PROPRIETĂȚILE BIOMATERIALELOR METALICE Tema 3

1.Tensiuni si deformații.
2. Deformația de întindere sau tracțiune.
3. Deformația de compresiune.
4. Deformația la forfecare.
5. Comportarea elastică a materialelor metalice.
6. Legea lui Hooke și Module de elasticitate.
7. Constantele de elasticitate.
8. Comportarea neelastică: materiale fragile, materiale ductile.
9. Ecruisajul (durificarea sub efort).
10. Ruperea materialelor metalice.
11. Tenacitate, reziliența, duritate.
12.Superplasticitatea metalelor.
13. Densitatea si porozitatea.
14. Densitațile unor biomateriale.
15. Proprietățile mecanice ale materialelor.
16. Proprietățile fizice.
 Tensiuni și deformții  Deformația de întindere sau tracțiune

Tensiunea = F - forța cu care materialul

reactionează la sarcinile mecanice ce tind
să modifice ordinea structurii sale. unde: L0 – lungimea inițială a corpului,
L- lungimea după deformare,
s=F/S ε - deformarea la întindere sau alungirea relativă.

unde : s- tensiunea; F - forța; S - aria

asupra ăareia acționeaza forța.

Deformația reprezintă alterarea

formei și dimensiunilor unui corp ca
efect al tensiunilor aplicate asupra
sa.
 Tensiuni și deformții
 Deformația de compresiune (fig. 4.1. b)

 Deformația la forfecare g = tangenta unghiului de

alunecare a, rezultat din schimbarea înclinarii unei
drepte inițial perpendiculare pe plan, pe măsura ce
planul aluneca

O deformație la forfecare se produce si la rasucirea unei

bare cilindrice sub actiunea unui cuplu de forte
tangentiale (fig. 4.2.b.) Fig. 4.2 Deformații unghiulare:
a) deformatia de forfecare; b) deformatia
de forfecare prin torsiune
 Comportarea elastica a materialelor metalice
 Modulul de elasticitate la
 Legea lui Hooke. Module de elasticitate. întindere E, numit si modul
 Pentru corpurile izotrope, rezultă ca intre Young sau modul de
tensiune și deformația elastica exista un elasticitate longitudinal, este
raport constant numit modul de definit prin raportul:
elasticitate E
 Exista trei tipuri de tensiuni diferite prin
natura lor (întindere, compresiune si
forfecare), vor exista in mod corespunzător
trei module de elasticitate, care se
definesc scriind legea lui Hooke pentru cele
trei tipuri de tensiuni si deformații.
 Module de elasticitate. -Coeficientul sau raportul Poisson
 Modulul de compresibilitate K, µ este definit ca raportul între contracția
numit modul de elasticitate volumetric, laterală (care insoțeste o întindere
este definit ca raportul între presiunea longitudinală) și întinderea
hidrostatică aplicată asupra longitudinală:
materialului și modificarea de volum
antrenată:

Metalele și aliajele policristaline pot fi

considerate materiale izotrope datorită
Modulul de forfecare G, modul de rigiditate sau numărului mare de graunți si orientării
modul de elasticitate transversal, este definit ca
cristalografice întamplatoare; Prin deformarea
raportul intre tensiunea tangentiala de forfecare si
deformarea prin alunecare rezultata: plastică aceste materiale devin anizotrope
datorită apariției texturii sau orientării preferate
a graunților.
Module de elasticitate
Valorile modulelor de elasticitate pentru unele metale și
materiale
 Pentru corpurile izotrope solide cum sunt
metalele, fibrele, anumite mase plastice, E G
Material μ
cele patru constante de elasticitate sunt daN/mm2 daN/mm2
legate prin relațiile:
Nichel 21500 8000 0, 30
Oțel
20700 8200 0, 26
moale
Constantele de elasticitate depind de Cupru 11000 4400 0, 36
intensitatea forțelor de legatura Titan 10700 4187 0, 31
interatomică .
Aluminiu 7000 2500 0, 32
Au valori mari pentru legaturile
interatomice puternice (covalente, ionice, Sticla 6900 2200 0, 23
metalice) și valori slabe pentru substanțele Fibre
organice cu legături intermoleculare slabe. 280 - 0, 40
sintetice
Comportarea neelastică; materiale fragile, materiale ductile
La eforturi ce depășesc limita de elasticitate,  Comportarea ductilă este
în materiale se produc modificări structurale caracterizată prin modificări
ireversibile care nu mai dispar la anularea structurale care conduc la
efortului. deformarea permanentă sau
După natura acestor modificări structurale plastică a materialului sub acțiunea
comportarea materialului la eforturi mai mari unor eforturi care depășesc limita de
decît limita de elasticitate ( în domeniul elasticitate.
neelastic) poate fi fragilă sau ductilă.  Metalele si majoritatea aliajelor sunt
Comportarea fragilă este caracterizată prin materiale ductile, dar si ele in
modificări structurale, care conduc la ruperea anumite condiții de solicitare pot
materialului sub acțiunea unor eforturi care manifesta comportare fragilă.
depășesc limita de elasticitate.
Sticla, oxizii, unele materiale metalice (fonta
alba) se comporta in acest mod.
Comportarea neelastica: materiale fragile, materiale ductile
 Metalele ăi aliajele își datorează utilizarea tehnică caracterului lor ductil,
care le permite să suporte solicitări mecanice importante, fară apariția
fragilitatii. Rezulta, ca ductilitatea sau capacitatea de a se deforma plastic este
o proprietate esențiala a metalelor și aliajelor în comportarea acestora în
diverse domenii tehnice.
 Ductilitatea poate fi apreciată prin alungirea relativă a materialului pană în
momentul ruperii sau prin reducerea secțiunii la suprafața de rupere
(stricțiunea).
 Aceste proprietăți nu pot fi însă considerate ca un indiciu suficient al lipsei de
fragilitate. O proprietate mai revelatoare in acest sens este tenacitatea
materialului, exprimată prin REZILIENȚA (rezistența la șoc mecanic). Aceasta
caracteristică mecanică se măsoară prin energia absorbită de material pentru
deformarea sa plastică ce precede ruperea.
 Atît ductilitatea, cît si tenacitatea materialelor metalice, sunt puternic
dependente de defectele din structura materialului și sunt proprietăți sensibile
la procedeele de fabricație sau sensibile structural.
Comportarea neelastică: materiale fragile, materiale ductile

 Ductilitatea materialelor metalice se datorește prezenței și

mobilității dislocațiilor din structura cristalină, care fac posibilă
deformarea plastică a materialului la eforturi ce depășesc limita
de elasticitate. Sticla, avînd o structura amorfă, nu beneficiază de
un mecanism de curgere plastică cum este oferit de dislocațiile
mobile din cristalele metalice.
 Tenacitatea metalelor și aliajelor este în general ridicată și
ruperea lor are un caracter ductil, fiind precedată de deformări
plastice mari. În anumite condții de solicitare, de temperatură și
de stare structurală a materialului, este posibil ca și în metale și în
aliaje să se producă ruperi fragile.
 Ecruisajul (durificarea sub efort)
 Pe masură ce deformarea plastică progresează, deformarea în
continuare devine din ce în ce mai dificilă, pîna ce în final înceteaza
complet, efortul aplicat provocînd ruperea materialului metalic.
 După un anumit grad de deformare plastică alunecările pot continua
numai dacă se aplică un efort din ce în ce mai mare. Aceasta
comportare a materialelor metalice este numita ECRUISAJ sau
durificarea sub efort.
 O caracteristică mecanică corelată cu valorile rezistenței, care de
asemenea crește prin ecruisaj, este duritatea. Ecruisajul modifică și
proprietățile fizice ale materialelor metalice ca rezistivitatea
electrică (care crește), proprietățile magnetice, etc.
 Efectele ecruisajului asupra proprietăților materialelor metalice nu
sunt stabile la variația temperaturii, ele putînd fi eliminate la
încălzirea materialului la temperaturi ce permit difuzia în cristale;
asemenea încălziri se numesc recoaceri de recristalizare.
Ruperea materialelor metalice
 Fenomenul de fragmentare al unui corp
în doua sau mai multe bucați ARE LOC
sub acțiunea unor tensiuni interne sau
externe.
 Aspectul metalografic al suprafețelor de
rupere poate fi:
 Rupere ductilă sau prin deformare
plastică continuă; este caracteristica
metalelor care se ecruisează puțin.
 Rupere fragilă sau prin clivaj se produce
fară deformare plastică prealabilă și are
loc pe suprafețele de separare normale
la planele cristalografice de mare
densitate atomică.
 Ruperea materialelor metalice
Efortul necesar de rupere este definit ca rezistență teoretică de rupere a
materialului metalic, care este de ordinul 700-1400 daN/mm2 și este
caracteristic pentru materialele perfecte (Whiskers). Rezistență teoretică
poate fi calculată cu relația:

unde: – modul de elasticitate longitudinal; E – energia superficială specifică a

materialului metalic; a0 – parametrul rețelei cristaline.
Materialele de mare rezistență mecanică trebuie să aibă valori ridicate pentru modulul
Young si pentru energia superficială și valori scăzute pentru distanța interatomică.
Considerînd valorile tipice pentru metale: a = 3x10-10 m (~3Å); E = 1
J/m2 (103 ergi/cm2) și E= 100 GPa (104 daN/mm2), rezultă din ecuația de mai sus că
rezistența teoretică de rupere este σt =18 GPa sau 1800 daN/mm2, deci cca E/6.
Rezistența de rupere pentru materialele metalice reale este cu cîteva ordine de mărime
mai mica: σr= E/1000.
Tenacitate, reziliența, duritate.
 Tenacitatea reprezintă capacitatea materialului de a absorbi energie in
procesul de deformare plastica pîna în momentul ruperii. în incercările
mecanice tenacitatea se măsoară prin aria de sub curba tensiune-
deformație, întrucat aceasta reprezintă lucrul mecanic consumat pîna la
ruperea materialului.
 Tenacitatea raportată la unitatea de volum reprezintă modulul de
tenacitate T al materialului (energia absorbită de unitatea de volum a
materialului pîna la rupere).

Rp – limita de curgere; Ru – tensiunea în momentul ruperii; εr – deformația pîna la rupere.

Tenacitatea este puternic afectată de viteza de aplicare a sarcinii.
 Duritatea
 Duritatea reprezintă rezistența materialului la zgîrierea cu un corp
străin sau la pătrunderea acestuia în adîncimea sa.
 Cele mai răspandite pentru metale sunt încercarile de duritate bazate
pe rezistența la penetrație în condiții standardizate.
 Penetratorul dur, standardizat sub formă de bilă din oțel călit, con sau
piramidă de diamant, este presat pe suprafața materialului cu o sarcină
anumită, provocand o deformare elastică și apoi plastică.
 Prin măsurarea ariei amprentei lăsate de penetrator sau a adîncimii de
penetrație se atribuie materialului o cifră de duritate pe una din scările
Brinell, Rockwell sau Vickers,
 Duritatea materialelor metalice crește, la fel cu celelalte caracteristici
mecanice de rezistența, prin aliere, ecruisaj, tratamente termice.
Superplasticitatea metalelor
 Proprietatea de superplasticitate reprezintă capacitatea unor aliaje
de a se deforma plastic cu grade mari de deformare, sub acțiunea
unor eforturi mici, fără risc de rupere prematură prin gîtuire.
 Alungirile la rupere manifestate în condiții optime pentru aliajele
superplastice sunt de ordinul sutelor sau chiar miilor de procente.
 Superplasticitatea se manifestă la viteze mici de deformare plastică
(de ordinul 10-3/sec.)
 Exemple de aliaje metalice superplastice
Alungirea maximă obținută
Aliajul
(%)
Ti6Al4V >1000
Mg33Al(eute 2100
ctic)
Al6Cu0,5Zn 2000

Mg6Zn0,6 1700
 Densitatea si porozitatea
 Densitatea a unui material este definită ca raportul dintre masa și volumul
său

 Un biomaterial metalic ce inlocuiește un volum echivalent de țesut uman poate

avea o greutate diferită, ca urmare a diferenței de densitate, și deci în unele
cazuri fenomenul poate da complicații.
 In cadrul producerii protezelor metalice, porozitatea în materiale este o
caracteristică nedorită, deoarece porii concentrează tensiunile, scăzînd
rezistența mecanică. În alte cazuri, porozitatea este obținută intenționat în
materiale mai ales porozitatea superficială, care are un rol activ în legarea
țesutului viu de proteză.
 Gradul de impachetare a particulelor ce constituie un material poate fi
caracterizat cantitativ prin densitatea aparenta și mărimile conexe ca :
 volumul specific aparent, densitatea relativă, volumul relativ și porozitatea
 Densitatea si porozitatea
Densitățile unor materiale utilizate
în domeniul ortopedic sunt
 Densitatea materialelor prezentate în tabel
metalice este un parametru
Densitațile unor biomateriale
variabil care este influențat de
puritatea metalului, Materialul Densitatea solidă (g/cm3)
Țesut
temperatura și modul de deshidratat
1,01-1,06
prelucrare metalurgică. Silicon 0,99-1,50
PMMA 1,19
- Pentru materialele poroase obtinute Os compact 1,8-2,1
prin metalurgia pulberilor, porozitatea Sticla 2,4-2,8
este un parametru esential care Aluminiu 2,7
Titan 4,5
caracterizeaza starea fizica a
Oțel inox 7,93
acestora. Aliaj CoCr
9,20
forjat
Aur 18,2
Argint 10,50
REZUMAT.Proprietatile mecanice ale materialelor.
 - duritatea;
- elasticitatea;
- plasticitatea;
- rezistenta mecanica;
- rezistența la șoc;
- rezistența la oboseală.

Elasticitatea.
Proprietatea metalelor de a reveni la forma și dimensiunile inițiale
după încetarea acțiunii sarcinilor exterioare care au produs
deformarea.
 Plasticitatea.
Este proprietatea materialului metalic de a-si schimba forma
datorită acțiunii forțelor exterioare și de a rămane deformat după
ce aceste forțe nu mai acționează.
Proprietatile mecanice ale materialelor
 Rezistența mecanică.
Este proprietateamaterialelor de a se opune deformarii sau ruperii sub
actiunea fortelor exterioare.
 Alte fenomene :
 - întinderea;
- compresiune;
- încovoiere;
- răsucire (torsiune);
- forfecarea.
 Tenacitatea.
Tenacitatea reprezintă capacitatea materialului de a absorbi energie în
procesul de deformare plastică pîna în momentul ruperii.
 În încercarile mecanice tenacitatea se măsoară prin aria de sub curba
tensiune - deformatie, întrucat aceasta reprezintă lucrul mecanic
consumat pîna la ruperea materialului.
Proprietatile mecanice ale materialelor
 Reziliența (rezistența la șoc).
- Proprietatea materialului de a rezista la șocuri mecanice.
 Se determina pentru materiale din care se fac piesele si sculele supuse la socuri in
timpul utilizarii.
 Rezistența la oboseală.
- Capacitatea unui material metalic de a rezista unor solicitări variabile în timpul
funcționarii (întindere urmată de compresiune, răsucire și încovoiere).
 Aceste determinări experimentale se fac cu ajutorul epruvetelor de formă specială,
montate în masini de încercare care reproduc ciclul de solicitare și îl repetă de cîteva
sute de mi sau milioane de ori.
Exemple: -arbori cotiți,
- osii de vagoane,
- mecanismul bielă- manivelă
- arcuri,
- rotidintate.
Rezistența la oboseală este mare atunci cînd structura interioară a materialului este
mai omogenă.
Proprietățile fizice ale materialelor
 Proprietatile fizice ale materialelor.
- Starea de agregare.
- Luciu lmetalic.
- Culoare.
- Conductibilitatea electrică și termică.
 Stări de agregare.
La temperatura obișnuită, toate materialele sunt în stare solidă, cu
excepția mercurului, care este lichid.
 Luciul metalic.
Metalele prezintă luciu metalic caracteristic,datorită proprietăților de
a reflecta puternic razele de lumină. În stare de pulbere fină , luciul
dispare si ele prezintă o culoare neagră sau cenușie,fiind că absorb
lumina.
 Culoare.
Majoritatea metalelor au culoare alb-argintie sau cenușie cu diferite
nuanțe (Al,Ag,Sn,Zn...).
Cuprul este rosu-aramiu;
Aurul are culoare galbenă.
 Proprietățile fizice ale materialelor

 Metalele prezintă conductibilitate electrică și termică

mult mai ridicată decît alte medii conductoare;
 Conductibilitatea electrică a metalelor scade cu creșterea
temperaturii și crește cu scăderea temperaturii;
 La 00 K, rezistența electrică a metalelor devine
neglijabilă, iar conductibilitatea crește foarte mult
(fenomenul de supraconductibilitate);