Cei 40 de mucenici din Sevastia (în greacă veche Ἅγιοι Τεσσεράκοντα) a fost un grup de soldați

romani din Legiunea a XII-a Fulminata (Înarmată cu fulger) care a fost martirizat în anul 320 din
cauza credinței creștine și este menționat în martirologiile tradiționale.
Ei au fost uciși de la marginea orașului Sevastia din provincia Armenia Inferior (actualul oraș
Sivas din Turcia) din ordinul împăratului Licinius (308-324), care, după anul 316, i-a persecutat
pe creștinii din regiunile orientale ale imperiului.[1] Cea mai veche relatare despre existența și
martiriul lor îi aparține episcopului Vasile al Cezareei Capadociei (370–379) într-o omilie pe
care a rostit-o în ziua praznicului lor.[2] Prăznuirea celor Patruzeci de Mucenici datează, prin
urmare, de dinaintea păstoririi episcopului Vasile, care i-a elogiat la 50-60 de ani de la moartea
lor.
Martiriul lor
O miniatură din Evangheliarul siriac, creată în jurul anului 1220 în apropierea orașului Mosul și
având o puternică influență musumano-mongolă.
Potrivit lui Vasile cel Mare, cei patruzeci de mucenici erau soldați creștini din Capadocia, aflați
în slujba împăratului roman Licinius (308-324).[1] Legiunea lor era detașată în anul 320 în
cetatea Sevastia.[1] Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos, erau foarte pricepuți în studiul
Scripturilor. În ciuda faptului că împărații Constantin cel Mare și Licinius emiseseră în anul 313
Edictul de la Milan prin care practicarea creștinismului era permisă, conflictul izbucnit ulterior
între cei doi împărați l-a determinat pe Licinius să inițieze o persecuție anticreștină în provinciile
din estul imperiului, care se aflau în jurisdicția sa.[1]
Cei patruzeci de soldați creștini au fost îndemnați de Agricolae, prefectul Armeniei Inferior, să
aducă jertfe zeilor romani și au refuzat să intre în templu, mărturisind în mod deschis că sunt
creștini.[1] După ce au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri, ei
au fost aduși pe marginea unui lac de la marginea orașului Sevastia, într-o noapte foarte
friguroasă, și au fost aruncați dezbrăcați în apa înghețată a lacului pentru a muri de frig.[1]
Persecutorii au pregătit pe mal o baie caldă pentru cei care ar fi declarat că renunță la creștinism.
[1] Unul dintre cei patruzeci de soldați nu a mai putut îndura frigul năpraznic și a acceptat să
aducă ofrande zeilor romani, dar a murit imediat după ce a ieșit din lacul înghețat și a intrat în
baia caldă.[1] Unul dintre gardieni, pe nume Aglaius, care veghea martiriul soldaților a văzut
deodată o lumină supranaturală care-l copleșea și s-a proclamat creștin; el s-a dezbrăcat și a intrat
în apele lacului, alăturându-se celor treizeci și nouă de oameni rămași.[1][3] Numărul
mucenicilor a rămas astfel patruzeci.[1]
În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de
cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zorii zilei cei patruzeci de soldați au fost
scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să agonizeze până ce au
murit. Trupurile lor au fost arse și cenușa aruncată în lac. Creștinii au adunat însă rămășițele lor
și le-au distribuit în mai multe orașe; în acest fel, venerarea celor patruzeci de martiri s-a
răspândit în întreg imperiul și numeroase biserici au fost ridicate în cinstea lor.[necesită citare]
Sfânta Mare Muceniță Hristina a trăit în cetatea Tir, în timpul
împăratului Septimiu Sever (193-211).
A fost fiica unui general roman cu numele Urban. Tatăl său, dorind să o
ferească de credința creștină, a crescut-o înconjurată de slujitori bine
aleși.
Acest lucru nu a împiedicat-o însă pe tânără să afle de Hristos. Hristina,
crescând cu vârsta și înțelegerea, a început să vină la cunoștința
adevărului. Pentru că, privind prin fereastră la cer, ziua și noaptea,
cunoștea pe Ziditorul său. Și, nesocotind statuile idolești din casa sa, nu
putea să li se închine.
Astfel gândind, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, a
sfărâmat idolii din aur și argint pe care tatăl său îi pusese în număr mare
în jurul său, împărțind aurul la săraci.
Pedeapsa pentru o astfel de faptă a fost cumplită. După ce a fost supusă
unor chinuri foarte grele, Hristina a fost aruncată în închisoare și, după
mai multe interogatorii, a fost condamnată la moarte, fiind ucisă cu
sulițe de către soldați.
Sfanta marita si cinstita Mare Mucenita Ecaterina este praznuita de Biserica Ortodoxa in fiecare
an pe 25 noiembrie. Ecaterina s-a nascut in Alexandria, fiind fica guvernatorului provinciei
egiptene, Contas pe vremea imparatului Maximinus, patimind pentru Dumnezeu in anul 305.
Slavii o praznuiesc pe sfanta pe 24 noiembrie, in timp ce grecii, arabii si romanii o cinstesc o zi
mai tarziu.
Alexandria, provincie considerata centrul cunoasterii elenistice in Antichitate este locul unde
Elena primeste o educatie asa cum nu multi se pot lauda, invatand despre cei mai mari invatacei
si filozofi ai timpului. Datorita faptului ca exceleaza prin frumusetea si inteligenta pe care i-a
dat-o Domnu, tinerii care proveneau din cele mai bogate familii ale imperiului obisnuiau sa ceara
des mana Sfintei, insa ea nu a ales pe niciunul. Le spune parintilor ca nu va deveni sotia nimanui,
decat cu cineva care va fi mult mai celebra, bogata, frumoasa si mai inteleapta decat ea.
Mama Ecaterinei, o crestina care isi ascundea credinta, o trimite la propriul ei duhovnic, un Sfant
care obisnuia sa petreaca majoritatea itmpului in singuratate intr-o pestera, rugandu-se.
Ascultand-o pe Ecaterina, parintele ii spune ca aceasta va cunoaste un tanar care o va depasi
intru toate.
Astfel, imaginea mirelui aparu in mintea fecioarei, iar cu fiecare zi care treacea dorinta lui tot
crestea. Adevarul, dupa care sufletul ii tanjea, ii aparu. La despartire, mirele ii inmana Ecaterinei
o icoana in care cu Nascatoarea de Dumnezeu Fecioara si cu Mantuitorul in brate. Acesta o
sfatuieste sa se roage mereu cu credinta catre Regina Raiului.
Toata noaptea dupa ce veni de la Sfant Ecaterina se ruga. Iar asa i-a fost dat sa o vada pe
Fecioara Maria, inaintea careia ingenuncheaza. Iar Maria il trimite pe Mantuitor sa o vada. Insa
fiul isi intoarse fata de la ea spunand ca El nu poate sa o vada deoarece era urata, dintr-un neam
oarecare, zgarcita si nici desteapta. Mai mult, ea nu a cunoscut apa Sfantului Botez si era fara
pecetea Duhului Sfant.
Sfanta se intoarce la parinte foarte intristata. Acesta o primeste cu multa dragoste, o invata
credinta cea dreapta si ii spuna sa isi pastreze puritatea si integritatea, rugandu-se neincetat. La
fina, acesta savarseste asupra ei taina Sfantului Botez. Maica Domnului i se arata din nou cu
Mantuitorul. De aceasta data Hristos o priveste cu tandrete, dandu-i un inel de o frumusete
nemaintalnita.
In tot acest timp, Maximinus merge la Alexandria cu prilejul unei sarbatori pagane. Tocmai de
aceea, sarbatoarea a fost celebrata cu mare fast si cu un numar important de oameni. Toate
tipetele animalelor sacrificate, fumul si mirosul saracelor animale, focurile care ardeau in
continuu si agitatia paganilor copleseau Alexandria. La acest festival se aduceau si jertfel umane,
aruncand in foc oameni de credinta dreapta, care refuzau cu indarjire sa aduca ofranda zeilor.
Din dorinta si iubirea Sfintei pentru cei sacrificati, isi ia inima in dinti si merge la marele
conducator pagan al imperiului.
Ecaterina se prezinta singura, isi marturiseste credinta in adevaratul Dumnezeu, denuntand cu
intelepciune greselile pe care paganii le faceau. Frumusetea sfintei devine captivanta pentru
imparat. Acesta, pentru a o determina si a ii arata ca paganii sunt superiori crestinilor prin prisma
religiei, ordona adunarea a 50 din cei mai invatati dascali ai imperiului. Totusi, Sfanta ii invinge
cu intelepciunea ei, determinandu-i pe acestia sa creada in Hristos. Ecaterina ii intareste cu
semnul crucii, iar acestia accepta cu curaj moartea in numele Domnului, fiind arsi la porunca
imparatului. Vazand ca nu are cum sa o mai convinga pe Sfanta, imparatul ii promite bogatii si
faima. Aceasta refuza hotarat, fapt care il determina pe imparat sa ordone sa fie supusa la torturi
inimaginabile iar mai apoi sa fie aruncata in inchisoara. Imparateasa Augusta, auzind foarte
multe lucruri despre Ecaterina, dori sa o cunoasca. Aceasta il convinge pe comandantul armatei
sa vina impreuna cu mai multi soldati la inchisoare. Ce vazu imparateasa acolo nu ii veni sa
creada. Acolo era Ecaterina, puternica, dand dovada de tarie de spirit si mereu invaluita de Harul
Dumnezeiesc. Cu multa rabdare incepe sa explice toate invataturile crestine celor nou-veniti pe
care reuseste sa ii converteasca la crestinism.
La o zi distanta mucenita este adusa in fata curtii de judecata, unde este amenintata ca va fi trasa
pe roata. Imparatul ii cere sa aduca jertfa zeilor si sa se abata de la calea cea ingusta si dreapta.
Sfanta continua sa il marturiseasca cu tarie pe Hristos, ea insasi apropiindu-se de roata de tortura.
Atunci un inger aparu si lovi toate instrumentele de tortura care devenira mai apoi bucati.
La vazul acestei minuni, imparateasa dar si 200 de soldati isi marturisesc in public credinta in
Marele Dumnezeu, fapt pentru care sunt decapitati. Imparatul, furios, incerca iarasi sa o
ademeneasca pe Mucenita, propunandu-i sa fie sotia lui, cerere intampinata iarasi cu refuz. Isi
mai marturisi o data credinta si iubirea pentru Dumnezeu si Hristos, mai rugandu-se o data la
Mirele Ceresc si isi puse capul pe butuc sub sabia calaului.
Moastele Sfintei Mari Mucenite Ecaterina sunt duse de un inger in Muntele Sinai. Acolo, in
preajma secolului al IX-lea sau al X-lea se gaseste cinstitul ei cap dar si mana stanga, care mai
apoi au fost puse cu mare cinste in biserica din Manastirea Sinai. Un fragment al Moastelor
Sfintei se gasesc si la biserica Sfanta Ecaterina din Capitala.