Wilhelm Roentgen a descoperit razele X în 1895 (pentru care a primit Premiul Nobel în 1901) și a

deschis astfel o nouă fereastră pentru lume. Pe 16 ianuarie 1896, New York Times a publicat o
radiografie a mâinii dnei Roentgen. În scurtă vreme oamenii aveau să se minuneze la fotografii ce
arătau structura osoasă a corpului uman.

Încă din februarie 1896, razele X aveau să fie folosite în medicină pentru a observa oasele rupte.
Prima astfel de observație, a fracturii brațului unui pacient, a fost făcută de către doi medici la
colegiul Darmouth în SUA. Destul de repede, alte aplicații ale razelor X au fost dezvoltate,
incluzând scanarea bagajelor de către agenții vamali.

Imagine stânga: observarea unei fracturi în februarie 1896: medicii G. și E. Frost (în imagine) au
fost primii ce au folosit razele X în scopuri medicale; imagine dreapta: scanarea bagajelor de către
vameșii francezi în 1897.

Razele X au atras atenția multor medici, care le-au folosit pentru a diagnostica fracturile și
obiectele străine în interiorul țesutului. La sfârșitul sec. XIX, medicina era în particular orientată
către patologia organelor individuale. Îmbunătățiri continue permiteau medicilor sa “fotografieze”
cu faze X toate organele interne cu ajutorul “mediilor de contrast” – substanțe opace care se
arătau la folosirea razelor X. Razele X erau de asemenea folosite în terapie, de exemplu la tratarea
afecțiunilor pielii. Totuși, s-a constatat rapid că pentru această terapie este necesară radiație cu
energie mai mare.

Razele X au devenit cu adevărat importante în timpul Primului Război Mondial. Marie Curie,
împreună cu fiica sa Irene au pus bazele unei rețele de centre medicale radiologice pentru a ajuta
la îmbunătățirea diagnosticării fracturilor și bolilor pulmonare în rândul soldaților. În plus de
aceasta, multe vehicule specializate cu aparate de raze X (numite “Les Petites Curies”) acopereau
zonele de bătălie. Marie Curie a scris o carte despre acest subiect: “Radiologia în Război” (1921).

> Înapoi sus

Cum se produc razele X

Razele X sunt un tip de radiație electromagnetică. Ele sunt produse artificial într-un tub catodic,
unde un catod fierbinte emite electroni ce sunt accelerați de o tensiune electrică mare pentru a lovi
o țintă metalică cu mare viteza și a produce “raze invizibile”.

Aceste raze sunt parțial rezultatul unei fluorescențe excitate în metal, și parțial ceea ce este numit
efectul de radiație Bremsstrahlung. Cel din urmă apare ca rezultatul schimbării rapide de direcție a
electronilor în vecinătatea nucleelor atomice ale metalului.
Un alt mod în care razele X pot fi produse este când energia inițială mare a unui electron scoate alt
electron din păturile interioare. Atunci un electron din păturile superioare va trece în locul rămas
vacant iar excesul de energie va fi emis sub forma unei raze X.

Într-un tub de raze X, electronii sunt accelerați la o energie de 30 până la 150 de keV pentru a lovi
o țintă de Tungsten care produce radiație X de la 1 eV la 150 de keV cu o intensitate maximă între
aceste valori și două picuri la 59 și 67 de keV (tranziții electronice în atomii de tungsten). Pentru
aplicațiile medicale sunt folosite raze X cu energii mai mici din motive de siguranță. Pentru
țesuturile moi, de exemplu la mamograme, o energie tipică este 20 keV, pe când pentru cele tari
(oase) se folosesc totuși energii mai înalte (în jur de 150 keV).
> Înapoi sus

Sunt radiografiile medicale periculoase?

Oamenii sunt deseori îngrijorați de expunerea la radiații în timpul examinărilor medicale. Totuși,
fiecare este supus la radiații din surse naturale în decursul vieții, de la raze cosmice, radon în
atmosferă, sol și roci, până și din apa și mâncare.

Este util să facem următoarele comparații:

Sursa Doza echivalentă

Radiografie piept 100 μSv
Locuit în clădire de beton/cărămidă/piatră 1
70 μSv
an
Zbor de la Londra la New York 40 μSv
Doza zilnică din fondul natural 10 μSv
Radiografie dentară 5 μSv
Mâncatul unei banane 0.1 μSv

Precum se vede, pana și mâncatul unei banane duce la expunerea la radiații. Principala sursa la
aceasta este potasiul, care în natură conține 0.0117% din izotopul instabil 40K.

> Înapoi sus

Cum este caracterizată radiația electromagnetică

Fiecare tip de radiație electromagnetică este caracterizată de o lungime de undă (λ) sau echivalent
de o energie (E = hc/2λπ, unde h este constanta Planck (h = 6.626×10 -27 erg/s), c este viteza
luminii în vid (c = 2.9979·1010 cm/s).