CAPITOLUL 

 III

1.   PARTICULARITĂŢI DE UTILIZARE A VOCABULARULUI LA

COPIII DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ
Cercetarile efectuate de diferiti pshihologi au relevat ca în dezvoltarea lexicului, ca si în însusirea structurii
gramaticale a limbii mai mult decât în alte domenii ale vietii psihice a copilului exista mari diferente individuale care
depind în primul rând de conditiile de viata si de educatie.

Vocabularul copilului este si el o trasatura definitorie a personalitatii sale. Sensul cuvintelor si propozitiilor folosite de
copii la aceasta vârsta  depinde în mare masura de împrejurarile concrete putând fi precizat numai în situatia
cunoscuta de cei care participa la dialog.

La vârsta prescolara are loc largirea si complicarea raporturilor dintre copii si realitatea înconjuratoare. Formele si
Î
continutul comunicarii copilului cu ceilalti oameni devin ample si mai variate.  n general, activitatea copilului
prescolar dobândeste mai multa independenta si se desfasoara mai organizat în procesul instructiv-educativ din
gradinita sub îndrumarea competenta a educatoarelor. Fiecare individ îsi formeaza un vocabular propriu în conditiile
vietii sociale. Copii îsi însusesc vocabularul pe baza imitarii modelelor de vorbire ale celor care se ocupa de cresterea
si educarea lor în general, ale celor cu care ei intra în relatii.

Având în vedere conditiile normale de viata si de educatie pe baza datelor statistice obtinute de diferiti autori ne
putem forma o imagine generala aproximativa despre îmbogatirea fondului lexical la copii de vârsta prescolara.

"Bogatia vocabularului prescolarului este relativ mare (700-800 cuvinte la 3 ani, 1000 cuvinte la 4 ani, 1500-2000
cuvinte la 5-6 ani)".[3]

Cu toata relativitatea lor, aceste cifre scot în evidenta faptul ca în conditiile normale de educatie în perioada
prescolara copilul îsi însuseste în esenta lexicul de baza al limbii materne.

Se admite ca, în conditiile unei dezvoltari normale, la vârsta de 3 ani un copil stapâneste un vocabular care îi da
posibilitatea sa comunice cu cei din jur, sa exprime dorinte, sentimente, manifestari de vointa. În perioada
prescolaritatii, vocabularul copilului se îmbogateste cu aproximativ 4000 de cuvinte la 7 ani.

Studierea vocabularului, a dezvoltarii sale cantitative si calitative prezinta dificultati deosebite în primul rând datorita
variatiilor individuale.

Prezinta interes examinarea analitica a fondului lexical stabilit pe diferiti copii de A. Decondres, care în vocabularul
unor copii prescolari a realizat repartitia cuvintelor pe diferite categorii gramaticale. Un copil de 5 ani cuprinde în
vocabularul sau 1199 de substantive, 399 de verbe, 141 adjective si 123 de alte cuvinte.

Folosind un limbaj preponderent situativ, copilul recurge mai mult la cuvinte cu un continut concret, cel mai adesea,
legat direct de realitatea imediata. De aceea, în vorbirea copilului prescolar predomina substantivele si verbele,
adjective care arata însusiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, si mai putine pronume si numerale. Desi sub raport
numeric, substantivele ocupa primul loc trebuie subliniat faptul ca verbele au o mare importanta functionala fiind
frecvent utilizate în vorbirea copilului.

Odata cu însusirea cuvintelor, copii asimileaza si sensul acestora. Pe masura ce orizontul de cunoastere al copilului se
largeste, se îmbogateste si vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimarii noilor cunostinte. Nu o singura
data, copii adopta un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, si-l folosesc adesea pentru ca
le place cuvântul, nu pentru ca îi stiu semnificatia. Astfel, un copil de la oras spune ca vitelul se tine în garajul vacii,
pentru ca nu cunoaste deosebirea dintre grajd si garaj.

În dezvoltarea limbajului copilului însusirea structurii gramaticale a limbii române reprezinta o problema de cea mai
mare importanta.

Observatiile si cercetarile psihologice arata ca în conditiile de viata si de educatie corespunzatoare la sfârsitul

perioadei prescolare copilul stapâneste formele gramaticale de baza ale limbii si, în general, le foloseste corect în
vorbirea sa.
Caracteristic este faptul ca atât vocabularul cât si structura gramaticala sunt însusite de copii în mod practic în
procesul viu al comunicarii, ascultând vorbirea celor din jur si fiind corectat de catre adult decât atunci când face
greseli în vorbire.

Prescolarul "nu învata" regulile gramaticale ca atare, nu cunoaste definitia lor, nu stie ce este substantivul, verbul,
conjuctia, prepozitia, genul, declinarea, conjugarea, dar respecta în vorbirea sa regulile principale de modificare si
îmbinarea cuvintelor în propozitii.

În mod practic, prin imitare, copii îsi însusesc formele gramaticale de baza ale limbii romane. Sub influienta mediului
social în care traiesc, acumularea experientei verbale duce treptat la formarea asa numitului " simt al limbii" care îi
determina pe copii sa elaboreze forme gramaticale regulate, fara sa cunoasca norme sau reguli. " Sensibilitatea" fata
de formele gramaticale este o trasatura caracteristica copilului prescolar, desi limba nu este pentru el înca un "obiect
de studiu" (asa cum va deveni la scoala).

Pe baza acestui simt al limbii ajung sa foloseasca tot mai curent formele gramaticale si chiar sa intervina atunci când
observa o greseala în vorbirea altor copii.

Auzind pe un copil de 3 ani spunând "Cale fuge repede", un alt copil de 5 ani îl corecteaza: " Nu se spune asa, trebuie
sa spui" - "Care fuge repede" - dar, întrebat de ce nu spune asa, copilul nu poate sa justifice altfel, decât afirmând ca
" asa nu e bine, nu se spune asa".

"Inventia lexicala" a copiilor este o alta particularitate a vârstei prescolare si ea se bazeaza pe formarea unui
stereotip al mecanismului derivarii. Cuvintele " noi" (care nu exista în limba) sunt " inventate" de copii prin adaugarea
la radacinile unor cuvinte cunoscute a diferitelor sufixe, prefixe si terminatii, înlocuiri de sunete care dobândesc în
practica vorbirii o relativa independenta.

Exemple întâlnite în vorbirea copiilor: " pâinarie" (de la pâine + sufixul "rie"), spun asa si dupa modelul " cofetarie",
"carnarie", "plugarist" (dupa tractorist), "câinelus" (catelus), "albinisti" (în loc de alpinisti).

Etapa  "nascocirii cuvintelor" este oarecum fireasca în dezvoltarea limbajului. Ea este un indiciu neîndoielnic al
cresterii capacitatii de generalizare a scoartei cerebrale.

Împotriva fenomenului "crearii cuvintelor" nu este cazul sa se duca o " lupta" cu orice pret. Este însa de datoria
noastra, în calitate de educatori si parinti sa corectam cu calm, dar sistematic aceste " greseli" savârsite de copii (cu
atât mai mult erorile de pronuntare) spre a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.

Creativitatea lexicala a copilului trebuie pregatita si stimulata prin toate activitatile de educare a limbajului, îndeosebi
prin jocuri didactice cu sufixe si prefixe, dar derivarile deformate se cer corectate cu tact.

Copii dusi îsi însusesc cuvinte din vorbirea parintilor, bunicilor si adultilor cu care intra zilnic în contact, dar preiau
cuvinte si de la copii cu care se joaca, pe teren organizat sau pe strada. Ei sunt astfel tentati sa foloseasca expresii
argotice, chiar vulgare, de aceea educatoarea trebuie sa-i ajute, sa le înlature din vorbire, dezvaluindu-le frumusetea
limbii materne române si obisnuindu-i sa utilizeze termeni civilizati. În mediul social, copii întâlnesc si învata
regionalisme sau anumite forme regionale, care au rolul si farmecul lor, dar treptat sunt condusi sa adopte formele
limbii române literare.

O particularitate a vocabularului prescolarilor este folosirea diminutivelor, determinata si de universul miniatural în

care traiesc (papusica, ursulet, cubulet) si de vorbirea oamenilor maturi care vor sa-i alinte, sa-i ademeneasca
cu ciorbita, ciorapei, plimbarica. Diminutivele dau vorbirii copiilor un farmec aparte, dar abuzul le deformeaza
vorbirea si imaginea asupra lumii înconjuratoare.

Prin întregul proces instructiv-educativ din gradinita si, îndeosebi, prin activitatile specifice de cultivare a limbajului se
perfectioneaza vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se largeste sfera vocabularului activ si pasiv, se consolideaza
formele cerute gramatical.

Se pune întrebarea: ce înseamna activizarea si îmbogatirea vocabularului, ce se întelege prin aceste doua notiuni.
Iata explicatia termenului de activizare - totolitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare si care
variaza de la un vorbitor la altul - îmbogatirea vocabularului - a mari vocabularul unei persoane cu cuvinte noi
întâlnite; a adauga cuvinte noi pe care sa le însuseasca activ.

Consider ca îmbogatirea si activizarea vocabularului, mai ales la prescolari, trebuie sa constituie un obiectiv constant,
care se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul educatiei permanente, al pregatirii copiilor pentru învatarea
continua.
Copilul nu va putea sa înteleaga unitatea de continut transmisa, daca nu cunoaste sensurile cuvintelor. O sarcina
importanta a dezvoltarii vorbirii este asigurarea întelegerii semanticii cuvintelor.

Perceperea cuvântului simultan cu contemplarea vie formeaza precizia în exprimare si da imaginilor coloritul lor cerut,
corespunzator realitatii.

Cuvintele nu sunt altceva decât simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca aminte de actiunile prilejuite
cu ocazia observarii jocurilor.

Îmbogatirea vocabularului trebuie înteleasa nu în memorarea mecanica a unui numar mare de cuvinte, ci în
întelegerea semnificatiei cuvintelor care se va adânci treptat.

Însusirea corecta a vocabularului limbii române este o conditie a însusirii tuturor cunostintelor care fac din individ un
membru folositor societatii, este o conditie a însusirii culturii generale.

Forma principala de organizare a procesului de îmbogatire si activizare a vocabularului ramâne activitatea frontala pe
categorii de activitati: EDUCAŢIE PENTRU sTIINŢĂ (CUNOAsTEREA MEDIULUI, ACTIVITATE
MATEMATICĂ), EDUCAREA LIMBAJULUI, EDUCAŢIE ARTISTICO-PLASTICĂ, EDUCAŢIE MUZICALĂ, EDUCAŢIE
FIZICĂ, ACTIVITĂŢI PRACTICE.

Activitatile desfasurate pe sectoare: creatie, biblioteca, stiinta, arta, constructii, activitati ludice - pe arii de stimulare
contribuie în mare masura la îmbogatirea vocabularului.

Jocurile distractive si activitatile liber creative constituie, de asemenea, tot atâtea prilejuri de învatare si exersare a
cuvintelor noi.

Fiecare din categoriile de activitati enumerate constituie un potential prilej de îmbogatire a vocabularului activ al
copiilor.

Educatoarea trebuie sa se preocupe de îmbogatirea vocabularului copiilor, sarcina ce se realizeaza de fapt, în toate
activitatile din gradinita, nu numai în cele de educatie a limbajului.

Activizarea si îmbogatirea vocabularului este un obiectiv permanent al activitatii de educare a limbajului la toate
vârstele prescolaritatii.

La grupele mai mici "activitatea de educare a limbajului" cunoaste mai ales îmbogatirea vocabularului, achizitia de noi
cunostinte în care copilul are posibilitatea sa-si comunice gândurile si sentimentele.

Povestile, basmele, poeziile ofera posibilitatea familiarizarii copiilor prescolari cu polisemia, omonimia, sinonimia,
antonimia. Povestea despre fata babei si fata mosneagului arata copiilor opozitia de sens, harnic-lenes, bun-rau,
frumos-urât. Totodata, povestile si poeziile trebuie sa dezvaluie copilului, pe cale intuitiva, frumusetea si armonia
limbii române, sonoritatea placuta a cuvintelor. Ascultând povesti si basme, copii întâlnesc noi expresii care, odata
cunoscute, devin un bun al lor.

În ACTITATEA DE EDUCARE A LIBAJULUI pe calea povestilor spuse de educatoare patrund în limbajului copiilor
forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât si cele populare, copii familiarizându-se cu formele specifice
povestilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se îmbogateste simtitor, se activeaza vorbirea si se
dezvolta sub toate aspectele. Prin intermediul povestilor în vocabularul copiilor patrund expresii deosebite,
sugestive. La vârsta prescolara convorbirea este cea mai complexa si completa activitate de educare a limbajului
copiilor. Convorbirea îi obliga pe copii sa foloseasca adecvat cuvintele, sa-si controleze vocabularul, sa caute cuvintele
potrivite, sensuri ale cuvintelor pentru a-si exprima cât mai fidel si într-o forma corecta gândurile, trairile. Convorbirile
sunt mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului, deoarece copii trebuie sa exprime cuvinte - notiuni
adecvate, într-o forma gramaticala corecta. Un mijloc de instruire si educare a copiilor, specific vârstei prescolare, în
cadrul activitatii de "EDUCARE A LIMBAJULUI", este jocul didactic. Prin intermediul jocului didactic se fixeaza si se
activizeaza vocabularul. În scopul îmbogatirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care sa denumeasca
numele lor, al fratilor, al parintilor, nume de localitati importante din tara, ale unor forme de relief cunoscute de copii,
se pot organiza si desfasura diverse jocuri didactice. Cele mai multe jocuri didactice pot fi destinate îmbogatirii
vocabularului copiilor cu substantive comune care denumesc: obiecte si fenomene percepute direct în natura
înconjuratoare si în viata sociala, nume de obiecte necesare în viata, principalele încaperi, partile componente ale
corpului, obiecte de igiena personala, îmbracaminte, încaltaminte, alimente, mijloace de locomotie, anotimpurile si
fenomenele specifice lor, animale domestice si salbatice.
Jocul didactic contribuie la îmbogatirea vocabularului copiilor prescolari si cu diferite adjective: însusiri privind
culoarea (rosu, galben, verde, albastru), pe raporturi dimensionale (mare, mica), însusiri gestative (dulce, acru),
olfactive, termice.

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogatirea lexicului, sub aspectul achizitionarii de noi cuvinte, al consolidarii
si activizarii lor. Se pot organiza diferite jocuri care pot sa opereze cu diferite antonime, omonime,  sinonime.
Deosebit de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmareste îmbogatirea vocabularului cu numerale cardinale
si ordinare, numeralele distributive, cuvinte care denumesc actiuni (verbe). Nu trebuie neglijate jocurile didactice care
contribuie la îmbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte, adverbe referitoare la locul unde se petrece actiunea, la
timpul când se desfasoara si la modul cum acestea se realizeaza.

Jocul didactic contribuie atât la îmbogatirea vocabularului, activizarea si exersarea lui, cât si la însusirea unei expresii
clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical.

Poeziile contribuie în mare masura la îmbogatirea vocabularului copiilor, care prin modelul oferit de limbajul poetic
devine mai bogat.

Poeziile despre natura îmbogatesc limbajul copiilor prin cuvinte care denumesc si arata aspecte si însusiri ale
anotimpurilor, redau imaginea naturii prin culoare, ritm, miscare. Prin intermediul versurilor învatate în mod
constient, copii îsi îmbogatesc vocabularul cu cuvinte frumoase ce n-ar trebui sa lipseasca din comunicarea obisnuita.
Copii învata sa dea vorbirii lor mai mult farmec. Astfel, prin activitatea de " EDUCARE A LIMBAJULUI" copii asimileaza
un vocabular bogat, variat pe care sa-l foloseasca ulterior. Activitatea de "EDUCARE A LIBAJULUI" are continuturi si
obiective bine coordonate, prin care se asigura îmbogatirea si activizarea vocabularului copiilor cu o mai mare
eficienta.

Activitatile de "CUNOAsTERE A MEDIULUI" ofera copiilor material pentru îmbogatirea vocabularului, pentru precizarea
sensului unui cuvânt, posibilitatea de a-si comunica impresiile si conostintele. În plan concret, pe masura ce copilul
percepe obiectul supus observarii, este pus în situatia sa-l denumeasca, sa-i precizeze locul si rolul în viata omului si,
astfel sa-si actualizeze sau sa achizitioneze si sa pronunte substantive, adjective, adverbe. Aceste parti de vorbire în
functie de inventivitatea educatoarei se pot folosi si cu sens figurat pentru activizarea vocabularului copiilor. Se pot
face anumite explicatii referitoare la aspectul unei flori, codita frunzei sau dimensiunea unei petale, recurgând la
sinonime ca: gratios, îngust, fin, delicat. Cuvintele pot capata semnificatii noi pe baza unei comparatii subîntelese.

În activitatile de "CUNOAsTERE A MEDIULUI" se face apel la substantive, verbe, adverbe, din fondul pasiv sau
înregistrate ca noi achizitii, formuleaza propozitii care reflecta realitati concrete si care trebuie sa fie cât mai ample si
mai frumoase. De exemplu: semnificatia notiunii de "mijloc de locomotie" a fost explicata copiilor astfel: obiectele
care ajuta omul sa se deplaseze dintr-un loc în altul se numesc mijloace de locomotie. Aceasta definitie serveste
pentru toata viata. Daca vor întâlni alte obiecte care vor servi la deplasarea omului, ei le vor clasifica în categoria
mijloacelor de locomotie.

Însusirea corecta a vocabularului limbii române este o conditie a însusirii tuturor cunostintelor care fac din individ un
membru folositor societatii este o conditie a însusirii culturii generale.

În cadrul activitatilor cu "CONŢINUT MATEMATIC", copii îsi îmbogatesc vocabularul cu termeni (cuvinte) specifici
activitatilor matematice: multime, forme geometrice, compunerea si descompunerea numerelor, sir crescator si
descrescator, numar, cifra. Limbajul matematic folosit trebuie sa fie adecvat, accesibil întelegerii copiilor.

La 6 ani, copii pot sa gândeasca si sa se exprime artistico-plastic prin linii si culori, îmbogatindu-si astfel posibilitatile
de comunicare.

Într-o activitate "ARTISTICO-PLASTICĂ" copilul foloseste atât limbajul plastic, cât si pe cel verbal. Acest tip de
activitate contribuie cantitativ la îmbogatirea vocabularului cu termeni noi, specifici sferei artistico-plastice si
integrarea noilor cuvinte în vocabularul activ al copiilor. De exemplu: acuarele, planseta, dactilo-pictura, modelaj,
pictura, culori reci, culori calde, etc. În aprecierea lucrarilor proprii sau ale colegilor, copii îsi formeaza un
discernamânt artistic, apeleaza la limbajul specific, însusit pe parcursul anilor de gradinita. Limbajul specific
activitatilor artistico-plastice este pus în evidenta în momentul motivarii sau al evaluarii temei respective.

Activitatile de "EDUCAŢIE MUZICALĂ" contribuie si ele într-o mai mica masura la îmbogatirea vocabularului copiilor.
Am remarcat ca, în cadrul activitatilor de "EDUCAŢIE MUZICALĂ", copii sunt interesati de achizitionarea unor cuvinte
noi cum ar fi: sunet, instrument muzical, trambulina, trianglu, pian, vioara, chitara, strofa, text, joc muzical, ritm, etc.
Este necesar sa contribuim prin activitatile de educatie muzicala la îmbogatirea vocabularului copiilor pentru a oferi
prilejul prescolarilor sa-si dovedeasca bogatia limbajului în diferite situatii.
Prin intermediul "ACTIVITĂŢILOR PRACTICE" (manuale) copii îsi îmbogatesc vocabularul cu cuvinte care se
întiparesc usor în minte. La sfârsitul unei activitati practice când educatoarea îi întreaba - Copii, ce am facut astazi?
acestia raspund: am taiat, am lipit, am snuruit, am festonat, am bobinat, etc. De asemenea, notiunile care denumesc
materialele si instrumentele necesare activitatilor practice constituie un prilej de îmbogatire a vocabularului copiilor.
Astfel, în "ACTIVITĂŢILE PRACTICE" copii sunt pusi în situatia de a utiliza termeni specifici activitatilor manuale.

Activitatea de "EDUCAŢIE FIZICĂ" contribuie si ea la îmbogatirea vocabularului. Copii recepteaza comenzile

educatoarei în timpul activitatii si, astfel îsi însusesc cuvinte si expresii specifice educatiei fizice care ulterior intra în
vocabularul activ al copiilor (de exemplu: "inspiram", "expiram", "pe loc repaus").

Jocurile liber-creative sunt o cale eficienta prin care copilul îsi îmbogateste vocabularul, cu conditia ca acestia sa aiba
un material adecvat, sa fie la îndemâna lor. Prin joc putem contribui într-o mare masura la formarea, dezvoltarea si
îmbogatirea vocabularului copilului sub aspect lexical, fonetic si gramatical. Pe masura ce copilul se joaca cu obiectele
si descopera sensuri si relatii noi dezvoltarea limbajului se intensifica. O serie de studii au constatat existenta unor
relatii pozitive între limbaj si joc. În concluzie, vocabularul se îmbogateste mai repede în jocurile copiilor. Toate
activitatile din învatamântul prescolar contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoastere, la consolidarea anumitor
deprinderi, si implicit, la îmbogatirea si activizarea vocabularului, la optimizarea comunicarii dintre copii, dintre copii si
adulti.

2.     STRUCTURI LEXICALE COMUNE LA COPIII

DE VÂRSTĂ PREsCOLARĂ

În perioada prescolaritatii vocabularul copilului se îmbogateste de la 700-800 de cuvinte la vârsta de 3 ani pâna la
aproximativ 4000 de cuvinte la 7 ani. În perioada prescolara, copilul îsi însuseste lexicul de baza al limbii române,
fiind apt sa comunice cu cei din jur. Copilul recurge mai mult la cuvinte cu continut concret, cel mai adesea, legat
direct de realitatea imediata. De aceea, în vorbirea copilului prescolar predomina substantivele si verbele, adjectivele
care arata însusiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, si mai putine pronume si numerale care, în esenta sunt
substituienti de nume si a caror semnificatie e mai greu de înteles.

Vocabularul copiilor de vârsta prescolara cuprinde: substantive comune, substantive proprii, adjective, numerale
cardinale si ordinale, verbe, adverbe, prepozitii, conjunctii.

În procesul însusirii diferitelor cuvinte, se va asigura legatura permanenta dintre acestea si obiecte, fiinte, actiuni,
fenomene, persoane, copiii fiind deprinsi sa le foloseasca în vorbirea curenta, în exprimarea impresiilor personale.

În lexicul copiilor cel mai adesea întâlnim substantive comune. Exemplu de substantive comune frecvent folosite:
mama, tata, sora, frate, bunic, pâine, carne, lapte, brânza, apa, mar, banana, masa, scaun, etc. copii denumesc în
sens larg obiecte cu care vin în contact direct acasa si la gradinita.

În vocabularul lor copii folosesc si substantive proprii care denumesc numele lor (Alina, Alexandru, Mihai, Maria), al
fratilor, al parintilor, nume ale unor orase din tara, numele tarii.

În lexicul copiilor prescolari se constata si folosirea diferitelor adjective. Accentul cade pe însusiri privind culoarea
(rosu, galben, verde, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mica), pe însusiri gustative (dulce,
acru), olfactive, pe calitati morale (lenes, harnic, mincinos).

Copii prescolari folosesc si pronumele personal (eu, tu, el, ea), pronumele de politete (dumneavoastra), dar în sens
mai restrâns. Exemplu: "Tu mi-ai dat mingea."

În lexicul copiilor se constata ca acestia utilizeaza atât numeralele cardinale, cât si cele ordinale (unu, doi, trei,
primul, al doilea, al treilea). În joc, copilul verbalizeaza actiunea ( Eu îti dau o papusa, doua masini, sau: Îti dau prima
masina, a doua papusa).

În vocabularul copiilor sunt si cuvinte care denumesc actiuni (verbe). Accentul cade pe actiunile copilului în familie, la
gradinita, pe strada, pe actiunile adultului si ale animalelor cunoscute. ( câinele latra, câinele roade un os, câinele sta
la pânda) sau Eu ma joc; Eu voi fi doctor) (exemplu din vorbirea copiilor).

Copii folosesc cuvinte si adverbe referitoare la locul unde se petrece actiunea, la timpul când se desfasoara.

Aceste cuvinte folosite de copiii prescolari sunt achizitii ale propriului vocabular.
La sfârsitul perioadei prescolare copilul stapâneste formele gramaticale si, în general, le foloseste corect în vorbirea
sa.

Atât vocabularul cât si structura gramaticala sunt însusite de copii în mod practic în procesul viu al comunicarii
ascultând vorbirea celor din jur.

Prescolarul "nu învata" regulile gramaticale ca atare, nu cunoaste definitia lor, nu stie ce este substantivul, adjectivul,
verbul, adverbul, dar respecta în vorbirea sa regulile principale de modificare si îmbinarea cuvintelor în propozitii.

În general, prescolarii reusesc sa alcatuiasca propozitii simple si dezvoltate; alcatuiesc propozitii în care sa foloseasca
substantive în cazul genitiv ("Cosul este al Scufitei Rosii"); folosesc substantive la numarul singular si plural; folosesc
corect verbele cunoscute la timpul prezent, imperfect - eu mâncam, perfect compus - eu am mâncat si la viitor;
alcatuiesc corect propozitii si fraze folosind acordul între partile principale si secundare ale propozitiei (acordul dintre
subiect si predicat, acordul dintre adjectiv si substantiv, acordul dintre subiect si atribut, acordul dintre predicat si
complement).

Copii de vârsta prescolara reusesc sa realizeze acordul logic al subiectului cu predicatul. (" Baiatul se joaca."); acordul
dintre substantiv si adjectiv ("Cana are culoarea galbena.")

Practica pe care o desfasor la clasa mi-a permis sa constat ca sunt si prescolari care nu fac acordul adjectivului cu
substantivul în gen si numar.

Prescolarii pronunta corect substantivele la singular si plural (floare - flori, om - oameni, caiet - caiete, etc.)

Unii dintre copii de vârsta prescolara folosesc corect substantivul în cazul genitiv, la altii însa am constatat lacune în
vorbire. Exemplu din vorbirea copiilor: "Morcovul este hrana iepurasului."; "Aluna este hrana veveritei."

Copii îsi însusesc în mod organizat regulile gramaticale si întreaga bogatie semantica si stilistica a limbii materne.

Premisele unei comunicari verbale corecte si complexe pot fi asigurate înca de la grupa mica.

3. IDENTIFICAREA TIPURILOR DE GREsELI:

PRONUNŢIE, SENS, PLASARE ÎN CONTEXT,

UTILIZARE CORECTĂ, CAUZE, SOLUŢII

Limbajul este instrumentul corect de comunicare interumana. Pentru orice om, gradul de stapânire si de folosire a
limbii este o trasatura definitorie a personalitatii sale.

În perioada prescolaritatii limbajul se perfectioneaza sub toate laturile sale: fonetic, lexico-semantic si
gramatical. Astfel, prescolarul de 6-7 ani, pronunta corect toate sunetele limbii materne, poseda un vocabular de
circa 3000 de cuvinte, carora le cunoaste sensul si formeaza propozitii - fraze corecte din punct de vedere gramatical.
Are o exprimare relativ expresiva, capabila sa redea idei si sentimente pe care doreste sa le transmita.

De la limbajul situativ, în grupa mica, trece treptat la limbajul contextual, folosind corect expunerea monologala
(relatari, povesti, povestiri). De asemenea, de la 4 ani începe sa se structureze limbajul interior.

Daca avem în vedere particularitatile vorbirii copiilor prescolari este necesar sa ne oprim la cele 3 aspecte: pronuntie,
cuvinte (lexic) si exprimare gramaticala.

La vârsta prescolara, limbajul cunoaste cele mai profunde schimbari, în strânsa corelatie cu exersarea si cu
perfectionarea capacitatii articulatorii. Datorita particularitatilor aparatului fonator ale carui componente sunt
insuficient exersate pentru vorbire, pronuntia copiilor este deficitara. În jurul vârstei de trei ani vorbirea copilului se
caracterizeaza printr-o pronuntie inegala a sunetelor limbii materne. Copii pronunta, în general, cu usurinta cuvintele
cu o structura vocalica sau preponderent vocalica, dar întâmpina greutati în cazul consoanelor si, mai ales, al
grupurilor consonatice. Multi copii nu diferentiaza bine consoanele lichide (l, r), consoanele constrictive (s, z, s, j) si
pe cele semioclusive (ce, ci, t).

Se pune întrebarea cum identificam greselile de pronuntie. Raspunsul este simplu: prin intermediul jocurilor orale.
Desigur, metoda de baza ramâne exercitiul, dar nu un exercitiu plictisitor, ci un exercitiu - joc plin de surprize. De
exemplu, prin desfasurarea jocului "Alege corect" am putea depista pronuntarea corecta a sunetelor separat si în
cuvinte. Prin acest joc am putea depista perceperea corecta sau incorecta a sunetului, semnalarea prezentei sau
absentei unui anumit sunet într-un cuvânt. Cauza principala a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a
auzului fonetic.

Jocurile exercitiu pot aduce o contributie de seama nu numai la perceperea clara si corecta a sunetelor
corespunzatoare, ci si la corectarea pronuntiei defectuase a acestora.

În cazul jocului "Libraria" de exemplu, se poate depista pronuntarea corecta a cuvintelor. În aceasta idee, se pot da
copiilor, individual, jetoane cu diferite imagini. Copii au ca sarcina sa verbalizeze ceea ce vad. Se poate constata ca
sunt copii care întâmpina greutati la interpretarea jetoanelor. Se pot adresa întrebari ajutatoare, conducându-i astfel
la interpretarea imaginii de pe jeton.

Procedeul folosit da posibilitatea de a-l corecta pe copilul care pronunta gresit si totodata se poate evalua
posibilitatea pe care o are la acest capitol.

Un studiu mai atent al vorbirii si comunicarii la copii în timpul activitatilor din gradinita, în conversatia cu adultii si
între ei, sau al productiilor artistice verbale la serbarile cu parintii, evidentiaza un evantai de forme, privind abaterile
de la pronuntia normala, a ritmului si fluientei vorbirii.

Pâna în jurul vârstei de 5 ani, greselile de pronuntie sunt considerate firesti, fiind determinate de adaptarea treptata
a aparatului fonator la exigentele emisiei verbale, de perfectionarea continua a posibilitatilor de diferentiere auditiva.

Cunoscute sub numele de dislalii, greselile de pronuntie constau în alterarea sunetelor, substituirea, inversarea sau
omisiunea acestora. Dintre cazurile de substituire, mai frecvente la vârsta prescolara mica, se înregistreaza:

- s si j înlocuite su s si z -(sase - sase); (zucarie - jucarie)

-         s si z înlocuite cu t si d - (tanie - sanie); (tapun - sapun)

-         ce si ci înlocuite cu te si ti (terculet - cerculet); (tine - cine)

Consoanele lichide sunt fie omise, fie înlocuite (lata, rata).

Din doua sau mai multe consoane alaturate, prescolarul pronunta, de obicei, numai una: (schie - scrie);
(chion - creion).

Adesea sunt omise silabele neaccentuate, mai ales în cuvinte polisemantice: (fafie - farfurie).

Sunt frecvente formulele de inversiune, când ordinea fireasca a formelor este modificata:

-         crastravete - castravete

-         hazar - zahar

-         bulitenie - butelie

Deci, dificultatile de pronuntie constau în omiterea, înlocuirea, denaturarea sau inversarea sunetelor mai greu de
pronuntat. Este cunoscut din literatura de specialitate si din observatia practica faptul ca sunetul "r", în general,
apare mai târziu în vorbire. Unii prescolari spun "ata" în loc de "rata", "oata", în loc de "roata", "tei" în loc de "trei".

Înlocuirea sunetului r cu alte sunete se face în intentia de a marca sunetul deficient prin altul pe care îl poate
pronunta, cu sonoritate oarecum asemanatoare. Sunetul "r" poate fi înlocuit cu urmatoarele sunete: i, u, v, l, putând
spune: "iosu", "uosu", "vosu", "losu".

Se întâlneste totusi, la vârsta prescolara, dificultati de pronuntare a sunetelor "C" si "G". Sunetul "C" este înlocuit cu
sunetul "t" ("tolos" în loc de "cocos"). Aceeasi situatie este si în cazul sunetului "G", care poate fi înlocuit cu "D".
("daina" în loc de "gaina").

Exemplu concret întâlnit: "Daina fate totdat".

Sunetul "F" poate fi înlocuit cu sunetele p, t, s: "seleasta" în loc de fereastra.

Se întâmpla uneori, mai ales la prescolarii din grupa mica si chiar mijlocie, ca, din cauza unei deficiente minore de
auz, vocala neaccentuata sa fie omisa. Astfel, în loc de "cadea jos" unii copii spun "cada zos", sau "bau apa" în loc de
"beau apa". Omiterea sau inversiunea de silabe este întâlnita: " molocotiva" în loc locomotiva; "motobil" în loc
de automobil; "motocheta" în loc de motocicleta.

Datoria noastra în calitate de educatori este sa corectam cu calm si sistematic aceste greseli de pronuntie savârsite
de copii spre a evita fixarea unei vorbiri incorecte defectuoase.

Se pune întrebarea daca aceste greseli de pronuntie pot fi corectate în cadrul gradinitei. Raspunsul este da, fara
îndoiala. E foarte necesar acest lucru.

Primele masuri de educare a aparatului fonotor constau în desfasurarea unor exercitii simple, de imitare a unor
sunete si fenomene din natura, onomatopee: mersul calului în galop (clo, cli, clo), suieratul
trenului (u, u, u), tunetul (bum, bum), bate vântul (vâj - vâj).

De asemenea, se pot desfasura cu copiii diferite exercitii - joc, exercitiile limitându-se doar la pronuntarea izolata a
unor consoane care permit exagerarea articularii: "sarpele sâsâie" (sss), "E frig" (br), "Oprim calul" (prr), "Albina
bâzâie" (bzz).

Exercitiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot crea într-o multime de varietate pentru copii ce nu pot
pronunta corect anumite sunete.

Exercitiile pentru dezvoltarea auzului fonematic are în vedere greseli care constau în înlocuirea sunetelor, omiterea
unor sunete si inversarea ordinii sunetelor. Se pot folosi în acest sens exercitii de pronuntare a unor serii de silabe
pentru consolidarea consoanelor primare (p - h - t - d):

-         pa - pe - pi - po - pu

-         pap - pep - pip - pop - pup

-         jocuri de cuvinte:   tac - dac - pac - bac

                                   tata - dada - pata - bâta

În vederea corectarii silabei diferentierii consoanelor surde de cele sonore se pot folosi cuvinte paronime: parca -
barca; toamna - doamna, trepte - drepte. Asemenea exercitii constituie un mijloc foarte eficient de dezvoltare a
acuitatii auditive.

Exercitiile - poezii contribuie si ele la corectarea anumitor deficiente de pronuntie la copii. Acestea trebuie repetate,
dar si din ce în ce mai repede.

-         "Ursu-let si Ursu-Flet

Cei doi ursi cu parul cret

Vor sa prinda peste-n lac

-         Dar de ce plângi Ursu-Flet?

-         Eu n-am prins decât un rac!

                (rac - lac)

sau: "Azi, de ziua mamei mele

         Desenez un cos cu mere,

         Crizaneme mari si prune

          si-apoi struguri si alune."

                  (mere - mele)

Aceste exercitii pot contribui la educarea pronuntiei corecte, la corectarea celor mai frecvente greseli de pronuntare.

Multa atentie trebuie sa se acorde si procesului de însusire si dezvoltare a semnificatiei cuvintelor.

La 3-4 ani confuziile în denumirea termenilor, inexactitatile, impreciziunile în determinarea semnificatiei cuvintelor
sunt destul de frecvente, se întâmpla adesea ca prescolarii sa memoreze si sa foloseasca cuvinte al caror sens le
scapa complet. De exemplu, un copil relata: " Macul este rosu si în el are niste bobocei negri ." Fiind întrebat ce se
întelege prin bobocei, a raspuns: niste punctulite negre. Se mai întâmpla si astfel: copilul foloseste aparent corect
unele cuvinte, dar la o analiza mai atenta se constata ca îi este straina semnificatia acestora. De exemplu, un copil de
Î
5 ani a stiut sa precizeze ca broastele traiesc în lac.  ntrebat fiind ce este lacul, a raspuns: o curte cu nisip. si la 5-6
ani, se mai constata folosirea într-un context nepotrivit a unui cuvânt auzit recent. Sunt mai multe cuvinte care
produc o mare impresie asupra copiilor, fie prin sensul pe care îl banuiesc, fie prin noutatea sau chiar aspectul sonor
care este gasit atragator, fapt pentru care le memoreaza repede si le folosesc, înainte de a le sti sensul adevarat.

Astfel de goluri, de insuficiente în vorbirea copiilor se evidentiaza mai ales în discutiile lor libere cu educatoarea, în
povestiri sau repovestiri.

Caile care pot fi folosite în gradinita pentru prevenirea acestor goluri sunt urmatoarele: însusirea unor cuvinte noi în
procesul observarii directe a lucrurilor, fiintelor, aspectelor de viata; explicarea pe cale verbala a unor cuvinte al caror
sens este mai putin cunoscut copiilor; însotirea unui cuvânt nou cu unul sinonim, cunoscut; folosirea cuvintelor în
diferite contexte pentru întelegerea cât mai deplina a sensului lor.

Un prim semnal al necunoasterii sensului unor cuvinte îl poate constitui pronuntarea gresita a acestora,
nerespectarea structurii sonore. În povestiri, educatoarea transmite cunostinte noi, necunoscute lor. Cuvintele noi
trebuie explicate pe loc, pe masura ce se utilizeaza. Întelegerea tuturor cuvintelor trebuie verificata ulterior.

O alta cale pentru însusirea corecta a semnificatiei cuvintelor o formeaza folosirea acestora în contexte variate.

Aspectul lexico-semantic si gramatical este uneori deficitar, mai ales din cauza comunicarii insuficiente cu adultii,
precum si a unei slabe influiente educative din unele familii. Astfel, sunt unii copii cu un lexic sarac si folosit uneori
neadecvat, sau altii care se exprima gresit gramatical, chiar si la 4-5 ani.  ("Sa manânca cu noi" în loc de sa manânce
cu noi, sau "sa se culca" în loc de sa se culce). Asemenea greseli se corecteaza mult mai usor în cadrul unei
comunicari corecte si nu pun probleme decât în cazul unor deficiente psihice.

O data cu însusirea cuvintelor, copii asimileaza si sensul acestora, pe care si-l nuanteaza sub îndrumarea familiei si a
educatoarei. Nu o singura data, copii adopta un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, si-l
folosesc adesea pentru ca le place cuvântul, nu pentru câ îi stiu semnificatia. Un copil de la oras spune ca vitelul se
tine în "garajul" vacii, pentru ca nu cunoaste deosebirea (diferenta) dintre " grajd" si "garaj". Sub influienta mediului
social în care traiesc, copii elaboreaza forme gramaticale regulate, fara sa cunoasca norme sau reguli. Un copil
spune: "uite o stela", pentru ca e o forma mai apropiata fonetic de pluralul "stele".

În vorbirea copiilor se observa tendinta de a disocia formele verbale omofone de singular - plural (copilul se joaca,
alearga, cânta - copii se joc, alearg, cânt), de a da forme regulate unor verbe neregulate (suntem, sunteai), care nu
trebuie reprimate, ci corectate cu grija.

Jocurile didactice contribuie din plin la corectarea sensului unui cuvânt, sarcina deosebit de importanta la aceasta
vârsta a marilor acumulari.

Se pot organiza diferite jocuri care pot sa opereze cu diferite antonime, stiut fiind ca prescolarul îsi precizeaza mai
usor sensurile cuvintelor pe care le diferentiaza prin contrast. De exemplu în jocul didactic "Cum este?", copilul poate
fi solicitat sa aleaga un jeton, sa denumeasca obiectul din imagine ("cos gol"), iar copilul care are imaginea cu un cos
plin sa-l aseze lânga cosul gol. Copii pot formula propozitii: "Mama aduce de la piata un  cos plin cu legume."; "Cosul
gol este usor." În continuare se poate propune copiilor sa gaseasca alte cuvinte cu sens opus: pâine calda -
pâine rece, cer senin - cer înnorat, drum lung - drum scurt, subtire - gros, mare - mic.

Pentru precizarea sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfasura diferite jocuri cum ar fi: "La televizor" (se
denumesc obiectele expuse si se alcatuiesc propozitii cu ele: toc, broasca, catel, ochi, etc.)
Tot prin intermediul jocului didactic se poate realiza precizarea sensului unor cuvinte sinonime prin expunerea unor
povesti despre anumite animale cunoscute, prin observarea directa în care sa foloseasca în fraze succesive diferite
sinonime (vulpe hoata, sireata, vicleana, precizând sensul: lipsit de sinceritate).

Aptitudinea pentru scoala presupune ca limbajul copilului sa prezinte un asemenea nivel încât sa-i permita sa-si
exprime corect gândurile, dorintele, intentiile, sa verbalizeze adecvat ceea ce vrea, sa comunice. Deci, sa posede un
limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical si gramatical. Prin urmare, copilul apt pentru scoala trebuie sa
stapâneasca limbajul, ca instrument de informare, de comunicare si exprimare