Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Normalizare Si Reglementare În Contabilitate
Normalizare Si Reglementare În Contabilitate
Norma contabila reprezinta o regula sau mai multe reguli care constituie un sistem de
referinta pentru productia de informatii contabile si validarea sociala a situatiilor financiare.
Din punct de vedere doctrinar, în elaborarea normelor contabile, s-au conturat doua tipuri de
scoli : o scoala continental-europeana unde codificarea contabilitatii este facuta în mare parte de
lege si foarte putin de organismele profesionale si o scoala anglo-saxona unde codificarea de
catre lege a contabilitatii este foarte slaba, organismele profesionale având rol primordial în
elaborarea normelor (standardelor) contabile. În cazul unei contabilitati continental-europene
informatia este mai degraba una juridica si macroeconomica, pe când contabilitatea anglo-saxona
degaja o informatie externa care se adreseaza în primul rând investitorilor.
O problema actuala este armonizarea contabilitatii pe plan regional si/sau mondial. Sub
influenta celor doua mari scoli de contabilitate, sistemele contabile nationale sunt supuse unor
procese de armonizare, de aropiere fata de sistemele diferitelor tari sau grupuri de
tari.Armonizarea este ceruta în principal de marii investitori “globali” care doresc sa poata
compara dupa criterii echivalente oportunitatile plasarii capitalului, lucru care nu se poate realiza
daca firmele nu sunt supuse acelorasi reguli de elaborare si publicae a situatiilor financiare.
- cadrul contabil sau cadrul conceptual care cuprinde conceptele si principiile
teoretice care alcatuiesc sistemul de referinta pentru întocmirea si prezentarea
situatiilor financiare pentru utilizatorii externi;
- clientii;
- publicul.
Prin enumerarea în aceasta ordine, cadrul conceptual IASC nu face nici o ierahizare a
importantei categoriilor de utilizatori, dar implicit, rezulta ca, daca informatia contabila
prezentata în situatiile financiare satisface necesitatile de informare a investitorilor si creditorilor,
ea satisface atunci si necesitatile celorlalti utilizatori.
Informatiile privind pozitia financiara sunt oferite în principal de bilant, cele privind
rezultatul de contul de profit si pierdere, iar informatiile privind modificarile pozitiei financiare
de situatii distincte.
O întreprindere are o pozitie financiara pozitiva în cazul în care capitalul propriu este mai
mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica.Aceasta indica ca întreprinderea are
posibilitatea sa plateasca obligatiile fata de terti, atât pe durata desfasurarii activitatii, cât si la
lichidarea sa.
Performanta este data de profitabilitate întreprinderii. Ecuatia performantei este de forma
:
Modificarile pozitiei financiare pot fi definite în diverse moduri cum sunt : fondul de
rulment si fluxurile de fonduri, trezoreria neta si fluxurile nete de trezorerie.
În contabilitatea bazata pe reglementari normative, imaginea fidela este definita prin
prisma termenilor de regularitate si sinceritate.
În teoria si practica de contabilitate s-au conturat trei criterii privind evaluarea
elementelor de activ si pasiv : valoarea de utilitate (justa), valoarea de piata ca referinta de pret si
timpul.
Valoarea de utilitate, considera ca valoarea trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul
consimtit pentru a aduce bunul respectiv în întreprinere, sau ceea ce ar aduce bunul respectiv în
întreprindere daca ar fi utilizat.
Valoarea de piata ca referinta de pret, folosita în cadrul tranzactiilor directe, reprezinta
pretul care poate fi obtinut, platit, pe o piata activa caracterizata prin :
- sunt cantitati suficiente de asemenea active, astfel oricând se pot gasi
cumparatori si vânzatori;
Pornind de la criteriile de mai sus, s-au conturat urmatoarele baze de evaluare : costul
istoric, costul curent, valoarea de realizare si valoarea actualizata.
Costul istoric este o valoare reala din momentul întrarii activelor si angajarii datoriilor.
Costul curent sau de înlocuire reprezinta costul pe care întreprinderea îl accepta pentru a
dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel care constituie obiect al evaluarii.
Valoarea realizabila consta în valoarea pe care întreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi
în mod normal activul sau ar plati datoria.
În functie de momentul când se face evaluarea se delimiteaza urmatoarele reguli si forme
de evaluare : evaluarea initiala, cheltuieli ulterioare, evaluarea la iesire, evaluarea ulterioara, si
evaluarea la bilant.
Evaluarea initiala se întemeiaza pe întemeiaza pe costul initial ca valoare justa la intrarea
activelor si si angajarea datoriilor.Costul initial recunoscut capata statutul de valoare contabila de
intrare a activelor si datoriilor. Cosul initial se identifica cu :
- valoarea de utilitate, pentru bunurile intrate ca aport, primite cu titlu gratuit
sau prin donatie;
În cazul tratamentului de baza, valoarea ulterioara este egala cu valoarea initiala mai
putin amortizarea sau alte deprecieri calculate.În cazul tratamentului alternativ permis valoarea
ulterioara este egala cu valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa la momentul
reevaluarii.