Ion Slavici este un autor canonic 18 ianuarie 1848, care a scris „Moara cu noroc”, o

nuvelă psihologică, de tip realist, scrisă în secolul al XIX-lea

Tema operei este lupta după avere, care dezumatizează omul. În lupta sa pentru avere,
Ghiță își abandonează complet familia orbit de frumusețea banului. Dacă inițial parea ca are
familia perfectă, acesta ajunge să își omoare propria soție, ajungând complet dezumanizat.
Romanul „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este un roman realist, care descrie societatea
respectivelor vremuri exact așa cum este ea, fără a o modifica în niciun fel. Se observă
înclinația către sfera econimică și socială, toate persoanejele sunt interesate de partea
materială, dar și de statutul lor în societate. Deși Ghiță se știa un om imoral, care o comis
ilegalități și și-a călcat pe propriile principii doar pentru a se împlinii material, gândul că
acesta și-ar putea păta imaginea prin asocierea cu Lică Sămădăul în procesul de la Oradea îl
înfuria teribil.
Actiunea este complexă, cu un fir narativ logic, evenimentele succed cursiv, în ordine
cronologică, logică. De la o familie care pleacă la moara cu noroc pentru ași croii o soartă mai
bună, cu o situație materiala ceva mai buna, într-un mariaj care înflorea, Ghiță și Ana ajung
într-un punct tragic. La finalul textului, Ana este ucisă de Ghită orbit de gelozie și mânie, iar
acesta este ucis la răndul său de temutul său rival, Lică Sămădăul. Astfel, de la dorința unui
trai mai bun, aceștia ajung sa își distrugă complet și ireversibil familia.
Conflictele sunt numeroase, atăt interioare căt și exteriaore. Cel mai puternic conflict
este unul interior, care îi aparține lui Ghiță. Prins de mirajul banilor, Ghiță începe să se
închidă în el și să uite de principiile sale de viață, dar și de familie, ajungând să își lase de
bună voie femeia în brațele altui bărbat. Ajuge să acționeze mai mult instinctual, ignorând
propria rațiune, doar pentru a reușii să capete puțină avere. Un alt conflict este cel între Lică
Sămădaul și bineînteles, Ghiță. Problematica acestui conflic este dominația unuia în față
celuilalt. Deși Lică,mai bine ancorat în societatea locală, era clar dominant în relația celor doi,
Ghiță încearcă prin orice mod de a se elibera de dominația Sămădăului, încercând chiar să el
personajul dominant, fapt care nu se v-a întâmpla niciodată, Lică va câstigă și în ultima lor
confruntare.’
Se remarcă simetria romanului, relația între incipit și final, acesta începe și se termină cu
imaginea hanului, la început ca un simbol al speranței, iar la final ca un semn al tragismului,
al dezastrului.