Centrul de Formare Continuă și Leadership (CFCL)

al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

din Chișinău

REFERAT

„Dezvoltarea vorbirii la preșcolari de 2-3 ani”

realizat: Spetețchi Eugenia

coordonat:
Cucer Angela, dr.,conf.univ.

2023

Cuprins
1. Introducere.
2.Particularităţi de vârstă ale limbajului la copilul preşcolar.
3. Jocuri didactice pentru dezvoltarea limbajului

4.Concluzie
Bibliografie

1. Introducere

Îmbogățirea vocabularului preșcolarilor se referă la dobândirea unei corecte

pronunțări a cuvintelor, lărgirea bagajului de cuvinte și mărirea numărului cuvintelor
pe care copilul le întrebuințează în comunicare, explicația semnificației cuvintelor și
dezvoltarea capacității de a se folosi liber de ele, în povestiri.Limbajul cadrului
didactic , continuu înconjurată de copii, trebuie sa fie cult si literar, să se
caracterizeze prin simplitate, claritate, expresivitate, exterioară și semnificația exactă
a fiecărui cuvânt.Dar, pentru aceasta, trebuie să aprofundăm cuvântul, să avem o
deosebită grijă față de el, să ne imbogățim cultura proprie, să luptăm pentru a
poseda un limbaj corect și astfel vom înțelege și vom fi înțeles, vom comunica.În
grădinița se acorda un loc deosebit de important educării limbajului preșcolarilor,
utilizându-se toate mijloacele accesibile preșcolarului.Fie că este lectura după
imagini, învățarea unei poezii, lectura educatoarei, naratiunea, dramatizare, am avut
întotdeauna drept scop să-l ajut pe copil, să înțeleagă conținutul, sa stie sa asculte,
sa stie sa intrebi, sa-si imbogateasca vocabularul, să comunice impresiile cu cei din
jur.

2. Particularităţi de vârstă ale limbajului la copilul preşcolar

Limbajul, ca mijloc de comunicare cu cei din jur, este strâns legat de activitatea
practică pe care o desfăşoară copilul la un moment dat, de situaţia concretă în care
se realizează comunicarea. Din această cauză, limbajul copilului mic are un caracter
situativ, luând în majoritatea cazurilor forma de dialog. Acest limbaj dialogat
cuprinde fie răspunsul la întrebările adultului, fie întrebări adresate adulţilor în
legătură cu dificultăţile ivite în procesul activităţii, cu obiectivele cu care copilul vine
în contact, cu cereri care vizează satisfacerea trebuinţelor sale momentane. Sensul
cuvintelor şi propoziţiilor folosite de copil la această vârstă depinde în mare măsură
de împrejurările concrete, putând fi precizat numai în situaţia cunoscută de cei care
participa la dialog. La vârsta preşcolară are loc lărgirea şi complicarea raporturilor
dintre copil şi realitatea înconjurătoare. Formele şi conţinutul comunicării copilului
cu ceilalţi oameni devin mai ample şi mai variate. Dezvoltarea limbajului este
indisolubil legată de evoluţia gândirii copilului şi invers, gândirea se poate ridica pe
trepte tot mai înalte de generalizare şi abstractizare numai sprijinindu-se pe o
dezvoltare corespunzătoare a limbajului. În procesul de comunicare cu ceilalţi
oameni copilul transmite ceea ce a trăit, a făcut, a gândit. La vârsta preșcolară,
copilul intră tot mai mult în contact cu mediul înconjurător și automat are loc o
creștere considerabilă a vocabularului. Din datele statistice reiese ca la vârsta de trei
ani copilul stăpânește circa 1000 de cuvinte, mai mult substantive și verbe. Din punct
de vedere calitativ, cunoașterea copilului diferă de cea a adultului prin aceea că cu
cât copilul este mai mic , cu atât operațiile gândirii , analiza , sinteza , comparația ,
generalizarea și abstractizarea sunt mai slab dezvoltate.

Posibilitatea de a face aceste operații este mai mica la vârsta de 2-3 ani și ea se
dezvolta progresiv în cadrul vârstei preșcolare. Analiza și sinteza însușirilor obiectelor
și ființelor consta în diferențierea lor după diferite criterii. Informații despre formă,
culoare, dimensiuni, cantități, temperatura, sunete, cantități , densitate și despre
alte însușiri ale obiectelor , ființelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare le
căpătăm prin percepții.

Forma este însușirea cea mai ușor percepută de către copii, de aceea este prima
componenta ce se impune în formarea în mintea preșcolarului a imaginii unui obiect
sau ființă. Ea poate fi percepută de copil pe două căi: vizual si haptic (prin apasare)
Percepția vizuala da aspectul de contur, percepția haptica da informații asupra
volumului. Copilul de 2-3 ani privește forma numai ca pe o însușire proprie a
obiectului respectiv. El nu operează o generalizare asupra lui.

Culoarea este o altă însușire a obiectelor care reflectată în psihicul copilului

constituie o componenta importantă a imaginii pe care și-o formează despre ele. La
grupa mica copii disting în general numai culorile de baza: roșu, galben, verde și mai
apoi albastrul și maroul la grupa mijlocie, iar treptat nuanțele lor. La grupa mica copii
privesc culoarea ca pe o însușire o obiectului si nu o desprind de acesta.

Dimensiunea este componenta dimensională a imaginii formată în timpul

percepției, fiind de fapt reflectarea unei relații, este cu atât mai greu de sesizat de
către copii cu cât aceștia sunt mai mici. Copii grupei mici înțeleg și exprima corect
numai raporturile gros, subțire, mic, mare si alte raporturi ca: lat – îngust… Copiii
grupei mici nu fac întotdeauna generalizări pe criterii esențiale, nu operează
abstractizări în sensul că ei nu pot gândi însușirile obiectului independent de acesta.
La copiii de vârsta preșcolară mica, întâlnim dificultăți mari la consoane datorită
faptului că ele au o perceptibilitate auditivă mai mica în comparație cu vocalele.
Acestea din urma sunt mai favorizate, având o intensitate sonoră mai mare, o durata
mai mare, ceea ce face ca ele sa fie pronunțate mai bine de către copii. Perceperea
auditiva a fiecărui sunet din cuvânt, diferențierea de celelalte sunete, analiza
compoziției fonetice a cuvintelor. Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să
constituie o preocupare permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor.
Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora.
Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil, iar educatoarei nu îi
revine decât sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia, în
funcţie de ritmul propriu de dezvoltare. Particularitatile gramaticale ale limbajului
copilului pun în evidență, în primul rând, gradul de dezvoltare a proceselor de analiză
şi de sinteză ale copilului. Copilul preşcolar nu învață structurile gramaticale, nu
cunoaşte definiții, nu ştie ce este substantivul, verbul, declinarea dar, în vorbire,
respectă cât de cât în mod corect aceste reguli, deoarece are în jur modele de
vorbire, este antrenat să le cunoască prin diferite activități din grădiniță. La vârsta de
3 ani, mulţi copii nu diferenţiază consoanele lichide (r şi l), consoanele constrictive (s,
z, f) şi semioclusive (v,ţ). Din această cauză, în vorbire apar fenomene de omisiune,
de substituire sau de inversiune. Mai frecvent sunt întâlnite la vârsta 2-3 ani,
amintim următoarele:

∙ plouă – pouă, raţa – aţa, strada – stada;

∙ -omiterea sau înlocuirea consoanelor c-g şi t-g: o cucu – tutu, gol – dol;

∙ -omiterea sau înlocuirea consoanelor ş-j prin t-d: o maşina – matina, jos-dos;

∙ -omiterea silabelor din cuvinte prea lungi: o televizor – telezor, medicamente –

micamente;

∙ -înlocuirea consoanelor s-z prin ş-j sau invers: o masa – maşa, jos – zos; ∙ -înlocuirea
consoanelor siflante sau şuierătoare s-z şi ş-j prin africate t, c sau g: o săculeţ –
tăculeţ, moşul – motul;

∙ -înlocuirea africatelor între ele: tine în loc de cine;

∙ -inversiunile: place – palce, capra – crapa, cap – pac. În general, copilului preşcolar
mic îi lipsesc claritatea şi precizia sunetelor care compun cuvintele, dar toate
greşelile de pronunţie semnalate nu constituie un semnal de îngrijorare, nici pentru
educatoare, nici pentru părinţi.

Memoria copilului preşcolar are o mare plasticitate: ei pot învăţa cu uşurinţă diverse
cuvinte, reţin ceea ce este mai atractiv, ceea ce îi impresionează mai mult, chiar dacă
memorează scurte poezii sau povestiri, elementul intenţional lipseşte. Creşterea
vocabularului este însoţită de o tot mai adecvată întrebuinţare a cuvintelor pe
masura cunoaşterii acestora, copilul învaţă să-şi exprime ideile precizându-le şi
nuanţându-le înţelesul. La 2-3ani, confuziile în denumirea termenilor, impreciziile în
determinarea semnificaţiei cuvintelor apar datorită memorării şi folosirii unor
cuvinte al căror sens nu-l înţeleg.

Copilul își însușește de la cea mai fragedă vârsta limba maternă, limba în care
vorbesc adulții din jurul său. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adulții,
prin intermediul ei dobândesc cunoștințe și își împărtășesc experiența, gândurile și
dorințele lor. Totodată, însușirea limbii materne permite lărgirea orizontului de
cunoștințe ale copiilor, atât pe baza experienței personale cât și pe baza asimilarii
experienței sociale.

Procesul de influențare a vorbirii copiilor și îmbogățirii vocabularului începe încă de

la grupa mica, ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăților de
pronunție, vocabular redus, gândire concreta, atenție instabilă, memorie
involuntară. Îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi se realizeaza
concomitent cu predarea de cunoștințe despre obiectele și fenomenele din mediul
înconjurător. Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor preșcolari este determinat
nu numai de posibilitatile mentale, dar si de nivelul socio-cultural în care trăiesc.
Începând cu vârsta de 3 ani, limbajul și vorbirea încep să capete noi forme, mult mai
avansate și complexe față de perioada de copil mic. Limbajul receptiv este mult mai
sofisticat, iar cel expresiv se îmbogățește rapid. Dezvoltarea limbajului și a vorbirii se
referă la achizițiile pe care copilul le face in limbajul receptiv (abilitatea de a înțelege
cuvinte și sunete) si in cel expresiv (capacitatea de a folosi cuvinte și gesturi pentru a
comunica un mesaj). Începând cu vârsta de 3 anisori, copilul este capabil sa inteleaga
si sa urmeze instrucțiuni ceva mai complexe, formate din doi pași sau care presupun
doua activități consecutive - de exemplu, "schimba-te în pijamale și apoi spală-te pe
dinți". Pana la intrarea în etapa prescolara, învață o mulțime de cuvinte noi și
cunoaste numele a din ce în ce mai multe obiecte din jurul lui. Copilul intelege
diferentele intre sexe si este capabil să-și spună numele complet.

3. Jocuri didactice pentru dezvoltarea limbajului

COCOŞUL ŞI GÂSCA
Sarcina didactică: recunoaşterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor
emise, construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută.

Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul
de păpuşi. Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului. Aşezarea copiilor se poate face în
semicerc sau ca la vizionarea de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel
încât toţi să aibă scenă în faţa ochilor. Jocul se desfăşoară prin prezentarea pe rând a
celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi. Educatoarea poate motiva sosirea lor.
Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai
puţin cunoscută de către copiii de 2-3 ani. După denumirea celor două păsări se pot
face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. Educatoarea
prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii
bucale. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acţiuni
menţionate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după
care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa onomatopeea corespunzătoare.

NOTĂ Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g, vor fi solicitaţi

să încerce articularea, prin poziţia gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul
cavităţii bucale, în timp ce, cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează, apăsând uşor
regiunea superioară a gâtului.

2. FOCUL ŞI VÂNTUL

Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate şi a sunetelor din

componenţa unor cuvinte.

Regulile jocului: copiii reproduc prin mişcări şi onomatopee fenomenele despre care
se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia. Indicaţii pentru
organizarea şi desfăşurarea jocului .Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în
semicerc. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi
vânt, certându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş, vâjj-vâjj. În acest
scop se vor prezenta pe rând cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenal: foc şi
vânt. În continuare, educatoarea introduce exerciţiile de pronunţare în contextul
unei poveşti simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se
întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunţat în
contextul poveştii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă şi a
aprins focul. Focul făcea...”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele şi
focul s-a stins, apoi tata a ieşit în curte să aducă altele. Afară era frig şi bătea
vântul...”. Copiii vor reproduce mişcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-
vâj).Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se
repetarea pronunţării de către copii a sunetelor corespunzătoare.În partea a doua a
jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii
formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau
„focul face fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului)
sau „vântul bate” (educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra
capului).În pronunţarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă
articularea exagerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.

2. ŞARPELE ŞI ALBINUŢA
Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z. Regulile jocului: la
semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuieşte şarpele, execute
deplasarea pe un traseu dat imită sunetele emise de şarpe. La alt semnal
albinele pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului. Educatoarea va amenaja
înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa
 de copii va fi împărţită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor
alcătui şarpele. Fiecare din subgroup va avea un rol prestabilit, eventual
marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea sarpelui, apoi cea a
albinelor. Grupul de copii reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul
desenat dinainte in linie şerpuită reproducând şuieratul şarpelui: sss… în timp
ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoarei, copiii
albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. Şarpele se
retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat. Jocul se continuă schimbându-
se rolurile. În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în
vedere că alergarea poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin
modificările în respiraţie. În acelaşi scop se va doza atent timpul afectat
alergării, evitându-se prelungirea acestuia.În pronunţarea unor onomatopee
care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenţiei asupra locului
de articulare, în cazul în care copiii articulează corect, cu limba ieşită printre
dinţi consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin
strângerea dinţilor, că spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va
fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colţurile gurii puternic trase în
părţi.

4.TRENUL ŞI VÂNTUL

Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j. Regulile jocului: la

semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu,
imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul. Indicaţii
pentru organizarea şi desfăşurarea jocului. Educatoarea va avea înainte de începerea
jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțită în două.
Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea trenului ş, ş, ş, (acţiune însoţită de
mişcarea braţelor). A doua grupă de copii aşteaptă semnalul pentru a depăşi trenul,
alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunţă j, j, j (braţele lateral). Jocul
continuă schimbându-se rolurile. În partea a doua a jocului, acţiunea se amplifică
prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z, z, z), şarpele (s, s), trenul (ş, ş, ş), vântul (j,
j, j). Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea
prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi; în
articularea consoanelor ş-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită

5.SPUNE CUM SE FACE

Sarcina didactică: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor

corespunzătoare glasului acestora. Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii,
copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalţi copii trebuie să-l
recunoască şi să-l denumească. La semnalul dat, toţi copiii imită glasul animalului şi
execută mişcări corespunzătoare acestuia.Material didactic: animale jucării sau
imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoşul, raţa, gâsca, vrabia,
albina etc. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului .Materialul necesar
jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeţ (coşuleţ) pentru a crea surpriză la
prezentare şi a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va
trebui imitat. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc. În
desfăşurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor
sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi
terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în
reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început
individual, apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care întâmpină
dificultăţi în pronunţarea unor sunete. În complicarea jocului se modifică ordinea
acţiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe
bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc
individual sau în colectiv, după cum li se cere.
6. AL CUI GLAS ESTE?

Sarcina didactică: recunoaşterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a
genitivului. Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da
semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigăt va trebui să
numească copilul care l-a trezit. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului

Copii stau pe scăunele în semicerc. În faţa semicercului se va aşeza la o mică distanţă

o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El
se va aşeza cu spatele la grupă, cu braţele pe masă, cu capul pe braţe şi va simula că
doarme. În acest timp se va face linişte desăvârşită pentru a se crea condiţii de somn.
Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) şi va atinge pe unul
din ei. Acesta va spune: „Trezeşte-te..., Mihai...”. Copilul în cauză se va întoarce cu
faţa spre grupă şi va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În
răspunsul său copilul va formula o propoziţie ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”,
„Este glasul Ioanei Manolescu” etc. Se va acorda atenţie în mod special folosirii
corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ţinând seama de tendinţele
preşcolarilor de a extinde forma masculină.

7. NE JUCĂM CU BALOANE

Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor, formularea corectă a

propoziţiei respectând acordul dintre substantiv şi adjectiv. Regulile jocului: copiii
care au jetoanele de culoarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le
vor ridica şi vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă. Copiii vor căuta alte
obiecte de aceeaşi culoare cu a balonului educatoarei şi vor denumi culoarea
acestora. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului. Copiii vor fi aşezaţi la
măsuţele dispuse în careu deschis. În prima parte a jocului se va urmări ridicarea
corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeaşi culoare cu
culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor
respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”,
iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. Se vor utiliza şi întrebări
adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina şi folosirea
singularului. În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii
indicaţi caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi
culoare, formulând corect o propoziţie care să cuprindă atât substantivul cât şi
adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li
adjectivul care îl însoţeşte: balon roşu – minge roşie; balon albastru – rochiţă
albastră etc.

8. CINE ESTE ŞI CE FACE?

Sarcina didactică: denumirea corectă a fiinţelor şi a acţiunilor specifice acestora.

Regulile jocului: copiii deschid şi închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea
„Cine este şi ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul şi precizând de
fiecare dată altă acţiune posibilă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului.
Mobilierul va fi aşezat în formă de careu deschis. În timp ce copiii stau cu capul
aplecat pe masă, educatoarea afişează silueta unui animal. La semnal copiii privesc
ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât
denumirea animalului cât şi a unei acţiuni pe care acesta o poate efectua, de
exemplu:

Câinele: 1. latră pisica: 1. miaună

2. muşcă 2. prinde şoareci

3. roade oase 3. zgârie

4. fuge vrăbiuţa: 1. ciripeşte

 5. păzeşte casa 2. Zboară

Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acţiuni (să utilizeze
cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acţiunea prin mişcări imitative
sau crearea de situaţii-problemă.

10. UNDE S-A OPRIT ROATA?

Sarcina didactică: diferenţierea şi enunţarea corectă a substantivelor la singular şi la

plural constituind corect propoziţia. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască
imaginea la care s-a oprit roata şi să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai
multor obiecte. Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate
obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un
alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură
imagine. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului. Copiii vor fi aşezaţi pe
scăunele dispuse în semicerc. În timpul jocului se va acorda atenţia formulării
corecte de către copii a propoziţiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcţie de nivelul de
dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoţească substantivele de adjectivul
care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul
albastru”.

Copiii numiţi vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai
multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.

CONCLUZII

Grădiniţa rămâne prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine nobilă

sarcină de a organiza cu mare grijă experienţele de limbaj ale copilului, treaptă unde
comunicarea şi limbajul oral au o importanţă deosebită şi unde se poate insista pe
anumite deprinderi de pregătire a scrisului. Numai o experienţă câştigată în vorbire
îşi poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate, cum sunt scrisul
şi cititul. Practica a dovedit că, pe lângă procesul didactic în sine, este necesar să
existe o diagnosticare a activităţii verbale şi o înregistrare practică a evoluţiei
limbajului copilului, bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o
condiţie esenţială a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârstă.
Până atunci trebuie să le vorbim copiilor, să vorbim cu ei, nu către ei, să-i ascultăm şi
să-i învăţăm să asculte la rândul lor, să le arătăm cărţi, imagini, să le descifrăm
împreună cu ei, să-i învăţăm să le folosească şi să-i învăţăm să-şi facă propriile
însemnări şi cărţi, să folosim tot ce ne oferă ei ca experienţă şi limbaj, în sprijinul lor.
Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această
vârstă prezintă argumente de ordin psihologic şi pedagogic. Argumentele de ordin
psihologic scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în
însuşirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative şi cantitative care vizează
însuşirea pronunţiei corecte a tuturor fenomelor, de comunicare, intensificarea
funcţiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica curentă a structurii
gramaticale etc. Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl
au influenţele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor cu atât mai mult cu cât
acest proces este direct dependent de mediul de vorbire, de metodele de exprimare
oferite de adulţi. Obiectivul principal al activităţilor instructiv-educative din grădiniţa
de copii este formarea personalităţii individuale a copilului, ţinând seama de ritmul
său propriu, de nevoile sale afective şi de activitatea fundamental. Prin jocul didactic
se fixează, se precizează şi se activează vocabularul copiilor; jocul este un mijloc
foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale.
Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învaţă să
aprecieze frumosul, dezvoltându-se gustul estetic. Jocul didactic constituie
activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului
în priceperea şi înţelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorinței preşcolarului
de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. Toate acestea potenţează
considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. În
jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală , să fie prezentată
într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, care facilitează rezolvarea
sarcinii didactice, stimulează vorbirea, trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica
gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această cale, jocul devine o activitate
irezistibilă, prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea.

În concluzie, dacă îi acordăm atenţia cuvenită în grădiniţă copilului şi experienţelor în

domeniul limbajului. În esenţă, copilul care frecventează grădiniţa şi care este
sprijinit în această perioadă este apt pentru şcoală şi reuşeşte să se adapteze bine la
cerinţele ulterioare ale şcolii.
 Bibliografie 

1. Badica Tatiana - Exercitii pentru dezvoltarea vorbirii prescolarilor,

E.D.P., Bucuresti, 1979

2. Badica Tatiana, Dutu Olga, Marinescu Eugenia - Jocuri

didactice pentru cunoasterea mediului si dezvoltarea vorbirii, E.D.P.,
Bucuresti, 1974

3. Constantin Parfene - Compozitiile în scoala, E.D.P., Bucuresti, 1980

4. Cozman Maria - Modalitati pedagogice de stimulare a comunicarii -
Revista de pedagogie, Bucuresti, 1981
5. Creșterea copiilor în joc: Un ghid pentru o profesoară de grădiniță /
Comp. A. K.
6. Curriculum Pentru Educație timpuri, Chișinău ,2019
7. 1001 idei pentru o educați, Chișinău ,2013
8. Didactic.ro
9. file:///C:/Users/User/Desktop/recalificare/421758082-38-Mitrache-
Studiu-Particularitatile-Limbajului-La-Prescolari%20(1).pdf