Stresul

Disciplina de Endocrinologie,
UMF “Carol Davila”,
Institutul National de
Endocrinologie“C.I.Parhon”

Bucureşti, 2020
 Stresul

 Hans Seyle (1936):

un răspuns nespecific
al organismului, la
acţiunea unui stimul
extern perceput ca
un pericol pentru
homeostazia internă

Salvador Dali, comemorarea celui de-

al 2-lea Simpozion Internaţional de
Management al Stresului, 1979.
Stresul

Ideogramă chineză
reprezentând varianta
chinezească a stresului,
compus din pericol
(imaginea de sus) şi
oportunitate
(imaginea de jos)
 Creşterea stresului duce la creşterea
productivităţii până într-un anumit punct,
considerat critic, după care performanţele
organismului scad vertiginos în ciuda creşterii
intensităţii agentului stresor, asemănător
deformării elastice a materialelor, urmată de
deformarea lor plastică.
Curba de rezistenţă a materialelor
sub influenţa unei forţe externe
Curba stresului: relaţia stimul-
reacţie la stres
Stres favorabil Stres nefavorabil

Astenie

Epuizare
Zona de
confort
Performanţă

Tensiune
sănătoasă

Prăbuşire

Creşterea stresului

Adaptat după Naon P. Practioner, 1979.

Sistemul de stres

 Stresul = o stare de ameninţare a

homeostaziei care poate fi contracarată
de o serie de răspunsuri fiziologice şi
comportamentale care au ca scop
restabilirea echilibrului (răspunsul
adaptativ la stres)
 Componente
centrale:
– Neuronii CRH şi AVP
din nucleul
paraventricular
– Sistemul simpatic
central (locul
ceruleus)
 Componente
periferice:
– Axa HPA
(hipotalamus-
gl.pituitară-adrenală)
– Sistemul simpato-
adrenal periferic CRH-corticotropin releasing hormon;
AVP-arginin vasopresina
Răspunsul adaptativ la stres
 Este determinat de factori:
– genetici
– ontogenetici
– de mediu
 Funcţiile nonvitale consumatoare de energie
(reproductive, digestive, creştere) sunt inhibate tranzitor
cu scopul prezervării energiei şi direcţionării oxigenului şi
nutrienţilor către SNC şi zonele afectate de stres
 Răspunsul inadecvat (insuficient, excesiv, prelungit) la
stresori este nociv şi poate produce boală
 De aceea stresul cronic (stare patologică de ameninţare
prelungită a homeostaziei prin stresori persistenţi sau
repetitivi) conduce progresiv la stări de boală
 Raspunsul general la stres

 Stresorii fiziologici şi psihologici semnificativi evocă un

răspuns adaptativ care include activarea axei HPA şi a
sistemului simpatoadrenal
 Produşii finali ai acestor căi ajută la mobilizarea resurselor
necesare pt a face faţă necesităţilor fiziologice din situaţii
de urgenţă, în mod acut prin răspunsul lupta sau fugi, şi
pe termen lung prin efectele sistemice ale
glucocorticoizilor (GC) asupra unor funcţii, cum sunt
gluconeogeneza şi mobilizarea energiei
 Axa HPA are roluri homeostatice unice, specifice stresului,
cel mai bun exemplu fiind rolul GC în reglarea răspunsului
imun sau inflamator
 Neuroimunomodulare (1)

 Stimularea sistemului imun de către patogenii exogeni

determină o serie de răspunsuri stereotipe orchestrate
de SNC, mediate în mare parte de hipotalamus, şi care
includ componente coordonate autonome, endocrine şi
comportamentale cu consecinţe adaptative pentru
restabilirea homeostaziei
 Citokine, ca Il -1, activează axa HPA şi stimulează
secreţia de GC, care fac f-b negativ asupra sistemului
imun pentru a limita răspunsul acestuia. În general GC
inhibă majoritatea componentelor răspunsului imun,
reacţii care stau la baza acţiunilor lor anti-inflamatorii
SNC=sistemul nervos central
f-b= feed back
 Neuroimunomodulare (2)
 Acest f-b negativ este reglator şi benefic pt ca altfel am fi
vulnerabili la inflamaţie; în acelaşi timp un f-b exagerat
poate avea consecinţe fiziopatologice, întrucît activarea
cronică a axei HPA este nocivă; de ex. stresul cronic
produce imunosupresie
 Astfel secreţia de cortizol creşte ca răspuns la febră,
intervenţii chirugicale, arsuri, hipoglicemie, hipotensiune,
efort fizic
 Stresul psihologic acut creşte de asemenea secreţia de
cortizol, dar secreţia este normală la pacienţii cu anxietate
cronică sau boli psihotice
 Totuşi, depresia este asociată cu concentraţii crescute de
cortizol
Modelul clasic al reacţiei la
stresul acut a fost definit de
Seyle cu trei componente:

 Reacţia de alarmă, în care se activează

mecanismele necesare supravieţuirii
 Stadiul de rezistenţă, care nu este
obligatoriu urmat de
 Stadiul de epuizare
Răspunsul la stresul acut

 Sistemul nervos autonom:

– Activarea locus ceruleus şi eliberarea difuză de
noradrenalină în creier  excitaţie, vigilenţă,
anxietate, stimularea sistemului dopaminergic
(creşterea funcţiei cognitive)
– SN simpatic stimulează răspunsul periferic,
adaptativ la stres (tahicardie, scăderea funcţiei
gastrointestinale)
 Axul hipotalamo-hipofizo-adrenal:
– stresul  ↑CRH  ↑excitaţia şi inhibă hrănirea şi
funcţia sexuală. Stresul prelungit inhibă
hormonul de crestere, funcţia imună
Reglarea axului hipotalamo-
hipofizo-adrenal
Rolul hormonilor în stress

În stresul acut:
 se eliberează hormonii de stres:
catecolaminele, glucocorticoizii, DHEA,
hormonul de creştere, prolactina,
vasopresina, opioide endogene
 se inhibă: testosteronul, gonadotropii, TRH
Catecolaminele

Termenul de catecolamine (CA) se referă la

substanţe care conţin nucleul catecolic şi o
grupare amino în lanţul lateral
 Adrenalina (A) sau epinefrina (E) – sintetizată şi
depozitată în MSR de unde este eliberată în circulaţia
sistemică
 Noradrenalian (NA) sau norepinefrina (NE) - este
sintetizată şi depozitată nu numai în MSR ci şi în
nervii simpatici periferici
 Dopamina – este precursor al NE în MSR şi nervii
simpatici periferici; funcţioneză în principal ca un
neurotransmiţător în SNC
MSR=medulosuprarenala
 Catecolaminele

 Sistemul catecolaminergic central provoacă o

reacţie psihocomportamentală de tipul furie-
luptă sau frică-fugă
 Rapid, şi adesea cu anticipaţie se declanşează
sistemul catecolaminergic periferic (medulo-
suprarenala) asigurând astfel adaptarea
circulaţiei cardiovasculare şi a reacţiilor
metabolice la consumul energetic caracteristic
stresului
Inadaptarea la stres – reactia
catecolaminică

 În stresul acut CA au rol adaptativ prin

creşterea AV, TA
 În stresul cronic, creşterea cronică a CA
produce modificări fiziopatologice cardio-
vasculare (HTA, ateroscleroză, infarct)
Structuri cerebrale implicate în răspunsul
neurochimic la stresul psihologic acut
Interacţiunile funcţionale între neurotransmiţători, neuropeptide
şi hormoni

Nucleus acumbens

Cortex Galanină
Norepinefrină
prefrontal
Dopamină CRH
Hipotalamus Amigdala

Neuropeptid Y
CRH
Galanină
Cortisol
Cortisol Norepinefrină

CRH
Hipocamp
Celule Leydig Neuropeptid Y Locus ceruleus
Glanda Galanină
adrenală
Testosteron

Amigdala (neuropeptid Y, galanina, corticotropin-releasing hormone (CRH), cortizol, norepinefrină)

Hipocamp (cortizol, norepinefrină)
Locus ceruleus (neuropeptid Y, galanină, CRF)
Cortex prefrontal (dopamină, norepinefrină, galanină, cortizol)
Stress-ul cronic = factor de risc
pentru sindromul metabolic

 Activarea cronică a axei HPA favorizează

dezvoltarea adipozităţii viscerale şi a
sindromului metabolic
 Mecanism: cortizolul stimulează proliferarea
adipocitară => creşterea producţiei de
citokine => stimularea axei HPA
Functia reproductiva (1)

 Poate fi alterată de expunerea cronică la stres

 Multe forme de stres fizic (restricţia calorică,
exerciţiile, stres termic, infecţiile, durerea) şi
psihologic (acut şi cronic) supresează activitatea
axei reproductive
 Dacă expunerea la stres este scurtă se poate
produce supresia acută a secreţiei de gonadotropi şi
ovariene, dar fertilitatea nu este de obicei afectată.
În contrast expunerea prelungită la un stres
semnificativ poate duce la alterarea completă a
funcţiei reproductive, cu inhibiţia axei hipotalamo-
hipofizo-gonadale
Functia reproductivă (2)

 În anovulaţia hipotalamică funcţională, stresori ca

efortul fizic intens sau stresul emoţional pot activa
cronic axa HPA
 CRH este un factor important în inhibiţia
pulsatilităţii GnRH, efect care poate fi prevenit de
antagonistul opioid naloxona, ceea ce arată că CRH
activează sistemul opioid endogen (analgezia de
stres)
 Mecanismul inhibiţiei GnRH ar putea fi specifice
stresorului
 Anomalii ale sistemului de
răspuns la stres
Valoarea adaptativă a răspunsului la stres este
evidentă, dar acest sistem poate antrena anomalii
când stresul este continuu/excesiv
 Stresul emoţional sau fizic, cronic poate duce la:
scădere în greutate, depresie, disfuncţie sexuală
(ex. scăderea dorinţei sexuale), amenoree,
imunosupresie
 Unele boli psihice (depresia melancolică, anorexia
nervosa) pot fi cauzate, cel puţin în parte, de
răspuns anormal la stres
 Boala Basedow-Graves

 Multe paciente identifică legătura dintre

debutul bolii şi un episod de stres major în
ultimele 12 luni
 Stresul produce imunosupresie după care
apare o hipercompensare a sistemului imun ce
poate fi o condiţie favorabilă la cei cu
predispoziţie genetică
 Mecanism similar după sarcină (perioada de
imunosupresie)
Frica şi anxietatea (1)

 Frica:
– este o emoţie bazală şi un sistem de
răspuns iniţiat de o aversiune la
perceperea unui risc sau a unei
ameninţări
– este un sentiment de neplăcere îndreptat
împotriva unor condiţii, obiecte, persoane
sau situaţii ca: frica de întuneric, frica de
stafii, etc
Frica şi anxietatea (2)

 Anxietatea:
– este o emoţie normală şi o experienţă comună
cu scopul de a motiva şi proteja individul de
consecinţe neplăcute. Studii neurologice
sugerează implicarea circuitelor neuronale care
includ amigdala şi hipocampul ca substrat
anatomo-funcţional al anxietăţii.
– poate fi descrisă ca o senzaţie neplăcută ce
combină frica, îngrijorarea şi este frecvent
însoţită de manifestări fizice ca palpitaţii, greaţă,
senzaţie de sufocare.
Agresiune/ comportament
agresiv (1)
 Agresiunea:
– este descrisă ca modificarea comportamentală
menita să producă durere sau rău
– poate fi verbală sau fizică şi este considerată ca
atare chiar dacă nu a reuşit să producă rău
– amigdala este implicată în declanşarea
comportamentului agresiv şi hipotalamusul are
rol mai degrabă modulator
Agresiune/ comportament
agresiv (2)
 Comportamentul agresiv a fost clasificat atât
dpv biologic, cât şi evolutiv în:
– agresiunea prădătorului
– agresiunea între masculi pentru ierarhie
– agresiunea indusă de frică
– agresiunea indusă de frustare
– agresiunea teritorială
– agresiunea maternală sau paternală
– agresiunea instrumentală: comportament agresiv
destinat obţinerii unui scop sau învăţării
Comportamentul agresiv este folosit
în unele situaţii premeditat pentru a
intimida şi domina adversarul

Fotografia
ilustrează un
instructor al
marinei SUA în
timpul
antrenamentelor.
Relaţia medic-pacient

 Este contextul în care se desfăşoară actul

medical
 Reprezintă o interacţiune în care atât
medicul, cât şi pacientul au atât roluri, cât şi
responsabilităţi
Responsabilităţile medicului

 De a diagnostica bolile cronice şi acute

 Vindecarea bolii în măsura în care este
posibil
 Creşterea functionalităţii organismului şi
minimizarea durerii atât în bolile acute, dar
şi în cele cronice
 Asigurarea tratamentului paliativ în cazurile
terminale
Rolul bolnavului (1)
(responsabilităţile bolnavului)
 Elemente
– Bolnavul este scutit de responsabilităţile rolului
social normal (nu merge la serviciu, nu are grijă
de familie)
– Bolnavul nu trebuie blamat pentru afecţiunea lui.
Boala necesită atenţia medicală.
– Bolnavul este obligat să-şi dorească vindecarea
şi să coopereze cu cel care îl îngrijeşte
– Bolnavul este obligat să caute/ceară ajutor
medical competent
 Rolul bolnavului (2)
(responsabilităţile bolnavului)
 Elementele bolii
– Impersonale: limitarea fizica a activităţii, medicaţia şi
efectele adverse, durerea, imobilizarea, modificările de
dietă, limitările financiare, scurtarea duratei de viaţă
– Intrapersonale: modul în care pacientul reacţionează la
stresul bolii
– Interpersonale: efectele bolii asupra relaţiei pacientului
cu
 familia
 prietenii
 locul de muncă
 mediul
Rolul bolnavului (2)
(responsabilităţile bolnavului)

 Impedimente
– limitările financiare
– responsabilităţile (părinte unic, cel ce
întreţine familia, etc)
– imposibilitatea recunoaşterii bolii datorită
lipsei cunoştinţelor, simptomelor
– diferenţe culturale care explică diferit
apariţia bolii
Componentele relaţiei medic-
pacient

 Încredere şi confidenţă
 Transmiterea de încredere şi minimizarea
îndoielilor şi a temerilor
 Empatie
 O relaţie personală bazată pe grijă
 Comunicare
 Construirea de legături culturale