8.

Monitorizarea şi supravegherea proceselor

industriale
8.1. Introducere
In cadrul acestui capitol sunt abordate noţiunile referitoare la
monitorizarea şi supravegherea structurilor sau a proceselor, care sunt, în caz
general, referite ca sisteme şi care sunt preponderent dinamice.

8.2. Necesitatea monitorizării şi supravegherii

Principalele motive care conduc la monitorizarea şi supravegherea
sistemelor dinamice sunt:
 necesitatea realizării conducerii, care presupune o optimizare şi care
este o acţiune on-line; de exemplu, conducerea sau controlul unei părţi
fixate trebuie să furnizeze operatorului de proces instrumentele necesare
luării deciziilor, în vederea funcţionării optime a procesului, în funcţie
de anumite criterii (producţie maximă, securitate, lipsa uzurii
echipamentelor etc.). Aceasta impune supravegherea procesului, în
vederea detectării tuturor anomaliilor în funcţionare şi identificarea
acestuia (concretizată într-un model cât mai bun);
 soluţionarea tuturor problemelor de alocare a resurselor, de distribuire
a încărcării între elementele ce compun sistemul şi de comunicare între
acestea;
 serviciile pe care acestea trebuie să le asigure; o importanţă deosebită
este dată de capacitatea de a detecta, de a localiza şi de a diagnostica
evenimentele nedorite, precum şi de posibilitatea eliminării acestora;
 întreţinerea, care constă în înlocuirea sau repararea echipamentelor
uzate, defecte sau a căror funcţionare trebuie îmbunătăţită. De cele mai

171
Capitolul 8

multe ori, aceasta are loc într-un regim off-line. Se pot distinge mai
multe tipuri de întreţineri şi anume:
 întreţinere corectivă: intervine după detectarea şi localizarea
unui defect;
 întreţinere preventivă: de cele mai multe ori este sistematică;
 întreţinere condiţională: este o alternativă la întreţinerea
sistematică şi face obiectul unei cereri deosebite într-un mare
număr de aplicaţii industriale. Această întreţinere este bazată
pe o supraveghere continuă a evoluţiei sistemului, cu scopul
de a preveni apariţia unei disfuncţionalităţi.

Din punctul de vedere al supravegherii, este important de remarcat că în

timp ce conducerea şi întreţinerea sunt operaţii care pot fi realizate on-line sau
off-line, supravegherea, care este implicată de acestea, poate fi on-line pentru
ambele obiective. Ca urmare, alegerea unui regim on-line sau off-line pentru
supraveghere depinde nu numai de obiectivul considerat - conducere sau
întreţinere, ci şi de ordinele de mărime ale constantelor de timp ale sistemelor, de
diversele tipuri de evenimente ce trebuie supravegheate, precum şi de
eşantionarea mărimilor disponibile.

8.3. Arhitectura generală a unui sistem de supraveghere

In figura 8-1 este prezentată arhitectura generală a unui post de conducere

on-line a unui proces. In această figură pot fi identificate cele trei funcţii necesare
unei bune supravegheri a unui proces: a observa, a raţiona şi a acţiona. Funcţia de
percepţie se aplică asupra datelor achiziţionate de senzorii şi traductoarele
procesului şi transmise operatorului de proces (eventual, prelucrate). Operatorul
uman analizează informaţiile recepţionate şi decide ce acţiuni trebuie întreprinse
prin intermediul elementelor de execuţie. Arhitectura generală a unui post de
conducere off-line este asemănătoare cu cea prezentată anterior, cu diferenţa că
fluxul de observaţii nu provine direct de la traductoarele din proces, ci de la o
bază de date în care au fost arhivate date referitoare la proces (de exemplu,
valorile caracteristice semnalelor achiziţionate).
Componentele (funcţiile) enumerate mai sus (observare, raţionare,
acţiune) au o importanţă deosebită şi fac referire directă la detecţia, localizarea şi
diagnosticarea evenimentelor sau evoluţiilor imprevizibile, sesizate ca deviaţii în
raport cu o stare sau cu un comportament de referinţă (nominal). Componenta
acţiune a supravegherii conduce la modificarea legii de comandă, la repararea sau
punerea în evidenţă a unor strategii de întreţinere, etc.

172
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

Generarea Interpretare
alarmelor

Asistarea
deciziei
Defecte

Diagnostic
Localizare
Filtrare
Alarme identificate

OPERATOR DE PROCES

Observare Raţionare Acţiune

Alarme Defecte Propuneri acţiuni

Semnale Acţiuni

PROCES

figura 8-1. Arhitectura generală a unui sistem de supraveghere

8.4. Nivele de prelucrare a informaţiei

In cazul conducerii unor procese industriale, pot fi puse în evidenţă mai

multe nivele de prelucrare a informaţiei. În figura 8-2 este prezentat cazul unei
prelucrări on-line, în care pot fi evidenţiate patru nivele de prelucrare ce permit
transformarea semnalelor provenite de la traductoare în informaţii simbolice
destinate operatorului. Săgeţile indică o anumită direcţie de transfer a
informaţiilor, chiar dacă un punct important (adesea neluat în considerare), cel al
bidirecţionalităţii informaţiilor simbolice şi numerice, nu a fost indicat în această
figură. In cazul supravegherii (on-line) acţiunile efectuate sunt acţiuni de
conducere, în timp ce în cazul întreţinerii (off-line) acţiunile sunt reparaţii sau
întreţineri preventive.
Nivelele care se disting în figura 8-2 sunt detaliate în cele ce urmează:
 în cazul primului nivel are loc o prelucrare a datelor achiziţionate. Ca o
primă funcţie, se poate pune în evidenţă detecţia şi eliminarea valorilor
aberante, precum şi validarea funcţionării traductoarelor şi studierea,
prin intermediul metodelor numerice, a redundanţei informaţiilor
provenite de la traductoare;
 acţiunile efectuate în cadrul celui de-al doilea nivel se bazează pe datele
achiziţionate, funcţia lui fiind de a genera alarmele. Alarmele indică
apariţia unor evenimente în sistem, iar indicatorii corespunzători lor pot
fi de mai multe tipuri:

173
Capitolul 8

- totul sau nimic: corespunzător situaţiei în care un eveniment are

loc sau nu;
- numeric, cu indicarea valorii unui parametru.

Acţiuni

4
Decizii
Inteligenţa artificială

Diagnostic
Intreţinere

3
Interpretare
alarme

Alarme
Supraveghere

2
Bază de date

Generare
alarme
Statistică

Date
achiziţionate
Valori eronate

Prelucrarea semnalelor

1
Prelucrare
date
Validare
senzori

Proces

figura 8-2. Organizarea generală a supravegherii

Generarea alarmelor se poate face, de exemplu, prin segmentarea

semnalelor prelucrate individual, sau prin prelucrarea în comun a mai multor

174
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

semnale şi utilizarea unui model al sistemului supravegheat.

Este important de subliniat că aceste două nivele, prelucrarea
informaţiilor şi generarea alarmelor, contribuie la o codare numerică sau
simbolică inteligentă a datelor achiziţionate. In particular, este posibilă
producerea directă la acest nivel a aşa-numitelor alarme inteligente, “purtătoare”
de informaţie necesară în cadrul procesului de diagnosticare.
 nivelul al treilea are rolul de a interpreta alarmele; la acest nivel are loc
transformarea alarmelor (care semnalizează evenimentele nedorite
apărute în sistem) într-o informaţie utilă operatorului în luarea
deciziilor, aceasta concretizându-se în decizia de a acţiona sau nu asupra
procesului. Evenimentele care au stat la originea generării acestor
alarme nu sunt obligatoriu indezirabile. Unul din scopurile ce se
urmăreşte a fi atinse este precizia de determinare a acestora. Astfel, se
pot distinge mai multe etape şi anume:
 filtrarea (eliminarea alarmelor redundante);
 localizarea unei disfuncţionalităţi (făcând, de exemplu,
legătura dintre semnalul sau parametrul perturbat şi
componenta corespunzătoare disfuncţionalităţii);
 diagnosticare propriu-zisă (căutarea cauzei ce explică
fenomenul observat).
 al patrulea nivel furnizează modalitatea de acţiune propriu-zisă.

Interpretarea alarmelor depinde în mod direct de obiectivul sistemului

supravegheat. Modalităţile de identificare a cauzelor pot fi diferite, în funcţie de
scopul urmărit. Prin urmare, identificarea poate avea loc din punctul de vedere al
conducerii sau din punctul de vedere al întreţinerii condiţionale. In general,
supravegherea unui sistem include nivelele enumerate anterior, putându-se pune
în evidenţă o prelucrare de tip numeric în cadrul nivelului 1, una de tip
numeric/simbolic la nivelul 2 şi una de tip simbolic la nivelul 3.
Din punctul de vedere al gestionării alarmelor, se pot distinge sisteme de
gestiune a acestora, care recepţionează direct alarmele, neincluzând în structura
lor nici primul şi nici al doilea nivel.

8.5. Obiectivele monitorizării şi supravegherii proceselor

Pentru monitorizarea şi supravegherea continuă a evoluţiei unui proces şi

determinarea cauzelor ce au condus la apariţia evenimentelor nedorite, este
necesar să se utilizeze cât mai eficient informaţiile disponibile, indiferent dacă
acestea sunt de tip numeric (date provenite de la traductoare sau senzori) sau
simbolice (istorice, noţiuni despre mediu, evenimente nedorite apărute anterior,
reparaţii efectuate etc.). In ideea unei utilizări optimale a informaţiilor disponibile
în vederea supravegherii, pot fi subliniate următoarele două aspecte:

175
Capitolul 8

 un prim aspect, având o importanţă deosebită, constă în prelucrarea

semnalelor (date provenite de la traductoare sau de la elementele de
acţionare) măsurate în sistem, care trebuie analizate cât mai în detaliu,
în scopul limitării la maxim a pierderilor de informaţie şi a generării
unui număr mare de alarme false. Astfel, sunt luate în considerare:
 extragerea caracteristicilor obiectelor studiate care sunt
adecvate pentru supraveghere;
 existenţa posibilităţilor de analiză a acestor elemente, în
scopul detectării perturbaţiilor şi a anomaliilor, în ideea
păstrării robusteţii sistemului în raport cu perturbaţiile ce
acţionează asupra sistemului, cu erorile de modelare şi cu
incertitudinile asupra referinţei, precum şi în raport cu
schimbările modurilor de funcţionare ale sistemului;
 posibilitatea de a combina într-un mod adecvat informaţiile
obţinute cu alte informaţii de natură numerică sau simbolică,
care sunt disponibile şi care sunt indispensabile pentru
supravegherea respectivului obiect. In particular, un interes
deosebit este arătat detecţiei rapide a deviaţiilor în raport cu o
caracteristică a sistemului în condiţii normale de lucru,
indiferent dacă scopul supravegherii este conducerea sau
întreţinerea condiţională.
 al doilea aspect este adecvarea răspunsurilor furnizate de sistemul de
supraveghere la cererile operatorului de proces. In cele mai multe
cazuri, este necesar să se ţină cont de contextul general al supravegherii
şi de nivelul răspunsurilor aşteptate. Acest aspect explică interesul
asupra interpretării alarmelor bazate pe cunoştinţele simbolice ale
operatorului de proces, cunoscute total sau parţial. Astfel, acesta este în
măsură să explice sau să justifice raţionamentele asupra instalaţiei sau
asupra deciziilor luate. Acest aspect implică, printre altele, şi definirea
unei interfeţe adecvate care să fie caracterizată, printre altele, de
ergonomicitate.

Aspectele considerate anterior pun în evidenţă o caracteristică a

supravegherii, care necesită transformarea unei informaţii numerice într-o
informaţie simbolică şi a ceea ce constituie un punct obligatoriu în general, dar şi
delicat, existenţa bidirecţionalităţii transformării între aceste două tipuri de
informaţii. De asemenea, aceste aspecte pun în evidenţă necesitatea şi importanţa
existenţei unui caiet de sarcini al supravegherii. Fie că se face referire la nivelul
numeric sau cel simbolic, nu se poate concepe un sistem de supraveghere decât ca
un răspuns la o cerere de supraveghere concretă: ce defecţiuni trebuie să fie
detectate, localizate şi diagnosticate, dacă acestea apar brusc sau progresiv, ce

176
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

informaţii trebuie să aibă operatorul de proces pentru a acţiona asupra procesului

etc.
Un alt aspect, care trebuie luat în considerare în conjuncţie cu
supravegherea propriu-zisă, este cel al alegerii elementelor de măsură, al
numărului şi al poziţionării lor cât mai adecvate pentru supraveghere. Se pot lua
în calcul criterii care să asocieze calitatea şi numărul elementelor de măsură cu
anumiţi algoritmi de detecţie. Aceste criterii cantitative permit diferenţierea
posibilităţilor de plasare a unor elemente de măsură în vederea supravegherii şi
diagnosticării şi pot fi utilizate în două moduri:
 pentru o poziţionare dată a elementelor de măsură se pot determina
defectele detectabile şi diagnosticabile;
 pentru unul sau mai multe defecte date, se caută să se determine
poziţionarea elementelor de măsură care să permită supravegherea.

Această determinare poate fi, eventual, o simplă selecţie a valorilor

măsurate. Este posibil ca un defect să fie mai uşor diagnosticat cu un set de valori
decât cu toate valorile prelucrate într-o manieră complexă, deoarece creşterea
numărului de elemente de măsură conduce la creşterea cantităţii de informaţie,
dar, în acelaşi timp, şi al perturbaţiilor.

8.6. Generarea alarmelor în sistemele de monitorizare şi control

In continuare se vor face referiri la nivelele 2 şi 3 din figura 8-2. Pentru

fiecare din aceste etape, generarea alarmelor şi interpretarea lor (filtrare,
localizare şi diagnosticare) există diverse metode de abordare, bazate pe concepte
şi tehnici variate. In cele ce urmează, vor fi abordate metode statistice de
prelucrare a semnalului, precum şi metode de generare şi interpretare a alarmelor
bazate pe inteligenţa artificială.
Aşa cum s-a specificat anterior, problema generării alarmelor poate
interveni la mai multe nivele: fie la nivelul unui element de măsură asupra căruia
se aplică un procedeu de segmentare automată în zone omogene şi detecţia
evenimentelor nedorite, fie la nivelul mai multor elemente de măsură ce sunt
analizate prin intermediul unor algoritmi bazaţi, parţial sau în totalitate, pe
modelul fizic al procesului supravegheat. In situaţia mai multor elemente de
măsură, se pot genera alarme inteligente, în sensul că ele conţin informaţie
referitoare la un diagnostic de nivel înalt, sub forma unor componente
dependente.
Informaţiile disponibile sunt:
 datele măsurate (Yk), provenind de la unul sau mai multe traductoare şi
de la elemente de execuţie;
 dacă este cazul, unul sau mai multe modele ce pot fi de natură diferită:
modele funcţionale, structurale, comportamentale etc.;

177
Capitolul 8

 în cazul existenţei modelelor se poate dispune de indicaţii referitoare la

modul în care evenimentele ce pot fi detectate influenţează modelul.

8.6.1. Modele utilizate in generarea alarmelor

Generarea alarmelor impune, de cele mai multe ori, utilizarea unor
modele numerice. In general, se pot distinge două tipuri de modelări:
 modelarea fizică care permite modelarea şi simularea fenomenelor ce au
loc în proces;
 modelarea "black-box" (cutie neagră), care nu ia în considerare
construcţia fizică a acestuia.

Trebuie subliniat faptul că supravegherea unui proces poate avea loc chiar
dacă nu se dispune de un model de cunoştinţe (fizic) al sistemului supravegheat.

8.6.2. Etapele generării alarmelor

Generarea elementară a alarmelor constă în confruntarea directă a
valorilor măsurate ale unor mărimi cu nişte valori predefinite. Această operaţie
conduce, în cele mai multe dintre cazuri, la o pierdere de informaţie şi la
generarea unui număr mare de alarme false. In plus, aceste alarme sunt foarte
sensibile în raport cu valorile de alarmare care sunt dificil de stabilit.
In condiţiile existenţei inconvenientelor prezentate mai sus, s-au dezvoltat
metode mai eficiente de generare a alarmelor. Astfel, se pot distinge două
componente principale:
 o transformare a datelor Z = f(y), unde Z este numit vector de reziduuri,
iar y vectorul datelor de ieşire. Acest vector este nul în absenţa
deviaţiilor de la valorile normale ale parametrilor şi nenul în cazul în caz
contrar;
 o strategie care permite evaluarea reziduurilor şi, în consecinţă, de a
decide asupra caracterului semnificativ al deviaţiilor produse, relative la
perturbaţii, erori de modelare, incertitudini asupra referinţei, schimbarea
modurilor de funcţionare etc. Decizia poate consta într-o simplă detecţie
a unei situaţii anormale, dar, de cele mai multe ori, la acest nivel, ea
capătă un aspect de diagnosticare ce include localizarea şi interpretarea
fizică a anomaliei apărute. In acest ultim caz, alarma este de tip
"inteligent", semnificând faptul că ea nu este numai semnificativă, ci
conţine şi o informaţie referitoare la anomalia apărută sau componentele
fizice responsabile de situaţia creată.

Aşa cum s-a specificat anterior, o problemă deosebită ca apare este cea a
instrumentaţiei optimale a sistemului, cu alte cuvinte, a poziţionării
traductoarelor.

178
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

Generarea alarmelor se referă la detectare într-o manieră preventivă,

on-line, a deviaţiilor în raport cu o caracteristică a sistemului (corespunzătoare
unui regim normal de funcţionare). Se va numi referinţă o astfel de caracteristică
dedusă prin intermediul unei modelări parametrice. Vectorul parametrilor este ,
iar valoarea lui de referinţă 0. Aşa cum s-a specificat anterior, se pot distinge
două tipuri de modelări: o modelare fizică şi o modelare de tip cutie neagră, în
unele dintre cazuri aceste tipuri de modelări nefiind distincte. Atunci când ele sunt
distincte, îşi dovedesc utilitatea în cazul supravegherii, mai ales atunci când se
cunoaşte o relaţie între ele. Conţinutul informativ al elementelor de diagnosticare
pe care le furnizează depind de existenţa unei legături între parametrii sistemului
identificat şi, mai mult sau mai puţin, de modelul fizic al sistemului.
Dispunându-se de o referinţă şi de o nouă măsurare, se pune problema de
a decide dacă aceste măsurări sunt descrise convenabil de această referinţă, sau
dacă s-a produs o schimbare semnificativă (chiar dacă de ordin redus) a
comportamentului sistemului. In figura 8-3 sunt reprezentate două soluţii pentru
această problemă.

Referinţa 0

Alarmă
globală Referinţă nouă 1

Noi valori măsurate

figura 8-3. Comparaţia unei referinţe cu noile măsurători

 achiziţia unei noi referinţe 1 şi compararea celor două referinţe 0 şi 1,

această metodă având un număr de inconveniente:
 achiziţia unei noi referinţe poate fi costisitoare, de exemplu,
atunci când această operaţie nu este automatizată, necesitând
intervenţia unui operator uman. Acest caz este cel în care
instalaţiile sunt complexe. Metodele de analiză necesită
intervenţia operatorului uman pentru includerea informaţiilor
externe în scopul validării referinţei finale;
 succesul unei astfel de metode de supraveghere depinde foarte
mult de alegerea distanţei de măsurare dintre două referinţe;
 în cazul sistemelor complexe, compararea a două referinţe
poate să nu permită diagnosticarea.
 compararea directă a noilor valori măsurate cu referinţa disponibilă;
aceasta presupune efectuarea unei transformări convenabile a datelor,

179
Capitolul 8

utilizând referinţa. Se dispune astfel de mijloace generale sau de

construire a unor indicatori ce permit, pe de o parte, măsurarea adecvată
a diferenţei dintre o referinţă şi o nouă înregistrare şi, pe de altă parte,
furnizarea elementelor de diagnosticare. Această metodă permite
eliminarea inconvenientelor menţionate anterior şi furnizarea unei
alarme globale mai puţin costisitoare. Pe de altă parte, ea realizează
automat un compromis între amplitudinea schimbărilor detectate şi
precizia de identificare a referinţei: schimbările declarate semnificative
sunt relative la un domeniu de încredere, precum şi în raport cu
perturbaţiile ce afectează măsurătorile.

8.7. Generarea alarmelor inteligente

Prin alarmă inteligentă se înţelege generarea alarmelor afectate de o

informaţie referitoare la o componentă fizică responsabilă de deviaţia detectată.
Pentru realizarea acestei operaţii se pot pune în evidenţă mai multe metode,
procedând fie prin sensibilizarea la un defect sau un grup de defecte, fie prin
eliminarea defectelor ce nu intră în categoria celor enunţate anterior. Principalele
două tipuri de probleme de diagnosticare sunt:
 diagnosticare în termeni ai referinţei; metodele aferente se bazează pe
sensibilitatea în raport cu un defect dat sau eliminarea (în sens statistic)
a defectelor complementare. Prin defect se înţelege modificarea unei
componente sau a unei părţi a componentelor vectorului parametrilor.
Această modalitate de diagnosticare sintetizează informaţii concludente,
dar dificil de exploatat;
 diagnosticarea pe baza modelului fizic asociat; această problemă este
mai dificil de rezolvat, deoarece modul fizic este, în general, destul de
complex.

In cazul în care componentele vectorului  au un sens fizic,

diagnosticarea constă în a determina care sunt componentele lui  responsabile de
declanşarea alarmei globale.
In cazul unui singur defect, soluţia este de a introduce nişte indicatori ca
fiind noi componente ale lui , fiecare indicator urmărind o componentă (neluând
în considerare schimbările ce au loc la nivelul celorlalte componente). Pentru
construirea acestor indicatori se pot utiliza:
 fie o tehnică bazată pe sensibilitate (relativ la componentele
supravegheate),
 fie o tehnică de eliminare - în sens statistic - a componentelor
nesupravegheate.

180
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

In cazul multi-defect, ceea ce înseamnă că mai multe componente ale

vectorului parametrilor pot suferi simultan schimbări, se poate utiliza o procedură
incrementală de determinare a componentelor defecte.
In cazul în care parametrul  este legat de un parametru fizic,
diagnosticarea fizică este realizată pe baza unei metode de sensibilitate, dar, de
această dată, făcându-se o reducere a modelului, deoarece dimensiunea
parametrului fizic este mai mare decât cea a referinţei .

8.8. Interpretarea alarmelor

In secţiunea precedentă au fost trecute în revistă tehnicile care permit, ca

plecând de la observaţiile obţinute prin intermediul elementelor de măsură, să se
detecteze deviaţiile anormale şi să se genereze alarmele corespunzătoare. Aceste
alarme sunt destinate unui operator care le recepţionează şi care trebuie să le
gestioneze. In această secţiune se vor prezenta tehnicile ce permit interpretarea
fluxului de alarme în scopul asistării operatorului de proces.
Astfel se pot distinge:
 filtrarea, al cărei scop este de a limita încărcarea informaţională şi de a
prezenta doar alarmele ce prezintă interes;
 localizarea; are scopul de a caracteriza sau de a identifica situaţiile de
disfuncţionalitate detectate şi constă, de cele mai multe ori, în a face
legătură între o alarmă sau o succesiune de alarme şi disfuncţionalitatea
uneia sau mai multor componente ale căror acţiuni au condus la apariţia
acestora;
 diagnosticarea, având ca scop identificarea unei cauze pentru
disfuncţionalitatea observată (cea cu probabilitate mare). In multe
cazuri, rezultatul diagnosticării poartă denumirea de defect.

Aşa cum s-a prezentat anterior, în urma fazei de generare a alarmelor pot
fi furnizate alarme inteligente ce conţin informaţie referitoare la localizarea
anomaliei apărute. Trebuie de subliniat că uneori este dificil să se facă o distincţie
între localizare şi diagnosticare. Termenul diagnostic este adesea asociat unei
căutări mult mai profunde şi globale a unei cauze a situaţiei anormale detectate.
Căutarea cauzelor unei disfuncţionalităţi se poate face la nivele de adâncime
variabile, în funcţie de obiectivul vizat. Caracterizarea unei situaţii anormale este
adesea suficientă, mai ales atunci când se are în vedere supravegherea on-line a
unui sistem (şi de a decide o acţiune de corecţie), spre deosebire de cazul în care
se caută cauza unei disfuncţionalităţi în scopul unei întreţineri preventive sau de
analiza sistemului, când se face o analiză profundă a cauzelor ce au condus la
funcţionarea anormală (în această situaţie trebuie să se decidă repararea sau
înlocuirea unor componente ale sistemului).

181
Capitolul 8

După descrierea acestor nivele de interpretare, un rol deosebit este deţinut

de diversele tipuri de modele ce pot fi utilizate în acest scop. Spre deosebire de
modelele utilizate în faza generării alarmelor, în cazul generării alarmelor
inteligente modelele sunt, de cele mai multe ori, simbolice. Acestea se împart în
mai multe categorii şi anume:
 modele asociative;
 modele predictive;
 modele explicative.

În continuare se prezintă nivelele de interpretare e erorilor.

8.8.1. Nivele de interpretare

a) Filtrarea

Analiza valorilor provenite de la elementele de măsură permite generarea

alarmelor destinate operatorului de proces, care are sarcina de a asigura
conducerea procesului supravegheat. O problemă importantă care apare este aceea
că generarea unui număr mare de alarme poate transforma rapid postul de
conducere într-o centrală de colectare a alarmelor. Obiectivul filtrării este de a
limita încărcarea informaţională, selectând din ansamblul de alarme generate un
ansamblu de alarme semnificative, suficiente pentru buna informare a
operatorului. O primă tratare a problemei poate consta în a distinge alarmele unele
de altele, în funcţie de nivelul lor de prioritate: alarmelor li se asociază un grad de
prioritate, generarea alarmelor fiind realizată cu respectarea acestui grad de
prioritate. Astfel, se pot distinge aşa numitele alarme de securitate care trebuie să
fie tratate de urgenţă, deoarece corespund unor situaţii grave, şi alarmele de
conducere, care pot antrena acţiuni de conducere. De asemenea, mai există o clasă
de alarme, numite alarme de informare, care au rolul de a oferi informaţii
operatorului.
Unul din motivele creşterii fluxului de alarme este puternica legătură între
variabilele observate, mai ales atunci când această corelaţie nu este luată în calcul
la generarea alarmelor. Aceste dependenţe provoacă afişarea unor alarme
redundante, datorate puternicei corelaţii. Afişarea este însoţită de un decalaj
temporal, acesta având o importanţă mărită în cazul proceselor lente.

b) Localizarea

Obiectivul localizării este de a face legătura între anomaliile detectate în

evoluţia ieşirilor sistemului şi una (sau mai multe) din situaţiile de
disfuncţionalitate ale sistemului. Prin localizare se face legătura între parametrii
identificaţi şi disfuncţionalitatea unei componente a sistemului (ceea ce explică

182
 Monitorizarea şi supravegherea proceselor industriale

termenul de localizare). Această fază constă adesea în a detecta un ansamblu (sau

o secvenţă) de alarme a căror apariţie este caracteristică unei situaţii. Cele mai
utilizate tehnici de localizare se bazează pe noţiuni ale inteligenţei artificiale, în
speţă pe trei tipuri de modele: asociative, predictive şi explicative.

c) Diagnosticarea

Faza de diagnosticare are scopul de a descoperi cauzele care au condus la

apariţia fenomenelor observate. Ea se bazează pe o analiză profundă a
procedeelor, uneori mai utilă în cazul întreţinerii decât al conducerii. Modelele şi
metodele propuse pentru diagnosticare sunt asemănătoare celor din faza de
localizare, chiar dacă modelele explicative sunt mai mult puse în evidenţă.

8.9. Proprietăţi ale sistemului de gestionare a alarmelor

Sistemul de gestionare a alarmelor este parte componentă a aplicaţiilor de

monitorizare şi control. Acesta include câteva module care interacţionează pentru
a gestiona alarmele apărute pe perioada funcţionării aplicaţiilor. Pentru un sistem
de gestionare a alarmelor particularizat, se pot pune în evidenţă o serie de
caracteristici comune, dintre care:
 documentaţia alarmei: este o extensie a modulului de management al
alarmei, acest modul combinând informaţia de configurare, cum ar fi
punctul de apariţie a alarmei, prioritatea, consecvenţa, acţiuni corective,
etichete asociate, timpi de răspuns, documente asociate şi câmpuri
definite de utilizator. Detaliile sistemului de management al alarmei sunt
stocate într-un fişier organizat sub forma unei baze de date relaţionale,
în vederea asigurării unui acces comod la acestea;
 analiza alarmei: compară alarmele operaţionale, în ceea ce priveşte
informaţia de configurare, pentru a determina starea curentă a sistemului
de alarmă. Raportul furnizează informaţii cum ar fi: numărul de
procese-alarmă, momentul alarmei şi timpul pentru confirmarea unei
alarme;
 captura datelor pentru alarmă: acest modul furnizează date şi importă
toate jurnalele alarmei în timp real. Programul elimină timpul consumat
pentru probleme cum ar fi conversiile de fişiere (care sunt necesare
pentru analiza post-alarmă);
 raţionalizarea alarmei: elimină posibilitatea unor apariţii aleatoare a
alarmelor, stabileşte priorităţile şi, în acest scop, se bazează pe aplicarea
unei metodologii consistente;
 manipularea avansată a alarmelor: sistemul pune la dispoziţie o serie
de procese dinamice de management al alarmei. De asemenea, se pot

183
Capitolul 8

pune la dispoziţia utilizatorului o serie de indicatori care se referă la

renotificarea alarmei, scalarea priorităţii alarmei, modificarea
dinamică a mai multor parametri ai alarmei;
 renotificarea alarmei: informează unitatea operatoare că o
condiţie a alarmei nu a fost ştearsă după un interval de timp
predefinit;
 scalarea priorităţii alarmei: dacă o alarmă nu a fost ştearsă
după un interval de timp predefinit, prioritatea alarmei este
crescută automat;
 modificarea dinamică a parametrilor: parametrii alarmelor
pot fi schimbaţi numai în condiţiile cunoaşterii unor parole,
organizate pe nivele de prioritate.

184