Una dintre puținele meserii care mai merită atenție e cea de consilier. Consilier în orice.

Însă de
preferință, în domenii obscure, echivoce, ezoterice, vagi.
De ex., consilier financiar sau politic.
Imobiliar sau educațional.
Sau, n-ar fi rău, în astrologie sau planning familial.
În oricare dintre cele de mai sus, se poate invoca o aliniere proastă a astrelor.
De altfel, nu e exclus ca doar astrologia să fie cea mai aproape de adevăr. Astrologia și
geomanția.
fr-agil
până la urmă am găsit, nu era deloc greu, însă nu întotdeauna ai unghiul bun, starea potrivită.
întrebarea era cu siguranță permanentă, în surdină, pulsa. și te măcina.
să dau 2 exemple.
1. așteptam într-o stație de autobuz, în Craiova, așteptam, așteptam, autobuzele treceau și nu
opreau, îmi zic: care e ideea? care-i faza? ușor, ușor, cu pași mici, venea o doamnă, s-a uitat la
noi și-a zis: nu mai stați aici, stația s-a mutat!
2. stai la pescuit și nimic, cât e ziua de lungă. afli apoi că nu mai e pește, a fost braconat,
electrocutat.
așa și cu gândul ăsta care nu mai apărea odată, în starea nesfârșită de nedumerire și ceață, de
chin lung, un gând simplu: ne apărăm tot timpul, asta e, un război, cum e vorba, de uzură, o
apărare grea, continuă, obositoare, urâtă. asta era: nu voiam să mă apăr, nu voiam să lupt. mi
se părea epuizant, mă seca de-a dreptul. n-am timp să mă apăr, n-am avut niciodată, te și
întrebi, cei care îți urlă în urechi, n-au altceva mai bun de făcut...
voi ați văzut copiii?
se apără la școală, le mănâncă sufletul colegi, profesori;
se apără pe stradă;
acasă, în parc, în magazin, în tramvai. peste tot. lupți, lupți.
și, după ce că lumea te toacă oriunde, îți mai și cere, să fii, să aderi, să nu mai fii, să spui, să
taci, să muncești absurd.
bineînțeles că te aperi de unii... care atacă, și trag, nu ca în sketch, cu fabule, ci chiar cu cuțitul...
după cum am văzut că mai sunt înjunghiați copiii prin școli. nu s-ar putea ca cei care atacă să se
hărțuiască între ei, ca să mergem și noi liniștiți?
la urma urmei, vorba cărții, cum să ne tratăm de apărarea asta permanentă? pt că un tratat
putem scrie probabil.
d-asta uneori mi-ar fi plăcut să fiu ca Nikolai Valuev. 2,13 m. 145 kg. și să-mi impun punctul de
vedere.
rog a mi se ierta acest excurs liric sexist.
târziu de tot în noapte, trei vechi prietene mi-au apărut în fața ochilor ca într-o vedenie. socotesc
că de la drumul repetat al țalului la masa noastră.
din depărtarea mută, sprințare, vesele nevoie mare, cu zgărdițe la gât, țopăind îmbrăcate sumar
ca niște ieduțe.
vedeam și nu vedeam prin ceață, prin fumul țigărilor fără filtru, îmi mângâiam barba și mă frecam
la ochi ca de o halucinație.
ursula von der leyen, raluca turcan și loredana.
tustrele își făcuseră testul real time pussy R, însă doar loredana ieșise pozitivă, cum arăta și
activitatea ei recentă de pe insta, numai ea avea factorul π, celelalte fete erau doar oase. și
când mi-a apărut vorba asta în minte, două grămăjoare de rămășițe umane au căzut în vârtej la
picioarele mele, dintre ele sărind spre mine loredana, exact ca-n a doua cădere a
constantinopolului.
mă zgâlțâie însă cineva, nae, trezește-te, debarasăm!
ei! aș!
parol!
ce! ești copil!?
Lumea nu e nervoasă doar de foame, cum e orice șacal, urs sau stăncuță, ci și de o foame
umană, el nu prea mai poate fi demn, e umilit. Chiar dacă această foame poate e construită
cultural, tot se pare că încă îi lipsește. Are nevoie de liniște, pace.
Nu zicem noi: Odihnească-se în pace?