Sunteți pe pagina 1din 11

,,LUMINA CĂRȚILOR”

PROIECT EDUCAŢIONAL ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAŢIONAL


,,SĂ CITIM PENTRU MILENIUL III”

DENUMIREA PROIECTULUI

,,LUMINA CĂRȚILOR”
DOMENIUL ŞI TIPUL DE EDUCAŢIE ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ:
Program naţional de stimulare a interesului pentru lectură:,,Să citim
pentru mileniul III”
TIPUL PROIECTULUI: NAŢIONAL

NIVEL DE VÂRSTĂ: II

COORDONATORUL PROIECTULUI: - Prof. HALIP VIORICA RODICA

DURATA PROIECTULUI - AN ŞCOLAR 2021 – 2022

SCURTĂ PREZENTARE A EXPERIENŢEI ÎN DOMENIUL


PROIECTULUI
Trezirea interesului pentru limba românească, pentru un mod de
exprimare corect şi coerent a constituit un obiectiv prioritar în grădiniţa noastră.
Lumea fascinantă a sunetelor,silabelor,cuvintelor a stat în permanenţă în
atenţia educatoarei şi a părinţilor.
În unitatea noastră s-au mai derulat proiecte ce stimulează interesul pentru
lectură,cu următoarele teme: ,,Glasul sunetului”; ,,Sunete fermecate”; ,,Ion
Creangă şi copiii”; ,,În lumea poveştilor”, ,,În lumea fermecată a cuvintelor”,,Și
cărțile au suflet”, prilej cu care copiii au fost familiarizaţi cu farmecul
poveştilor,cu muzicalitatea versurilor,cu limba dulce românească. S-au efectuat
vizite la librăria oraşului,la Biblioteca Municipală C-lung Moldovenesc,
preşcolarii reuşind să gândească şi să simtă româneşte, conştientizând rolul
important al comunicării în viaţa de zi cu zi,înţelegând ,,glasul
sunetelor”,pătrunzând în lumea plină de mister a cărților.

CONTEXTUL

ARGUMENT

  Grădiniţa este instituţia unde se manifestă şi sunt încurajate experienţele 


de debut ale copilului în domeniul limbajului, locul în care se înregistrează
primele contacte ale acestuia cu cartea, cu limbajul scris.
Curiozitatea copilului mic legată de cuvântul tipărit şi de limbaj este
punctul de plecare în stabilirea conţinutului Programului „Să citim pentru
mileniul III”, program care respectă eforturile timpurii ale copilului în a citi, a
scrie şi vorbi.
Lectura oferă posibilitatea omului de a explora cu ochii minţii lumea
nevăzută a cărţilor şi de a trăi experienţe de viaţă remarcabile fără a fi nevoie să
trăiască mai multe vieţi. La vârsta preşcolară când imaginaţia zburdă
nestingherită pe pajiştile fanteziei, cititul deschide copilului noi orizonturi pentru
a fi cucerite şi noi căi de străbătut.
Familiarizarea copilului cu lectura, cu cartea, cu valorile literare naţionale
şi internaţionale este vitală într-o lume cucerită de audio-vizual. Fără a neglija
importantul procent al copiilor preşcolari care manifestă tipuri diferite de
inteligenţă, a oferi posibilitatea de lucru cu cartea pune la dispoziţia
preşcolarului noi instrumente de explorare a lumii înconjurătoare.
Cu ajutorul cărților copilul își dezvoltă limbajul
,,Limbajul o formă specifică de activitate umană realizat prin intermediul limbii
și al tuturor resurselor ei,asigură comunicarea între oameni și între copii de
grădiniță.Forma de bază,naturală și concretă a limbajului este vorbirea,adică
realizarea verbală a procesului de comunicare.Vorbirea este unul din aspectele
limbajului,cel mai important,este forma concretă în care se manifestă
limba;vorbirea este deci actul de folosire individuală și concretă a limbii,în
cadrul procesului complex al limbajului”.
(Lingvistică generală și comparată,pag.56)
Pe parcursul preșcolarității are loc o dezvoltare și perfecționare a limbajului sub
aspect fonetic,lexical,gramatical.
Limba este mijloc de păstrare și transmitere a tezaurului științei și
culturii,este,,întâiul mare poem al unui popor”(Lucian Blaga)
Acum copiii dobândesc deprinderea de a-și exprima
ideile,impresiile,gândurile,dorințele
într-o formă nouă,inteligentă,cursivă,creatoare.Dacă această perioadă nu este
fructificată,pierderile ce se produc vor fi mari,iar recuperările ulterioare vor fi
parțiale și adesea minime.
În grădiniță copilul își dezvoltă funcțiile și formele limbajului,trecându-se de la
limbajul situativ la cel contextual(de comunicare).
Participând în mod activ la activități copilului i se aducă conduita verbală,acesta
reușind:
-perceperea și pronunțarea clară a tuturor sunetelor și a grupurilor de sunete ale
limbii române,integrarea acestora în cuvinte;
-înțelegerea sensului unor cuvinte și expresii literare și integrarea lor în structuri
logico-verbale,creatoare,personale;
-utilizarea în exprimare a diferențierilor omonime,grupuri antonimice,selecții
sinonimice:
-dezvoltarea capacității de a se exprima în propoziții clare și corecte din punct de
vedere gramatical;
Limba este mobilă îmbogățindu-se mereu lexical,gramatical,semantic,asupra sa
acționând mereu noi și noi influențe,limba manifestându-se ca un sistem deschis
înnoirilor.
Emil Verza arată că,,există o relație strânsă între limbaj,învățare și evoluția
personalității copilului,în sensul că,în copilărie comunicarea verbală pune
amprenta asupra dezvoltării psihice a omului,asupra capacității sale
interioare,intelectuale și personalității sale fiind la rândul său influențat de
acesta.”
Cu ajutorul limbajului cunoașterea se realizează la un nivel mai înalt,copilul
exprimându-și în mod inteligibil ideile,impresiile,personalitatea lui evoluând.
,,Întrebările numeroase pe care copilul le adresează adultului subliniază prezența
intereselor cognitive primare,a elementelor gândirii cauzale,a dorinței de a
cunoaște și înțelege fenomenele lumii înconjurătoare.”
La vârsta preșcolară individualitatea proprie dobândește însușiri psihice
deosebite,trainice,adânci,dinamism și flexibilitate în gândire,interes și dorință de
a progresa.

DESCRIEREA
PROIECTULUI

SCOPUL PROIECTULUI

Stimularea interesului pentru lectură şi a gândirii critice,dezvoltarea


creativităţii, a expresivităţii şi capacităţii de a înţelege mesajul scris şi formarea
unui stil de învăţare eficient .
OBIECTIVE SPECIFICE

 Cunoașterea instituțiilor care se ocupă  de apariția,distribuirea  sau


păstrarea cărților; 
 Formarea unei atitudini de grijă , respect  și considerație  față de carte și
autorul acesteaia;           
 Cunoaşterea instituţiilor care se ocupă de apariţia, distribuirea sau
păstrarea cărţilor;                                                                                    
 Stimularea gustului pentru lectură;
 Stimularea imaginaței și creativității verbale;                                  
 Apropierea copiilor preşcolari de carte şi de cuvântul scris;     
 Îmbunătăţirea comunicării orale prin împărtăşirea experienţei personale; 
 Familiarizarea copiilor cu diferite tipuri de scris şi stimularea interesului
pentru scris;  
 Trezirea interesului pentru explorare lingvistică,cu ajutorul creațiilor
literare,al sunetelor,imaginilor,onomatopeelor(Glasul naturii)
 Dezvoltarea abilităților de comunicare în
grup.                                                                                            
 Dezvoltarea capacităţii de inter-relaţionare şi de exprimare a emoțiilor;  
 Stimularea imaginaţiei şi a creativităţii verbale.

DURATA PROIECTULUI - ANUL ŞCOLAR 2021-2021

RESURSE UMANE:

 Cadre didactice;
 Preşcolari şi şcolari;
 Părinţi,bunici;
 Specialişti (bibliotecar,librar);
 Reprezentanţi ai comunităţii locale.

RESURSE MATERIALE:

 Cărţi, pliante, broşuri;


 camere de filmat, casete audio- video;
 fişe de lucru, portofolii;
 aparate foto, calculator;
 ecusoane;

RESURSE FINANCIARE:
 Sponsorizări,donaţii;
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

În vederea pregătirii proiectului se vor folosi metode care vizează


informarea: dezbateri, studierea materialelor informative (ghiduri de bune
practici, proiecte educaţionale) şi metode care vizează motivarea
corespunzătoare a cadrelor didactice implicate în proiect: observaţia,
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, descoperirea,
învăţarea prin cooperare, dezbaterea, lucrul în echipă, gândiţi – lucraţi în
perechi, întâlniri cu specialişti , excursii, vizite, concursuri, vizionare de casete
video, prezentare de imagini foto.
În organizarea activităților care vizează implicarea părinților se vor folosi
metode de informare a acestora prin ședințe cu părinții,prin materiale tipărite.
Prin metodele alese se oferă un cadru educațional care să încurajeze
exprimarea părerilor,o implicare activă și conștientă.

ETAPELE PROIECTULUI
ETAPA ACTIVITĂŢI PERIOADA
I.  Constituirea comitetului de mediu
( grupul de preşcolari,
părinţi,coordonator);

 Stabilirea responsabilităţilor celor


implicaţi; oct – nov 2021
 Popularizarea proiectului la
nivelul familiilor, presei,
comunităţii.
II.  Desfăşurarea activităţilor propuse. Dec. 2021-iunie 2022
III.  Evaluarea proiectului;
 Popularizarea rezultatelor la nivel
local; iunie 2022

MONITORIZARE

 Înregistrări video, foto, consemnări în jurnalul grupei, portofolii

CALENDARUL ACŢIUNILOR

Nr.
Data Tema Mijloc de realizare Obs
Crt.
- Popularizarea proiectului la
nivelul instituţiei de
DOCUMENTARE ŞI învăţământ, al localităţii.
Septembrie INFORMARE
1. - Discuţii cu părinţii copiilor
2021
implicaţi în proiect.

- Identificarea
colaboratorilor.
- Vizită la tipografie
Octombrie ,,POVESTEA
2. -Observarea unor cărți de
2021 CĂRȚILOR”
diferite dimensiuni

„CARTE - Vizită la Biblioteca


Noiembrie
3. FRUMOASĂ,CINSTE Municipală,C-lung
2021
CUI TE-A SCRIS”” Moldovenesc

Decembrie „LUMINA -Povestirea educatoarei


4.
2021 CĂRȚILOR”

„MIHAI EMINESCU
Ianuarie ȘI ION -Prezentare de imagini
5.
2022 CREANGĂ,DOI -Convorbire
MARI PRIETENI”
“ÎN LUMEA
Februarie
6. MINUNATĂ A -Dramatizare
2022
POVEŞTILOR”
„DRUMUL
- Vizionare DVD
7. Martie 2022 CĂRȚILOR”

.“CARTE DE
POVEȘTI CU
-Prezentare de cărți,scurte
8. Aprilie 2022 POZE,ASTĂZI EU TE
RĂSFOIESC’’ povestiri

,,NE JUCĂM CU
-Confecţionare de litere din
LITERE ȘI
9. Mai 2022 diferite materiale
CUVINTE”
-Alcătuire de cuvinte
„FASCINAŢIA
-Expoziţie cu fotografii
CĂRŢILOR ”
10. Iunie 2022 realizate pe parcursul
EVALUAREA desfăşurării proiectului şi
PROIECTULUI premierea copiilor cu
diplome de participare.

EVALUARE

 Evaluări curente: convorbiri, activităţi practice, fotografii;


 Evaluări intermediare: fişe, desene, realizarea unor spaţii personalizate;
 Evaluări finale: concursuri, fişe, portofolii, expoziţie cu fotografii,
redactarea proiectului, diseminarea rezultatelor.
MEDIATIZARE

· Participarea la diferite simpozioane naţionale şi internaţionale cu


comunicări legate de această temă;
· Publicarea în presa de specialitate la nivel judeţean sau naţional a unor
articole legate de derularea acestui program;
· Amenajarea unor expoziţii în grădiniţă cu lucrări ale copiilor;
· Întocmirea unui album foto în format digital ;
· Realizarea de diplome pentru preşcolarii care au participat la acţiunile
prevăzute în proiect.

G. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI

Sustenabilitatea proiectului se va realiza prin extinderea acestui


proiect în parteneriat cu alte unităţi similare din judeţ.

S-ar putea să vă placă și