Dezvoltarea vorbirii la copiii de

5-6 ani
Astazi intilnim mai des cuvinte mai multe si mai lungi. Devin din ce in ce mai priceputi la
alipirea cuvintelor in contexte noi si creative. De asemenea, sunt mai familiari cu felul in care
se aude limba vorbita si cum se combina sunetele pentru a rosti cuvinte.

Mai jos sunt cateva dintre lucrurile pe care cei mici incep sa le faca odata ce aptitudinile lor
de comunicare incep sa se dezvolte.

Alfabetizare si sunetele limbii vorbite

Pana la varsta de 5 ani, copiii sunt constienti de sunetele care compun cuvinte. Pot gasi
cuvinte care rimeaza. Ar putea chiar sa faca jocuri cu rime sau liste in care sa insire toate
cuvintele care suna asemanator. Pe la 5-6 ani, copiii invata sunetele care se potrivesc cu
anumite litere ale alfabetului. Devin constienti si de faptul ca sunetele simple se imbina in
cuvinte; de exemplu, cand suntelele „p”, „a”, „t” sunt puse laolalta, ele formeaza cuvantul
PAT. Iar pana la varsta de 8 ani, copiii sunt constienti de cum se imbina sunetele pentru a
forma cuvinte. Asta inseamna ca stiu ce cuvant obtin daca scot o litera din primul cuvant, de
exemplu ca se formeaza cuvantul „top” daca scot „s-ul” din „stop”.

Vocabular in dezvoltare

Pana la varsta de 5 ani, copiii incep sa foloseasca formele corecte ale verbelor cand vorbesc
de evenimente trecute. Dar le va mai lua ceva timp pentru a potrivi toate formele corecte ale
limbii romane.

Copiii, la aceasta varsta, incep sa invete ca anumite cuvinte au un anume inteles. Pot face
diferenta intre sensuri; de exemplu, stiu sa inteleaga diferenta dintre „acesta e un pat tare” si
„ce tare ca mergem la Disneyland”. De asemenea, incep sa inteleaga sensurile non-literare
pentru expresii de genul: „iti sta mintea-n loc”. Copilul tau va intelege ca noi cuvinte pot fi
alaturate pentru a da nastere unui alt cuvant.

Folosirea propozitiilor

Pana la varsta de 5 ani, copiii pot imbina cuvinte astfel incat sa formeze propozitii. Dar vor
avea mici dificultati in a intelege propozitiile pasive. Pot intelege propozitii de actiune cum ar
fi „cainele a latrat la masina”, dar ii va fi mai greu sa inteleaga „covorul a fost curatat de
mama”. De asemenea, cand descriu o poza ar putea sa incurce cine face ce cui. Mai au mici
dificultati in intelegerea pronumelui, de exemplu in propozitii precum: „educatoarea i-a spus
fetei care a sosit ultima ca ea a intarziat.”

Aptitudini de povestitor

De la varsta de 4 ani pana la 8, talentul narativ al copilului tau creste gradual. Povestile, cu
timpul, devin mai lungi si cu mai multe detalii. Povestile pot fi inventate sau chiar despre
lucruri care s-au petrecut, iar incet, incet devine mult mai usor de inteles despre cine e vorba
in poveste si sa urmaresti firul evenimentelor.
In aceasta perioada, copiii invata sa:

– foloseasca cuvinte de legatura in contexte potrivite (de exemplu: acum, cand, inainte, dupa,
apoi etc.)

– faca legaturi pe modelul cauza efect in cazul evenimentelor: de exemplu: a inceput sa ploua
asa ca toti si-au deschis umbrelele.

– foloseasca pronume in locul numelor persoanelor despre care povesteste atunci cand stie
exact cui tine locul prin pronumele respectiv.

În dezvoltarea vocabularului copiilor preșcolari, se disting două laturi: creșterea cantitativă a

vocabularului și dezvoltarea sa calitativă, adică stăpânirea semnificațiilor cuvintelor.

Vârsta preșcolară este o perioadă de îmbogățire rapidă a vocabularului. Creșterea sa depinde de

condițiile de viață și de creștere, prin urmare, în literatură, datele despre numărul de cuvinte ale
preșcolarilor de aceeași vârstă variază foarte mult. Primele cuvinte semnificative apar la copii până la
sfârșitul primului an de viață. În metodologia casnică modernă, 10-12 cuvinte pe an sunt considerate
norma. Dezvoltarea înțelegerii vorbirii este cu mult înaintea vocabularului activ. După un an și jumătate,
îmbogățirea vocabularului activ are loc într-un ritm rapid, iar la sfârșitul celui de-al doilea an de viață este
de 300-400 de cuvinte, iar până la vârsta de trei ani poate ajunge la 1500 de cuvinte. Un salt uriaș în
dezvoltarea dicționarului are loc nu numai și nu atât datorită stăpânirii metodelor de formare a cuvintelor
din vorbirea adulților, ci datorită stăpânirii metodelor de formare a cuvintelor. Dezvoltarea dicționarului
se realizează în detrimentul cuvintelor care desemnează obiecte din mediul imediat, acțiunile cu acestea,
precum și trăsăturile lor individuale. În anii următori, și numărul de cuvinte folosite crește rapid, dar
ritmul acestei creșteri încetinește oarecum. Al treilea an de viață este perioada cu cea mai mare creștere a
vocabularului activ. Până la vârsta de 4 ani, numărul de cuvinte ajunge la 1900, la 5 ani - până la 2000-
2500, iar la 6-7 ani până la 3500-4000 de cuvinte.

Educația culturii sunetului

Educația culturii sunetului este una dintre sarcinile importante ale dezvoltării
vorbirii la vârsta preșcolară. Formarea unei culturi solide a vorbirii este un criteriu
important pentru evaluarea gradului de pregătire a vorbirii a copiilor pentru școală.

Cultura sonoră a vorbirii este un concept destul de larg, include corectitudinea

fonetică și ortoepică a vorbirii, expresivitatea și dicția clară.

Cercetătorii vorbirii copiilor și practicienii notează importanța pronunțării corecte a

sunetelor pentru formarea unei personalități cu drepturi depline a copilului și
stabilirea de contacte sociale, pentru pregătirea pentru școală și, în viitor, pentru
alegerea unei profesii. Un copil cu un discurs bine dezvoltat comunică ușor cu
adulții și semenii, își exprimă clar gândurile și dorințele. Vorbirea cu defecte de
pronunție, dimpotrivă, complică relațiile cu oamenii, întârzie dezvoltarea psihică a
copilului și dezvoltarea altor aspecte ale vorbirii.
Pronunția corectă este de o importanță deosebită atunci când intrați la școală. Unul
dintre motivele performanței slabe a elevilor de școală elementară în limba rusă
este prezența deficiențelor în pronunția sunetului la copii. Copiii cu defecte de
pronunție nu pot determina numărul de sunete dintr-un cuvânt, nu le poate numi
secvența, le este dificil să selecteze cuvinte care încep cu un anumit sunet. Adesea,
în ciuda abilităților mentale bune ale copilului, din cauza deficiențelor laturii sonore
a vorbirii, acesta are o întârziere în stăpânirea vocabularului și a structurii
gramaticale a vorbirii în anii următori. Copiii care nu știu să distingă și să izoleze
sunetele după ureche și să le pronunțe corect, le este greu să stăpânească
abilitățile de scris.

În literatura pedagogică și psihologică, procesul de stăpânire a structurii sonore a

limbii ruse de către copiii de vârstă preșcolară a fost studiat și descris destul de pe
deplin în lucrările lui A. N. Gvozdev, V. I. Beltyukov, D. B. Elkonin, M. E. Khvattsev,
E. I. Radina, MM. . Alekseeva, A.I. Maksakov.

La vârsta preșcolară, există toate premisele pentru stăpânirea cu succes a părții

sonore a limbii ruse. Acestea includ dezvoltarea corespunzătoare a cortexului
cerebral în ansamblu, percepția fonetică a vorbirii și aparatul motor al vorbirii.
Contribuie la stăpânirea compoziției sonore a vorbirii și la astfel de trăsături ale
copilului - un preșcolar, ca o plasticitate ridicată a sistemului nervos, o imitație
crescută, o susceptibilitate specială la partea sonoră a limbajului, dragostea copiilor
pentru sunetele vorbirii .

Potrivit majorității oamenilor de știință, vârsta preșcolară este cea mai favorabilă
pentru formarea finală a tuturor sunetelor limbii materne. Imperfecțiunile de
pronunție la vârsta preșcolară nu sunt tipice: cu organizarea corectă a muncii, copiii
până în acest moment pot stăpâni pronunția tuturor sunetelor. Pronunția sunetului
se îmbunătățește, dar unii dintre copii nu au format încă pe deplin sunete care sunt
dificile în articulare (suierat și r). Procesul de a deveni aceste sunete, chiar și cu
antrenament sistematic țintit, este mai lent, deoarece abilitatea de a pronunța
incorectă devine mai durabilă. Cu toate acestea, până la vârsta preșcolară mai
mare, copiii dezvoltă capacitatea de autocontrol, conștientizarea imperfecțiunii
vorbirii lor și, în consecință, nevoia de a dobândi cunoștințe și nevoia de învățare.
Prin urmare, activitatea educațională devine mai serioasă.