Compactarea terasamentelor

Prin săpare, toate pămînturile respectiv îşi măresc voumul inițial datorită creșterii volumului de
goluri, iar în consecință, greutatea volumică scade,
Aceste pămînturi, aşezate în rambleu fara nici operație suplimentară, sub greutatea proprie, a
influenței factorilor climatici şi în special a circulației se tasează, redobîndind cu timpul starea de
îndesare inițială (fig. 4.10). Fenomenul este un proces de lungă durată şi neuniform, ce nu poate
fi controlat şi poate provoca, datorită trasărilor neuniforme, degradarea sistemului rutier,
respectiv dificultăți în circulație.
Tinînd seama de ritmul actual de execuție, de faptul că, în mod obişnuit, atît infrastructura cît și
suprastructura drumului se realizează în aceeaşi campanie de lucru, terasamentele trebuie să fie
compactate artificial, astfel încit pămîntul din corpul rambleului să capete o capacitate portantă
sporită.
Compactarea este un proces fizico-mecanic prin care, sub acțiunea unei forțe exterioare aplicate
asupra pămîntului se caută să se mărească numărul de contacte dintre granule printr-o reașezare a
acestora, a pătrunderii granulelor

mai mici in spațiile dintre granulele mai mari, eliminind o anumită cantitate de aer şi apă liberă.
Lucrul mecanic folosit pentru compactare se coonsumă în cea mai mare parte pentru învingerea
coeziunii și a frecării dintre granule.
Prin operația de compactare a pāmintului, se urmăreşte realizarea simultană a următoarelor
efecte: - sporirea greutății volumice a pămintului ca urmare a
creşterii prin îndesare, a numărului de particule solide din unitatea de volum, în detrimentul
volumului de goluri umplut cu apă și aer. Acest fapt deternuină o creștere corespunzătoare a
caracteristicilor mecanice; unghiul de frecare internă, coeziunea, modulul de deformați și de
elasticitate etc.;
-diminuarea influenței apei asupra pămintului, prin scăderea permeabilității, a umidității de
saturare și a sensibilității la apă;
-evitarea tasări ulterioare a terasamentelor şi a straturilor ce alcătuiesc sistemul rutier.
Capacitatea de a se compacta a unui pămînt depinde de natura și umiditatea pämîntului, de
grosimea stratului supus compactării, de felul utilajului de compactare, precum și de lucrul
mecanic cheltuit de utilajele respective.

Factorii care influențează compactarea

Umiditatea joacă un rol foarte important în procesul de compactare.
Intr-o anumită proporție, apa joacă rolul de lubrifiant, înlesnind aşezarea particulelor solide astfel
incît, în urma sarcinilor aplicate, acestea să ocupe un loc în structura pămîntului. cît mai multe
puncte de reazem.
Ca efect al lucrului mecanic de compactare consumat, numărul de particule din unitatea de
volum creşte, realizîndu-se o greutate volumica sporită.
Prin umiditate optimă de compactare se înțelege cantitatea de apă pe care trebuie să o conțină un
pămint în timpul operației de compactare, pentru a se obține greutatea volumică maximă.
Pentru stabilirea umidității optime de compactare, s-au imaginat în practica diferite metode, care
în principiu stabilese umiditatea la care se poate obține cea mai mare greutate volumică a unui
pămînt, pentru un lucru mecanic prescris in mod convențional. Una din aceste variante şi cea mai
răspindită, este metoda Proctor.
Principiul metodei Proctor constă în determinarea prin încercări de laborator a variației
greutății volumice în stare uscată yu a pămîntului cercetat, în funcție de variația umidității W,
sub efectul unui lucru mecanic specific de compactare L (fig. 4.11).
În funcție de valoarea lucrului mecanic specific se deosebesc:
- incercarea Proctor normal (6), pentru care L = 6 dal/cm;
- încercarea Proctor modificat (27), pentru care L = 27 daJ/cm;
Încercarea Proctor normal (6) se folosește în general pentru stabilirea caracteristicilor de
compactare terasamentelor de drumuri în special pentru straturile inferioare, iar Proctor
modificat (27), pentru stabilirea caracteristicilor de compactare ale straturilor de formă,
straturilor și substraturilor de fundație executate din pămînturi stabilizate mecanic sau din
agregate minerale naturale.
Pentru ambele variante, modul de determinare este acelaşi: într-un cilindru metalic determinate
în funcție de mărimea granulelor constituente ale pămîntului, este introdus pămîntul, care are o
anumită umiditate, în straturi succesive de o anumită grosime, fiecare strat fiind compactat cu un
mai de masă m, care cade de la o anumită înălțime (fig. de dimensiuni 4.12).

După terminarea compactării, se stabilește greutatea volumica yo a pămîntului umed:

în care G și V sînt greutatea, respectiv volumul probei de pămînt.

Masa probei de pămînt se determină prin diferența între masa cilindrului plin cu pămînt și masa
cilindrului gol, prin cîntărire, iar volumul aparent al pămîntului este egal cu volumul cilindrului
în care s-a efectuat determinarea.
Greutatea volumică a scheletului mineral în stare uscată yu se determinăfie prin uscarea probei
de pămînt, fie prin relația:

unde w este umiditatea pămîntului, exprimată în procente, determinată în laborator.

Operația se repetă pentru acelaşi pămînt la diferite grade de umiditate, rezultatele fiind înscrise
într-un grafic (fig. 4.11). Analizînd curba de variație a greutății volumice în stare uscată pentru
diferite grade de umiditate, se constată că aceasta crește odată creșterea gradului de umiditate a
pămîntului, pentru ca peste o anumită valoare, creșterea conținutului apă pămîntului să ducă la
scăderea acesteia. Umiditatea pentru se obține greutatea volumică în stare
uscată maximă Yumax se notează cu wo și se care consideră umiditatea optimă de compactare.
Dacă se măreşte energia de compactare N, se constată că greutatea volumică maximă crește
pentru valori ale umidității optime mai mici decît cele corespunzătoare lui Proctor normal (fig.
4.13), iar peste o anumită valoare, intensitatea energiei de compactare influențează în mai mică
măsură sporuri de greutate volumică. În tabelul 4.1 sînt date, cu titlu informativ, umiditățile
optime pentru pămînturi. Reiese că granulozitatea, respectiv gradul de finețe al
particulelor influențează în mod hotărîtor cantitatea de apă necesară obținerii unei îndesări

maxime. Cu cît particulele sint mai fine, cu atît umiditatea optimă de compactare creşte.
Starea de compactare a pămîntului la un moment dat poate fi caracterizată prin diferite mărimi
ale proprietăților sale structurale.
Gradul de compactare se definește ca fiind raportul dintre starea de îndesare a unui pămînt la un
moment dat și starea de îndesare maximă, respectiv:
In funcție de greutatea volumica maxima obținuta, se prescrie (in procente) trebuie realizat la
diferite adincimi ale gradul de compactare care terasamentelor:

Practic, pe şantier, se stabileşte prin mai multe încercări relația care există intre numärul de
treceri- sau lovituri ale utilajului care efectuează compactarea și greutatea volumică în stare
uscată yu care trebuie obținută pentru pămîntul respectiv.
Tinînd seama de modul cum se repartizează eforturile în pămînt, gradul de compactare poate
avea valori diferite pe adincimea unui rambleu (fig. Pină la adincimea de 0,50 m, influența
sarcinilor mobile şi efectele sezoniere de umiditate și temperatură se resimt foarte mult, de aceea
pe această adîncime, gradul de compactare trebuie să fie maxim (K = 100 %). La adincimea h
sub patul drumului cuprinsă între 0,50 şi 2,00 m, gradul de compactare va fi de 97... 100 %.
Sub 2,00 m, influența sarcinilor mobile și a variațiilor de temperatură și umiditate devine
neinsemnată, iar în consecință, gradul de compactare poate fi mai redus (K = 92.. 95 %). In
straturile inferioare ale terasamentelor, gradul de compactare trebuie sporit la 95 . 98 %,
deoarece acestea sînt expuse mai mult variațiilor de umiditate.
In ceea ce priveşte pămîntul din terenul de fundație pe care se execută rambleul, normele din tara
noastră prevăd ca pe o adîncime de 0,30 m să se realizeze următoarele grade de compactare:
- pentru ramblee cu înălțimea pină la 2,00 m, K= 97.. 100 %;
- pentru ramblee cu înălțimea peste 2,00 m, K= 92 . 95 %.
Pentru pămîntul din patul drumurilor situate în debleu, se prevede ca pe o adincime de 0,30 m să
se realizeze un grad de compactare maxim, K = 100 % (fig. 4.15).