Locul în problemele legate de capacitatea de simbolizare

Ce este jocul?
Jocul este un comportament divers si complex care este văzut ca având un
rol central in dezvoltarea copilului (Jordan si Lobby, 1997). Este dificil de a da o
definiție concisa a ceea ce se intelege prin notiunea de ,,joc". Dictionarele oferă o
mulțime de definiții distincte. Cele mai multe dintre acestea par sa implice ideea de
amuzament, o modalitate de distracție.
Garvey (1977), plecând de aici, prezintă urmatoarele caracteristici ale
jocului:
- jocul este plăcut si oferă bucurie;
- jocul nu are un scop impus din afara;
- jocul este spontan si voluntar;
- jocul presupune o implicare activa din partea jucătorului;
- jocul poate prezenta anumite relații cu ceea ce este non-joc, poate fi pus in
contrast cu ceea ce nu este jocul.
In mod normal, jocul permite copiilor sa învețe si sa practice abilitați noi
intr-un mediu sigur si suportiv.
Jocul senzorial motor ii invata pe copiii mici sa-si exploreze corpul si
obiectele din proximitate.
Jocul manipulativ si explorator il invata pe copilul mai mare despre obiecte
si proprietățile acestora si despre influența lumii din jur.
Jocul fizic, cu multa mișcare ii invata pe prescolari abilitatile motorii
grosiere si ofera experienta interactiunii cu intreg corpul, cu alti copii si cu
obiectele din mediu.
Jocul social, începând de la interactiunile timpurii dintre mama si copil pana
la interactiunea complexa dintre școlari (ex: jocul de-a doctorul) ii invata despre
relațiile sociale si cum sa le initieze, precum si despre normele din societatea in
care cresc.
In copilaria timpurie, atunci cand se manifesta primele simptome ale
tulburarilor de spectru autist, jocul reprezintă o modalitate de selectie sociala, iar
un copil cu autism va avea o sansa in minus de integrare sociala din mai multe
motive.
In primul rand este vorba despre tendinta binecunoscuta a copiilor cu autism
de a se retrage si de a nu se implica in jocul copiilor de aceeasi varsta. Un astfel de
copil va fi foarte fericit daca este lasat in pace sa se joace in camera lui cu jucăriile
sale sau, daca este la gradinita, sa se retragă singur intr-un colt cu o jucarie. De
aceea, un copil cu autism este adesea perceput ca un copil care se joaca.
 In al doilea rând, daca acest impediment este depășit, fie prin tendința
naturala a copilului de a se apropia, fie prin efortul adultilor de a media contactul,
întâlnim comportamente de joc diferite de cele ale celorlalți copii. Obiectele si
jucariile sunt folosite in modalități rigide de joc. De exemplu, un copil cu autism
va fi mai preocupat de a invarti repetitiv rotita unei masini decat de a se juca cu ea
adecvat (masina merge pe strada). De obicei lipsește curiozitatea specifica copiilor
de varsta lui, jocul lui se limitează adesea la manipulari simple de obiecte, iar jocul
simbolic spontan este adesea absent. De exemplu, un copil cu autism nu va
înțelege ca, intr-un joc, o construcție din cuburi este o casa sau ca un creion poate
deveni pentru câteva momente o racheta. Daca totusi apare, este adesea imitat de la
televizor sau de la altceva asemanator.
Apoi este repetitivitatea jocului. Copilul cu autism este acela care, daca a
deprins o modalitate de joc va tinde sa o repete la nesfârșit, pana este corectat de
cineva din jur.
La acestea se adauga capacitatea sever afectata de a imita. In timp ce
majoritatea copiilor isi dezvolta abilitatile de joc prin imitarea unor actiuni din
mediu si prin simbolizarea acestora, copiii cu autism nu imita actiunile din mediu
si nu le simbolizeaza in actiuni proprii. Un copil cu autism nu va avea tendinta de a
modela plastilina ca si colegul sau de banca, iar cand copiii din clasa arunca
mingea de la unii la altii intr-o activitate de grup, copilul cu autism va incepe sa
invarta mingea privind in sus (doar unul din multele scenarii posibile). La toate
acestea adăugându-se si capacitatea foarte redusa de a-si comunica gandurile celor
din jur, rezulta o lipsa crescânda de motivatie datorata eșecului in joc.
In al treilea rând, este vorba despre izolarea la care sunt supusi din cauza
atitudinii adulților. Majoritatea părinților sau bunicilor isi vor retrage copiii din
jocul in care este implicat si un copil care manifesta simptome autiste (de ex:
miscari stereotipe si comportamente repetitive). De cealalta parte, părinții copilului
cu autism sunt sensibili la astfel de comportamente si reacționează prin izolare.
Astfel se inchide cercul vicios prin care jocul copilului cu autism are din ce in ce
mai putine sanse de structurare.
Sursa:Roportal
Loredana Murgu - Psiholog