Asist.

Ludmila Liliac

Lucrarea practică nr. 12

Sângele (2 ore) Frotiu sanguin: hematii, polimorfonucleare neutrofile, polimorfonucleare eozinofile,
polimorfonucleare bazofile, limfocite, monocite, plachete

HEMATIILE

- în frotiuri, sferice datorită etalării, culoare roşie-portocaliu datorită hemoglobinei

conţinute
- formă de disc biconcav, cu marginile rotunjite (groase la periferie (7-7,5 m), mai subţiri
în zona centrală (1,4-2 m)), suprafaţă 140 m2
- număr: 4,5-5 milioane/mm3 la bărbaţi, 4-4,5 milioane/mm3 la femei.
- au tendinţa de a adera reversibil una la alta in vitro, realizând rulouri
- durata medie de viaţă: 120 de zile, interval după care îşi pierd plasticitatea şi sunt
reţinute în special în splină unde sunt fagocitate, fierul fiind reutilizat în eritropoieză.
Plasticitatea - proprietatea hematiilor de a-şi modifica forma datorită structurii citoscheletului şi
a elasticităţii membranare. Când hematiile străbat vasele capilare iau o formă de cupă, după care
revin la forma iniţială.

Membrana hematiilor

- elastică
- structură tipică membranelor celulare, conţinând 40% lipide (fosfolipide, colesterol,
glicolipide), 50% proteine integrale membranare şi periferice şi 10% hidrocarburi
- conţine receptori şi glicoforine care le conferă alloantigenicitatea
- glicolipidele şi glicoproteinele membranare conţin lanţuri hidrocarbonate cu determinanţi
antigenici, constituind baza sistemelor de grupe sanguine ABO şi Rh
- hemoglobina: cromoporfirină (GM 68000 Da), cu proprietatea de a cupla reversibil
fierul
- globina: alcătuită din 4 lanţuri polipeptidice, de fiecare lanţ se cuplează un grup hem care
conţine fier
- hemul: pigment alcătuit din 4 nuclei pirolici legaţi de 4 atomi de fier redus
Funcţia principală

- transport al oxigenului, datorită afinităţii hemoglobinei pentru acest gaz.

Reticulocitele

- hematii care nu şi-au completat maturarea, devin hematii în 2-3 zile

PLACHETELE

- mici fragmente citoplasmatice derivate dintr-o celulă precursoare denumită megacariocit

- timp de viaţă: 9-10 zile
- numărare dificilă, deoarece au tendinţa de a adera unele la altele
- număr: 150000-4000000/mm3

1
Asist. Ludmila Liliac

- formă de disc biconvex, uşor alungit, diametru longitudinal 4 m, diametru transvers 2-
2,5 m
Structură

- zonă periferică, moderat bazofilă, omogenă, denumită hialomer

- zonă centrală azurofilă, de aspect fin granular, denumită granulomer sau cromomer.
- Funcţie: iniţiază şi participă la realizarea hemostazei şi la retracţia cheagului

LEUCOCITELE

- număr: 5000-9000/mm3
- pe frotiu: rotunde, nucleate, dispersate printre hematii
- migrează, prin diapedeză, din sânge în ţesuturi, unde îşi îndeplinesc funcţiile
Clasificare - criterii:

- după granulaţiile citoplasmatice: granulocite şi agranulocite

- după forma nucleului: polimorfonucleare şi monomorfonucleare.

- granulocitele prezintă nuclei multilobaţi, corespunzând polimorfonuclearelor

- agranulocitele prezintă nuclei fără lobare evidentă, corespunzând monomorfonuclearelor.

- după coloraţia granulelor: granulocitele: neutrofile, eozinofile, bazofile

Numărând pe un frotiu de la 100 la 400 leucocite, se calculează formula leucocitară,

reprezentând proporţia leucocitelor de un anumit tip la 100. Valorile normale ale formulei
leucocitare sunt următoarele: PMN neutrofile 55-70%, PMN eozinofile 3-5%, PMN bazofile
0,5-1%, monomorfonucleare - limfocite 20-25%, monomorfonucleare - monocite 5-8%.

NEUTROFILELE

- diametru: 7 m în sânge, 10-12 m pe frotiu, datorită etalării

- după un tranzit de 6-8 ore în sânge, neutrofilele trec prin diapedeză în ţesutul conjunctiv,
unde îşi îndeplinesc funcţia şi mor în 1-4 zile.
Structură

- nucleul
- 2-5 lobi nucleari uniţi prin punţi fine de cromatină
- pot prezenta apendici: corpusculul Barr, sub forma unei prelungiri cu aspect de “băţ de
tobă”, pe un lob terminal, reprezentând cromozomul X condensat
- granulaţiile citoplasmatice – 3 tipuri:
Granulaţiile specifice

- reprezintă 80% din totalul granulaţiilor

2
Asist. Ludmila Liliac

- mici, 0,2-0,4 m diametru, rotunde, cu nuanţă liliachie, conferind o tentă lila, fin
pulverulentă citoplasmei
- conţin: lizozim, lactoferină, fosfatază alcalină, colagenază şi proteine bazice (denumite
fagocitine, cu activitate non-enzimatică antibacteriană)
Granulaţiile nespecifice

- reprezintă 15% din granulaţii

- diametrul de 0,6 m, colorate cu azur în roşu-violet
- prezintă o structură caracteristică de lizozom primar, conţinând: mieloperoxidază, fosfatază
acidă, -glucuronidază, -manozidază, arilsulfatază, -galactozidază, catepsină,
5’nucleotidază, elastază, colagenază, lizozim şi proteine cationice antibacteriene.
EOZINOFILELE
- diametru: 13-14 m
- durata de viaţă: până la 12 ore
Structură

MO

- nucleul este tipic bilobat, în “desagă”, cu lobii alungiţi uniţi printr-o punte fină de
cromatină.
- granulaţii mari, alungite, de mărime constantă (0,6-0,8 m), refringente, colorate cu eozină
în roşu strălucitor sau roşu portocaliu şi dispersate în toată citoplasma

BAZOFILELE

- diametru: 8-12 m
Structură

- nucleu
- pe frotiuri: uzual acoperit de granulaţii
- granulaţii
- sferice, cu mărimea de până la 1 m diametru şi forme variate, datorită solvirii parţiale în
apă şi glicerină, intens bazofile, metacromatice cu Albastru de toluidină şi cu tionină.
- prezintă un aspect electrono-opac, granular, omogen sau lamelar
Funcţii

- contribuie la apărarea antibacteriană şi antiparazitară prin revărsarea conţinutului

granulelor. Pot fi degranulate şi de C3a, C5a.
- în stările alergice, bazofilele eacţionează ca şi mastocitele. În organismele sensibilizate se
produce o degranulare masivă şi determină, împreună cu mastocitele, un răspuns exagerat.
Origine

Bazofilele şi mastocitele prezintă un precursor comun în timpul vieţii embrionare dar mastocitele
populează precoce ţesutul conjunctiv unde se vor stabili, pe când bazofilele sunt produse în tot
timpul vieţii de către măduva osoasă, având un tranzit scurt prin sânge.

3
Asist. Ludmila Liliac

LIMFOCITELE
- reprezintă tipul predominant de agranulocite
- diametru de 8-12 m, clasificate în trei grupe, după mărime:
- mici, mature, cu un diametru de 8 m; citoplasmă redusă
- medii, în curs de maturare, cu un diametru de 10 m; citoplasmă redusă
- mari, tinere, cu un diametru de 12 m, citoplasmă abundentă, de culoare albastru
deschis
- nucleu unic, intens colorat, rotund sau uşor indentat
- nucleol vizibil
- durată de viaţă scurtă sau medie (zile, luni) sau lungă (ani, zeci de ani), acestea din urmă
având rolul de a răspunde rapid la contacte repetate cu un acelaşi antigen
Clasificare

- două mari clase:

- limfocitele T: prezintă precursori produşi în măduva osoasă hematogenă şi maturaţi la nivelul

timusului, având rol fie în imunitatea celulară, prin citotoxicitate, fie facilitează răspunsul
imun umoral.

- limfocitele B sunt produse în măduva osoasă hematogenă şi au rol în imunitatea umorală

mediată de anticorpi.

Cele două tipuri pot fi deosebite în microscopia electronică de baleiaj (suprafaţa este relativ
netedă la limfocitul T şi viloasă la limfocitul B) şi prin tehnicile de imunohistochimie (prin
markerii de suprafaţă celulară).

În sângele periferic, 80% din limfocite sunt limfocite T, 18% sunt B şi 1-2% sunt nule.

MONOCITELE

- diametru: 15-16 m (cele mai mari celule de pe frotiul sanguin)

- citoplasma: culoare albastră-cenuşie, cu aspect de “sticlă pisată”, datorită unor granulaţii
foarte fine, azurofile, dense, omogene în ME, cu structură de lizozomi primari
- nucleu: mare, central sau uşor excentric, reniform, în potcoavă sau trapezoidal, mult mai
indentat decât cel al limfocitului
- exprimă pe suprafaţă receptori pentru Fc a imunoglobulinei G, pentru C3 şi peste 50% din
ele exprimă molecule HCM de clasă II.
- persistă în circulaţia periferică aproximativ 3 zile, apoi ajung prin diapedeză în ţesuturi, unde
generează diferite componente ale sistemului fagocitar mononuclear; în cursul maturării,
unele devin puternic fagocitante, dezvoltându-şi receptorii pentru complement şi pentru
imunoglobuline iar altele dezvoltă mai intens antigene HCM de clasă II, devenind în ţesuturi
APC.
-
Bibliografie: - Amălinei C. Sângele, în: Histologie generală, Ed. Corson, Iaşi, 2001, p. 96-119