Sunteți pe pagina 1din 6

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

Vizat,
Director

PROIECT EDUCAŢIONAL

„Sclipirea curcubeului”

“Nu trebuie să arzi cărţi ca să distrugi o cultură. Ajunge să faci ca lumea să nu le mai citească”.
Ray Bradbu

Coordonator
PROIECT EDUCAŢIONAL

În lumina curcubeului
- 18-20 mai 2022 -

TITLUL PROIECTULUI: ”Culorile curcubeului”

INSTITUŢIE ORGANIZATOARE: ȘCOALA GIMNAZIALĂ

COORDONATOR PROIECT:

COLABORATOR:
bibliotecar D.V.

TERMEN DE DERULARE: - 18- 20 mai 2022 -

PREZENTAREA PROIECTULUI:
ARGUMENT:

Ritmul tot mai accelerat de evoluţie a lumii contemporane şi al acumulării progresive de


informaţii a pus amprenta asupra preocupărilor şi modului de viaţă al familiei de azi. „Oamenii
ocupaţi” s-au îndepărtat de lumea cărţilor, iar televizorul, calculatorul, internetul au devenit pentru
ei cele mai importante surse de informaţie, făcând tot mai rar sau deloc „gestul” de a citi o carte, de
a intra într-o bibliotecă, într-o librărie, de a-şi construi o bibliotecă proprie.
Proiectul educaţional pe care-l propunem, reprezintă o încercare de a repune în drepturi
„cartea ” şi „biblioteca”, de a le aduce în atenţia copiilor şi părinţilor, de a contribui la
redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare,  un izvor de cunoaştere şi visare fără de egal!
Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre literatură.
Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii suplimentare
revine învăţătorului, care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum şi conţinutul
educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor. Dacă elevul începe a citi din curiozitate şi
insistă motivat fiind şi de aprecierile primite la clasă, el va realiza mari progrese:
- prin informaţie;
- prin deprinderea cititului coerent, conştient;
- prin implicare afectivă;
- prin însuşirea unui vocabular expresiv;
- prin îmbogăţirea vocabularului.
Pornind de la această constatare am încercat prin acest proiect să găsesc modalităţi şi
tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Stârnirea interesului
pentru lectură se poate realiza cu mai multă uşurinţă dacă activităţile desfăşurate în acest sens
depăşesc spaţiul sălii de clasă sau al camerei copilului, bibliotecile sau unele case memoriale fiind
mediile cele mai potrivite ce oferă posibilitatea familiarizării cu ambientul ce păstrează atmosfera
de lucru şi parfumul celor care au aşternut pe hârtie creaţiile lor.
Dorim, de asemenea, prin schimbul real de experienţă dintre participanţi,  să-i convingem
pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii, să-i determinăm să descopere şi să înţeleagă că
ele sunt rodul marilor spirite ale omenirii, că, la urma urmei, pot deveni cei mai fideli prieteni şi
mentori.

SCOPUL PROIECTULUI:

 Stimularea interesului pentru lectura individuală şi colectivă în perioada şcolară mică, în


vederea dezvoltării şi activizării vocabularului şi a dobândirii tehnicilor de muncă
intelectuală;
 Dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate
în conţinut, cultivarea interesului pentru lectură, facilitarea integrării în mediul şcolar,
oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi
corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Privind elevii:

 Stimularea gustului pentru lectură;


 Apropierea micilor şcolari de carte şi de cuvântul scris;
 Formarea unei atitudini de grijă şi respect faţă de carte;
 Familiarizarea copiilor cu diferite tipuri de scriere;
 Îmbunătăţirea comunicării orale şi stimularea interesului pentru citit - scris;
 Stimularea imaginaţiei şi a creativităţii verbale;
 Împărtăşirea experienţelor personale.
Privind cadrul didactic:

 Familiarizarea cadrelor didactice cu metode noi de stimulare a interesului pentru lectură de


vârste mici;
 Abilitarea cadrului didactic cu capacitatea de a construi un mediu educaţional care să motiveze
copilul în procesul de apropiere faţă de carte şi faţă de cuvântul scris;
 Educarea unei atitudini pozitive faţă de abordarea metodelor interactive, ca metode de lucru
folosite în sprijinul realizării obiectivelor programului.

Privind părinţii:

 Conştientizarea părinţilor cu privire la rolul lor în dezvoltarea şi educaţia propriilor copii;


 Creşterea implicării părinţilor în activitatea şcolii şi în crearea unui mediu cald şi sigur pentru
copil.

GRUPUL ŢINTĂ:

Beneficiari direcţi: 6 elevi –clasa simultană CP-IV;

Beneficiari indirecţi: părinţii elevilor implicaţi in proiect;

PARTENERI: domnul poet consătean B.I.

DURATA PROIECTULUI:Proiectul educaţional se desfăşoară pe durata de 3 zile.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR :

Activitatea nr. 1:
Popularizarea şi promovarea proiectului pe site-ul şcolii
și încheierea unui parteneriat educațional

Activitatea nr. 2:
Se va realiza sub forma unei lansări de carte -prezentarea succintă a conținutului cărții ” În
lumina curcubeului”.

Activitatea nr. 3
“Jocul cu ghicitori”- metode moderne aplicate în vederea stimulării imaginaţiei şi a
creativităţii
Câştigă grupa care reuşeşte să citească cât mai multe ghicitori şi să răspundă la interpelările
grupelor rivale.

Activitatea nr. 4
Interogatoriul în direct!-formulare de întrebări adresate domnului invitat Gheorghe Vicol

Activitatea nr. 5
„Poftiţi la carnaval în lumina curcubeului!”- parada personajelor din ghicitorile lecturate

Activitatea nr. 6
„Sărbătoarea cărţii”- evaluarea proiectului
Masa rotundă ce presupune punerea în discuţie a impactului pe care l-a avut acest proiect
educational. Propuneri cu privire la posibilitatea extinderii proiectului la nivelul unității de
învățământ.

RESURSE:
 Umane : 6 elevi , 1 cadru didactic, părinţi
 Materiale:
• Cărți scrise de același autor
• Cartea ” În lumina curcubeului”

 Finaciare:
• Sponsorizări, contribuţia părinţilor

 Temporale: 18-20 mai 2022

 Informaţionale:
 Proiectul scris
 Evidenţa participanţilor
 Portofoliul proiectului

REZULTATE SCONTATE :

 Dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi împărtăşirea experienţei pozitive între invitat şi cadrul


didactic ;
 Implicarea activă a cadrelor didactice şi a copiilor în activitătile desfăşurate în cadrul
proiectului;
 Cultivarea disponibilităţilor practice ale copiilor prin activităţi extracurriculare;
 Stimularea potenţialului artistic - creativ al copiilor;
 Creșterea gradului de atractivitate a școlii în comunitate;
 Creșterea gradului de implicare a părinților în viața școlii;

  CRITERIILE DE EVALUARE:

 Gradul de implicare și comunicare;


 Portofoliul proiectului;
 Valorificarea și popularizarea rezultatelor acțiunilor.

MODALITĂŢI DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE:

 Monitorizarea permanentă a activităţilor derulate;

Impactul estimat al implementării proiectului :


 Elevii îşi vor forma şi valorifica competenţe în planul creativităţii, al relaţionării. Prin
derularea activităţilor se va crea un climat de înţelegere, toleranţă, comunicare empatică.
SUSTENABILITATEA PROIECTULUI:

Suntem încredinţaţi că acest proiect educaţional va prinde rădăcini reprezentând o intervenţie


benefică în viaţa copiilor, devenind un bun obicei multă vreme şi cu posibilitatea de dezvoltare/
continuare ulterioară a proiectului prin atragerea de noi parteneri .
       DISEMINARE:

Rezultatele proiectului și experiența pozitivă vor fi cunoscute la nivelul tuturor participanților la


proiect în cadrul consiliului profesoral, , comunității  prin diferite mijloace de comunicare site-ul
școlii,pagina oficială a școlii- Facebook.

Şcoala Gimnazială

ACORD DE PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE


Şcoala Gimnazială Poșaga de Jos cu sediul în Poșaga de Jos, Str Principală,Nr.237A,
Poșaga de Jos, reprezentată de Director prof. înv.primar Stăvar Roxana- Elena și în calitate de
inițiator al proiectului, convine prezentul protocol de colaborare, pe bază de parteneriat pentru
stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniul educaţiei cu un domn poet consătean.
1. Obiectul contractului:
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre parteneri în vederea
organizării şi desfăşurării de activităţi extracurriculare şi extraşcolare în cadrul proiectului
“Sclipirea curcubeului”în instituţia organizatoare prin derularea în comun a activităţilor
extracurriculare propuse-activitatea de lansare de carte.
2. Grup ţintă: 6 elevi- clasa simultană CP-IV
3. Obligaţiile părţilor:
- să informeze părinţii şi colectivele de elevi cu privire la activităţile comune;
- să organizeze activitatea de lansare a cărții “În lumina curcubeului” ;
- să deruleze activitățile cuprinse în proiectul educațional “Sclipirea curcubeului” ;
- să stimuleze creativitatea ,imaginația și expresivitatea prin poezie ;
- să cultive sensibilitatea artistică a micilor şcolari ;
- să consolideze deprinderile şi abilităţile de comunicare ale elevilor;
- să respecte termenele de desfăşurare ale activităţilor propuse;
- să pregătească elevii pentru activitatea comună;
- să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta în mod negativ imaginea instituţiei
de învăţământ.

4. Durata acordului:
Acordul este valabil în perioada 18-20 mai 2022 în cadrul proiectului “Sclipirea
curcubeului”.

5. Clauze finale ale acordului:


Proiectul educaţional face parte din categoria activităţilor extracurriculare şi urmăreşte
stabilirea de relaţii de colaborare între membri marcanți ai comunității locale/cadrele didactice /
colectivele de elevi .

6. Modificarea acestui protocol va fi făcută numai cu acordul scris al părţilor prin act
adiţional datat şi semnat de ambele părţi.

7. Responsabil de proiect: Prof.înv.primar


Prezenta convenţie se încheie în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte şi
intră în vigoare de la data semnării.

Instituția organizatoare Coordonator ,

S-ar putea să vă placă și