt în
prezent ramuri de specializare internaţională ale
industriei Frantei.
Una din ramurile fundamentale ale industriei este
energetica. Franţa nu dispune de resurse însemnate de
combustibili (cărbune, petrol, gaze naturale), deaceea
2/3 din combustibilul consumat se importă - aproape tot
petrolul, 1/2 din cărbune şi 2/3 din gazele naturale,
astfel că economia țării este foarte dependentă de
conjunctura pieţei mondiale a surselor energetice. Baza
carboniferă a ţării este provincia Lorena, urmată de
bazinul de Nord și creşte extractia cărbunelui în Masivul
Central. Crește consumul de petrol annual și se importă
petrol din zona Golfulului Persic, Africa de Nord,
deaceea rafinările se află în regiunea porturilor -
Marsilia, Sena Inferioară, Bordeaux, Nantes, precum şi
de-a lungul conductelor de petrol - aglomeraţia Paris,
Lyon, Strasburg. Producţia de gaze naturale este
modestă (circa 6 md m3) şi este localizată în sud-vestul
ţării (Lacg). Cea mai mare parte a necesarului de gaze
naturale se importă: în special din Olanda, Rusia (prin
gazoducte) şi Africa de Nord (gaz lichefiat transportat
cu metanierele în porturi şi ulterior prin conducte spre
interior). Franţa este un mare producător de energie
electrică - circa 535 md kwh. (anul 2018)- locul VIII în
lume, fiind depăşită în Europa doar de Rusia şi
Germania. Structura ramurală a electroenergeticii
franceze este unicală: 79% din totalul energiei electrice
se produce la CNE, circa cîte 9% - la CHE şi CTE,
restul - la alte tipuri de centrale. În prezent Franţa deţine
locul II în lume (fiind depăşită doar de SUA) după
capacităţile instalate la CNE – 65 mil. kw în anul 2018).
Materia primă este predominant proprie: minereurile de
uraniu se extrag în Masivul Central şi alte regiuni,
parţial se importă din Africa. Potenţialul hidroenergetic
al ţării este aproape în întregime valorificat, cele mai
multe hidrocentrale fiind localizate pe Rhone, în
Masivul Central, munţii Pirinei, Alpi. Franţa este lider
mondial în domeniul utilizării energiei mareelor. În
estuarul r. Ranes din Bretagne funcţionează cea mai
mare centrală mareemotrică din lume cu capacitatea de
240 mii kw. Se proiectează construcţia unei centrale şi
mai mari (capacitatea 12 mil. kw.) în golful Saint-
Mishel.
Metalurgia feroaselor este o ramură foarte importantă,
și dispune de materii prime propria, dar și importă din
Suedia și Brazilia. Producţia de oţel constituie annual
circa 16 mil. tone (anul 2018). Principala bază
metalurgică rămîne a fi provincia Lorena, unde se află
minereuri de fier şi cărbune cocsificabil locale (centrele
Nancy, Thionville, Metz). A crescut însemnătatea
centrelor din apropierea porturilor, ce funcționează pe
baza materiei prime importate din Fos (lîngă Marsilia),
Dunkerque, precum şi a regiunilor montane, lîngă CHE
(Masivul, Central), unde s-a dezvoltat electrosiderurgia.
Din ramurile metalurgiei neferoaselor mai importantă
este industria aluminiului, care funcţionează atît pe baza
zăcămintelor proprii de bauxită din sudul ţării (Franţa
deţine locui II în Europa la extracţia bauxitei). Se
dezvoltă industria de rafinare a cuprului pe baza
importului de concentrate de cupru. Uzinele de
producţie a aluminiului şi a cuprului sunt situate în
apropiere de CHE (energie electrică ieftină) din Alpi şi
Pirinei. Pe masivul Central este localizată topirea
plumbului şi zincului, de asemenea din concentrate
importate.
Industria constructoare de maşini este cea mai
importantă ramură industrială după volumul exportului,
producției industrial și numărului de angajați. Principala
ramură este producţia mijloacelor de transport printre
care se remarcă industria automobilelor. Franţa este
unul din întemeietorii acestei ramuri: în anul 1898
primul automobil a fost construit de Lui Renault într-o
suburbie a Parisului. În prezent Franţa deţine locul 10 în
lume, cu o producţie de circa 2 mil. unități (anul 2018),
din care circa 90% - sunt autoturisme. Peste 9/10 din
automobile sunt produse de firmele Renault” (companie
de stat) şi “Regeot-Talbot-Sitroen” (companie privată).
Industria aviarachetară este o ramură de profil a Franţei.
După numărul de angajaţi şi volumul producţiei Franţa
deţine locul III în lume împreună cu Marea Britanie.
Pentru repartizarea teritorială a ramurii este specifică
concentrarea ei în sud şi sud-vest (din considerente ale
condiţiilor climatice şi a aşezării strategico- militare) la
Toulouse, Bordeaux, Bourrges ş a. Se produc diverse
aparate de zbor, civile şi militare, fiind pe larg
cunoscute avioanele de pasageri “Airbus” (în cooperare
cu Germania, Marea Britanie şi Spania), iar celebra
companie “Concorde” (în cooperare cu Marea Britanie)
și-a încetat producția încă la începutul anilor 2000, din
cauza prețurilor foarte mari la exploatarea avioanelor.
Sunt pe larg exportate și avioanele militare din seria
Caravelle și Mirage. Bogate tradiţii are industria navală
franceză. Localizată în centrele tradiţionale: Saint-
Nazaire, Marsilia, Dunkergue. Ramura s-a specializat,
în ultimul timp, în construcţia navelor gigantice: tancuri
petroliere, metaniere. La Toulon, Brest se produc nave
militare. Franţa este un însemnat producător de
locomotive și vagoane. Dinamic se dezvoltă
electrotehnica şi îndeosebi electronica, Franţa dispunînd
de cadre înalt calificate, un potenţial ştiinţific şi tehnico-
tehnologic remarcabil. Franţa s-a specializat
predominant în fabricarea maşinilor, aparatelor şi
echipamentelor electrice şi electronice industriale şi mai
puţin a celor destinate consumului casnic. O parte
considerabilă din întreprinderile acestei ramuri aparţin
capitalului străin: american, german, olandez. Uzinele
sunt localizate în marile centre urbane ce dispun de
cadre, tehnologii şi instituţii de cercetări ştiinţifice
corespunzătoare: aglomeraţia capitalei, ce asigură 40%
din producţia ramurei, Lyon, Marsilia ş. a.
Industria chimică este o ramură veche industrială, care
a fost complet reînnoită şi reprofilată. Pentru repartiţia
geografică a întreprinderilor chimice este specifică
specializarea în anumite subramuri. În Lorena se
dezvoltă chimia cărbunelui; în Alsacia - producerea
îngrăşămintelor de potasiu; în sud- vest - chimia gazului
şi a lemnului; în apropierea CHE din Alpi şi Pirinei -
electrochimia, în porturile mari maritime (Marsilia, zona
 Senei Inferioare ş. a.), petrochimia; în regiunea
Lyonului - producerea fibrelor şi a coloranţilor, în
aglomeraţia Parisului - ramurile chimiei fine
(parfumeria, cosmetica, farmaceutica) etc.
Frumoase tradiţii au în Franţa industria uşoară şi
alimentară - ramuri de specializare internaţională. În
cadrul industriei uşoare se evidenţiază cea textilă,
concentrată în Lyon - principalul centru, vestit prin
fabricarea ţesăturilor din mătase naturală, iar în prezent -
ţesături din fibre chimice, nord-estul ţării (regiunea
Roubaix-Tourcoing) este specializat în fabricarea
ţesăturilor din bumbac, lînă, iută, in. Franţa este
renumită în lume prin producţia de confecţii, tricotaje,
încălţăminte, de calitate foarte înaltă. Centrul principal
este aglomeraţia Paris - “capitala mondială a modei”. O
dezvoltare amplă o are producţia de vinuri, Franţa
împărţind locul întîi - doi în lume, cu Italia. Sunt
renumite vinurile din regiunile Champagne, Bordeaux,
valea Loirei, cognacurile franceze. Producţia de
brînzeturi (locul II în lume după SUA) este o altă
ramură importantă a industriei alimentare. De asemenea
se produc cantităţi mari de conserve, sucuri, uleiuri
vegetale, zahăr etc.
Agricultura Franţa este unul din cei mai mari producători agricoli
din lume. Ea deţine locul II în lume la producţia de
struguri, brînzeturi, sfeclă-de-zahăr, locul I în Europa la
producţia cerealelor, grîului, porumbului, merelor,
cărnii, laptelui. Cu toate că în agricultură sunt antrenate
doar 2,5% din populaţia ocupată, ea asigură aproape pe
deplin necesităţile ţării în produse alimentare, iar la
costul producţiei agroalimentare exportate Franţa este
depăşită doar de SUA. Agricultura Franţei este de tip
modern, comercială, înalt intensivă. Relaţiile agrare se
caracterizează prin prezenţa gospodăriilor private
fermiere, care în perioada postbelică au fost supuse unui
proces de concentrare, modernizare şi intensificare.
Gospodăriile au un grad înalt de înzestrare tehnico-
materială, folosesc soiuri moderne selecţionate de plante
şi animale etc. În rezultat productivitatea agricolă este
foarte înaltă. De menţionat că agricultorii francezi sunt
susţinuţi de către stat prin credite și subsidii.
Avantajoasă a fost lărgirea pieţei de desfacere în cadrul
“Pieţei Comune” - “Uniunea Europeană”, unde Franţa
este principalul producător agricol. Agricultura Franţei
poartă un caracter universal, iar în structura producţiei
predomină zootehnia căreea îi revine 55% din costul
producţiei agricole. În fitotehnie locul de frunte revine
cerealelor, care ocupă cele mai mari suprafeţe cultivate.
Cea mai importantă cultură cerealieră este grîul (deţine
1/4 din terenurile arabile) răspîndit pe larg în
gospodăriile agricole ale Franţei, dar cu o prevalare în
bazinul Parisului şi Cîmpia Acvitaniei. Recolta de grîu
la hectar este printre cea mai ridicată în lume (65
chintale). În prezent Franţa deţine locul V pe Glob cu o
producţie anuală medie de circa 40 mln. tone. Porumbul
este cultivat mai mult în sud-vest, datorită agrotehnicii
moderne se obţine în medie circa 71 ch/ha. Pe litoralul
mediteranean şi în cursul inferior al Rhonei, pe
terenurile irigate se cultivă orezul. Din plantele tehnice
o importanţă mare o are cultivarea sfeclei de zahăr, la
recolta căreea (circa 37,5 mln. tone) Franţa cedează în
lume doar Rusiei. Alte culturi industriale sunt inul - în
nordul ţării, tutunul, hameiul, floarea soarelui - la
producţia căreea Franţa deţine locul IV în lume, plantele
aromatice pentru industria parfumerică (pe litoralul
mediteranean). Este renumită Franţa prin cultivarea
viţei-de-vie, larg răspîndită pe tot teritoriul ţării cu
excepţia nord-vestului. Suprafeţe mari sunt ocupate cu
viţă-de-vie în provinciile Champagne, Burgundia,
Provance, în valea rîurilor Garonne, Loire etc. Franţa
ocupă locul II (după Italia) în lume la producţia de
struguri. Este renumită prin producţia vinurilor de
calitate înaltă - şampania, cognacurile, vinurile de
Burgundia, roşii de Bordeaux etc. În regiunile
mediteranene, mai ales în Corsica, se cultivă plantele
citrice, măslinul, migdalul; Normandia, Bretagne,
 Lorena sunt regiunile principale de pomicultură
temperată. Pretutindeni se cultivă legumele, cartoful s.
a. Ramura principală a agriculturii este creşterea
animalelor. Predomină creşterea bovinelor pentru lapte
şi carne, în special în Normandia şi Bretagne, unde
există suprafeţe mari de păşuni naturale calitative. După
şeptelul bovinelor (circa 19 mln. capete) Franţa ocupă
locul II în Europa, după Rusia. Creşterea ovinelor este
concentrată pe Masivul Central şi regiunile premontane
din Pirinei şi Alpi, iar creşterea porcilor este mai mult
localizată în bazinul Parisului unde este o bază de nutreţ
(deşeurile de la prelucrarea sfeclei-de-zahâr, a cerealelor
şi plantelor uleioase). Pe larg este răspîndită creşterea
păsărilor, iar în marile aglomeraţii urbane poartă un
caracter intensiv industrial. În regiunile litorale un rol
important îl joacă pescuitul.
Trasnportur Franţa dispune de un sistem de transport complex, bine
ile dezvoltat şi înzestrat cu mijloace tehnice moderne. În
traficul intern mai importante sunt transportul feroviar şi
cel rutier. Franţa are realizări remarcabile în transportul
feroviar. După lungimea căilor ferate (circa 34 mii km)
şi randamentul transportului feroviar ocupă unul din
primele locuri în lume. Ea este una din puţinele
posesoare de căi ferate de mare viteză. Superrapidul
(TVG) Paris-Lyon atinge o viteză de peste 450 km/h.
Multe căi ferate sunt electrificate. Transportul rutier
predomină în traficul de pasageri, a producţiei agricole.
De mare importanţă este şi transportul prin conducte,
care asigură livrările de petrol şi gaze naturale din
porturi şi din alte ţări spre regiunile interne. În legăturile
economice externe rolul principal îl joacă flota maritimă
comercială, care este completată cu cele mai moderne şi
specializate nave. Porturile principale maritime:
Marsilia - al doilea în Europa după trafic (circa 120 mln.
tone), Le Havre, Nantes, Saint Nazaire, Bordeaux, sunt
situate în gura rîurilor mari navigabile. Importanţă
deosebită are tunelul submarin pe sub Marea Minecii, ce
asigură legătura între localităţile Cheriton (Marea
Britanie) şi Frethum (Franţa), intrat în funcţiune din
 anul 1995. Este bine dezvoltat transportul aerian, cu
centrul principal la Paris, care deserveşte anual peste 72
mln. pasageri (anul 2018). Campania aeriană de stat
“Air France” deţine locul IV în lume la traficul de
mărfuri si al X-lea - la tractul de pasageri (anul 2018).
După volumul comerţului exterior (circa 1,3 trln. dolari
SUA în anul 2018) Franţa deţine locul V în lume. Franţa
întreține relaţii economice cu peste 100 ţări din lume.
1/2 din import îl constituie materiile prime minerale
(îndeosebi petrol, minereuri) şi produse agricole (doar
de origine tropicală), restul revenind maşinilor şi
utilajelor (24%), produselor chimice etc. În export
predomină maşinile şi utilajele (automobile, avioane,
nave maritime, electrotehnică si electronică, utilaje
pentru auto-motoenergetică, maşini militare ş. a.) - 35%
din total. Produselor agroalimentare le revin 18%, iar
producţiei industriei uşoare - 14% din costul exportului.
Principalii parteneri în comerţul exterior al Franţei sunt,
Relațiile în primul rînd, ţările “Uniunii Europene” - 45% din
economice total, printre care se evidenţiază Germania - principalul
externe partener comercial (15% din volumul comerţului
exterior), Spania, Marea Britanie. O importanţă mare o
au de asemenea SUA, ţările OPEC, fostele colonii. În
structura relaţiilor economice externe ale Franţei un loc
deosebit îl ocupă exportul de capital, Franţa avînd circa
45 md. dolari SUA investiţii peste hotare, în special sub
forma creării filialelor companiilor franceze. Principala
sferă de investiţii este UE. O ramură de profil a
economiei franceze este turismul internaţional. Anual
Franţa este vizitată de peste 50 mln. turişti străini, iar
venitul de la deservirea lor constituie circa 15 md. dolari
SUA. Turiştii sunt atraşi de obiectele naturale: Coasta
de Azur, regiunile montane alpine, muzeele, arhitectura
şi faima Parisului, diverse obiective naturale şi istorice
din alte regiuni ale Franţei.