Principiile activității de înfăptuire a justiției

1. Noțiune, importanță, clasificare. Sistemul principiilor

2. Principiile fundamentale ale activității de înfăptuire a justiției

1. Noțiune, importanță, clasificare. Sistemul principiilor

Originile noțiunii de ”principiu” se regăsesc în limba latină, semnificînd un ”început”, sau un

”element fundamental”.

Principiile justiției – reguli cu caracter general pe baza cărora sînt structurate și își exercită
atribuțiile prevăzute de lege sistemul de instituții care compun puterea judecătorească,
raporturile dintre aceste instituții precum și relațiile pe care le stabilesc cu celelalte autorități
ale statului, cu organizațiile private și cu cetățenii.

Principiile constituie idei călăuzitoare cu referire la întregul conținut al normelor juridice.

Caracteristici:

- Sînt prevăzute expres în legislație, fiindu-le conferit acest statut special. Normele
juridice trebuie să conțină prevederi în unison cu principiile, neputind fi în contradicție
cu acestea.

Unele dintre principii sînt prevăzute de Constituție(cele cu caracter general), iar altele sînt
consfințite în legea cu privire la organizarea judecătorească sau alte legi speciale.

- Principiile caracterizează în totalitate activitatea de justiție și înfăptuirea acesteia prin

trasarea unor caracteristici ce o deosebesc de alte categorii de activități.
- În lipsa unor prevederi legale exprese, instanțele vor aplica principiile.

Principiile justiției pot fi clasificate în funcție de diferite criterii:

Dupa sursă – a) care sînt prevăzute de Constituție

b) care se conțin în legea privind organizarea judecătorească sau alte legi.

După domeniul de aplicare – generale, ramurale, interramurale.

Mai pot fi categorisite în generale și speciale; organizaționale și funcționale; absolute și

relative.

1. Sistemul principiilor justiției este constituit din ansamblul tuturor principiilor, fiind
caracterizat prin modul de interacționare a acestora și locul fiecărui principiu în
sistem. Elementele constitutive sint – principiul legalității, înfăptuirea justiției doar
de instanțele de judecată, egalitatea în fața legii și autorității judecătorești,
 independența, imparțialitatea și inamovobilitatea judecătorului, accesul liber la
justiție, colegialitatea și unipersonalitatea examinării cauzelor în instanțe
judecătorești, egalitatea părților și caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare,
prezumția nevinovăției, publicitatea dezbaterilor judiciare, dreptul la apărare,
folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiției, limba de procedură și
dreptul la interpret.

2. Principiile fundamentale ale activității de înfăptuire a justiției

Principiul legalității

Reprezintă un principiu-cadru, creînd premize pentru respectarea celorlalte principii

și fiind într-o legătură indisolubilă cu elementele sistemului. Este un principiu
universal valabil, fiind aplicabil în toate ramurile de drept, totodată fiind o condiție
pentru existența și funcționarea unui stat de drept.
La nivel național, este prevăzut de Constituția RM 9 (art.114), Legea privind
organizarea judecătorească (art.5)...
Legalitatea presupune că activitatea instanțelor de judecată se va realiza în strictă
conformitate cu legislația în vigoare, respectarea prevederilor legale fiind obligatorie
atît pentru judecător cît și pentru ceilalți participanți la proces.
De fapt, legalitatea presupune și înființarea prin lege a instanțelor de judecată, crearea
completului de judecată în baza normei legale sau desemnarea judecătorului conform
procedurii legale.
Pe parcursul judecării cauzei, instanța va respecta și aplica întocmai prevederile
legislației materiale și procesuale, orice derogare aducînd atingere principiului
legalității.
Principiul legalității presupune și o ierarhizare a legilor, ținînd cont de forța
juridică și aplicarea acestora, plasînd accentul pe DUDO, CtEDO, pacte și tratate
internaționale la care RM este parte, dar și legislația națională.
Constituția RM este legea supremă în stat, nici o altă lege neavînd forță juridică
superioară. În cazul existenței contradicțiilor între acestea cea din urmă neavînd forță
juridică, fie se aplică controlul constituționalității legii.
Sarcina aplicării legislației internaționale și naționale revine instanțelor de judecată.
Cauza Sunday Times contra R.Unit, 1979 stabilește cerințele față de legislația internă.

Înfăptirea justiției doar de instanțele de judecată

Baza legală a principiului o constituie Constituția RM (art.114,115), Legea
privind organizarea judecătorească ( art.15, 15.1), CPP (art 25, 29)...
Nefiind o afacere particulară, justiția poate fi realizată doar de organele special create
în acest sens, acestea deținînd monopol asupra domeniului în cauză (CSJ, CA,
judecătorii).
 Este interzisă crearea unor instanțe extraordinare, fiind posibilă, însă examinarea unor
categorii de cauze de instanțe specializate.
Art.6&1 CtEDO stabilește necesitatea existenței la nivel național a unei scheme
a organizării judiciare, în scopul evitării imixtiunii din partea altor puteri.
Instanțele de judecată au competența de a examina cauze civile, administrative,
penale și altele, competențe atribuite exclusiv prin lege.
Desemnarea judecătorului din cadrul instanței are loc cu respectarea principiului
distribuirii aleatorii a dosarelor (art. 6.1 și 6.2 Legea privind organizarea
judecătorească).
Reieșind din obligativitatea examinării cauzei doar de către instanțe decurge și
caracterul obligatoriu al hotărîrilor pronunțate, acestea putînd fi modificate sau casate
doar de către instanțele de judecată ierarhic superioare în baza unor proceduri legale
detaliat prevăzute.
Instanțele vor corespunde următoarelor caracteristici :
- să aibă o origine legală
- să fie permanente
- cu jurisdicție obligatorie
- cu respectarea HCC cu privire la interpretarea art. 114 din Constituție.

Principiul egalității în fața legii și autorității judecătorești

Principiul este cosfințit la nivel național și internațional
- CtEDO art. 14
- Constituția RM art.16
- Legea privind organizarea judecătorească art.8...
Esența principiului constă în faptul că este interzisă orice discriminare bazată pe
criterii de rasă, culoare, sex, religie, limbă, opinie politică, apartenență la o minoritate
națională sau orice altă situație.
Persoanele sînt egale în fața legii, în fața instanțelor de judecată și altor autorități,
față de toți aplicîndu-se aceeași legislație, aceeași procedură.
Excepțiile de la principui vizat sînt prevăzute de lege – persoane ce se bucură de
imunitate (deputați, judecători, procurori, avocați, avocați palamentari...), minorii,
persoane cu defecte fizice sau dereglări, persoane bolnave, iresponsabile...
Discriminarea pozitivă este admisibilă.

Independența,imparțialitatea și inamovibilitatea judecătorilor

Principiul este consfințit în Constituție (art.116), Legea privind statutul
judecătorului (art.17), Legea privind organizarea judecătorească (art.13), Codul de
procedură penală și Codul de procedură civilă.
Asigurînd independența judecătorilor în înfăptuirea actului de justiție asigurăm și
existența statului de drept și a separării autorității judecătorești de celelalte puteri.
La rîndul său, judecătorul pentru a putea realiza atribuțiile și competențele sale are
nevoie de anumite garanții ce i-ar asigura acest fapt.
 Independența judecătorului presupune supunerea sa doar în fața legii, nefiind posibile
imixtiuni din partea autorităților, organelor, persoanelor. În egală măsură, judecătorul
poate fi atras la răspundere administrativă, penală doar respectînd anumite cerințe.
La fel, sînt stabilite garanții ale numirii în funcție, suspendării, demisiei și eliberării
din funcție, fapt ce conferă judecătorilor o siguranță în activitatea sa. Persoana
judecătorului, precum și locuința sa, mijlocul de transport, bunurile sale sînt
inviolabile.
Statul asigură judecătorului independență materială și socială.
Independența judecătorului este în legătură directă cu imparțialitatea sa, judecătorul
neputînd fi determinați de nici un interes subiectiv în luarea deciziei. În situațiile în
care este pusă la îndoială obiectivitatea judecătorului se aplică instituțiile abținerii de
la judecarea cauzei, recuzării judecătorului.
Pe lîngă legislația națională, principiile de la Bangalore privind etica și conduita
judiciară oferă o explicație accesibilă asupra independenței, obiectivității,
imparțialității judecătorului în examinarea unei cauze concrete.

Accesul liber la justiție

Premize legale
- CtEDO (art.6, art.13)
- Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art.14)
- Constituția RM (art. 20)
- CPP...
Esența principiului constă în faptul că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată
cauza în mod echitabil, în termen rezonabil de către o instanță imparțială,
independentă și legal constituită, statul asigurînd acest lucru.
Însăși noțiunea de acces liber la justiție poate fi examinată doar alături de conceptul de
justiție echitabilă și toate componentele ei.
Este recunoscută posibilitatea neîngrădită și nelimitată a persoanei un drept al
căreia a fost lezat de a se adresa în scopul reabilitării sale în instanța de judecată. Se
face referire la întreg sistemul instanțelor judecătorești, persoana urmînd să se
adreseze primordial în instanța de fond pentru a-i fi soluționată problema, dar fiindu-i
accesibile și toate căile de atac oferite de legiuitor, beneficiind și de ”serviciile”
instanțelor ierarhic superioare.
Nu este negată nici posibilitatea adresării către instanțele internaționale, în condițiile
în care interesele legale ale persoanelor nu au fost satisfăcute de către instanțele
naționale, cu respectarea anumitor cerințe.

Colegialitatea și unipersonalitatea examinării cauzelor în instanțele judecătorești

Fiind stabilită instanța competentă de examina o cauza sau alta, în egală măsură
normele procedurale stabilesc reguli cu privire la compunerea completului de judecată,
aplicarea acestora avînd un caracter imperativ. Completul de judecată poate fi alcătuit
dintr-un singur judecător, aplicîndu-se regula unipersonalității judecării cauzei, fie
dintr-un număr de judecători stabilit legal, vorbind aici despre colegialitatea
examinării cauzei.
 Fiecare dintre aceste posibilități ar putea fi utilizate individual într-un sistem de drept,
însă deoarece ambele prezintă avantaje și dezavantaje este recomandabilă îmbinarea
armonioasă a acestora.
Potrivit legislației RM, în instanțele de fond este aplicabilă preponderent regula
examinării unipersonale a cauzei ( excepții – cauze penale pentru care este posibilă
aplicarea detențiunii pe viață sau cauze deosebit de complicate, cauze de o importanță
socială majoră.
În instanțele ierarhic superioare, în funcție de procedura aplicată funcționează regula
colegialității examinării cauzei, fiind formate complete din 3, 5 judecători, 2 treimi din
numărul judecătorilor. Completul de judecată se formează în condiții legale și
activează pe parcursul judecării cauzei respectînd regulile de procedură.

Egalitatea părților și caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare

Contradictorialitatea este o trăsătură definitorie a proceselor judiciare,
nerespectarea acesteia aducînd carențe grave dreptului la apărare, or aceasta este o
garanție a unui proces echitabil.
Într-un proces judiciar, oricare ar fi natura lui este evidentă conturarea unor
poziții adverse, bazate pe propriile argumente și avînd posibilități distincte de
manifestare. Acest lucru este pe cît se poate de firesc, reclamantul și pîrîtul
demonstrînd puncte de vedere distincte, iar partea vătămată și inculpatul fiind de
neconciliat. Ambele aceste poziții însă vor avea un volum egal de drepturi în fața
instanței și posibilități egale de a le realiza, instanța fiind cea care va aduce la nivel de
aplicare această prevedere legală.
Contradictorialitatea mai presupune o delimitare a funcțiilor într-un proces,
deosebind în calitate de funcții principale funcția înfăptuirii justiției sau judecării
cauzei, funcția acuzării și funcția apărării, cu concretizarea că nu poate exista un
melanj între acestea, fiecare realizîndu-se de persoade distincte.
Adevărul judiciar poate fi aflat doar cu respectarea principiului contradictorialității și a
respectării egalității armelor în proces. În acest fel, părțile pot participa la
administrarea probelor, pot formula concluzii, își pot expune argumentat opinia,
instanței revenindu-i rolul de a ”cîntări” fiecare din probele invocate.
Principiul este aplicabil pe toată durata judecării cauzei, uneori și în instanțele
ierarhic superioare examinînd în procedura căilor de atac, exceptînd deliberarea și
aplicarea sentinței. Nerespectarea regulilor instituite de principiul contradictoralității
atrage implicit nulitatea hotărîrii.

Prezumția nevinovăției
Prezumția de nevinovăție este o revelație a dreptului modern, de-a lungul diferitor
perioade istorice ajungîndu-se la necesitatea recunoașterii unui asemenea necesități.
Premize legale:
- DUDO (art.11)
- Constituția RM (art.21)
- Legea privind organizarea judecătorească (art.4)
- CPP (art.8).
 Principiul presupune că orice persoană acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este
prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu-i va fi dovedită în mod legal, în
cursul unui proces judiciar public, cu respectarea garanțiilor apărării sale și confirmată
printr-o hotărîre de condamnare definitivă.
Structural, principiul poate fi divizat în trei părți componente. Principiul este unul
relativ, funcționînd pînă în momentul în care prezumția este răsturnată.
Caracteristici ale principiului:
- Sarcina probațiunii revine părții acuzării. Acuzatul nu are obligația de a-și demonstra
nevinovăția;
- Aplicarea regulii in dubio pro reo;
- Tăcerea persoanei nu echivalează cu recunoașterea vinovăției;
- Asigurarea tuturor posibilităților legale de a se apăra;
- Interdicția subiecților oficiali de a se pronunța în public asupra vinovăției persoanei
pînă la existența unei sentințe de condamnare legale;
- Sentința nu poate avea la bază presupuneri, contradicțiile sînt necesare a fi înlăturate.

Publicitatea dezbaterilor judiciare

Principiul își găsește acoperire legală în prevederile Constituției RM (art.117),
Legea privind organizarea judecătorească (art.10), CPP art (18), CPC...
Principiul publicității dezbaterilor judiciare se află într-o strînsă legătură cu principiul
contradictorialității, referindu-se la faptul că întreg procesul judiciar se va derula în
ședință deschisă, cu participarea părților, dar și a altor persoane ce ar manifesta interes
pentru cauză. Publicitatea presupune nu doar participarea activă a părților la etapa
dezbaterilor judiciare, dar pe parcursul întregului proces, excepție constituind doar
deliberarea și adoptarea hotărîrii, activitate dedicată exclusiv necesității judecătorului
de a-și contura și motiva poziția. Pronunțarea hotărîrii în orice situație se va face
public, inclusiv publicarea hotărîrii pe paginile web ale instanțelor.
Se consideră că toate procesele judiciare sînt publice, cu excepția situațiilor în
care limitarea publicității este justificată de către legiuitor expres sau de către părțile la
proces, în aceste situații cauza examinîndu-se ”cu ușile închise”, instanța avînd
obligația de a motiva necesitatea luarii unei astfel de măsuri în fiecare caz concret.
Nerespectarea principiului va atrage ca și consecință nulitatea hotărîrii.

Dreptul la apărare
Premize legale:
- CtEDO ( art.6)
- DUDO
- Constituția RM (art.26)
- CPP (art.17)
- Legea cu privire la avocatură...

Dreptul la apărare reprezintă fără echivoc unul din dreptirile fundamentale ale
persoanei, de aici fiind justificate și preocupările față de acest aspect. Statul, prin
intermediul Constituției RM garantează fiecărei persoane dreptul la apărare. În ultima
 perioadă se subînțelege nu doar atestarea de facto acestei posibilități, ci și eficiența
tuturor măsurilor reale întreprinse în vederea realizării apărării.
Apărarea persoanei se poate înfăptui prin intermediul a trei modalități:
- Prin acțiunile părții în vederea apărării de sinestătător, inclusiv prin drepturile deținute
de ea ( dreptul de a cunoaște esența învinuirii aduse, de a invoca, propune probe, de a
face cunoștință cu probele și a se expune asupra conținutului lor).
- Prin prin acțiunile cu care sînt investiți subiecții oficiali în scopul administrării
probelor și stabilirii adevărului (informarea părților despre drepturile sale și
posibilitățile legale de a acționa, asigurarea participării apărătorului)
- Prin intermediul asistenței juridice calificate acordate de avocat (deosebim aici
posibilitatea de a alege un avocat sau de a beneficia de serviciile unui avocat ce acordă
asistență juridică garantată de stat).
Dreptul la apărare își mai găsește oglindire în prevederi referitoare la posibilitatea
de a face cunoștință cu hotărîrile ce vizează persoana în direct, precum și opțiunea de a
le contesta în ordinea prevăzută de lege.
Deși chintesența dreptului la apărare este concentrată asupra persoanei acuzatului, din
sfera aplicării principiului nu sînt excluse și alte părți la proces (reclamant, pîrît, parte
vătămată, parte civilă...).

Folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiției

Este recunoscut faptul că aflarea adevărului absolut într-o cauză este o utopie,
instanța încercînd să se apropie totuși cît mai mult de această categorie. În scopul
evitării și mai cu seamă a reparării posibilelor erori judiciare, legiuitorul a prevăzut
modalități legale de ”examinare repetată” a cauzei. Întreg sistemul instanțelor de
judecată este constituit în asemenea manieră încît să asigure șansa de realizării
controlului ierarhic judecătoresc în mod obectiv și imparțial. Astfel, partea
nesatisfăcută de conținutul sau modalitatea de adoptare a hotărîrii de către instanța de
fond poate recurge la contestarea acesteia prin intermediul căilor de atac în instanțele
ierarhic superioare, care vor acorda încă o apreciere faptelor sau deciziilor adopate
anterior.
Legislația RM corespunde tuturor exigențelor înaintate de recomandările
internaționale cu privire la gradele de jurisdicție într-un stat, sistemul instanțelor fiind
construit din trei grade de jurisdicție, cărora le sînt repartizate examinarea în fond, în
apel și în recurs.
Merită atenționat faptul că principiul în cauză se află într-o strînsă legătură cu
accesul liber la justiție, or dreptul persoanelor de a beneficia de utilizarea căilor de
atac permise în condițiile legii, la fel nu poate fi îngrădit.

Limba de procedură și dreptul la interpret

Principiul este reflectat în Constituția RM art. 118, dar și alte legi procedurale.
Pe întreg teritoriul RM procesele judiciare se vor desfășura în limba de stat, fie în
limba acceptată de majoritatea persoanelor participante la proces. În acest ultim caz,
hotărîrile adoptate vor fi în două exempare, în limba de desfășurare a procesului,
precum și în limba de stat.
 Scopul prevederilor în cauză este asigurarea dreptului participanților de a avea acces
la actul de înfăptuire a justiției, fapt imposibil în ipoteza în care persoana nu ar
înțelege conținitul actelor comunicate de instanță sau acțiunile ce sînt întreprinse în
privința sa.

În calitate de garanție a acestui drept, servesc prevederile legale referitoare la

participarea obligatorie a traducătorului, interpretului în situația în care o persoană nu posedă,
fie posedă insuficient limba de stat. O altă prevedere suplimentară se referă și la participarea
apărătorului în cazul necunoașterii limbii de procedură. În calitate de obiectiv general al
acestui principiu am putea invoca acordarea reală a posibilității de a participa la examinarea a
cauzei atît părților în proces, cît și asigurarea publicității ședinței de judecată.