BALTAGUL-----TEMA SI VIZIUNE-----

de Mihai Sadoveanu (1930)

Perioada interbelica a fost un moment prospera in literature romaneasca, in

care se dezvolta romanul ca specie literara, fiind reprezentate toate tipurile de
roman: romanul realist de tip obiectiv “Ion”, romanul subiectiv, de analiza
psihologica “Ultima noapte…”, dar si romanul realist, cu substrat mitic
“Baltagul” de M. Sadoveanu.
Romanul este o specie literara a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
actiune complexa desfasurata pe mai multe planuri narrative, organizate prin
alternanta sau inlantuire, cu o intriga ampla si complicata. Personajele sunt
numeroase, de diverse tipologii, bine individualizate si angrenate in conflicte
puternice, iar structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si
profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele
se contureaza direct, prin descriere, si indirect, prin propriile fapte, ganduri si
vorbe, cu ajutorul dialogului, al monologului interior si al introspectiei
auctoriale.
Opera literara “Baltagul” a fost publicata in perioada Interbelica (1930) si este
o capodopera a prozei romanesti, indeosebi pentru concizia, dinamismul si
armonia compozitiei. Este, de asemenea, un roman realist cu substrat mitic, in
care personajul Vitoria Lipan devine reprezentativ pentru viziunea despre lume
a autorului.
In primul rand, autorul operei isi propune, in spiritul realismului, o reflectare
veridica, verosimila a realitatii societatii moldovenesti de la inc sec al XX-lea, o
societate supusa metamorfozelor.
In al doilea rand, romancierul recurge la constructia de personaje tipologice,
representative pentru societatea infatisata de universal fictional. Protagonista,
Vitoria Lipan, intruchipeaza tipul muntencei, a femeii de la tara. Pe parcursul
discursului narativ, insa, personajul feminim este urmarit de trecerea sa de la
tipicitate la individualitate.
De asemenea, este si un roman cu caracter mitic (roman al transhumantei,
zugravind o civilizatie pastorala arhaica), bildungsroman, al initierii lui
Gheorghita, care simbolic, ia in final locul tatalui, dar poate fi interpretat si
drept un roman politist, intrucat romanul urmareste si incercarile Vitoriei de a
rezolva crima ce a condus la decesul lui Nechifor.
Tema romanului se refera la drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea
adevarului despre moartea sotului ei, urmarita de savarsirea dreptatii prin
pedepsirea vinovatilor. De asemenea, se regasesc si alte teme ale operei
sadoveniene si anume: iubirea, natura, viata pastorala, calatoria. In acelasi
timp, romanul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, cu
obiceiurile legate de transhumanta si de alte evenimente importante din lumea
satului, cum ar fi ritualurile de nunta, botez si inmormantare.
O prima secventa, menita a reliefa trasaturile de caracter ale protagonistei o
reprezinta dialogul pe care Vitoria il poarta cu Gheorghita inainte de plecarea la
drum. Acest schimb de replici se constituie intr-o forma reala de caracterizare
indirecta, ce releva atat inteligenta, cat si determinarea actantei.Desi
Gheorghita este inca inocent, mama adopta o atitudine convingatoare, prin
care sa-l faca pe tanar sa inteleaga ca pentru el incepe o noua etapa a vietii.
Maturizarea lui Gheorghita si initierea sa in tainele existentei de catre mama
ilustreaza atat tema familiei, cat si a maturizarii eroului.
O alta secventa narativa, reprezentativa atat pentru tema cautarii adevarului,
cat si pentru caracterul puternic al Vitoriei este cea din final. Vitoria, veritabil
“Hamlet feminin”, reconstituie crima si implineste ritualic dreptatea si
randuiala aproape tulburate pentru o vreme. Eroina manipuleaza, prin
inteligenta si tenacitate, arta disimularii, tactica psihologica pe care o foloseste
cu toti participantii la praznic pentru a determina deconspirarea raufacatorilor.
Tese aluzii, provoaca pe Calistrat Bogza, analizeaza baltagul si povesteste
despre mort ca si cum ar avea o comunicare nestiuta cu el. In punctul
culminant, repovesteste crima si impinge pe Gheorghita la savarsirea actului
justitiar.
Un prim element de structura si compozitie il reprezinta titlul. Titlul romanului
“Baltagul” este simbolic deoarece in mitologia autohtona este arma menita sa
indeplineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Astfel, atunci cand este
folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange. De
asemenea, baltagul se constituie ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul
pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului ei: atat un labirint interior,
al framantarilor sale, cat si unul exterior, al reconstituirii spatiului pe care il
parcursese Nechifor Lipan.
Un al doilea element de structura si compozitie il reprezinta conflictul. Actiunea
se organizeaza dupa tehnica inlantuirii, evenimentele desfasurandu-se intr-o
ordine prestabilita: crima, ancheta, descoperirea criminalilor si probarea
vinovatiei, finalizata cu pedepsirea lor. Conflictele sustin complexitatea textului,
existand atat conflicte exterioare (intre Vitoria si presupusii asasini), cat si
conflicte interioare date de framantarile muntencei. Presimtirile sumbre, visul
in care il vede trecand pe Nechifor o apa neagra cu spatele spre ea, cocosul
care canta cu secera cozii spre focul din soba -semn de placare- amplifica
tensiunea interioara si zbuciumul femeii.
In concluzie, personajele sadoveniene ilustreaza „miturile luptei si cuceririi”,
asa cum romanul ilustreaza formula traditionala a prozei romanesti,
impunandu-se un model etic si estetic despre care se poate spune ca, dincolo
de „mode”, ramane neuitat in memoria cititorului.