Cauza principală a Primului Război Mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda

populațiilor lor dreptul la auto-determinare.[15][16] Bosnia a fost anexată de

către Imperiul Austro-Ungar în 1908, în disprețul sentimentelor sau dorințelor
populației, Austro-Ungaria însăși fiind deja, la acel moment, un stat multi-etnic
în care numeroase minorități erau dominate de o clică de nemți și unguri.[17] La
fel cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea austro-ungară priveau cu
speranță de ajutor spre românii deja liberi din regatul României, tot așa și sârbii
din Bosnia și din restul Imperiului Austro-Ungar priveau cu speranță spre frații
lor din regatul independent al Serbiei.[18]

Monarhia habsburgică se baza mai mult pe forță împotriva popoarelor care trăiau în
interiorul statului multinațional austro-ungar, decât pe loialitatea acestor
popoare, și la începutul secolului al XX-lea această loialitate, în mod vădit, se
dilua.[19] Popoarele aflate în interiorul imperiilor multinaționale erau
nemulțumite de frontierele existente la acel moment, precum și de modul în care
aceste frontiere erau menținute prin instituții politico-statale conservatoare.[20]
De altfel, unul dintre puținele câștiguri obținute în urma Primului Război Mondial
a fost chiar acest drept al popoarelor la autodeterminare.[21] În epocă,
observatorii avizați considerau că aristocrații care conduceau Imperiul Austro-
Ungar promovau politici expansioniste nebunești, care erau contra propriilor lor
interese: imperiul gemea deja sub greutatea propriilor contradicții și a frustrării
minorităților oprimate, în timp ce conducerea îngloba Bosnia-Herțegovina, o altă
provincie cu populație diversă religios și etnic.[22]

Există multe ipoteze care încearcă să explice cine, sau de ce, a fost vinovat
pentru începutul Primului Război Mondial. Primele explicații, prevalente în 1920–
1930, accentuau versiunea oficială, care, în conformitate cu Tratatul de la
Versailles și Tratatul de la Trianon, plasa întreaga responsabilitate asupra
Germaniei și aliaților săi. Versiunea oficială a fost o ipoteză bazată pe ideea că
războiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susținută de Germania care
a invadat, fără provocare, Belgia și Luxemburg. În această viziune, ipoteza este că
responsabilitatea pentru război s-a creat prin agresiunea Germaniei și a Austro-
Ungariei, în timp ce Rusia, Franța și Marea Britanie au ripostat legitim acestei
agresiuni. Această idee a fost, ulterior, apărată de istorici ca Franz Fischer,
Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen și V.R. Berghahn. Cu timpul,
alți analiști au luat în considerație și factori suplimentari precum, de exemplu,
rigiditatea planurilor militare ruse și germane, dată fiind importanța concepției
de a ataca primul și de a executa planurile militare într-un ritm rapid).

Pe parcursul mai multor decenii, britanicii au fost obișnuiți cu războaie

coloniale, unde au triumfat rapid și ușor, iar din aceste considerente au
întâmpinat Marele Război cu entuziasm. Totuși, dificultățile întâlnite de Marea
Britanie în războiul Zulu (1879) și în cel de-al doilea război bur (1899-1902), au
redus probabilitatea că britanicii au fost naivi î