De peste două milenii, spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost traversat de populaţii venite din toate direcţiile.

Istoricul
buzoian Marius Constantinescu susţine că, deşi a interacţionat multă vreme cu nomazii, populaţia băştinaşă a fost foarte
puţin influenţată de aceştia din punct de vedere cultural. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ De ce se găsesc cochilii de scoici şi
melci în dealurile României Potrivit istoricului buzoian, cele mai vechi informaţii legate de migratori vorbesc despre
prezenţa unor sciţi în zona în care se află zăcămintele aurifere şi argintifere ale Carpaţilor. ”Probabil că aveau o anumită
experienţă în exploatarea acestor zăcăminte. Au fost acceptaţi să vină şi să se aşeze în zona respectivă. Asta era la
nivelul secolelor VI, V î.e.n.. Extracţia metalelor o făceau sciţii însă prelucrarea o executau localnicii care la acea vreme
foloseau tipare din piatră, tipare de lut şi tipare de ceară. Prelucrarea a fost apanajul meşterilor locali”, precizează istoricul
buzoian.   Sosesc apoi iazigii şi roxolanii, populaţii nomade vorbitoare de dialecte iraniene, din neamul sarmaţilor, care se
apropie de teritoriul carpato-dunărean şi intră în contact cu populaţia locală, fiind acceptaţi să trăiască împreună cu geto-
dacii. Au fost menţionaţi de la sfârşitul secolului III î.e.n., până la începutul nivelul secolului IV e.n..   În secolul II î.e.n.
coboară dinspre Baltica grupul bastarnilor, o populaţie de neam germanic care pornise în migraţie din Peninsula
Scandinavă, a trecut Marea Baltică şi a coborât treptat către spaţiul carpato-dunărean. ”Ei au pătruns printre triburile
dacilor din zona cuprinsă între Carpaţii de răsărit şi Prut şi au înaintat treptat, convieţuind cu populaţia băştinaşă mai bine
de trei secole. La sfârşitul secolului I e.n., în războaiele pe care Decebal le-a purtat cu Imperiul Roman, au participat şi
bastarni. Pe monumentul triumfal de la Adamclisi apar şi bastarni”, spune istoricul Marius Constantinescu.     După
secolul III e.n., încep să pătrundă tot de la răsărit de lanţul carpatic triburile goţilor. Erau două grupări, goţii de apus,
vizigoţii, şi ostrogoţii sau goţii de răsărit. ”Aceştia din urmă au coborât printre Prut şi Nistru iar vizigoţii au coborât între
Carpaţi şi Prut, uneori trecând şi dincolo de Prut. Aceştia au avansat, în secolul III e.n., şi au intrat în contact cu carpii şi
costobocii, populaţii dacice, organizând împreună invazii asupra graniţei dunărene a Imperiului Roman, unde făceau
prăpăd şi luau mulţi prizonieri. Au pătruns şi în Provincia Dacia, în interiorul arcului carpatic, producând dezastre chiar şi
în Oltenia. Vizigoţii au purtat aceste lupte, ei devenind un soi de coordonatori ai acestor atacuri”, explică Marius
Constantinescu. ”Când au ajuns goţii în zona noastră erau purtători ai unei civilizaţii a lemnului. După ce au coborât de
pe ţărmul de nord al contientului au intrat în contact cu ceramica şi celelalte materiale din care se produceau unelte sau
arme. Nivelul civilizaţiei lor era mult sub cel al geto-dacilor. Intrând în contact cu lumea aceasta, au luat contact şi cu
valorile lumii romanice şi de aceea au fost atraşi către imperiul roman”, spune Marius Constantinescu, istoric din Buzău.
La sfârşitul secolului IV e.n., apare în zona de răsărit a bătrânului continent o altă populaţie, hunii. În căutarea de păşuni
pentru animale, în special cai, au năvălit peste triburile de sarmaţi, roxolani şi ostrogoţi de la nord de Dunăre. Extrem de
sângeroşi, hunii i-au învins pe ostrogoţii conduşi de regele Ermanaric, care avea 100 de ani, vârstă matusalemică pentru
acea perioadă.      ”În 375 - 376 e.n. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericită pentru ei. Ajung dincoace de
Nistru iar primii întâlniţi au fost ostrogoţii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-au cucerit şi pe sarmaţi, i-au învins şi i-au
luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe goţii lui Athanaric. Acesta a încercat să se apere, ridicând un val de pământ în
zona Galaţi - Brăila dar după ce s-a trezit că hunii îl atacă din spate Athanaric s-a retras în munţii localizaţi de majoritatea
cercetătorilor în zona Buzăului”, spune istoricul buzoian.   Bătrânii şi femeile se ocupau cu creşetera animalelor, mai ales
a cailor. Contactul de scurtă durată cu această categorie de nomazi nu şi-a lăsat amprenta asupra băştinaşilor. ”De la
huni nu am preluat nimic pentru că aveau un trai foare nepotrivit cu modul de viaţă al băştinaşilor. Băieţii erau luaţi de la
vârsta de 7 ani, erau învăţaţi să călărească, să tragă cu arcul şi să lupte cu sabia, la 11 ani primeau botezul războiului şi
până la peste 35 de ani îşi duceau viaţa numai călare. Acolo şi mâncau, dormeau. O dată pe an primeau învoire şi se
duceau la familiile lor, se căsătoreau şi îşi concepeau urmaşii. Au stat între 376 şi 420 în zona asta după care centrul
puterii huncie s-a mutat în Câmpia Panonică, unde au stat până în 454”, spune istoricul buzoian.    Urmează gepizii, tot
neam germanic, care vin dinspre nord-vestul spaţiului Carpatic şi pătrund în Transilvania. Din est, pătrund avarii tot o
populaţie de călăreţi, mai puţin războinici decât hunii.  ”Sunt în trecere şi stau foarte puţin aici şi de aceea nu avem nimic
de la ei, în afară de nişte tezaure pe care le comandau în atelierele romane de la Marea Neagră sau Constantinopol. Din
punct de vedere genetic, studiile unor cercetători din Hamburg ne arată nu numai că populaţia din zona noastră are o
continuitate de peste 3.000 de ani, din epoca bronzului, ci şi că această populaţie a transmis componente genetice unei
majorităţi a populaţiei care a ocupat vechiul continent.” Marius Constantinescu, istoric   După gepizi şi avari, în secolul VI
e.n., vin primele grupuri de slavi care avansează spre Europa în trei direcţii, slavii de vest, slavii de sud-vest şi slavii de
sud. ”După anul 551 e.n., grupuri de slavi pătrund şi în Moldova şi ajung şi în Muntenia. Erau populaţii sedentare care se
ocupau cu agricultura, mai puţin războinice, şi care au convieţuit bine cu populaţia băştinaşă”, susţine istoricul.    În anul
602, populaţiile slave atacă şi sparg graniţa dunăreană a Imperiului Roman de Răsărit, pătrund la sud de Dunăre şi se
stabilesc într-o zonă care se întinde până la jumătatea Traciei. Valuri de slavi ajung aici până în secolul IX e.n.. ”De la
slavi am preluat nişte elemente de limbă. Cuvântul râmnic este formulă folosită de ei, ca şi cerna, care este apă neagră.
Sunt o serie de denumiri în toponimia ţării care păstrează elemente de factură slavă. Din punct de vedere cultural şi mai
ales genetic este mai greu să precizăm cu ce au venit”, precizează istoricul Marius Constantinescu.   La nivelul secolului
VII e.n. apar bulgarii, numele acestei populaţii venind de fluviul Volga, loculor de origine. Pătrund la sud de Dunăre şi
convieţuiesc cu slavii din zona respectivă, formând poporul bulgar de azi. După o perioadă de oarecare linişte, în ultimii
trei ani ai secolului IX e.n., după anul 896, apar ungurii. ”Vin tot dinspre răsărit, populaţie războinică, formată din 5.000 de
călăreţi. Au pătruns dincoace de Nistru, au parcurs trecătorile Carpaţilor nordici, au ajuns în Panonia şi de aici au început
să atace Transilvania. La nivelul secolului X e.n. începeau să avanseze, în trei etape, până când au ajuns în Carpaţii de
sud şi de răsărit, ocupând Transilvania. Vor sta aici până când vor fi încorporaţi în Imperiul Habsburgic şi vor reapărea la
1867, când Imperiul Habsburgic devine Imperiul Austro-Ungar”, spune Marius Constantinescu.    Urmează sosirea pe
aceste meleaguri a uzilor, pecenegilor şi cumanilor, în secolele X, XI, XII şi XIII. Potrivit istoricului buzoian, la 1241, când
se produce marele atac al tătarilor din Hoarda de Aur care staţiona în Crimeea, la vremea aceea, dominantă ca forţă
militară în zona Carpaţilor sunt cumanii. ”De altfel, cumanii au avut mai multe confruntări cu tătarii. Uzii, pecenegii şi
cumanii au venit tot din Asia. De aceea aveau anumite trăsături specifice asiaticilor. Se ştie că, de exemplu, comonenta
B, din grupele de sânge provine de la populaţiile asiatice care au venit pe teritoriul nostru după secolul X”, precizează
Marius Constantinescu, istoric.     Venind în secolul XIII e.n., tătarii au fost penultima din populaţiile migratoare care au
trecut pe acest teritoriu. ”Avem zone în care trăiesc şi astăzi comunităţi mari de tătari, Dobrogea fiind puternic
reprezentată de această minoritate. Tătarii intrau fulgerător în Moldova şi Muntenia. Erau la fel de cruzi ca şi hunii. Luau
prizonieri pe care fie îi vindeau înapoi, ca răscumpărare, fie îi foloseau ca robi în toate muncile pe care nu puteau să le
facă”, spune istoricul buzoian.   Ultimii sunt turcii care ajung în spaţiul nostru, în vremea lui Mircea cel Bătrâni, când au
loc primele confruntări. Istorocul Marius Constantinescu spune că de la turci rămân foarte multe elemente care ţin de
mâncare, de gospodărie, cum este cuvântul cearşaf.   

Citeste mai mult: adev.ro/pbcid3