Comunicarea- punct de plecare în devenirea fiinţei umane

Educatoare:Gheorghe Ana Nicoleta

G.P.N. Albesti Pamanteni, Jud. Arges

Abstract : Comunicarea constituie o componentă vitală pentru noi ca oameni, dar

mai ales pentru activitatea didactică. Comunicarea este o componentă indispensabilă în
învăţământul preşcolar deoarece această treaptă de învăţământ constituie punctul de plecare în
dezvoltarea socială a copiilor preşcolari. De cele mai multe ori reuşita actului pedagogic este
asigurată de calitatea comunicării realizată între educatoare şi copil, copil şi educatoare.
Comunicarea didactică este o formă specifică a comunicării umane, iar ea trebuie să
aibă în permanenţă în vedere următoarele elemente: să fie în permanenţă în concordanţă cu
obiectivele propuse, să transmită conţinuturi purtătoare de instruire, să aibă un efect de
învăţare, să genereze educaţie şi dezvoltare prin implicarea activă a preşcolarului .
Cuvinte cheie: comunicare, copil, educatoare
„Pentru a fi educatori perfecţi, ar trebui să fim conştienţi nu numai de ceea ce se
petrece înăuntrul nostru, dar şi de ceea ce simt acei cărora ne adresăm.” Andreu Berge
Caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi tehnicitate şi printr-un ritm
accelerat de dezvoltare, societatea trebuie să acorde comunicării un rol covârşitor. Din acest
motiv fiecare dintre noi trebuie să fim preocupaţi de a ne dezvolta capacitatea de a comunica
cu cei din jur.
Comunicarea reprezintă un ansamblu de procese prin care se realizează schimburi de
informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată. Se prezintă ca un
fenomen dinamic care duce la transformări, constituindu-se ca fiind un act social. Pe lângă
exprimarea orală comunicarea se bazează şi pe alte modalităţi de expunere a trăirilor,
impresiilor şi anume: gestică, mimică, poziţie corporală. Chiar şi tăcerea poate constitui
uneori un mod de a exprima o trăire, un sentiment.
Aşa cum am precizat mai sus comunicarea constituie o componentă vitală pentru noi
ca oameni, dar mai ales pentru activitatea didactică. Comunicarea este o componentă
indispensabilă în învăţământul preşcolar deoarece această treaptă de învăţământ constituie
punctul de plecare în dezvoltarea socială a copiilor preşcolari. De cele mai multe ori reuşita
actului pedagogic este asigurată de calitatea comunicării realizată între educatoare şi copil,
copil şi educatoare.
Comunicarea didactică este o formă specifică a comunicării umane, iar ea trebuie să
aibă în permanenţă în vedere următoarele elemente: să fie în permanenţă în concordanţă cu
obiectivele propuse, să transmită conţinuturi purtătoare de instruire, să aibă un efect de
învăţare, să genereze educaţie şi dezvoltare prin implicarea activă a preşcolarului .
Comunicarea didactică este o comunicare complexă deoarece reuneşte două tipuri de
exprimare: - comunicare verbală, codificată logic care oferă conţinuturi, dezvăluie înţelesuri,
sensuri şi semnificaţii exprimate cu ajutorul limbajului oral şi scris; - comunicarea nonverbală
necodificată logic constituită din stări afective exprimate prin alte limbaje cum ar fi: gesturi,
mimică, expresii etc.
Pentru noi ca educatoare, comunicarea constituie principalul instrument de lucru cu
copiii preşcolari, de la venirea lor în grădiniţă până la plecarea la şcoală. În permanenţă
trebuie să avem în vedere particularitătile comunicării didactice, acestea conducând spre
realizarea feedback-ului din partea copiilor de vârstă preşcolară.
Prin comunicare deschidem porţile devenirii umane a copilului preşcolar, prin
comunicarea permanentă cu ei ajungem în situaţia de ai descoperi şi redescoperi, avem
posibilitatea de a găsi noi căi de a-i modela, de a le remodela personalitatea şi de a organiza
activităţi de învăţare în care să putem să obţinem obiectivele propuse.
La vârsta preşcolară când copilul este încă dependent de părinţi , educatoare şi alte
persoane din jur, consecvenţa în acţiunile noastre faţă de el, comunicarea realizată la cele mai
înalte standarde duce la dezvoltarea copilului preşcolar, astfel acesta atinge pragul proximei
dezvoltări. Comunicare ne dă posibilitatea ca munca noastră educativă să aibă continuitate,
aceasta constituind un punct marcant în dezvoltarea personalităţii preşcolarilor.
Limbajul îi oferă copilului posibilitatea de a se descurca cu uşurinţă în mediul care-l
înconjoară. Dobândind corect de la vârsta preşcolară această capacitate i se deschid larg
porţile spre integrarea socială de mai târziu, deoarece are posibilitatea de a-şi exprima gânduri,
impresii, păreri, cerinţe îşi manifestă trăirile afective.
În procesul instructiv-educativ limbajul constituie atât mijloc de comunicare cât şi
mijloc de cunoaştere. Prin limbaj se transmit cunoştinţe lărgind orizontul copiilor cu
reprezentări noi. În cazul lipsei de cominicare sau a imposibilităţii de a comunica,
personalitatea preşcolarului are de suferit, dezvoltarea fiind lentă, ceea ce defavorizează
relaţiile cu mediul, cu cei din jur.
Vorbirea la vârsta preşcolară este esenţială, deoarece copilul poate fi educat uşor, prin
cuvânt se contribuie la dezvoltarea lui intelectuală. Prin intermediul limbajului, copilului i se
oferă posibilitatea să gândească, să compare, să analizeze, să clasifice şi să concluzioneze.
Toate acestea favorizează dezvoltarea vocabularului, a modului de exprimare.
 Pentru eficientizarea actului didactic, pentru a oferi preşcolarilor posibilitatea de a-şi
îmbogăţi vocabularul, modul de exprimare, noi educatoarele avem menirea de a cunoaşte mai
întâi bagajul de cunoştinţe al preşcolarilor la intrarea în grădiniţă, pentru a ne adecva
comunicarea la nivelul experienţei de cunoaştere şi lingvistică a copiilor.
Un prilej deosebit de a comunica cu copii, de a le cunoaşte unele particularităţi de
vorbire şi de a ne da seama de claritatea şi cursivitatea în vorbire este momentul de dimineaţă
când aceştia sosesc la grădiniţă. Acestă parte a zilei în care au loc activităţile de dezvoltare
personală căt şi activităţile alese de copii ne crează condiţii să conversăm cu fiecare.
Întâlnirea de dimineaţă le uşurează copiilor comunicarea, iar cei timizi sau cu particularităţi
de vorbire se antrenează în discuţii pe diferite teme: ”Eu sunt...tu cine eşti?”, ”Cine vă aduce
la grădiniţă?” „Eu mă simt bine, tu cum te simţi?” etc. Tot în întălnirea de dimineaţă copiii
recită poezii scurte cu rimă, frământări de limbă, numărători, versuri din folclorul copiilor,
ritmizări asociate cu mişcări.
„Fluture, fluture,
Fluture pe buture
Fluture pe floare
Fluture sub soare!
Fluture, fluture
Fluture pune-te
Pune-te pe punte,
Pune-te sub punte.”...ş.a.
Nu lipsesc dimineaţa exerciţiile de dezvoltare a auzului fonematic, a pronunţiei
copiilor în vederea pregătirii lor pentru însuşirea citit-scrisului pe baza analizei fonetice.
„sa-se-si-so-su-să-sâ”
„stra-stre-stri-stro-stru-stră-strâ.”
Preşcolarii prin ascultare şi exprimare în grup devin capabili să exploreze experienţele
altor persoane şi să-şi extindă propriul repertoriu de experienţe. Copilul în grădiniţă este
încurajat să vorbească cu încredere dar şi fluent, utilizând modalităţi de exprimare adecvate.
În perspectiva dezvoltării comunicării, studiul operelor literare specifice vârstei
rafinează gândirea şi limbajul acestora.
Poveştile şi basmele au o mare forţă de atracţie asupra vârstei mici. Este ştiută marea
lor valoare instructiv-educativă şi formativă, valoarea conduitei morale, aspiraţia şi
posibilitatea omului de a birui boala şi moartea, spaţiul şi timpul, de a supune forţele ostile ale
naturii, de a-şi face viaţa mai uşoară şi mai frumoasă.
 În cadrul activităţilor alese cu copii de 5-7 ani am realizat dramatizări la o seamă de
poveşti şi basme cunoscute de copii: ”Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, „Iedul cu trei capre”
etc. Copiii au primit roluri ale diferitelor personaje iar costumaţia, decorul şi scena le-a oferit
posibilitatea să fie mici actori. Copiii au preferinţe pentru creaţiile cu caracter comic şi satiric,
creaţii în care personajele sunt animale.
Carnavalul poveştilor împleteşte o mulţime de personaje din poveşti şi basme
cunoscute. Copiii interpretează în faţa părinţilor bucăţi din diferite dramatizări: ”Scufiţa
Roşie” de Fraţii Grimm, „Turtiţa” - poveste populară, „Coliba iepuraşului” - poveste
populară, „Găinuşa cea moţată” de Călin Gruia.
Folosind timpul cu înţelepciune noi educatoarele avem multe oportunităţi pentru a
vorbi cu copiii: prin jocuri, în activităţile alese de copii dar şi în activităţile experienţiale
în cadrul cărora folosim diferite modalitaţi de educare a limbajului cum ar fi: lectura dupa
imagini, lectura educatoarei, povestirea educatoarei, memorizarea etc. A comunica cu
fiecare copil este ideal şi această acţiune cere anumite abilităţi.
Vocabularul trebuie potrivit cu nivelul vârstei copiilor, tonul calm şi un limbaj corporal
adecvat.
Pentru o reuşită în comunicarea cu copiii preşcolari, trebuie să ţinem seamă de faptul
că gândirea copilului este concret – intuitivă că memoria are o mare plasticitate, că se reţine
mai uşor ceea ce crează o stare emoţională puternică.
La vârsta preşcolară nu trebuie să exagerăm primejdia verbalismului, dar nici să-l alimentăm
peste măsură, iar cuvintele noi să le prezentăm într-un context în care sensul acestora să fie
înţeles cu uşurinţă şi cât mai precis cu putinţă. Nouă cadrelor didactice ne revine misiunea
importantă de a fi exemple de exprimare corectă, iar în activităţi să nu abuzăm de verbalism şi
să avem capacitatea de a-i asculta pe copii şi de a-i corecta cu mult tact.

Bibliografie:
I. Cerghit, I.T. Radu, E. Popescu, E. Vlăsceanu-„Didactica”Bucureşti-Editura Didactică şi
Pedagogică 1991
Jean-claude Abric-”Psihologia Comunicării” Iaşi-Editura Polirom 2002
Tiberiu Căliman- „Învăţământ Inteligenţă Problematizare” Bucureşti-Editura Didactică şi
Pedagogică 1975