STRUCTURILE BILANŢULUI

Pornind de la categoria de bunuri, activul cuprinde:

 Bunuri imobilizate1, de investiţie sau de fundaţie, de folosinţă îndelungată şi bunuri de
rezervă; bunurile imobilizate pot fi atât materiale (corporale, tangibile), cât şi financiare şi
nemateriale (necorporale, intangibile);
 Bunuri de tranzacţie: stocuri, creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi
disponibilităţi.

Un activ trebuie clasificat ca activ curent2 atunci când:

- se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al
ciclului de exploatare al întreprinderii; sau
- este deţinut în principal în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi
realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
- reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.
Activele imobilizate se caracterizează prin durata îndelungată de utilizare şi prin
participarea la mai multe cicluri de exploatare.
Un activ necorporal este un activ identificabil nonmonetar, fără suport material şi
deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a
fi închiriat altora, sau în scopuri administrative.
Imobilizările necorporale (nemateriale sau active intangibile) cuprind toate bunurile de
investiţie care nu au formă materială concretă. Ele includ cheltuielile de constituire,
cheltuielile de dezvoltare, concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare,
fondul comercial, avansuri şi imobilizări necorporale în curs.
Cheltuielile de constituire (de fondare) reprezintă cheltuieli activate, cheltuieli
efectuate pentru înfiinţarea firmei, cum ar fi cheltuielile privind redactarea, multiplicarea şi
legalizarea documentelor necesare înregistrării societăţii, taxe notariale, onorarii, cheltuieli cu
emisiunea şi cu vânzarea acţiunilor etc.
Cheltuielile de dezvoltare cuprind sumele alocate pentru obţinerea la nivelul firmei a
unor tehnologii noi, a unor produse noi sau pentru îmbunătăţirea şi odrnizarea celor existente.
1
Termenul de imobilizare nu coincide cu termenul de imobil, utilizat în drept , detalierile ulterioare vor delimita
clar conţinutul categoriei de imobilizări, pentru care esenţială este durata de deţinere, care depăşeşte 12 luni.
2
Conform IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare.
 Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi similare
cuprind valoarea drepturilor sau tehnologiilor de fabricaţie achiziţionate din afara
întreprinderii. Alte imobilizări necorporale includ programele informatice obţinute în cadrul
firmei sau achiziţionate de la terţi pentru nevoile proprii de evidenţă.
Fondul comercial cuprinde acele elemente nemateriale, neprecizate în cadrul altor
grupări şi care participă la menţinerea sau creşterea potenţialului de activitate al firmei:
clientela, vadul comercial, emblema, legăturile comerciale, bunăvoinţa clientelei, reputaţia
firmei etc.
Avansurile incluse în gruparea imobilizărilor necorporale sunt sume plătite în vederea
dobândirii unor imobilizări necorporale înainte de a intra în posesia acelor imobilizări.
Imobilizările necorporale în curs sunt cheltuieli efectuate pentru obţinerea sau cumpărarea
unor imobilizări necorporale, care nu sunt finalizate sau pentru care mai sunt necesare lucrări
de instalare.
Imobilizările corporale (active fixe, tangibile) cuprind acele elemente care au o formă
fizică şi o delimitare concretă, fiind reprezentate de terenuri şi mijloace fixe.
Terenurile şi mijloacele fixe sunt imobilizări corporale:
- deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
- este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Mijloacele fixe sunt acele bunuri economice care îndeplinesc în mod cumulativ
următoarele condiţii3:
 să aibă o durată de utilizare mai mare de un an;
 este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a
fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative.
Mijloacele fixe se grupează în mai multe categorii:
- construcţii:
 clădiri;
 construcţii speciale;
- instalaţii tehnice şi maşini:
 echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
 aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
 mijloace de transport;
 animale şi plantaţii;
3
Art.24 din Codul Fiscal / H.G. 105/2007
- alte instalaţii, utilaje şi mobilier (inlusiv aparatură birotică, echipament de protecţie);
- avansuri şi imobilizări corporale în curs.
Imobilizările financiare reprezintă investiţiile băneşti făcute de întreprindere în forma
acţiunilor deţinute de o manieră durabilă la alte societăţi sau împrumuturilor acordate altor
societăţi pe termen lung.
Titlurile de participare sunt acţiuni sau părţi sociale deţinute pentru a exercita influenţă
sau chiar controlul asupra gestiunii societăţii emitente.
Creanţele imobilizate sunt sume imobilizate de încasat de la filiale şi drepturi
decurgând din împrumuturile acordate pe termen lung (mai mult de 12 luni) întreprinderilor
cu care firma are relaţii de participare.

În categoria imobilizărilor corporale se urmăresc distinct activele biologice

productive.
Activele biologice productive sunt orice active, altele decât activele biologice de
natura stocurilor; de exemplu, animalele de lapte, viţa-de-vie, pomii fructiferi şi copacii din
care se obţine lemn de foc, dar care nu sunt tăiaţi. Activele biologice productive nu sunt
produse agricole ci, mai degrabă, sunt active autoregeneratoare.
Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie.
O entitate recunoaşte un activ biologic dacă şi numai dacă:
a) entitatea controlează activul ca rezultat al evenimentelor trecute;
b) este probabil ca beneficiile economice viitoare asociate activului să revină entităţii; şi
c) valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat(ă) în mod credibil.
În activitatea agricolă, controlul poate fi evidenţiat, de exemplu, prin dreptul de
proprietate asupra vitelor sau prin însemnarea ori marcarea vitelor în alt mod în momentul
achiziţiei, naşterii sau înţărcării. Beneficiile viitoare sunt estimate, în mod normal, prin
evaluarea caracteristicilor fizice semnificative aferente acestora.
Activele biologice sunt adesea ataşate fizic de terenul pe care se află (de exemplu,
copacii dintr-o plantaţie forestieră). Este posibil ca pentru activele biologice care sunt ataşate
de teren să nu existe o piaţă separată, dar să existe o piaţă activă pentru activele combinate,
adică pentru activele biologice, terenul viran şi amenajările acestuia, considerate ca un întreg.
O entitate poate să utilizeze informaţii referitoare la activele combinate pentru a evalua
valoarea justă a activelor biologice. De exemplu, valoarea justă a terenului viran şi a
amenajărilor acestuia poate fi dedusă din valoarea justă a activelor combinate pentru a stabili
valoarea justă a activelor biologice.
 Activele circulante cuprind stocurile, creanţele, investiţiile financiare pe termen scurt
şi disponibilităţile băneşti.
În principiu, activele circulante au perioada de rotaţie mai mică de un an, ele
cosumându-şi integral valoarea într-un ciclu de exploatare şi schimbându-şi în timp scurt
forma.
Stocurile sunt definite ca active:
- deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
- în curs de producţie în vederea unei vânzări în aceleaşi condiţii; sau
- sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile sunt active circulante în formă materială şi cuprind: materiile prime,
materialele consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, produse în curs de
execuţie, semifabricate, produse finite, reziduuri din producţie4, animale, mărfuri, stocuri
aflate la terţi.
Materiile prime sunt activele care stau la baza procesului producţie, se consumă într-
un ciclu de exploatare şi se regăsesc în proporţie semnificativă în produsul finit. Structura
acestei grupări diferă de la caz la caz, în funcţie de profilul firmei: scândură, tablă, stofă, făină
etc.
Materialele consumabile, utilizate şi ele într-un singur ciclu de exploatare, nu se
regăsesc în mod semnificativ în produsul finit: materiale auxiliare, combustibil, materiale
pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi material de plantat, furaje etc.
Asimilate stocurilor, obiectele de inventar sunt bunuri care ar putea fi confundate cu
mijloacele fixe, deoarece de cele mai multe ori se utilizează un timp îndelungat, peste 12 luni,
participând la mai multe cicluri de exploatare, neîndeplinind însă condiţia de valoare pentru a
fi incluse în categoria mijloacelor fixe.5
Producţia în curs de execuţie, semifabricatele, produsele etc. sunt bunuri obţinute în
cadrul activităţii firmei, fabricarea acestora necesitând o serie de consumuri, de cheltuieli, în
funcţie de stadiul în care se află.
Mărfurile sunt bunuri achiziţionate cu intenţia de revânzare, fără a fi supuse unui
proces semnificativ de prelucrare, acestea fiind în mod normal cel mult măsurate, cântărite,
ambalate.6
4
Denumirea acestora este de “produse reziduale”, termen pe care-l consider o asociere nepotrivită.
5
Raţiunea pentru care se practică această separare va fi expusă atunci când se va prezenta problematica
amortizării imobilizărilor corporale şi cea a uzurii obiectelor de inventar.
6
Separarea conceptuală între materii prime şi mărfuri se face în momentul cumpărării, depinzând de intenţiile cu
care au fost achiziţionate bunurile respective; diferenţierea între produsele finite şi mărfuri se susţine prin modul
 Creanţele sau valorile în curs de decontare sau activele circulante în decontare sunt
acele valori pe care agentul economic urmează să le încaseze ori pentru care urmează să
primească un echivalent, o contraprestaţie.
O pondere însemnată în această categorie o deţin creanţele comerciale, cele decurgând
din derularea ciclului de exploatare. Astfel, clienţii reprezintă (ca cifră cuprinsă în bilanţ)
sumele de încasat din ceanţele faţă de terţii cărora firma le-a vândut bunuri, le-a prestat
servicii ori le-a efectuat lucrări, urmând să încaseze ulterior contravaloarea acestora. În
vocabularul curent termenul de client desemnează tocmai acele persoane faţă de care
întreprinderea are asemenea drepturi.
Efectele comerciale de primit sunt titluri de valoare negociabile care atestă creanţe în
cadrul relaţiilor comerciale ce urmează să fie decontate imediat sau pe termen scurt.spre
deosebire de creanţele-clienţi, cambiile pot procura beneficiarului lor banii care i se cuvin de
drept (practic o sumă mai mică) prin scontare, deci înainte de scadenţă. De asemenea, ele pot
fi utilizate ca mijloc de plată, prin girare.
Clienţii incerţi sunt cei care nu şi-au onorat la timp obligaţiile şi în privinţa cărora se
estimează riscul de a deveni insolvabili.
Clienţii litigioşi sunt cei cu care firma a deschis acţiuni în justiţie pentru recuperarea
creanţelor.
Furnizorii-debitori reprezintă sumele plătite în avans furnizorilor, sume în schimbul
cărora firma urmează să primească materii prime, materiale consumabile, mărfuri, prestaţii
etc.
Debitorii diverşi desemnează persoanele, respectiv sumele de încasat de la acele
persoane faţă de care firma are drepturi băneşti născute din relaţii patrimoniale, altele decât
cele conforme obiectului de activitate.
În această categorie intră de exemplu sumele cuvenite în urma imputării unor pagube
aduse patrimoniului firmei şi sumele cuvenite din vânzarea de imobilizări.

Investiţiile financiare pe termen scurt sunt hârtiile de valoare (acţiuni, obligaţiuni)

achiziţionate pe termen scurt în scopul fructificării sau în scopul obţinerii unui profit la
revânzarea lor şi alte titluri deţinute pe durată scurtă.

de dobândire a acestor bunuri: producerea sau cumpărarea lor; termenul de marfă este în acest context altfel
definit decât în manualele de economie.
 Disponibilităţile grupează casa (numerar şi alte valori – timbre, bilete de tratament şi
odihnă, tichete şi bilete de călătorie) şi conturile la bănci.
Conturile la bănci pot fi:
- conturi curente, pentru păstrarea sumelor de bani pe care firma le utilizează frecvent în
cadrul ciclului de exploatare, accesul la acestea fiind neîngrădit de bancă, iar dobânda
aferentă fiind nesemnificativă;
- acreditive, adică sume defalcate în conturi speciale, destinate efectuării plăţilor către
anumiţi furnizori;
- valorile de încasat sunt cecuri, efecte depuse la bancă spre a fi transformate în bani.
Pentru a înlesni identificarea unei structuri de activ circulant se poate verifica modul în
care ea ar putea fi plasată într-unul din sectoarele cercului din figura nr. 3.
Săgeţile reprezentate arată sensul transformării diferitelor categorii de active
circulante. Cercul sugerează rotaţia activelor circulante, mişcarea, transformarea acestora.

Elementele pasivului sunt separate în datorii şi capitaluri proprii.

Pasivul cuprinde:7
Datoriile (obligaţiile, capitalul străin) reprezintă fie surse atrase, fie surse
împrumutate. Demarcaţia se face în funcţie de modul de dobândire a acestor surse, de
provenienţa lor:
 sursele atrase sunt datorii decurgând din relaţiile cu partenerii firmei, atunci când apar
decalaje între momentul cumpărării sau primirii unei prestaţii şi momentul efectuării plăţii
contravalorii sale;
 sursele împrumutate sunt datorii provenind în principal din emisiunea de obligaţiuni ori
din contractarea unor credite bancare şi împrumuturi.
Datoriile sunt prezentate după criteriul exigibilităţii. Exigibilitatea reprezintă
capacitatea unei datorii de a deveni scadentă.
O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când:
- se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau
- este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
Vor fi prezentate mai întâi datoriile pe termen scurt, apoi cele pe termen lung,
prezentându-se în final capitalurile proprii.
7
Structurile propriu-zise de pasiv sunt datoriile şi capitalul propriu.
 În bilanţ se prezintă separat datoriile scadente în mai puţin de un an şi datoriile
scadente în mai mult de un an, deci după criteriul exigibilităţii, cele două grupări cuprinzând
însă aceleaşi categorii de obligaţii.
Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni sunt sumele datorate persoanelor care
deţin obligaţiunile emise de firmă, care le atestă calitatea de creditori.
Sumele datorate instituţiilor de credit sunt credite pe termen scurt sau lung contractate
cu societăţi bancare.
Atât împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, cât şi creditele bancare sunt datorii
purtătoare de dobândă.
Avansurile încasate în contul comenzilor desemnează sumele încasate de la clienţi
pentru care firma datorează o contraprestaţie.
Datoriile comerciale sunt sumele datorate furnizorilor pentru materiile prime,
materialele, mărfurile cumpărate, serviciile prestate, lucrările efectuate de aceştia, sumele
datorate furnizorilor de imobilizări, sumele datorate pentru bunurile, serviciile, lucrările
recepţionate şi pentru care nu s-au primit încă de la furnizori facturile.
Efectele de comerţ de plătit sunt cambii în care firma figurează în postură de tras, deci
obligat la plată, în baza relaţiilor sale anterioare cu partenerii.
Societatea mai poate avea datorii faţă de salariaţi, de bugetul de stat – impozite, taxe,
datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale, acţionari, diverşi creditori etc.
Sunt asimilate mai curând datoriilor provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, ce
reprezintă rezerve constituite indirect, pe seama cheltuielilor, anticipând pierderi posibile, dar
încă nerealizate sau cheltuieli viitoare, dar ale căror dimensiuni nu pot fi estimate cu precizie.
Capitalurile proprii includ: capitalul social, primele de capital, rezervele din
reevaluare, rezervele, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului.
Capitalul social reprezintă principala sursă proprie de finanţare, cu caracter stabil şi
permanent şi se constituie la înfiinţarea întreprinderii prin aportul în bani sau în natură al
acţionarilor sau asociaţilor. De regulă mărimea capitalului social este stabilită în statutul
societăţii, în raport de volumul de activitate ce se estimează că se va desfăşura.
Capitalul social este divizat în acţiuni sau părţi sociale. Capitalul social se formează
prin subscrierea şi vânzarea de acţiuni viitorilor acţionari. Vânzarea acţiunilor se face la o
valoare de emisiune mai mare sau egală cu valoarea lor nominală. Eventuala diferenţă se
numeşte primă de emisiune. Primele de emisiune reprezintă o parte a primelor de capital,
element distinct în cadrul structurilor de capital propriu.
 Capitalul social este evidenţiat făcându-se distincţie între partea de capital pentru care
acţionarii subscriptori şi-au onorat obligaţiile asumate (capital vărsat) şi partea neeliberată
(capital nevărsat).
Primele de capital (de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie a obligaţiunilor în
acţiuni) reprezintă surse proprii de finanţare neremunerate, rezultate din:
 emisiunea de acţiuni la preţ mai mare decât valoarea lor nominală (prime de emisiune);
 diferenţa între valoarea contabilă şi valoarea nominală a acţiunilor în cazul fuziunii a două
sau mai multe firme (prime de fuziune);
 diferenţa între valoarea de înregistrare a aportului în natură şi valoarea nominală a
acţiunilor dobândite în această manieră (prime de aport);
 diferenţa între valoarea obligaţiunilor şi valoarea acţiunilor cu care acestea au fost
schimbate (prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni).
Rezervele8 din reevaluare sunt creşteri/diminuări de capital propriu semnalate în
momentul constatării unor diferenţe în plus sau în minus la reevaluarea activelor între
valoarea actuală şi valoarea de înregistrare.
Rezervele sunt surse de finanţare constituite prin repartizarea profitului brut sau net
ori prin încorporarea primelor de capital sau rezervelor din reevaluare. Ele se diferenţiază, în
funcţie de actul oficial care reglementează crearea lor (legislaţia, statutul firmei), în: rezerve
legale, rezerve statutare, alte rezerve.
Rezultatul exerciţiului este o sursă proprie de finanţare care se determină prin
compararea contabilă a veniturilor firmei cu cheltuielile aferente. Profitul majorează averea
netă a întreprinzătorului, în timp ce pierderea o diminuează. Cele două tipuri de rezultat apar
în pasiv cu semnul + sau - , după caz.
Rezultatul exerciţiului încheiat şi nerepartizat încă (în cazul profitului) sau neacoperit
încă (în cazul pierderii) apare ca structură distinctă şi poartă denumirea de rezultat reportat.
Formularele de bilanţ prezintă, inseraţi între elementele de pasiv, şi indicatori
determinaţi în trepte, prin diferenţă, indicatori cu o deosebită importanţă în analiza
economico-financiară a firmei, şi anume:
 active circulante, respectiv datorii curente nete - indicator rezultat din compararea valorii
activelor circulante şi datoriilor curente, ceea ce exprimă lichiditatea firmei, capacitatea sa
de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt; mărimea matematică a indicatorului coincide cu
fondul de rulment (capital permanent minus imobilizări nete), care arată mărimea surselor
pe termen lung ce finanţează activele circulante, deci poziţia financiară a firmei;
8
Structura poate fi întâlnită sub denumirea de diferenţe din reevaluare.
 total active minus datorii curente – indicator ce exprimă capitalul angajat, denumit şi
capital permanent, sursele de finanţare proprii şi străine de care dispune firma pe mai mult
de un an.