Realizez această cercetare deoarece limbajul este principalul mijloc de comunicare

interumană și trebuie să conștientizăm că educarea lui în formarea membrilor societății are o

importanță majoră.
Tema „ Rolul jocului didactic în educarea limbajului copilului preşcolar” a pornit de
la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învăţământ este imperios
reclamantă de particularităţile de vârstă a copiilor şi de necesitatea tratării individuale a
acestora în vederea creşterii randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţei şcolare.
Obiectivul general:
 evidenţierea rolului jocului asupra dezvoltării limbajului preşcolarului.
Pornind de la acest obiectiv general, au fost identificate două obiective specifice:
- influenţa jocului desfăşurat ca activitate de învăţare asupra limbajului;
- influenţa jocului asupra caracterului formativ al învăţării la preşcolari.
Pornind de la considerentul că activitatea predominantă din grădiniță este jocul,
obiectivele propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii pot fi realizate prin intermediul
jocului didactic deoarece îl antrenează intens pe copil în stimularea și exersarea vorbirii în
direcția propusă.
Însuşirea limbii moderne are o importanţă deosebită în formarea personalităţii
omului în general, a copilului în mod deosebit, pentru că limba constituie principalul mijloc
de comunicare, socializare a individului; modalitate de exprimare şi povestire a informaţiilor,
ea este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile
ei materiale şi spirituale. În ce priveşte preşcolarii, însuşirea limbii condiţionează dezvoltarea
gândirii, a celorlalte procese psihice şi intelectuale şi îi ajută să-şi însuşească treptat acele
deprinderi şi abilităţi care-i fac apţi pentru activităţi de tip şcolar.
Bogatul conţinut cognitiv şi formativ al activităţilor din gradiniţa de copii devine
accesibil copilului prin intermediul limbajului şi se transformă în deprinderi hotărâtoare
pentru profilul personalităţii acestuia, în etapele ulterioare ale evoluţiei sale.
Această lucrare scoate în evidenţă importanţa deosebită pe care o are dezvoltarea
vorbirii la vârsta preşcolară; mai ales că în vorbirea preşcolarului sunt frecvente fenomene de
substituire, de inversare, de omisiune. Problema educării unei pronunţii corecte este de o
deosebită însemnătate, ştiindu-se că defectele de vorbire pot dăuna copilului (acesta poate
deveni tăcut, retras, timid). Dată fiind vârsta copiilor, grădiniţei îi revin, pe lângă îmbogăţirea
vocabularului, şi o serie de sarcini speciale şi anume: educarea unei pronunţii şi a unei vorbiri
corecte; deprinderea unei vorbiri coerente, logice, expresive.
Sarcinile dezvoltării limbajului, a vorbirii copiilor trebuie abordate într-o viziune
interdisciplinară; educatoarea va valorifica pe deplin fiecare posibilitate de cultivare a
exprimării verbale a copiilor în diferite împrejurări, însă un rol foarte important îl are jocul
didactic în dezvoltarea vorbirii.
Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai
importante cerinţe ale educaţiei preşcolare, aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni,
jucându-se în mod organizat.
În jocurile didactice cu material sau orale în care copiii trebuie să denumească, să
descrie, să compare, să identifice, să selecteze, să alcătuiască mulţimea obiectelor de acelaşi
fel, să interpreteze cântece etc., se îmbogăţeşte vocabularul copiilor, se precizează şi se
fixează atât cuvintele noi, cât şi cele însuşite în activităţile anterioare.
Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii la vârsta
preşcolară nu este posibilă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut, atractiv. A
face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări, emoţii şi
sentimente, cu dorinţe şi năzuinţe, cu fapte şi acţiuni, a înlesni comunicarea vie dintre
educatoare-copii.
Această lucrare vizează importanţa dezvoltării vorbirii în grădiniţă, detaliind, sub
aspect metodic, desfăşurarea activităţilor de cultivare a limbajului şi a gândirii, a celor
urmărind dezvoltarea memoriei, a imaginaţiei în exprimare.
Preșcolarul, în timpul jocului didactic, mânuiește diferite obiecte, jucării, astfel i se
creează posibilitatea de a le atinge, de a le pipăi, având asupra lui un puternic caracter
motivațional, dând frâu liber gândurilor fiind nevoit să redea ceea ce vede, ceea ce gândește
în momentul respectiv.
Pentru a fi în măsură să-și aleagă jocurile didactice care vor contribui la dezvoltarea
vorbirii copiilor, educatoarea trebuie să cunoască nivelul pe care l-a atins fiecare copil în ceea
ce privește dezvoltarea limbajului, precum și aspectul deficiențelor de vorbire, ca în funcție
de aceste realități să se acționeze și prin intermediul acestui eficient mijloc de formare și
educare a copilului-jocul didactic. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este necesară
corelarea utilizării mijloacelor de învățare cu strategiile didactice, având ca rezultat
asimilarea de către copii a unui bogat volum de cunoștințe din toate domeniile. Acest
deziderat poate fi concretizat desfășurând cât mai multe jocuri didactice, începând cu
activitățile pe arii de stimulare și  continuând cu activitățile cu toată grupa.
Jocurile didactice îi pun pe preșcolari în situația de a se transpune în diferite roluri din
viața cotidiană, lărgind orizontul de cunoaștere al copiilor, îmbogățindu-le experiența de
viață, antrenându-i în dialoguri care-i obligă să-și îmbunătățească și să-și activeze
vocabularul, folosind limba ca mijloc de comunicare ce oferă copiilor posibilitatea să-și
formeze anumite noțiuni, să-și însușească treptat formele structurii gramaticale, contribuind
la ridicarea nivelului calității comunicării verbale.
Cu ajutorul jocurilor didactice, copiii pot fi inițiați mai ușor în tehnica analizei și sintezei
fonetice. Astfel, efectuarea analizei și sintezei fonetice de către copiii preșcolari presupune
găsirea de metode și procedee adecvate vârstei, prin care copilul este determinat să opereze
conștient cu materialul verbal achiziționat.
În grădiniță, participând efectiv și afectiv la rezolvarea exercițiilor de comunicare,
copiii dobândesc deprinderi, abilități de comunicare, asimilează cunoștințe despre
comunicare pe care le aplică ei înșiși în practică. Fiind concepute ca “situații de viață”, aceste
exerciții și jocuri permit preșcolarilor “să trăiască” diverse situații, să “joace” diferite și
variate roluri. Comunicând cu ceilalți, învață și “exersează” schimbul de mesaje, dar și
respectul pentru partener, își însușesc reguli de conduită. Aceste jocuri stimulează atât
formarea și dezvoltarea competenței  de comunicare, comunicarea respectuoasă, ascultarea
activă și empatică, schimbul de păreri, cât și instaurarea unui climat educațional pozitiv.
Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică
ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul
redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria
individuală. Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor
verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a
obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la
originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-
un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”, „De-
a trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-au introdus mai
întâi sunetele a căror pronunţie poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele
consoane ca: s, r, j, z, ş. Aceste sunete au fost introduse în exclamaţii ca: „Aaaa”, „Uuuu”,
„Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz, fâşşşş etc. Dezvoltarea auzului
fonematic este strâns legată, şi de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor
de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a
auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuţie de seamă nu
numai la perceperea clară şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi pentru corectarea
pronunţiei defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenţie şi reproducerea lor
corectă.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului
se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu
cele care se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui. Jocul antrenează intens
copilul în stimularea şi exercitarea vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze
acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic se fixează şi se activizează vocabularul
copiilor, se îmbogăţeşte pronunţia, se formează noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.
În scopul îmbogăţirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească
numele lor, al fraţilor, al părinţilor, al educatoarelor (la grupele mici şi mijlocii), apoi la grupa
mare, nume de localităţi importante din judeţ, din ţară, ale unor forme de relief sau obiective
socio-economice cunoscute de copii, numele ţării, ale unor personalităţi istorice, se pot
organiza şi desfăşura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit
jucăria?”(recunoaşterea şi denumirea membrilor grupei din care fac parte), „Familia mea”
(numirea părinţilor, fraţilor, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a
adresei de acasă, de la grădiniţă, a unor muzee, magazine, oraşe etc). Cele mai multe jocuri
didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc:
obiecte şi fenomene percepute direct în natura înconjurătoare şi în viaţa socială, nume de
obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părţile
componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente,
mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenele specifice lor, animale domestice şi
sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi componente ale acestora, unele aspecte ale muncii,
ale vieţii sociale desfăşurate de părinţii lor. La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care
exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai
mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.
Dar jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor preşcolari şi cu diferite
adjective, pronume, cu numerale cardinale şi ordinale, cu cuvinte ce denumesc acţiuni
(verbe), cu adverbe etc.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi exersarea lui,
cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la
cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea orală.