1 Libertatea si forta obligatorie a contractului.

Incheierea si
interpretarea contractului.
LIBERTATEA CONTRACTUALA
Articolul 666 - Contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe
persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
Articolul 667. Libertatea contractului
(1) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative
de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei
intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract
depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările
trebuie reglementate prin lege.
(2) Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor
cînd obligaţia de a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă
reiese dintr-o obligaţie asumată benevol.
(3) Părţile pot încheia contracte care nu sînt prevăzute de lege (contracte
nenumite), precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte
prevăzute de lege (contracte complexe).
1. Libertatea contractului este principiul fundamental care stă la baza codului
civil. Dreptul părţilor de a determina liber dacă doresc să încheie in contract şi
dacă da, cu cine şi în ce condiţii să încheie acest contract constituie unul din
elementele fundamentale ale unei economii de piaţă. Nici o normă
constituţională nu garantează principiul libertăţii contractului. Însă dispoziţiile
constituţionale, în special cele ale articolului 126 care prevăd că statul trebuie
să asigure libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător nu permit
limitarea libertăţii contractuale în cazurile în care aceasta nu este necesar pentru
asigurarea ordinii publice sau a altor interese majore ale societăţii.
2. Libertatea de a încheia sau de a refuza încheierea contractului trebuie
exercitată cu bună credinţă şi diligenţă (sirguinta). Astfel persoana care în mod
culpabil va întrerupe negocierile şi va refuza încheierea contractului va fi ţinută
să repare cheltuielile suportate de cealaltă parte (vezi art. 515).
3. Limitările pot fi introduse atît în ce priveşte posibilitatea încheierii anumitor
contracte, spre exemplu contracte de credit bancar pot încheia numai instituţiile
financiare (art. 1236 şi următoarele), cît şi în ce priveşte libertatea părţilor de a
determina liber clauzele contractuale (spre exemplu clauzele standart vezi art.
712 şi următoarele).
4. O limită a principiului libertăţii contractului există chiar în textul acestui
articol, care stipulează că libertatea determinării clauzelor contractuale este
limitată de normele imperative, adică de normele care în scopul protecţiei
intereselor generale stabilesc nişte reguli de la care părţile nu pot deroga.
5. Este limitată libertatea contractuală şi de normele care interesează ordinea
publică sau bunele moravuri, art. 207 alin. (3) care prevede că actul juridic care
contravine bunelor moravuri este ilicit şi nu poate avea nici un efect juridic .
6. Libertatea contractuală poate fi limitată şi prin stipularea obligaţiei de a
încheia contractul cu anumite persoane (vezi art. 669). În acest caz o parte este
obligată să contracteze chiar şi în situaţia in care nu vrea să închei un contract
sau nu vrea să închei contractul cu o anumită persoană, cu excepţia cazurilor în
care va putea invoca circumstanţe care nu-i permit să încheie contractul (spre
exemplu: lipsa bunului solicitat) sau îi dau dreptul să refuze încheierea
contractului cu anumite persoane (spre exemplu: insolvabilitatea solicitantului).
7. Prevederile alin. (2) interzic autorităţilor statului să stabilească limite şi să
impună condiţii părţilor unui contract cu excepţia cazurilor în care atare limite
şi condiţii sînt stabilite prin lege. Obligaţia de a demonstra existenţa limitelor şi
a condiţionărilor revine în acest caz autorităţii care pretinde dreptul de a stabili
limite sau de a impune condiţii.
8. De principiul libertăţii contractului ţine libertatea părţilor de a alege forma
dorită, deoarece în cazul contractelor interesează comsimţămîntul exprimat al
părţilor (vezi art. 208 şi următoarele) şi nu forma în care este exprimat
consimţămîntul. Numai în cazurile în care forma contractului este cerută pentru
valabilitatea contractului părţile nu au dreptul să încheie contractul în altă formă
decît cea prevăzută de lege.
9. Pentru a menţiona încă o dată principiul libertăţii contractului legiuitorul
menţionează în mod expres că nimeni nu poate fi obligat să încheie un contract.
Numai în cazul în care legea (nu actele normative subordonate legii) prevăd
obligativitatea încheierii unui contract sau în cazul în care una sau ambele părţi
şi-au asumat obligaţia de a încheia un contract este posibilă obligarea părţii de a
încheia un contract
10. În alineatul trei este stipulată o regulă care rezultă din principiul libertăţii
contractului – libertatea de a încheia contracte care nu sînt prevăzute de lege cît
şi de a încheia contracte care conţin elemente din diferite contract prevăzute de
lege, spre exemplu încheierea unui contract prin care o parte cumpără un bun şi
î-l transmite în folosinţă vînzătorului. Dacă în cazul contractelor nenumite se
vor aplica direct normele din partea generală a obligaţiilor în cazul contractelor
complexe trebuie să se aplice în primul rînd normele din partea specială, în
exemplu nostru normele ce ţin de vînzare-cumpărare şi normele ce ţin de
locaţiune, iar normele din partea generală se vor aplica în măsura în care nu
există dispoziţii derogatorii în partea specială.
FORTA OBLIGATORIE A CONTRACTULUI
Articolul 668. Forţa obligatorie a contractului
(1) Contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat
expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu
uzanţele sau cu principiile echităţii.
(2) Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel.
Contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal
dacă din lege, din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.
(3) Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele
sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.
1. Contractul încheiat legal dă naştere unor drepturi şi obligaţii. Existenţa şi
întinderea drepturilor şi obligaţiilor trebuie determinată nu numai reieşind din
clauzele expres stipulate în contract. Pe lîngă drepturile şi obligaţiile stipulate
expres de părţi contractul dă naştere şi drepturilor şi obligaţiile care rezultă din
natura contractului, lege, uzanţe sau din principiile echităţii
2. În cazurile în care anterior între părţile contractului au fost stabilite anumite
practici trebuie considerat că aceste practici sînt obligatorii pentru părţi chiar şi
în condiţiile în care noul contract nu a stipulat obligativitatea acestor practici, cu
condiţia că părţile nu au exclus aplicarea practicilor stabilite anterior.
3. În măsura în care părţile nu au exclus aplicarea, se consideră că părţile sînt
ţinute de uzanţele care ar fi considerate general aplicabile de persoane care se
află în aceeaşi situaţie în care se află părţile, cu excepţia cazurilor în care
aplicarea acestor uzanţe ar fi nerezonabilă sau ar contravine principiilor
echităţii. Existenţa uzanţelor general aplicabile se determină de către instanţa de
judecată care este însă obligată să respecte principiul contradictorialităţii.
4. Un exemplu de efecte ale contractului care survin în virtutea legii poate
servi dispoziţia articolului 516 care stipulează că raportul obligaţional poate da
naştere unui drept la informare chiar şi în cazul în care această obligaţie nu este
stipulată în mod expres (vezi art. 516).
5. Conform principiului relativităţii efectelor contractului, contractul produce
efecte doar între părţi, indiferent de faptul dacă a fost încheiat personal sau prin
intermediul reprezentanţilor. De la acest principiu însă există excepţii în
cazurile prevăzute de lege. Spre exemplu contractul în favoarea terţilor (vezi
art. 721 şi următoarele).
6. Trebuie de făcut distincţie între relativitatea efectelor contractului şi
opozabilitatea faţă de terţi (persoane care nu au participat nici direct nici prin
reprezentanţi la încheierea contractului) a contractului. Un contract nu poate să
dea naştere la obligaţii şi, în principiu, la drepturi, decît pentru părţile
contractante. În acest caz contractul este luat în considerare ca un act juridic. În
acelaşi timp contractul poate fi opus şi de către părţi terţilor şi de către terţi
părţilor. În ultimul caz contractul este luat în consideraţie ca un fapt juridic.
7. Între părţile contractului şi terţi există o categorie de persoane, cunoscută
sub denumirea de succesori (sau avînzi-cauză, persoane care nu au participat la
 încheierea contractului dar faţă de care se produc anumite efecte ale acestuia, în
temeiul raportului în care se găsesc aceştia cu părţile. Sînt consideraţi
succesori: (a) succesorii universali; (b) succesorii cu titlu universal; (c)
succesorii cu titlu particular.
8. În temeiul alin. (2) contractul produce efecte şi pentru succesorii universali
sau cu titlul universal. Succesorii universali şi succesori cu titlu universal sînt
acele persoane care au dobîndit, în tot sau în parte, patrimoniul uneia dintre
părţile contractului. Deci între succesorul universal şi succesorul cu titlu
universal există numai o diferenţă cantitativă – unul primeşte întregul
patrimoniu iar celălat dobîndeşte doar o cotă-parte din patrimoniu.
9. Persoanele care fac parte din una ori din cealaltă categorie dobîndesc întreg
patrimoniul unei dintre părţile contractului, adică se substituie în toate
drepturile şi toate obligaţiile autorului lor, preluînd locul acestuia în contract.
Succesorii universali sau cu titlu universal nu vor dobîndi drepturile şi
obligaţiile prevăzute de contract nu mai în cazul în care: (a) aceasta este
prevăzut de lege; (b) părţile au stipulat în acelaşi contract sau printr-un alt
contract că toate sau anumite drepturi şi obligaţii nu trec la succesori; (c) după
natura lor drepturile şi obligaţiile nu pot trece la succesori, spre exemplu în
cazul drepturilor şi obligaţiilor personale (intuitu personae).
10. succesorii cu titlu particular dobîndesc de la una dintre părţile contractante
doar un drept sau un bun privit în mod individual. Deci ei nu dobîndesc un
patrimoniu sau o fracţiune din patrimoniu. Spre exemplu cumpărătorul unui
imobil este succesor cu titlu particular al vînzătorului.
11. Deşi art. 668 prevede că contractul produce efecte doar pentru succesorii
universali sau cu titlu universal este în afara discuţiilor că succesorii cu titlu
particular profită sau sînt ţinuţi în baza contractului încheiat de autorul lor. Fără
a intra în analiza detaliilor menţionăm următoarele reguli: (a) Succesorul cu
titlu particular profită de drepturile dobîndit de autor prin contracte încheiate cu
alte persoane, cu condiţia că aceste drepturi au legătură cu dreptul transmis
succesorului cu titlu particular. Spre exemplu cesionarul unei creanţei, succesor
cu titlu particular, va beneficia, în lipsă de stipulaţie contrară, de garanţiile
accesorii stabilite printr-un contract anterior cesiunii de creanţă; (b) Obligaţiile
asumate de autor nu se transmit succesorului cu titlu particular, chiar dacă au
legătură cu dreptul transmis. De la această regulă există următoarele excepţii: (i)
În virtutea principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe
drepturi decît are, toate modificările aduse de autor dreptului transmis anterior
transmiterii produc efecte şi pentru succesorul cu titlu particular; (ii) Drepturile
reale consimţite de autor anterior transmiterii dreptului sînt opozabile şi
succesorului cu titlu particular, cu condiţia respectării regulilor privind
publicitatea acestor drepturi; (iii) Efectele obligaţiilor reale se produc şi în
privinţa succesorului cu titlu particular; (iv) În cazurile prevăzute de lege
 obligaţiile produc efecte şi asupra succesorilor cu titlu particular, care nu au fost
parte la contractul care le-a generat. Spre exemplu în cazul în care bunul dat în
chirie este vîndut cumpărătorul prea toate drepturile şi obligaţiile vînzătorului
(vezi art. 900).
12. Forţa obligatorie a contractului poate înceta şi fără a exista voinţa unei sau a
ambelor părţi ale contractului. Astfel în cazul contractelor personale (intuitu
personae) forţa obligatorie a contractului încetează în cazul decesului
creditorului dacă prestaţia se datora personal creditorului (spre exemplu vezi
comentariul la art. 848) sau în cazul decesului debitorului dacă prestaţia era
datorată personal de debior (vezi art. 970).
13. O novaţie pentru legislaţia Republicii Moldova este stipulată în articolul
623, care prevede posibilitatea modificării contractului în cazul în care
împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod
considerabil după încheierea acestuia. În cazurile în care modificare
contractului în conformitate cu noile împrejurări nu este posibilă partea
dezavantajată poate cere rezoluţiunea contractului (vezi art. 623).

INCHEIEREA CONTRACTULUI
Contractul reprezintă voinţa concordată a părţilor (vezi comentariul la art. 666).
Procesul de realizare a acordului de voinţă a părţilor asupra clauzelor contractului
se numeşte încheierea contractului. Această procedură se constituie, de regulă,
din două etape interdependente: emiterea propunerii de a încheia contractul
(oferta sau policitaţiunea) şi acceptarea acestei propuneri (acceptul) care iniţial
apar separate dar care prin întilnirea lor, ajung a se reuni în ceea ce numim
acordul de voinţă. Nu orice propunere de a încheia contractul este considerată o
ofertă şi nici orice manifestarea a voinţei de a accepta oferta nu este considerată
acceptare. Pentru a deveni obligatorii pentru cel care le-a emis atît propunerea de
a încheia contractul cît şi consimţămîntul de a accepta această propunere trebuie
să întrunească condiţiile prevăzute de lege (vezi comentariul la art. 681 şi 687).
Persoana care a emis oferta se numeşte ofertant
Contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile au realizat un acord
de voinţă cu privire la toate clauzele esenţiale ale contractului. Se consideră
esenţiale acele clauze fără de care contractul nu se consideră încheiate. Nu are
nici o importanţă faptul dacă clauzele sînt considerate esenţiale în temeiul legii
sau în temeiul voinţei oricărei părţi sau aceasta rezultă din natura contractului
În conformitate cu această dispoziţie antecontractul este acel contract prin care
două sau mai multe persoane se obligă reciproc sau doar o parte se obligă faţă de
cealaltă parte să încheie un contract. Forma antecontractului este determinată de
forma stabilită de lege pentru contractul pe care s-au obligat să-l încheie ambele
sau una din părţile antecontactului.
Forma contractului - Cu privire la forma contractului, act juridic bilaterale sau
multilateral, se aplică regulile cu privire la forma actului juridic : verbal, scrisa,
autentica - Forma autentică a actului juridic este obligatorie in cazurile: a)
stabilite de lege; b) prevazute prin acordul partilor, chiar daca legea nu cere
forma autentica
Comsimtamintul valabil; obiectul ; caoacitatera partilor; clauzele penale

INTERPRETAREA CONTRACTULUI
Articolul 725. Principiile interpretării contractului
(1) Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe.
(2) Contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor, fără a se limita la
sensul literal al termenilor utilizaţi.
Prin interpretarea contractului trebuie de înţeles operaţia logică prin intermediul
căreia se determină conţinutul contractului. Deci prin interpretarea contractului
nu trebuie de înţeles nu numai determinarea conţinutului clauzelor incluse de
către părţi în contract ci şi determinarea efectelor pe care le-a produs contractul.
Interpretarea contractului constă în determinarea voinţei părţilor şi numai în lipsa
acesteia se poate recurge la normele supletive sau la uzanţe.
În alin. (2) este stipulat principiul conform căruia la determinarea sensului
termenilor incluşi în contract prioritate se acordă intenţiei comune a părţilor. Deci
termenilor folosiţi în contract poate să le fie dat un sens diferit atît de sensul
literal cît şi de sensul pe care o persoană rezonabilă l-ar fi atribuit termenilor în
măsura în care aceasta a fost voinţa comună a ambelor părţi a contractului la
momentul încheierii acestuia. Importanţa practică a acestui principiu nu trebuie
supraestimată deoarece părţile foarte rar vor folosi termenii într-un sens diferit de
sensul pe care î-l au de obicei. Plus la aceasta trebuie de avut în vedere că partea
care pretinde că părţile au atribuit un sens diferit termenilor, în caz de litigiu va
avea mari dificultăţi de a demonstra că cealaltă parte a avut intenţia pretinsă la
momentul încheierii contractului.
În cazul în care intenţia comună nu va putea fi determinată termenilor contactului
trebuie să le se atribuie sensul pe care o persoană rezonabilă similară părţilor
contractului (spre exemplu cu aceleaşi cunoştinţe lingvistice, abilităţi tehnice sau
experienţă) l-ar atribui termenilor în circumstanţe similare.
La interpretarea contractului se va ţine cont de natura lui, de circumstanţele în
care a fost încheiat, de interpretarea care este dată acestuia de către părţi sau care
poate fi dedusă din comportamentul lor de pînă la şi de după încheierea
contractului, precum şi de uzanţe.

2 Rezoluțiunea, rezilierea și revocarea contractului

Contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decît în temeiuri
prevăzute de lege sau prin acordul părţilor. Pentru a defini dreptul uneia sau a
ambelor părţi de a desfiinţa contractul legiuitorul a folosit termenii de
rezoluţiune, reziliere şi revocare .Prin rezoluţiunea contractului se înţelege
desfiinţarea retroactivă a contractelor cu executare uno ictu (instantanee) în cazul
în care una din părţi nu execută obligaţiile contractuale. Deci prin declaraţia de
rezoluţiune contractul încetează să producă efecte juridice chiar de la momentul
încheierii contractului. Deşi produce efecte retroactiv ca şi în cazul nulităţii
rezoluţiunea se deosebeşte de nulitate în primul rînd prin faptul că temeiurile de
rezoluţiune apar abia după încheierea valabilă a contractului pe cînd temeiurile
nulităţii existau la momentul încheierii contractului, fapt ce împiedică contractul
să producă efecte juridice.
Prin reziliere trebuie de înţeles acea sancţiune juridică care intervine în cazul
neexecutării unui contract cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor
contractului pentru viitor. Aceasta înseamnă că prestaţiile efectuate anterior de
către părţi nu se restituie şi părţile sînt eliberate doar de obligaţia de a presta pe
viitor. De menţionat că vor fi aplicate regulile de la reziliere şi în cazul
contractelor care după natura lor sînt contracte uno ictu, dacă obligaţiile
contractuale se execută în rate şi fiecare rată poate fi considerată o obligaţie
separată. În acest caz dacă se execută necorespunzător una din rate rezoluţiunea
contractului va interveni numai în cazul în care partea care are dreptul de
rezoluţiune nu are nici un interes în prestaţiile anterioare. Spre exemplu în cazul
contractului de furnizare a materiei prime cumpărătorul, dacă a fost furnizată
materie primă necalitativă, nu va putea desfiinţa contractul cu efect retroactiv
decît în cazul în care va demonstra că nu are nici un interes să folosească materia
primă furnizată anterior. În caz contrar el va putea rezilia contractul în partea ce
ţine de materia primă necalitativă ş în partea ce ţine de materia primă care ar
urma să fie furnizată pe viitor dar va fi obligat să respecte contractul în partea ce
se referă la prestaţiile care nu au fost executate pînă la momentul cînd s-a născut
dreptul de reziliere.
Prin revocare trebuie să înţelegem de asemenea desfiinţarea unui contract în
temeiul voinţei ambelor părţi sau a uneia dintre părţi. Spre deosebire de
rezoluţiune şi reziliere care intervin în cazul în care nu este executată obligaţia
contractuală de către una dintre părţi, pentru revocare nu este necesar să fie
invocată neexecutarea obligaţiilor contractuale. În rezultatul revocării
contractului aceasta încetează de a mai produce efecte juridice. Momentul de
cînd încetează să producă efecte juridice contractul revocat depinde de natura
contractului. Astfel în cazul contractelor cu executare uno inctu revocarea va
desfiinţa contractul cu efect retroactiv (efecte similare rezoluţiunii) iar în cazul
contractelor cu executare succesivă în rezultatul revocării contractul va înceta să
producă efecte pentru viitor (efecte similare rezilierii).
 Părţile îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul de rezoluţiune a
contractului. Acordul privind rezoluţiunea contractului trebuie să fie încheiat în
forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.
3 Răscumpararea și dreptul de preemțiune.
Răscumpărare - Dispoziţii generale
Dacă în contractul de vînzare – cumpărare vînzătorul şi-a rezervat
dreptul de răscumpărare, aceasta se face prin declaraţia vînzătorului faţă
de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare. Declaraţia nu
necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare- cumpărare.Vînzarea cu
pact de răscumpărare este o varietate a contractului de vînzare – cumpărare
supusă unei condiţii rezolutorii exprese, care constă în dreptul ce şi-l
rezervă cumpărătorul de-a relua lucrul vîndut, restituind preţul şi cheltuielile
suportate de cumpărător într-un anumit termen.
Restituirea vînzătorului a bunurilor răscumpărate are efect retroactiv,
acţionănd atît în privinţa cumpărătorului, ai suscesorilor lui în drepturi, cît
şi a terţelor dobănditori, cu excepţia cînd terţul dobănditor invocă
dobăndirea dreptului de proprietate asupra unui bun ( imobiliar ) prin
posedarea lui o anumită perioadă ( Art. 332. Uzucapiunea imobiliară ) sau
posesia de bună credinţă în materia bunurilor mobile ( Art. 331 ).
Vînzătorul poate cere răscumpărarea de la cumpărătorul iniţial, cît şi de
la oricare alt cumpărător mai departe. Urmează de menţionat că este
indiferent, dacă în contractul de vînzare a terţului achizitor fusese sau nu
prevăzută clauza de răscumpărare în folosul vînzătorului primitiv, cu
excepţia vînzării unui imobil, deoarece cumpărătorul de bună-credinţă, ce n-
a cunoscut pactul de răscumpărare din contractul iniţial, este protejat de
dispoziţia art. 331. În afară de vînzător, răscumpărarea poate fi exercitată de
un cesionar ( persoana căreia prin contract i-au fost transmise drepturile ),
de creditorii săi şi de moştenitorii săi, fiecare moştenitor avănd dreptul să
ceară răscumpărarea numai în ce priveşte cota sa parte.
Vînzarea cu pact de răscumpărare ca regulă o folosesc cei, care avănd
nevoie de bani, îşi vînd bunurile cu intenţia că în termenul prevăzut
pentru răscumpărare, să dobăndească sumele necesare pentru a redobîndi
proprietatea bunurilor vîndute. După conţinutul şi efectele survenite,
facultatea de răscumpărare se foloseşte ca o modalitate de credit, întru
ocolirea Legii cu privire la gaj ( Legea 449-XV/2001 ).
Condiţia răscumpărării urmează în mod obligatoriu a fi stipulată în
contractul de vînzare- cumpărare. În caz contrar vînzarea se consideră
simplă, iar răscumpărarea constituie o revînzare în condiţiile căreia părţile
urmează să achite taxele respective de mutaţie..Clauza de răscumpărare
poate fi întrodusă în contractele de vînzare-cumpărare atît mobiliare cît şi
imobiliare.
Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de
răscumpărare bunul împreună cu accesoriile lui. Obiect al contractului de
vînzare-cumpărare cu pact de răscumpărare poate fi orice bun ce întruneşte
următoarele condiţii
- să fie în comerţ ( în circuitul civil ) ,
- să existe în momentul încheierii contractelor, sau să poată exista în
viitor,
- să fie determinat sau determinabil,
- să fie licit ( permis),
- să fie proprietatea vănzătorului.
Pentru ca răscumpărarea să fie îndeplinită, vănzătorul urmează să restituie
cumpărătorului:
- preţul achitat de cumpărător ( dobănzile nu se restituie ),
- spezele şi cheltuielile contractului,
- cheltuielile suportate de cumpărător în urma protejării lucrului de pierire,
distrugere parţială sau totală,
- alte cheltuieli utile.
Revănzătorul este în drept să solicite restituirea cheltuielilor suportate
asupra bunului cumpărat, în măsura în care bunul a fost îmbunătăţit sau a
crescut valoarea lui datorită acestor cheltuieli. În caz contrar, cumpărătorul
este în drept să reţină lucrul pănă la achitarea deplină.
Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract,
care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru
alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite.
Dreptul de preemțiune - Conţinutul dreptului de preemţiune constă în
privilegiul titularului de a fi preferat în calitate de cumpărător în cazul în
care proprietarul terenului agricol din extravilan ( situat în afara spaţiului
construibil al unei localităţi ), doreşte să-l văndă. Dreptul de preemţiune
poate fi stabilit prin lege sau prin convenţia părţilor în favoarea unei
persoane fizice sau juridice, ori în favoarea statului. Acest drept nu este
transmisibil şi nu trece prin suscesiune, dacă nu este prevăzut altfel.. Dacă
dreptul de preemţiune este limitat la o anumită perioadă, acesta poate fi
moştenit. Obiectul dreptului de preemţiune îl constituie numai terenurile
agricole din extravilan supuse vănzării-cumpărării. Titularul dreptului de
preemţiune ( subiectul activ ) poate fi orice persoană fizică sau juridică, ce
întruneşte calităţile prevăzute de lege, şi anume, persoanele cu statut de
coproprietari, proprietar vecin, arendaş şi stat ( în ordinea stabilită de lege ).
Conţinutul dreptului de preemţiune constă în privilegiul titularului de a fi
preferat în calitate de cumpărător în cazul în care proprietarul terenului
agricol din extravilan doreşte să-l văndă. Subiectul pasiv este format din
celelalte subiecte de drept. Dreptul de preemţiune este prevăzut de lege
numai dacă înstrăinarea se face prin vănzare-cumpărare, nu şi prin acte cu
titlu gratuit ( donaţie ), cu caracter aleatoriu ( renta viageră, contractul de
întreţinere ) sau prin contract de schimb. Ca obiect actul juridic trebuie să
aibă transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului nu şi
dezmembramentele ei ( descompunerea ). Legea nu face nici o distincţie
privitor la persoana proprietarul – vănzător.
Persoana obligată urmează să informeze neîntîrziat titularul dreptului de
preemţiune despre intenţia sa şi condiţiile vînzării. Informarea poate fi
executată de terţul cu care vînzătorul intenţionează să încheie contractul
de vînzare- cumpărare. Dreptul de preemţiune este un drept real, subiectiv
civil absolut, care urmează a fi respectat nu numai de titularul dreptului şi
de părţile litigante, dar şi de alte personae. Potrivit legii, proprietarul unui
teren ce urmează a fi văndut va înştiinţa Agenţia despre intenţia vănzării
terenului, precum şi cea de a vinde terenul numai cu respectarea dreptului
de preemţiune conform titularilor în ordinea stabilită de lege, şi anume,
mai întăi coproprietarul, apoi proprietarul vecin, urmează arendaşul şi apoi
statul, indicănd datele lor, adresa sau sediul. Înştiinţarea trebuie să
determine terenul ce urmează a fi văndut ( sau partea din teren ) suprafaţa
şi categoria de folosinţă, locul unde este situat terenul, precum şi preţul
cerut. Oferta de vănzare a terenului agricol situat în extravilan va fi
înregistrată la Consiliul local unde este situat terenul, ea fiind afişată de
îndată în sediul Primăriei prin grija şi sub semnătura secretarului acestuia.
Agenţia va încunoştiinţa în termen de 15 zile pe proprietarii şi
coproprietarii prevăzuţi de lege, care sunt obligaţi să se pronunţe în termen
de 30 zile în scris de la data afişării, solicitănd înregistrarea ofertei de
cumpărare la primăria respectivă, la care se va arăta şi preţul oferit. Acest
termen este valabil şi pentru stat care îşi exercită dreptul prin Agenţie.
Încunoştiinţarea este obligatorie, reprezentănd o ofertă de a contracta, fiind
destinată unui cerc de persone determinat de leg. Dacă titularii dreptului
de preemţiune în termen de 30 zile nu-şi vor manifesta dorinţa de a
accepta oferta, dreptul lor se consideră stins, oferta îşi pierde valoarea şi
terenul se vinde liber. Titularii dreptului de preemţiune sunt obligaţi să se
pronunţe în scris în termen de o lună în cazul terenurilor şi 10 zile în cazul
altor bunuri., dacă acordul dintre părţi nu prevede altfel., de la data afişării
ofertei, solicitănd înregistrarea ofertei de cumpărare la Primăria respectivă, în
care se va indicva şi preţul oferit. Termenul se răsfrănge şi asupra statului.

4 Cumpararea cu probă sau la vedere.

Articolul 798. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare de probă sau la
vedere.
 În cazul cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului
cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului. În caz de dubii, cumpărarea
se consideră încheiata sub condiţia suspensivă a consimţirii; Vânzătorul este
obligat să permită cumpărătorului să verifice obiectul; Până la realizarea
condiţiei prevăzute la alin. (1), cumpărătorul răspunde de păstrarea obiectului.
Această secţiune reglementează o modalitate (o specie) a contractului de
vânzare-cumpărare – vânzarea-cumpărarea de probă sau la vedere. Remarcăm,
chiar din titlul secţiunii, sinonimia nefericită utilizată de legiuitor. În opinia
noastră expresia vânzarea sau, respectiv, cumpărarea de probă este suficient de
clară şi precisă, fiind un termen utilizat frecvent în limbajul curent. Ar fi fost
necesară utilizarea unui sinonim în cazul unui termen confuz, imprecis sau prea
tehnic, dar şi în acel caz, menirea sinonimului ar fi fost clarificarea sensului
primului termen. În cazul dat, însă, chiar sinonimul utilizat poate produce
confuzie. Dacă „cumpărarea... la vedere” beneficiază de o reglementarea
specială, diferită de vânzarea „comună”, înseamnă că are anumite particularităţi,
care în mod normal are trebui să poată fi deduse chiar din titlu. Dacă specificul
acestei modalităţi a vânzării constă în faptul că se face „la vedere”, ar rezulta
oare că vânzările obişnuite se fac nu la vedere, pe ascuns, cu ochii închişi etc.?
Mai mult, din punct de vedere semantic, „a proba” nu este cel sinonim cu „a
vedea”, mult mai potrivit fiind verbul „a încerca”. Chiar dacă acest aspect pare
neimportant şi insignifiant, totuşi, în practică ar putea da naştere anumitor
dificultăţi.
La fel de nefericită ni se pare şi formularea primului alineat: „În cazul
cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului cumpărat
este la libera alegere a cumpărătorului”. Principiul libertăţii contractuale
garantează dreptul oricărui cumpărător la libera alegere a obiectului cumpărat,
nimănui nu-i poate fi impus să cumpere un obiect pe care nu-l doreşte. Ceea ce
doreşte, de fapt, să spună acest alineat este că, în cazul vânzărilor de probă, după
probarea sau „vederea” bunului, cumpărătorul este liber să declare că acesta îi
convine sau nu. Această opţiune nu poate fi cenzurată din exterior, fiind la libera
apreciere a cumpărătorului. De exemplu, dacă doresc să cumpăr un costum,
încheind o cumpărare de probă, iar în urma „probării” lui constat că este măsura
potrivită, nu pot fi forţat de către vânzător să îl cumpăr, întrucât „consimţirea
asupra obiectului cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului”!
Mai periculoasă, însă, este teza finală a alineatului: „În caz de dubii,
cumpărarea se consideră încheiată sub condiţia suspensivă a consimţirii.” Care
este soluţia în cazul în care nu există nici un dubiu: părţile stipulează foarte clar
că încheie o vânzare-cumpărare de probă? Va fi acest contract afectat de condiţia
suspensivă a consimţirii din partea cumpărătorului? Citind ultima propoziţie a
alineatului, vom fi tentaţi să răspundem că nu, întrucât prezumţia se aplică numai
„în caz de dubii”. Soluţia ar fi, însă, ilogică şi nefirească, prin urmare,
considerăm că toate cumpărările de probă vor fi considerate încheiate sub
condiţia suspensivă a consimţirii din partea debitorului, urmând să citim „în caz
de dubii” ca „în lipsă de stipulaţii contrare”! Confuziile continuă şi în cadrul
acestui alineat: „Vânzătorul este obligat să permită cumpărătorului să verifice
obiectul”. Contractul este încheiat „de probă”, în urma cărei acţiuni (probării,
încercării) cumpărătorul va declara dacă îi convine bunul sau nu. Sensul verbului
„a verifica” nu este acelaşi, nici măcar similar celui de „a proba”, având sfere
diferite. De exemplu, dacă doresc să procur un automobil, îi voi verifica starea
tehnică şi voi constata că nu are probleme, dar după ce îl voi încerca (proba), îmi
voi da seama că nu îmi convine, de pildă, întrucât consumă mult, îi prea lent,
slab, incomod, neîncăpător etc. pentru necesităţile mele. Prin urmare, vânzătorul
va fi obligat nu numai să permită cumpărătorului verificarea obiectului, ci să
permită chiar încercarea lui, numai în urma acestei din urmă operaţiuni
cumpărătorul putând decide dacă îi convine lucrul sau nu.
3. Dispoziţiile alineatului (3) sunt o consecinţă logică a celor de la alineatul (1),
fiind de o certă utilitate practică. Întrucât contractul îi afectat de o condiţie
suspensivă, pendente conditione (adică până la îndeplinirea condiţiei), vânzătorul
rămâne proprietarul bunului, tot lui revenindu-i şi suportarea riscului pieirii
fortuite a lui. Pentru a descuraja cumpărătorul neglijent sau chiar de rea-credinţă
de a lua bunul pentru încercare şi de a neglija conservarea şi păstrarea lui, i-a fost
instituită, în mod expres, obligaţia de a păstra obiectul primit de la cumpărător
până la realizarea condiţiei
Termenul de consimţire
Este firesc ca încercarea bunului de către cumpărător să se facă într-un termen
limitat, astfel încât probarea lucrului să nu se transforme în utilizarea lui.
Părţile sunt suverane să stabilească de comun acord perioada în care urmează să
fie încercat bunul. Dacă nici un termen nu a fost stabilit de comun acord,
vânzătorul va putea, luând în calcul tipul bunului, tehnicitatea lui, domeniul în
care va fi utilizat, necesităţile cumpărătorului etc., stabili pe cale unilaterală un
termen rezonabil.
2. Dacă cumpărătorul nu se manifestă nici într-un fel după expirarea
termenului, convenţional sau stabilit de către vânzător, condiţia va fi considerată
îndeplinită.. Această dispoziţie este corelată cu cea de la art. 208 Forma actului
juridic, alin. (4), care enunţă regula (reiterată şi dezvoltată de alin. (1) al art. 694
Acceptarea ofertei) conform căreia tăcerea nu valorează consimţământ, în afară
de cazurile expres prevăzute de lege sau de convenţia părţilor. Art. 799 este unul
dintre cazurile în care legea prevede expres acest lucru (a se vedea şi art. 1031
Acceptarea mandatului), cu toate că în cazul dat nu ne confruntăm cu o tăcere
propriu-zisă ci, practic, cu neîndeplinirea unei obligaţii de a încerca bunul şi de a
aduce rezultatul la cunoştinţa vânzătorului în termenul prestabilit.
 5 Vînzarea-cumpararea de bunuri pentru consum
Satisfacerea necesitatilor populatiei se face in comertul cu amanuntul,
instrumentul principal fiind contractul de vinzare cumparare a buurilor de
consum, fiind un contractc bilateral, consensual si oneros. In calitate de subiec se
regaseste ca vinzator, antreprenorul, ca cumparator orce persoana fizica juridica,
statul. O alta oarticularitate a acestui contract este oferta... art 805. Oferta publica
a bunurilor - Expunerea bunului cu etichete în vitrina, punerea la dispoziţie a
meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri
adresate unui cerc nedeterminat de persoane se considera oferta publica pentru
încheierea unui contract de vînzare-cumpărare de bunuri pentru consum,
indiferent daca se indica preţul bunului si alte clauze esenţiale pentru încheierea
contractului. Deoarece este o vatietate a contractului de vinzare cumparare el se
reglementeaza in baza art 681-695. În particular însă, specificul acestei categorii
de contracte, determinat de caracterul lor de consum presupune încheierea lor în
baza ofertei publice a bunurilor, ceea ce înseamnă, că contractele de cumpărare a
bunurilor pentru consum se consideră încheiate din momentul alegerii mărfii de
către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii şi
transmiterii acesteia de către vînzător la cererea cumpărătorului.
De aceea, art. 805 C.C. al RM priveşte oferta publică a bunurilor drept ofertă
în sensul prevederilor alin. (1) art. 681 C.C. al RM, şi nu drept chemare la ofertă
în sensul prevederilor alin. (3) al aceluiaşi articol. Oferta publică a bunurilor,
fiind în esenţă aceiaşi propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane se,
consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vînzare – cumpărare
de bunuri pentru consum, indiferent dacă se indică sau nu preţul bunului şi alte
clauze esenţiale pentru încheierea contractului, spre deosebire de prevederile alin.
(3) art. 681 C.C. al RM, care califică oferta publică (propunerea adresată unui
cerc nedeterminat de persoane) drept chemare la ofertă atunci, cînd această
propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin
acceptare.
Oferta publică a bunurilor pentru consum se face în mod deosebit şi în locuri
speciale, bunăoară prin expunerea bunurilor cu etichete în vitrină, amplasarea lor
pe tejghele în centrele comerciale, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea
bunurilor, descrierea lor în cataloage, etc. Toate aceste acţiuni ale ofertantului îl
obligă să încheie contractul în baza condiţiilor ce se conţin în oferta publică cu
fiecare, cine îşi va manifesta voinţa.
Este de menţionat, că una din particularităţile esenţiale a contractului de
vînzare – cumpărare a bunurilor pentru consum se prezintă faptul, că acest
contract, pe lîngă reglementările generale, prevăzute de normele C.C. al RM se
reglementează şi de acte normative speciale. La acestea putem atribui: Regulile
de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu
amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr.329 din
23.05.95, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39 din 14.07.1995; Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de coordonare şi
reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor) Nr.547 din 04.08.95 Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.53-54 din 28.09.1995; Regulile de comercializare cu
amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare, adoptate prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr.65 din 26.01.2001, Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.11-13 din 01.02.2001; Regulile de comercializare cu
amănuntul a producţiei alcoolice, adoptate prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova, Nr.212 din 04.04.95, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-26 din
13.05.1995, şi altele.
Art. 804 C.C. al RM conţine prevederi speciale cu privire la garanţia
caracteristicilor bunului vîndut pentru consum faţă de cerinţele prevăzute în art.
772 C.C. al RM. În particular, aceste prevederi se reduc la faptul că garanţia în
sensul art. 772 C.C. al RM trebuie să fie formulată într-un limbaj clar şi exact, în
sensul că aceasta trebuie să fie accesibilă chiar şi unui consumator neiniţiat. În
garanţie trebuie înserate drepturile legale ale consumatorului (vezi de exemplu
art.4 şi art.11 Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor
Nr.1453-XII din 25.05.93 Monitor nr.10 din 30.10.1993 ş.a.).
Garanţia trebuie să mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu
limitează drepturile consumatorului.
Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul
recepţionării bunului nealimentar, daca vînzătorul nu a stabilit un termen mai
mare, sa preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de
vînzător, cu un bun similar de o alta mărime, forma, gabarit, model, culoare sau
completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
(2) Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are
dreptul sa restituie bunul cumpărat, iar vânzătorul este obligat sa-i restituie
suma plătită.
(3) Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui
urmează sa fie executata dacă bunul nu este utilizat, nu si-a pierdut calităţile de
consum si dacă există probe că a fost cumpărat de la vânzătorul respectiv.
(4) Bunurile care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului
articol se stabilesc prin lege sau prin alte acte normative.
Prin alin. (3) al articolului comentat, legislatorul stabileşte condiţiile
necesare, existenţa cărora determină dreptul cumpărătorului de a solicita
preschimbarea bunului cumpărat pentru consum sau restituirea acestuia cu
obţinerea sumei băneşti, plătite la cumpărare. Respectivele condiţii sunt
următoarele:
- bunul nu a fost utilizat;
- bunul nu şi-a pierdut calităţile de consum;
 - cumpărătorul dispune de probe că bunul a fost cumpărat de la vînzătorul
respectiv.
Codul civil are prevederi special referitoare la inversarea sarcinii probatiunii in
cazul aparitiei litigiului cu privire la constatarea viciilor bunului cumparat pentru
consum.În baza prezentului articol se prezumă faptul, că bunul cumpărat pentru
consum era viciat la momentul transferării riscului, dacă în termen de şase luni
din acest moment cumpărătorul constată viciul bunului respectiv şi dacă
prezumţia este compatibilă cu felul bunului sau a viciului. Conform prevederilor
art. 318 al C.C. al RM, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului îl suportă
proprietarul acestuia, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Potrivit art. 759
C.C. al RM, dacă contractul nu prevede altfel, riscul pieirii sau deteriorării
fortuite a bunului trece la cumpărător din momentul cînd vînzătorul şi-a executat
obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului.
Contractele de cumpărare-vînzare a bunurilor pentru consum se încheie în baza
ofertei publice (vezi comentariul la art.805 C.C.al RM). De aici, momentul
transferării riscului pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este momentul
alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau momentul
transmiterii bunului de către vinzător la cererea cumpărătorului.
În principiu, prin reţeaua de comercializare a bunurilor pentru consum sunt
posibile cazuri de realizare a mărfii viciate, dar cu respectarea condiţiei că
cumpărătorului îi sunt cunoscute viciile bunului, adică ele sunt evidente sau,
după caz, sunt stipulate în contract. Mai mult ca atît, conform prevederilor alin. 1
art. 765 C.C. al RM drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sunt excluse
dacă, la momentul încheierii contractului, el era conştient despre faptul că bunul
este viciat. Aceasta însă nu-l lipseşte pe cumpărător de dreptul de a preschimba
bunul nealimentar cumpărat pentru consum conform prevederilor art. 808 C.C. al
RM.
Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor
pentru consum se stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.

6 Vînzarea la licitatie.
Articolul 809. Modalitatea vînzării la licitaţie
Vînzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită.
Vînzarea silită este supusă regulilor stipulate de prezenta secţiune, în măsura
în care nu există reglementărispeciale.
Vânzarea la licitaţie este aceea prin care un bun este oferit spre vânzare mai
multor persoane, prin intermediul unui terţ, licitatorul, şi este adjudecat de către
cel ce oferă mai mult. Conform primului alineat, „vânzarea la licitaţie poate fi
benevolă şi silită. Diferenţa dintre vânzarea la licitaţie voluntară sau benevolă şi
cea silită este conturată de regimul juridic diferit. Pe de o parte principiul
libertăţii contractuale în cazul vânzării la licitaţie voluntare, pe de altă parte
normele imperative de procedură civilă care reglementează executarea silită prin
vânzarea la licitaţie.
Această diferenţă este importantă, întrucât, din textele menţionate rezultă cu
claritate că dispoziţiile din codul civil referitoare la vânzarea la licitaţie se referă,
cu precădere, la vânzările benevole, vânzările silite la licitaţie urmând să fie
reglementate de către norme procedurale, detaliate, uzual, în codul de procedură
civilă. Prin urmare, dispoziţiile din codul civil urmează să fie aplicate numai cu
titlu subsidiar şi numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu reglementările
procedural
Stabilirea preţului sau altor condiţii
Vînzătorul poate stabili preţul sau alte condiţii de vînzare. Această stipulaţie nu
este opozabilă adjudecatarului dacă nu a fost comunicată persoanelor prezente
pînă la primirea ofertelor.
Chiar dacă este o modalitate specifică a contractului de vânzare-cumpărare,
vânzare la licitaţie rămâne, totuşi, o vânzare. Aşadar, este firesc ca vânzătorul să
poată stabili preţul şi alte condiţii ale vânzării. Totuşi, datorită specificului
acestui tip de vânzare – ea se efectuează prin intermediul unui licitator
(adjudecător) – vânzătorul nu comunică direct cu potenţialii cumpărătorii
(licitanţii). Prin urmare, dacă licitatorul nu comunică licitanţilor condiţiile impuse
de către vânzătorul bunului până la prezentarea ofertelor, aceste condiţii nu le vor
fi opozabile, urmând a fi desemnat adjudecatar al bunului persoana care a oferit
cel mai mult, chiar dacă oferta este inferioară condiţiilor prestabilite de către
vânzător. În aceste cazuri se va pune problema răspunderii licitatorului faţă de
vânzător, fără a se putea discuta soarta vânzării la licitaţie. Ceea ce am discutat
mai sus este valabil, însă, numai pentru vânzarea benevolă la licitaţie. Această
dispoziţie nu-şi are rostul şi nici nu va putea fi aplicată în cazul vânzărilor silite
la licitaţie. Pentru a zădărnici orice şansă de vânzare la licitaţie ca urmare a
executării silite, vânzătorul (care în procedura executării silite nu este altcineva
decât debitorul rău-platnic) nu va trebui să facă nimic altceva decât să stabilească
un preţ sau nişte condiţii care să descurajeze din start orice posibil cumpărător şi
să aibă grijă ca aceste condiţii să devină opozabile licitanţilor. Rezultă că această
normă este incompatibilă cu vânzările silite la licitaţie şi nu poate fi aplicată în
aceste cazuri, după cum sugerează
Dreptul de a nu denunţa identitatea - Vînzătorul are dreptul să nu-şi denunţe
identitatea la licitaţie, dar, dacă identitatea lui nu a fost comunicată
adjudecatarului, adjudecătorul răspunde personal pentru toate obligaţiile
vînzătorului.
Ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta. Cele trei părţi sunt vânzătorul,
licitatorul (adjudecătorul) şi licitanţii (din rândul cărora va fi desemnat un
adjudecatar (cumpărător)). Putem constata că există două oferte: prima – oferta
vânzătorului de a vinde bunul la licitaţie publică; a doua – oferta de cumpărare
din partea fiecărui licitant. Textul acestui articol este confuz, întrucât nu rezultă
cu claritate la care dintre aceste două oferte se referă, fiind utilizaţi termenii de
„ofertant” şi „ofertă”.Depăşind aceste dificultăţi rezultate din traducere, putem
trage concluzia că şi în codul civil moldovenesc licitanţii nu vor avea dreptul să-
şi retragă ofertele de cumpărare, vânzătorul fiind liber să o facă, respectând
dispoziţiile de drept comun în materie de formare a contractului (a se vedea în
special art. 683 Revocarea ofertei, 684 Oferta irevocabilă).

7 Dispoziții principale cu privire la contractul de schimb

Contractul de schimb a precedat contractul de v-c, fiind cunoscut sub denumirea
de troc.Acesta a fost primul contract prin intermediul caruia se realize dobindirea
proprietatii asupra unui bun, in schimbul proprietatii asupra altui bun. Spre
deosebire de schimbul reglementat de C.Civil abrogate,ce presupunea ca in baza
contractului de schimb, intre parti se face schimbul unui bun pe altul, noul
C.Civil, prevede ca partile contractului de schimb au obligatia de a transmite
reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.
Contr de schimb este sinalagmatic, poate avea atit character civil (incheiat pentru
satisfacerea necesitatilor personale), cit si character commercial (incheiat cu scop
lucrative intre participanti la circuitul comercial) in functie de obiectul
contractului.Schimbul deasemenea este un contr : consensual (se incheie din
momentul realizarii acordului de vointa dintre parti in privinta conditiilor
esentiale ale contractului), cu titlu oneros, comutativ(existenta certa si intinderea
dr si obl reciproce sint cunoscute de copermutanti, sin u depend de producerea pe
viitor a unui eveniment), si translativ de proprietate.Asupra contr de schimb se
aplica regulile contr de V-C.In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi
valoare, diferenta de valoare poate fi compensate printr-o suma de bani, numita
sulta, daca aceasta e prevazuta in contract. Sulta nu poate depasi valoarea
bunului. Pot constitui obiecte materiale al contr de schimb , doar bunurile care
pot fi vindute, adica bunurile admise in circuitul civil.Fiecare parte la contr de
schimb e considerate vinzator a bunului pe care il instraineaza si comparator al
bunului pe care il primeste in schimb(pers fizica sau juridical, cit si statul si
unitatile administrativ teritoriale, precum si comerciantii).Pretul – reprezinta
valoarea bunurilor obiectelor materiale a schimbului. Contr de scimb poate fi
incheiat in urmatoarele forme : verbala , scrisa si prin savirsirea actiunilor
concludente. Tremenul- la dorinta partilor.(sau in termen de 7 zile din momentul
cererii copermutantului creditor)Dr si obl copermutantilor sint aceleasi pentru
ambele parti.(ele suprta de sine statator atit cheltuielile de predare cit si
cheltuielile de primire a bunului).

8 Regulile aplicabile contractului de schimb, compensarea diferentei de

valoare, si dreptul de a refuza predarea bunului.
Regulile aplicabile schimbului
Asupra contractului de schimb se aplica in modul corespunzator regulile
contractului de vinzare-cumparare.
1. Vînzarea-cumpărarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea
cu titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia
(interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de
aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin
caracterul contraprestaţiei. Contractul de schimb poartă un caracter universal şi
poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror
persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a
prezentului cod Republica Moldova ca stat, participă la raporturile
reglementate de legislatia civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste
raporturi. În cazurile prevăzute de lege sau contract, împuterniciri de dispoziţie
asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai dreptului de
proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară (Art.1053),
comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212). Determinînd
categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale contractului de
schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunzătoare ale codului civil
referitoare la vînzare-cumpărare, deoarece normele ce perfectează schimbul nu
stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la noţiunea de bun (Art.285).
Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu pot aparţine nici unui subiect
cu drept de proprietate, nu se atribuie la categoria de bunuri, formează obiecte
aparte ale drepturilor civile, şi respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte
ale contractului de schimb. Conform contractului de schimb este exclusă
restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului.
Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în
privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar
le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor.
Deseori, în circuitul civil se pune semnul egalităţii între contractul de schimb şi
operaţiunea de barter. Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel
de echivalenţă juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de
barter este evidentă obligaţia unei părţi de a livra mărfurile în contul achitării
celor recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achitărilor pentru
mărfurile livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu
obiectul contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează
a fi aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.
Compensarea diferentei de valoare
In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de
valoare poate fi compensata printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta
este prevazuta de contract; Sulta nu poate depasi valoarea bunului. A
prezentului articol stabileşte principiul echivalenţei economice ale bunurilor ce se
schimbă, fapt ce corespunde esenţei juridice a raportului de schimb. Această
menţiune legală reduce apariţia posibilelor litigii dintre părţi referitoare la preţul
bunurilor contractate. Însă regula generală menţionată este urmată de o excepţie,
conform căreia diferenţa de valoare a bunurilor poate fi compensată în formă
banească. Părţile urmează expres în contract să stabilească un astfel de drep.
Mărimea sultei achitate la fel trebuie să reiasă din contract, dar nu să fie
rezultatul ulterioarelor evaluări ale bunurilor. În cazul în care sulta depăşeşte
valoarea bunului contractul de schimb poate fi calificat ca vînzare-cumpărare,
deoarece se depăşeşte esenţa schimbului şi persistă achitarea preponderentă în
bani. Sulta urmează a fi achitată nemijlocit, pînă la transmiterea (de către partea
ce este obligată de a o achita) a bunului său contragentului, sau imediat după
executarea obligaţiei sale de transmitere a bunului. În orice caz, achitarea sultei
trebuie să fie efectuată pînă la momentul trecerii dreptului de proprietate ale
părţilor asupra bunurilor schimbate
Dreptul de a refuza predarea bunului
Partea care poate demonstra ca cealalta parte nu este proprietar al bunului
are dreptul, chiar si dupa ce a primit bunul, sa refuze executarea
prestatiei la care s-a obligat. In acest caz, partea poate fi obligata sa restituie
doar ceea ce a primit in baza contractului.
Pentru realizarea acestui drept, legea impune prezenţa a două condiţii, a) dreptul
respectiv poate fi realizat după momentul încheierii contractului, b) probarea cu
certitudine a faptului că contragentul nu este proprietarul bunului transmis.
Refuzul de predarea a bunului prezintă un temei pentru rezilierea contractului, şi
nicidecum, o măsură operativă de protejare a drepturilor contractuale. În calitate
de consecinţă a unui astfel de temei de reziliere a contractului, legea prevede
numai obligaţia de restituire a obiectului contractului, fără achitarea unor daune-
interese.

9 Studiu comparat : contractul de vînzare – cumpărare și contractul de

schimb.
Asemanari – ambele contracte sunt 1 sinalagmatice. Un contract este
sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia
fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din
ei avînd-usi cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt. Această definiţia
atribuie la categoria contractelor sinalagmatice acele contracte care întrunesc
două condiţii: (a) părţile contractului se obligă reciproc, adică ambele părţi ale
contractului sînt în acelaşi timp şi creditor şi debitor şi deci au atît drepturi cît şi
obligaţii. Aceasta deosebeşte contractul sinalagmatic de contractul unilateral, în
care o parte are drepturi iar cealaltă are obligaţii; (b) obligaţiile reciproce sînt
interdependente, adică obligaţia unei dintre părţi este cauza obligaţiei celeilalte
părţi şi invers. Interdependenţa obligaţiilor în contractelor sinalagmatice
presupune că fiecare parte se obligă în virtutea angajamentului pe care şi l-a
asumat cealaltă parte. Spre exemplu vînzătorul se obligă să predea bunul datorită
faptului că cumpărătorul s-a obligat să plătească preţul bunului. Aici trebuie de
menţionat că trebuie să existe reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor
părţilor contractului şi nu ale subiecţilor contractului. În cazul în care avem mai
mulţi subiecţi decît părţi drepturile şi obligaţiile care aparţin unei părţi pot fi
divizate între mai mulţi subiecţi. Spre exemplu în cazul contractului de vînzarea-
cumpărare trebuie să existe interdependenţă între obligaţiile vînzătorului şi ale
cumpărătorului chiar dacă avem mai mulţi vînzători şi mai mulţi cumpăratori
care în cazul divizibilităţii drepturilor sau a obligaţiilor vor fi ţinuţi sau
îndreptăţiţi doar la o parte din prestaţie sau contraprestaţie.Trebuie de menţionat
că în contractele sinalagmatice nu toate drepturile şi obligaţiile trebuie să fie
reciproce şi interdependente ci doar acele drepturi şi obligaţii care ţin de esenţa
contractului. Spre exemplu în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul se
obligă în mod unilateral să asigure transportarea gratuită a bunului la locul de
destinaţie indicat de cumpărător. În acest caz contractul rămîne sinalagmatic
deoarece de esenţa contractului ţin doar obligaţia de a preda bunul şi de a plăti
preţul. 2 Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in
care părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor
esentiale ale contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin
lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din
părţi, trebuie realizat un acord. 3 comutativ - sînt contractele în care existenţa şi
întinderea determinate a drept. si obligat. reciproce sunt cunoscute de ctare parti
chiar de la incheierea contractului si nu depend de producerea in viitor a unor
evenimente, asemenea contractelor aleatorii (evenimente incerte). 4 Translativ de
proprietate – acest character jurididc al contractului presupine faptul ca odata
fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii
generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate. 5
Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un
folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial. 6
părtile - orce persoana fizica sau juridical, statul, organele statale. cu capacitatea
necesara de a contracta. prevazuta de lege. 7 obiectul- orcare bun licit,
determinat sau determinabil cel putin in specia sa, aflat in circuitul civil. forma –
vrbala, scrisa, autentica
deosebiri – pretul –pretul bunului in contractual de vinzare cumparare ste o
conditie esentiala a acestuia si reprezinta o suma de bani. in contractual de
schhimb –reprezinta un bun doearece, Schimbul reprezintă un contract juridico-
civil, prin care părţile se obligă să transmită reciproc din proprietatea uneea în
proprietatea alteea anumite bunuri.in cadrul contractului de schimb ezista un
element specific doar lui, sulta, In cazul in care bunurile schimbate nu au
aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensata printr-o suma de
bani, numita sulta, daca aceasta este prevazuta de contract. cheltuielele de
predare spre deosebire de contractual de vinzare cumpărare cheltuielile de
predare a bunului sunt puse in sarcina vinzatorului, iar cheltuielile de primire in
sarcina cumpăratorului (in cazurile bunurilor mobil) părtile contractului de
schimb suporta de sine statator atit cheltuielile de predare cit si celor de primire a
bunurilor. Partile in contractual de vinzare cumpărare sunt- unu vinzator altul
cumpărator, in cel de schimb ambele se gasesc in ipostaza de cumpărator si
vinzator concomitant.

10 dispozitii generale cu privire la contractual de Donație

Prin contr de donatie , o parte (donator) se obliga sa mareasca din contul
patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar). Donatorul
nu urmareste foloase patrimoniale. Daca in schimbul darului donatorul obtine o
contraprestatie, donatia se va considera simulate si lovita de nulitate absoluta.
Contr poate fi atit consensual cit si real. Bunul poate fi transmis si in lipsa
acordului potentialului donatar.(art 828, al 2) Este un contr translativ de drepturi
si este irevocabil. Desfacerea contr se poate face doar cu acordul comun al
partilor. Deasemenea este contr unilateral – obligational, generind obligatii doar
in sarcina unei parti.
In contr reale donatarul are o indatorire legala de recunostinta, incalcarea careia
poate fi sanctionata cu revocarea donatiei. Contr de donatie este un act juridic ce
se incheie intre vii , si produce efecte doar inre partile acestora. Dispunerea de
patrimoniu mortis causa, e posibila doar prin intermediul testamentului.
Potrivit CC ste interzisa donatia in numele persoanelor incapabile. Nu pot
accepta donatii : proprietarii, administratorii, lukratorii din institutiile medicale,
de asistenta sociala,ditre persoanele juridice cu scop lukrativ la fel e interzisa
Obiecul contr este complex : element juridic (actiunile donatorului de predare a
bunului, remiterea datoriei,etc) si element material (bunurile propriu-zise ce se
transmit donatarului).
Contr de donatie urmeaza sa imbrace forma ceruta de lege pentru donarea
bunului ce reprezinta obiectul contr.(fie forma autentica, sau oricare alta forma
generala referitoare la actele juridice).

11 Modalitatea de încheiere și forma contractului de donație,

promisiunea de donație si imposibilittea de a donației.
Incheierea contractului de donatie
1Contractul de donatie se considera incheiat in momentul transmiterii
bunului. 2In cazul in care un bun mobil este transmis fara acordul celeilalte
parti, transmitatorul poate stabili acesteia un termen rezonabil in interiorul
caruia trebuie sa declare ca accepta sau ca refuza sa accepte donatia. La
expirarea termenului, contractul se considera incheiat daca cealalta parte nu
a refuzat sa accepte donatia. In caz de refuz, transmitatorul are dreptul sa ceara
restituirea bunului in conformitate cu regulile privind imbogatirea fara justa
cauza.
Contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului.
Norma comentată nu indică momentul în care bunul se consideră transmis.
Donaţia este un contract şi nu un act juridic unilateral şi din acest considerent
predarea bunului în condiţiile Art. 322 va avea drept efect încheierea
contractului de donaţie doar dacă este însoţită de acordul părţilor , exprimat în
condiţiile Art. 679. Acordul de voinţă a părţilor de a încheia un contract de
donaţie, care nu este însoţit de transmiterea bunului, nu produce efecte juridice.
Aceasta regulă nu este valabilă în privinţa contractelor care conţin promisiune de
a dona în viitor (inclusiv obligaţia de susţinere materială în fomă de plăţi
periodice), care se consideră încheiate în momentul ajungerii părţilor la un acord
referitor la clauzele esenţiale ale contractului (vezi com. Art.830).Persoana care
are intenţia de a încheia un contract de donaţie poate transmite bunul mobil şi
fără a avea acordul celeilalte persoane de a accepta donaţia. În acest caz, potrivit
alin.2 al normei comentate, transmiţătorul poate stabili un termen rezonabil, în
interiorul cărui cealaltă parte să facă o declaraţie, prin care să accepte sau să
refuze să accepte donaţia. Termenul fixat de transmiţător urmează a fi suficient
de lung, pentru ca potenţialul donatar să poată face declaraţia şi ca aceasta să
ajungă la transmiţător. Tăcerea este calificată ca manifestarea de voinţă de a
încheia contractul, astfel încît, nerecepţionarea refuzului expres de către
transmiţător în cadrul termenului stabilit este echivalată cu acceptarea donaţiei.
Forma contractului de donatie
Daca obiect al donatiei este un bun pentru a carui vinzare (instrainare)
este prevazuta o anumita forma a contractului, aceeasi forma este ceruta si
pentru donatie.
Norma comentată stabileşte exigenţele faţă de forma contractului de donaţie. În
cazurile cînd pentru vînzarea (înstrăinarea) bunului care reprezintă obiectul
contractului de donaţie legea cere respectarea anumitei forme, aceeaşi formă va fi
obligatorie şi pentru contractul de donaţie. Această normă se referă doar la forma
contractelor reale de donaţie, or, contractele consensuale (promisiunea de a dona
în viitor) urmează a fi încheiate în formă autentică de fiecare dată (Art. 830).
La moment, legea prevede forma autentică doar pentru vînzarea (înstrăinarea)
întreprinderii ca un complex patrimonial şi pentru înstrăinarea terenurilor.
Respectiv, contractul de donaţie a întreprinderii ca un complex patrimonial
urmează a fi încheiat în formă autentică şi înregistrat la Camera Înregistrării de
Stat (Art. 818), iar potrivit Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-
cumpărare a pămîntului nr/1997, contractele de donaţie a terenurilor se va încheia
în formă autentică sub sancţiunea nulităţii. În celelalte cazuri, contractul de
donaţie urmează a fi încheiat potrivit cerinţelor legale generale referitor la forma
actului juridic.În cazurile cînd obiect al contractului de donaţie este un bun
imobil, contractul respectiv urmează a fi înregistrat în condiţiile
Promisiunea de donatie
(1) Pentru a produce efecte, contractul care contine promisiunea de a
transmite in viitor un bun trebuie incheiat in forma autentica. Nerespectarea
formei nu afecteaza valabilitatea donatiei daca promisiunea este
indeplinita, cu exceptia contractelor care au ca obiect bunuri pentru a caror
instrainare se cere forma autentica.
(2) Donatorul este indreptatit sa refuze indeplinirea promisiunii de a
transmite un bun daca ii este imposibil, tinind cont de celelalte obligatii ale
sale, sa indeplineasca promisiunea fara ca prin aceasta sa-si pericliteze
propria intretinere corespunzatoare sau executarea obligatiilor sale legale de
intretinere a unor alte persoane. Donatarul nu poate cere despagubiri.
I. Alin. 1 al normei comentate determină particularităţile încheirii contractului
donaţie, care conţine promisiunea de a dona, prin transmiterea unui bun în viitor.
Promisiunea de a dona nu este un act unilateral, or din moment ce aceasta se
conţine în contractul de donaţie, reprezintă nu altceva decît obligaţia donatorului
de a dona în viitor. Spre deosebire de contractele reale de donaţie, contractul care
conţine promisiune de a dona în viitor se consideră încheiate din momentul cînd
părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale şi incubă obligaţia donatorului de
a preda bunul. Pînă la transmiterea faptică a obiectului contractului (executarea
obligaţiei de a dona), donatarul este în drept să renunţe la donaţie., iar donatarul
nu poate fi obligat să accepte donaţia.Contractul de donaţie care conţine
promisiunea de a dona urmează a fi încheiat în formă autentică. Prin derogare de
la alin.1, Art.213, contractul de donaţie care conţine promisiunea de a transmite
un bun în viitor, care nu a fost autentificat notarial, va fi lovit de nulitatea
absolută doar în cazurile cînd:
a) donatorul nu a respectat promisiunea de a dona;
b) indiferent de îndeplinirea promisiunii de a dona, obiect al contractului de
donaţie sunt bunuri, pentru a căror înstrăinare se cere forma autentică,.
Astfel, donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie,
fără a fi obligat la plata despăgubirilor, în cazurile cînd îndeplinirea promisiunii,
ţînînd cont de celelalte obligaţii ale sale va pune în pericol propria întreţinere
corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita executarea
obligaţiilor legale ale donatorului de întreţinere a altor persoane. Evident că
obligaţiile donatorului care fac imposibilă respectarea promisiunii de a dona fără
a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor persoane să
nu existe la momentul încheierii contractului de donaţie ci să fie contractate (să
se nască) după încheierea lui. Aceste obligaţii trebuie să înrăutăţească starea
patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea contractului de donaţie
să creieze pericolul survenirii consecinţelor indicate în a
Renunţarea donatorului la executarea contractului în condiţiile alin. 2 este
posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După transmiterea bunului contractul
de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile Renunţarea la
executarea contractului de donaţie este un caz de rezoluţiune a lui. Din acest
considerent, actul de rezoluţiune a contractului pentru temeiurile indicate la alin.2
a normei comentate trebuie îmbrăcat în aceaşi formă ca şi contractul de donaţie
care conţine promisiunea de a dona în viitor un bun, adică în formă autentică.

12 contractul de donație sub forma de plăți periodice, donația

condiționata si revocarea donatiei.
In cazul in care contractul de donatie stipuleaza obligatia privind sustinerea
materiala sub forma de plati periodice, aceasta obligatie inceteaza o data cu
decesul donatorului daca in contract nu este prevazut altfel.
Dacă contractul conţine o clauză prin care moartea donatorului nu stinge
obligaţia acestuia, ea urmează să fie executată de succesorii donatorului care au
acceptat succesiunea. Din acest considerent, executarea obligaţiei de plăţi
periodice contractată de donator nu reprezintă o donaţie de bunuri viitoare şi
după moartea donatorului urmează a fi atribuită la pasivul succesoral.
Contractul de donaţie prin care se stipulează obligaţia privind susţinerea
materială sub forma de plăţi periodice este în esenţă un contract care conţine
promisiunea de a dona în viitor.
Partile pot conveni ca efectele donatiei sa fie conditionate de indeplinirea unei
sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi si de utilitate publica. Va
constitui donatie numai partea excedentara cheltuielilor de executare a sarcinii
sau de atingere a scopului.
Contr de donatie conditionata , in limita sarcinilor impuse in favoarea donatarului
sau a unui tert, are un character oneros. In acest caz , caracterul de gratuitate al
contr de donatie se mentine atit timp cit imbogatirea dusa donatarului, excedeaza
valoarea sarcinilor impuse.
Prin contr de donatie conditionat donatarul se oblige fata de donator , la o
prestatie numita sarcina.
Sarcinile tre sa fie : licite , posibile si morale si pot fi stipulate in folosul
donatorului(achitarea unei datorii), folosul donatarului(utilizarea donatiei pentru
procurarea unei locuinte), si in folosul unui tert.
Donatarul nu poate renunta la indeplinirea obligatiilor stipulate, decit sub
sanctiunea repararii prejudiciului cauzat. Daca donatarul nu executa obligatia,
donatorul este in drept sa ceara executaerea sarcinii sau sa revoce donatia.
Donatia poate fi revocata daca donatarul a atentat la viata donatorului sau a
unei rude apropiate a acestuia, daca se face vinovat de o alta fapta ilicita fata de
donator sau fata de o ruda apropiata a acestuia, situatii care atesta o
ingratitudine grava, sau daca refuza fara motive intemeiate sa acorde donatorului
intretinerea datorata.
Daca donatia este revocata, se poate cere restituirea bunului donat. Revocarea
donatiei poate fi facuta doar in decursul unui an din momentul in care cel
indreptatit sa revoce a luat cunostinta de motivul de revocare. Actiunea de
revocare a donatiei nu poate fi inaintata contra mostenitorilor donatarului, nici
de mostenitorii donatorului impotriva donatarului, cu exceptia cazului cind
donatorul a decedat pina la expirarea termenului stipulat mai sus. (deun an).

13 studiu comparat : contractul de vînzare – cumpărare și contractul de

donație
Prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un
bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar acesta se obligă să preia
bunul şi să plătească preţul convenit.
Prin contract de donatie, o parte (donator) se obliga sa mareasca din
contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar).
asemanari : Translativ de proprietate – acest character jurididc al contractului
presupine faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante
și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de
proprietate. sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi
se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă
obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in
obligatia respectivă a celuilalt, este sinalagmatic contractual de deonatie
conditionat. obiectul- orcare bun licit, determinat sau determinabil cel putin in
specia sa, aflat in circuitul civil. forma – vrbala, scrisa, autentica, poate fi cu
character oneros contractual de donație in cazul donației conditionate. 2
Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile
contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale
contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies
din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie
realizat un accord cînd exista promisiunea de a dona in viitor.contractul de
donatie poate fi cu character oneros in cazul donatiei conditionate.
deosebiri: gratuit – in cazul contractului de donațoie, adica donatorul nu
urmareste obtinerea unor foloase. pe cand la contractual de vinzare –cumpăarare
este Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi
un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonia.
unilateral in cazul contractului de donatie, generînd oblihatii doar pentru una
din parti. contratul de donatie reprezinta o liberalitate Liberalităţile sunt acele
acte, prin care se operează un transfer de valori patrimoniale de la dispunător la
gratificat, transfer care diminuează patrimoniul dispunătorului.
 14 dispoziții generale cu privire la contractual de instrainare a bunului cu
condiția intreșinerii pe viață.
Este contr, cind o parte (beneficiarul intretinerii) se oblige sad ea celeilalte parti
(dobinditor), in proprietatea un bun imobil sau mobil, iar dobinditorul se oblige
sai asigure beneficiarului, intretinere in natura – locuinta, hrana, ingrijire si
ajutorul necesar pe timpul cit va trai, preum si inmormintarea.
Contr are character consensual , sinalagmatic, aleatoriu (astfel continutul
obligatiilor de intretinere a dobinditorului este marcat de starea sanatatii
beneficiaului, de costurile vietii), este oneros si strict intuito personae(creanta de
intretinere e incesibila si insesizabila de creditori), cu executare succesiva si
translativ de proprietate. Incetarea contr pentru neexecutare se va face prin
rezolutiune sin u prin reziliere.
In calitate de beneficiar poate fid oar pers fizica, iar dobinditor pers fizica cu
capacitate deplina, dar se admite si pluralitate de subiecte din ambele parti (art
839, al 2). Obiectul este complex , si cuprinde actiunile beneficiarului de a
transmite dr de proprietate asupra bunului, si actiunile dobinditorului, de a presta
intretinerea datorata. Legea prescrie incheierea contr in forma scrisa, poate fi si
forma autentica.
Contr singur isi determina termenul care este egal cu durata vietii beneficiarului
intretinerii. Astfel contr inceteaza odata cu decesul beneficiarului intretinerii, sau
cu decesul ultimului beneficiar. Dar mai poate inceta si in baza temeiurilor
generale de stingere a obligatiilor : prin acordul partilor, remiterea datoriei,
novatia,etc. Contr dat nu poate inceta prin executare.

15 forma și modificarea contractului de instrainare a bunului cu conditia

intretinerii pe viata
Legea prescrie incheierea contr in forma scrisa. In cazul cind pentru instrainarrea
bunului transmis de beneficiar se cere forma autentica, contr urmeza a fi
autentificat notaral, sub sanctiunea nulitatii absolute.
În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficairul
întreţinerii poate cere stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi
periodice de bani. Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani se
poate face şi prin acordul părţilor. (art 841)
Astfel , iniţierea schimbării formei de întreţinere îi aparţine doar beneficairului
întreţinerii şi ca temei poate servi numai neexecutarea de către dobînditor a
obligaţiilor contractuale. Forma alternativă este efectuarea plăţii periodice în
bani. De obicei, plăţile periodice se efectuează lunar, dar în principiu, pot avea
loc şi alte situaţii.
Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani poate avea loc nu numai
ca rezultat, ca formă de sancţiune pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale pe
parcursul executării contractului, dar şi ca o condiţie contractuală, convenită de
părţi şi stipulată în contract la momentul încheierii lui. Dacă la încheierea
contractului părţile au convenit în aşa mod, apoi în caz de nerespectare de către
dobînditor a obligaţiilor contractuale, beneficairul întreţinerii este în drept, după
analogia acestei norme, să ceară schimbarea întreţinerii în natură

16 drepturile si obligatiile benificiarului intretinerii și a dobinditorului in

contractul de instrainare cu conditia de intretinere pe viata.

Obligatiile beneficiarului: obligatiile – rezida in transmiterea drepturilor de

proprietatea supra bunului, care reprezinta obiectul propriei prestatii si predarea
nemijlocita a acestuia. va datora garantii impotriva evictiunii si impotriva viciilor
ascunse ale bunului . pentru viciilșe ascunse ale bunului beneficiarul va raspunde
conform vinztorului.
obligatiile dobinditorului – dobinditorul este tinut sa receptionez ebunul,
dobinditorul va suporta riscul pieririi sau al detiriorarii bunului. principala
obligatie a dobinditorului este asigurarea inretinerea in natura a beneficiarului,
dobinditorul nu poate renunta la prestarea intretinerii pe motiv ca valoarea ei
depaseste valoare bunului. nu poate instraina bunul pe toata durata vietii
beneficiarului.
dreptul - beneficiarul intretinerii este in drept sa ceara rezolutiunea contractului
in cazul nerespectarii obligatiei dobinditorului, Dobînditorul, la rîndul său, poate
cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor
contractuale în virtutea unor circumstanţe, care nu depind de voinţa lui.
dobinditorul are un drept ce constă în stabilirea gajului sau altor grevări a
obiectului contractului, numai cu consimţămîntul beneficiarului întreţinerii. cu
acordul beneficiarului intretinerea ppoate fi realizata de o alta persona terta
angajata de dobinditor.partile pot satbili de comun acord executarea obligatiei de
intretinere in forma achitarii periodice a unei sume de bani.

17 studiu comparat : contractul de donație și contractul de instrainare

cu conditia de intretinere pe viata.
Prin contract de donatie, o parte (donator) se obliga sa mareasca din
contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar).
În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o
parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în
proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure
beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul
necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare
asemanai - sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi
se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă
obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in
obligatia respectivă a celuilalt.
2 Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care
părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale
contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies
din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie
realizat un acord
Translativ de proprietate – acest character jurididc al contractului presupine
faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit
regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de
proprietate. in cazul contractului de donatie unde obiectul il face niste plti
periodice, el inceteaza odata cu decesul donatorului ca si in cazul contractului de
intretinere ce inceteaza o data cu decesul beneficiarului,. contractual de donatie
ca sic el de instrainare poate inceta prin rezolutiune
deosebiri - Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură
unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos
patrimonial. partile. sunt doar personae fizice in cazul conractului de
insrainare… pe cind la contractual de donatie pot fi si pewrsoane juridice inafara
de cele cu scop lucrative. aleatoriu, deoarece întinderea şi chiar existenţa
obligaţiei pentru asigurător nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului,
deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert (instrainare…)

18 Contractul de renta: Forma, Termenul, Plata, și cuantumul rentei.

Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă
să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă cecleilalte părţi
(credirentier).
termenul - legislatorul stabileşte în mod expres că renta poate fi stabilită pe
durata vieţii credirentierului sau/şi terţei persoane ce beneficiază de întreţinere, şi
în mod implicit, că renta poate fi şi pe termen. Astfel, atunci când părţile
stabilesc un termen, pe durata căruia debirentierul se obligă de a achita renta, iar
la expirarea acestui termen contractul nu mai producee efecte, contractul de rentă
se consideră încheiat pe termen. În cazul în care contractul prevede obligaţia
debirentierului de a asigura întreţinere credirentierului pe durata vieţii acestuia,
această rentă este viageră. Cât în cazul contractului de rentă viageră atât şi în
cazul contractului de rentă pe termen, părţile urmează a indica momentul
începutului curgerii termenului. Astfel părţile pot stabili începutul executării
obligaţiei de plată a rentei fie la o dată concretă indicată în contract, fie după o
perioadă de timp de după încheierea contractului, fie după săvârşirea de către una
din părţi a unui act de natură să confirme intenţiile contrractuale, cum ar fi
transmiterea bunului de către credirentier debirentierului, fie într-o altă
modalitate stabilită de părţi. Atunci, însă, când părţile nu au stabilit momentul
începutului executării obligaţiei de întreţinere, acesta este considerat momentul
încheierii contractului de rentă. În cazul când contractul de rentă este constituit
pe termen, părţile urmează a prevedea în contract fie perioada de timp pentru
care se achită plata rentei, fie data în care încetează obligaţia de plată a rentei. În
cazul în care părţile la încheierea contractului stabilesc o perioadă de timp pe
durata cărea debirentierul va achita renta, această perioadă va excepta intervalele
de timp pe durata cărora debirentierul nu a achitat renta, chiar şi din împrejurări
obiective. În cazul în care părţile au stabilit dată concretă la care încetează
obligaţia de plată a rentei, intervalel de timp pe durata cărora nu s-a achitat plata
rente, se includ în acest termen. Prin dispoziţia aliniatului doi, legislatorul a dat
soluţie unei situaţii care poate fi întâlnită în legătură cu imposibilitatea aprecierii
termenului contractului de rentă încheiat pe o perioadă determinată. Astfel, atunci
când posibilitatea aprecierii termenului contractului de rentă încheiat pe o
perioadă de timp determinată, acest contract se consideră încheiat pe durata vieţii
credirentierului. Prin textul acestui aliniat este necesar să atragem atenţia asupra
faptului, că la imposibilitatea determinării termenului contractului de rentă
încheiat pe o perioadă de timp determinată nu se aplică regimul contractului de
rentă viageră, ci termenul se consideră expirat la momentul dececsului
credirentierului. Astfel, atunci când părţile au încheiat un contract de rentă pe
termen în favoarea unui terţ şi termenul contractului nu poate fi determinat, plata
rentei urmează a înceta la momentul decesului credirendierului, chiar dacă terţul
în favoarea căruia s-a constituit renta este încă în viaţă.
forma - Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este
necesară formularea în scris a promisiunii şi autentificarea ei notarială. Dacă,
în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă un bun imobil, contractul
urmează a fi înscris în registrtul bunurilor imobile.
Atfel, contractul de rentă urmeauză a fi încheiat în formă scrisă şi autentificat
notarial. Condiţia de formă indicată în prezentul articol este stabilită drept
condiţie de validitate. Astfel, chiar dacă persoanele asigură achitarea unnei plăţi
de întreţinere în baza unei înţelegeri scrise, dar neautentificate notarial, nu va fi
posibil în caz de un eventual litigiu între părţi, de a aplica regimul contractului de
rentă, deoarece aceste condiţii presupun validitatea contractului. În cazul în care
obiect a contractului de rentă apare un bun imobil, contractul serveşte drept temei
pentru înregistrarea în registrul bunurilor imobile a dreptului asupra acestui
imobil. Este necesar, însă, de menţionat, că regula stabilită în acest alineat se
referă la condiţia de validitate a contractului de rentă şi prin urmare se aplică doar
în cazul în care bunul imobil este dobândit de către debirentier. Astfel, până la
momentul până când contrtactul nu este înregistrat în registrtul bunurilor imobile,
mai corect spus, până când dreptul de proprietate a debirentierului asupra bunului
imobil nu este înregistrat în registrul bunurilor imobile, contractul de rentă nu
poate produce efecte. Totodată este necesar de reţinut, că obligaţia de plată a
rentei, în acest caz, trebuie să apară nu din momentul depunerii cererii de
înregistrare, care ulterior este considerat moment de înregistrare a dreptului şi
prin urmare – moment de început a producerii efectelor contractului, ci din
momentul din care debirentierul a luat cunoscut cu faptul înregistrării dreptului în
registrul bunurilor imobile. Considerarea, însă, a momentului din care
debirentierul a luat cunoscut cu faptul înregistrării dreptului în registrul bunurilor
imobile nu poate depăşi termenul maximal stabilit de Legea cadastrului
bununrilor imobile, în decursul căruia registratorul oficiului cadastral teritorial
este obligat de a efectua înregistrarea dreptului asupra bununlui imobil sau a
refuza această înregistrare cu respectiva înştiinţare despre refuz de înregistrare.
plata - Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul
părţilori, luându-se în considedraţie forma rentei; Renta viageră se plăteşte în
avans ;Renta în bani se plăteşte în avans pentru trei luni dacă în contract nu este
prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în avans se
stabileşte în dependenţă dee caracterul şi de scopul rentei; Dacă la începutul
perioadei pentrtu care se plăteşte renta credirentierul este în viaţăţă, lui trebuie
să i se dea integral renta pentru această perioadă
Prezentul articol stabileşte condiţia de plată a rentei. Astfel, părţile la încheierea
contractului dee rentă stabilesc fie o dată concretă a lunii (exemplu: data de 5 a
fiecărei luni), fie o zi concretă (exemplu:prima miercure din lună), fie o zi
determinată de producerea unnui fapt sau act juridic (exemplu: primirea salariului
de către debirentier), fie o altă modalitate, care presupune posibilitatea
credirentierului de a pretinde de la debirentier achitarea rentei într-un moment
concret dee terminat. În cazul în care părţile nu stabilesc periodicitatea plăţii
rentei, aceasta se achită după regula stabilită în aliniatele (2) şi (3) al prezentului
articol, sau părţile pot stabili o altă modalitate, fie prin modificarea contractului,
fie prin intermediul instanţei de judecată. Aliniatul (2) al articolului stabileşte
regula conform cărea renta viageră se achită în avans. Aceasta presupune, că
achitarea rentei se face anterior momentului de începere a curgerii termenului
perioadei rentiere. Aceasta se argumentează cu faptul, că însăşi scopul încheierii
contrtactului de rentă presupune asigurarea întreţinerii credirentierului Astfel, în
condiţiile prezentului alineat, renta în bani se achită în avans pentru o perioadă de
trei luni. Această normă odată cu determinarea mărimii plăţii rentei stabileşte
totodată şi perioada rentieră, dacă părţile nun au stabilit-o. În cazul, însă, în care
părţile au stabilit perioada rentieră diferită de trei luni, acest alineat nu presupune
schmbarea acestei perioade, dar cuantumul
Rentei necesare spre achitare va fi necesar de calculat pornind de la eventuala
mărime a rentei pentru termenul de trei luni. În acest sens, debirentierul va achita
o sumă nu mai mică decât suma calculată pentrru trei luni, astfel cum, dacă
perioada rentieră va constitui patru luni, pentru a patra lună plata rentei poate fi
făcută şi în avans, şi în alt moment cuprins în cadrul perioadei rentiere. Atunci
când plata rentei se face în cadrul perioadei rentiere şi pe parcursul acecsteia
credirentierul a decedat, debirentierul, în limitele cuantumului rentei neachitate
răspunde pentru obligaţiile credirentierului, iar în cazul în care la contract
figurează mai mulţi credirentieri şi aceştea au supraveţuit, respectiv plata se facec
supraveţuitorilor. stabileşte, că credirentierul din moment ce era în viaţă chiar
în prima zi a perioadei pentru care se achită renta (perioadei rentiere) el
beneficiază de întreaga mărime a rentei. Astfel, debirentierul este obligat să dea
renta integral
Cuantumul rentei - Cuantumul rentei se stabileşte de către părţi; În cazul
decesului unuia dintre credirentieri, renta se plăteşte integral supraveţuitorilor
dacă în contract nu este prevăzut altfel
Părţile sunt în drept să stabilească, indicând tipul plăţii (în bani sau în bunuri),
mărimea plăţii. Părţile pot stabili cuantumul rentei în mărimi diferite pentru
perioade de timp diferite. Aceasta depinde, de regulă, de neceesităţile
credirentierului. Astfel, spre exemplu în contract poate fi stipulat că pentru
perioada caldă a anului – linule aprilie-octombrie – mărimea lunară a rentei o
constituie 300 lei, iar pentru perioada rece a anului – lunile noiembrie-martie –
mărimea lunară a rentei o constituie 700 lei.

19 drepturile si obligatiile debirentierului si credirentierului.

obligatiile - principal obligatie credirentierului in contracul de renta cu titlu
oneros este transmiterea bunului care reprezinta obiectul prorpiei prestații.
transmitind un bun in proprietate in schimbul revedentei credirentierul este
obligat s-al transmita liber de vicii material si juridice. contractual de renta cu
titlul gratuita nu garanteaza obligatii in sarcina credirentierului. drepturile
credirentierului sunt: posibilitatea de a solicita executarea firtata a obligatiilor
debirentierului in cazul neexecutarii sau executarii encore
spunzataoare, precum si dobinda pentru intarziere. poate cere rezilierea
contractului. Prin contractul de rentă se poate stipula caracterul insesizabil al
rentei numai în cazul în care a fost sonstituită cu titlu gratuit. in acest caz
creditorii credirentuierului nu vor putea urmsri revedenta primita de acesta.
obligatia – principal obligatie a debirentierului este de a platirvedenta, in cazul
rentei viagere revedenta se achita in avans partiule fiind in drept sa stabiliasca
periodicitataea platii in lipsa ei avansul se va plati pentru 3 luni. in contractual de
renta cu pluralitate de credirentieri decesul unuia NU STINGE OBLIGATIA
DEBIRENTIERULUI, in cazul contractuklui de renta cu titlu oneros
deberientierul suporta si riscul pieririi sau detiorarii bunului in coinformitate cu
art. 854
drepătul pe toata durata valabilitatii contractului debirentierul poate cu acordul
credirentierului de a instraina, a greva, a ipoteca bunurile ce au fost primate de la
persoana ce a constituit renta.
 20 Studiu comparat: contractual de instrainare cu conditia intretinerii pe
viata si contractului de renta
În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o
parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în
proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure
beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul
necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare
Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se
obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă cecleilalte
părţi (credirentier).
asemanai - sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi
se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă
obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in
obligatia respectivă a celuilalt. (in cazul rentei cu titlu oneros)
2 Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care
părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale
contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies
din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie
realizat un accord. Translativ de proprietate – acest character jurididc al
contractului presupine faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor
contractuante și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc
transmiterea dreptului de proprietate. termenul la contractual de renta viagera si
la cel de instrainare este ne determinat (decesul). contractual de renta ca sic el de
instrainare poate inceta prin deces.si contractual de renta viagera sic el de
insrainare au un character aliatoriu. contractul de instrainare este numai cu titlul
oneros pe cind si contractual de renta poate fi cu titlul gratuit.
deosebiri – in cazul rentei cu titlu oneros contractual este unilateral obligational;
in contractual de schimb el mereu este sinalagmatic; contractul de instrainare este
numai cu titlul oneros precum si contractual de renta poate fi cu titlul oneros
oneros; termenul in cazul rentei poate fi determinat pe cand in cazul intretinerii el
este nedeterminat; oartile in acest contract (poate fi persoana fizica si juridica), in
contractual de instrainare partile pot fid oar personae fizice. forma contractului de
instrainare estea cea scrisa, in contractual de renta este cea scrisa si autentica
totodata.

21 Dispozitii generale cu privire la contr de comodat

Comodatul (imprumutul de folosinta), este atunci cind o parte (comodant) da cu
titlu gratuity un bun in folosinta celeilalte parti (comodatar) , iar aceasta se oblige
sa restituie bunul la expirarea termenului pentru care ia fost dat.
Contr e de regula real , consensual, unilateral dar si sinalagmatic, si cu titlu
gratuity si translativ de folosinta (astfel comodantul va ramine proprietarul
bunului transmis in folosinta, suportind riscul pieririi fortuite a acestuia).
Obiect al contr de comodat sint bunurile nefungibile (individual determinate),
bunuri mobile cit si immobile sis a fie neconsumptibile.
Parti pot fi atit pers fizice cit si juridice, si ambele tre sa aiba capacitatea de a
incheia acte de administrare.
Comodatarul nu poate imprumuta sau da in folosinta uni tert bunul , decit cu
consimtamintul proprietarului.
Contr este precedat de relatii interpersonale ale participantilor, bazate pe
incredere reciproca.
Termenul contr este de prerogative partilor. Contr poate fi incheiat atit pe o
perioada determinate cit sip e o perioada nedeterminata.
Forma este reglementata de normele generale privind forma actului juridic.

22 Drepturile si obligatiile și raspunderea comodantului si a

comodatarului
Prin contract de comodat o parte (comodant) da cu titlu gratuit un bun in
folosinţa celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obliga sa restituie bunul la
expirarea termenului pentru care i-a fost dat.
Raspunderea comodantului – Comodantul poarta raspundere numai pentru
intentie sau culpa grava; In cazul in care comodantul nu executa obligatia de
a da bunul, comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului; Daca a
ascuns cu viclenie viciile bunului transmis in folosinta gratuita, comodantul
este obligat sa repare comodatarului prejudiciul cauzat astfel.
Raspunderea comodantului survine doar pentru acţiunile de executare a
contractului, care se produc cu intentie sau culpa grava. Celelalte categorii ale
culpei comodantului nu duc la răspunderea acestuia. Din conţinutul prezentului
aliniat reiese că comodantul, fiind proprietarul bunurilor, răspunde pentru
daunele cauzate terţilor persoane în rezultatul folosirii lor. În calitate de temeiuri
pentru exonerare de la răspundere pot servi acţiunile cauzatoare de daune,
produse cu intenţie sau neglijenţă ale comodatarului sau ale persoanelor care
deţin aceste bunuri cu acordul lui. Sarcina probaţiunii în acest caz este a
comodantului.
2. Ca urmare a neexecutării obligaţiei de a transmite bunul (refuzul), comodatarul
este limitat în drepturile sale, în comparaţie cu cele ale locatarului (Art.884), care
prevăd doar repararea prejudiciului. El poate cere doar repararea prejudiciului
real, fără a pretinde la repararea venitului neobţinut.
3. Comodantul răspunde pentru viciile bunului transmise in folosinţa gratuita, în
cazurile când le-a ascuns cu viclenie (din intenţie sau culpă gravă) la momentul
semnării contractului. Pentru celelalte categorii de vicii, despre care comodantul
n-a ştiut la momentul încheierii contractului, răspunderea comodandului nu
survine
Raspunderea comodatarului – Daca comodatarul nu-si indeplineste
obligatiile stipulate la art.860, comodantul poate cere imediat restituirea
bunului si reparatia prejudiciului cauzat; In caz de neexecutare a obligatiilor
stipulate la art.860, comodatarul raspunde si pentru cauza neimputabila lui
(cazul fortuit) daca nu dovedeste ca prejudiciul ar fi survenit chiar daca el si-
ar fi indeplinit obligatiile. Aceasta regula se aplica si in cazul in care
comodatarul nu restituie bunul in termen; Daca mai multe persoane au luat
impreuna cu imprumut acelasi bun, ele poarta raspundere solidara fata de
comodant .Comodatarul va răspunde pentru deteriorarea sau distrugerea bunului
dacă este culpabil de acest fapt. De regulă riscul pieirii fortuite a bunului
împrumutat este suportat de comodant în calitate de proprietar, comodatul nefiind
un contract translativ de proprietate. Reieşind din art.863 CC în caz de
neexecutare a obligaţiilor stipulate la art. 862 adică obligaţiile stipulate mai sus,
comodatarul va răspunde pentru cauza neimputabilă lui (cazul fortuit) daca nu
dovedeşte ca prejudiciul ar fi survenit chiar daca el şi-ar fi îndeplinit obligaţiile
sale.
Obligatiile comodatarulu- Comodatarul trebuie sa pastreze si sa îngrijească
bunul cu diligenta unui bun proprietar si sa-l foloseasca numai in scopul
stabilit in contract sau determinat prin natura bunului.Comodatarul este ţinut sa
suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul poate cere
compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare si urgente pe care a fost
nevoit sa le faca pentru conservarea bunului. Comodatarul nu poate da
bunul in folosinţa unor terţi decit cu acordul comodantului.
Comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului de
comodat, bunul primit in folosinta gratuita. In cazul in care contractul de
comodat nu are stabilit un termen, comodatarul este obligat sa restituie bunul
la sfirsitul valorificarii lui in scopul mentionat in contract.
obligatiile comotantului – este obligat sa restituie comodatarului cheltuielile
exraordinare, necesare si urgent, suportate de catre comodatar in vederea
cnservarii bunului
comodatarul are dreptul – la restituirea imediata a bunului si reparatia
prejudiciului cauzt . poate rezilia contractual dca: in virtutea unor
circumstanţe neprevăzute, comodantul insusi are nevoie de bun; comodatarul
foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite in contract, da bunul, fara
acordul comodantului, in folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol
mare, ca urmare a nemanifestarii prudentei cuvenite; comodatarul a decedat;
comodatarul persoana juridica si-a încetat activitatea.
dreptul comodatarului - sa folosesca bunul sal conserveze sa retina bunurile
comodatarului atita timp cat comodantul nu isi onoreaza obligatile. (creantelor
privind cheltuielile extraordinare, necesare si urgente făcute pentru conservarea
bunului.)

23 contractul de imprumut: forma termenul si dobinda.

Contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia
împrumutărorul se obligă să dea în prorpietate împrumutatului bani sau alte
bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri
de acelaş gen, calitate sau cantitate.
forma - contractual de imprumut se incheie cu respectarea normelor generale cu
privire la respectarea formei actului juridic civil (verbal, scrisa, autentica). ne
respectarea formei scrise nu duce la nulitatea contractului, dar priveaza partile la
posibilitatea dovedirii existentei lui prin proba cu martori. inprumuturile oferite
de asociaiile economice si imprumuturi ale cetatenilor se perfecteaza in scris iar
cele acordate de Lombard prin intocmirea chitantei de amanet.
termenul – nu reprezinta o clauza esentiala si se determina de parti in contract,
pote fi si fara termen, aici imprumutatorul poate cere in orce moment inprumutul,
imprumutatul avind la dispozitie 30 de zile.
Dobînda în baza contractului de împrumut – În baza contractului de împrumut
părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie
rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei; Înţelegerea
asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.1 este nulă; Se plăteşte
dobînda la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii
contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut
altfel; În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen,
împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii
aferente.
Împrumutul poate fi nu numai cu titlu gratuit, dar şi cu titlu oneros, care poartă
denumire de împrumut cu dobîndă. Dobînda constă de regulă, într-o sumă de
bani şi reprezintă fructele civile produse de bunul împrumutat. În cazul
împrumutului cu dobîndă, contractul are un obiect dublu: bunul împrumutat şi
dobînda.
Pentru ca împrumutul să fie purtător de dobînzi, este nevoie de o clauză în acest
sens, iar dacă nu există clauză, dobînda nu este datorată de drept. Cuantumul
dobînzii trebuie să fie într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii
Naţionale a Moldovei. Dacă părţile au stipulat dobînzi fără să stipuleze
cuantumul lor, împrumutatul este obligat să plătească o dobîndă egală cu rata de
refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei (art.585 CC). Dacă prin contract s-a
stabilit o dobîndă mai mare decît dobînda maximă admisă, obligaţia de a plăti
această dobîndă este nulă de drept. Neachitarea în termen a dobînzii acordă
dreptul împrumutătorului, de a cere restituirea imediată a împrumutului şi
dobînzii aferente, inclusiv printr-o cerere de chemare în judecată. În cazul punerii
în întîrziere a împrumutatului printr-o cerere de chemare în judecată, dobînda nu
poate fi cerută decît pentru suma restantă la data întroducerii acţiunii, chiar dacă
partea din datorie achitată pînă în acel moment fusese plătită cu întîrziere.

24 Restituirea imprumutului si efectele nerestituirii imprumutului

Restituirea împrumutului - Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în
termenul şi în modul stabilit de contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are
dreptul să restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului; Împrumutatul
trebuie să restituie bunuri de calitate şi în cantitatea bunurilor primite şi nimic
mai mult, chiar dacă preţurile au crescut ori au scăzut. În cazul în care a
împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma
nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii numerarului. Dacă în
contractul de împrumut nu este stabilit nici termenul de restituire, nici termenul
de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 zile de la data la care
împrumutatul a primit cererea de restituire.
Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui împrumutul în termenul şi
modul prevăzut de contract. Împrumutatul este obligat să restituie bunurile
împrumutate chiar dacă această obligaţie nu ar fi prevăzută în înscrisul
constatator al contractului, deoarece ea trebuie să fie înţeleasă ca o consecinţă
firească, odată ce se dovedeşte că predarea s-a făcut cu titlu de împrumut.
Împrumutătorul nu poate cere restituirea împrumutului înainte de termen, dacă
termenul este stabilit în favoarea ambelor părţi ( de exemplu în cazul
împrumutului cu dobîndă). Împrumutul poate fi restituit de către împrumutat şi
înainte de expirarea termenului contractului, dacă nu au fost stabilite dobînzi.
Restituirea înainte de termen este posibilă cu acordul împrumutătorului şi în
cazul cînd au fost stabilite dobînzi, dacă împrumutătorul refuză de la dobînzi din
momentul executării obligaţiei. La scadenă împrumutatul trebuie să restituie
bunuri de acelaşi gen şi aceiaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau
scădere a valorii bunurilor din momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.
În cazul împrumutului de bani, la scadenţă trebuie să fie restituită suma
împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, cu excepţia
cazului cînd prin acte normative speciale se dispune altfel. Dacă schimbarea
valorii are loc după scadenţă şi după ce debitorula fost pus în întîrziere, se admite
reevaluarea a sumei împrumutate, în raport cu indicele de inflaţie, asupra sumei
datorate, plătită cu întîrziere. Dacă termenul restituirii nu a fost stipulat, în toate
cazurile restituirea nu poate fi cerută imediată, termenul restituirii fiind de 30 zile
de la data primirii de către împrumutat a cererii de restituire. Obligaţia restituirii
împrumutului de către împrumutat se consideră executată din momentul
transmiterii împrumutătorului a sumei de bani, a altor bunuri sau transferării a
sumelor de bani pe contul bancar a împrumutătorului, dacă altă modalitate nu
este prevăzută de contract.
Efectele nerestituirii împrumutului – În cazul în care împrumutatul nu restituie
în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată
o dobîndă în mărimea prevăzută la art. 619 dacă legea sau contractul nu
prevede altfel. Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate
şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o rată,
împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a
dobînzii aferente. In cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie
să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul execuării
obligaţiei.
Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, împrumutătorul poate cere pentru
întreaga sumă datorată o dobîndă egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale
a Moldovei în cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul.
Această prevedere a legii este aplicabilă şi în cazul cînd în contractul de
împrumut deja este prevăzută plata dobînzii în temeiul al. 1 art. 869 CC. Suma
totală în aşa situaţie constă din: suma împrumutului, dobînzi pentru folosirea
împrumutului, dobînzi pentru nerestituirea împrumutului în termen.
Dacă restituirea împrumutului se face potrivit contractului în rate eşalonat în
timp, considerăm că rezilierea se poate face în caz de neplată la termenul stabilit
a ratelor cu dobînzi aferente, după punerea în întîrziere a debitorului. Dacă după
expirarea termenului prevăzut în contract împrumutatul nu restituie împrumutul,
lombardul este în drept să-şi satisfacă creanţele din valoarea bunurilor amanetate,
în modul prevăzut de art. 458 Codul civil. Din suma încasată de la vînzarea
obiectelor amanetate se achită împrumutul şi dobînda aferentă, cheltuielile de
vînzare, iar partea rămasă se restituie posesorului biletului nominativ de amanet
(pct. 30-31 a Regulamentului).În cazul în care la scadenţă, împrumutatul este
totuşi în imposibilitate de a restitui bunuri de aceiaşi natură, el va face plata în
bani, după valoare pe care o au bunurile la termenul şi în locul unde urma a se
face restituirea.

26. Dispozitii generale cu privire la contractul de locatiune. Forma ,

termenul si plata de chirie.
Prin contr de locatiune, o parte (locator) se oblige sad ea celeilalte parti (locatar)
un bun determinat individual in folosinta temporara sau in folosinta si posesiune
temporara, iar acesta se oblige sa plateasca chiria. Obiecte pot fi numai bunurile
determinate individual si neconsumptibile. Locatiunea este un contr sinalagmatic,
cu titlu oneros, comutativ, consensual, translativ de folosinta si cu executare
succesiva.
Pentru locator, locatiunea este o forma rationala si economica de folosire a
bunului temporar neutilizabil. Locatiunea permite locatarilor , folosind un
patrimoniu starin, sa practice activitatea de antreprenoriat sau alt gen de
activitate. Parti pot fi atit pers fizice cit si juridice din RM, precum si persoanele
straine,etc.
Legislatia prevede inca un subiect specific al raportului de locatiune –
sublocatarul. Insa la trimiterea patrimoniului in sublocatiune trebuie respectata o
conditie obligatory – existenta acordului locatorului.
Termenul este una din clauzele esentyiale ale contr. Legislatia stabileste ca contr
de locatiune nu poate fi incheiat pe un termen care depaseste 99 ani. Dar contr
poate fi incheiat si pe un termen nedeterminat - atunci cind raporturile
contractuale continua in mod tacit dupa expirarea contr de locatiune. Rezilierea
contr de locatiune incheiat fara termen poate avea loc la cererea oricarei parti cu
un preaviz de 3 luni pentru immobile si 1 luna pentru bunurile mobile, daca in
contr nu e prevazut altfel.
In practica contr de locatiune se incheie pe un termen de un an, 3/5 ani , mai rar
pe un termen indelungat.
Forma contr la fel e o clauza esentiala. Initial se admitea si forma verbala a
acontr, insa mai apoi aceasta lege a fost modificata, forma verbala fiind exclusa.
In present, CCRM, admite forma verbala, cu exceptia contr de locatiune a unui
imobil, ce tre sa fie intocmit in scris.
Daca nu vor respecta forma scrisa, atunci partile vorr fi lipsite de posibilitatea
dovedirii faptului incheierii contr, prin proba cu martori. Contr de locatiune a
unui imobil, pe un termen ce depaseste 3 ani, trebuie inscris in registrul bunurilor
immobile. Pretul in acest contr este chiria. Deoarece normele cu privire la
locatiune nu stipuleaza anumite criterii ce influenteaza marimea chiriei, acestea
pot fi :
- nivelul si proportia cererii si ofertei la momentul incheierii contr ;
- gradul de uzura a obiectului dat in locatiune ;
- Starea acestui obiect ;
- Termenul care a expirat de la ultima reparatie capitala ;
- Termenul contractului ;
- Volumul si costul obiectului, s.a.
Plata pentru chirie poate fi stabilita pentru toate bunurile inchiriate in ansamblu
sau pentru fiecare obiect in paret, in bani sau intro alta forma. In functie de
perioadele de achitare , chiria poate fi clasificata in : anuala, semestriala,
tremestriala, si lunara. Legea stabileste ca plata chiriei poate fi efectuata integral
la expirarea termenului stability in contr.

25 Studiu comparat: contractual de instrainare cu conditia intretinerii pe

viata si contractului de renta
deosebiri - Împrumutul este un contract sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii
reciproce pentru ambele părţi. De regulă este un contract unilateral, deoarece din
momentul încheierii naşte obligaţii numai pentru comodatar, Este un contract cu
titlu gratuit (comodatul). Împrumutul este un contract cu titlu oneros dacă
legea sau contractul nu prevede altfel cand exista dobinda. Împrumutul este un
contract translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunurilor
împrumutate şi suportînd riscurile pieirii fortuite. . Un contract translativ de
folosinţă şi nu translativ de proprietate. În temeiul contractului comodatarul
dobândeşte numai dreptul de folosinţă. obiectul contractului de comodat sunt
bunurile nefungibile (individual determinate). la contractul de imprumut obiectul
este banii sau alte bunuri fungibile. in baza contractului de comodat riscul pieririi
fortuite tsa pe seama proprietarulșui (comodat). la imprumut pe seama
imprumutatului .
asemanari - si contractul de imprumut ca si cel de comodat pot avea un termen
determinat ambele contracte po fi cu titlu gratuit.

27 Cracteristicile bunului inchiriat

(1) Locatorul este obligat să predea locatarului bunul în starea corespunzătoare,
conform destinaţiei prin contract, şi să menţină bunul în această stare pe
durata locaţiunii.
(2) Bunul dat de locator trebuie să fie liber de orice viciu material sau juridic.
(3) Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicele
convenite. Bunul este liber de vicii materiale în cazul în care poate fi folosit
conform destinaţiei stabilite în contract, dacă nu s-a convenit asupra unor
anumite caracterisitce, sau conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea
bunuri nu s-a convenit asupra folosinţei.
(4) Bunul este considerat liber de orice viciu juridic sacă nici un terţ nu poate
valorifica drepturi asupra acestui bun în perioada pentru care a fost încheita
contractul.
(5) Înainte de a-şi valorifica drepturile, locatarul trebuie să-l informeze pe
locator drept viciile bunului depistat.
1. O obligaţie de bază a locatorului este transmiterea bunului în stare, care
permite folosirea lui conform destinaţiei şi menţinerea bunului în această stare pe
toată durata locaţiunii. Această obligaţiune rezultă din faptul, că locatorul este, de
regulă, proprietarul bunului închiriat şi el trebuie să suporte toate cheltuielile
necesare pentru menţinerea acestui bun în stare cuvenită. Această regulă este
imperativă şi părţile nu pot conveni altfel.2. Scopul acestei norme este asigurarea
transmiterii în locaţiune a unui bun care este liber de orice vicii. În lege sunt
stipulate caracteristicile de ordin material şi juridic, prezentate faţă de obiectul
locaţiunii. 3. Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are
caracteristicile convenite. Aceste caracteristici se referă la criteriile şi cerinţele de
ordin calitativ, care se referă la capacităţile lăuntrice ale bunului şi care trebuie să
asigure folosirea bunului după destinaţie.4. Bunul este considerat liber de orice
viciu material dacă părţile au respectat minimum o condiţie din cele două legale:
a În contract este stipulată destinaţia obiectului şi starea acestuia permite
folosirea acestui bun după această destinaţie. b Părţile nu au convenit asupra unor
anumite caracteristici de folosinţă, dar bunul poate fi folosit conform destinaţiei
obişnuite a unor asemenea bunuri. 5. Bunul dat este considerat liber de orice
viciu juridic dacă nici un terţ nu poate valorifica dreptul asupra acestui bun în
perioada pentru care a fost încheiat contractul. Prin urmare, obiectul contractului
pot fi şi bunurile asupra cărora terţele persoane pot avea careva drepturi.
Principalul moment în acest sens îl constituie faptul, că bunul este considerat
liber de orice viciu juridic cu condiţia că nici un terţ nu poate valorifica dreptul
său asupra acestui bun pe toată durata locaţiunii. 6. Contractul de locaţiune este
un contract sinalagmatic. Prin urmare, toate prevederile stipulate în art.art.704-
711 ale prezentului cod se aplică respectiv şi la locaţiune. Drepturile locatarului
în locaţiune pot fi realizate doar cu respectarea prevederilor legale, care stabilesc
obligaţia locatarului de a-l informa pe locator despre viciile depistate. Prin
urmare, îndată după depistarea viciilor bunului închiriat locatarul este obligat să-
şi onoreze obligaţia informaţională despre acest fapt faţă de locator.7.
Soluţionarea divergenţelor legate de viciile depistate poate avea loc, după situaţie
prin acordul părţilor sau pe cale judiciară.

28 Drepturile si obligatiile locatarului si locatorului

Drepturile si obligatiile locatarului
obligatiile – obligatiile locatorului in comparative cu cele ale locatarului sunt mai
numeroase: a) sa preia bunul inchiriat; 2) sa participle la intocmirea actului de
primire-predare sis al semneze; c) sa folosească bunul inchiriat in stricta
conformitate cu destinatia lui sau cu ce aprevăzută in contract; d) sa pastreze
bunul inchiriat in stare normal; e) sa asigure integrarea bunului inchiriat; f) sa ia
toate masurile pentru nedmiterea deteriorarii sau pierderea bunului inchiriat; g) sa
achite cghiria in termen in locul si modul prevazut de contract; h) sa efectueze
reparatia prevazuta de contract si lege; i) sai repare locatorului prejudicial cauzat
prin folosirea bunului inchiriat; j) sai achte locatarului costul bunului uzat inainte
de termen; k) la incetarea raporturilor contractual sai restituie locatorului bunul
inchiriat, daca acesta nu a fost rascumpărat; l) sai transmita locatorului bunul
inchiriat impreuna cu îmbunătățirile aduse, daca acestea sunt effectuate fara
acordul lui si daca ele nu pot fi separate; m) sa demoleze toate construcțiile si
cladirile construite pe terenul locatorului fara acordul lui, daca acesta o cere; n)sa
restituie locatorului toate documentele primate la incheierea contractului.;
drepturile – legislatia in vigoare prevede dreptui specific locatarului care nu
reiese din obligatiile corelatiove ale locatarului: a) sa rascumpere bunul inchiriat
integral sau partial, daca legea nu prevede o ingradire in acest sens; b) cu acordul
locatarului sa aducă inbunatatiri bnului inchiriat; c) sa transmita bunul inchiriat in
sublocatiune cu acordul locatorului; sa ridice inbunătătirile aduse bunului
inchiriat fara acordul proprietarului, daca ele sunt separabile si daca contractual
nu prevede altfel. cu acordul partilor in contract pot fi prevazute si alte drepturi.
Drepturile si obligatiile locatorului – dat fiind faptul ca acontractul de locatiune
este un contract sinalagmatic, lui I se aplica reguli generale a contractelor de
drept civil (obligatia unei păarti ii corespunde dreptul celei lalte parti si invers cu
unele exceptii prevazute de lege).
obligatile – a) sa predea locataruli bunul – predarea trebuie sa fie reala, in
natura; b) sa predea un bun liber de orce viciu material – este lliber de vicii
cand poate fi poate folosit conform destinatiei obisnuite a unor asemenea, daca
nu sa convenit asupra folosinte; c) sa transmita toate documentele, regulile,
instructiunile ce autentifica dreptul de proprietate asupra bunului inciriat si
stabilesc modul de folosinta a acestuia; d) sa transmita bunul liber de orce viciu
juridic – nunul e considerat liber de viciu juridic atunci cand un tert nu poate
pretinde dreptul asupra acestuia, in perioada pentru care a fost incheiat
contractual; e) sa faca un control asupra corectitudinii folosintei bunului
inchiriat ne implicinduse ion activitatea economica a locatarului; f) sa
efectueze reparatii capital asupra bunullui inciriat, daca legea sau contrac tul
nu prevede altfel; g) sa achite costul inbunatatirii bunului inchiriat, facute cu
acordul locatarului si care nu pot fi separate fara a se deteriora bunul; h) sa
priea bunul inchiriat la incheierea raporturilor contractual.
drepturile – 1) locatarul este in drept sa dea în locaţiune un bun cu vicii fără
careva efecte negative pentru locator. Această situaţie poate avea loc dacă sunt
respectare trei condiţii: a) viciul exista la momentul încheierii contractului; b)
locatarul era la curent cu acest viciu; c) locatarul nu a fosrmulat faţă de locator
careva pretenţii viza-vi de acest viciu. 2) Dreptul locatarului de a verifica bunul
închiriat şi de a efectua lucrări asupra lui. Drepturile locatarului stipulate în acest
articol por fi grupate în felul următor: a) de a verifica bunul închiriat, şi anume:
de a verifica starea reală a acestui obiect; b) de a efectua lucrări asupra bunului
închiriat (de renovare, de reparaţie, de profilactică ş.a.); c) iar dacă obiectul
locaţiunii este un imobil locatorul este de asemenea în drept de a prezenta
obiectul închiriat eventualelor cumpărători sau locatari. in cazul incetarii
raporturilor contractuale locatorul poate sa ceara demolarea constructiilor
neautorizate, daca acestea nu prezinta interes pentru el. daca locatarul nu
demoleaza acesta le poate demola singur, pe contul locatarului.

29 Sublocatiunea su cesiunea de locatiune, drepturile si obligatiile

sublocatarului
Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze
locaţiune numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l
informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa
persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze sau să-i cedeze locaţiunea.
Sublocatiunea poate avea loc doar cu rspectare unor prevederi legale: a) pentru a
da un bun in sublocatiun, locatarul este obligat sal informeze pe locator despre
intentia sa sis a indice numele sau denumirea, adresa personae care urmeaza sa
subinchirieze bunul; b) numai cu consimtamintul pealabil al locatorului; c) daca
locatorul nu consimte sublocatiuniea el este obligat sal informeze pe locatar in
termen de 15 zile motivate. Locatorul nu poate să nu dea consimţămîntul la
subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii dacă, după încheierea contractului de
locaţiune, se naşte interes legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau
parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie
un impediment, spaţiul ănchiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte
motive temeinice, nu i se poate impune loctorului să permită subînchirierea sau
cesiunea locaţiunii. d) Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi
termenul contractului de locaţiune. e) Locatorul care consimte la sublocaţiunea
sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît compensarea cheltuielilor
rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune, Prin urmare, dacă
locatorul cere aceste compensări el trebuie să prezinte probele respective că lea
suportat.
Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. În cazul închirierii
unui alt bun decît imobilul de locuit, părţile pot stabili altfel. În cazul cesiunii
locaţiunii are loc schimbarea subiecţilor locaţiunii, deoarece în această situaţie
dreptuirle şi obligaţiile contractuale ale locatarului pe deplin trec la un alt locatar.
Din aceste considerente legea stipulează că, cesiunea locaţiunii eliberează
locatarul anterior de obligaţii faţă de locator. Această regulă are un efect
imperativ numai pentru contract de lcoaţiune a unui imobil de locuit. Dacă
obiectul locaţiunii este un alt bun decît un imobil de locuit părţile sunt în drept de
a se abate de la regula generală în ce priveşte eliberarea locatarului anterior de
obligaţiile sale faţă de locator. Prin urmare, în cazul cesiunii locaţiunii, locatarul
anterior, în bază acordului cu locatorul îşi poate păstra răspunderea contractuală
faţă de locator.

30 Încetarea locatiunii, modificarea / și prelungirea contractului de

locatiune.
Modificare
Referitor la contractual de locatiune actioneaza o regula generala – contractual
poate fi modificat in orce moment prin acordul partilor. art. 879 Dacă bunul este
afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie
proporţională diminuării folosinţei bunului. in acest caz modificarea contractului
se refera doar la reducerea cuantumului chiriei si are lo pe parcursul executarii
obligatiei contractual. art 880 Dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului
există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru
care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa
obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la
o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. art. 887 Cuantumul chiriei
poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere modificarea chiriei
numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca
neajustarea să fie inechitabilă. art 890 În virtutea legii locatarul a cărui folosinţă
este deranjată de un alt locatar sau de persoanele cărora acesta le-a permis
folosinţa bunului sau accesul la el este în drept, în dependenţă de circumstanţe: să
ceară reducerea chiriei sau;
incetarea - . Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b)
în cazul pierderii bunului închiriat, rascumpararea lui.; c) în late cazuri prevăzute
de lege sau de contract. d ) lichidarea entitatii economice. e) in cazul exproprierii.
in cazul exproprierii partiale locatarul poate cere reducerea chiriei.
Poate ionceta prin reziliere. temeiurile locatorului : a) poseda si foloseste
bunurile inchiriate necorespunzator contractului sau destinatiei bunului; b)
inrautateste intentionat sau din inprudenta starea bunului ; c) nu respecta
obligatia de restabilire integral si de repararaea bunului inchiriat; d) da in
sublocatiune fara consimtamintul locatarului; e) nu a folosit timp de un an
bunurile inchiriate destinate productiei agricole si 2 ani terenurile destinate
productiei agricole; f) nu ia masuri de reproducere a resurselor natural care au
proprietatea de a se restabili. temeiurile locatarului: a) a devenit invalid sau
declarat incapabil, sau cand executa o pedeapsa privative delibertate. pentru
savirsirea unei infractiuni care exclude posibilitatea executarii ulterioare a
contractului. rezilierea contractului de locatiune fara termen poate avea loc la
cererea orcaei parti cu un preaviz de 3 luni pentru B. immobile si de o luna
pentru B. mobile, daca in contract nu e prevazut altfel.
Prelungirea contractului de locaţiune
O particularitate a locaţiunii o constituie posibilitatea continuării în mod tăcit a
folosirii bunului închiriat, fapt care are ca efect prelungirea raporturilor
contractuale pe un termen nedeternimat.
Pentru ca raporturile contractuale să fie considerate prelungite pe un termenu
determinat este necesar că pînă la expirarea termenului contractului părţile să nu
întreprinde careva acţiuni de încetare a raporturilor contractuale şi restituirea
locatorului bunului închirita. Astfel, alin.2 al art.904 stipulează un drept prioritar
al locatarului de a încheia contractul pe un nou termenPentru realizarea acestui
drept sunt necesare existenţa a trei condiţii expres prevăzute de lege, şi anume:
şi-a onorat anterior obligaţiile contractuale; bunul se dă în locaţiune pe un nou
termen; este de acot cu noile condiţii contractle stabilite de locator. La încheierea
contractului pe un nou termen locatorul poate stabili careva noi condiţii
contractuale, care urmează să fie acceptate de locatar. Aceste noi condiţii se pot
referi la cuantumul chiriei, la obligaţia locatarului de a efectua reparaţie capitală
pe cont propriu sau al locatorului şi altele. Din esenţa legii rezultă că locatarul
care are intenţia de a închiria obiectul respectiv şi pe viitor este cunoscut cu noile
condiţii contractuale stabilite de locator şi este ţinut de a-l informeze pe acesta
despre acceptul său. Acest accept urmează a fi expediat locatorului într-un
termen rezonabil necesar pentru a încheia contractul. Dacă în contractul anterior
un terţ a constituit o garanţie pentru executarea obligaţiilor de către locatar, apoi
această garanţie nu se extinte asupra locaţiunii reînnoite, şi prin urmare terţul
poate institui o nouă garanţie pentru executarea obligaţiilor de către locatar cu
condiţia că există consimţămîntul lui.

31 Rezilierea contractului de locatiune la initiativa locatarului si locatorului

În cazul aparitiei temeiurilor rezilierii a contractului partea contractatnta este in
drept si nicidecum obligate sa adreseze in instant de judecata o astfel de cerere.
prin reziliere. temeiurile locatorului : a) poseda si foloseste bunurile inchiriate
necorespunzator contractului sau destinatiei bunului; b) inrautateste intentionat
sau din inprudenta starea bunului ; c) nu respecta obligatia de restabilire integral
si de repararaea bunului inchiriat; d) da in sublocatiune fara consimtamintul
locatarului; e) nu a folosit timp de un an bunurile inchiriate destinate productiei
agricole si 2 ani terenurile destinate productiei agricole; f) nu ia masuri de
reproducere a resurselor natural care au proprietatea de a se restabili. temeiurile
locatarului: a) a devenit invalid sau declarat incapabil, sau cand executa o
pedeapsa privative delibertate. pentru savirsirea unei infractiuni care exclude
posibilitatea executarii ulterioare a contractului. rezilierea contractului de
locatiune fara termen poate avea loc la cererea orcaei parti cu un preaviz de 3
luni pentru B. immobile si de o luna pentru B. mobile, daca in contract nu e
prevazut altfel.

32 Dispozitii generale cu privire la contractul de arenda

Arenda e contr incheiat intre o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor
legal de terenuri si de alte bunuri agricole (arendator) si alta parte (arendas) cu
privire la exploatarea acestora pe o durata determinate si la un pret stabilit de
parti.
Contr este sinalagmatic, cu titlu oneros , cu executare succesiva , translativ de
folosinta si comutativ.
Spre deosebire de legislatia anterioara , cind in baza contr se transmite numai dr
de folosinta , in present se transmite nu numai dr de folosinta ci sic el de
posesiune. Ca obiecte pot I terenurile agricole si alte resurse naturale. Arendasul
folosind bunul ce nui apartine, are dr de al exploata, de a se ocupa cu activitatea
de antreprenoriat, de producere a altor bunuri si de a obtine profit, s.a.
Relatiile de arenda, poarta un character temporar, adica raporturile iau nastere pe
o perioada nedeterminata de timp, de regula indelungata. Parti pot fi fie pers
fizice sau juridice, cu domiciliul in RM.
Bunurile pot fi mijloace fixe (teren cu destinatie agricola, masini , utilaje,
constructii, s.a.) si mijloace circulante. Pretul se numeste arenda, care se
stabileste prin acordul partilor si se fixeaza in contr.
Exista exceptie doar la bunurile ce fac parte din proprietataea de stat, astfel se
mentioneaza ca plata anuala pentru arenda terenurilor agricole proprietate publica
constituie cel putin 2 % sic el mult 10 % din pretul normative al termenului dat
in arenda.
La stabilirea marimii arendei se iau in consideratie diferite criterii : suprafata
terenului, potentialul de productie, posibilitatea de acces, starea cladirilor, gradul
de amortizare a tehnicii agricole arendate, etc.
Plata arendei se face in natura , in bani sau in natura si bani, si se executa in
termenul si locul stabilit de contr.
Termenul arendei se stabileste de catre parti sin u poate fi mai mic de un an si
mai mare de 30.
La darea in arenda a teren agricol in scopul sadirii unor plantatii multianuale,
termenul contr de arenda nu poate fi mai mic de 25 ani.
Contr se incheie in forma scrisa. Se inregistreaza la oficiul cadastral territorial,
daca contr este incheiat poe un term de pina la 3 ani.
Prin acordul comun al partilor contr poate fi modificat in orice moment, iar in caz
de nerespectare a obligatiilor contractuale de catre una din parti, in baza hotaririi
judecatoresti.
In virtutea legii contr de arenda inceteaza in cazul :
- expirarii termenului arendei ;
- declararii nulitatii acestuia ;
- pieirii bunurilor arendate ;
- rezilierii contr , si in alte cazuri prvazute de lege

33 plata arendei, reducerea arendei, drepturile si obligatiile arendatorului

și a arendașului.
Plata - Legea stabileşte 3 modalităţi de achitare a plăţii de arendă: bani; în
natură; în formă mixtă.
Nu se pot isca careva probleme cînd plata se face în bani. Mai complicat este
situaţia, cînd plata se face în natură sau în formă mixtă. În acest caz, , plata în
natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent din
producţie. Dacă plata arendei este mixtă, apoi părţile sunt obligate să stipuleze în
contract în ce mărime (proporţie) plata se efectuează în bani şi în ce mărime – în
natură. Dacă plata în natură include cîteva culturi agricole, apoi, respectiv şi
proporţiile acestora. Un moment important îl constituie faptul, că legea impune
părţile de a aprecia în comun termenul şi locul unde se va achita plata.
Importanţa acestei condiţii diferă de la caz la caz, de pildă, dacă este de o
greutate impunătoare, este uşor alterabilă, dacă necesită prelucrare, păstrare sau
utilizare în stare proaspătă şi altele. Termenul achitării plăţii trebuie să coincidă
cu sfîrşitul anului agricol, cu culesul roadei în genere sau a culturii respective.
Locul achitării plăţii în natură poate fi stabilit nemijlocit pe terenul arendat, la
depozitul arendatorului sau arendaşului, sau în alt loc. Criteriile de determinare a
mărimei plăţii de arendă sunt direct stabilite de lege. Astfel, aceste criterii sunt:
suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul
posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de
locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor,
amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate.
Categoriile de folosinţă pot fi diferite, de pildă: culturi anuale, multianuale,
tehnice, livezi, vii, sau un teren pe care sunt situate depozite, frigidere, parcuri de
tehnică agricolă, unităţi de prelucrare a producţiei agricole şi altele.
Reducerea arendei - pentru realizarea acestui drept legislatorul stabileşte trei
condiţii: pieirea fructelor obţinute ce depăşeşte 50 procente; pieirea fructelor
obţinute are loc în mod fortuit; dreptul la diminuare are loc numai pînă la
separarea fructelor.Acest drept al arendaşului nu poate fi realizat dacă pieirea a
avut loc din altă cauză, decît cea furtuită. Reducerea trebuie să fie proporţională
pagubei. .Acestă normă poate fi aplicată indiferent de faptul dacă fructele au fost
asigurate şi arendaşul a primit despăgubirea, deoarece legislatorul nu
condiţionează aplicarea acetei norme în dependenţă de acest fapt. Dar, cererea
arendaşului poate să nu fie acceptată de arendator în cazul cînd arendaşul primind
despăgubirea de la compania de asigurare nu a suportat careva prejudicii.
Drepturile si obligatiile arendatorului și a arendașului
Arendatorul este in drept sa verifice modul in care arendatorul exploateaza
bunurile, fara a intervene in activitatea lui. are dreptul de amanet asupra bunurior
aduse de arendas si asupra fructelor bunurilor arendate. Pentru exploatarea
terenului arendaşul poate procura diferite bunuri materiale, cum ar fi: tehnica
agricolă, unităţi de transport, utilaj pentru prelucrarea produselor agricole şi de
altă destinaţie, seminţe, animale ş.a. Totodată arendaşul în rezultatul exploatării
obiectului arendat dobîndeşte un product nou, cum ar fi: roadă, carne, lapte, vin,
conserve ş.a. Însă în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale, în primul rînd
pentru neachitarea la timp a plăţii arendei, cauzarea unui prejudiciu sau în caz
decă există alte cereri ale arendaşului ele pot fi garantate prin amanent şi în acest
caz se aplică norma acestui articol.
obligat: sa predea bunurile agicole date in arenda in termenele si conditiile
stipulate in contract; sa predea tehnica si utilajele agricole prevazute de contract;
sa predea catele necesare pentru utilizarea bunurilor arendate. sa efectuieze din
cont propriu reparatia capitala a bunurilor;sa plateasca arendasului in cazul
rezilierii contractului inaintea de incetare a a anului agricol valoarea freuctelor
desi inca neseparate insa care vor putea fi separate pina la finele anului agricol.
Arendasul are dreptul de prioritate la incheierea pe un nou termen daca: sia
onorat obligatiile contractuale anterioare; bunurile arendate se dau in arenda pe
un nou termen; accepta noile clauze conractuale. beneficiaza de deptul de
premtiune in cazul instrainarii bunului. sa ceara reducerea proportionala a arendei
daca mai mult de 50 % din fructe au pierit fortuit. de a rascupara bunul arendat.
dar aceasta norma vine in contradictie cu legea din 2003 art 20 al. 4 care se
refera la dreptul arendasului de a rascumpara bunul arendat , unde se stipuleaza
ca rascumpararea terenurilor agricole arendate nu se admite.
obligat - sa foloseasca cu buna credinta bunurile arendate conform clauzelor
contractuale; sa mentina potentialul productiv al bunurilor agricole sa le restituie
la expirarea termenului stipulat , in strea corespunzatoareclauzelor contractului;
sa acite plata pentru arenda in modul si locul stabili; sa achite impozitele si alte
plati prevazute in legislatia in vigoare, in cazul cand contractul nu prevedea
altfel.

34 Modificarea, rezilierea contractului de arenda, si incetare lui.

Contractul poate fi modificat orcind in cazurile de nerespectare a clauzelor
contractuale. pentru modificarea contractului partea va solicita un aviz cu cel
putin 30 de zile pina la prezentarea propunerilor de modificare. la modificarea
clauzelor contractuli de arenda partile urmeaza sa semneze un acord aditional
care va fi parte integranta a contractului.
in virtutea legii contractul inceteaza: expirarea termenului; declararii nulitatii
acestuia; pieririi bunurilor; rezilierii contrcatului; in alte cazuri prevazute de lege.
arendatorul poate cre rezilierea contractului daca: pastreaza si foloseste bunurile
arendate necorespunzator; inrautateste intentionat sau intimplator starea
bunurilor; nu respecta obligatia de restabilire integral si de repararaea bunului
arendat ;cda in subarenda fara consimtamintul proprietarului; ;nu ia masuri de
reproducere a resurselor natural care au proprietatea de a se restabili. nu a folosit
timp de un an terenul destinate productiei agricole si 2 ani terenurile destinate
productiei neagricole; nu a achitat arenda pe parscursula 3 luni din ziua expirarii
termenului de plata.
din initiative arendasului contractual poate fi reziliat anticipat daca: arendatorul
nu sia indeplinit obligatia de a restabili integra, sau repararea bunurilor arendate,
asigurarea tehnico materiala; buurile agricole, in virtutea unor circumstante
pentru care arendasul nu poarta raspundere, vor fi introp stare inutilizabilă;
arendatorul nu ia transmis la timp arendasului bunurile arendate; a devenit
invalid sau declarat incapabil, sau cand executa o pedeapsa privative delibertate.
pentru savirsirea unei infractiuni care exclude posibilitatea executarii ulterioare a
contractului.

35 dispozitii cu privire la leasing, forma si continutul acestui contract.

Prin contractul de leasing, o parte - creditorul financiar (locator) - se
obliga sa dobindeasca in proprietate sau sa producă bunul mobil specificat in
contract si sa-l dea in posesiune si folosinţa, pentru o perioada determinata
in contract, celeilalte parţi (locatar), iar aceasta se obliga la plata in rate a unei
sume de bani (redevenţa). caracterele consensual, sinalagmatic cu titlu oneroe, cu
executare succesiva (Acel contract din care se naste obligatia ambelor parti sau,
cel putin, a uneia dintre ele, de a executa prestatiile ce le datoreaza intr-o
perioada de timp. Prestatiile pot fi continue, sau la anumite intervale de timp.
Spre exemplu, contractul de intretinere, de renta viagera, de locatiune, de
asigurare, contractul de societate.
partile sunt locatorul si locatarul. in calitate de subiect al operatiunii de leasing
poate opera si vinzatorul bunului. Forma si conţinutul contractului de leasing-
Contractul de leasing se incheie in scris.
continutul
Contractul de leasing trebuie sa contina îndeosebi: preţul bunului;suma totala,
numărul si scadenta ratelor;
plata finala si metodele calculării ei in cazul rezilierii contractului.
Cerinţa de bază, înaintată de lege, faţă de forma contractului de leasing este
respectarea formei scrise ca condiţie ad probationem. Respectiv, urmează să fie
respectate toate cerinţele legale, referitoare la încheierea, modificarea şi rezilierea
actelor juridice (Art.210). Deci, contractul poate fi încheiat nu numai în forma
unui document semnat de părţi, dar şi prin schimb de scrisori, telegrame,
telefonograme ş.a., care vor fi semnate de către expediator (ofertant) şi vor
conţine clauzele esenţiale ale viitorului contract. Condiţiile specificate în lege,
urmează a fi calificate ca clauze esenţiale (al.2 Art 679) ale contractului de
leasing. Orice raport contractual de leasing, indiferent de regimul juridic al
bunurilor contractate, trebuie să conţină acordul părţilor asupra acestor clauze.
Spre deosebire de cele prevăzute în art. 7 al Legii cu privire la leasing, Codul
civil ne indică numai trei condiţii. În acest context, este dificil să ne apreciem
care din ele reflectă adecvat natura obligaţiei de leasing. Desigur, articolul indicat
al Legii cu privire la leasing conţine toate condiţiile posibile ale unui contract
de leasing, si deaceea ele nu pot fi examinate ca clauze esenţiale. Norma
analizată conţine acel minim de condiţii necesare, care permit a întregi în linii
mari un contract de leasing. Prevederile Art. 679 CC, conform cărora contractul
se consideră incheiat daca partile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui
esentiale, vis-a-vis de contractul de leasing pot fi tălmăcite ca cumulul de condiţii
necesare, care determină valabilitatea juridico-civilă a contractului.
 36 Raspunderea vinzatorului , locatarului, si locatorului
Raspunderea vinzatorului fata de locatar
Vinzatorul bunului este obligat direct fata de locatar pentru garantiile
legale sau conventionale inerente unui contract de vinzare-cumparare.
Vinzatorul nu raspunde insa in fata locatorului si a locatarului pentru acelasi
prejudiciu.
Prevederile alin.(1) nu dau locatarului dreptul de a rezolvi sau modifica
contractul de vinzare-cumparare fara acordul locatorului. Locatorul nu
raspunde pentru neexecutarea obligatiilor de catre vinzator, cu exceptia
cazului cind vinzatorul a fost ales de catre locator, daca in contract nu este
prevazut altfel.
Dreptul la înaintarea directă a pretenţiilor de către locatar vînzătorului pentru
garanţiile legale sau convenţionale ce rezultă dintr-un contract de vînzare-
cumpărare, încheiat între locator şi vînzător, reprezintă o particularitate distinctă
a acestui contract.
Însă, faptul livrării de către vînzător a bunurilor de o calitate necorespunzătoare
nu acordă locatarului dreptul de a rezilia sau modifica contractul de vînzare-
cumpărare fără acordul locatorului. Soluţionarea chestiunei despre rezilierea
contractului ţine de competenţa părţilor.
Raspunderea locatorului pentru nerespectarea obligatiilor contractuale asumate
de catre vinzator este agajat in trei cazuri: cand locatarul alege vinzatorul bunului
si in contrat nu este prevazut altfel; indiferent de faptul cine alege vinzătorul daca
ontractul prevede aceasta obligatie; cind locatarul in mod fraudulos intervine in
alegerea bunului care necesita a fi procurat in vederea transmiterii ulterioare a
leasingului si in desmnarea vinzatorului acestui bun.
Locatarul si locatorul răspund pentru obligaţiile lor potrivit contractului de
leasing si in conformitate cu legea.
Temeiurile şi mărimea răspunderii locatorului şi locatarului nu sînt indicate
expres de prezentul Cod, referinţă făcîndu-se la prevederile contractului şi lege.
Un caz stabilit de lege de răspundere a locatorului este prevăzut de al.3 Art.927,
şi anume, locatorul poartă răspundere faţă de locatar, cînd ultimul a suportat
cheltuieli (pagube), legate de intervenţia locatorului în alegerea vînzătorului. În
acest caz, prin contract se poate stabili răspunderea solidară a locatorului şi
vînzătorului faţă de locatar (Art.531). Alt caz de răspundere a locatarului este
consemnat în Art.9 al.5 al Legii cu privire la leasing. Unele norme referitoare la
locaţiune pot fi aplicate în calitate de temeiuri pentru survenirea răspunderii
părţilor, de exemplu a locatarului. Însă ele la fel trebuie să reiasă din specificul de
posesie şi folosinţă a bunului de către locatar (Art.890,892,893). Reiesind din
poziţia sa specifică în contract, locatorului în contractul de leasing nu i se pot
incuba aceleaşi temeiuri de răspundere ca şi locatorului în contractul de
locaţiune.

37 studiu comparat: contractul de vinzare – cumparare și contractul de

leasing
Prin contractul de leasing, o parte - creditorul financiar (locator) - se
obliga sa dobindeasca in proprietate sau sa producă bunul mobil specificat in
contract si sa-l dea in posesiune si folosinţa, pentru o perioada determinata
in contract, celeilalte parţi (locatar), iar aceasta se obliga la plata in rate a unei
sume de bani (redevenţa).
Prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un
bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar acesta se obligă să preia bunul
şi să plătească preţul convenit.
asemanari - ambele contracte sunt 1 sinalagmatice. Un contract este
sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia
fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din
ei avînd-usi cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt. Consensual –
deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile contractante
au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale contractului. Sînt
esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura
contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un
acord.
Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un
folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
deosebiri – contractul de leasing este cun contract cu executare succesiva, cel de
vinzare cumpărarea este de regula cu execuare imediata. Translativ de
proprietate – acest character jurididc al contractului presupine faptul ca odata
fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii
generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate
(vinzare cumparare), translativ de folosinta cel de leasing. contractual de leasing
poate genera niste raporturi juridice trilaterale figurind in acest caz si vinzatorul
bunului (furnizat) ca proprietar al acestuia. obiectul bunuluimaterual in cazul
contractulu de leasing este un bun mobil, pecind in contractual de cumparare –
vinzare poate fi su un bun mobil. forma contractului de vinzare cumparareae este
cea care se aplica in general actului juridic civil, la cea de leasing doar forma
scrisa este prevazuta expres in cod.

38. Dispozitii generale cu privire la contr de antrepriza

Prin contr de natrepriza, o parte (antreprenor) se oblige sa efectueze pe riscul sau
o anumita lucrare celeilalte parti (client), iar acesta se oblige sa receptioneze
lucrarea si sa plateasca pretul convenit.
Contr de antrepriza face parte din grupul de contr civile de executare a lucrarilor
si prestare a serviciilor.
Antreprizza este un contr sinalagmatic (bilaterla), cu titlu oneros, comutativ, cu
executare succesiva si consensual.
Contr este incheiat intuito personae. Deci antreprenorul va fi obligat sa execute
personal lucrarea numai daca contr prevede astfel sau daca aceasta nu rezulta din
imprejurari. (ex: tabloul comandat unui renumit pictor, interventia chirurgicala
contractata cu un medic.)
O particularitate a contr consta in faptul ca antreprenorul, este liber in alegerea
modului de executare a hotaririlor. Aici nu exista nici o legatura de subordonare.
Obiect al contr poate fi atit producerea sau transformarea unui bun, cit si
obtinerea unro alte rezultate prin efectuarea de lucrari. Bunul produs de
antreprenor ii apartine acestuia cu titlu de proprietate pina la preluarea acestui
bun de catre client. Antreprenorul isi asuma obligatia sa efectueze o lucrare pe
riscul sau.
De obicei contr se incheie in forma scrisa simpla, impusa indeosebi la producerea
unor obiecte complicate, ce necesita un termen indelungat de executare. Dar din
esenta normelor de dr rezulta ca contr de antrepriza poate fi intocmit si in forma
verbala.
Termenul se stabileste prin acordul partilor. Din norma rezulta ca partile pot
stabili 3 categorii de termene :
- term general de executare a lucrarii ;
- term de executare a unor lucrari care poate fi prezentat si sub forma unui
program de executare a lucrarilor (ex: lucrarile pentru et 1) ;
- term final la care lucrarea trebuie terminate si predate clientului.
Pretul contr este remuneratia antreprenorului, si e o suma de bani pe care clientul
se oblige sa o plateasca antreprenorului pentru lucrul efectuat.
Pretul contr este alcatuit din 2 elemente : cheltuielile pe care lea suportat
antreprenorul la executarea lucrarii ; si remuneratia care I se cuvine pentru lucrul
efectuat.
Daca contr de antrepriza prevede executarea unor lucrari complexe, de lunga
durata, pretul se determina prin intocmirea devizului. Devizul se intocmeste de
antreprenor, de comun accord cu clientul si constituie un calcul al materialelor ce
urmeaza a fi utilizate si lucrarilor ce urmeaza a fi effectuate. Sint 2 categorii de
preturi : prêt forfetar (o suma unica, globala) si deviz estimativ.

39 Drepturile si obligatiile antreprenorului si beneficiarului.

Obl antreprenorului :
- pina la incheierea contr antreprenorul tre sa-si indeplineasca obligatia
preventive de informare cu privire la natura lucrarii sau prestatiei ;
 - sa efectueze lucrarea personal doar atunci cind obligatia data reiese din
contr , din imprejurarile sau natura contr ;
- sa efectueze lucrarea pe propriul risc ;
- antreprenorul e obligat sa furnizeze toate materialele necesare executarii
contr, daca partile nau convenit altfel ;
- e obligat sa execute lucrarea in conformitate cu indicatiile clientului ;
- Sa transmita clientului obiectul contr ;
- Sa transmita clientului lucrarea libera de orice viciu material sau juridic.
Lucrarea este libera de vicii daca are calitatile convenite, si este libera de vicii
juridice daca nici un tert nu poate valorifica dr impotriva clientului.
- daca antreprenorul efectueaza lucrarea cu materialul sau, el tre sa transfere
in favoarea clientului dr de propr asupra bunului ;
- sa participle la intocmirea actiunilor de receptionare ;
- sa inlature viciile si abaterile depistate pe parcursul receptionarii lucrarii, pe
costul antreprenorului.
Dr antreprenorului :
- are dr la economia dobindita prin reducerea costului lucrarii ;
- are dr la retentie si gaj, asupra bunului mobil produs sau imbunatatit de el ;
- daca obiectul contr este o constructie sau o parte din constructie,
antreprenorul este in drept, pentru garantarea dr care rezulta din contr, sa
ceara constituirea unei ipoteci, asupra terenului de constructie al clientului ;
- daca la receptionarea lucrarii au fost stabilite vicii , antreprenorul este in dr
sa aleaga fie remedierea viciilor fie efectuarea unei noi lucrari;
- daca efectueaza o noua lucrare , el poate cere clientului restituirea lucrarii
afectate de vicii ;
- are dr la retributie deplina , daca lucrarea nu pooate fi efectuata din cauza
materialului necalitativ prezentat de client sau a indicatiilor acestuia, cu
conditia ca antreprenorul sia executat ovligatiile informationale.
Obl clientului :
- e obligat sa receptioneze lucrarea , in modul locul si termenul stability de
lege sau contr ;
- receptionarea lucrarii e o declaratie prin care clientul accepta lucrarea, cu
sau fara reserve (poate fi verbala sau scrisa) ;
- obligatia de achitare a retributiei prevazute in contr ;
- clientul este obligat de a plati retributia globala stabilita si in cazul cind
antreprenorul reduce costul lucrarii in raport cu cel stipulat in contr, fara
reducerea calitatii si cantitatii lucrarii.
Dr clientului :
- e in dr sa ceara de la antreprenor executarea anumitei lucrari ;
- e in dr sad ea indicatii antreprenorului , referitoare la modul de executare a
lucrarii ;
 - daca lucrarea are vicii, clientul poate cere remuneratia lor ;
- este in dr de a stabili un termen pentru inlaturarea viciilor depistate ;
- e in dr sa remedieze insusi viciul sis a ceara recompensarea de catre
antreprenor a cheltuielilor effectuate ;
- clientul e in dr sa ceara de la antreprenor un avans pentru chletuielile de
remediere a viciilor ;
- are dr de a rezilia contr din cauza viciilor ;
- deasemenea are dr de a reduce retributia cu o suma corespunzatoare
diminuarii valorii lucrarii din cauza viciului.

40 dispozitii cu privire la contractual de prestari servicii.

Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestatpr) se obligă să presteze
celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească
retribuţia convenită.
Definiţia contractului de prestări servicii conţine elementele de bază ale acestor
raporturi juridice, şi anume, contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlul
oneros, iar obiectul reprezintă anumite servicii. Legea stipulează că obiectul
contractului pot fi servicii de orice natură. Prin urmare, spectrul de servicii
prestate este foarte larg, nedeterminat, nelimitat şi poate include orice servicii
care sunt solicitate de persoanele fizice sau juridice. În situaţii reale
beneficiarului i se acordă nu o oarecare, dar un anumit serviciu, de care acesta
are nevoie. Bunăoară, servicii de deservre curentă a cetăţenilor, care include o
gamă foarte bogată, servicii de audit, consultative, informaţionale, de
comunicaţii, medicale, muzicale, poştale, de comunicaţii teleradiovideo, de
repetitor, veterinare ş.a. Obiectul serviciilor prestate poate fi un rezultat
materializat, bunăoară, serviciile prestate de un medic-stomatolog, reparaţia
îmbrăcămintei, încălţămintei, sau un rezultat nematerial – serviciile de
comunicaţie, informaţionale, consultative ş.a. În toate cazurile însă persistă un
element obligatoriu – prestarea serviciile este un rezultat al acţiunilor, al
activităţii prestatorului. Părţile contractului sunt beneficiarul şi prestatorul. În
aceste calităţi pot activa liber persoane fizice sau juridice – subiecţi de drept. În
unele cazuri, pentru prestarea unor anumite servicii este necesar respectarea
condiţiilor speciale, care se referă numai la prestator. Astfel, pentru prestarea
serviciilor de audit, medicale, teleradiovideo comunicaţii este necesară licenţa
sau o altă legitimaţie de activitate. Contractul de prestări servicii poate fi un
contract public în cazurile cînd prestatorul, ca un antreprenor cu activitate
publică, este obligat de a presta servicii oricărei persoane care le solicită. Astfel,
pot fi consioderate publice serviciile de audit, medicale, de teleradiovideo
comunicaţii, poşltale ş.a. Unele servicii au o reglementare specială mai detaliată,
care este stipulată în capitolele XII – XXVI, titlul III, cartea a treia.
Termenul de plată - Plata pentru serviciu se efectuează după prestarea serviciior.
Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii. Raporturile din
contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost
stabillite. În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale
sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să
rezilieze contractul.
În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioada mai
lung de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru
preaviz este de 6 luni. forma este generala pentru actele jurididice .

41 drepturile si obligatiile beneficiarului si prestatorului.

obligatiile prestatorului – prestatorul este obligat anterior incheieriic ontractului
sa furnizeze beneficiarului in masura in care circumstantele o permit, informatii
cu privire la natura prestatiei, termenul si bunurile necesare pentreu prestarea
serviciilor; este dator sa depuna toate eforturile pentru a oferi serviciul solicitat
de beneficiar. daca prestarea serviciilor necesita anumite bunuri, in lipsa unor
intelegeri ontractuale, aceasta urmeaza a fi furnizate de prestator, potrivit art. 938
bunurile furnizate terebuie sa fie de calitate si adecvate prestarii serviciilor
solicitate. prestatorul este obligat sa foloseasca cu grija aceste bunuri. la cererea
beneficiarului , prestatorul va fi tinut la prezentarea unui raport despre prestatiile
si cheltuelile effectuate.
dreptul prestatorului – daca beneficiarul refuza neintemeiat sa pria serviciul
prestatorul este in drept sa ceara despagubiri. În cazul în care beneficiarul întîrzie
să preia serviciile, prestatourl este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite
pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întărzierii şi nu este
obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din
suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut
prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de
sevicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru setviciile pe care nu le
prestează cu rea-credinţă
obligatia beneficiarului – principal obligatie a beneficiarului este achitarea
serviciilor prestate. sa intretina spatiile pe care tre sa le procure pentru prstarea
serviciilor, incit prestatorul sa fie protejat cotra riscurilor pentru viata si sanatate.
si sa preia serviciul. va compensa cheltuielile facute de prestator.
dreptul beneficiarului - (este un contract sinalagmatic si si obligatia unei din
parti intrunfel este dreptul celei lalte) alt ceva nu este a se vede art 978 acolo
mai este ceva..

42 termenele de reziliere, si modalitatea de reziliere a contractului de

prestari servicii de catre parti.
Raportuirle din contractul de prestări servcii pot fi reziliate: zilnic, începînd cu
sfărşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi; cel mai tîrziu în prima zi
lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarelor tile de
sîmnătă, dacă plata se calculează pe săptămînă; cel mai tîrziu pe data de 15 a
lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendarisitce, dacă plata se calculează pe lună;
cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul
tremestrului calendaristice, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade
mai mari; oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervalele de timp. În
cazul în care relaţiile privind prestarea se servicii ocupă tot timpul de lucrul al
prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptătmînă.
Un alt temei special de încetarea a raporturilor contractuale în contractul de
prestări servicii este rezilierea contractului în dependenţă de termenul achitării
plăţii. Legea stipulează cinci varietăţi de reziliere a contractului. Dreptul de a
rezilia contractul din acest motiv îl au ambele părţi în mod egal. Calcularea
termenilor are loc în confomitate cu prevederile art. 259-266.
Dacă plata se face pe zi, raporturile din contractul de prestîri servicii pot fi
reziliate zilnic, în orice zi, începînd cu sfîrşitul zilei următoare. Din esenţa legii
rezultă, că dacă părţile sau una din ele este agent economic apoi declaraţia de
reziliere trebuie să fie făcută în orele de lucru a organizaţiei sau organizaţiilor
respective.
Dacă plata se calculează pe săptămînă apoi raporturile contractuale pot înceta cel
mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămînă, începînd cu sfărşitul
următoarei zile de săptămînă. Din această normă rezulră, că declaraţia de
reziliere a contractului poate fi efectuată în orice zi a săptămînii care urmează
după săptămîna pentru care s-a calculat plata dar nu mai tîrziu decît prina zi
lucrătoare din a treia săptămînă.
Dacă plata de calculează pe lună raporturile contractulae por fi încetate cel mai
tîrziu pe data de 15 al lunii următoare.
Dacă plata se calculează pe trimeste sau pe perioade mai mari se aplică un alt
principiu de încetare a raporturilor contractuale. Astfel, în asemenea cazuri pareta
care iniţiază rezilierea contractului trebuie să facă un preaviz de 6 săptămîni,
începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic curent. Preavizul trebuie să fie
efectuat într-o formă, care va putea fi probată în caz de litigiu.
Dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp, apoi raproturile
conttactuale pot fi întrerupte oricînd, în orice moment. Legea stipulează o regulă
specială pentru cazul în care relaţiile privind prestarea servicii ocupă tot timpul
de lucru al prestatorului. Bunăoară, serviciile telefonice se acordă neîntrerupt, pe
parcursul a 24 ore pe zi, fără zile de odihnă şi sărbători. În asemena situaţii
pentru încetarea raproturilor contractuale este necesar un preaciz de două
săptămîni pînă la momentul cînd vor înceta relaţiile contractuale În cazul în care
contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioada mai lung de 5 ani,
prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6
luni.
rezilirea contractului de prestări servicii din motivele intemeiate:
În cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări
servicii se reziliază din motive întemeiate conform art. 748, prestatorul este
îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate pînă la
momentul rezilierii.
Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de
nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul
reziliază contractul din cauza că prestatouel nu respectă prevederile conttractului,
prestatorul nu are dreputrl la retribuţie în măsura în care serviciile sale de pă
Dacă rezilirea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractulkui de către
cealaltă parte, aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cauzată
prin rezilierea contractului.